2010 - arhiva

Legea parteneriatului public-privat, abia trecută de cele două Camere ale Parlamentului României, face cale întoarsă, fiind respinsă la promulgare de Preşedintele României. Este salutară această ...


Ne-am obişnuit deja cu rolul agresiv al statului în economia românească care nu dă doi bani pe piaţa liberă, pe proprietatea privată şi pe bunăstarea individuală. Suntem deja ...


Prin diferite canale media au apărut tot felul de ştiri şi zvonuri cum că zona monetară Euro e pe cale să se dizolve şi că ...


Avem în sfârşit o nouă tranşă de la FMI. Putem sta liniştiţi cel puţin până la toamnă. Deşi efectele în economia reală a acestui credit ...


Traim momente grele de mari dezechilibre economice la nivelul bugetului de stat, consecinta directa a unor politici falimentare care au avut drept scop transferarea prin ...


Mi-e frica…

De când m-am aplecat mai mult asupra acestui blog am început tot mai mult să trăiesc cu teamă şi să păşesc pe stradă tot mai ...


Spatiul public romanesc abunda de "specialisti" aparuti ca ciupercile dupa ploaie care incearca sa ne convinga de virtutiile politicilor publice si de buna intentie a ...


După ce au dezechilibrat bugetul de stat cu tot felul de "achiziţii de materiale" sau "proiecte de investiţii" care mai de care mai fanteziste sau ...


Am ascultat cu mare atenţie discursul Primului Ministru din Parlamentul României pentru a înţelege raţiunea economică din spatele asumării răspunderii pe legea de diminuare a salariilor, ...


Basmul cu prostia omeneasca

Unul dintre "miturile" fundamentale ale poporului român este acela al "drobului de sare" din basmul lui Ion Creangă ce va cădea mai devreme sau mai ...


Trăim într-o Românie sfârtecată de tot felul de grupuri de interese care se acuză unele pe altele de furturi şi de afaceri oneroase în care ...


De-a lungul istoriei, în economie s-au utilizat diferite tipuri de bani: (a) banii de tip marfă (scoici, sare, piper, ţigări şi chiar canabis); (b) banii de ...


Una dintre măsurile "anti-criză" aberante pe care guvernul este gata să îşi asume răspunderea se referă la reintroducerea impozitului de 16% pe dobânzile la depozitele bancare ...


Pe zi ce trece actualii guvernanţi îşi dau arama pe faţă şi scot la iveală modul lor de a gândi funcţionarea economiei. Atunci când am ...


Criza actuală a înverşunat şi a polarizat şi mai mult ideologic societatea în ansamblul ei. Ca niciodată, adepţii politicilor distribuţioniste de stânga s-au coalizat şi ...


După ce s-au întins cât nu le permitea plapuma şi au exagerat cu cheltuielile cu "proiectele publice ale statului care scot România din criză" (sau ...


Criza actuală a acutizat problemele din economia românească, suprapunând o criză internaţională (care a diminuat exporturile româneşti, a diminuat accesul la resurse financiare, a generat ...


Am să pornesc discuţia în acest articol de la formula produsului intern brut al unei ţări: PIB = Consum privat + Cheltuieli guvernamentale + Investiţii ...


Sub presiunea unei instituţii financiare internaţionale care deja e prezentă în România de o bună bucată de vreme fără ca noi să simţim nici un ...


Tot felul de politicieni "din arcul guvernamental" au făcut spume la gură încercând să justifice în faţa opiniei publice un acord diabolic, lipsit de sens economic şi oneros cu una ...


Înţelegerea crizei actuale nu se poate face fără a înţelege sensul şi valoarea intrinsecă a banilor cu care operăm pe post de mijloc de schimb în ...


Guvernul României şi instituţiile statului sunt tot mai enervate de o ţară care îşi plăteşte tot mai greu impozitele şi taxele, o ţară care vinde şi cumpără ...


Fără a fi deloc surprins, am aflat şi de ultimul scandal de pe piaţa americană legat de Banca Goldman Sachs prin care a prejudiciat RBS ...


Aş începe răspunsul la această întrebare cu următorul citat: "Acela care va controla volumul banilor în orice ţară va fi stăpânul legilor şi al comerţului" ...


Sectorul financiar-bancar modern este tot mai sensibil la acţiunea unor factori exogeni, intrând în crize tot mai profunde, tot mai dese şi tot mai globalizate. ...