Acuzat de multe ori pentru simpla atitudine critică şi pentru faptul că nu ofer soluţii şi mă limitez doar la a demonta (cu mai multe sau mai puţine argumente) orice măsură de politică economică menită să scoată România din actuala criză m-am gândit în sfârşit să clarific poziţia mea în această temă.

În primul rând aş spune înainte de toate (de dragul fixării parametrilor discuţiei) că România era demult în criză atunci când americanii au intrat în propria lor criză şi când, graţie setărilor sistemului financiar global, am importat o parte din criza lor. România înregistrează un deficit permanent de balanţă comercială transformat apoi într-un deficit cronic de cont curent datorită datoriei externe acumulate şi dividendelor plătite investitorilor străini (ambele se înregistrează în contul curent). Ce trădează aceste lucruri? Un aspect foarte uşor de identificat: insuficienta dezvoltare a capacităţii noastre antreprenoriale, românii (şi nu România) nefiind în stare să concureze cu importurile pe piaţa lor locală, iar de concurenţa pe pieţele externe ce să mai vorbim. Incapabil să determine prin vreo măsură economică clară (nici nu cred că există altceva decât diminuarea fiscalităţii în momentul de faţă) pe antreprenorii potenţiali din România să se trezească şi să se angajeze în economia de piaţă cu toate forţele lor creative, guvernul s-a tot împrumutat pentru a asigura un oarecare echilibru pe piaţa valutară.

Ce a făcut guvernul în tot acest timp? Amăgiţi că pot administra economia de piaţă (oarecum şi nostalgici), guvernanţii care s-au perindat pe la pupitru de comandă ai economiei naţionale (cu toată pleiada lor de consilieri şi specialişti) au început să dezvolte şi să rafineze metodele de intervenţie în economie, cu efecte din ce în ce mai perverse. Piaţa liberă din România a devenit incapabilă să dezvolte modele de succes care să concureze de pe picior de egalitate cu aşa-zişii „capitalişti” dezvoltaţi exclusiv pe contract cu statul (de la infrastructură până la importuri de resurse energetice sau privatizări frauduloase). Aceşti pseudo-capitalişti au ajuns să sfideze cele mai elementare criterii de eficienţă în economie, cheltuind sume fabuloase pe tot felul de fantezii (maşini scumpe, yahturi), sume pe care un capitalist veritabil ce asudă pentru câştigurile sale exclusiv din piaţa liberă nu şi le-ar permite.

Ce e de făcut în acest caz? Văzând ce se întâmplă în jurul meu cu un stat tot mai sufocant pentru economia reală, care pune priorităţile sale mai presus de cele din fondurile cărora trăieşte, cred că următoarele tipuri de măsuri sunt singurele care ne-ar putea scoate în momentul de faţă din impas:

Eliminarea impozitului pe profitul reinvestit însă ea să se facă doar pentru firmele care exportă sau care acţionează în domenii prelucrătoare (încurajând doar acest tip de activităţi). Dacă reducerea impozitului pe profitul reinvestit acoperă reinvestiri în autoturisme de lux o astfel de măsură este aproape inutilă;

Introducerea unor facilităţi fiscale pentru tinerii care doresc să înregistreze prima afacere pe numele lor (amnistie fiscală pentru o perioadă determinată până când ei pot să depăşească perioada în care afacerea se bazează pe capitalul propriu – cel mai scump dintre toate sursele de finanţare);

Diminuarea TVA pentru echipamentele implicate în procesul de producţie a firmelor care desfăşoară activităţi de export: va uşura costurile asociate retehnologizărilor;

Facilităţi fiscale pentru cei care dezvoltă incubatoare de afaceri, parcuri industriale, fonduri cu capital de risc;

Diminuarea fiscalităţii asociate plasamentelor financiare pe pieţele de capital;

Diminuarea fiscalităţii asociate forţei de muncă (nu doar pentru şomerii reangajaţi în sistem);

Consolidarea fiscală (diminuarea numărului de impozite şi taxe pe care trebuie să le plătească cel care deschide o afacere);

Aş mai adăuga la aceste măsuri toate măsurile care vizează simplificarea fiscală, diminuarea corupţiei în sistemul de control al mediului de afaceri (posibilitatea de a folosi organisme de control ale statului pentru a lovi în concurenţă), măsuri clare de diminuarea evaziunii fiscale (dacă se aplică impozitul atunci el să se aplice tuturor). Nu cred în subvenţiile de nici un fel (programe de tipul Prima Casă, REMAT) şi nu cred în „proiectele de infrastructură” ale statului care generează locuri de muncă cu orice cost şi orice preţ (cu siguranţă imense având în vedere faptul că statul este cel mai prost administrator în tot ceea ce întreprinde, lipsindu-i pârghiile vitale de control).

Singurele măsuri care crează cu adevărat bunăstare şi locuri de muncă sunt cele care vizează direct mediul de afaceri, şi care lasă mai multe resurse la nivelul sectorului privat (care ştie mult mai bine cum să aloce resursele sale). Doar pentru astfel de măsuri se justifică împrumuturile externe ale statului pentru că numai prin consolidarea sectorului privat (cu riscul unor deficite temporare) se pot crea condiţiile de rambursare ulterioară a acestor împrumuturi.


0 comentarii la “Dac-as fi pentru o zi prim-ministru…”
  1. Serban a spus:

    E clar că dacă tot ne împrumutăm şi vom da banii tot noi înapoi măcar să ne scutească din impozite o perioadă până ne revenim.

    Iar pentru cei care lucrează cu statul şi se numesc capitalişti… numai de bine!!!

  2. Alexandra a spus:

    BUNA SEARA, DOMNULE PRIM-MINISTRU!
    Mi-e teama ca, daca ai fi pentru o zi prim-ministru, ai intra in acelasi carusel existent si pana acum. O zi nu este suficient pentru a recladi ceea ce s-a daramat pana acum. Nici macar prin asumarea raspunderii sau o OUG (cam atata faci intr-o zi!). Lasand gluma la o parte, ca si metaforelele, ceea ce spui tu este in mare parte adevarat, cu toate ca un pic cam teoretic, din nou. Nu dividendele au adus deficitul de cont curent pe culmile pseudo-economiei de piata romaneasca.
    Si apropos, nu pot fi de acord cu tine atunci cand spui ca am importat criza externa. Nu am importat nimic. Doar s-a nimerit sa se deschida niste canale negative in acel moment. Ceea ce se intampla acum in economia noastra trebuia sa se intample. Din cauzele chiar de tine aratate printre randuri, mai precis proasta si egoista gestionare a statului. De toti, de-a lungul timpului. Criza nu este un produs de import, pentru noi este pur si simplu MADE IN ROMANIA!
    Ce sa se faca?
    Da, vorbesti despre niste masuri aici, dar in afara de fiscalitate? Statul nu inseamna doar fiscalitate (mai ales in situatia nostra, in care statul inca gestioneaza o multime de sectoare economice). Iar impulsionarea mediului privat nu o faci doar prin fiscalitate. La un moment dat trebuie sa se iasa din acest cerc vicios in care totul se invarte in jurul taxelor – mai mari sau mai mici. Chiar daca ele tintesc spre alte obiective (forta de munca etc.) nu sunt suficiente. Vorbeste macro, te rog!
    Vorbeste despre agricultura. Acolo unde mancarea noastra este 80% de import, reconstructia agriculturii ar face ca presiunea financiara sa scada. Se poate face? Greu, in timp, dar nu imposibil.
    Vorbeste despre restructurarea fundamentala a unor sectoare, inclusiv invatamantul, care inghit anumite sume cheltuite din buget si productivitatea lor lasa de dorit (care productivitate?), facand imposibila redirectionarea banilor in favoarea cresterii nivelului de trai (inclusiv prin cresterea pensiilor, a salariului minim, a infrastructurii etc.)
    Vorbeste despre privatizare, chiar si la straini, ca sa valorifici active in adevaratul sens al cuvantului. Privatizare prin bursa…mana invizibila…atragere resurse finantare de la populatie…cointeresarea anumitor straturi ale populatiei in procesul economic…
    Vorbeste despre executarea acelora care nu au respectat contractele cu statul – de privatizare, de executare lucrari etc.
    Vorbeste despre descentralizarea sanatatii, invatamantului etc. si eliminarea restrictiilor din aceste sisteme.
    Vorbeste despre strategie – de orice tip (inexistenta actualmente in aceasta tara!). Noi nu suntem in stare sa facem o strategie micro, daramite una macro, indiferent de termen. Vrei sa redirectionezi fluxurile? Parcuri industriale? Exista – ale capitalului strain, care se repatriaza. Facilitati pentru tinerii afaceristi? Intr-o tara in care nu mai ai o scala de valoare a capitalului uman?
    Si nu in ultimul rand, pentru ca Serban vorbea despre asta, vorbeste despre imprumuturile pe care noi si copiii nostrii le vor avea de platit din greu. Indatorarea actuala a tarii depaseste cele mai pesimiste scenarii din anii ’80, iar atunci noi produceam mai mult decat simpla panica pe care o producem acum! Iar aici, poti vorbi linistit despre un acord cu FMI facut pe sub masa, despre o clasa politica prea orbita de putere ca sa vada mai departe de ziua de maine si implicatiile economice ale imprumutului.
    Ce ne-a ramas? Suveranitatea?
    Capitalistii despre care vorbesti sunt aceia care au fost, sunt si vor fi sustinuti de o populatie prea lenesa sa vorbeasca, sa se opuna. Uita-te la sindicate – nici o greva ca lumea nu exista! Asa ca tu vrei iesire din criza? Eu mi-am luat biletul de avion!
    Sa traiesti, dom’le prim-ministru! Si la mai mare!

  3. ionut a spus:

    „De toti, de-a lungul timpului. Criza nu este un produs de import, pentru noi este pur si simplu MADE IN ROMANIA!”

    Gresit! Criza in Romania este un produs de import, „import” de credit (bani) ieftin, cand noi ar fi trebuit sa importam CAPITAL(atunci deficitul chiar era sustenabil, ptiu, vorbesc ca isarescu!) A, ca „statul”, inclusiv prin banca centrala, a avut rolul lui, e altceva, eu insa tot nu reusesc inca sa pricep de ce pentru multi treaba asta e o sursa de uimire continua, de ce continuati sa vorbiti „pleonastic” despre proasta si egoista gestionare a statului! De parca „statul” (guvernul) ar putea si altfel.

  4. melania a spus:

    Eu daca as fi prim ministru pentru o zi as anula toate angajamentele privind fondurile structurale.

    Dar imi plac ideile tale.

    Melania

  5. melania a spus:

    Draga Cristian,

    am primit un premiu de Beautiful Blogger… M-am hotarat sa ti-l pasez si tie…

    Numai soare!

    Melania

  6. Perparim Demi a spus:

    Este greu sa privesti lucrurile la nivel macro cind nu vezi clar la scara micro. Fiecare producator are dificultati acum. Probleme cu calitatea, cu eficienta, cu piata de desfacere, cu resursele umane. Aici este cheia cred eu. Cum reusesc altii, chiar in perioada de criza, sa creasca si sa investesca in continuare pentru dezvoltare! Sursa de finantare trebuie sa vina din interior in principal – investitia fezabila. Dar, cand se poate intampla asta? Majoritatea producatorilor nu au niciun plan, nicio strategie de dezvoltare. Ei nu vad in perspectiva, stau cu ochii pe pusculita proprie sau la ajutoare.
    Din ce vad, toate lumea acuza guvernul,si asteapta de la guvern, adica in loc sa priveasca in interior, se uita in sus. Cred ca trebuie sa schimbam optica si mentalitatea.
    Indatorarea este o solutie extrema care are efecte atunci cand ai un plan bine pus la punct, iar la guvern nu vad nici-un plan real. Metodele fiscale – si cand sunt eficiente si bine gandite, pentru producatori reprezinta un stimul extern, care nu poate misca si schimba ceea ce depinde de factorii interiori. Dezvoltare la nivel micro are alte legi si norme, care trebuie intelese, proiectate, planificate si implementate. Aici este nevoie urgenta de ajutor, in acest domeniu.

Comentariul tau