M-am săturat să îi tot aud pe reprezentanţii puterii cum declară plini de mândrie proletară că una dintre principalele măsuri de ieşire din criză a actualului guvern este aceea a PROIECTELOR PUBLICE şi că cei care ne conduc în momentul de faţă (cu nimic mai virtuoşi faţă de toţi cei care ne-au condus până acum) au cheltuit din bugetul statului cel mai mare procent din PIB alocat acestor proiecte.

Ţin să le spun acestor guvernanţi dar, mai ales, celor care îi finanţează pe aceşti guvernanţi din impozitele şi taxele lor, că atunci când am lăsat pe mâna acestora fonduri însemnate (6% din PIB înseamnă cam 6 miliarde de Euro) acei bani sunt aproape aruncaţi pe geam. Nu spun că nu se pot realiza proiecte publice din bani publici ci că, atunci când ele se realizează, fie sunt prost construite, fie soluţia tehnică aleasă e cea mai proastă, fie, ulterior, sunt prost administrate şi se deteriorează rapid. Studiind domeniul acesta al finanţării proiectelor de infrastructură, am constatat faptul că în ţările civilizate s-a depăşit demult stadiul  în care noi ne-am împotmolit şi în care STATUL are rolul esenţial în dezvoltarea acestor proiecte (firmele private cel mult pot spera inutil că dacă participă la o licitaţie de construcţie o vor câştiga).

Demagogia este şi mai mare atunci când guvernul a făcut următoarea şmecherie: a impus prin legea bugetului fonduri pentru proiectele statului de ieşire din criză (pe care a şi început să le contracteze prin instituţiile sale supra-politizate) şi apoi după ce a constatat că nu mai are fonduri şi că deficitul bugetar riscă să o ia razna (pentru că s-a întins mult prea mult la aceste proiecte) statul a început să taie la sânge în salarii şi sporuri şi să se împrumute din nou.  Banca centrală le vine în ajutor cu ieftinirea refinanţării de la centru, efectul rapid şi direct al dobânzii de referinţă mai mici fiind împrumuturi mai ieftine pentru stat (prin titlurile de stat).

Nu spun că unele salarii şi sporuri nu trebuiau tăiate, dar nu înţeleg de ce ar trebui tăiate sporuri din educaţie (care, cel puţin teoretic, asigură dezvoltarea pe termen lung a unei ţări), de ce pensionarilor nu trebuia să li se indexeze pensia cu inflaţia (care oficial e mult mai mică decât cea reală) şi nu văd cum, cu sporurile tăiate, cei care licitează proiectele statului sunt mai puţin coruptibili sau vor controla mai bine pentru noi utilizarea acestor fonduri. Cu o Curte de Conturi tot mai politizată demagogia creşterii economice prin proiecte ale statului mi se pare şi mai mare.

Împrumutându-se de pe piaţa internă şi, mai nou şi din nou, de pe pieţele internaţionale guvernul invocă această măsură ca fiind inevitabilă pentru că altfel nu vor mai putea fi plătite pensiile şi salariile. De fapt, aceste pensii şi salarii trebuiau plătite cu prioritate şi apoi, dacă mai rămâne ceva, statul trebuia să dezvolte proiectele sale (în criză e bine să faci economii pe toate palierele inclusiv de la investiţii ale statului care oricum spoliază naţiunea). Acelaşi argument populist a fost folosit parţial şi pentru a invoca prezenţa FMI în România.

Cei de la putere spun că nu avem ce să facem şi că trebuie neapărat să ne împrumutăm de pe pieţele internaţionale şi, în acelaşi timp, să continuăm să îi privim ca pe ultimii oameni pe bugetari, pensionari sau studenţi. Pentru ce? Pentru că guvernul actual ţine cu dinţii de proiectele sale pe care nimeni nu le vede, nimeni nu le poate controla şi nimeni nu le poate accesa. E mai uşor să spui că te împrumuţi pentru salarii şi pensii (deh popularitatea) când tu, de fapt, te împrumuţi pentru proiectele acordate în sistem clientelar (că doar asta înseamnă capitalism românesc). Acesta se numeşte domnilor furt calificat din avuţia unei naţiuni (cea care va plăti ulterior pentru îmrumuturile care finanţează proiectele statului actual). Demagogic se numeşte „soluţie din criză” şi populist se numeşte „grija pentru interesul naţional”.

PS: Să nu uitaţi să vă declaraţi veniturile că altfel statul vă amendează!


0 comentarii la “Demagogia ieftina a guvernului actual”
  1. Alexandra a spus:

    Nu te supara prea tare, dar ceea ce ai scris tu aici este un articol, frumos de altfel, dar un articol. Si care va avea proprietatea irefutabila de a se alatura altor articole si care s-ar putea (daca este vazut) sa supere putin pe cate unii, care vor sari sa te contrazica.
    Pentru asta, voi veni in sustinerea ta cu urmatoarele:
    – exista o conditie legala care spune ca salariile se platesc primele; tocmai de aceea, scuza ca nu sunt bani pentru salarii, in situatia in care au fost efectuate cheltuieli de investitii este mai mult decat aberanta.
    – rolul bancii centrale? scaderea dobanzii de referinta? deblocarea creditarii? A se vedea efectul in SUA, la inceputul anilor ’90 si unde a dus. Poate stimulam importuri? Altele? Aici ar trebui sa dezvoltam separat…
    – curtea de conturi? care curte de conturi? ai auzit tu de vreun caz?
    – rostul vizitei FMI de acum? Pentru ca mai sunt niste transe de luat si pentru ca la buget s-au intamplat niste chestii dragute. In luna februarie, cand au fost deblocate transele precedente, situatia la bugetul de stat, conform raportarii Ministerului Finantelor (vezi ca este pe site – chiar cel consolidat – uimitor, nu?) arata ca in conditiile in care veniturile totale realizate in februarie nu reusesc sa le egaleze pe cele din ianuarie, logic de altfel, cheltuielile totale mai mult decat s-au dublat! Si avem: cheltuieli mai mari curente, cu salarii (ce, nu ne-am restructurat sectorul bugetar? cu o crestere de 21.63%?), bunuri si servicii, cheltuieli pe proiecte cu finantare rambursabila … si, cireasa de pe tort – SCHIMBAREA EXCEDENTULUI DIN IANUARIE INTR-UN SUPER DEFICIT! Pe forma consolidata nici sa nu va duceti, ca va doare ficatul… cheltuielile de personal RESTRUCTURAT au crescut in februarie cu 0,5% din PIB! Mai vrei sa mai vorbim pe acest subiect?
    Mai bine nu!

  2. Bogdan Glavan a spus:

    Buna observatia ca, la o adica, salariile si mai ales pensiile trebuie platite cu prioritate. Pentru ca altminteri vorbim de expropriere. Deci nu autostrazile sunt prioritatea, ci pensiile. Nu din punct de vedere politic, ci etic.

  3. mihaila raul a spus:

    Titlul este redundant. demagogia populista nu e numai a guvernului actual, ci si a celor anterioare. Numai ca acum au scazut drastic veniturile. Sa nu uitam ca risipa fondurilor publice nu e o inventie a lui Boc si ca a fost aplicata cu succes si de Nastase si apoi de Tariceanu.
    Doar Ciorbea nu prea a avut ce risipi deoarece colosii industriali gen sectorul minier erau gauri negre pe care care guvernarea anterioara (Iliescu 90 – 96) nu a avut curajul sa le inchida. Ciorbea a stopat acea risipa cu pretul neintrarii in parlament a PNTCD. Ceilalti au invatat din aceasta experienta trista pentru taranisti. Si guvernul tariceanu a marit pensiile. Nu am uitat cum au votat PSD si PDL pentru marirea salariilor profesorilor cu putin timp inainte de alegeri 2008. Asa ca acest comportament e oarecum firesc pentru natia noastra de alegatori, chiar daca e pagubos. Plus ca banii in politica vin de la aceste proiecte de infrastructura gestionate de stat.

  4. Paun Cristian a spus:

    Asa e… e putin redundant. Cand am spus „populista” aveam in minte demagogia ieftina a celor care invocand pensiile si salariile oamenilor (a celor multi) forteaza sprijinul popular pentru a imprumuta bani din afara pentru aceste proiecte pe care nu le vom termina niciodata.

    Toate aceste asa zise proiecte anticriza au justificare politica si in nici un caz una economica insa daca o facem pe bani de la FMI sau a unor institutii europene suntem de rasul lumii. Ce tip de dezvoltare avem aici? Una de fatada laudata pe toate canalele drept victorii ale puterii actuale care ascunde in spate deturnari masive de fonduri.

    Ce patetici suntem ajungand sa inauguram pasaje de cateva sute de metri si doua benzi pe sens in conditiile in care exista capitale ale lumii strabatute de la un cap la altul de tunele (Bruxelles, Madrid sau Paris). Mie tot acest spectacol grotesc imi seamana tot mai mult cu ce vedeam la televizor inainte de ’89: panglici taiate, paine si sare, costume populare. Pe scurt: O MARE PORCARIE SI UN CIRC TOTAL.

  5. Alexandra a spus:

    DETURNARI DE FONDURI – ai reusit sa o zici! Bravos!

  6. mobutu a spus:

    Ce sa mai … astazi avem exemplificari excelente … patinoare si agrement bullshit de vreo 50 mil euro.
    Patinoare de plastic la vreo 150.000 euro/bucata iar patinoarul din brasov (care in germania costa 3 mil euro) a costat 11 mil euro.

    Clar, sub denumirea pompoasa de investii, relansare economica, program anticriza, etc se ascunde monstrul mafiot aflat la manetele conducerii acestei tari care efectiv deturneaza fonduri, luand din buzunarul nostru al tuturor si inghitind in hulpavul lor buzunar malefic.
    Iar cand nu mai gasesc nimic in buzunarul nostru se imprumuta aiurea la fmi/ce/ue/be/etc (tot sub lozinca populista numita investitii publice etc) si deturneaza si fondurile astea.

    E pe fata deja de ne doare fata de lovitura pumnului.
    Si stam docili si fraieri.
    Penibil.

  7. John Galt a spus:

    Mobutu, noi astia mai de dreapta ii spunem „socialism”. E mai simplu..

    🙂

Comentariul tau