Guvernul României şi instituţiile statului sunt tot mai enervate de o ţară care îşi plăteşte tot mai greu impozitele şi taxele, o ţară care vinde şi cumpără tot mai mult în spatele tejghelei şi a casei de marcat sau care munceşte tot mai la negru. Criza pe care am importat-o (pentru că la un anumit moment dat nu am luat măsurile economice care se impuneau sau pentru că am privatizat cea mai mare parte a economiei ignorând capitalul autohton (acela care era) şi piaţa de capital) a accentuat şi mai mult criza sistemică în care ne găsim încă de când am renunţat (cel puţin aparent şi de ochii lumii) la economia centralizată.

În acest condiţii, în care sectorul privat s-a pus cât a putut de mult la adăpost până când va trece perioada de restrişte (ce tupeu şi ce lipsă de responsabilitate socială ar spune unii fani ai impozitului forfetar), statul s-a trezit cu deficite impresionante pe fondul unui grad foarte redus de colectare a impozitelor şi taxelor sale dar şi pe fondul creşterii cheltuielilor sale administrative (mai ales cele cu proiectele publice ale statului şi cu funcţionarea instituţiilor sale şi mai puţin cele cu pensiile şi salariile care tot timpul din motiv politicianist sunt cele mai uşor de adus în faţa opiniei publice).

Ce soluţii ar fi în acest caz? Cea mai bună soluţie ar fi diminuarea cheltuielilor publice şi privatizarea cu adevărat a celei mai mari părţi din sectorul public (învăţământul liceal şi universitar, spitale, aziluri de bătrâni, cămine de copii, case sociale, privatizarea construcţiei de autostrăzi, privatizarea căilor ferate). Licitaţiile pe care le organizează statul au scăpat demul de sub control (de la hârtie şi carioci până la şosele şi poduri totul se cumpără în România de 2-3 ori mai scump). Cea mai mare parte a deficitului pe care îl avem în momentul de faţă nu se datorează pensionarilor ci acestor licitaţii şi proiecte pe care nimeni nu le poate controla şi nu le poate incrimina (la o selecţie de oferte apar de multe ori 3 dosare ale aceluiaşi ofertant prin trei firme legate între ele, selecţia de oferte fiind absolut legală în acest caz şi de necontestat pentru că e greu de dovedit că cei care au trimis la licitaţie cele trei oferte au legătură între ei). Această gen de soluţie înseamnă cu adevărat REFORMAREA STATULUI ŞI A ECONOMIEI prin îndepărtarea intervenţionismului în domenii în care statul modern şi-a dovedit demult inutilitatea şi eşecul său.

Din păcate guvernul actual (ca şi celelalte dealtfel) mimează reforma adevărată, trecând în subsidiar măsurile de privatizare a proiectelor sale publice în care e implicat. După ce a tăiat până la limita suportabilităţii cheltuielile cu salariile, după ce a început o discuţie stupidă legată de câţi funcţionari publici ar trebui lăsaţi să funcţioneze pe metru pătrat şi după ce a întărâtat clasele sociale din România aruncând în stânga şi dreapta cu invective la adresa lor (pensii nesimţite, salarii nesimţite) dar nerenunţând cu încăpăţânare la proiectele sale de „investiţii” (în cea mai mare parte inutile şi foarte costisitoare) statul se vede în poziţia de a nu putea acoperi găurile sale de la buget decât prin CREŞTEREA FISCALITĂŢII. Se discută intens acum despre creşterea TVA, creşterea impozitului pe profit (cota unică de la 16% la 25%) şi alte astfel de măsuri inovative (am afirmat mai demult că se va ajunge aici).

Reprezintă creşterea fiscalităţii o soluţie la criza actuală? În nici un caz. Ea va lovi şi mai mult în sectorul privat şi în consumatori. Prin creşterea fiscalităţii statul face un pas înapoi în economia de piaţă. Prin creşterea fiscalităţii, statul decide în mod unilateral (deşi socialiştii invocă tot timpul ideea că statul e un contract social voluntar) că e cazul ca societatea să lase şi mai mult din fructul creativităţii şi efortului său pe mâna celui mai prost administrator din economie. Creşterea impozitului pe profit poate fi fatală pentru foarte mulţi investitori care vor constata că nu obţin o rată de profit peste cea a titlurilor de stat şi că, în acest caz, nu mai merită să produci ceva cu adevărat în economie. O astfel de creştere va închide şi mai multe companii private şi afaceri mici, deja în pragul falimentului o bună parte dintre ele. Creşterea TVA va duce la scumpirea tuturor produselor autohtone şi a celor care se bazează cu precădere pe materiile prime autohtone. Astfel de măsură va duce la creşterea importurilor şi la adâncirea şi mai mult a deficitului comercial, noi cu toţii preferând să consumăm din afară produse care ajung mai ieftin în România pe fondul unei fiscalităţi mai reduse în acele ţări.

Creşterea economică bazată pe creşterea fiscalităţii este una dintre cele mai mari iluzii din economie. Ea nu va duce la venituri mai mari la buget pentru că va accentua şi mai mult economia subterană (cei care nu îşi plătesc nici acum impozitele nu o vor face nici în viitor şi vor prospera mai mult decât cei care sunt corecţi în acest sens). Într-o economie cu fiscalitate excesivă, pe piaţă nu vor rezista decât cei care se sustrag plăţilor de impozite şi taxe (devenite foarte mari ca procent). Concurenţa pe piaţă este distrusă prin dispariţia acelor companii corecte care plătesc toate impozitele statului. Fiscalitatea excesivă va duce la creşterea corupţiei pentru că funcţionarii publici, mai prost plătiţi de stat, vor căuta surse alternative de câştig prin valorificare puterii legii.

Aduc în discuţie şi o altă soluţie la îndemâna guvernanţilor de a ieşi rapid din criza lor: dacă tot se caută resurse pentru finanţarea deficitului, se poate apela la creşterea inflaţia (deja s-a început procesul prin reducerea dobânzii de refinanţare la banca centrală). Inflaţia este cel mai eficient mijloc prin care statul poate impozita societatea: nu este la fel de vizibilă ca şi taxele şi impozitele, nu necesită colectare şi nu depinde de capacitatea de a controla plata acestor impozite a funcţionarilor publici, nu necesită formulare de completat pentru declararea veniturilor şi este destul de progresivă (cei cu venituri mari vor fi mai mult afectaţi decât cei cu venituri mici). E suficient ca statul să îşi acopere deficitele prin vânzarea către banca centrală (prin băncile de stat) a titlurilor de stat, fără a mai fi nevoie apoi de răscumpărarea lor rapidă (pot fi emise noi titluri de stat şi banca le va cumpăra). Evident că riscurile induse de creşterea prin inflaţie sunt la fel de mari ca şi creşterea prin impozite mai mari. Inflaţia nu o mai poate folosi chiar aşa uşor guvernul pentru că depinde de banca centrală (care cel puţin aparent este independentă) dar, mai ales, pentru că o politică inflaţionistă ne depărtează de tot de obiectivul introducerii monedei unice. Inflaţia produsă este raportată permanent la Uniunea Europeană şi nu este văzută cu ochi buni de cei de acolo. Fiscalitatea însă, deocamdată, nu a ajuns să fie politică comună în UE şi fiecare stat aplică politica fiscală pe care o consideră adecvată economiei sale (din păcate tocmai aceasta a fost şi problema Greciei).

Cei care guvernează această ţară trebuie să înţeleagă că intervenţia lor în economie, în orice fel se face ea, este distrugătoare pentru sectorul privat. Dacă vor să capete sprijinul sectorului privat pentru finanţarea serviciilor publice pe care le oferă, guvernanţii trebuie să pună pe primul loc piaţa liberă şi mediul de afaceri. Limitându-şi oferta de servicii publice care concurează cu serviciile private din poziţie aproape de monopol, statul va putea să îmbunătăţească situaţia economică şi va obţine cu adevărat creşterea de care are nevoie. Libertatea economică reprezintă singura cale de succes pentru o economie angajată în piaţa liberă. Dacă vom continua să amânăm deciziile prin care statul renunţă la o bună parte din serviciile sale publice şi dacă vom continua să considerăm intervenţionismul în economie (în primul rând prin fiscalitate şi prin inflaţie dar şi prin „proiecte publice” complexe pe care le considerăm strict apanajul statului asistenţial) ca singura salvare posibilă, călcând în picioare orice iniţiativă privată nu vom ajunge departe.

Mai cred că schimbarea de atitudine şi de mentalitate ar trebui să înceapă cu fiecare dintre noi. Să nu ne mai uităm la statul providenţial ca la singurul în măsură să schimbe existenţa noastră. Să nu ne mai lăsăm manipulaţi de stat care e într-o luptă permanentă şi stupidă cu piaţa liberă şi sectorul privat şi care ne alimentează o ură latentă împotriva a tot ceea ce e de succes în economie. Să începem să privim cu mai multă admiraţie pe cei care au iniţiativă şi se chinuie să producă şi să vândă ceva pieţei libere. Să oprim şi să criticăm cu vehemenţă iniţiativele statului de a taxa într-o măsură tot mai mare şi mai sufocantă activitatea din sectorul privat. Să încercăm să creăm şi să dezvoltăm o cultură antreprenorială autentică bazată pe o reală asumare a riscurilor şi incertitudinilor deciziilor noastre.


0 comentarii la “„Reformarea” statului prin cresteri de impozite”
  1. scenariieconomice a spus:

    Un articol bun, care descrie foarte bine realitatea romaneasca. Insa la capitolul de consolidare a unei opinii publice care sa puna presiune pe reformarea reala a statului mai avem foarte mult de asteptat.

  2. Alexandra a spus:

    In principiu ai dreptate. Dar m-ai zapacit cu rolul sectorului privat in propovaduirea capitalismului…Este foarte adevarat ca o tara/stat „capitalist” este definit de existenta unei piete care sa guverneze intregul sistem economic. Dar…si aici vine un mare DAR: rolul statului este sa creeze premisele existentei acestei piete in cadrul sistemului. Spre diferenta de statul centralizat, in care plusurile se aduna cu minusurile si totul se planifica, este un pic mai dificil in cazul pietei libere sa faci o asemenea adunare. Dar pentru a putea creea o astfel de piata, trebuie sa construiesti ceva. Si vorbim aici de un pic mai mult decat de legea achizitiilor publice sau de raspunderea fiscala (adicatalea cheltuielile din sectorul public de care tot vorbesti de m-ai zapacit) sau de controlul(sic!) inflatie facut de o banca centrala, sau chiar si de o piata de capital. Vorbim aici de o lege anti-trust bine scrisa, de o lege a contabilitatii gandita, de chestii dastea. Daca stai sa te gandesti bine, in constructia pretului la acele produse date de antreprenori este inclus (adica platit de consumatori) orice cost al acestora cu dobanzi la credite si altele. Adica, in pret, platesti mai mult decat ar trebui. Vorbesti despre impozitul pe profit? Pai sanctionezi succesul? Asta nici nu ar trebui sa existe la o adica. la fel ca si impozitul pe salarii. Uita-te in constructia bugetului, sa vezi ce pondere au aceste capitole bugetare. De ce nu cifra de afaceri? Incearca o simulare cu CA de maxim 1% si o sa vezi ce da! dar pentru astfel de solutii, ne intoarcem la „nepotismul” conducerii tarii (nu cred ca exista demnitar, de orice nivel, care sa nu aiba macar o firma!). Vorbim de expertiza? Ce rost are?
    Din nou, atingi o problema spinoasa cu acest articol, in sensul in care spui ca toate lucrurile par a se rezolva cu putina responsabilitate in cheltuirea banului public si cu accentul pus exclusiv pe mediul privat. este foarte adevarat ca mediul privat este cel ce produce fluxul de valori pe care se bazeaza economia reala, dar acest mediu privat este la fel de corupt ca si toate celelalte.
    Descentralizarea. Un cuvant vehiculat in ultimul timp dar de care tu tinzi sa uiti. Descentralizarea ar mai rezolva unele dintre problemele cheltuielilor bugetare, adica ar elibera de presiune anumite segmente. dar cum ai reactiona daca ai plati taxa de canalizare? Te-ai revolta ca se creste fiscalitatea? Cu toate acestea ai plati exact ceea ce consumi in mod real. Si atunci poate ca acea canalizare ar fi bine facuta. Spun poate, pentru ca ne intoarcem la momentul la care vorbeam de creerea economiei/pietei libere prin asigurarea cadrului de reglementare necesar. Si vorbim aici despre reglementarea ciclurilor financiare: consum-productie sau platesti ceea ce consumi, din banii platiti produci din nou ca sa ai ce sa consumi. Asa poti descentraliza.
    Tot dupa acelasi principiu poti rezolva problema sanatatii si a pensilor. vorbim aici despre acceptul la plata din contributie a necesarului pentru pensii, de exemplu, dar nu acelea care se includ in ajutorul social, care nu au ce cauta in aceasi palarie (buget), pentru ca se ajunge la situatii precum cea actuala.
    Si evident, discutia poate continua. In ultima instanta, adevarul nu este ca nu exista neaparat solutii, cu toate ca pe masura ce trece timpul, acestea vor fi din ce in ce mai dificil de gasit, ci ca nu sunt urechi sa auda aceste solutii. Iar impotrivirea de care vorbesti tu, este cea care ar trebui facuta de mediul privat. De ce nu este facuta? Te-ai intrebat vreodata? Poate pentru ca o mana spala pe alta si amandoua…?

  3. Paun Cristian a spus:

    @ Alexandra

    1. Legea contabilităţii este strict făcută din motive fiscale. Simplificarea fiscalităţii va atrage după sine şi simplificarea contabilităţii. Dacă nu ar exista TVA şi impozit pe profit contabilitatea aşa cum o ştim ar fi mult mai simplă. Nu putem simplifica legea contabilităţii fără să simplificăm fiscalitatea.

    2. Legat de descentralizare: probabil că pentru unele servicii punctual voi plăti mai mult dar nu voi mai plăti pentru altele pe care acum le plătesc pauşal. Acum plătesc câte puţin din canalizarea tuturor oraşelor ţării. Poate că eu nu am nevoie de canalizare sau poate că nu folosesc canalizarea atât de des ca alţii si de aici apar economii. Dacă descentralizăm plătim doar ce consumam.

    3. Statul roman este un stat mult prea asistential pentru pretentiile pe care le are. Ar trebui să renunţăm la tot felul de scheme de ajutor pe care statul le împarte cu dărnicie din fiscalitatea pe care o impune mediului privat.

    Si DA… mediul privat contează Alexandra pentru că acolo e greul economiei. Acolo se dă faliment cu adevărat dacă tai frunze la câini, dacă dai cu tifla consumatorului sau dacă nu reuşeşti să anticipezi aşteptările sale. Dacă vrei cu adevărat să participi la economie şi la creşterea ei trebuie să iei în piept mediul privat şi să accepţi incertitudinea zilei de mâine.

  4. Alexandra a spus:

    @ Cristi
    Nu te supara asa. Cred ca m-ai inteles un pic gresit. Sunt perfect de acord cu tine. Cred ca mediul privat reprezinta esenta si ideea de economie de piata, capitalism, libertate etc. Si sper si cred cu tarie ca ne trebuie un astfel de mediu, o astfel de economie. Completam doar cu cateva idei (voi incerca sa fiu un pic mai clara in cele ce urmeaza):
    – economia de piata existenta la noi nu este exact de piata, ci o struto-camila cladita de niste oameni ce nu cunosc adevaratele teorii liberale din spatele economiei libere.
    – ceea ce se intampla acum este rezultatul unor asemenea gandiri „profund” economice ale oamenilor care au pus bazele economiei actuale.
    – printre acestia sunt si o parte dintre reprezentantii mediului privat. ceea ce vreau sa spun este ca o parte dintre acestia nu sunt chiar cei mai sinceri „antreprenori”. in sensul ca nu sunt din aceia ce integ conceptul de piata libera ci sunt mai degraba atrasi de politica monopolista!
    – descentralizarea suna exact cam cum zici si tu, dar ea treuie si inteleasa de demnitari/decidenti in sensul in care consumul este cel care dicteaza.
    – nu am zis ca trebuie schimbata asistarea sociala, ci ca ea trebuie sa ramana doar acolo unde are un rost, adica restrangerea ei dupa criterii de echitate economica. cine nu plateste, nu beneficiaza!
    – spuneam ca ceea ce lipseste este reglementarea de baza, corecta, pentru a putea pune bazele unei economii de piata.
    Spre, cred, vreau sa cred, ca vom ajunge si noi o economie de piata, in care sa dispara plata fiscalitatii excesive si inutile si consumul sa fie cel ce dicteaza regula jocului. Si sper sa se intample in viata asta.
    Cu toate ca, mai nou, ulterior primului comentariu trimis, observ o politica pur „capitalista”: TVA marit! Proiecte economice si buget sustinut din cresterea TVA-ului! anuntate in aceasta seara la TV. Asa ca despre ce vorbim noi aici? cainii latra, caravana trece…Cateodata mi-este sila ca am facut o anumita scolarizare economica in tara asta de genii, care mai de care mai economist sau finantist!
    Revin la o idee de a ta: sa ne impotrivim. Cum?

  5. Alexandra a spus:

    A, si cica se va umbla si la impozitul pe profit! Asa cum spuneam – ipozitul pe succes! Sa tot faci afaceri in tara asta

  6. RRRR a spus:

    Poza nu este conforma cu realitatea. Peste textul „TAX” trebuie sa mai fie trei oameni: doi portocalii si unul rosu care protesteaza

  7. -- a spus:

    Eu cred ca o tara care incearca sa prospere prin stabilirea de taxe mari este ca un om care, stand intr-o galeata, incearca sa se ridice tragand de manerul acesteia .
    Winston Churchill

Comentariul tau