Criza actuală a acutizat problemele din economia românească, suprapunând o criză internaţională (care a diminuat exporturile româneşti, a diminuat accesul la resurse financiare, a generat retrageri importante de capital străin de pe piaţă) peste o criză structurală (aproape permanentizată încă de la intrarea în tranziţie). Guvernul, ahtiat după resurse pentru a acoperi proiectele sale publice „generoase” şi „utile” (aici îmi vine în minte dureros faptul că zilele trecute admiram cum nişte muncitori montau încă un rând de borduri în spatele bordurilor din rondourile de pe mijlocul Bulevardului Iuliu Maniu), a luat o serie de măsuri care nu au făcut decât să întărâte şi mai mult lupta dintre sectorul privat şi sectorul public.

Sectorul privat a ieşit la rampă şi a anunţat cu emfază că el s-a reformat şi că acum e cazul ca şi sectorul public să facă acest lucru. Să vedem dacă lucrurile stau chiar aşa:

  • România continuă să ocupe ultimele locuri la capitolul inovare (indicele european al inovării plasând România înaintea doar a Letoniei şi Bulgariei): vezi aici;
  • România este cu mult sub media UE la majoritatea indicatorilor cu privire la cât de innovativ este sectorul privat: vezi aici (culoarea gri este media UE);
  • Exporturile României de produse cu grad înalt de prelucrare sunt foarte reduse (pe primele patru locuri la export sunt seturile de cabluri electrice pentru autoturisme, fişele de bujii, tablă pentru vapoare, carburanţii): vezi aici;
  • Exporturile au fost în scădere în 2009, chiar dacă au scăzut şi importurile, deficitul se menţine ceea ce înseamnă că în continuare în România producătorii locali nu reuşesc să vină cu produse care să contracareze importurile dar nici nu reuşesc să performeze semnificativ pe pieţele externe: vezi aici (pagina 14);
  • Depindem semnificativ de un număr restrâns de pieţe externe de desfacere, 64% din exporturile României fiind concentrate în Germania, Italia, Franţa şi Ungaria.

Toate acestea arată faptul că în sectorul privat din România s-au produs cu precădere următoarele tipuri de ajustări: s-au dat afară oamenii de care compania se putea dispensa (eventual o parte au fost reangajaţi la negru); s-au închis şi pus în conservare anumite linii de producţie; s-au tăiat din cheltuieli (cele de promovare şi de protocol) şi s-au externalizat anumite servicii (cele de contabilitate).

Restructurarea sectorului privat românesc nu înseamnă nicidecum căutarea de noi pieţe de desfacere, căutarea de noi oportunităţi de afaceri, automatizarea fluxurilor de producţie, creşterea gradului de prelucrare a produselor finite oferite pieţei, orientarea spre alte afaceri mai profitabile, accelerarea eforturilor de innovare, concentrare pe fondurile europene care pot fi atrase (gradul de absorbţie al acestor fonduri este de 10% conform estimărilor – vezi aici).

Prin comparaţie cu sectorul public care este un centru de cost pentru sectorul privat, acesta din urmă a aplicat câteva măsuri care sunt mai degrabă măsuri de punere la adăpost şi de conservare a afacerii decât măsuri pro-active de luptă cu criza. Nu afirm că sectorul public nu necesită asanări masive şi de fond, că risipa banului public nu a ajuns la cote alarmante. Nu spun că numărul angajaţilor de la stat în unele domenii nu este strigător la cer de mare (România are cel mai stufos aparat de securitate din lume). Este cunoscut şi nivelul ridicat de corupţie din sistemul public, procedurile greoaie de decontare cu statul, datoriile neplătite ale statului către sectorul privat care ar trebui rezolvate cu prioritate. Nu nivelul impozitării din România ar fi atât de problematic cât modul umilitor şi scandalos prin care acest stat îşi bate joc de aceste fonduri (iar aici evaziunea fiscală e clar generată şi de eşecul statului în a furniza bunuri şi servicii publice de valoare pentru sectorul privat). Nici piaţa de capital românească nu funcţionează şi nu ajută economia aşa cum ar trebui dar nici companiile private nu excelează în a lista acţiuni sau obligaţiuni pe această piaţă (vezi aici câte companii private au listate obligaţiuni la BVB) sau pe pieţele europene (aici nu am nici un exemplu să dau).

Este limpede că sectorul privat din România este departe de a fi restructurat şi de a participa cu adevărat la bunăstarea aceste naţiuni pe care are pretenţia că o susţine. În continuare suntem codaşii Europei în tot ce înseamnă specializare în producţie, avans tehnologic, cercetare-dezvoltare. Cultura noastră antreprenorială trebuie şi ea construită din temelii, tinerii trebuie convinşi de exemplele de succes din piaţa liberă să se asocieze în diferite afaceri. În paralel cu lupta sa cu statul, companiile private trebuie să se concentreze cu precădere asupra restructurării reale a afacerilor din România. Nu trebuie uitat din vedere faptul că ieşirea din criză nu vine, până la urmă de la stat (care cheltuieşte sau nu bine nişte fonduri) ci de la fiecare dintre noi. Iar aici suntem cam în urma tuturor din Europa la toate capitolele.

Reforma în sectorul privat nu trebuie să se oprească niciodată şi nici nu trebuie să se limiteze la restrângerea activităţii. Antreprenorii români nu trebuie să se lase amăgiţi de ceea ce poate face statul pentru ei (subvenţii, achiziţii publice) şi trebuie să se concentreze mai mult tot către piaţa privată care le poate oferi mult mai rapid soluţia de ieşire din criză (cea corectă şi de durată). Criza nu înseamnă doar probleme şi necazuri ci şi oportunităţi de noi pieţe, noi parteneri şi noi soluţii. Dacă vrem cu adevărat capitalism în România, nu trebuie să lăsăm socialiştii să ne convingă că piaţa liberă a eşuat şi că statul este singurul care ne poate oferi cu adevărat o mână de ajutor.


0 comentarii la “Cat de mult s-a „reformat” sectorul privat din Romania”
  1. zummuz a spus:

    Ar fi util ca pozele sa nu le mai pui in .bmp care este un format descriptiv necomprimat ci in .jpg .png sau orice altceva care asigura cat de cat o compresie. Poate ca altii citesc de pe telefon blogul tau si nu au chef sa descarce megi in loc de kilo. In rest – succes cu blogul.

  2. Paun Cristian a spus:

    @ zummuz

    Am rezolvat problema. M-am conformat si am modificat formatul. Mulţumesc de sfat.

  3. Alexandra a spus:

    Inteleg ratiunea din spatele acestui articol (pe bune!) dar se putea mai mult…Ideea principala este ca mediul privat, ca si toate celelaltemedii, reflecta in totalitate o mentalitate obtuza si cariata a unui sistem ce nu este, nu a fost si nu poate fi capitalist in sensul teoretic. Dar inainte de a divaga, cateva mentiuni:
    – „retrageri de capital” – poate ar trebui sa fi un pic mai precis: ce fel de retrageri? Daca te referi la un anumit exod de capitaluri pe fluxul comercial, ok. Daca te referi la capitaluri investitionale ale pietei financiare, nu prea este ok. Pentru ca banii din sistemul bancar au plecat cu girul BNR, iar cei din sistemul financiar in ansamblu (fonduri de investitii etc.) nu au plecat inca. Per ansamblu.
    – piata de capital…hmm…un subiect drag mie (sic!) Si cam de ce dai tu exemplu obligatiunile corporative (care nici nu prea sunt, cele exemplificate de tine, fiind emise de organizatii internationale si nu de companii in adevaratul sens al cuvantului)? Avem o piata orientata preponderent spre actiuni, deci mai greu cu obligatiunile. Atragere de listari ale companiilor private, indiferent de tipul de instrument? O analiza atenta arata ca este mai profitabil financiar (pentru emitent – daca vrei iti dau si cifre!) sa se finanteze public decat prin apel la sistemul bancar. Si cu toate acestea, este preferat sistemul bancar. De ce? Poate din cauza unor conditii de transparenta la care mediul privat nu vrea sa faca apel? Poate din cauza unei idei preconcepute si incomplete cu privire la „control addiction”? Poate chiar din cauza pietei bursiere in sine? Sau poate din cauza lipsei de cultura in acest domeniu? Cumul de raspunsuri… Si atunci iti dau dreptate … „Cultura noastră antreprenorială trebuie şi ea construită din temelii”.
    Dar nu uita ca pentru ca „tinerii” sa refaca mediul privat „din temelii” trebuie sa le fie eliberata calea. De maracini si de deseuri…Si asta, nu se prea vede la orizont (citeste-ti ultimele doua articole!).

  4. vali plesca a spus:

    ar mai fi de spus ca productivitatea muncii e la mai putin de jumatate de media ue.

  5. Paun Cristian a spus:

    @ Alexandra

    Apelul la fondurile publice este simplu de explicat. Cea mai mare parte a antreprenorilor din România provine din fosta nomenclatură şi securitate a statului de pe vremea comuniştilor. Ei aşa au fost educaţi de atunci. Că statul îi ajută şi că el trebuie să îi scoată din criză.

    De ce nu se duc la bănci? Poate şi pentru că ele sunt foarte scumpe iar piaţa de capital nu le concurează aşa cum ar trebui. Nu e întâmplător exemplul dat în articol cu obligaţiunile corporative care nu există în România. Nu există fonduri de investiţii puternice care să vină cu alternative de finanţare reale şi mult mai ieftine decât creditul bancar. E şi o problemă de mentalitate şi lipsă de cultură financiară.

    Nu spun că e roz în această ţară şi nu dau înapoi de la convingerile mele privind incompetenţa multora. Dar m-am săturat să tot aud pe toate posturile cât de mult s-a restructurat sectorul privat. Înţeleg că nu e lăsat în pace de sectorul de stat dar să fim serioşi: nici nu prea înţelege mare lucru din ce înseamnă să fii conectat la economia globală şi la competiţia de pe piaţa liberă.

    Cum le-a dat piaţa liberă un mic bobârnac cum au fugit cu pantalonii în vine la stat să îi ajute el cu proiecte publice. Să fim serioşi dar asta numai atitudine de antreprenor nu e.

  6. Alexandra a spus:

    @ Cristi
    hai ca nu te-am contrazis! Nu sari asa! sunt prefect de acord cu tine. Doar ca incercam niste mici clarificari pe forma mai mult…(sic!). Ca acum…simt tentantia de a spune ca o emisiune pe piata de capital este muuuult mai ieftina ca un imprumut bancar. Reorientarea mediului privat spre piata de capital (cu clasicul rol de „finantator al economiei”) este insa un efort ce ar trebui initiat de stat (poate pentru ca este reglementator, colector de taxe etc?). Tu gandeste-te cate resurse consuma statul in scuza eterna ca „tine” rata de schimb in frau ca altfel mor exportatorii…si alte exemple se pot da cu duiumul. Mai are rost?
    Asa ca, DA, ai dreptate, dar simteam nevoia sa te aud un pic mai incisiv (!!!!!!!!!!!!economic vorbind!!!!!!)

Comentariul tau