Unul dintre „miturile” fundamentale ale poporului român este acela al „drobului de saredin basmul lui Ion Creangă ce va cădea mai devreme sau mai târziu în capul copilului.

Frica de „drobul de sare” a devenit aproape definitorie pentru un popor care trăieşte de câteva decenii la mila şi la adăpostul unui stat asistenţial care i-a alterat şi cele mai elementare percepţii cu privire la risc şi la incertitudine. Acest popor trăieşte cu o teamă şi o repulsie aproape generalizată cu privire la ideea de a-şi lua viaţa în propriile mâini, la a renunţa la calitatea de salariat şi la a începe o afacere pe cont propriu. Românii găsesc mult mai uşor decât alte naţii argumente împotriva unei astfel de acţiuni, punând în prim plan nu câştigul potenţial (mult mai mare) cât pierderea potenţială asociate unei astfel de iniţiative. 

Românii nu se gândesc că prin asociere pot elimina mult mai uşor efectele „devastatoare” ale drobului de sare (aici intervine un alt mit pe care îl voi comenta altă dată) şi aşteaptă ca statul să vină şi să îi protejeze de eventuala sa cădere. Îşi pun mâinile mult prea uşor în cap şi încep să ţipe din toate puterile cât de ticăloase sunt „droburile de sare” care cad, uneori inevitabil, de pe sobă. Unii români (care nu au avut vreodată o iniţiativă privată) au simţit această teamă patologică a românului de „drobul de sare” şi au început să propovăduiască la unison necesitatea ca o construcţie ciudată şi amorfă numită „stat” să dezvolte proiecte de diminuare a efectelor produse de „drobul de sare”; în spatele acestor proiecte ascunzându-se un adevărat jaf naţional prin care taxele celor „protejaţi” colectate cu forţa sunt cheltuite fie pe măsuri de protecţie ineficiente, fie mult prea scumpe.

Atunci când banii de protecţie au ajuns să fie insuficienţi (proiectele de diminuare a efectului „drobului de sare” au devenit mult prea complexe şi necesită resurse tot mai mari), grupul celor care oferă asistenţă a împrumutat în numele celor cu teamă de „drobul de sare” sume importante, amanetând viitorul lor şi asumându-şi doar parţial incertitudinea cu privire la capacitatea lor de a da banii înapoi (dacă banii nu vor putea fi returnaţi ei vor fi recuperaţi nu de la „stat” care a anticipat greşit şi s-a angajat în proiecte protecţioniste mult prea costisitoare, ci tot de la cei protejaţi de el). Pentru a-i proteja de un „drob de sare” mai mic, statul îi expune conştient pe cei asistaţi unui „drob de sare” mult mai mare, care creşte pe zi ce trece.

Acest stat asistenţial a deturnat atenţia de la faptul că există şi alte căi, mult mai sănătoase de a diminua efectele „drobului de sare”. Deşi aparent acţiunea statului este îndreptată spre a proteja de „drobul de sare”, ea amplifică aversiunea la risc şi îi elimină din ecuaţie pe toţi cei care încearcă să spună că „drobul de sare” nu contează atât de mult şi că dacă ignorăm potenţiala sa cădere putem obţine avantaje mult mai mari (sau că există căi mai ieftine şi mai facile de protecţie). Mai multă protecţie nu înseamnă neapărat mai mult progres. Protecţia excesivă pe care o promovează statul asistenţial sărăceşte populaţia şi permite deturnări masive de fonduri în conturi private (cu cât metodele de protecţie devin mai numeroase şi mai complexe, cu atât resursele de punere în aplicare cresc exponenţial).  

Atâta timp cât în această ţară continuă să se audă doar vaietele celor care se tem de „drobul de sare” şi strigătele false de încurajare ale celor care promit protecţie din taxe şi impozite, nu vom ajunge prea departe. Dacă nu vom înţelege că creşterea economică nu poate veni decât din iniţiativa noastră, din creativitatea noastră şi dintr-un efort mult mai mare decât cel pe care îl desfăşurăm în prezent, degeaba aşteptăm pe altcineva să ne scoată din criză (care e criza noastră în principal), că nu o va face (chiar dacă sună frumos şi liniştitor minciuna sa).


0 comentarii la “Basmul cu prostia omeneasca”
  1. Deceneu a spus:

    Chestia cu „drobul de sare” este valabila in mass-media, dar acolo este vorba de o campanie pentru a discredita guvernul, sau pentru a pregatii populatia sa accepte masurile nepopulare, prezentand situatia mai neagra decat este.

    In viata reala nu cred ca e vorba de „drobul de sare” in mentalitatea romanilor si asta este dovedit de numarul mare de romani care si-au luat „viata in proprile maini” si au plecat sa castige in alte tari.

    De ce nu si-au materializat initiativa in Romania?
    Pentru ca mediul din Romania nu permite competitia, si statul descurajeaza initiativa privata.

    In urma cu ceva ani de pe terenul in folosinta aveam o recolta de porumb pe care intentionam sa o comercializez catre un o crescatoriei de miei.
    Mi-a oferit un pret din care nu recuperam costurile, pe motiv ca el aduce din Italia porumb furajer la acelasi pret.
    Nu stiu daca in pretul porumbului din Italia a inclus si transportul. Banuiesc ca nu, pentru ca exporta miei in Italia si se intorcea cu porumb furajer.

    Consecinta am lasat terenul parloaga, iar la nivelul tarii terenul neexploatat reprezinta 40% din suprafata agricola, pentru ca acceasi politica s-a adoptat cu toate produsele alimentare.

    Nu trebuie „statul să vină şi să îi protejeze de eventuala cădere” a „drobului de sare”, e suficient sa protejeze produsele bio de cele crescute intensiv, prin taxe diferentiate.
    Statul trebuia sa protejeze producatorii autohtoni cand putea pune taxe vamale, nu sa scuteasca cerealele de vama la import.
    Ar fi trebuit sa ofere prima de export pentru produse excedentare.
    Ce pargii a utilizat statul ca sa sprijine inititativa cetenilor?
    A abuzat de licente la import si export acordate pe criterii clientelare.

  2. Daniel a spus:

    @Deceneu – clasica ta poveste – „statul sa faca, statul sa dreaga, statul sa ma protejeze”.

  3. Deceneu a spus:

    Eu sunt adversar al statului ca agent economic, dar sunt adept al statului ca arbitru si cel care stabileste regulile jocului pentru agentii economici.

    Mereu am facut analogia intre stat si taranul care cultiva terenul si are doua posibilitati, sa astepte sa vada care sunt mai viguroase buruienile sau cultura, sau sa considere ca trebuie sa ajute cultura si atunci intervine cu ierbicide, pesticide si lucrari de intretinere.

    Agricultura nu avea nevoie de subventii daca se proteja piata de produsele de o calitate indoielnica, fruncte „imbalsamate” si puternic chimizate.

    Statul nu poate fi doar spectator la lupta de pe piata, pentru ca atunci nu-si mai justifica existenta.

  4. Paun Cristian a spus:

    @ Deceneu

    Sunt curios cine il controleaza pe arbitru. El poate pentru unii sa inchida ochii iar pentru altii sa le deschida prea tare.

    Nu e nevoie de stat ca sa il tina in frau pe taranul care pune prea multe chimicale in produsele agricole. Poate ca intr-o anumita cantitate aceste chimicale nu sunt daunatoare si, ajuta si la scaderea pretului produselor. Mai sigur nu inseamna intotdeauna mai ieftin.

  5. Ion a spus:

    Oamenii reactioneaza la mediu – si asta fac si in US, UK, UE, Asia, sau oriunde vreti dumneavostra. Problema romaniei este sistemul total gresit. Iar sistemul din romania nu va fi distrus niciodata – never say never! Din interior nu are nimeni nici o motivatie sa il schimbe, iar exteriorul e prea ocupat acum. Asa ca … ne adaptam.

  6. Paun Cristian a spus:

    @ Ion

    Traiasca evaziunea cu alte cuvinte…

  7. Deceneu a spus:

    „Sunt curios cine il controleaza pe arbitru.”
    Prestatia arbitrului(institutilor de protectie a consumatorului) este analizata si evaluata de o instanta superioara, care in cazul statului este Parlamentul ca organ reprezentativ, si electoratul analizeaza activitatea parlamentara.

    „Nu e nevoie de stat ca sa il tina in frau pe taranul care pune prea multe chimicale in produsele agricole.
    Si cine ar putea sa controleze cantitatea de azotati si sa-l informeze si/sau protejeze pe cetatean de riscurile la care e supus?
    Platesc taxe ca sa fiu informat si protejat, asa cum platesc asigurare.
    Statul joaca rolul asiguratorului.
    Cum nu toti cetatenii sunt constienti, se adopta legi care sa oblige la solidritate.

  8. Daniel a spus:

    Bai Deceneu, lasa vrajeala. Toata gargara ta se rezuma la un singur lucru – „de aia e stat, ca sa imi aiba grija de mine”.

    Ar fi amuzant daca n-ar fi de-a dreptul trist ca nu intelegi nimic din ce se intampla in jur.

    Dar ma rog, la ce te poti astepta de la un om care considera ca solutia (intr-o tara in care un angajat plateste 43% in impozite directe si inca ceva in taxe indirecte) este marirea impozitelor pt bogati …

  9. PANAIT ADRIANA a spus:

    foarte tare frate!si asa cu aceasta poveste,adevarata dealtfel,poporul roman din care facem si noi parte,a involuat.pacat…ca parca asa prosti nu suntem.lume!!!??suntem cu cel putin o suta de ani in urma.nu va deranjeaza?eu am ales sa traiesc in alta parte si nu-mi e rusine ca sunt romanca,dar nici nu vreau sa mai traiesc in romania.si sa-l citez pe chelo:nu sunt genul care sa va car torta?;aufwiedersehen!

Comentariul tau