De când m-am aplecat mai mult asupra acestui blog am început tot mai mult să trăiesc cu teamă şi să păşesc pe stradă tot mai atent la ceea ce mi se întâmplă. Să mă uit de două ori când traversez strada sau să privesc în spate când mă întorc târziu acasă. Să fiu atent cu cine urc în lift sau ce glume fac la telefonul mobil. Să mă gândesc tot timpul la familia mea şi la cei dragi din jurul meu. Să mă întreb dacă în această ţară, încă mult prea ancorată în „amintirile din epoca de aur”, cu servicii secrete infiltrate peste tot şi puse în slujba celor aflaţi la putere, este bine să mă manifest liber şi să sancţionez în felul meu orice derapaj economic din deciziile mediului politic. Acest sentiment de nesiguranţă şi teamă creşte tot mai mult de pe o zi pe alta proporţional cu lehamitea care mă cuprinde faţă de tot ce văd în jurul meu zi de zi.

Nu am dat importanţă prea mare acestei temeri (o împinsesem de fiecare dată undeva cât mai adânc în subconştient) până astăzi când de la televizor , absolut întâmplător, am aflat cu stupoare că în cadrul Consiliului Naţional de Apărare al Ţării s-a discutat zilele trecute Strategia de Apărare a României şi că va fi inclusă (la iniţiativa dl. Consilier Prezidenţial Iulian Fota – vezi aici) o prevedere prin care reacţia anumitor trusturi de presă împotriva anumitor instituţii ale statului sau propagarea unor informaţii false (chiar minciuni) vor fi considerate atentat la siguranţa naţională şi vor putea fi pedepsite ca atare. Am crezut că odată cu apariţia unor noi generaţii în politică se va schimba ceva în această ţară. Constat însă că tot idei de natură socialistă (care îngrădesc libertatea individului) îşi fac loc cu brio în sistemul de valori şi îşi găsesc ecou în mentalul liderilor noştri.

Acest tip de reacţie arată cât de mult contează opinia publică pentru cei aflaţi demult sub influenţa beţiei puterii. Cât de mult deranjează o opinie critică, un punct de vedere, chiar şi greşit sau mincinos, în această ţară întoarsă demult cu spatele la democraţie şi progres. Introducerea unor astfel de măsuri aberante într-o strategie de apărare a unei ţări (nicăieri în lumea dezvoltată nu există vreo astfel de prevedere) pune un mare semn de întrebare cu privire la minima libertate de exprimare şi opinie pe care ar trebui să o avem în noi şi pe care liderii noştri ar trebui să o apere cu sfinţenie. De la acele trusturi de presă până la cei care scriu pe bloguri într-un mod absolut voluntar nu mai este decât un mic pas. Într-un mod absolut arbitrar, statul va decide ce e minciună şi ce e adevăr, ce e bine şi ce e rău pentru a fi comunicat publicului larg, ce e atentat şi ce nu la „siguranţa naţională”. Instituţiile statului, şi aşa destul de greu transparente cu cei care le finanţează din impozitele lor, vor deveni şi mai opace şi mai ineficiente în activitatea lor. Lipsite de teama că opinia publică (presa, bloggerii, liderii de opinie, editorialiştii)  poate afla şi propaga abuzurile lor, sub protecţia legii care invocă siguranţa naţională, instituţiile publice vor putea liniştite să îşi „desfăşoare” activitatea în „beneficiul şi interesul comunităţii”.

Continuăm să fim conduşi de lideri care nu suportă să fie contrazişi, care consideră că doar opinia lor este cea corectă şi care conferă dialogului o notă de inutilitate. Lideri care fac front comun împotriva oricui este de altă părere cu a lor sau oricui se împotriveşte să se alieze cu sistemul. Asemenea preocupări şi griji aparent legate de „siguranţa naţională” chipurile pusă în pericol de formatorii de opinie sunt foarte periculoase şi ne vizează pe toţi în egală măsură. Ele ne vor întoarce mult şi rapid înapoi din drumul nostru spre democraţie. Lupta trebuie continuată pe toate fronturile cu acest „stat” menţinut mult prea puternic de către o şleahtă politică preocupată nu de „siguranţa noastră naţională” ci de „siguranţa lor”. Miza foarte mare justifică această încrâncenare prin care se încearcă ruperea balanţei de putere între societatea civilă reprezentată de presă şi mediul politic. Sunt prea mulţi bani care trebuie să ajungă din buzunarele noastre în buzunarele unora care nu încetează să se laude cât de mult se gândesc ei la binele nostru. Se pare că liderii noştri nu au învăţat nimic din această criză. Nici nu aveau ce pentru că ei nu o simt cu adevărat.

Materiale adiţionale:

Aici puteţi audia intervenţia la Radio Realitatea a dl. Iulian Fota.

Aici puteţi vedea punctul de vedere nuanţat al dl. Iulian Fota din Evenimentul Zilei.


0 comentarii la “Mi-e frica…”
  1. Andy a spus:

    O sa ajungem sa declaram atentat la securitatea nationala faptul ca nu facem parte din partidul X sau Y. Parca ne intoarcem inapoi de unde am plecat. Nu inteleg de ce aceasta tara nu poate face pasi inainte. Face unul inainte si 10 inapoi.

  2. Peter a spus:

    Cristi, cred ca ai dreptate. Acelasi sentiment il am si eu de vreo doi ani… Si iata, acum doua saptamani, a venit si rezultatul: a dat o masina peste mine (LA PROPRIU!), la numai o zi dupa ce atrageam atentia asupra activitatii unui individ cocotzat la Cotroceni, inainte de ’89…

  3. melania a spus:

    Vrei sa spui ca crezi ca da cineva doi bani pe ce zicem noi?

    Eu n-as crede… M-as bucura sa fie asa, dar cred ca suntem inca extrem de „cuminti” fata de alti bloggeri.

    Si stii de ce m-as bucura sa fie asa? Pentru ca asta ar insemna ca oamenii care ne citesc blogurile au inceput sa mediteze. Iar asta nu are cum sa fie altfel decat bine…

    Ce-i drept, nu m-am asteptat nici o clipa sa scrii atat de… vehement… La inceput, a fost singurul motiv pentru care iti citeam blogul. Ma bucur ca nu te cenzureaza nimeni si sper sa nu ajungi la auto-cenzura.

    Melania

  4. Alexandra a spus:

    dictatura de tip fascist. atata am de spus. ganditi-va la asta. in intreg contextul si nu doar in cel exemplificat aici.

  5. Perparim Demi a spus:

    Eu, cu presa libera inteleg ca fiecare scrie ce crede si eu citesc ce imi place. In ultima vreme am citit cam multe minciuni in presa, dar asta nu ma obliga nimeni sa le citesc.
    Cati intelectuali au patit in perioada comunista pentru ca au indraznit sa se exprime. Erau catalogati ca dusmani poporului (dictatorului), cica faceau propoganda imperialista si subminau statul socialist. Idea in sine ale censurii este foarte periculoasa, mai ales in perioade de crize, cand toata lume este nemultumita si o lege extremista poata sa treaca mai usor.

  6. Petre a spus:

    Daca ai avea macar 10% din audienta OTV poate ai avea motive sa te ingrijorezi, dar asa, stai linitit, nu da nimeni de la putere sau servicii doi bani pe parerile tale sau ale comentatorilor. Cel mult ti le pune la dosar… asa de sanki!!!

Comentariul tau