Archives for 2010

Moto: „M-am născut între Carpaţi… Din nefericire…” Trăim vremuri sublime cu adevărat. Dorinţa noastră de mai bine se înneacă într-o neputinţă generalizată de a ieşi din această situaţie absolut grotească în care ne afundăm tot mai mult. Toată lumea caută soluţii la criză, toată lumea defineşte criza în felul său, toată lumea face predicţii mai […]


Legea parteneriatului public-privat, abia trecută de cele două Camere ale Parlamentului României, face cale întoarsă, fiind respinsă la promulgare de Preşedintele României. Este salutară această decizie, motivaţiile reîntoarcerii legii în Parlament aduse în discuţie fiind: caracterul mult mai cuprinzător al unei Ordonanţe de Urgenţă care transpune directivele europene în materie în legislaţia românească (OUG 34 / 2006); […]


Ne-am obişnuit deja cu rolul agresiv al statului în economia românească care nu dă doi bani pe piaţa liberă, pe proprietatea privată şi pe bunăstarea individuală. Suntem deja familiarizaţi cu grija lui excesivă de a ne „proteja”, „asista”, apăra de ticăloşi şi de a se substitui persoanelor noastre considerând că ştie mai bine decât noi ce trebuie să facem […]


Prin diferite canale media au apărut tot felul de ştiri şi zvonuri cum că zona monetară Euro e pe cale să se dizolve şi că fiecare stat va reveni la propria sa monedă (un raport al ING a anunţat iminenta destrămare a acesteia, Christopher Smallwood a pledat şi el pentru destrămarea zonei Euro pentru a […]


Avem în sfârşit o nouă tranşă de la FMI. Putem sta liniştiţi cel puţin până la toamnă. Deşi efectele în economia reală a acestui credit sunt aproape nule. Împrumutul de la FMI nu înseamnă mai mulţi antreprenori dispuşi să îşi deschidă o afacere, mai multe locuri de muncă sau o bunăstare mai mare. Dimpotrivă. Costul […]


Traim momente grele de mari dezechilibre economice la nivelul bugetului de stat, consecinta directa a unor politici falimentare care au avut drept scop transferarea prin diferite canale (privatizare, achizitii publice, cheltuieli facute in „interes national” sau „in situatii de urgenta”) a averii acumulate de stat in mana unor privati erijaţi în salvatori ai naţiunii cu […]


De când m-am aplecat mai mult asupra acestui blog am început tot mai mult să trăiesc cu teamă şi să păşesc pe stradă tot mai atent la ceea ce mi se întâmplă. Să mă uit de două ori când traversez strada sau să privesc în spate când mă întorc târziu acasă. Să fiu atent cu cine urc în […]


Spatiul public romanesc abunda de „specialisti” aparuti ca ciupercile dupa ploaie care incearca sa ne convinga de virtutiile politicilor publice si de buna intentie a statului in actiunile sale. Acesti „specialisti” afirma raspicat ca salvarea de la actuala criza poate sa vina daca actualii guvernanti sunt inlocuiti de altii mai buni. Remanierea, zic ei, va […]


După ce au dezechilibrat bugetul de stat cu tot felul de „achiziţii de materiale” sau „proiecte de investiţii” care mai de care mai fanteziste sau mai dedicate, foamea de resurse împinge actualii guvernanţi într-o „luptă deschisă” cu evaziunea fiscală dublată de efortul de convingere a pensionarilor şi a bugetarilor că trebuie să pună pe masă […]


Am ascultat cu mare atenţie discursul Primului Ministru din Parlamentul României pentru a înţelege raţiunea economică din spatele asumării răspunderii pe legea de diminuare a salariilor, pensiilor şi cheltuielilor cu asistenţa socială. Un discurs plictisitor de lung care nu aduce nimic nou şi care s-a transformat într-o luptă vehementă împotriva alternativei de creştere a taxelor şi […]


Unul dintre „miturile” fundamentale ale poporului român este acela al „drobului de sare” din basmul lui Ion Creangă ce va cădea mai devreme sau mai târziu în capul copilului. Frica de „drobul de sare” a devenit aproape definitorie pentru un popor care trăieşte de câteva decenii la mila şi la adăpostul unui stat asistenţial care i-a alterat […]


Trăim într-o Românie sfârtecată de tot felul de grupuri de interese care se acuză unele pe altele de furturi şi de afaceri oneroase în care este implicat banul public. Tot felul de specialişti apar în public şi apără cu îndârjire proiectele dezvoltate din banul public, rolul acestora în creşterea economică sau imposibilitatea traiului cu un […]


De-a lungul istoriei, în economie s-au utilizat diferite tipuri de bani: (a) banii de tip marfă (scoici, sare, piper, ţigări şi chiar canabis); (b) banii de metal (preţios sau nu); (c) bancnotele de hârtie cu acoperire 100% în metal şi (d) banii discreţionari (apăruţi odată cu centralizarea politicii monetare). Banii discreţionari cu care se operează în totalitate, […]


Una dintre măsurile „anti-criză” aberante pe care guvernul este gata să îşi asume răspunderea se referă la reintroducerea impozitului de 16% pe dobânzile la depozitele bancare (în lei şi în valută). În foamea de resurse care să finanţeze „proiectele de investiţii” ale statului, se caută tot felul de soluţii care mai de care mai lipsite de […]


Pe zi ce trece actualii guvernanţi îşi dau arama pe faţă şi scot la iveală modul lor de a gândi funcţionarea economiei. Atunci când am ieşit oficial din comunism prin sacrificiul unor oameni de ispravă, am crezut cu toţii că abuzurile, atentatele la proprietatea noastră în numele interesului naţional sau intervenţia planificatorului central în economie […]


Criza actuală a înverşunat şi a polarizat şi mai mult ideologic societatea în ansamblul ei. Ca niciodată, adepţii politicilor distribuţioniste de stânga s-au coalizat şi au început să aclame falimentul pieţei libere şi să arunce cu lături acuzând piaţa liberă de eşecurile sale. Fac acest lucru fără să înţeleagă prea mult din cauza reală a crizei care […]


După ce s-au întins cât nu le permitea plapuma şi au exagerat cu cheltuielile cu „proiectele publice ale statului care scot România din criză” (sau scot din criză cel puţin pe cei favorizaţi de „soartă), guvernanţii au ales, într-o primă fază, pentru a acoperi găurile negre de la buget, varianta scăderii salariilor bugetariile şi pensiilor tuturor […]


Criza actuală a acutizat problemele din economia românească, suprapunând o criză internaţională (care a diminuat exporturile româneşti, a diminuat accesul la resurse financiare, a generat retrageri importante de capital străin de pe piaţă) peste o criză structurală (aproape permanentizată încă de la intrarea în tranziţie). Guvernul, ahtiat după resurse pentru a acoperi proiectele sale publice […]


Am să pornesc discuţia în acest articol de la formula produsului intern brut al unei ţări: PIB = Consum privat + Cheltuieli guvernamentale + Investiţii private + (Export – Import). Se observă foarte uşor (datorită semnelor din formulă) că putem avea creştere economică (şi putem ieşi din recesiune) doar dacă: creşte consumul privat, cresc cheltuielile […]


Sub presiunea unei instituţii financiare internaţionale care deja e prezentă în România de o bună bucată de vreme fără ca noi să simţim nici un efect economic pozitiv, guvernanţii au trecut în sfârşit „la fapte”. Incapabili să reducă deficitul bugetar care a cunoscut o dinamică îngrijorătoare pe fondul creşterii cheltuielilor publice şi scăderii încasărilor din taxe […]


Tot felul de politicieni „din arcul guvernamental” au făcut spume la gură încercând să justifice în faţa opiniei publice un acord diabolic, lipsit de sens economic şi oneros cu una dintre cele mai anacronice şi mai inutile instituţii financiare din lume. Perspectivele sumbre ale acordului pentru următoarele tranşe de împrumut care conturează „singura soluţie viabilă” – reducerea salariilor bugetarilor şi […]


Înţelegerea crizei actuale nu se poate face fără a înţelege sensul şi valoarea intrinsecă a banilor cu care operăm pe post de mijloc de schimb în economia modernă. Înainte de a acuza pe cineva sau de a aplica vreo măsură de corecţie sistemului trebuie să analizăm apariţia şi evoluţia activului care dă sens şi substanţă schimburilor de bunuri şi […]


Guvernul României şi instituţiile statului sunt tot mai enervate de o ţară care îşi plăteşte tot mai greu impozitele şi taxele, o ţară care vinde şi cumpără tot mai mult în spatele tejghelei şi a casei de marcat sau care munceşte tot mai la negru. Criza pe care am importat-o (pentru că la un anumit moment dat […]


Fără a fi deloc surprins, am aflat şi de ultimul scandal de pe piaţa americană legat de Banca Goldman Sachs prin care a prejudiciat RBS şi încă o bancă germană de suma de 1 miliard de dolari în cârdăşie cu fondul lui Paulson. Această bancă a fost unul dintre beneficiarii operaţiunii de „bail-out” a sistemului […]


Aş începe răspunsul la această întrebare cu următorul citat: „Acela care va controla volumul banilor în orice ţară va fi stăpânul legilor şi al comerţului” (James Abraham Garfield, al douăzecilea preşedinte al SUA şi al doilea preşedinte care a murit asasinat în 1881 şi care a avut al doilea cel mai scurt mandat ca preşedinte de […]