Asumarea incertitudinii face parte din jocul pieţei libere şi este realizată doar de acei oameni înzestraţi cu harul de a face acest lucru. Pe piaţa liberă prosperitatea creşte direct proporţional cu cel care îşi asumă responsabilitatea propriului destin şi care pune în joc toată creativitatea, toate resursele de care dispune pentru a putea avea succes. Succesul pe piaţa liberă se obţine fără a fura, atenta la proprietatea cuiva şi fără a încerca să păcăleşti pe cineva (dacă o faci, piaţa liberă are mecanismele prin care te elimină imediat din joc la cea mai mică încercare de acest gen). Cooperarea socială în condiţii de piaţă liberă este derivată din această dorinţă de a avea succes respectând proprietatea celuilalt şi oferind pieţei acele resurse sau competenţe pe care le deţinem pe potriva înzestrării şi harului fiecăruia.

Intervenţia statului în economie este văzută de cei mai mulţi dintre socialişti ca un element „stabilizator” menit să ofere protecţie împotriva „ticăloşilor”. Putem identifica următoarele tipuri principale de intervenţie:

  • Impozitarea veniturilor de orice tip: presupune ca statul să vâre mâna adânc în buzunarele fiecăruia dintre noi pentru a ne jecmăni de nişte bani pentru care ne chinuim să muncim. Fără a risca nimic, statul devine părtaş la câştiguri obţinute în condiţii de risc şi incertitudine. Taxele sunt văzute de socialişti ca nişte contribuţii normale la aşa-zisele servicii publice pe care, teoretic, e mai bine să le dezvoltăm printr-un astfel de mecanism: armată, poliţie, educaţie, sănătate, justiţie. În unele ţări (cum este şi România) implicarea statului în economie este mult mai diversă şi mai amplă de atât, crescând semnificativ şi nivelul de impozitare dar şi sărăcia celor care trebuie să cotizeze la sistemul public de astfel de servicii. O formă aparte de impozitare (mai uşor de colectat şi de aplicat fără a fi la fel de vizibilă ca povară) este inflaţia creată de sistemul monetar public care oferă posibilitatea statului de a se îmbogăţi mai repede decât cei ale căror venituri sunt afectate de expansiunea monetară. Deşi intermediarul acestor fonduri (care trec din buzunarul nostru în servicii de asistenţă socială) dijmuieşte o bună parte (dacă nu cea mai mare parte) din ele fără a răspunde în faţa nimănui, sistemul este aclamat de socialiştii ca fiind singurul viabil.
  • Regulile pieţei libere: o altă formă de intervenţie este cea instituţională prin care statul crează reguli de funcţionare pe care operatorii privaţi trebuie să le respecte cu stricteţe. Rolul acestor reguli este de a ţine departe de piaţă pe acei ticăloşi care vor să fure, să păcălească, să obţină profituri mult mai mari decât normal. Regulile sunt puse în aplicare însă de instituţii (Consiliul Concurenţei, Protecţia Consumatorului, Agenţia de Mediu) în spatele cărora se află oameni care iau decizii pe poziţii de forţă. Operând cu concepte economice dubioase şi greu apărabile cu argumente solide (monopol, concurenţă optimă, preţ rezonabil, cartel etc.) aceste instituţii introduc mai mult haos în sistem. Multe dintre aceste reguli sunt adevărate bariere generatoare de costuri pentru piaţa liberă, costuri suportate tot de consumatorul iniţial văduvit prin impozite şi taxe de alţi bani necesari funcţionării acestor instituţii. Multe dintre aceste reglementări nu fac apel direct la garantarea 100% a proprietăţii private pentru că ar deveni contradictorii cu reglementările privind impozitarea. De multe ori aceste reglementări şi instituţii sunt folosite în mod abuziv pentru a elimina politic din piaţă un concurent supărător (e suficient să ai un „prieten” la Garda Financiară sau la Garda de Mediu şi concurentul tău poate avea probleme mari).
  • Influenţarea directă a preţurilor: din considerente sociale statul controlează sau impune anumite tarife pentru diferite produse sau servicii (peste 30% din preţurile luate în calcul în inflaţia din România sunt preţuri „reglementate”). Industriile care se bazează pe astfel de preţuri stabilite de la centru au probleme cu estimarea eficienţei reale. O industrie aparte unde preţul este influenţat direct este cea a sistemului financiar-bancar, banca centrală prin dobânda de intervenţie oferind un stimulent pervers întregii economii.
  • Implicarea în economie prin deţinerea de companii de stat: este o formă care se naşte din dorinţa de a crea „competitori” pentru piaţa privată şi pentru a nu-i lăsa pe antreprenori să facă ce doresc ei. În fapt aceşti actori publici (profitabili sau nu) nu sunt adevăraţi competitori pentru că, în cele mai multe cazuri, absenţa statului din spatele lor producând falimentul inevitabil. În jurul acestor competitori se crează o adevărată industrie pseudo-privată de „ticăloşi” care prosperă cu ajutorul statului şi pe spinarea celor care încă se încăpăţânează să nu facă astfel de „afaceri”. Neavând criterii economice în spate (falimentul dacă decid greşit) asemenea companii au tendinţa să se transforme în adevărate paradisuri pentru incompetenţi dar şi pentru şmecheri de cea mai joasă speţă.
  • Achiziţiile publice: statul pentru a putea exista are nevoie de bunuri şi servicii pe care să le consume cei care lucrează pentru el (hârtie, echipamente de birou, reparaţii, construcţii de clădiri etc.). Deşi există „reguli” care ar trebui să protejeze împotriva abuzului (oferirea acestor servicii la preţ de câteva ori mai mari decât preţul din piaţa liberă), aceste achiziţii sunt adevărate comori pentru socialiştii puşi pe căpătuială. Jaful instituţionalizat şi tendinţa naturală a decidentului de a deturna bunăstarea în favoarea sa fac ca întotdeauna ceea ce cumpără statul să fie mai scump decât ceea ce cumpără actorul privat (de aici şi ineficienţa statului în a oferi servicii publice la preţuri şi calitatea la care le oferă piaţa liberă).
  • Proiectele statului: sunt o formă mai aparte a achiziţiilor publice prin care statul pune în aplicare politicile sale de dezvoltare. Deşi statul ar trebui să coordoneze astfel de acţiuni, în multe ţări preferă să îşi asume un rol fundamental (de constructor, finanţator, administrator). Şi aceste proiecte ale statului sunt mană cerească pentru cel care se află în spatele lor. Tendinţa este să începi cât mai multe din astfel de proiecte şi să nu termini nici unul, menţinându-le în viaţă pentru a le putea căpuşa cât  mai îndelung în dauna unui popor care plăteşte pentru ele. Fără a putea calcula dacă alocările de resurse au vreo utilitate în aceste cazuri (nici nu există de multe ori un astfel de interes din partea funcţionarilor la stat care vin cu idei care mai de care mai fanteziste şi mai falimentare pentru piaţa liberă care cotizează) aceste proiecte distorsionează economia creând stimulentele perverse de a fi mai degrabă interesat de o conexiune în aparatul administrativ decât să fii creativ şi „agresiv” cu piaţa liberă.

Deşi intervenţia statului este clamată de socialişti că ar aduce mai puţin haos şi mai puţini ticăloşi în piaţa liberă, acest lucru nu se întâmplă niciodată. Cu cât statul doreşte să intervină mai mult, cu atât sărăcia creşte exponenţial (e nevoie de resurse exponenţial mai mari pentru orice proiect al statului, mai mari decât normal sau decât ar fi cerut piaţa). Incertitudinea naturală a pieţei libere (derivată din imperfecţiunea informaţiei, imposibilitatea de a modela comportamentul uman, imposibilitatea de a prezice evoluţia tehnologiei) este semnificativ expandată de o incertitudine indusă de intervenţia statului în economie şi care crează comportamente nocive pentru stabilitate şi echilibru: antreprenori care aleargă după proiecte cu statul sau achiziţii publice, salariaţi care ţipă după salariul minim pe economie sau după coduri ale muncii, exportatori care salivează după deprecierea cursului de schimb, bănci care se îmbogăţesc din inflaţia produsă de băncile centale, funcţionari publici care se îmbogăţesc peste noapte fără a vinde ceva sau fără a crea ceva. Statul prin intervenţia sa întoarce cu susul în jos întreg sistemul de valori propus de piaţa liberă (care sancţionează orice derapaj şi orice încercare de ticăloşie mult mai repede decât o face statul). Aceia pe care piaţa liberă i-ar marginaliza instantaneu ajung (prin forţa politică) să fie propulsaţi de stat în fruntea societăţii şi a scalei de prosperitate (în toate instituţiile statului sau care lucrează cu statul dai de oameni care nu au ce să caute acolo). Cooperarea socială capătă un sens bizar şi atipic, fiecare încercând să obţină politic un avantaj cât mai mare din distribuţionismul făcut de stat. De aici până la criză şi la haos nu mai este decât un pas. Costurile induse de aceste crize permanente şi tot mai ample sunt imense pentru toate categoriile sociale (de la antreprenori la asistaţii social).

Iar ceea ce este şi mai hazliu este că, în plină criză, SOCIALIŞTII STRIGĂ ÎN GURA MARE CĂ DE VINĂ PENTRU CRIZĂ ESTE TOT PIAŢA LIBERĂ pentru că nu consumă suficient, nu se împrumută prea mult sau nu este prea optimistă pentru a redresa sistemul.


0 comentarii la “Socialismul, statul şi incertitudinea (partea 2)”
  1. Andy a spus:

    Eu cred ca degeaba se comenteaza atata impotriva statului pentru ca pana la urma el este o forma de organizare si cooperare sociala rezultata in urma unui amplu proces de evolutie a societatii umane.

    Fara stat si fara a exista frica de stat unii chiar ar deveni adevarati monstri. In plus statul poate oferi ajutorul acolo unde nimeni nu vrea sa il ofere.

  2. Andreas Stamate a spus:

    „Eu cred ca degeaba se comenteaza atata impotriva statului pentru ca pana la urma el este o forma de organizare si cooperare sociala rezultata in urma unui amplu proces de evolutie a societatii umane”

    Nu este o forma de cooperare sociala, ci de agresiune. Faptul ca avem stat e mai mult o conventie, care prin natura ei a depasit forma cooperarii. Este o constructie agresiva. Iar contractul social, daca cumva la asta faceti referire, este o mare propaganda a revolutiei franceze, nimic mai mult.

    „Fara stat si fara a exista frica de stat unii chiar ar deveni adevarati monstri.”

    Cu stat si cu frica de stat, avem si astazi monstri. Intrebarea e care vor fi mai rai? A inclina spre o pozitie de acceptare a statului nu e suficient pentru a si demonstra asa-zisa rautate a monstrilor invocati. Trebuie ceva mai hard, o teorie buna, care deocamdata nu exista. Poate o gasiti dvs. O teorie a necesitatii statului. Atentie ca mai avem variante de tipul asta. Utilitarismul este una dintre ele si pleaca de la premise (din pacate) barbare.

    „In plus statul poate oferi ajutorul acolo unde nimeni nu vrea sa il ofere.”
    Statul nu ofera ajutor fara a priva pe altii de ajutor. Pesemne ca nu cunoasteti f bine cum functioneaza statul. Rezulta deci de aici, ca orice ajutor pe care statul decide sa-l acorde cuiva este lovit in freza de doua argumente tari: primul este ca statul nu poate decide profitabil alocarea resurselor iar al doilea ca, desi decide pana la urma o alocare (total arbitrara), aceasta nu va fi niciodata fara consecinte: altii nu vor mai beneficia de ajutor. Deci cum decidem? Care e mai nevoias? Poate faceti si in sensul asta o teorie. Dar atentie, si aici exista variante robin hoodiene, la fel de barbare. Deci veniti cu ceva nou.

    Pentru a putea intelege cum functioneaza statul, recomand mai intai intelegerea unor principii de functionare a pietei libere. Altfel, ramane incorsetati mereu in acelasi tip de viziune pro-etatista, pe care sincer va spun ca s-a cam asezat praful.

  3. Andy a spus:

    „Statul nu ofera ajutor fara a priva pe altii de ajutor.”

    Pai daca ajutorul de care ii privezi pe altii, sa zicem pe un bogatan, e mai mic decat ajutorul pe care il oferi altuia, sa zicem un sarac, statul procedeaza corect in acest caz. Si Robin Hood a fost bun la ceva.

    „Primul este ca statul nu poate decide profitabil alocarea resurselor iar al doilea ca, desi decide pana la urma o alocare (total arbitrara), aceasta nu va fi niciodata fara consecinte: altii nu vor mai beneficia de ajutor.”

    Nu stiu ce e arbitrar aici sau de ce spuneti ca statul nu poate decide intre a ajuta un sarac (sau unul cu dezabilitati) si un bogat. E evidenta diferenta si e clar ca daca ia de la cel bogat si da la cel sarac alocarea nu e nici arbitrara si nici lipsita de sens. Faptul ca altii (bogatii) nu vor mai beneficia de ajutor nu mai conteaza atat de mult prin comparatie cu saracul care primeste acest ajutor. Iar faptul ca bogatul este „fortat” sa dea acest ajutor nu e neaparat un lucru rau (fara stat poate ar fi cheltuit banii pe placeri pentru ca e mai bine sa fii egoist decat altruist). Statul induce cu forta altruismul de care avem nevoie in societatea capitalista.

  4. ionut a spus:

    @Andy

    „Pai daca ajutorul de care ii privezi pe altii, sa zicem pe un bogatan, e mai mic decat ajutorul pe care il oferi altuia, sa zicem un sarac, statul procedeaza corect in acest caz. Si Robin Hood a fost bun la ceva.
    Nu stiu ce e arbitrar”.

    „Corect” pentru cine? Aici e arbitrariul!
    Deci dupa parerea ta, daca cineva il jefuieste de 10 miliarde 10 miliarde pe bill gates, nu e nici o problema, „ca mai are 40”. Mai ticalos de atat poti fi? Si mai si intrebi cu candoare prefacuta „ce e arbitrar si lipsit de sens”?
    Hai sa te lamuresc: diferenta de bunastare intre tine si gates e mai mica, mult, decat intre tine si un … sudanez, de exemplu. Asa cred eu.
    Tu nu esti de acord? Nu conteaza, e irelevant ce crezi tu!! Si atunci iti luam, „ca e evidenta diferenta sie clar ca daca iei de la bogat si dai la saraci (vreo 5 miliarde de indivizi) alocarea nu mai e nici arbitrara nici lipsita de sens”. Cum suna?

    Ai fi de acord sa-ti ia cineva pana la 80% din venituri (asa cum face statul care sigur ca nu te intreaba) „ca sa ii dea saracilor” (ai fi uimit sa intelegi ca, de regula, se procedeaza invers)? Mai mult ca sigur ca nu, deoarece sunt sigur ca nu ti-ai transformat casa in ajutor pentru oamenii strazii si cantina sociala. Deci, in afara de spalarea pe creier etatist-socialisrta, tu mai suferi si de ipocrizie. Ca orice socialist. Sigur, sa e bun statul, dar sa le ia altora, „bogatanilor”, nu mie!

    P.S. Altruisul e voluntar, daca e indus se numeste munca fortata/silnica.

    P.S.1 Socialismul face (inca) multe victime…

  5. mobutu a spus:

    din pacate oamenii proetatisti ca andy sunt majoritari.
    majoritarilor, ridicati-va vălul de pe ochi!

  6. Paun Cristian a spus:

    @ Andy

    O fi Robin Hood bun dar la un moment dat saracii nu vor mai fi interesati sa scape de saracie altfel decat cu ajutorul unui Robin Hood.

  7. ionut a spus:

    „O fi Robin Hood bun”

    De unde pana unde un talhar e „bun”?

  8. Paun Cristian a spus:

    @ ionut

    Pai asta sustine Andy. Normal ca nu e bun. Dar ca sa raman in sfera lui de analiza i-am spus ca si presupunand ca e bun tot nu e bun pentru ca dupa aia creaza stimulentul de a-l chema non-stop.

  9. Paun Cristian a spus:

    Am uitat sa precizez o interventie foarte „nasoala” pentru mediul economica: RAZBOIUL cu un alt stat !!!!

  10. moceanu a spus:

    esti incredibil de prost, arogant si out of touch cu realitatea

  11. Paun Cristian a spus:

    @ moceanu

    Pe ce vă bazaţi când afirmaţi acest lucru?

    E interesant ce înţelegeţi în acest context al unui efort absolut gratuit pe care îl fac în cazul acestui blog prin toţi aceşti termeni: „prost”, „arogant” sau „out of touch cu realitatea”.

    Sau vă refereaţi la comentariile lui Andy?

    Fiţi vă rog mai explicit.

  12. dragos a spus:

    E posibil ca aici sa se gaseasca explicatia pentru astfel de reactii
    http://en.wikipedia.org/wiki/Dunning%E2%80%93Kruger_effect

    The Dunning–Kruger effect is a cognitive bias in which unskilled people make poor decisions and reach erroneous conclusions, but their incompetence denies them the metacognitive ability to appreciate their mistakes.[1] The unskilled therefore suffer from illusory superiority, rating their ability as above average, much higher than it actually is, while the highly skilled underrate their own abilities, suffering from illusory inferiority. This leads to the situation in which less competent people rate their own ability higher than more competent people. It also explains why actual competence may weaken self-confidence. Competent individuals falsely assume that others have an equivalent understanding. „Thus, the miscalibration of the incompetent stems from an error about the self, whereas the miscalibration of the highly competent stems from an error about others.”

    sursa: wikipedia

  13. Paun Cristian a spus:

    @ dragos

    Asa e… tot eu sunt de vina ca scriu „prostiile” astea pe blog si le adresez unor cititori cu creierii in ceata si mult prea incriptate pentru unii carora le creez un fals complex de superioritate.

    Ma gandesc ce sa mai scriu sa inteleaga si sa ii placa si unuia ca „moceanu”. Probabil ceva despre vremea de afara sau despre muzica de club.

  14. ionut a spus:

    @Paun Cristian

    „Dar ca sa raman in sfera lui de analiza”

    Pai asta-i greseala. Daca ramai in „sfera lui de analiza” si accepti ca talharia statului e „morala” si „normala”, ramane sa discutati doar amanunte de genul cat de mare trebuie sa fie aceasta. Si aici alde Andy (de mana cu @moceanu care, uitandu-se’n oglida, s-a trezit postand) te doboara cu argumente de genul „cat stabileste majoritatea democratica”.

    Pe un socialist nici zeii din pixul lu’Asimov n-au cum sa-l vindece 🙂

  15. Alex Nicolin a spus:

    @dragos

    Excelanta descrierea, nu stiam ca manifestarea respectiva are si un nume stiintific. In popor se spune mai concis: „prostul nu e prost destul, pana nu e si fudul” 🙂

  16. Bobo a spus:

    Cum se împacă „piața liberă” cu salvarea băncilor private amenințate de falimente (principiul „too big to fail”)? Salvarea de către mult hulitul STAT! E corectă privatizarea profiturilor și naționalizarea pierderilor?
    Raționalitatea investitorilor, interesul protejării acționarilor, dereglementarea piețelor – toate susținute de apostolii piețelor libere și care au dat rezultatele pe care le vedem azi? Au fost niște concepte corect definite și aplicate?
    Toată lumea poate critica statul, corupția sa, ineficienta alocare a resurselor (și dumneavoastră ca „anti-socialist” o faceți cu mare plăcere)… Dar cealaltă față a monedei? Lăcomia, sistemul de bonusuri private, hazardul moral, chiar imoralitatea „pieței libere”?
    Mi-ar place să văd un socialist vorbind despre corupția statului și ineficienta alocare a resurselor, dar și un adept al pieței libere vorbind despre bail-out și salvarea din bani publici! :)))
    Dl. Paun, ar fi foarte interesant (chiar inedit) ca un capitol din lucrarea dumneavoastră să-l dedicați problemelor de mai sus – celeilalte fețe a monedei…

  17. Paun Cristian a spus:

    @ Bobo

    Te intreb urmatoarele lucruri:

    1. Cine face bail-out-ul? (Piata libera sau Statul)

    2. Cine este salvat in acest caz? (Piata libera sau Statul)

    Bancile comerciale salvate de STAT sunt COOPERATIVE DE STAT. Prin Bail-Out STATUL SE SALVEAZA PE EL DE LA FALIMENT IN DAUNA PIETEI LIBERE. Bail-out-ul de care vorbiti este IMPOTRIVA PIETEI LIBERE si este O MASURA SOCIALISTA de APARARE A STATULUI.

    MARE ATENTIE LA MESAJELE PROMOVATE DE IDIOTI CA MICHAEL MOORE, KRUGMAN, STIGLITZ CARE PUT DE SOCIALISM fiind platiti gras de stat si pe care acum se vad obligati sa il salveze prin ceea ce spun!

  18. Paun Cristian a spus:

    @ Bobo

    Asta nu se intelege: o banca comerciala vinde banii statului (adica un bun al sau pe care el are dreptul sa il emita, restul fiind infractori daca fac acest lucru). Bancile expandeaza acesti bani in limita regulilor stabilite de stat (rezerva fractionara). Statul, bancile centrale si bancile comerciale sunt acelasi lucru. Politica monetara este UN SOCIALISM MONETAR si este cauza pentru care nu mai putem avea piata libera sau capitalism pur.

  19. Bobo a spus:

    Vă mulțumesc pentru răspunsul prompt.
    1.Bail-out e făcut de stat la cererea companiilor (vă amintiți episodul cu șefii companiilor ce au zburat cu un avion privat la Obama :)))?). Marea majoritate a poporului neștiutor 🙂 dacă ar fi fost consultat nu ar fi fost de acord (exemplu Islanda)…
    2.SIGUR sunt salvați acționarii companiei, angajații băncii (managementul acesteia…), deponenții. De acord că și statul într-o oarecare măsură (voturi, locuri de muncă, panică șamd).
    Ce ar putea împiedica statul să-și distribuie banii (după cum susțineți) prin intermediul celorlalte bănci nefalimentare? sau să înființeze alte bănci?
    Personal, nu susțin în nici un caz capitalismul pur, fundamentalismul de piață, așa cum nu susțin nici socialismul extrem. Cred că forma de guvernământ, de economie, trebuie adaptată după mentalul, caracteristicile populației la care se aplică; ce este bun pentru americani, nu e neapărat bun și pentru arabi (asta ca să dăm exemplele de la extreme).
    Credeți că acum capitalismul pur e un sistem viabil pentru România?

  20. Paun Cristian a spus:

    @ Bobo

    Calea de mijloc pe care o agreati sau o preferati nu exista din punct de vedere economic (politic, social poate dar economic nu). Economic nu putem avea cate ceva din socialism si din piata libera. De ce: socialism inseamna preluarea cu forta din bunastarea privata si alocarea acestei bunastari jefuite pe criterii politice (motivate social de cele mai multe ori). Socialismul (minimal sau maximal) va duce mai devreme sau mai tarziu la o dorinta tot mai mare de a prelua cat mai mult din bunastarea pietei libere, de a dicta cat mai mult ce e bine pentru piata libera. Folosind forta prin care unii (majoritarii) sunt asmutiti impotriva altora (minoritarii) socialismul va omori incetul cu incetul piata libera. Un socialism minimal va conduce mai devreme sau mai tarziu catre un socialism maximal (calea de mijloc nu exista).

    Pentru Romania: mai multa libertate economica autentica nu ar strica pentru bunastarea fiecaruia dintre noi. Capitalismul autentic (a nu se confunda cu socialismul corporatist sau cel asistential) nu poate decat sa fie benefic pentru o economie pentru ca valorizeaza ceea ce este cu adevarat important. Capitalismul si piata libera aduc in prim plan adevaratele valori si avantaje competitive de care dispunem si nu cele create sau mentinute artificial de un stat omniscient care are intotdeauna pretentie ca stie mai bine ce e bine pentru piata.

    Aceasta idee cu „fetisul pietei libere” e preluata din sloganurile socialiste idioate de care eu m-am saturat pana in gat. Sa stiti, pentru binele dumneavoastra, ca starea naturala a omului este LIBERTATEA, orice constructie artificiala care o ingradeste modifica aceasta stare naturala. E bine sa fim obsedati de libertate. Aceasta este firea normala a lucrurilor si a omului.

  21. Paun Cristian a spus:

    @ Bobo

    Si inca ceva: cei care lucreaza cu statul (care e tot o mana de oameni privati) nu sunt privati. Nu confundati cel care supravietuieste numai pentru ca statul ii da contracte grase sau ii da voie sa manipuleze bani tipariti de el cu ANTREPRENORUL PRIVAT. Piata contractelor cu statul si piata monetara nu sunt PIETE LIBERE si nu de a face cu CAPITALISMUL ci cu SOCIALISMUL CORPORATIST care e tot SOCIALISM!

  22. Bogdan a spus:

    Sunt 100% de acord cu domnul Cristian Paun si cu domnul Andreas Stamate. Prima lectie care o inveti la o facultate de economie sunt caile de dobandire a proprietatii, iar marii economisti sustin ca statul foloseste urmatoarele cai de dobandire a proprietatii: taxarea/impozitarea si jaful. Cum isi poate permite statul sa ma priveze de anumite procente din venitul muncit de mine sa ma priveze de un capital care nu le apartine nu sunt obligat sa le platesc serviciile de sanatate sau altele ci pot sa mi-le platesc si singur daca am nevoie. O problema a statului social democrat sau chiar 100% democrat este aceea ca majoritatea decide indiferent daca pentru minoritate este bine sau rau. Sa privim din perspectiva construirii de drumuri publice: autostrazi, poduri, aeroporturi etc.. Acolo unde statul are in plan aceste proiecte exista oameni care au o proprietate privata care le este luata cu forta fara a fi subventionati indeajuns trebuie sa admitem ca pentru fiecare valoarea unui bun este subiectiva poate pentru mine acel teren sau acea casa ce urmeaza sa fie demolata valoreaza peste 1 miliard de euro de exemplu, statul vine si ma expropriaza cand vrea el si cum vrea el. O lume in care statul nu ar exista ar fi o lume libera o lume intr-adevar economica si care ar duce-o mult mai bine

  23. Dragos a spus:

    @paun cristian
    Moceanu si cei asemeni lui sunt cazuri cred fara speranta si probabil cei mai susceptibili la extremism. Sunt cei in mintea carora nu are loc samburele de indoiala. Sa te indoiesti de tot ce ti se zice, sa lasi loc la un „poate gresesc eu. Ia sa vad problema mai in amanunt. Poate lipsa mea de cunostinte imi blocheaza unghiuri ale problemei” sunt lucruri de care astfel de persoane nu sunt capabile inca.

    Ma sperie putin cat de violenti sunt in discurs persoane inteligente dar needucate. Se comporta exact ca in descrierea de pe wikipedia. Cu cat cunosc mai putin subiectul, cu atat sunt mai vehementi si siguri pe ei in exprimare. Imi este frica sa nu cumva sa asistam la o renastere a extremismului sustinuta de genul acesta de persoane. Ia o societate sufocata de statul asistential, vina aruncata de politicieni pe „privatii lacomi”, niste tineri fara slujbe si nimic de pierdut si usor, usor incepi sa auzi cate o voce de Mussolini, Hitler etc.

    Vorba lui Celente „when people loose everything they loose it”. Dar deviez..
    http://www.kingworldnews.com/kingworldnews/Broadcast/Entries/2011/2/3_Gerald_Celente.html

  24. AristotelCostel a spus:

  25. Captain Morgan a spus:

    @dragos
    Nici eu nu stiam ca fenomenul are o denumire stiitifica. Empipic am ajuns si eu la concluzia asta de ceva timp si cineva pomenea de vorba „prostul nu e prost destul daca nu e si fudul”. Parca Aristotel, in cealalta extrema, zicea ca „stiu atat de mult incat imi dau seama cat de putin stiu”. Si eu, mai zicea cineva mai sus, am fost socat de oameni de o inteligenta medie… care nu aveau habar despre subiect erau atat de siguri si de-a drpetul violenti in argumentia lor simplista populista incat am am fost renuntat sa port vreo discutie.

  26. Captain Morgan a spus:

    @Cristian Paun
    „Asumarea incertitudinii face parte din jocul pieţei libere”. Putin spus. E mai mult decat atat. Asumarea incertitudinii face parte din viata. Iti asumi un risc cand treci strada, cand conduci masina, cand mananci peste cu oase multe, etc. Oamenii vor ca statul sa elimine riscul pentru ei. Sa aiba o slujba calduta pe viata, bine platita, cu prime si concedii si indiferent, dar absolut indiferent de situatie sa i se garanteze asta. Oamenii vor sa statul sa le garanteze indiferent de situatie un standard de viata. Statul sa le garanteze ca vor avea bani sa isi platesca ratele la plasma de 1 m si ca vor avea bani de vacanta in Dubai. Ok… sunt de acord cu o conditie. Ca statul sa imi garanteze mie firma privata acelasi lucru. Ori statul nu numai ca mie nu imi garanteaza asta dar ma pedepseste cu varf si indesat si ma umileste tot timpul pentru faptul ca eu indraznesc sa imi asum riscuri si vrea sa eu sa ii multumesc pentru faptul ca sunt lasat sa exist. Dar cum statul e poporul nu ma mira…

  27. Dragos a spus:

    @ Cristian Paun

    Nu te stresa in legatura cu continutul postarilor tale pe blog. Sunt convins ca nu esti aici pentru faima si popularitate. Oricum daca ai fi totusi pentru asta, ti-l recomand ca exemplu pe Mircea Badea. Prinde excelent la mediocri si pseudo-intelectuali si este sublim la a rata sursa problemelor.

    Cat despre chestiile pe care le vorbesti, ele vor fi invatate de Moceanu pe calea cea grea. Dar ma indoesc ca isi va aminti de tine cand cresterea salariului sau nu va tine pasul cu inflatia si avalansa de taxe impuse de stat. O sa dea vina tot pe avarii de antreprenori care vor sa ia pielea de pe el, o sa se duca la vot cu spume sa dea jos puterea, cand de fapt toti iau aceleasi masuri populiste, socialiste.

    „Every truth passes through three stages before it is recognized. In the first it is ridiculed, in the second it is opposed, in the third it is regarded as self evident.” (un anonim pe nume Schopenhauer, Arthur zicea asta)

Comentariul tau