O bună parte a analiştilor economici au salutat decizia Băncii Centrale de a relaxa dobânda de intervenţie la lei la 6% (faţă de 6,25%) produsă acum câteva zile. Toţi cei care admirativ au bătut din palme la această decizie sunt ferm convinşi că o astfel de relaxare va relansa economia, va impulsiona creşterea economică. Fantezia unora care explicau „beneficiile” acestei măsuri mergea până la a spune că acum e un semnal bun pentru  reîncepe să ne înnoim zestrea de echipamente de prin casă luate în rate. Alţii nu mai pridideau să ne convingă să ne schimbăm creditele ipotecare în valută cu cele în lei, care vor deveni pe zi ce trece tot mai ieftine. Ba chiar sunt unii care spuneau că trebuia dobânda dusă şi mai jos de atât pentru a avea impact în piaţă (vezi aici, aici).

Toată această vânzoleală provocată de decizia Băncii Centrale nu arată decât faptul că înţelegem prea puţin din ce înseamnă piaţa capitalurilor, înţelegem prea puţin din conceptul de capital şi că există o diferenţă semnificativă din punct de vedere economic între capital şi banii tipăriţi din nimic. Apărând şi aplaudând astfel de iniţiative nu facem decât să călcăm pe aceleaşi urme bătătorite ale unei noi crize, să redeschidem porţile către o contagiune şi mai mare venită dinspre exterior (unde salvarea a însemnat tot tipărire de bani).

Argumentele economice împotriva unei astfel de decizii sunt următoarele:

1. Statul nu ar trebui să aibă nici o legătură directă cu dobânda şi nu ar trebui să o influenţeze în nici un fel pentru că astfel produce criză. Dobânda de referinţă nu este o dobândă a pieţei rezultată în urma confruntării cererii de capitaluri cu oferta de capitaluri. Dobânda de referinţă nu este un preţ de echilibru pe o piaţă a capitalurilor rezultate în urma unui proces de economisire. Este o dobândă estimată de stat (banca centrală) la care se pot refinanţa băncile atunci când au probleme de lichiditate. Asistăm la o capturare a unui preţ al pieţei foarte important – preţul capitalului – pe care statul îl manipulează cum doreşte el şi care nu poate decât să genereze haos şi mai mare. Tocmai de aceea eu numesc SOCIALISM MONETAR acest control asupra unui preţ cheie din economie care este dobânda. Tocmai de aceea spun că cei care afirmă că criza e una a capitalismului se înşeală amarnic. În capitalismul autentic statul nu controlează direct sau indirect mijloacele de producţie din economie. Deoarece dobânda (capitalul) se află în tot şi în toate în economie e clar că statul, cel puţin indirect, controlează economia. Genul acesta de măsură este una anti-capitalistă şi anti-piaţă.

2. Primii care ajung la această dobândă sunt cei mai puţin virtuoşi în a scoate România din criză: băncile comerciale şi statul. Acest tip de măsură va ieftini finanţarea statului prin băncile comerciale şi va da un avânt periculos proiectelor statului, multe dintre ele risipă clară de resurse fără creare de valoare şi locuri de muncă sustenabile. România va continua să fie la fel de ineficientă şi la fel de lipsită de dorinţa de a aplica reforme. La rândul lor, băncile comerciale vor avea o lichiditate în lei mai accesibilă pe care o pot expanda după bunul plac extrăgând profituri semnificative din această activitate. Nici firmelor care lucrează cu statul nu le displace o astfel de măsură pentru că statul va deveni un contractor mai facil (are acces mai ieftin la resurse) şi ele se vor putea împrumuta mai ieftin pentru a derula contracte cu statul. Cei mai fervenţi apărători ai acestei măsuri sunt deci cei care extrag cele mai mari profituri din ieftinirea creditului de refinanţare.

3. Măsura este una inflaţionistă şi va încuraja băncile comerciale să obţină lichiditate mai ieftină de la banca centrală. Plusul de lichiditate mai ieftină va fi abil şi agresiv aruncat în piaţă expandat şi va fi folosit pentru a licita resurse într-o cantitate limitată. În acest fel preţurile vor cunoaşte o creştere (uşoară sau nu depinde de cât de eficient vor expanda băncile aceşti bani) clară (chiar dacă stagneaze este o problemă pentru că dacă ar fi lipsit aceşti bani ieftiniţi poate că unele preţuri ar fi scăzut). Mai devreme sau mai târziu orice măsură de genul acesta se va reîntoarce în inflaţie şi va determina o reajustare în sus a dobânzii de intervenţie în funcţie de aşteptările inflaţioniste.

4. Măsura va descuraja economisirile: la o inflaţie calculată (atenţie că inflaţia fiecăruia dintre noi e diferită de cea a INS pentru că avem un coş de consum diferit) dobânzile la depozit devin real negative pe o astfel de dobândă de intervenţie de 6%. Acest lucru înseamnă o prăbuşire a economisirii care va împinge dobânzile natural în sus (ele însă vor fi ţinute în continuare în jos artificial până când o nouă corecţie – recesiunea – va readuce piaţa în echilibrul natural al ei).

5. Măsura va spori contagiunea şi va genera import de inflaţie dinspre Zona Euro: ieftinind leii în piaţă banca centrală deschide drumul către o absorbţie masivă de Euro veniţi dinspre Europa (care s-a salvat prin tipărire de Euro) fără ca să asistăm la o apreciere a leului care ar fi mai puţin dezirabilă pentru exportatori. În acest fel noi vom genera inflaţie suplimentară în România care va menţine stabil cursul dar va duce preţurile interne în sus. Pe lângă inflaţia produsă de creditarea suplimentară a guvernului care nu cedează din încăpăţânarea sa de a avea 7% din PIB alocări către proiecte (borduri, ghivece cu panseluţe etc.), vom avea o inflaţie suplimentară adusă cu forţa dinspre Zona Euro.

6. Scăderea dobânzii de referinţă nu se va regăsi neapărat (eu aş spune chiar deloc) în scăderea dobânzilor la credit în piaţă deoarece avem de a face cu un sistem bancar puternic afectat de criză (majoritatea băncilor din România au pierderi în ultima perioadă). Băncile şi statul vor căuta să absoarbă majoritatea beneficiilor din acest privilegiu adresat exclusiv lor. 

7. Cei care speră că se va relansa consumul privat se înşeală amarnic. Românul s-a păcălit cu criza şi a învăţat (cel puţin pentru următorii 10 – 15 ani) că e mai bine să pui întâi deoparte banii atunci când vrei să cumperi un bun de folosinţă îndelungată decât să ajungi să îl plăteşti de câteva ori. Consumul pe credit este şi trebuie să rămână soluţia cea mai indezirabilă pentru cei mai mulţi dintre noi. O reîntoarcere la consumerismul pe credit acum când şi statul este supra-îndatorat ne-ar aduce rapid în pragul falimentului.

O bună parte a creşterii şi dezvoltării economiei româneşti a fost „furată” (sau anulată) de măsurile monetare haotice care s-au luat de-a lungul timpului şi care au fost alimentate / justificate de tot felul de idei / teorii anti-economice: inflaţia reduce şomajul (Curba Philips); dobânda apropiată de zero creşte investiţiile în economie (şi le menţine în acelaşi timp în viaţă şi pe cele ineficiente); proiectele statului sunt o salvare în criză şi trebuie şi ele finanţate la un cost cât mai redus; deficitele statului trebuie ajutate cu o finanţare cât mai favorabilă.

Concluzia este cât se poate de clară: pentru a putea avea mai puţină criză, banca centrală ar trebui să pună o dobândă prohibitivă băncilor comerciale (să zicem 100% sau 200%). Mai mult, ar trebui interzis prin lege ca băncile comerciale să cumpere titluri de stat şi apoi să le folosească drept colateral la banca centrală pentru a obţine lichiditate.


0 comentarii la “Critică împotriva relaxării creditării de la Banca Centrală”
  1. Andi a spus:

    E clar ca lumina zilei că creșterea economică din acest an și cea de anul viitor de 1-2% are mai degrabă cauze monetare. E o creștere falsa care va veni o parte și din astfel de măsuri.

    Eu nu înțeleg, dacă e tot atât de bine cu dobândă mai mică de refinanțare cum spun unii, de ce nu o fac de 0% să scăpăm odată de toate discuțiile astea?

  2. Ștefan A. a spus:

    Poate scaderea dobinzii e un fel de „cadou ” facut de BNR guvernului care oricum se imprumuta anual cu 54 miliarde lei de pe piata interna . Nu degeaba au plins toti din guvernare ca a crescut bobinda . 🙂
    54 miliarde acum , in 2011 . Faimoasa „rostogolire” a datoriilor pe termen scurt care fac ca imprumuturile sa fie tot mai mari datorita dobinzilor in crestere si care se finanteaza tot prin imprumuturi . Oricum , miliardele astea aspirate de stat sint de fapt bani luati in detrimentul creditarii privatilor . Un stat „aspirator” . 🙂

  3. Florin a spus:

    O bună parte a creşterii şi dezvoltării economiei româneşti a fost “furată” (sau anulată) de măsurile monetare haotice care s-au luat de-a lungul timpului şi care au fost alimentate / justificate de tot felul de idei / teorii anti-economice: inflaţia reduce şomajul (Curba Philips); dobânda apropiată de zero creşte investiţiile în economie (şi le menţine în acelaşi timp în viaţă şi pe cele ineficiente); proiectele statului sunt o salvare în criză şi trebuie şi ele finanţate la un cost cât mai redus; deficitele statului trebuie ajutate cu o finanţare cât mai favorabilă.

    Eu aș mai adăuga cel puțin 4:

    – Statul crează locuri de muncă într-o economie pe care o dorim ”de piață”

    – Cursul de schimb dacă îl depreciem crește exporturile

    – Dacă tipărim bani nu producem inflație;

    – Prețurile cresc pentru că crește prețul cartofului (dumneavoastră ați spus ceva de genul: prețurile cresc pentru că cresc prețurile).

    Articolul acesta ar trebui citit de toți cei care laudă măsurile BNR. Cum a scăzut dobânda cum au ieșit toți din criză!!!

  4. Laurentiu a spus:

    Cristi – sunt unul dintre cei care au salutat decizia BNR … sustinand chiar ca „a venit prea tarziu – si este insuficienta”.

    Si asta aparent paradoxal – pentru ca in aceeasi masura sunt intre criticii „banilor de hartie” … doar ca suntem in situatia de a spune – „pe astia-i avem – cu astia defilam” … altfel spun – „astea sunt mijloacele/instrumentele pe care le avem acum la indemana – pe astea sa le folosim”.

    De fapt, daca toata lumea in jurul nostru tipareste bani, iar accesul NOSTRU la banii tipariti de EI implica / genereaza probleme in economia nationala (costuri/dobanzi mari pentru a-i atrage – si deci probleme la nivel deagenti economici) … cea mai buna alternativa este aceea de a ne tipari proprii bani – eliminand (sau cel putin diminuand!!!) dependenta pe care o avem de capitalul strain (tiparit tot din nimic!). Prin urmare, in actualul context, punand in balanta toate variantele pe care le avem la indemana … pentru a diminua dependenta de „banii lor” trebuie sa ne tiparim „banii nostrii”.

    Pana la urma, daca americanii au pus pe primul loc cresterea economica … (spre deosebire de Europa!) … de ce nu am face si noi la fel? Stiu ca-mi vei spune ca RO nu e SUA, si ca nu putem compara leul cu usd-ul … dar, cel putin partial, fundamental, si RON si USD indeplinesc aceeasi functie (de bani – si ajuta agentii economici sa-si deruleze activitatile!) … In practica, cu un leu mai ieftin si mai usor de gasit – putem sa sprijinim economia locala – facand-o mai putin dependenta de banii straini! Iar asta vine cumva in completarea ideii dezvoltarii pietei/consumului intern (nu vom mai cumpara neaparat rosii turcesti – si vom fi motivati sa luam din cele romanesti. Ce-ar fi de exemplu sa revenim la bunul si normalul obicei de a prezenta preturile la apartamente in lei … si nu in EUR???? din moment ce ele sunt construite in proportie de 70% cu produse ale industriei/economiei autohtone?)

    Ce rezolvam cu un leu mai ieftin? Simplul fapt ca afacerile mici si foarte mici LOCALE – care au lantul de productie si distributie preponderent in Romania – ar avea acces mai usor la finantare (chiar daca vei spune ca „banii” nu inseamna neaparat „capital”!) … ceea ce ar insemna „activitate economica” si deci locuri de munca si taxe/impozite platite.

    Evident ca apare riscul inflatiei! Insa, in actualul context inflatia este oricum un „dat” pentru ca ea se produce nu neaparat din cauze interne – cat mai ales externe ( si sa nu uitam ca inflatia are si efectul „benefic” de a ajusta veniturile nerealiste in mod natural. Altfel spus – pensiile si salariile din sectoarele neproductive se vor diminua in termeni reali).

    Si ar mai fi de vorbit …

    Dar perspectiva de mai sus nu inseamna insa ca nu sunt in acelasi timp de acord cu faptul ca „banii ieftini/de hartie” sunt de fapt cauza tuturor problemelor … doar ca, in acest moment zic ca cea mai buna idee este sa luam problemele „pe rand” – prima dintre ele fiind „supra-ajustarea” economiei romanesti! Si daca avem o cat de cat cerere interna, si o cat de cat capacitate interna de a alimenta aceasta cerere … ar trebui sa le facem dependente (intr-o cat mai mare masura!) de RON si nu de EUR.

    Pe scurt … cred ca pentru Romania este benefic sa inlocuiasca banii de hartie europeni – cu banii de hartie romanesti – daca asta poate fi de ajutor! Si pentru moment, cred ca poate!

    http://laurentiurosoiu.ideilibere.ro/18657/decizia-bnr-prea-putin-prea-tarziu-si-incomplet-mai-mult-insa-decat-%e2%80%9cnimic%e2%80%9d/

  5. i conomics a spus:

    Cristi,

    Sunt in mare masura de acord cu ceea ce spui: cu „Statul nu ar trebui să aibă nici o legătură directă cu dobânda ” si cu „ar trebui interzis prin lege ca băncile comerciale să cumpere titluri de stat şi apoi să le folosească drept colateral la banca centrală pentru a obţine lichiditate”.

    1. Dobanda de referinta trebuie sa fie aproximativ egala cu rata inflatiei (chiar daca nu stim care este inflatia adevarata). In momentul in care dobanda de referinta este cu 2-3% mai mare de cat rata inflatiei, atunci poti spune clar ca politica BANCII CENTRALE a tras frana de mana economiei… unei economii si asa muribunde..

    2.

  6. i conomics a spus:

    2. Analizele Macro nu valoreaza 2 bani daca nu sunt insotite si de analize MICRO! Ce ne trebuie ca sa crestem? (1) Cerere! Cerere ce prin creditare mai ieftine ar putea macar sa se stabilizeze si (2) Oferta. Creditare mai ieftina ar permite multor activitati antreprenoriale sa devina viabile, astfel oameni sunt angajati, oameni au venituri, creste cererea si mai mult si ai un efect reactie in lant de crestere economica.

    3. La momentul actual datorita veniturilor mici ale populatiei preturile productiei trebuie sa fie asisderi de mici pentru a mentine consumul. Datorita costului ridicat al creditelor multe activitati antreprenoriale nu sunt viabile, echilibrul cerere oferta in materie de creditare nu functioneaza din cauza interventiei statului. Intr-un mediu a unei piete libere cu mecanism cerere oferta neviciat de stat sunt ferm convins ca dobanzile de creditare ar fi mult mai mici, fapt ce ar permite pornirea multor activitati antreprenoriale si deci iesirea din criza.

  7. Lucian a spus:

    Cristi,

    Scrii articole si in engleza ? Pentru ca frazarea si modul de exprimare imi aduc aminte foarte mult de limba engleza. Extraordinar articol si o foarte relevanta pledoarie (sau cum ar zice un roman o pledoarie foarte relevanta) in favoarea scolii austriace.

  8. Paun Cristian a spus:

    @ Lucian

    Scriu și în engleză… însă cred că mai degragă faptul că citesc în engleză e problema.

    Mulțumesc de aprecieri. Aș spune doar că nu este neapărat o pledoarie pentru școala austriacă ci și pentru tot ce înseamnă economie clasică, neviciată de tot acest intervenționism monetar. Clasicii au fost preluați de austrieci și adaptați la situația prezentă în care se operează cu monedă fiduciară, rezervă fracționară etc… Lucruri despre care au scris și clasicii din economie. Restul (keynesiștii și monetariștii) au alterat acest filon clasic din economie iar din teoriile lor nu mai înțelegem nimic (nu au nimic praxeologic în ele).

  9. Paun Cristian a spus:

    @ Laurențiu

    De fapt, daca toata lumea in jurul nostru tipareste bani, iar accesul NOSTRU la banii tipariti de EI implica / genereaza probleme in economia nationala (costuri/dobanzi mari pentru a-i atrage – si deci probleme la nivel deagenti economici) … cea mai buna alternativa este aceea de a ne tipari proprii bani – eliminand (sau cel putin diminuand!!!) dependenta pe care o avem de capitalul strain (tiparit tot din nimic!). Prin urmare, in actualul context, punand in balanta toate variantele pe care le avem la indemana … pentru a diminua dependenta de “banii lor” trebuie sa ne tiparim “banii nostrii”.

    Eu zic că dacă ne abținem de la a tipări bani ni se poate întâmpla următorul lucru: vin banii tipăriți peste noi și ei vor aprecia cursul. Aprecierea leului face ca cu lei să cumperi mai multă valută și să o transferi în afară, să imporți mai ieftin, să te finanțezi mai ieftin din exterior. Aprecierea leului va fi dereglată de fluxurile de mai sus și se va ajunge la un nou echilibru. Nu cred (pentru că importăm net capital, pentru că importăm net tehnologie, pentru că importăm materii prime de completare) că aprecierea va fi foarte puternică. Mai mult, banca centrală are la dispoziție o măsură mai puțin inflaționistă să tempereze aprecierea: creșterea rezervei fracționare la depozitele în valută. Cred că tipărirea de lei în același ritm cu tipărirea de valută în afară e fatală pentru că ea înseamnă IMPORT DE INFLAȚIE cum menționam și în articol.

  10. Traian a spus:

    Cine ar fi crezut acum 10-20 de ani in urma ca o sa ne confruntam cu aceasta problema a dolarilor si euroilor care dau navala peste noi (din pacate tipariti prea usor si la concurenta)?Eu as inclina usor (51%) in favoarea parerii lui Laurentiu, in sensul ca trebuie cumva sa ne ferim de aceste asalturi .Ideal ar fi daca am putea devaloriza leul fara sa tiparim sau sa scadem dobinda de referinta.Mai conteaza in aceasta strategie de a ne apara contra inflatiei de import si momentul „tiparirii” leilor: putin inainte de momentul in care capitalurile straine sint decise sa intre in tara (asta depinde de flerul guvernatorului BNR)sau doar in momentul intrarii.

  11. Paun Cristian a spus:

    @ Traian

    Din păcate mă văd nevoit să vă contrazic.

    Mai conteaza in aceasta strategie de a ne apara contra inflatiei de import si momentul “tiparirii” leilor: putin inainte de momentul in care capitalurile straine sint decise sa intre in tara (asta depinde de flerul guvernatorului BNR)sau doar in momentul intrarii.

    Nimeni (nici măcar Banca Națională / Guvernatorul) nu poate afla dinainte ce impact va avea fiecare leu tipărit nou și aruncat pe piață. De ce? Simplu… băncile comerciale operează cu rezervă fracționară și multiplică acel leu de câteva ori. Nu se știe însă de câte ori și nu se poate ști niciodată (eu declaram odată că BNR nu poate avea un criteriu obiectiv cât tipărește monedă – articolul și declarația se găsesc pe net și pe blog). Se știe doar efectul maxim și, eventual minim. Dar în realitate totul se întâmplă între cele două. Iar BNR aici bâjbâie și nu poate ști când intră ceva în țară cât să tipărească. E pură întâmplare dacă nimerește. Nu e nici fler și nici știință din păcate.

  12. Ade a spus:

    Ei bine, sunt de parere ca creditele pentru afaceri trebuie ieftinite mai ales cele din sectorul productiv. Pentru persoane fizice sunt de parere sa ramana asa cum sunt pentru ca astfel iarasi o sa antrenam cumprarea in rate a produselor de import: mobila, electrocanice, iPhone, electronice etc.
    As vinde de asemenea credite foarte ieftine sau cu dobanda partial subventionata pentru nevoi medicale: stomatolog, operatii,etc.

Comentariul tau