Articol publicat iniţial pe Contributors.ro

După întâlniri peste întâlniri la nivel înalt, politicienii de la Bruxelles au decis să treacă la „acţiune”. Să întreacă în zel şi în determinare viteza de reacţie a pieţelor care, în opinia multora, au ajuns „să domine” supărător decizia politică. Soluţia la criza datoriilor din Uniunea Economică şi Monetară este un Tratat privind stabilitatea, coordonarea şi convergenţa în UEM. Interesant este că la nivelul anului 2011 doar Estonia, Luxemburg şi Finlanda sunt singurele ţări care îndeplinesc cele menţionate în Tratat.

Pe scurt, prevederile acestui tratat ar viza următoarele aspecte importante:

  • Statele membre să menţină bugete echilibrate şi să nu depăşească un deficit structural de 0,5 la sută din PIB.
  • Fiecare stat va avea obligaţia de a institui un mecanism de corecţie care se va declanşa automat în cazul unor derapaje de la acest obiectiv. Statele care vor depăşi limita de 3 la sută din PIB a deficitelor publice anuale vor fi expuse unor sancţiuni cvasi-automate (se discută despre o penalizare de 0,1% din PIB).
  • Datoria publică va fi limitată la 60% din PIB.
  • Statele semnatare, dar din afara zonei euro, vor participa la discuţiile din cadrul summit-urilor Euro care au ca subiect competitivitatea părţilor contractante, modificarea arhitecturii globale a zonei euro şi a regulilor fundamentale care se vor aplica şi, când e necesar şi de cel puţin o dată pe an, la discuţiile privind chestiuni specifice de implementare a Tratatului de stabilitate, coordonare si guvernare a Uniunii Economice si Monetare.

Argumentele pentru semnarea acestui Tratat sunt următoarele:

  1. Acest Tratat pare că pune ordine în fantezia multor guverne cu apucături populiste şi socialiste de a mai cheltui sume importante de bani peste ceea ce încasează din impozite şi taxe;
  2. Tratatul limitează consumul de resurse pe credit şi finanţarea nelimitată a deficitelor;
  3. Tratatul pune presiune pe guvernele ţărilor membre de a aloca mai responsabil resursele prin perceperea acestora ca fiind limitate (guvernanţii trăiesc adesea cu impresia că statul îşi poate permite să cheltuiască oricât şi orice fără a exista un cost asociat acestei risipe de resurse).

Argumentele contra semnării acestui Tratat vizează următoarele:

  1. Echilibrul bugetar nu este neapărat o condiţie de bunăstare, creştere economică şi creare de locuri de muncă durabile. Faptul că un guvern reuşeşte să echilibreze „veniturile” din taxe şi impozite cu cheltuielile statului structurate pe diferite categorii şi obţine un deficit zero făcând acest lucru prin taxe aberante şi sufocante aplicate mediului privat diminuează drastic şansele de creştere economică, prosperitate şi locuri de muncă durabile. Tratatul nu atinge deloc problema nivelului taxelor generatoare de „venituri la bugetul statului.
  2. Tratatul nu pune serioase probleme şi presiuni nici în ceea ce priveşte tipul cheltuielilor finanţate de la bugetul statului. De fapt nici nu intră în discuţii (foarte importante dealtfel) cu privire la ceea ce ar trebui să mai facă şi ce ar trebui să nu mai facă statul în economie. Ori, în acest caz, e clar că în acele ţări cu democraţie îndoielnică vor rămâne pe hârtie proiecte ale statului care de fapt sunt simple consumuri de resurse cu efect de antrenare nul în plan economic (un rondou de flori, de exemplu, va genera locuri de muncă doar atâta timp cât vor exista bani pentru crearea, udarea şi plivirea lor; rondourile nu vor produce nimic în viitorul apropiat în afară de nişte importuri de flori exotice).
  3. Tratatul vorbeşte de o uniformizare a modului de a accepta datoria publică a fiecărei piese componente a Uniunii Europene. E similar cazului unui judeţ din România care decide să facă un deficit imens şi o datorie pe potrivă. Supărător pentru Franţa şi Germania este că acum nu pot anula datoriile Greciei prin preluarea lor la nivel de contribuabil german sau francez fără să îi consulte politic pe votanţii lor. Prin centralizarea problemelor legate de deficit şi datorie publică se doreşte iniţierea şi acoperirea lor (în fapt deplina gestionare a lor) de la centru, mult mai rapid şi mult mai uşor, fără justificări prea multe. Proiectul Euro a fost şi rămâne în primul rând un proiect politic pe care Franţa la impus Germaniei ca preţ plătit de aceasta din urmă pentru unificarea sa. Proiectul Euro a fost întotdeauna vândut ca un proiect cu beneficii economice nete (reducerea costurilor de tranzacţionare, reducerea riscurilor valutare, transparenţa mai mare a preţurilor, facilitarea tranzacţiilor pe piaţa unică internă etc.). Cei care au creat Euro cu acele criterii de convergenţă ataşate care au fost încălcate încă din primii ani de existenţă de către marile puteri economice din spatele monedei, s-au gândit încă de la bun început la problemele de astăzi şi la faptul că Euro va deveni un puternic vehicul de împingere a Uniunii Europene către un nou stadiu de integrare mai puţin dezirabil politic (care presupune noi şi noi renunţări la suveranitate);
  4. Tratatul vorbeşte ca şi precedentele tratate care adresează problema monetară a Uniunii Europene (Maastricht, Amsterdam) de criterii şi de sancţiuni. Rămâne însă în continuare problema cu cine va verifica şi va aplica sancţiunile în cazul încălcării prevederilor din Tratat. Şi mai problematică e situaţia în care toate ţările Uniunii Europene vor încălca concertat şi sistematic limita de deficit structural. În contextul în care Euro este un proiect politic, e normal să apară dificultăţi în a sancţiona pe cei mai importanţi din mecanism. E clar că sancţiunile se vor aplica diferenţiat pe categorii de ţări. Mai mult,

La toate acestea se adaugă problema metodologică de calcul a deficitului structural care încă nu are o metodologie de calcul foarte exactă. Se ştie doar că deficitul bugetar include în el o componentă „ciclică” şi una „structurală”. Dacă deficitul bugetar e clar diferenţa dintre venituri şi cheltuieli, mai puţin clar este cum determinăm cât din acesta e generat de probleme structurale ale economiei şi cât e indus de o anumită fază a ciclurilor economice.

România a aderat la proiectul european şi şi-a asumat acceptarea tuturor lucrurilor pe care le decid în comun la un nivel superior ţările membre. Românilor li „s-a vândut” acest proiect la un moment dat şi vor trebui să înţeleagă faptul că ei au cedat mai mult sau mai puţin direct din suveranitatea lor unei suprastructuri care decide în numele lor pe tot mai multe chestiuni (în unele cazuri bine, în altele mai puţin bine). Pentru România e doar un formalism votul în Parlamentul local, având în vedere cât de mici şi neînsemnaţi suntem noi în această structură. Dacă ne-am pune pe picioarele dinapoi şi am avea „îndrăzneala” să crâcnim nu vom face decât să adunăm şi mai multă ostilitate şi mai multe bariere în integrarea noastră (pe piaţa muncii de exemplu). Noi nu suntem nici în poziţia Cehiei şi nici în cea a Marii Britanii să putem comenta ceva vreodată (sau deocamdată), cu atât mai mult în cazul unui astfel de Tratat.

În cel mai bun caz, semnarea acestui Tratat va aduce poate ceva mai multă disciplină în constituirea bugetului de anul viitor dar nimic mai mult. Nici creştere economică, nici locuri de muncă şi nici prosperitate


0 comentarii la “Tratamentul prin Tratat…”
  1. ionut a spus:

    Problema esentiala este aceea ca nu deficitul bugetar este problema ci dimensiunea bugetului (a statului). Cata vreme nu exista nici un criteriu obiectiv nu numai de stabilire a bugetului, ci si de cheltuire a lui, deficitul bugetar e inerent. Sau, cu alte cuvinte, daca s-ar putea depasi acesta problema insurmontabila, deficitul n-ar mai fi o problema!
    Altfel nu e nici o mare scofala sa te incadrezi in deficit, ba chiar in buget, orice individ numit in functia de ministru, care cunoaste aritmetica primara o poate face. Asata apropo de alocarea responsabila de resurse.

    In alta ordine de idei, in ceea ce priveste argumentele pentru semnarea tratatului, aici sunt in dezacord cu autorul.
    Acordul pune doar la nivel declarativ „ordine in dorintele populiste ale guvernelor”. Pana cand nu va fi abolit, de facto, monopolul acestora asupra domeniului monetaro-finaciaro-bancar (posibilitatea de a falsifica moneda si de expansiune a creditului ca si cea de imprumut), imi pare rau dar, real, nu se va pune ordine in nimic.
    De fapt nu se incearca decat centralizarea deciziei politice. Ceea ce e de rau!

  2. ionut a spus:

    (se discută despre o penalizare de 0,1% din PIB)

    Cine o va plati, de fapt? Nu cumva tot cetatenii?

  3. TC a spus:

    Cea mai urita treaba-i ca „nucleul dur” al zonei EURO isi poate impune conditiile intii asupra restului zonei EURO si apoi asupra intregului EU.
    Ar fi tare distractiv daca Grecia, Italia si restul de blatisti s-ar uni intr-un „bid transfer” spre cei mai slabi.

  4. Paun Cristian a spus:

    @ TC

    Nu m-ar mira să apară o propunere din partea Rusiei adresată Greciei, Bulgariei, României și altor ”democrații” de fațadă din jur pentru refacerea blocului comunist.

    Ceea ce se întâmplă în momentul de față în UE este similar blocului comunist din care ne-am chinuit atâta să ieșim. Am fugit de URSS și am dat de EUSSR.

  5. TC a spus:

    Ce-ar avea rusii de la greci, marmura second-hand? Au ei mai bune, nu le trebuie leaganul afumat al democratiei.
    Treaba cu EUSSR e mai serioasa decit pare, pentru ca vedem o concentrare de putere in miinile citorva potentati printr-un proces similar cu emergenta fascismului si nazismului. Tot ca atunci, majoritatea par sa fie pentru. Eu mi-am impachetat valizele.

    Era sa uit, salutari de la Cugir.

  6. Paun Cristian a spus:

    @ TC

    Având în vedere pornirea Patriarhului Greciei împotriva FMI de ieri, Rusia pare mai aproape ca oricând. În tot balamucul ăsta doar o implicare religioasă mai lipsea.

    http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2012/01/27/rusia-promite-ajutor-greciei-patriarhul-kirill-initiaza-strangerea-de-fonduri-pentru-grecii-loviti-de-criza/

    Legat de Cugir… Ținem aproape!

  7. i - conomics a spus:

    Nu mai aberati…. cineva normal la cap nu poate compara Romania sub influenta Rusa versus sub influenta vetsica. Mai toate statele aflate inca sub influenta Rusa sunt dictaturi veritabile, vezi Belarus sau statele din Asia centrala. Asta vreti si in Romania?

  8. Paun Cristian a spus:

    @ i-conomics

    România are o ”economie” etatizată mult mai compatibilă cu a Rusiei decât cu a UE. De ce nu Rusia? Dacă te uiți la inepțiile celor de pe Critic Atac vei vedea cât de mulți își doresc din inimă acest lucru. Se pare că liberalismul economic e greu la stomac pentru mulți români. Și atunci ce sens are să înnoți împotriva curentului. Te dai cu majoritatea. Care asta vrea: stat cât mai mult în economie, reglementări cât mai stricte, control de prețuri etc. Răspunsul la criză în foarte puține țări a fost în sensul liberalizării economiei: Ungaria a etatizat cursul de schimb și întreg sistemul bancar; România a etatizat veniturile private ale românilor prin creșteri de taxe și impozite și prin acapararea mediului privat prin proiectele statului. Grecii au făcut la fel ca noi. Bulgaria, la polul opus, prin politici și reforme îndreptate în sensul sprijinirii pieței și inițiativei private, a reușit să ne ajungă din urmă și să ne întreacă la prosperitate.

Comentariul tau