Una dintre „inovaţiile” aduse în ştiinţa economică este cea a formalizării ecuaţiei schimbului atribuită de I. Fisher lui S. Newcomb, matematician şi astronom care avea mari îndoieli la începutul secolului trecut că oamenii vor putea zbura vreodată (economia parcă nu e utilă sau interesantă dacă nu conţine formule matematice şi problematice). Se pare că limitele sale în materie de mecanică şi fizică au fost pe deplin compensate de importanţa ecuaţiei sale pentru doctrinele economice care s-au bazat apoi pe ea: M x V = P x Q (M – cantitatea de bani din economie, V – viteza de rotaţie a banilor, P – preţurile şi Q – cantitatea de bunuri şi servicii). Derivat din această ecuaţie a schimbului a apărut formula conform căreia: VarP = VarM + VarV – VarQ. Două probleme majore are această formulă: viteza de rotaţie a banilor care este un concept abstract imposibil de agregat macroeconomic (sau dacă îl agregăm nu arată nimic) şi Q care depinde clar de nivelul banilor din economie (mai ales acum în sistemele cu monedă fiat când banii influenţează dobânda şi deci orice proiect de investiţii destinat producţiei de bunuri).

Keynesiştii au preluat din zbor această ecuaţie înlocuind cantitatea de bunuri din economie (Q) cu venitul (Y). Keynesiştii sunt concentraţi nu pe preţuri (pe care le consideră rigide în mare măsură iar atunci când nu sunt recomandă fixarea lor) sau pe cantitatea de bani din economie ci pe cantitatea de bunuri şi servicii (deşi ea depinde fundamental de preţuri şi de bani). Pentru ei este importantă creşterea producţiei cu orice preţ, chiar şi cu preţul expandării statului care să îşi asume rolul de actor economic în afara pieţelor. Prin creşterea producţiei keynesiştii urmăresc de fapt creşterea ocupării, crearea de locuri de muncă cu orice cost şi orice preţ menită să asigure voturi şi o pace socială (multe din locurile de muncă create în acest fel ascund o asistenţă socială mascată). Pentru keynesişti banii au un singur rol: tipăriţi în cantităţi însemnate pot duce la scăderea drastică a dobânzilor şi de aici accesul la un pseudo-capital abundent pe care nu l-a economisit nimeni anterior şi care să ajute la acea creaţie de locuri de muncă. Confuzia drastică pe care o fac teoriile keynesiste în acest caz este următoarea: tipărirea de bani din nimic şi aruncarea lor pe piaţa capitalurilor este echivalentă cu crearea de capital din nimic ori legea lui Say (una din legile fundamentale ale economiei) spune că nu putem în economie crea ceva din nimic iar legea utilităţii marginale descrescânde ne spune că orice nouă unitate monetară creată pe post de capital va avea o utilitate mai mică prin raportarea la bunurile de capital pe care le poate cumpăra. De fapt, expandarea masei monetare nu face decât să scadă pe un termen foarte scurt dobânzile (suficient cât să păcălească nişte antreprenori neavizaţi) şi apoi să crească semnificativ, înglobând aşteptările inflaţioniste apărute pe fondul licitaţiilor de resurse rare derulate cu banii proaspăt creaţi (cei care iniţial s-au păcălit intră în faliment).

Spre deosebire de monetarişti (Fisher, Friedman) care credeau în neutralizarea banilor prin politici monetare optime bazate pe agregate monetare care să crească moderat (3% pe an), folosirea rezervei obligatorii, interzicerea REPO etc., keynesiştii (Keynes, Pigou, Krugman, Mankiew) cred în posibilitatea de a neutraliza banii prin politici fiscale şi într-o anumită rigiditate a preţurilor (salarii, bunuri şi servicii dar nu capital care neapărat trebuie să scadă în teoria lor). Schema keynesistă este banală: dacă statul şi băncile comerciale expandează masa monetară (crează bani din nimic) care direct sau indirect ajung în salarii statul va impune apoi o schemă fiscală prin care va absorbi aceşti surplus monetar retrăgându-l din consumul privat de bunuri (carne, lapte, ouă, cartofi…). Problemele cu această schemă sunt următoarele:

1. Nimeni nu poate cunoaşte dinainte cât de mult se expandează 1000 lei proaspăt tipăriţi de banca centrală (M0) în bani scripturali (M2 sau M3) atunci când băncile operează cu rezervă fracţionară. Acest lucru face imposibilă cunoaşterea efectului pe care expansiunea monetară îl are în economia reală;

2. Nimeni nu poate cunoaşte dinainte care sunt cu exactitate căile prin care acei bani proaspăt tipăriţi şi apoi expandaţi de băncile comerciale ajung la utilizatorii din piaţă (cine ajunge mai repede la ei este net avantajat). De aceea e dificil de aplicat un sistem de impozitare care să nu îi afecteze şi mai mult pe cei care nu ajung la aceşti bani repede;

3. De cele mai multe ori primul beneficiar al expansiunii monetare este statul (keynesiştii chiar susţin cu tărie intervenţionismul în piaţă şi existenţa companiilor de stat). Ori acest lucru face ca o parte importantă din resurse să fie direcţionată şi cantontată la nivelul celui mai ineficient actor din economie care acţionează în afara principiilor de piaţă. După ce aceşti bani ajung apoi în salariile celor care lucrează la stat sau pentru stat, statul îi mai confiscă încă odată prin impozite şi taxe pentru a-i folosi tot în maniera sa de a acţiona. Ceea ce face ca efectul economic al creării de bani şi retragerii lor prin taxare să menţină doar cât mai mult timp banul proaspăt creat în sfera de influenţă a statului. Statul va crea în continuare inflaţie pentru că şi el cu banii luaţi din expansiune şi din taxe va licita pentru resursele rare din piaţă cot la cot cu privaţii. Redistribuţionismul de acest tip va inflata acele bunuri (bunuri de capital, materii prime, bunuri de consum) foarte dorite de stat şi de cei din jurul său. Deci inflaţie va exista în continuare (poate nu vizibilă într-atât în coşul de consum) cu taxare mai mult sau mai puţin progresivă.

4. Politica fiscală este apanajul guvernului şi politica monetară este apanajul unei instituţii care clamează mereu independenţa sa de factorul politic. Această indepenedenţă trădează de cele mai multe ori o discoordonare clară între cele două politici. Discoordonarea este alimentată şi de interesele complet diferite ale celor două „palate”: guvernul este interesat să obţină bani pentru antreprenorii săi conectaţi politic în timp ce băncile centrale sunt interesate să menţină în viaţă sistemul de bănci comerciale pe care îl păstoresc.

Crizele pe care le parcurgem sunt dovada clară a imposibilităţii neutralităţii banilor produşi din nimic. Oricât de sofisticate sau simpliste ar fi mecanismele puse la punct pentru a cotracara efectul în inflaţie a creaţiei de bani, acestea nu dau rezultatele scontate (şi atunci băncile centrale imploră credibilitea în sistem cu orice preţ). Neutralitatea aceasta trebuie privită nu doar din perspectiva nivelului preţurilor ci şi din perspectiva structurii producţiei, alterată semnificativ de producţia de bani din nimic. Controlul economiei prin politici fiscale este la fel de iluzoriu şi nociv ca şi cel prin orice alt tip de intervenţionism care ignoră sau agresează proprietatea şi pieţele private.


No Comments on “Neutralizarea banilor prin politicile fiscale”

You can track this conversation through its atom feed.

  1. i - conomics says:

    Felicitari pentru inca un articol foarte bun!

    Intrebarea mea catre tine este ce faci ca ceea ce ai scris tu sa fie citit de birocratii BNR si MF, si mai presus de toate ce scrii tu sa fie si inteles! Sa mai adug necesitatea unei vointe politice sustinute pentru implementarea de masuri corective situatiei decrise de tine?

    Sa inteleg ca fiscalitatea in romania este foarte ridicata special pentru a contrabalansa cresterea sustinuta a M0? Dupa parerea mea chiar daca fiscalitatea este inrobitoare la nivel de antreprenor corect, la nivel national colectare de doar 31% e nesemnificativa pentru contrabalansarea inflatiei cauzata de M0 in crestere.

    O intrebare poate tu ai raspunsul. Am observat o discrepanta semnificativa din 2000 pana in prezent intre cresterea M0 si cresterea cumulata a inflatiei INS plus PIB real. Diferenta de sute de procente ce crezi ca reprezina? Inflatie inca nematerializata, raportari INS eronate in materie de inflatie, sau ambele?

  2. Păun Cristian says:

    @ i-conomics

    Am avut ieri o prelegere la BNR. E prima prelegere pe care am avut-o şi sper să mai fie şi altele. Deşi poate că eu sunt destul de incomod pentru ei dar măcar mai află şi contra-argumente la ceea ce încearcă ei să facă.

    Linkul este aici:

    http://www.bnr.ro/Masa-monetara-si-inflatia.-Teorie-si-practica-7832.aspx

    Prelegerea mea a fost a doua în ordinea prezentărilor.

  3. Muad_Dib says:

    Domnule Păun,

    Există pe undeva o înregistrare video cu evenimentul de ieri de la BNR? Deoarece aş fi interesat să vizionez această prelegere.

  4. i-conomics says:

    Am citit prezentarile pe siteul BNR.. vaz ca a lui Florin nu era postata….

    Postarile BNR toate erau neo K… si nimic mai mult…. daca mai continua mult cu astfel de gandire ajungem cu totii la sapa de lemn….

  5. Păun Cristian says:

    @ Muad-Dib

    O să o fac rost integral şi o voi posta aici pe blog.

    Promit.

  6. Di Gigio says:

    Felicitari pt curajul de a lupta impotriva curentului. Putini sunt cei ce au curajul de a spune lucrurile asa cum sunt de fapt.

  7. Muad_Dib says:

    Vă mulţumesc domnule Păun! Aştept cu nerăbdare postul dumneavoastră.

    @i-economics: Prezentarea lui Florin Cîţu o poţi găsi la el pe blog în limba engleză. Nu înţeleg de ce nu a postat-o şi pe site.

    @Di Gigio: cei care se luptă împotriva curentului sunt numiţi înapoiaţi, arhaici (că vor să revină la ceva ce funcţiona doar în epoca de piatră, respectiv etalonul aur, care nu mai poate fi adoptat acum că economia a progresat prea mult) sau pur şi simplu anarhişti, că vor să schimbe sistemul. Dar fără ajutorul celor care se luptă împotriva curentului nu o să putem să ieşim de sub jugul bancherilor care ne sărăcesc, îmbogăţindu-se din prostia maselor.

  8. Di Gigio says:

    @Muad_Dib – „Dar fără ajutorul celor care se luptă împotriva curentului nu o să putem să ieşim de sub jugul bancherilor care ne sărăcesc, îmbogăţindu-se din prostia maselor.”

    Pt mine nu bancherul este dusmanul de moarte, atat timp cat clientul lui accepta clauzele contractuale, sub semnatura si in cunostinta de cauza, indiferent de cat de aberante sunt aceste clauze. Oricum, atunci cand ti se prezinta contractul, poti zice pas si sa te ridici de la masa.

    Ce ma deranjeaza este faptul ca un grup infractional, numit stat, face acte caritabile, sustine intreprinderi, sustine echipe de fotbal, acorda subventii unor agricultori ce produc pt export, acorda pensii de revolutionar unora ce au facut „revolutia” in Mai `90, si multe altele, toate pe banii mei si ai tai, fara sa fim intrebati si fara sa avem dreptul de a protesta, caci s-ar considera subminarea economiei nationale si tulburarea ordinii publice.

    Statul trebuie sa se reduca la asigurarea securitatii si ordinii publice, pornind de la drepturile cetatenilor, nu de la ordinele unui chior aciuat la Cotroceni, fara nicio alta implicare in economie.

    Nu vad nimic arhaic in asta si nici anarhist, ba dimpotriva vad viitorul. Din pacate – viitorul altora – caci noi am cedat suveranitatea nemtilor, jucam de acum dupa cum ne canta altii, si aud aceeasi vioara dezacordata, cu acelasi grad de implicare a politicului in economie.

  9. Muad_Dib says:

    @Di Gigio: Sunt foarte multe cazurile când nu poţi spune pas unei colaborări cu bancherii. Mai ales ca agent economic. Ca persoană fizică poţi să mai refuzi, dar ca firmă este apropape imposibil.

    Mai este şi implicaţia statului, care OBLIGĂ agenţii economici să îşi desfăşoare activitatea prin intermediul băncilor. Băncile de asemenea au primit derogare legală de a face fraudă (prin însuşire ilicită) prin practica rezervelor fracţionare. Iar în schimbul acestor beneficii, băncile finanţează statul în cheltuielile sale extravagante.

    Statul este eminamente agresor, chiar şi în cazul descris de tine, când s-ar ocupa doar de rdinea şi siguranţa publică. Pentru că şi atunci ar trebui să fii taxat, pentru plata acelor servicii, iar corupţia ar fi prezentă la fel ca şi până acum, dacă nu chiar mai accentuat, din moment ce singura pârghie a statului o constituie serviciile de forţă.

    Ce vreau să spun este că statul nu ar trebui să existe. Fiecare individ ar trebui să beneficieze de pe urma muncii sale fără ca cineva să vină şi să îi ia cu forţa şi sub ameninţarea represaliilor o parte din rodul muncii sale. Iar siguranţa şi ordinea publică pot fi asigurate foarte bine de firme private, contractate de autorităţile locale.

    Când am spus de arhaic mă refeream la acuzele unor idioţi care spun că întoarcerea la etalonul aur ar fi ca întoarcerea în evul mediu. Viitorul este, cum bine spui, minimizarea statului şi a rolului său, până la dispariţia sa completă.

  10. Di Gigio says:

    @Muad_Dib: l-am mai intrebat cu alta ocazie si pe ionut ce te intreb si pe tine legat de ” Iar siguranţa şi ordinea publică pot fi asigurate foarte bine de firme private, contractate de autorităţile locale.”

    In cazul in care armata si politia in sensul in care o cunoastem acum, sunt preluate de firme private, sa spunem ca si cu o reglementare legislativa bine pusa la punct in ceea ce priveste activitatea lor, atunci cand 2 clienti intra in conflict, ce vor face firmele ce ii slujesc? se vor razboi?

    Sau mai concret, sa ne imaginam ca pe piata ar fi 20 de firme inarmate, si cum nu toate pot avea aceeasi forta financiara decat teoretic, ce facem daca vreuna zice la un moment dat: „bah, da ia sa-i lichidam pe toti, caci n-are nimeni ce sa ne faca, ia sa ne punem pe jecmaneala si teroare”. Sau in cazul in care o firma comite un abuz, cine va pune in aplicare hotararile judecatoresti in ceea ce o priveste? Daca administratorul acelei firme trebuie sa ispaseasca o condamnare, cine il va baga la inchisoare? O alta firma? Nu cred.

    Judecatoriile cum le vedeti? private sau de stat?

    Poate ca o parte din aceste servicii ar putea fi externalizate, dar nu intru totul, zic eu.

    Detaliati fratilor, si luminati-ma, ca sa pot si eu crede in ideea abolirii totale a statului, si eu mi-as dori asta, dar nu vad cum.

    Iar autoritatile locale tot stat se numesc, tot din impozite se hranesc. Spargerea bugetelor pe regiuni nu ajuta decat la o mai echitabila repartizare a banilor publici, caci acum toti sunt concentrati la Bucuresti, dar esenta ramane – impozitele luate abuziv.

    La mine in oras, Consiliul Local a dat o lege prin care amendeaza cu 30 lei daca nu iti deszapezesti locul de parcare – PROPRIETATE PRIVATA, deci nu vorbim de cele inchiriate de la Primarie. Aceiasi Marie cu alta palarie.

    Seamana izbitor de bine cu legea ce te obliga la cultivarea terenului, alt abuz facut ca omul sa puna terenul la dispozitia baietilor destepti pe o suma de nimic daca se poate, caci pe o zona anume de regula este interesat un singur agricultor, cel ce detine si terenurile adiacente, asa ca joci dupa cum iti canta ala sau esti amendat.

  11. Muad_Dib says:

    @Di Gigio:
    „Iar autoritatile locale tot stat se numesc, tot din impozite se hranesc. ”

    Autorităţile locale, într-o societate în care dreptul la proprietate privată ar fi inviolabil, nu ar exista în sensul în care există acum. Tot ce s-ar întâmpla la nivel local s-ar face pe bază de voluntariat şi reguli general acceptate. Nu ar avea putere autorităţile să impună nicio regulă dacă tu nu ai acceptat-o anterior. Adică o comunitate îşi stabileşte nişte reguli, acceptate de toţi cei care aparţin acelei comunităţi. Dacă cineva vrea să se mute şi să cumpere un teren în acea localitate, în clauzele contractuale sunt trecute şi regulile comunităţii, astfel încât semnarea contractului de către cumpărător implică şi acceptarea regulilor respective. Iar acest lucru validează o impunere ulterioară a respectivelor reguli, dacă vreun membru al comunităţii respective nu le respectă.

    Diferenţa fundamentală o constituie posibilitatea alegerii în momentul semnării contractului. Dacă nu îţi convin regulile cauţi o altă comunitate care are nişte reguli cu care eşti de acord.

    În sistemul actual te naşti într-un stat şi automat trebuie să respecţi regulile impuse pe teritoriul acelui stat. Nu îţi oferă nimeni posibilitatea alegerii.

    Legat de judecătorii, clar private. Pentru că cele de stat sunt inerent corupte. Dacă laşi judecătoriile în apanajul statului, atunci ele ar da sentinţe în favoarea statului. Într-un sistem privat, părţile semnatare ale unui contract stabilesc, de comun acord, ce instanţă privată să folosească în caz de litigiu. Dacă vreo judecătorie privată este cunoscută ca fiind coruptibilă, atunci partenerii nu o vor alege pentru a le rezolva problemele. Iar în acest caz va da faliment (falimentul este esenţa sistemului de piaţă, pentru că, neoferind ceea ce vrea piaţa, orice agent economic dispare).

    Legat de poliţie discuţia este prea lungă pentru a o purta pe un blog, de aceea îţi recomand să participi, dacă ai posibilitatea, la Cafeneaua libertăţii (marţea, de la 19:00 în localul Vama Veche de la Romană). Acolo vor fi persoane care îţi vor putea explica de ce un sistem complet privat nu numai că ar funcţiona, dar ar fi şi mai bun decât cel actual. Şi orice problemă crezi că ai putea ridica îţi va fi clarificată pe loc.

  12. Di Gigio says:

    „În sistemul actual te naşti într-un stat şi automat trebuie să respecţi regulile impuse pe teritoriul acelui stat. Nu îţi oferă nimeni posibilitatea alegerii” —„Diferenţa fundamentală o constituie posibilitatea alegerii în momentul semnării contractului. Dacă nu îţi convin regulile cauţi o altă comunitate care are nişte reguli cu care eşti de acord.”

    In esenta sa, si la baza statului a stat hotararea acelui popor si la fel ca intr-o comunitate locala, daca nu iti convin regulile acelui stat – poti emigra in altul, ceea ce se si intampla din pacate.

    Dar de nascut tot ma nasc. Si ce ma fac daca eu mostenesc o proprietate intr-o comunitate locala, ale carei principii/reglementari nu le impartasesc? Vand si emigrez sau ma supun. Pai bine, asta pot face si acum, cand comunitatea e de 18 milioane.

    Si constat ca in ambele cazuri, dreptul meu de proprietate depinde de decizia altora, mai multi sau mai putini.

    Comunitatea locala exemplificata mai sus, seamana izbitor de bine cu Asociatia de Locatari la care sunt cenzor si membru in comitetul executiv.

    Caz concret – in regulamentul de ordine interioara semnat de toti atunci cand si-au cumparat apartamentele – este specificat ca balcoanele nu pot fi inchise deoarece ar strica arhitectura blocurilor.

    Acum o parte din oameni doresc acest lucru si unii chiar le-au inchis. Si ma intreb, am eu dreptul, ca si colocatar in acel cartier sa-i limitez vecinului dreptul la a dispune de proprietatea sa dupa cum vrea? Poate maine, toti vecinii se solidarizeaza si spun ca rand pe rand vor sa doarma cu nevasta mea, in apartamentul meu.

    Pai e proprietatea lui sau „a noastra”???!!! Caci daca e a noastra inseamna ca ne organizam in mici enclave comuniste.

    Putem spune, ca ne vom rezuma doar la bunurile comune – la spatiul public. Dar veniturile/averea ce vor fi taxate reprezinta proprietate privata, pana la urma ne invartim in jurul cozii, tot ALTCINEVA va decide cat sa ne ia fara acordul nostru.

    Si daca tot suntem aici, vreau sa va impartasesc o experienta traiata —Afland ca asociatia de proprietari e in rahat, datorii mari, creante neincasate, ne-am implicat, noi comunitatea si am ales o noua conducere, perfect democratic, urmand sa ne ocupam de administrarea asociatiei in interesul nostru al locatarilor.

    Numai ca peste noapte, odata cu puterea dobandita, marea majoritate parca s-a transformat, din cei ce isi propuneau sa slujeasca locatarii acelui cartier, au ajuns sa propuna amenzi si taxe care mai de care. Ultima in discutie – taxa de „n” lei pt cei ce nu participa la actiunile de deszapezire. Brusc, au uitat, ca trebuie sa sustina interesele locatarilor, au uitat sa-i intrebe daca isi doresc asa ceva sau nu, in conditiile in care majoritatea le-ar fi zis sa faca pasi.

    Si asa, 20 de oameni au transformat o actiune de voluntariat , unde oamenii ieseau de placere la deszapezire, si chiar ieseau 10-15 barbati la fiecare bloc, intr-o obligativitate care deja a omorat sentimentul acela de voluntariat facut cu drag. Inca nu l-au omorat de fapt, fiindca i-am convins sa votam aceasta propunere in adunarea generala peste o luna, nu in comitetul executiv, fiindca nu ar fi legala.

    Ba chiar, unele mamici s-au plans ca tre sa mearga in alta zona ca sa-si poata trage copii cu sania :)))

    Revenind la oile noastre, in cazul in care eu nu vreau sa vand proprietatea si nu ma supun legilor locale, ce patesc? Probabil voi suferi repercursiunile celorlalti si eventual mi se va confisca proprietatea in virtutea dreptului lor de a-si recupera sumele de bani pe care nu am vrut sa le achit + amenzile inventate de ei. Pai expropierile sunt specifice comunistilor.

    Spargand o populatie de 18 mil in comunitati mai mici vom avea parte de mult mai multi politruci, care vor cauta sa se imbogateasca pe aceasta cale, nicidecum pe cea fireasca, a economicului, fiindca e mai usor sa faci bani din vorbe si relatii fara sa risti vreun capital.

    Sunt de acord intru totul, ca anumite aspecte, precum arhitectura blocurilor, caselor, sa fie stabilita la nivel local, prin implicarea oamenilor locurilor in discutii, prin explicarea avantajelor si dezavantajelor , dar este moral sa transformi aceste convingeri intr-o OBLIGATIVITATE? Nu incalcam cumva dreptul proprieatarului de A ALEGE liber, cum considera de cuviinta, ce si cum e mai bun pt proprietatea sa?

    Iar in cazul in care toate comunitatile au reguli, si niciuna nu e pe placul meu, unde mai este dreptul meu la viata, de a alege cum vreau sa traiesc?

    In cazul in care acea comunitate locala s-ar putea rezuma chiar si la o celula, la o singura proprietate, as fi perfect de acord, dar asta deja inseamna altceva, si anume excluderea chiar si a statului la nivel de autoritate locala.

    Legat de judecatorii – cred ca cele private ar putea fi o solutie in conditiile unor reglementari clare, problema nu este asa de usoara nici aici. Intr-un proces de regula este un parat si un acuzator. In practica, pana la urma paratul stabileste locul judecatii. In acest caz, in conditiile comunitatilor locale, ce garantie am eu, ca locuitor dintr-o anumita zona, ca mi se va judeca drept cauza in barlogul paratului? Caci odata ce sunt in proces, eu exclud posibilitatea unei intelegeri intre cele 2 parti asupra locului judecatii, cel ce a produs dauna nu are niciun interes sa se judece si sa fie tras la raspundere.

    Cineva tot trebuie sa-i puna fata in fata, chiar si cu forta, si acel cineva nu poate fi niciuna dintre comunitati, caci ar fi partinitoare, ci o structura deasupra celor 2 comunitati, cumva o politie statala???

  13. TC says:

    D-le Paun,

    Tare, tare…
    O intrebare despre prezentarea de la BNR: la exemplele numerice §4.1 si §4.2 ati putea explica putin mai mult? In special §4.1 nu compileaza deloc…

    TC

  14. Alex says:

    Foarte bune toate articolele. Felicitari!

Lasă un răspuns

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>