Mulţi economişti cred cu mare tărie că în spatele oricărei monede se ascunde performanţa (slabă sau ridicată) a economiei naţionale. Economia clasică (cea bazată pe aur ca mijloc de schimb) nu ne poate ajuta foarte tare în acest sens pentru că, în acea perioadă, cursurile de schimb ale monedelor acoperite 100% în aur erau complet fixe şi nu aveam de a face cu volatilitatea din prezent. Orice depreciere a aurului în raport cu bunurile şi serviciile din economie se producea doar dacă se producea o cantitate mare de aur pe termen scurt, imposibil de absorbit de economia reală sau dacă se obţineau din exporturi (strict pe fondul creşterii competitivităţii externe) această cantitate de aur de la alţii. Deprecierea aurului ducea de fapt preţul acestuia în jos prin raportare la celelalte bunuri din economie (mere sau pere să zicem). Această prăbuşire descuraja producătorii de aur să mai producă cu atâta râvnă aur (producţia de aur va încetini). Cei care deţin aur şi vor vedea prăbuşirea cursului vor dori să consume repede bunuri şi servicii şi să scape de aur (li se modifică şi lor preferinţa de timp privind bunurile viitoare, dorind să consume mai degrabă acum). Cumulând încetinirea producţie cu cererea de bunuri în creştere vom asista încetul cu încetul la o nouă echilibrare a pieţei. Adică prăbuşirea preţului aurului (deprecierea aurului şi a banilor acoperiţi 100% în aur) nu poate să fie una permanentă. La un moment dat va stagna sau chiar va începe o apreciere uşoară (aurul devine din nou rar prin comparaţie cu bunurile şi serviciile prezente care pe fondul creşterii consumului au trebuit să înceapă să fie oferite într-o cantitate mai mare). Aceste prăbuşiri ale aurului nu pot avea amplitudini foarte mari pentru că producţia de aur nu poate creşte din senin fără a avea costuri aferente mai mari. Ritmul anual de creştere al cantităţii de aur este estimat undeva în jurul la 2-3%. Nici creşterile de putere de cumpărare a aurului nu pot fi mari pentru că bunurile şi serviciile oferite în piaţă se bazează şi ele pe resurse limitate. O lume bazată pe aur avea un curs valutar stabil între monedele acoperite în aur şi instabil (dar cu mult mai temperată această instabilitate) uşor.

Într-o lume a schimburilor, o formă de a obţine aur este şi cea a exporturilor. Exporturile sunt de fapt bunuri oferite spre consum altora din alte ţări. Pentru cursul aur – bunuri nu ar trebui să aibă nici o importanţă acest lucru în sensul că orice creştere de export este de fapt o creştere de consum. Până la urmă o creştere a exporturilor va duce la o ofertă mai are de aur pe piaţa locală sau la nivel regional care va prăbuşi temporar puterea de cumpărare a aurului (mai mult aur va fi nevoie să se cumpere bunuri). Până când? Evident că nu pentru mult timp şi nu foarte mult. De ce? Simplu: prăbuşirea uşoară a preţului aurului va îndemna lumea să nu îl mai dorească să îl deţină şi să prefere acum bunuri până nu se scumpesc prea tare. În competiţie cu bunurile oferite la export vor intra bunurile oferite pe piaţa locală a căror cerere poate creşte. Preţul acestor bunuri va creşte ulterior la loc în aur pe fondul unei cereri mari din partea pieţei locale. Mai mult, bunurile interne devenite scumpe în aur (aurul s-a prăbuşit) devin prohibitive pentru mulţi care vor dori importuri pe care trebuie să le plătească cu aur. Acest lucru va împinge la loc aurul spre un preţ iniţial (nu foarte diferit de acesta).

Ce observăm din toate acestea:

  1. Cursul de schimb între monede acoperite în aur nu contează pentru ca e fix.
  2. Singurul lucru care conteaza este puterea de cumparare a aurului (bani acoperiţi 100%) în bunuri şi servicii ce pot fi oferite de piaţa externe sau de piaţa internă deopotrivă;
  3. Volatilitatea acestui preţ depinde de lucruri clare: cererea şi oferta de aur care depinde de cererea şi oferta de alte bunuri din economie;
  4. Singura „depreciere” care poate să apară este de anvergură mult mai mică decât ceea ce se întâmplă în prezent cu banii de hârtie. Această depreciere este de fapt o creştere sau scădere temporară a aurului care va fi corectata rapid de piaţă fiind predictibilă şi uşor de inclus în deciziile antreprenoriale.

Ce se întâmplă însă în lumea banilor de hârtie produşi de băncile centrale? Aurul poate intra în piaţă doar dacă cineva îl produce, însă acesta nu poate inunda piaţa cu aur pentru că are şi el costuri de producţie (trebuie să cumpere lopeţi, târnăcoape, utilaje sau forţă de muncă). Aurul nu poate fi produs fără aceste costuri semnificative. Banii de hârtie însă da. Ei pot fi produşi nelimitat având în vedere că nu costă aparent nimic. De fapt ei costă, însă pe producătorul acestor bani (şi multiplicatorii lor ulteriori) această producţie este foarte profitabilă pe spinarea consumatorilor care ajung ultimii în posesia lor. Dezechilibrele din piaţa reală (intern şi extern) sau de pe piaţa capitalurilor (intern sau extern) nu mai pot fi atât de uşor vizualizate ca efecte. Deprecierea se poate produce din cauza acestor dezechilibre sau din cauza producţiei de bani din nimic. Pentru că producţia de bani din nimic a devenit în ultima perioadă calea preponderentă de a „prospera” şi de a aduce „creştere economică”,  inclusiv dezechilibrele interne sau externe pe parte de consum şi ofertă de bunuri contra bani de hârtie pot fi semificativ induse artificial. Decidentul din economia reală (cel care acumulează capital sau cel care produce bunuri) nu mai ştie ce să creadă şi ce să înţeleagă.

În consecinţă, leu se depreciază acum din foarte multe motive şi e foarte complicat să ne dăm seama care e exact motivul tocmai pentru că banii se produc foarte uşor din nişte butoane atât în România cât şi afară. Am ales dintre aceste motive câteva care mi se par esenţiale în conjunctura actuală:

  1. Se poate deprecia pe fondul lipsei de competitivitate externă (în continuare exportăm mai puţin decât importăm). Acest dezechilibru în condiţiile existenţei sistemului bazat pe aur are puterea să se ajusteze automat. Cum nu avem aur, ajustarea automată a balanţei comerciale nu are cum să apară. Mai mult, orice creştere de exporturi în România se face cu o creştere de importuri, fie că e vorba de importuri de completare, fie că e vorba de importuri de tehnologie sau, de ce nu, de capital extern (cu o ţară sărăcită de taxe şi impozite economisirea e la pământ).
  2. Se poate deprecia pe fondul faptului că din România ies masiv capitaluri din următoarele motive: [i] mediul de afaceri devine tot mai ostil, neprietenos şi neatractiv investitorii străini găsind tot mai puţine lucruri profitabile de făcut în România ; [2] ieşiri masive de capitaluri din zona sistemului financiar – bancar (foarte multe bănci sunt filiale ale băncilor străine, mai ales europene) şi care pe fondul unei lipse de lichidităţi la nivelul băncilor mamă pot deveni „interesate” să schimbe depozitele în lei ale românilor în valută (euro) şi să transfere aceşti euro afară către băncile cu probleme (multe expuse pe ţările din sud);
  3. Se poate deprecia pentru simplul motiv că banca centrală, dorind să „ajute” relansarea economică şi creşterea cu orice preţ, produce şi aruncă în piaţă o cantitate nejustificată de lei (să nu uităm că în ultimele luni din anul 2011 masa monetară M1 dar şi M3 au ajuns la valori record). Leii disponibili se încăpăţânează să intre în economia reală (e de înţeles de ce: e mai simplu pentru mulţi să intre în industria de multiplicat bani sau să intre în combinaţie cu statul finanţat din producţia de bani). Ei rămân o masă latentă în economie numai buni de plimbat dintr-o valută în alta sau dintr-un bun economic în altul. Deprecierea poate fi clar un semn de inflaţie monetară care cu timpul se va distribui dinspre valute spre bunurile din economie, pe măsură ce şi alţii ajung în posesia banilor proaspăt tipăriţi (deocamdată ei sunt în mâna băncilor comerciale).
  4. Leul se poate deprecia şi poate pentru că la nivelul băncii centrale şi a unor antreprenori – exportatori există iluzia că dacă se depreciază puţin moneda naţională şi această depreciere este suficient de îndelungată exportatorii pot avea câştiguri semnificative din acest lucru. Deprecierea este văzută de către unii ca fiind o barieră eficientă împotriva a tot ceea ce vine din exterior. Din păcate din exteriori vin şi bunurile de capital şi importurile de completare.
  5. Leul se poate deprecia şi pentru că apropierea de momentul 2013 când ar trebui să anunţăm intrarea în ERM 2 (adică o bandă de variaţie de +/- 15% menţinută natural fără intervenţie de la banca centrală) ar trebui să devină realitate. În mod normal, banca centrală trebuie să facă nişte teste de acum înainte să vadă cum merge piaţa valutară fără intervenţie şi care este expunerea în acest caz (nu spun că Euro ar fi o salvare ci doar ce va trebui să facem în viitorul apropiat). Această lăsare liberă a cursului poate fi una dintre provocările mari ale băncii centrale pe final de an.

Poate ajuta guvernul pe termen scurt situaţia? Evident că da însă cu următoarea observaţie – guvernul nu poate produce peste noapte antreprenori şi exportatori şi nici nu poate creşte economisirea internă să nu mai avem nevoie de capitalul străin. Pe termen scurt este vitală orice relaxare fiscală posibilă şi orice transformare a mediului de afaceri într-unul mai puţin ostil. Ar trebui să mai încetăm să găsim remedii monetare la o economie care are probleme în altă parte. Să dăm o perioadă suficient de lungă economiei private să se nască şi să înceapă să funcţioneze cu adevărat, cu motoarele turate. Pentru că, în cele din urmă, bunurile din România nu ajung să fie nici mai competitive şi nici mai frumos ambalate sau cu gust mai bun doar dacă banca naţională depreciază moneda. Iar profiturile la care se gândesc exportatorii sunt iluzorii.


0 comentarii la “De ce se depreciază leul?”
  1. ionut a spus:

    Raspunsul e: pentru ca euro, dolarul (alte falsuri) se depreciaza mai putin!

  2. Paun Cristian a spus:

    Raspunsul e: pentru ca leul se depreciaza mai mult.

    Asta ar fi ca „prețurile cresc pentru ca cresc prețurile”.

  3. ionut a spus:

    @Paun Cristian

    Leul e un fals. Ca si euro, dolarul, yenul etc. Toate se devalorizeaza prin tiparire (inflatie).

    Intrebarea „de ce se depreciaza leul” (care nu-i a ta personal, ci e una pusa de public, tu doar ai incercat un raspuns) e pusa eronat (sau, mai bine spus incomplet) si reclama alta: se depreciaza fata de cine/ce (acesta este sensul real al ei)? Fata de celelalte „monede” (ghilimelele sunt justificate). Raspunsul e clar: pentru ca celelate se depreciaza mai putin sau, altfel spus, pentru ca leul nu se apreciaza fata de ele. Acestea sunt cauzele daca vorbim despre deprecierea falsului care este leul in raport cu celelate falsuri.

    Daca vorbim despre moneda-marfa in conditiile abolirii socialismui monetar cauzele sunt, desigur, altele.

  4. ionut a spus:

    Inclusiv intrebarea „de ce cresc preturile” poate fi inteleasa diferit si nu are un singur raspuns:

    Unul dintre ele este acesta: cresc (si scad) pentru ca e in natura lor sa faca asta. Preturile (care dezvalue raportul dintre preferintele de timp/consum ale indivizilor si gradul de raritate al resurselor/bunurilor) nefalsificate de interventia statului (oricare ar fi ea) in piata, asta fac: fluctueaza, sunt instabile. De aceea „stabilitatea preturilor” e, de facto, un non-sens, inseamna falsificarea lor.

    Intrebarea insa poate avea si alt sens: de ce tendinta (in cazul „alcatuirii” actuale a societatii etatist-colectiviste marcata de socialismul monetar) lor este de crestere continua, si nu cea firesca, de scadere?

  5. De ce se depreciază leul? | Blog.Zonaeconomica.ro a spus:

    […] Sursa : cristianpaun.finantare.ro […]

Comentariul tau