Una dintre tezele favorite ale intervenționiștilor este cea legată de ”economia de piață” care nu e suficient de socială și trebuie determinată, ca atare, prin politici publice să devină cu forța ”socială”. În primul rând aș dori să corectez sintagma ”economia de piață” spunând că economia nu poate fi DECÂT DE PIAȚĂ. Orice altceva se întâmplă în afara pieței, adică în afara sistemului de prețuri pe care DOAR PIAȚA îl poate da (prețurile nu se crează de la centru, nu se impun și nici nu se fixează artificial), se întâmplă în afara calculului economic, și deci în afara ECONOMIEI. Economia care nu e ”de piață” nu e de fapt economie ci e doar politică și intervenționism = alocarea resurselor făcută de la centru pe principii care nu se studiază la economie (sau dacă au fost alocate acestui domeniu nu au ce să caute acolo).

Lipsa de ”social” din piață ar fi deci o imperfecțiune în viziunea intervenționiștilor care trebuie neapărat corectată. O imperfecțiune derivată în opinia lor din: [1] egoismul antreprenorilor care își văd în primul rând de propriile interese (de parcă am putea acționa altfel) și care urmăresc maximizarea profiturilor lor; [2] de ticăloșia celor care operează în piață și care ascund sau denaturează informații atunci când încearcă să vândă ceva pieței sau care se înțeleg între ei; [3] de antreprenorii care exploatează forța de muncă până la epuizarea acesteia fără a o face părtașă ”suficient” la profiturile rezultate în urma unui demers antreprenorial; [4] de ticăloșia celor care ne impun cu forța prețuri sau produse fără ca noi consumatorii să avem ceva de spus în acest sens; [5] de lipsa de milostenie și grijă pentru cei săraci a celor care sunt mai bine înzestrați și au succes mai mare pe piață și în societate și care ar trebui să fie obligați să cedeze din bunăstarea lor acestora; [6] de inegalitatea de șansă care există în societățile moderne și care trebuie să își găsească un apărător și un protector în stat.

Toți cei care propovăduiesc aceste teze legate de piața imperfectă și nevoia de a o ajusta prin politici publice astfel încât antreprenorii autentici (cei care cultivă cartofi de exemplu) să își modifice comportamentul după bunul plac al ”antreprenorilor” politici (cei care dijmuiesc profiturile cultivatorilor de cartofi prin taxe și impozite sau producție monetară fără să le ofere mare lucru în schimb celor pe care îi prăduiesc și îi parazitează) au în spate interese complet opuse. În primul rând trebuie căzut de acord asupra unui alt lucru: piața este imperfectă și așa va rămâne ea întotdeauna. Cu sau fără intervenția statului, piața rămâne în continuare imperfectă. Ceea ce trebuie să demonstreze intervenționiștii este următorul lucru însă: în ce măsură intervenția în piață duce la o imperfecțiune mai mică decât lipsa intervenției (având în vedere că toate intervențiile în piață nu sunt decât redistribuiri de resurse făcute în mod haotic fără nici un principiu economic în spate).

Piața liberă este suficient de socială și nu ar avea nevoie de nici o intervenție pentru a o face și mai socială deoarece:

  • Așa imperfectă cum este ea, piața produce prețuri care sunt esența calculului economic și a oricărei acțiuni antreprenoriale. Alocarea resurselor în absența acestor prețuri ar însemna o risipă totală și o eroare imensă în tot ceea ce întreprindem (generatoare în cele din urmă de faliment). Intervenția statului (prin producție de bani din nimic, prin fixări și reglementări de prețuri etc.) nu face decât să distorsioneze acest mecanism și să ducă în final la risipă și faliment rezultat dintr-o alocare de resurse complet aiurea (chiar dacă de multe ori această intervenție este vândută publicului larg ca ceva benefic pentru ei – a se vedea țintirea inflației sau a cursului de schimb).
  • Antreprenorii autentici care operează în piață oferă consumatorilor produse și servicii de calitate la prețurile cele mai mici și pe care consumatorii sunt dispuși să le plătească. Dacă ar face altfel ar da faliment. Antreprenorii sunt sclavii consumatorilor lor și doar cei care adoptă o astfel de atitudine rezistă în piața liberă. Faptul că antreprenorul intră într-o astfel de cooperare cu consumatorii, că își asumă total incertitudinea și consecințele acțiunii sale îl fac deja un actor social foarte important fără de care nu am avea ce să punem pe masă. Înainte de a deveni consumatori toți ar trebui să fim antreprenori și producători de ceva (altfel e imposibil). Intervenționismul crează două categorii de ”antreprenori” periculoase: cei care trăiesc din taxe (”antreprenorii politici”) și cei care trăiesc din producția de bani (”antreprenorii monetari”). Aceștia nu oferă prea mult pieței (consumatorilor) sau chiar nu oferă nimic cel mai adesea. La umbra intervenționismului cresc și se dezvoltă genul acesta de ”antreprenori” care sufocă încetul cu încetul economia și piața. E suficient să ne gândim la hățișul de reglementări create la nivel național sau comunitar și apoi la toată tagma de avocați, consultanți, specialiști care trăiesc din a explica și pune în aplicare la nivel de antreprenor privat toate aceste reglementări.
  • Piața este imposibilă fără antreprenorii care produc și vând ceva pentru a avea resursele necesare să intre pe piață ca și consumatori. Pentru a face acest lucru antreprenorii trebuie să caute în permanență inovarea. Să caute să găsească soluții care să ne îmbunătățească viața și nivelul de trai. Inovarea și progresul tehnologic presupun resurse și efort pe care antreprenorii sunt dispuși permanent să îl facă pentru a supraviețui și pentru a face față concurenței.
  • Antreprenorii pun la bătaie toată averea și priceperea lor când se lansează într-o afacere. Ei riscă totul și au tot dreptul să ceară totul. Cu toate acestea, au nevoie și de resursa umană. Au nevoie să angajeze oameni care nu au curajul și viziunea de a deveni antreprenori și care preferă (din diferite motive) să fie doar salariați într-un act antreprenorial. Antreprenorul autentic e deja suficient de social prin faptul că dă de muncă acestor oameni, dă o șansă lor și familiilor lor de a prospera la nivelul riscurilor pe care aceștia și le asumă. Și ”antreprenorul” politic sau monetar pot da de muncă însă locurile de muncă pe care ei le crează sunt nesănătoase și nesustenabile fiind în afara pieței. Acești pseudo-antreprenori vând iluzii și doar crează aparența unui aspect social în acțiunea lor. În realitate ei crează locuri de muncă (birocrați) prin lichidarea altor locuri de muncă (producătorul de cartof sufocat de taxe și inflația necesare pentru a acoperi cheltuielile statului). Salariații nu sunt sclavi ci sunt parte dintr-o afacere cu care antreprenorii trebuie să colaboreze și să coopereze. Așa cum salariatul depinde de antreprenori și antreprenorul depinde de salariatul său și de competențele acestuia către care deleagă funcții și responsabilități.  Angajarea de resursă umană se întâmplă atâta timp cât un astfel de demers este profitabil.
  • Antreprenorii obțin profit și îl maximizează mereu. Acest profit nu se mai acumulează demult într-o peșteră bine ascunsă în munți. Profitul poate fi consumat (deci antreprenorul e și consumator dând de muncă altora de la care el consumă) sau poate fi economisit. Economisirile produse astfel conduc la  ieftinirea capitalului, creșterea investițiilor în bunuri de capital (care și ele trebuie inventate, produse de alți oameni) și în final la creșterea ocupării.
  • Piața liberă dă egalitate de șansă tuturor, înțelegându-se prin această egalitate de șansă nu ”egalitate de rezultate” (e.g. dreptul ca toți să aibă venituri la fel, să nu mai existe bogați și săraci care în final se va transforma în drepturi pentru unii și obligații de plată pentru alții, totul fiind ales arbitrar de politicianul care caută voturi) ci dreptul de a fi liber în ați pune în valoare aptitudinile, creativitatea, forța de muncă, ceea ce ai acumulat din școală etc. Statul prin intervenția sa acționează în sensul invers al egalității de șansă înțeleasă corect: dând șanse celor care nu merită și penalizând (adică reducându-le egalitatea de șansă) pe cei care merită prin tot felul de măsuri incluzive.

Toate acestea sunt motive suficiente pentru a vedea cât de SOCIAL este sistemul bazat pe piețe libere și cât de important este să agresăm cât mai puțin aceste piețe. Cu cât lăsăm mai mult mecanismului de piață să preia din sistemul economic (statul luând mâna de pe prețuri, reguli agresive, impunerea de structuri de control birocratice și coruptive etc.), cu atât avem șansa să prosperăm cu toții. Piața are un efect imperfect de antrenare a resurselor dar care e clar mult mai bun decât schema controlată și reglementată de la centru, pe care ne-o propun intervenționștii și care vedem că, în mai puțin de câteva decenii, a dus la un haos total la nivel global. Salvarea noastră a tuturor nu stă decât în piața eliberată de lanțurile în care au încorsetat-o agresorii politici și monetari care au înțeles cum să facă profituri din vânzarea de iluzii.


0 comentarii la “Piața și economia socială”
  1. Imparatul e gol a spus:

    Superb! Felicitari!

  2. Socialistul a spus:

    Si cine ne mai apara de hoti, de raufacatori, de cei care vand droguri pe strada sau violeaza femeile?

    Daca nu ar sti ca politia ii pandeste astia si-ar face de cap „in piata”.

  3. C. Munteanu a spus:

    Constat ca te-ai asezat pe linia de argumentatie care accepta imperfectiunile pietei, dar le considera mai putin pernicioase in cazul neinterventionismului decat in cel contrar. Eu unul nu sunt deloc convins de acest lucru si merg pe linia de argumentatie a lui Bogdan Glavan: inteleasa ca mecanism de alocare rationala a resurselor – in sensul de optima in raport cu preferintele indivizilor, reflectate in actele de vanzare/cumparare – piata este perfecta, intrucat ea furnizeaza cu prioritate ceea ce aceste preferinte indica. Deci, inteleasa ca mecanism alocational, piata este perfecta, dar oamenii pot fi lipsiti de virtuti morale (vor discoteci mai degraba decat spitale, vor masini luxoase mai degraba decat scoli…). Ceea ce echivaleaza cu a spune ca piata este imperfecta numai in masura in care oamenii sunt imperfecti; imperfectiunea nu este un atribut al pietei, ci al oamenilor.

  4. Mihnea a spus:

    @Socialistule, ai surprins superb diferenta de gandire dintre un socialist si un om normal: socialistul asteapta mereu sa-i faca cineva treaba, el nu e responsabil niciodata de nimic. Deoarece el intotdeauna doreste sa se situeze de partea primitoare a „contractului social”. Adica o logica pur parazitara.

  5. ionut a spus:

    „Si cine ne mai apara de hoti, de raufacatori, de cei care vand droguri pe strada sau violeaza femeile?”

    Pai „de aparat” (adica „producator/furnizor de securitate”) nu ne poate apara decat cei carora le cumparam noi insine voluntar serviciile in cadrul pietei. In nici un caz nu ne poate apara cel care ne talhareste continuu: adica statul. Sau, si mai riguros, de aparat ne poate apara, dar pentru asta, inainte si inerent, trebuie sa ne jefuiasca. Asta-i paradoxul logic la statului.
    In plus, detinatorul monopolului coercitiei se situeaza, ceteris paribus, el insusi in afara ei. Cu alte cuvinte, cine ne apara de stat?
    Si mai mult, ca orice monopolist nenatural (singurul posibil in realitate) acesta tinde sa maximizeze profitul si sa minimize productia (de securitate). Ceea ce se vede cu ochiul liber…

  6. ionut a spus:

    „nu ne poate apara decat cei carora le cumparam”

    Evident, dezacordul e evident! 😀

Comentariul tau