Criza a redus semnificativ opțiunile guvernanților cu privire la cadourile politice pe care le făceau în stânga și în dreapta. Statul e într-un adevărat război cu contribuabilul sufocat de taxe și permanent pus pe evaziune. Lupta merge până într-acolo că se sugera aducerea armatei de partea funcționarilor puși să lupte cu evaziunea fiscală. Amânarea la nesfârșit a reformelor structurale a obligat orice nouă guvernare să acționeze sub o presiune socială și mai mare. Deși la prima vedere economia românească pare că ”a fost stabilizată”, ea stă pe un butoi de pulbere (socială) care e gata să explodeze dintr-un moment în altul: un sistem de pensii falimentar și producător de deficite cronice care cresc exponențial de la un an la altul; un sistem de sănătate cu o rată tot mai îngrijorătoare complicațiilor apărute în urma unor diagnostice îndoielnice, deficitar în medicamentele de ultimă generație și limitat în soluțiile și intervențiile medicale normale în alte sisteme; un sistem de educație complet deconectat de la nevoile pieței tot mai slab finanțat și cu profesori aflați întotdeauna pe ultimele locuri în materie de salarizare (alături de cei din serviciile medicale). Privatizarea serviciilor sociale (pensii, educație, sănătate) sunt subiecte tabu în societatea românească, hulite fără argumente și aruncate într-un derizoriu costisitor pentru fiecare dintre noi.

Cea mai împovărătoare fiscalitate este pe muncă (la 1014 de lei salariu net astăzi se plătesc contribuții totale în valoare de 779 lei). Între toate contribuțiile pe care statul le-a împărțit ”șmecherește” și fără vreun argument economic între ”angajator” și ”angajat” (de parcă nu tot pentru angajat se plătesc și de parcă nu se ocupă pentru toate formalitățile și plățile doar angajatorul), există trei taxe unde este posibil să se producă o reformă structurală rapidă și cu efecte benefice, inclusiv pentru bugetul statului: A. Contribuția pentru șomaj de 1% împărțită între angajat și angajator în mod egal (la un salariu net de 1014 lei se plătește lunar suma de 14 lei către stat pentru șomaj); B. Contribuția pentru fondul de risc și accidente reținută diferențiat în funcție de codul CAEN plătită doar de angajator la o valoare medie de 0.4% (la un salariu net de 1014 lei se plătesc 6 lei în contul acestei contribuții) și C. Contribuția pentru fondul de creanțe salariale de 0.25% plătită și ea doar de angajator (la un salariu net de 1014 lei se plătesc circa 4 lei în contul acestei contribuții).

Soluția ar fi una foarte simplă: riscul de accidente de muncă, riscul de șomaj și riscul de neplată a creanțelor salariale sunt riscuri pure asigurabile 100%. Ideea ar fi ca aceste riscuri să fie preluate de piața privată a asigurărilor și statul să nu se mai ocupe de colectarea, controlul, administrarea acestor fonduri / probleme. Care ar fi avantajele imediate: 1. Ar dispărea unele structuri ale statului care colectează și administrează problema șomerilor în teritoriu (această problemă ar trebui trecută în seama asociațiilor / organizațiilor non-guvernamentale / companiilor de resurse umane etc. pe partea de plasament de forță de muncă, târguri de locuri de muncă, pregătire în vederea angajării în cazul unui șomaj care vor fi susținute financiar din asigurare); 2. Sistemul ar fi mult mai eficient administrat de către structuri private care, pe lângă asigurarea acestor riscuri, se ocupă și de alte riscuri; 3. Suma pe care o poate primi pentru riscurile menționate o persoană poate fi semnificativ mai mare sau pe o perioadă mai îndelungată; 4. Se simplifică semnificativ de mult procedurile fiscale și birocrația asociată unei afaceri (stresul antreprenorilor e mai mic); 5. Există un contract clar care prevede drepturi și obligații în favoarea celui angajat și care pot fi mult mai protective decât ceea ce există în momentul de față.

Aplicarea acestor soluții ar fi un pas important în reformarea sistemului fiscal al României care ar putea aduce o implicare mai mare a sectorului privat diminuând rolul excesiv al statului și ar responsabiliza și mai mult individul (angajatul) cu privire la viitorul său sau la securitatea sa. În plus, protecția oferită de aceste sisteme de asigurări private poate fi una reală și de durată mult mai mare decât cea oferită în prezent de sistemul public.

Articolul publicat și în Ziarul Alb


6 comentarii la “Soluții la îndemână de reformă fiscală”
  1. Ștefan A. a spus:

    Bineinteles ca o asigurare privata , fara smecherii ascunse in contract , ar inlocui mult mai eficient toate „ajutoarele” de somaj pe care statul le asigura anual , toate intemnizatile pentru accidente de munca.
    Cum la nivel de guvern , totalitatea veniturilor fiscale si nefiscale se duc in acelasi sac numit buget de stat , e evident ca nu exista vointa pentru a privatiza ceva in domeniul asigurarilor sociale . Acelasi buget de stat a avut si are o dinamica mereu crescatoare si deci trebuie sa incaseze mai mult . Inimaginabil ca statul sa contracteze asigurari private de somaj pentru proprii angajati . Asa si o ipotetica reducere de personal nu ar avea costuri pentru acelasi stat . Dar ar pierde sigur din votanti , putere si ciolan . 🙂
    NOTA . Cum somajul e individual (ca si accidentul de munca), asigurarea ar fi tot individuala si atunci e de vazut cam cit ar costa o astfel de asigurare pe fiecare angajat . Indiferent ca e de stat sau privat . La fel de interesant ar fi de stiut si cam dupa citi ani de contributii ar fi garantata , la ce nivel de despagubire (bani lunari restituiti clientului somer) si pe ce perioada de timp . Cred ca cheltuielile cu polita individuala de asigurari de somaj/accident de munca, ar creste cu mult .
    Personal cred ca idea dumneavoastra nu e rea dar trebuie dezvoltata/analizata in toate implicatile ei .In primul rind financiare .
    Inclusiv o asigurare de sanatate ar putea fi total privata dar cel putin aici stim din experienta USA ca costurile sint colosale . Citi angajati romani pot platii cam 600-800 dolari lunar ? (asigurari minime) PS . Nici macar cele mai scumpe (de valori enorm mai ridicate ) ,nu acopera 100% din servicile medicale de care pacientul american poate avea nevoie . Toate sint cu coplata sau plafon maxim de cheltuieli acoperite .

  2. Cristian Păun a spus:

    Rămân la ideea că aceste costuri ar fi semnificativ mai mici pentru individ dacă ar exista concurență autentică pe piață, libertate de intrare pe piață totală la nivel de asiguratori.

    În al doilea rând atrag atenția asupra unei idei prinsă și în articol: nu am mai avea nevoie de toate structurile publice care acum administrează sistemul de șomaj. Pregătirea șomerilor pentru recalificare se va face tot în sistem privat.

    Problema mare e cu opoziția sindicatelor. De la ele vine și ideea asta cu împărțirea fiscalității pe muncă între angajat și angajator.

    E clar că trebuie făcute calcule dar așa cum mie mi se cere să arăt calculele pentru privatizarea acestor ”servicii” de ce să nu îmi arate și statul cât cheltuiește pe aceste servicii în realitate.

  3. Di Gigio a spus:

    @Stefan: „Citi angajati romani pot platii cam 600-800 dolari lunar ? (asigurari minime)” – nu cred ca putem lua ca referinta preturile de peste ocean din cel putin 2 motive: 1. costurile directe si indirecte ale spitalelor din SUA sunt enorm de mari fata de costurile din Romania, e destul sa ne uitam la salariile doctorilor. 2. Veniturile romanilor nu ar fi suficiente pt un asemenea lux, decat in putine cazuri.

    Fiecare piata isi are pretul ei si in orice piata, ofertantii vor cauta sa poata satisface grosul populatiei, chiar daca asta inseamna ca nu toti vor avea aceleasi conditii si doctori.

    Preturile depind de veniturile noastre individuale. Daca 10% din populatie realizeaza venituri imense, de exemplu 20.000 euro pe luna, iar restul de 90% realizeaza doar 200 euro pe luna, cu siguranta vom avea spitale de lux ce se vor lupta pt cei 10%, precum si spitale ce se vor lupta pt a atrage resursele banesti din randul celor saraci, evident ca la un nivel al serviciilor mult inferioare.

    Acum, cu ocazia asta poate ar intelege si FreeDrive ce s-ar intampla in Romania, daca unui doctor i s-ar face de maine salariul de 10.000 euro, printr-o lege data de stat ce ar obliga angajatorii la aceasta suma minima. Instinctual, multi ar raspunde: „pai sa se mareasca minimul pana la 10.000 euro tuturor, ca sa ne si permitem”. Banii astia ar trebui sa-i atragem din afara, cedand BUNURI SI SERVICII pe care nu le avem. E usor sa vorbesti de mecanisme/”chestii” ale pietei atunci cand nu le stapanesti. Sau putem bate moneda nationala in draci, sa dam salarii imense si cursul de schimb sa se dea de-a dura de la o zi la alta.

    SUA, cel mai mare agresor al lumii, cea dornica sa restaureze democratia peste tot unde miroase a petrol si alte resurse, cea care INVENTEAZA dolari peste noapte, dolari pt care restul popoarelor cedeaza bunuri pt a-si intregi rezervele valutare ale bancilor nationale, sau le crediteaza cu aceiasi bani inventati prin intermediul FMI, este intr-o pozitie mai mult decat privilegiata, fata de tarile exploatate. Banii inventati de catre adevartii conducatori ai SUA – bancherii – deocamdata fac legea.

    Asa ca ii fac o invitatie lui FreeDrive, sa inceapa o afacere in Romania, sa simta pe pielea lui cum e sa muncesti pt cei ce te fura cu legea in mana. Cum zicea cineva – legea e in geanta, iar geanta e la ei.

    Eu cred cu tarie in ideea ca piata libera ar rasplati la justa valoare munca/inteligenta fiecaruia in parte, astfel incat sa nu mai existe aceasta ura fata de cei bogati, asa cum exista acum, deseori pe buna dreptate, caci sunt indivizi ce s-au realizat prin furtul banilor publici in calitate de gestionari sau clientela colaboratoare. Vezi cazul recent cu spargerea casei unui fost director ANAF de judet, avea omul 400.000 euro in casa, apartamente, masini si terenuri de nu le mai stia numarul. Nici nu-mi trebuie vreo ancheta ca sa ma lamureasca, fata lui de borfas spune totul.

    Legat de asigurarile de sanatate, mai exista si varianta neincheierii vreunei asigurari, a pastrarii banilor, mai ales in cazul celor cu familii unite si numeroase, iar in caz de nevoie, acestia sa-si uneasca fortele pt a acoperi cheltuielile medicale. Ar disparea costurile cu gestionarea asigurarilor, toti banii ar fi strict pt a acoperi actul medical. E drept, asiguratorii pot negocia niste preturi mai bune, avand o putere de negociere mai mare.

    Asa cum spunea si domnul profesor, adevarata concurenta intre asiguratori, precum si intre spitale este cheia unor servicii juste.

  4. TLC a spus:

    Mie nu mi se pare neapărat că asiguratorii din România sunt serioși și ar putea prelua cu costuri mai mici asigurarea riscului de șomaj sau a celui de accidente de muncă. Sesizați corect aici că ele sunt asigurabile. Perfect de acord. Dar nu e suficient: ăștia din asigurările din România sunt de doi bani. Fură ”mai ca-n codru” decât ăștia de la stat! Iar Comisia de Supraveghere a Asigurărilro e mână în mână cu mafioții ăștia!

    Să avem pardon… cred că în acest caz e mai bine cu funcționarii de la stat.

  5. iosiP a spus:

    @TLC

    Principalul avantaj al asigurarilor private ar fi acela ca fiecare se poate asigura pentru suma dorita si pe durata de plata dorita, iar prima ar fi calculata in functie de riscurile specifice meseriei/profesiei/tipului de angajator, si nu in functie de venit!

  6. Cristi a spus:

    Ideea este foarte buna. Contributiile pentru somaj si sanatate ar trebuii elimate si fiecare individ ar trebuii sa incheie cum ati mai zis polite de asigurare in functie de riscuri. De asemenea cred ca contributia la fondul de pensii ar trebuii eliminata si fiecate individ sa apeleze la pensii privite sau alte programe de genu. Eu cred ca nu o sa apuc multi ani de pensie asa ca de ce sa platrsc o.contributie lunara care imi diminuaza venitul din salariu

Comentariul tau