Capitalism-welfareOrice discutie care are in prim plan rolul statului (mai ales rolul economic al statului) incepe prin invocarea obsesiva a argumentului ca piata este imperfecta (un truism dealtfel similar cu „apa este incolora” pe care nici o teorie economica nu si-a batut capul sa il combata vreodata sau sa il nege vreodata, oricat de pro-piata sau nu este acea teorie).  Piata este insa acel spatiu in care OAMENII schimba bunuri si servicii contra altor bunuri si servicii. Este cea mai complexa forma de cooperare sociala care nu exista nicaieri in lumea animala (de aceea omul nu e „animal”, social sau nu, ci e altceva). Este locul in care omul isi valorifica avantajele sale competitive sau comparative. Este locul in care omul isi obtine resursele pentru a consuma alte bunuri si servicii pe care nu le poate produce. Este spatiul in care se formeaza preturile ca o expresie a raritatii bunurilor si serviciilor schimbate (daca bunurile sunt rare preturile sunt mari sau in crestere). Piata este alternativa la agresiunea institutionala (taxe, razboi) prin care unii oameni isi extrag prosperitate. Cu cat piata functioneaza mai bine si cu cat o masa critica intelege corect rolul acesteia, agresiunea si haosul lumii in care traim sunt semnificativ mai reduse.

Functia sociala a pietei este enorma pentru existenta omului. Fara piata (asa imperfecta cum e ea) alocarea resurselor s-ar face haotic si cu piederi enorme pentru societatea in care traim. Fara piata nu am avea informatiile necesare pentru a lua deciziile cu privire la viitor. Fara piata nu am putea compara alternative de productie sau de consum, nu am putea cauta noi variante tehnologice, nu am putea prioritiza preferintele noastre in mod corespunzator. Absenta pietei sau alterarea mecanismelor de piata face imposibil calculul economic in termeni de profit si pierdere – motorul oricare actiuni umane (in termeni economici).

Existenta statului este legata de aceste imperfectiuni care „trebuie neaparat corectate” (numite si externalitati negative). O prima intrebare care reiese de aici este legata de necesitatea corectarii acestor imperfectiuni. Cineva care se uita la piata constata ca preturile sunt volatile (cresc si scad in functie de cerere si oferta, adica de raritatea resurselor). Aceasta este o imperfectiune naturala. De ce trebuie sa existe o institutie a statului (banca centrala) care sa se lupte din rasputeri cu aceasta imperfectiune si sa ne faca sa credem ca interventia sa de tintuire a preturilor este una benefica. Manipularea cantitatii de bani din economie este argumentata prin acest rol care e neaparat „necesar” si „benefic”. Haosul creat prin politica monetara este mult mai mare in momentul de fata pentru ca manipularea cantitatii de bani din economie si a dobanzilor se face in rasparul pietei, in afara ei si fara a avea criteria obiective de interventie. La fel e si cu fixarea de catre stat a unor preturi (energie de exemplu) pentru a ne da impresia ca aceste bunuri sunt ieftine si accesibile tuturor. Intotdeauna consumatorul va vrea produsele cat mai ieftin si producatorul va vrea profituri cat mai mari. Insa nici unul nici altul nu isi pot atinge cel mai bine cele doua obiective decat cooperand in cadrul pietei. Introducand statul in ecuatie, consumatorii pot obtine produsele mai ieftin la un pret fixat insa falimentand producatorii care nu le vor mai oferi locuri de munca si deci ei nu vor mai putea consuma nimic in final, avand nevoie de si mai mult stat si mai multa agresiune care sa le creeze resurse suplimentare din nimic. Adica faliment.

O a doua intrebare este legata de imperfectiunea celor care intervin ca sa corecteze imperfectiunile pietei. Si ei sunt tot oameni care au imperfectiunile lor: nu sunt independenti de niste interese personale (tintesc si ei spre o anumita prosperitate pe care refuza sa o obtina schimband bunuri si servicii), nu au informatia complete si perfecta, au un timp limitat de luare a deciziilor, cedeaza la presiunile unor grupuri de interese si intra intr-un soi de cooperare sociala malefica. Statul e format din oameni care sunt imperfecti si care, prin actiunile lor, dau nastere la imperfectiuni care uneori sunt mai problematice decat lasarea libera a lucrurilor. Interventia in contractele care se semneaza in piata sau alterarea modului in care oamenii pot sa isi foloseasca proprietatea lor de catre oameni straini de aceste treburi nu poate fi vazuta ca un panaceu. E ca si cum as spune: sotia pe care vreau eu sa o aleg ca sa ma casatoresc este imperfecta si pe viitor as putea sa am probleme din aceasta cauza asa ca e mai bine sa vina statul sa imi aleaga sotia si sa imi spuna apoi cum sa traiesc zi de zi cu ea (un alt exemplu ar putea fi cu ceea ce vreau eu sa mananc sau cu ce concediu as vrea sa fac in aceasta vara). Abandonarea aceasta fara nici un discernamant din partea noastra si fara sa ne punem vreo intrebare in mainile unui stat tatuc este cel putin bizara. Nu avem cultura pietei si o refuzam sistematic plecand urechea la tot felul de mesaje livrate in piata de oameni care niciodata nu au produs ceva de valoare si pentru care statul e o forma de prosperitate comoda.

Statul nu are cum sa fie panaceu la piata fara costuri care intotdeauna devin semnificative din modul in care se iau deciziile privind alocarea resurselor prin stat: la stat decizia se ia politic si nu economic (decizia nu se bazeaza pe calcule in termeni de profit / pierdere ci pe interese individuale sau de grup). Intotdeauna statul va ignora profitul si va invoca tot felul de motive atunci cand ia decizii care ingroapa profitul si produc costuri pentru cei care finanteaza prin taxele lor statul (a se vedea idea ca toate companiile de stat sunt prea „strategice” ca sa ne mai uitam la profitul lor). Oricine incearca sa introduca maniera de decizie dintr-o companie privata conectata la piata (aberatia cu management privat la stat, criterii de competenta, licitatii pentru resurse) va esua in final lamentabil pentru ca va strica jucaria de extras rente politice. Tocmai de aceea statul propune scheme birocratice pe cat mai multe straturi pentru a scapa de imperfectiuni care ii sunt numai lui caracteristice: CORUPTIA si DISCRETIONARISMULStatul nu va putea niciodata livra mai ieftin si mai bun catre noi nimic decat o face piata pentru ca interventia sa vine la pachet cu birocratie si cu eroare / jaf / deficite / datorii pe care in final tot contribuabilul le va plati.

E problematic sa fim fanatici ai interventiei etatice dupa cum ar fi problematic, spun unii, sa fii si fanatic al pietei libere. De acord. Insa fanatismul pietei este mai putin problematic si aducator de prosperitate pe termen lung. Toti cei care se opun prin orice mijloace privatizarii sau liberalizarii economice (scaderi de taxe, simplificari institutionale) se opun progresului si prosperitatii noastre si trebuie indepartati rapid de la butoanele economiei. Acestia nu ne vor noua binele ci vor binele lor cu orice pret – conservarea unui sistem in care ei nu trebuie sa produca nimic si in care ei nu dau faliment niciodata pentru ca isi extrag cu forta resursele din buzunarele celor care inca sa incapataneaza sa produca si sa nu devina agresori politici.


4 comentarii la “Statul – panaceu al pietei libere?”
  1. Andrei a spus:

    Eu zic ca e greu sa faci o estimare cum e mai bine: cu stat sau fara stat.

    Am putea spune doar ca daca costul cu stat e mai mare decat fara stat atunci e mai bine. Problema cu costul / castigul ar fi ca e impartit intre unii si altii. Ceea ce pentru unii e cost, pentru altii e castig. Cam asa inteleg eu dilema aceasta.

    Sa imi spuneti unde gresesc.

  2. Paun Cristian a spus:

    Statul are trei forme de interventie:
    – intervine in modul in care imi utilizez proprietatea si limiteaza acest drept (imi spune cum sa ma imbrac, ce sa mananc, cum sa imi construiesc casa, ce sa cultiv pe terenul meu etc.)
    – intervine asupra venitului meu si imi confisca cu forta o parte din el pentru a-l aloca dupa cum crede de cuviinta altora (taxarea pe motiv de solidaritate sociala cu cei saraci)
    – intervine in relatia contractuala dintre doi operatori din piata.

    In nici una din situatiile de mai sus nu putem gasi argumente solide ca statul produce mai putine costuri / probleme pentru cei care opereaza in piata.

  3. Di Gigio a spus:

    „E ca si cum as spune: sotia pe care vreau eu sa o aleg ca sa ma casatoresc este imperfecta si pe viitor as putea sa am probleme din aceasta cauza asa ca e mai bine sa vina statul sa imi aleaga sotia si sa imi spuna apoi cum sa traiesc zi de zi cu ea (un alt exemplu ar putea fi cu ceea ce vreau eu sa mananc sau cu ce concediu as vrea sa fac in aceasta vara).” – perfect spus….de fapt cetateanul model, si culmea, model pe care il acceptam ca niste idioti, este cel ce voteaza si apoi asteapta sa vada ce decide ALTCINEVA cu soarta sa.

    @Andrei: „Ceea ce pentru unii e cost, pentru altii e castig. Cam asa inteleg eu dilema aceasta. Sa imi spuneti unde gresesc.” –- Diferenta este ca in piata libera castigul se obtine pe MERIT, merit pe care il valideaza exact partenerul schmbului prin acceptarea benevola a pretului, in timp ce in etatismul social acesta se obtine prin AGRESIUNE, FURT, DEPOSEDARE.

  4. R. Iulian a spus:

    eu prefer să rămân un fanatic al pieței libere 🙂 libertaniarismul nu și-a dovedit momentan ineficiența, adică chiar și statele ultra-reglementate precum China, trăiesc în esență nu de pe urma economiei ei controlate ci de pe urma unor piețe internationale, infinit mai libere decât piața lor..

Comentariul tau