O Marie cu o alta palarie: Ponta vs. Boc

Ma uit la guvernarile care se perinda prin Palatul Victoria si nu pot decat sa constat cu durere ca votul poporului nu duce decat la schimbarea de tipul „Mariei evident aceeasi dar cu o alta palarie„. Teoria „omului nou” a dat din nou roade. Poporul a fost indemnat mediatic sa schimbe „omul” si nu „sistemul”, incarcat fiind de sperante desarte distribuite eficient pe calea undelor. Omul „nou” a castigat in dauna omului „vechi” care abia asteapta pe la colturi revansa. E drept ca nu ma asteptam ca, dupa ce o guvernare auto-intitulata de „dreapta” a abuzat de masuri de stanga (FMI, taxe mai mari, datorie publica mai mare etc.) – doar pentru a salva bruma de „investitii” ale statului facute cu prietenii apropiati (o parte dintre ele in chestii aberante sau inutile pentru poporul platitor de taxe), o guvernare preponderent de stanga sa schimbe radical macazul si sa guverneze prin masuri de „dreapta”. Mai speram insa ca „L-ul” din combinatia politica „USL” sa aiba un cuvant de spus in actul de guvernare si sa nu lase sa fie sufocate din fasa orice incercari de diminuare a rolului statului si al politicului din economia romaneasca (aia care se chinuie sa mai supravietuiasca). Sperante desarte insa.

Analiza la cald a celor doua „modele” de guvernare pe care le-a experimentat Romania in ultimii ani arata astfel:

Diferenta dintre guvernarea de tip „Boc” si guvernarea de tip „Ponta” poate fi sintetizata astfel: unii au crescut taxe pentru a face rost de bani pentru prietenii lor care astfaltau si „bordurau” strazi in timp ce altii mentin taxele mari crescute de cei de dinaintea lor si introduc altele noi pentru a reintregi pensii si salarii (mai ales ale militarilor, politistilor, magistratilor, parlamentarilor), pentru a redeschide spitale de stat, pentru a mentine in viata companii de stat pe pierdere (iertarea de datorii a CFR Marfa e emblematica) etc. Ambele tipuri de guvernare sunt insa falimentare si nu vor duce la nimic bun pentru Romania. E cam acelasi lucru sa ingropi niste bani din taxele marite nesimtit de mult in companii / entitati de stat cu pierderi sau sa ii ingropi in buzunarul unui smecher cu dengheleu inchiriat. Sunt doar bani mutati din buzunare private in alte buzunare private, fara ca ceva palpabil si durabil sa fie creat din acest redistributionism.

In plus, actuala guvernare (cu acceptul tacit al „liberalilor” care fac doar joc de glezne si cioc tot mai mic ca sa nu piarda ciolanul) a reactivat teme nostalgice pentru comunistii de odinioara: bogatii care trebuie jegmaniti de ultimul leut pentru binele poporului, omorarea cu orice pret a clasei de mijloc intru salvarea clasei muncitoare, nationalizarea companiilor mari (cu multi votanti potentiali) si preluarea problemelor acestora la bugetul de stat, sanctionarea usturatoare a „luxului” (desi pentru tot mai multi romani devine un lux sa poti pune trei feluri de mancare pe masa). Scaderea de taxe este insotita de un vaiet prelung si de tot felul de oponenti care mai de care mai preocupati de stabilitate si de echilibru bugetar. Calea pe care o urmam e previzibila si e confirmata de o economie care stagneaza lamentabil, condusa fiind de o clasa politica incapabila de reforme si complet intoarsa cu spatele la „interesul national” pe care insa nu pridideste sa il aclame cu orice ocazie sau baie de multime. Solutii ar fi insa nici nu are sens sa le discuti in absenta vointei politice.