lupiiE clar ca omul nu poate trai izolat de semenii sai. El trebuie sa coopereze intr-un fel sau altul cu ceilalti pentru a supravietui. Are nevoie sa puna la comun bunuri pe care sa le foloseasca impreuna cu ceilalti semeni. Un exemplu ar fi drumul de servitute pe mai multe proprietati care le conecteaza la reteaua de drumuri. Punerea la comun de bunuri (asa numitele bunuri comune) are nevoie de un contract la baza care sa stabileasca explicit drepturile si obligatiile partilor interesate de un astfel de demers. Aceasta cesiune de proprietate individuala pentru a fi transformata in proprietate comuna se face VOLUNTAR, adica cu unanimitatea tuturor partilor participante la actul respectiv, care vor si semna pe acel contract.  Folosirea in devalmasie a pasunilor, lacurilor, padurilor unei comunitati are o traditie aproape la fel de veche ca si cea a barterului iar contractul ne protejeaza de o eventuala „tragedie a comunelor” sau de hazardul moral aferent. Este in fapt o forma de barter mai complexa.

De aici pana la proprietatea publica nu mai e decat un pas. Socialistii au pretentia ca au imbunatatit proprietatea comuna propunand un contract social in locul contractului privat care continea clauze specifice negociate corespunzator si acceptate cu unanimitate de catre cei interesati. Proprietatea publica este astfel reglementata de un contract social general, fara prevederi punctuale si explicite adaptat la situatii specifice asociate fiecarei puneri in comun de bunuri. Un contract social din care a disparut rapid unanimitatea, chipurile pentru ca e dificil de atins. Un contract care pe cei mai multi ne incarca de obligatii ce devin drepturi pentru altii.

Sa revenim la caini acum. In baza unui astfel de contract social, Bucurestiul (si nu numai) s-a umplut rapid de caini „liberi” care au devenit un accesoriu obligatoriu la trotuarele si la tufisurile din parcuri. Caini care te pot ataca fara ca tu sa ripostezi prea mult pentru a nu risca o eutanasiere la nervi a acestuia si apoi ani grei de puscarie pentru rele tratamente aplicate animalelor (principiu care nu se aplica si la curcani insa). Caini pe care unii se obliga sa ne scape de ei intr-o maniera „cu fata umana”, sterilizandu-i de vreo cateva ori pe banii nostri si eliberandu-i din nou pe spatiul public unde ii vedeai rapid in haita alaturi de puii lor recenti. Erau caini fara stapani, de fapt noi cu totii (inclusiv cei muscati de ei) eram stapanii lor, cu sau fara voia noastra. Erau cainii pe care unii nu ni-i doream, dar cu care contractul social ne incarca traiul de zi cu zi. Ca in orice bun public, a aparut rapid si hazardul moral: unii se imbogateau de pe seama lor cu ajutorul statului / primariei care nu mai prididea sa ne taxeze si sa ne promita pe un termen indefinit rezolvarea problemei care de la an la an crestea in intensitate.  Cainii vagabonzi ai caror stapani suntem fiecare dintre noi au devenit sursa eficienta de extras rente politice consistente (ca orice alta problema ecologista dealtfel). A fost nevoie de o drama urata a unui copil nevinovat pentru ca spiritul civic sa se trezeasca la realitate, intr-o societate nostalgica dupa vremurile comuniste. Brusc s-a dovedit cat de ineficient si ticalos e statul care ne promite protectia impotriva unor caini carora tot el le-a permis sa apara pe domeniul public. Brusc a devenit important ca orice caine sa aiba stapan clar sau  sa fie eutanasiat daca nu e adoptat rapid. Brusc e importanta proprietatea privata asupra cainilor, singura in masura sa asigure o protectie clara a celor care se plimba pe strazi. Brusc a devenit clar dublul standard pe care il accepta tacit statul care lasa la voia intamplarii cainii pe domeniul public sa se repeada la copii nostri in timp ce un proprietar de caine face ani grei de puscarie daca al sau patruped sare la picioarele cuiva.

Daca tot e atat de important mai nou ca un caine de pe domeniul public (bun public dealtfel) sa aiba un stapan clar (un proprietar), de ce nu e important sa existe un astfel de stapan si pentru companiile de stat, si pentru spitalele de stat, si pentru universitatile de stat sau pentru autostrazile de stat? De ce nu ne oripilam la fel de prompt la lipsa de stapani ai acestor entitati? Pentru ca nu intelegem ca, la rigoare, resursa de aur de la Rosia Montana este tot un caine „fara stapan” care ne mai musca din cand in cand destul de adanc.

Astept cu nerabdare momentul in care statul va permite lupilor, tigrilor, serpilor boa sau sobolanilor sa circule nestingheriti pe bulevardele Bucurestiului iar noi sa ne uitam oripilati de la geam cum se hranesc din semenii nostri fara a avea voie sa ne aparam in vreun fel. Halal evolutie patronata de stat!


7 comentarii la “De ce e important sa aiba cainele neaparat stapan?”
  1. Cris a spus:

    Marea dilema, dle. Paun este ca Romania e plina de caini pe strazi si in acelasi timp este „sat fara caini” pentru interesele straine, corporatiste, colonialist-imperialiste (vezi cazul Rosia Montana).

  2. Paun Cristian a spus:

    @ Cris

    Asta am încercat și eu să sugerez in articol: este un eșec total al statului în a ne proteja de niște câini și e fără câini acolo unde trebuie să îi aibă.

    De fapt în ambele probleme vorbim de un sat fără câini dacă ne gândim la cum plătim sterilizarea câinilor de vreo 4 ani și cum se face sau controlează ea de fapt apoi de funcționarii din primărie.

  3. Nicolae 1 a spus:

    S-ar parea ca se contureaza o tendinta .
    Ciinii din proprietatea statului vor fi dati in proprietate privata sau vor fi eutanasiati.
    Un altfel de ciini , care au muscat la fel de dureros din noi ( Oltchim , CFR , etc ) vor fi si ei dati in proprietate privata sau eutanasiati. Cind activele statului devin ciini , statul se descotoroseste de ele. In concluzie , dupa ce va distruge tot pe ce a pus mina , se va retrage 🙁 .

  4. Cris a spus:

    Chiar nu e nicio tara in lumea asta care sa aiba nevoie de piele de caine, blana, carne… etc. Ar exploda exporturile. Si asa, Romania a anuntat ca e campioana la exporturi in luna iulie 2013.

    Parca erau chinezi ciudati care mancau carne de caine. S-au emancipat intre timp sau ce?

    Stiu ca a acostat odata, in timpul lui Ceasca, un vapor din „tarile calde” la Constanta si au disparut brusc toti cainii de pe cheu, un marinar roman afland ulterior ca au ajuns direct in oala. 🙂

  5. Paun Cristian a spus:

    ONG-urile au fost chiar un fel de management ”privat” aplicat pe proprietatea publica (similar managementului privat de la CFR Marfă). Ce au făcut acești manageri ”privați”. Au stors de bani contribuabilul sterilizând de câteva ori aceeași câini pe care îi eliberau pe stradă ca să mai aibă ce să prindă și ce să raporteze. Iar fraierii de români se plimbau cu încredere prin parcuri deși era tot mai vizibilă problema.

  6. cristina a spus:

    „un proprietar de caine face ani grei de puscarie daca al sau patruped sare la picioarele cuiva.”

    Ceee?!!!! Unde??!!! In Romania?!!!!
    Scrieti de dragul de a scrie, mi-am pierdut timpul.

  7. Paun Cristian a spus:

    @ cristina

    Si dumneavoastră postati de dragul postării. Cititi aici daca nu credeti:

    http://www.caini-ham.ro/29detinereacainilorpericulosi.htm

    Art. 11: Neluarea masurilor de prevenire a atacului canin de catre proprietarul cainelui sau de detinatorul temporar al acestuia, asupra unei persoane, constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoarea de la 6 luni la 5 ani.

    5 ani pot fi destul de grei. Părerea mea…

    Mai mult, Codul Penal cel nou sanctionează cu închisoare și amenințarea cu câinele asupra unei persoane care se sperie și care pățește o vătămare corporală mai mică sau mai mare (cade și își rupe o mână, de exemplu). Cititi si în CP care este pedeapsa pentru amenintare soldată cu vatamare corporală sau pagube dovedibile de către victimă.

Comentariul tau