Ministresa, bătrâna și usturoiul

România abundă de tot mai mulți săraci. Printre care se plimbă din când în când unii plini de grija lor și care, milostivi din fire, nu știu ce să mai facă pentru a-i salva de la sărăcie. Mai deunăzi, o viitoare ministreasă se plimba și ea  absorbită de importanța momentului, printre acești muritori de rând care nu au tupeul și nici gradul de sofisticare să fure cu oblăduirea statului și a legii și care, tot prin intermediul pieței (aia imperfectă și plină de ”externalități negative”)  încearcă să își obțină un minim de prosperitate, adică supraviețuirea. A constatat cu stupoare candidă că acea bătrână nu ar avea ce să caute pe străzi (adică pe piață) vânzând usturoi, că mai bine ar sta acasă trăind din pensia ”îndestulătoare” pe care un stat asistențial perfect ar fi în stară să i-o plătească dacă și alții la rândul lor și-ar plăti la timp taxele datorate bugetului de stat. Deloc încercată de greutățile vieții, această duduie de pension nu înțelegea încăpățânarea (nici nu are cum) cu care această bătrână refuza sistematic să intre într-o schemă gen ”mătușa Tamara”, nu înțelegea de ce bătrânica nu avea tupeul să pretindă un loc eligibil pe lista de alegeri europarlamentare, de ce nu dorea să aibă mâinile mânjite de cerneală de la atâta tipărit de bani  sau de ce nu căuta gloria eternă în lupta cu imperfecțiunile pieței de pe poziții de supraveghetor financiar, dar încerca din răsputeri să supraviețuiască pe cont propriu vânzând usturoi și sperând încă în mâna invizibilă creatoare de dreptate și aducătoare de bunăstare. Nu înțelegea duduia cu pretenți de ministreasă  de ce această bătrână refuză statul asistențial, nu stă liniștită acasă în fața televizorului și vrea, în ciuda vârstei, încă să mai vândă ceva pieței. Ceva produs de ea prin efort propriu, cu valoare socială  reală pentru cei care iubesc mujdeiul de usturoi. Mă miră că domnișoara nu a scos rapid legitimația de serviciu și nu a arestat-o imediat pe bătrâna cu usturoiul acuzând-o de evaziune fiscală. Sau măcar trebuia să o apostrofeze acolo în public că vinde neoficial,  la colț de supermarket usturoi, fără factură și fără TVA-ul din care să poată fi apoi plătită apoi pensia sa. Ar fi trebuit, în aceeași logică, să sară la gâtul bătrânei și să o ia de guler acuzând-o că nu își declară sieși salariul minim pe economie așa cum spune legea, evitând contribuția la asigurările sociale sau la sănătate.

Candoarea acestei persoane și completa ei ruptură de realitatea românească este evidentă: cei mai mari datornici la bugetul statului român rămân, culmea, în mare măsură  companiile de stat (vezi aici, companii precum Poșta Română, RATB sau Întreținerea Mecanizată a Căilor Ferate concentrau la 31 Decembrie 2013 75% din datoriile la bugetul statului a top 10 datornici cu o valoare totală de 1.064 mil. lei din totalul de 1420 milioane lei). Statul, la rândul său, are datorii imense față de sectorul privat (vezi aici, în iunie 2013 nivelul acestor arierate era de 8,2 miliarde lei, adică circa 1,2% din PIB-ul României). Sistemul public de pensii este agresat din plin de tot felul de pensii privilegiate pentru care nu s-a cotizat inițial nimic (a se vedea pensiile militarilor, pensiile parlamentarilor, pensiile diplomaților de carieră recent reîntregite cu larghețe de un guvern mult prea preocupat de redistribuționism eficient contra voturi) – vezi aici dar și aici. Nu îți trebuie studii complicate să îți dai seama de găurile negre din economia românească care se văd din spațiul cosmic fără vreun telescop special.

Dar evident că toate această candoare a fost de bun augur pentru o persoană tânără, cu ”ștaif” de socialistă și bine educată în spiritul invervenționismului etatic, la școli de gândire economică înaltă. A fost promovată (prea) rapid de la stadiul de consilier la stadiul de ministru plin peste taxe și impozite, adică peste finanțele statului jecmănite din finanțele noastre personale cu tupeu și agresiune. Cu o misiune foarte clară: mai mulți bani la bugetul statului cu orice preț, chiar și cu sufocarea completă a economiei reale. Adică cu același proiect politic falimentar bazat pe taxe sufocante imposibil de scăzut, greu de plătit (vezi aici) și mult mai numeroase decât a țărilor vecine (vreo 200 în momentul de față incluzându-le și pe cele parafiscale). Un proiect politic incapabil să se ia la trântă cu problemele reale (arierate, datorii la bugetul statului, privilegii fiscale), cu salariile și primele distribuite politic (vezi cazul ASF, vezi managerii privați din companiile de stat, vezi posturile din consiliile de administrație ale companiilor de stat)  dar și cu risipa din toate instituțiile și companiile de stat.

 ”Salvarea” pentru politicienii slabi care nu pot să se ia la trântă cu problemele reale este întotdeauna creșterea taxelor sau introducerea unor taxe noi. Așa se face că noua ministreasă, profund impresionată de întâmplarea cu usturoiul și bătrâna, și-a luat sarcinile în serios și a devenit cel mai aprig apărător al accizei suplimentare pe carburanți, al taxelor pe stâlpi sau a TVA-ului imposibil de dat înapoi la 19%. A trecut imediat de partea luptei aprige cu evaziunea fiscală (dar neapărat nu cu marii evazioniști companii de stat sau cu arieratele imense ale statului către sectorul privat). Păcat de bătrâna cu usturoiul care va trebui să stea și mai mult pe străzi, să vândă și mai mult usturoi pentru a-și asigura supraviețuirea.