Întreaga teorie a lui Marx este utopică și plină de probleme de la un capăt la altul. Poate cea mai dură critică ce i se poate aduce privind inconsistența sistemului economic pe care l-a gândit Marx este credința sa în teoria valorii muncă. Dovada clară a inconsistenței marxismului ca formă de organizare a societății este falimentul în lanț al economiilor comuniste. Faliment din care mulți de pe plaiurile mioritice nu au învățat nimic și continuă să propovăduiască fără discernământ vorbele pline de ”har” și ”înțelepciune” ale Tătucului. 

Valoarea oricărui bun sau serviciu rezultat în piață în urma unui act antreprenorial este stabilită, conform lui Marx, în funcție de valoarea muncii înglobate în acel bun. Conform lui Marx, ”All commodities are non-use-values for their owners, and use-values for their non-owners. Consequently, they must all change hands. But this change of hands is what constitutes their exchange, and the latter puts them in relation with each other as values, and realises them as values. Hence commodities must be realised as values before they can be realised as use-values.” (K. Marx, Capitalul, vol. 1, ch. 2, pag. 59 – vezi aici). Schimbul de bunuri și servicii mijlocit de piață  are ca rol trecerea din stare de non-utilizare în stare de utilizare a bunurilor și conferirea unei valori de schimb bunurilor și serviciilor din piață, valoare de schimb care diferă de valoarea de întrebuințare în accepțiunea lui Marx:

marxismCapitalistul (antreprenorul) va produce bunuri pentru piață cumpărând munca salariaților săi. Va vinde aceste bunuri la valoarea muncii și va adăuga o marjă de profit care va reprezenta capitalul antreprenorului. În opinia lui Marx, capitalul este deci rezultatul exploatării nerușinate a antreprenorilor, capitalismul este un sistem feudal caduc comparabil cu sistemele economice dominate de lorzi bogați care prin forță, și nu prin inteligența lor antreprenorială, acumulau averi taxând pe cei aflați în servitute. Munca este singurul element care conferă valoare bunurilor și serviciilor din piață: ”just as when we estimate the value of any commodity by a definite quantity of the use-value of some other commodity, so in estimating the value of the former in gold, we assume nothing more than that the production of a given quantity of gold costs, at the given period, a given amount of labour” (K. Marx, Capitalul, vol. 1, ch. 3, pag. 68 – vezi aici). În consecință, muncitorul trebuie salvat întotdeauna și nu antreprenorul / capitalistul. Locurile de muncă contează într-o economie și nu cel care creează aceste locuri de muncă riscându-și familia sau averea. Muncitorul trebuie protejat prin salariu minim, prin sindicate, prin contracte colective de muncă. Toate puse în spinarea antreprenorului care este ”ticălos” și acumulează ca nesimțitul profit exploatând angajații săi. Multe politici publice nu au părăsit această paradigmă marxistă, chiar și în cele mai ”liberale” economii.

Legarea valorii de schimb a bunurilor de munca înglobată în aceste bunuri are probleme mari:

– În primul rând abordarea marxistă bazată pe teoria valorii muncă împarte incorect societatea capitalistă în sclavi (muncitorii) și stăpâni de sclavi (capitaliștii / antreprenorii). Ignoră complet faptul că atunci când produce ceva capitalistul o face pentru piață. El nu va cumpăra forță de muncă dacă nu va avea piață de desfacere, adică nu va avea consumatori. Din prima clipă, antreprenorul și nu muncitorul, se angajează în ”sclavie” la consumator. Dacă vreți, antreprenorul intermediază relația dintre cei care muncesc (muncitorii) și cei care consumă (consumatorii). Intermedierea aceasta însă se face sub spectrul incertitudinii și falimentului asumat integral de antreprenor. Nu poți fi ”stăpân de sclavi” dacă tu, la rândul tău, ești în sclavie față de consumator. Mai mult, muncitorii au completa libertate în capitalism să acumuleze capital și experiență și să devină ei, la rândul lor, antreprenori. Au această egalitate de șansă în permanență la dispoziția lor;

– Abordarea marxistă bazată pe teoria valorii muncă nu poate explica de ce anumite acțiuni antreprenoriale nu înregistrează profit, adică înregistrează faliment sau pierdere. Conform lui Marx, dacă într-un bun a fost înglobată munca cuiva, neapărat valoarea sa de schimb trebuie să fie peste valoarea acestei munci (măsurată arbitrar evident) plus o marjă de profit / capital. Și dacă totuși bunul respectiv nu are piață de desfacere? Dacă antreprenorul a greșit în estimările sale și nu poate vinde producția realizată cu râvnă de muncitori? Mai este ea valoroasă în acest caz? Valoarea unui astfel de demers antreprenorial este zero.

– Teoria valorii muncă nu poate explica valoarea diferită a unor bunuri pentru care s-a muncit în ore la fel: să zicem că un pictor de duzină pictează o floarea soarelui exact atâta timp cât a pictat un pictor celebru un tablou similar. Valoarea tablourilor nu va ține niciodată uneori de cât de multă muncă a cheltuit fiecare pictor pentru tablouri. Valoarea muncii este complet nesemnificativă în astfel de cazuri. Nu se explică nici valoarea unor bunuri moștenite sau valoarea unor bunuri câștigate drept premiu la loterie, pentru care nu a existat nici un pic de muncă sau pentru care timpul de muncă este infim. Abordarea marxistă nu poate explica suficient cum dăm valoare unui bun care nu conține muncă fizică ci muncă automatizată (roboți).

– Teoria valorii muncă pe care se bazează întreaga construcție teoretică marxistă nu poate să explice cum apare capitalul inițial cu care antreprenorul pornește la muncă prima dată într-un act antreprenorial. Atunci când mă apuc de o undiță, singur fiind pe o insulă, am nevoie ca în prealabil să economisesc niște pește pescuit manual și depozitat într-un heleșteu. Teoria marxistă neagă complet rolul capitalului într-o economie și importanța sa în actul antreprenorial (nu întâmplător politicile monetare pun accentul pe ”capitalul” tipărit cu costuri apropiate de zero).

– Atunci când afirmi că un bun are o valoare care depinde fundamental de munca înglobată în producția realizată, ignori faptul că prețul unui bun are la bază raritatea resurselor (și nu munca) sau preferințele consumatorilor. Ce să mai vorbim de concurența de pe piață sau de existența bunurilor substituibile în consum care și ele pot influența radical valoarea de schimb a unui bun. Degeaba muncești zeci de ore să produci ceva care este produs de foarte mulți alți antreprenori sau care conține resurse cu raritate redusă. Valoarea muncii depuse nu va conta foarte mult în stabilirea valorii unor astfel de bunuri.

– Nu se înțelege din teoria lui Marx de ce muncitorul (deținătorul muncii) nu este și el, la rândul său, un capitalist / antreprenor cu abilități limitate care știe doar să își vândă munca brută. Nu a învățat (nu vrea sau nu poate) să facă ceea ce face un capitalist autentic. Nu are capitalul necesar pentru că a dus o viață mai puțin cumpătată. Nu face calcule privind succesul demersului său antreprenorial dacă ar împrumuta capital din piață și l-ar risca într-o afacere și se limitează la salariu. Profitul obținut de antreprenor nu diferă cu nimic (prin natura sa) de profitul obținut de muncitor la finalul unei zile de muncă sau de profitul obținut de deținătorul unor resurse naturale (petrol, gaze).

Marx continuă să răvășească mințile multor oameni. Teoria sa este un bun suport pentru antreprenorul politic, cel care vântură astfel de utopii ce dau bine la cei mulți (muncitorii) și le creează iluzia unui protectorat benefic prin tot felul de drepturi universale iluzorii (dreptul la muncă, dreptul la o remunerație minimală etc.). Munca este un factor important în orice act antreprenorial. Dar nu este singurul și nici cel hotărâtor întotdeauna.


0 comentarii la “Utopii marxiste: teoria valorii muncă”
Comentariul tau