Datorii RADETIarna nu e ca vara… La fel cum la stat nu e ca la privat. Monopolul privat este văzut ca fiind ceva foarte rău și ticălos. Este o externalitate negativă a pieței și a economiei bazată pe schimbul liber de bunuri și servicii. Nu știu cum se face dar monopolul de stat nu este deloc înfierat de etatiștii scârbiți de marile companii care îi nedreptățesc. Dimpotrivă, este considerat ceva inevitabil și doar greșit administrat. Dacă schimbăm oamenii din fruntea monopolului de stat (omul nou) trăim cu iluzia că vom rezolva problemele. Că de fapt problema constă în omul plin de imperfecțiuni (lacom, ticălos, prost pregătit) și nu în sistemul care generează monopoluri de stat și hazard moral.

RADET este un astfel de exemplu: o  companie publică ce are ca acționar primăria și care furnizează servicii de încălzire termică populației din București, folosind infrastructura primăriei (conductele). Apa caldă o primește de la ELCEN care o produce pentru a răci instalațiile care produc curent electric (pe gaz, păcură, cărbune în unele cazuri). ELCEN vinde deci energie electrică și apă caldă către RADET care apoi ne-o vinde nouă ca să ne încălzim. Plătim deci apa caldă cu care s-a produs energia electrică dar și energia electrică la a cărei producție a fost folosită și apă caldă. ELCEN când vinde către RADET apă caldă nu ține cont de acest lucru.

Sunt câteva probleme care merită discutate legat de modul în care se încălzesc iarna bucureștenii prin folosirea sistemului centralizat (public) administrat de RADET:

– În primul rând faptul că RADET este o companie de stat care beneficiază de un monopol natural pe piață apărat cu sfințenie. Teoretic acest monopol ar putea fi spart prin autorizarea mai facilă a debranșărilor de la sistemul centralizat și de autorizarea unor centrale de bloc sau de apartament private (pe gaz). Cu sprijin politic (ciudat e că l-a primit sub o guvernare așa zis de dreapta – Guvernarea Boc), RADET beneficiază de protecție care încalcă orice principii de piață: cine vrea să se debranșeze dintr-un bloc unde nu s-au mai făcut debranșări de la sistemul centralizat nu primește aprobare în baza Ordinul A.N.R.S.C. nr. 91/2007 pentru aprobarea Regulamentului-cadru al serviciului public de alimentare cu energie termica – Articolul 249 (vezi aici toată legislația în domeniu). Acest articol din ordinul menționat este un articol care încalcă dreptul fiecăruia dintre noi la liberă asociere și ne blochează dreptul de a alege liber ce formă de încălzire dorim pentru apartamentul nostru. RADET, prin acest articol, și-a asigurat o protecție incorectă față de alte variante de încălzire care i-ar pune în pericol piața de desfacere. A legat cu forța clienții de serviciile sale. Consecințele sunt clare: cetățenii deveniți captivi nu pot să aleagă alternative de consum (centrale de apartament) și nu pot renunța la RADET dacă nu sunt mulțumiți de prețul oferit de RADET pentru gigacalorie sau de calitatea serviciilor de termoficare (temperatura din calorifere). Hazardul moral din spatele acțiunilor RADET sunt date de această protecție ”legală” care încalcă concurența în piață și limitează posibilitățile de alegere ale concumatorului. Și care, evident, nu face obiectul sancțiunii din partea vreunui oficiu al concurenței sau al protecției consumatorului, instituții tot de stat care nu au nici o treabă cu protejarea cetățeanului (așa cum unii fraieri de instituționaliști cred cu tărie).

– În al doilea rând, RADET beneficiază de subvenții din partea statului / primăriei. Subvenții care acoperă o bună parte din costul gigacaloriei. Aceste subvenții garantează, de fapt, un nivel minim de preț încasat de RADET din sistemul de taxe locale (sau centrale) plătite inclusiv de cei debranșați de la RADET. Ca să nu mai vorbim de lucrările de modernizare la infrastructura de termoficare (rămasă a primăriei) făcute tot din banii contribuabililor. Aceste subvenții fac din RADET o companie ineficientă, dezinteresată total de costuri sau de calitatea serviciilor.

– A treia problemă vizează modul în care se face contractarea serviciilor RADET de către cetățeni. RADET nu lucrează direct cu cetățeanul așa cum o fac celelalte companii de utilități publice. RADET lucrează cu asociațiile de proprietari. Cu ele semnează contractele de prestări servicii care vizează drepturile și obligațiile RADET față de proprietarii reprezentați de aceste asociații. Neavând un contract individual, cetățeanul nu poate să se adreseze direct RADET. Nu poate să tragă la răspundere direct RADET. Nu poate să dea drumul la căldură doar la el în apartament dacă dorește decât dacă asociația cu care RADET a semnat contractul decide prin majoritate de voturi acest lucru. Cetățeanul este astfel privat de un contact direct cu furnizorul său de energie termică și este legat de mâini și de picioare în relația cu acesta.

Având în vedere toate acestea, putem să ne explicăm calitatea precară a serviciilor centralizate de termoficare și faptul că ele au devenit indezirabile rapid acolo unde autoritățile locale au dat liber la deconectarea de la sistem (sunt localități în România care au desființat complet sistemul centralizat de termoficare). Autoritățile din București s-au speriat rapid de perspectiva ca cetățenii să refuze sistematic această variantă de încălzire și să își dorească independența termică. Pierderea din mână a RADET înseamnă pierderea unei vaci de muls pentru cei din autoritățile locale. Preconizata unificare cu ELCEN nu va rezolva problema ci va duce la ștergerea / acoperirea unor datorii acumulate de RADET față de ELCEN din profiturile celei din urmă (circa 790 milioane de Euro până în prezent – vezi aici, cât ar costa o centură în jurul Bucureștiului de 8 benzi de circulație). Unificarea va duce de fapt la transformarea într-o vacă de muls mai bogată în ”lapte și miere” a acestui monopol consolidat prin fuziune. Nici iluzia de oameni noi aduși în sistem care să nu fie coruptibili nu e validă. Sistemul e de așa natură setat încât îi corupe instantaneu (nefiind vorba de proprietatea cuiva interesat să o controleze la sânge ci de proprietatea publică, adică a nimănui). Nu vom vorbi de servicii de termoficare mai bune sau de prețuri mai avantajoase pentru cetățeni atâta timp cât nu există concurență  sau alternativă. Mâna invizibilă a pieței nu poate da peste mâna hărăpăreață a celor care mulg permanent această ”vacă” în detrimentul cetățenilor. Fără demantelarea acestui monopol public (care e la fel de ticălos ca și cel privat) acest sistem centralizat va suferi de ”tragedia comunelor” și noi  nu putem spera la prețuri corecte la încălzire. Dimpotrivă, vom fi sărăciți și mai mult de toți aceștia care pretind că ne vor binele și confortul nostru.


22 comentarii la “RADET și prețul la căldură”
  1. ionut a spus:

    „Fără demantelarea acestui monopol public (care e la fel de ticălos ca și cel privat)”

    Un exemplu de monopol privat se poate da? Dar real privat (adica nu care sa fie infiintat si sustinut de sistemul legal de stat)?

  2. Paun Cristian a spus:

    @ ionuț

    Evident că nu există monopol privat. Dar povestea socialiștilor e că există. Și că sunt foarte ticăloase. Și că de aceea avem nevoie de stat (un monopol) să rezolve problema.

    Monopolul e o poveste de adormit copii pentru că există bunuri substituibile, și un monopol trebuie să fie conectat la piață și depinde de consumatori și de furniziori dar și pentru că există boicotul consumatorulor / furnizorilor.

    Am scris pe acest subiect.

  3. Harambie a spus:

    Cetatenii . . . municipiului Olenita (judetul Calarasi) racordati la sistemul centralizat de incalzire (modernizat acum ceva timp) , cu plata la zi a utilitatilor , sunt TOTAL lipsiti de caldura/apa calda !
    Cine si cum raspunde pentru aceasta situatie ?

  4. ionut a spus:

    Cristi, intrebarea era retorica. Un monopol pe o piata libera e cvasi-imposibil sa existe (daca ar exista ar fi cea mai buna situatie pentru consumatori, ar fi furnizorul cu cel mai bun raport pret/calitate al produselor), dar, mai ales, sa dainuiasca. Intervine aceeasi problema ca si la stat: haosul calculational. In cazul monopolistic presturile sunt abolite si, ca atare, calculul economic e imposibil.

  5. ionut a spus:

    „Cine si cum raspunde pentru aceasta situatie ?”

    Pai, raspunsul ar trebui sa fie … catatenii! Care cu furci, care cu coase, topoare, fiecare cu ce are!

  6. Haralambie a spus:

    Furci , coase , topoare . . . Mi-am amintit de 1907 . . . Ce s-a intamplat cu nemultumitii ?

  7. ionut a spus:

    A, atunci platiti constinciosi, stati in frig si plangeti-va pe net. Si, eventual, alegeti-l iarasi pe dom primar! Iar acu, la alegeri, vedeti sa depasiti iar planul la voturi …

  8. Di Gigio a spus:

    http://www.youtube.com/watch?feature=player_detailpage&v=aI709VhsrIA#t=5408

    :)))Pamant de pomana nu se poate, ori il platesti cu bani, ori cu altceva. :)))

  9. Di Gigio a spus:

    @ionut:
    Sunt doar curios cum interpretezi legitimitatea unei proprietati in situatia in care:

    1. Proprietarul prezent a cumparat-o de la un individ (direct, sau la a nshpea mana)care a dobandit-o la origini, prin agresiune, indiferent ca se numea sleata costobocilor, sleata boierilor,romanii ce au deposedat evreii sau statul cu a sa improprietarire a taranilor);

    2. Proprietarul prezent a dat la schimb niste hartii desenate cu chipurile unor personalitati, adica a fost partas la hotia monetara si a beneficiat de pe urma ei. Faptul ca acesta a fost pacalit (sau nu, poate a avut cunostinta de cauza…)in schimbul munca-bani, da legitimitate schimbului bani – proprietate?

    Apropo, ca o paranteza, ai vazut in Morometii replica perceptorului? Cum legitimizeaza impozitul? – „Statul ti-a dat pamant!” Ca doar statul fata pamant. – http://www.youtube.com/watch?feature=player_detailpage&v=CNTw6kG4zTQ#t=3141

  10. Haralambie a spus:

    Bobocule ionut : eu protestez respectand legislatia in vigoare ! Viteazule , tu cum iti exprimi nemultumirile in afara de „lectiile predate” (nu ti le-a cerut nimeni !) pe net ?

  11. ionut a spus:

    Di Gigio

    1)In Romania toata proprietatea a fost dobandita prin agresiunea statului. Dupa 89, eu am spus de mult ca legitma ar fi fost retrocedarea catre propretarii de drept sau urmasii acestora+despagubiri, apoi, in cazurile in care acestia nu se gasesc, solutia sindicalista, inapoierea fabricilor, utinelor etc celor ce muncesc in ele si apoi vanzarea directa primului venit.

    2)Cu totii am fost/suntem „partasi” la hotia monetara pentru ca am fost/suntem obligati de catre legislatia care impune leul mijloc legal de plata. incearca tu sa emiti o factura in … orice altceva decat lei si o chitanta!

  12. ionut a spus:

    Haralambie

    „eu protestez respectand legislatia in vigoare !” Esti prost. Si-ti meriti soarta. O sa mori in frig si cu banii luati.

    Eu imi exprim nemultumire dand muie statului din orice pozitie. Zilnic.

    P.S. Boboc e ma-ta!

  13. Haralambie a spus:

    ionut : FELICITARI !

  14. Di Gigio a spus:

    @ionut: „1)In Romania toata proprietatea a fost dobandita prin agresiunea statului. Dupa 89, eu am spus de mult ca legitma ar fi fost retrocedarea catre propretarii de drept sau urmasii acestora+despagubiri, apoi, in cazurile in care acestia nu se gasesc, solutia sindicalista, inapoierea fabricilor, utinelor etc celor ce muncesc in ele si apoi vanzarea directa primului venit.” –

    Mi-as dori si eu sa fie atat de simplu, dar tare ma tem ca acei „proprietari de drept” ar fi mostenitori de lipitori legionare, monarhiste, eroi de razboi (a se citi criminali), de boieri si tot asa patrunzand in negura timpului, pana la primele fiinte ce si-au insusit prin apropiere terenurile. (Sa nu se supere Iosip, nu bat nici un apropo la cazul lui),

    Ideea pe care vreau sa o subliniez este ca legitimitatea unei proprietati, asa cum este vazuta de doctrina libertariana, este foarte greu de restabilit.

    Un singur exemplu – http://adevarul.ro/cultura/istorie/infografie-afacerea-bechtel-1870-strousberg-carol-i-cfr-cai-ferate-cale-ferata-1_51a85dd7c7b855ff564354e0/index.html

    Crezi ca oamenii aia si-au vandut proprietatile de bunavoie? Si crezi ca ei, la randul lor, au avut in legitimitate acele proprietati? Unii..poate da, dar mai degraba as crede ca intreaga istorie este un sir nesfarsit de acaparari prin forta a acestora, exact cum se mananca pestii in ocean. Azi infuleci, maine esti infulecat.

  15. ionut a spus:

    „ar fi mostenitori de lipitori legionare, monarhiste, eroi de razboi (a se citi criminali), de boieri si tot asa patrunzand in negura timpului, pana la primele fiinte ce si-au insusit prin apropiere terenurile.”

    Aici ai inceput s-o morfolesti si sa ne recititi din manualul propagandistului de partid. Lasa manipularea cunista pentru altii!

    Apoi, da, aproprierea originara este una dintre metodele legitime de dobandire a proprietatii.

    „Crezi ca oamenii aia si-au vandut proprietatile de bunavoie?”

    Care „proprietati”? Conform legislatiei actuale (in vigoare de vreo 200 si ceva de ani), proprietatea pamantului apartine intregului popopr, in indiviziune. Ca si resursele subsolului. Iar tu poti fi expropriat oricand pentru cauze de utilitate publica. Tu, ca persoana, n-ai decat un privilegiu de folosinta asupra pamantului (care, ca atare, poate fi revocat oricand).

    Deci, cata vreme legislatia asta e in vigoare, n-ai decat sa lupti contra statului cu arma in mana (stat care e sustinut de imensa majoritate a indivizilor). Ca sa-ti fie recunoscut dreptul de seccesiune individuala. Sau sa procedezi cum fac eu: pe cat posibil evaziune. Zilnic, minut cu minut, ceas de ceas.

  16. ionut a spus:

    In postul amnterior a se citi, in al 2-lea paragraf, „manipularea comunista”.

  17. Di Gigio a spus:

    @ionut: „Tu, ca persoana, n-ai decat un privilegiu de folosinta asupra pamantului (care, ca atare, poate fi revocat oricand).”

    Perfect de acord. DAR, asa a fost dintotdeauna, legislatie a fost si in timpul imperiului roman, si sub dominatia otomana, si sub boierimea feudala, si inainte si dupa statul lui Cuza.

    Daca nu-ti plateai darile erai luat de sclav, torturat sau in cel mai bun caz iti pierdeai privilegiul acordat de imparat, sultan, tar, boier, rege, asupra pamantului.

    Realitatea este ca DINTOTDEAUNA proprietatea privata a depins de acordul celor ce detineau puterea, puterea de abuz. Ca de 150 de ani incoace avem un stat modern, e o prostie, e doar o forma de sclavie cosmetizata.

    Sclavie atat de perversa incat sclavul nici macar nu percepe furtul, fiindca acesta nu se savarseste fizic, ci intr-o forma voalata, astfel incat sa NU se revolte. Ba dimpotriva, va merge maine la vot, sa valideze sistemul.

    Nu faceam propaganda leninista, dar pur si simplu nu pot sa inchid ochii si sa ma fac ca la 1947, inainte de „nu conteaza cine cu cine voteaza, conteaza cine numara voturile” proprietatea indivizilor era legitima in totalitate, cu indulgenta – in cea mai mare parte.

    „n-ai decat sa lupti contra statului cu arma in mana (stat care e sustinut de imensa majoritate a indivizilor). ” – Sa lupti pt cine? Pt niste maimute spalate pe creier? Ca sa mori pt ei? Never!!!

    Lupta pt secesiune individuala o putem da individual, zi de zi, ora de ora, asa cum zici, astfel incat pretul prostiei sa-l plateasca exact cine trebuie. La fel, lupta asta trebuie purtata pe campul educatiei copiilor.

    Uita-te la maimutele astea, cum dau din coada la anuntarea unor cresteri salariale de 10%, in timp ce in ultimii 5 ani inflatia le-a tocat pe putin jumatate din salariul real. Pt astia sa lupt cu arma in mana???!!! Nu, mersi!

  18. ionut a spus:

    „Daca nu-ti plateai darile erai luat de sclav”

    Pai da, dar mai conteaza si marimea si numarul darilor. Am spus-o de zeci de ori, n-as avea nimic impotriva unui impozit in suma unica, forfetara, stabilit in functie de valoarea venitului cel mai mic (ca sa poata sa fie si platit).

    Altfel, impozitul procentual (fie el si in cota unica) e o aberatie, de ce ar trebui cineva sa plateasca procentual mai mult decat altcineva pentru acelasi „serviciu”?

  19. iosiP a spus:

    @Di Gigio

    iosiP nu se supara, iti atrage doar atentia ca ai trecut cam repede prin lectura cartilor lui Mises: aproprierea proprietatii nu inseamna doar infigerea unui steag pe varful muntelui ci si organizarea si fructificarea pamantului apropriat. Iar cand strabunicii mei au obtinut mosia te asigur ca nu au lasat-o in paragina, ba mai mult, au dat de lucru obstii care se cam caca pe ea de foame prin zona Bacaului. Mai mult, tot strabunicii mei au „cladit” biserica din comuna si au cedat pamant pentru cimitirul comunal (si nu, nu le cer sa-si dezgroape si sa-si mute mortii).

    Dorinta de mai bine (pentru toti) a fost o caracteristica permanenta a familiei. de la bunicul (dinspre partea tatalui) care a studiat economia la Sorbona pentru a-si gestiona in mod adecvat mosia pana la cel (din partea mamei) care a fost medic militar (in grad de colonel) si care a ingrijit toti combatantii, atat inainte cat si dupa „schimbarea la fata” din 23/08. Deci nu ma supar – sunt doar trist, si nu atat pentru ca mi se refuza retrocedarile absolut normale cat pentru faptul ca actualul primar (si oponent prin procese) este fiul arendasului caruia bunicul i-a acordat incredere. Sau altfel spus, neam de sluga!

  20. Di Gigio a spus:

    @IosiP: „aproprierea proprietatii nu inseamna doar infigerea unui steag pe varful muntelui ci si organizarea si fructificarea pamantului apropriat.” – Nu contest luarea in proprietate prin apropiere, desi si aici sunt de luat in discutie aspecte precum dimensiunea proprietatii, responsabilitatile proprietarului, modul cum limiteaza proprietatea existenta altor proprietati. Nu este cazul sa le abordam acum, doream doar sa subliniez ca un drept legitim prezent, dpmdv, ar trebui sa fie ca urmare a unor schimburi succesive benevole, de la cel ce a dobandit proprietatea prin apropiere pana la proprietarul prezent si ca acest lucru este foarte greu de reconstituit pe o perioada de mii de ani.

    Altfel, un bun furat, care face obiectul unor schimburi ulterioare, tot bun furat este si consider ca ar trebui sa revina proprietarului de drept, desi legislatia in vigoare nu accepta asta (cumparator de buna credinta) cu exceptia unor cazuri – repunerea partilor in situatia anterioara.

    E drept, intr-o societate viitoare, prin tehnologia bitcoin, adica – piata ia la cunostinta ca proprietatea X a trecut de la Ixulescu la Izetescu, s-ar putea rezolva si problema asta, precum si organiza o istorie a proprietatii.

    Legat de „nu inseamna doar infigerea unui steag pe varful muntelui ci si organizarea si fructificarea pamantului apropriat.” – credeam ca libertarianismul permite individului folosirea sau nefolosirea proprietatii dupa bunul plac al acestuia, nicidecum prin prisma avantajelor celorlalti. Acusi zice ionut ca reciti din manualul propagandistului de partid si ca instigi la confiscarea pamantului nelucrat. :)) E adevarat, mana invizibila ar ghida marea parte a proprietarilor.

    Pe de alta parte, revenirea unei proprietati urmasilor de drept, ar putea insemna, in functie de momentul in care a avut loc preluarea prin abuz a acesteia, ca zeci, sute, mii de indivizi sa aiba drept asupra sa in calitate de mostenitori ai lui boier Bibescu, de exemplu, si aici iarasi am cadea in capcana comunismului – pamantul este al poporului, probabil asta a starnit reactia violenta a lui ionut.

    Cum zicea un articol de pe mises – imposibilitatea teoriei pure…

    Cert este ca asa cum istoria ne-a aratat-o, desi suna perfid, dreptul de existenta si proprietate al unui individ NU primeaza in fata dorintei celorlalti de a-i confisca sau proteja bunurile sau viata.

    Si cum orice actiune are o reactiune pe masura, nu ma mira alternarea asta in permanenta a societatilor asa zis libere cu cele totalitare.

    PS: succes in revendicarea proprietatilor, desi stiind cum functioneaza justitia, si daca nu te numesti printul Paul, nu cred ca poti rezolva ceva in interiorul tarii. Explicatiile legate de utilitatea adusa de stramosii tai in randul plebei nu poate fi inteleasa decat de cei ce ofera locuri de munca. Cei ce stau cu mana intinsa vor zice imediat – au supt din sanjele poporului. Si-s multi…:(

  21. ionut a spus:

    „dreptul de existenta si proprietate al unui individ NU primeaza in fata dorintei celorlalti de a-i confisca sau proteja bunurile sau viata.”

    Pai exact asta e problema! Doar ca treaba asta nici macar nu e acceptata ca sursa a problemelor.

    Apoi ne tot vaitam ca mergand inapoi pe sirul istoric toate proprietatile sunt la un moment data rodul jafului, furtului, agresiunii. Nici n-are rost sa faci un asemenea demers. Trebuie stabilit un momnet punctual (89 pentru Romania a fi insemnat cel mai bun prilej).

    Apoi da, nu conteaza paragina in care e lasata o bucata de pamant, decat daca aceasta afecteaza proprietatile inconjuratoare. Doar ca si aici sunt niste probleme, sa stabilesti ce inseamna a afecta (vezi scandalul Monsanto, ratutitii aia care sustineau ca insamantarea accidentala a terenului meu de pe un teren cultivat cu seminte de la ei, mi se poate imputa mie). Sau, eu irig partea mea de pamant invecinata cu a ta, cea pe care tu vrei s-o desertifici. Daca eu nu ma asigur ca apa nu patrunde pe terenul tau, asta se poate numi, conform aberatiei aleia denumita „externalitati negative/pozitive” ca ti-am afectat proprietatea, nu?

  22. Cristian Paun a spus:

    @ ionut

    Una si mai bizară e cea legată de casă: nu am voie să îmi vopsesc casa cum vreau eu pentru că pot crea o externalitate negativă. O casă prea țipătoare și care nu e în ton cu restul provoacă probleme vizuale trecătorilor. Adică externalități negative.

    Ca să nu mai vorbim de interpretarea de tipul: barul e un loc public deci dacă vrei să ”discriminezi” (nu vreau să accept pe proprietatea mea, adică în bar decât fumători asumându-mi integral costul acestei decizii) nu o poți face. Statul te obligă să nu ”discriminezi” și pe costul tău să faci cumva să poată intra și ”nefumătorii” dar nu oricum, bine ventilați și izolați de fumul ”fumătorilor”. Mai mare râsul…

Comentariul tau