social fairnessAud pe tot mai mulți socialiști cum acaparează conceptul de ”echitate socială” și  îl asociază obligatoriu doctrinei de stânga: numai socialismul este cel care urmărește echitatea socială în timp ce liberalismul, prin opoziție, se presupune automat că urmărește contrariul. E nevoie de o stângă puternică și unită pentru că numai doctrina de stânga are în vedere echitatea socială: ”Schimbarea o facem pentru că avem nevoie de ea, nu pentru că aşa vor unii sau alţii, care nu au legătură cu realităţile de zi cu zi.  Schimbarea nu este un scop în sine. Ea trebuie să aducă bună guvernare, eficienţă economică, echitate socială, prosperitate pentru cât mai mulţi şi protecţie celor care au nevoie de sprijinul celorlalţi.” V. Ponta, 2014 despre schimbarea până la capăt din România  (vezi aici). Oare așa să fie?

În primul rând aș fi curios ce înțeleg socialiștii prin acest concept ambiguu dar suficient de pretențios numit ”echitate socială”. Echitatea socială este subsumată dreptății sociale, un concept mai larg care include acea ”dreptate” în privința distribuirii bunăstării, a privilegilor și a oportunităților între membrii societății. Echitatea socială, alături de asumarea unor obligații reciproce, ar forma această dreptate socială. Cu alte cuvinte, spun doctrinarii de stânga, echitatea socială este asociată, cel puțin în teorie (Rawls, 2003), accesului egal la libertățile, drepturile și oportunitățile oferite de societate dublate de o asumarea unor responsabilități față de cei mai defavorizați oameni din societate. Fundamentul ”echității sociale” îl constituie contractul social care trece între paranteze dreptul natural de proprietate și înzestrează membrii societății cu o serie de ”drepturi” pozitive iluzorii: dreptul la muncă, dreptul la sănătate, dreptul la educație, dreptul la securitate socială, dreptul la o casă etc. Aceste drepturi arbitrare asociate conceptului de ”echitate”  sunt iluzorii pentru că aceste drepturi, economic vorbind, ar trebui să cadă în sarcina cuiva, adică să devină obligații pentru cineva din societate. Adică cineva, forțat de lege și de instituții, ar trebui să plătească din banii săi pentru aceste drepturi pe care le are altcinva. Agresiunea are nevoie de instituții sociale care să ”mijlocească” această împărțeală de ”drepturi” / obligații (Miller, 2003) care vor avea în fruntea lor antreprenori politici puși pe propria căpătuială. Iluzia este cu atât mai mare cu cât ne punem problema, dacă vorbim de dreptul la securitate socială sau de dreptul la o casă, cât de mare să fie această casă la care ”avem dreptul cu toții” sau cât de mare să fie beneficiul conferit de un sistem de securitate socială (a se vedea bizarerii de tipul ”prima casă” sau ”prima mașină” care pot fi continuate la nesfârșit cu ”primul laptop” sau ”primul telefon” și alte astfel de drepturi stupide).

De fapt socialistul vinde iluzii pe bandă rulantă atunci când aduce în discuție problema ”echității sociale”. Socialistul minte și promite lucruri pe care nimeni nu le poate oferi tuturor pentru că acest lucru nu este economic posibil fără o agresiune instituțională și fără încălcarea altor drepturi elementare (dreptul la proprietate). Nu poți să dai unora resurse fără să le iei de la alții pentru că nimic nu este gratuit (resursele nu pot fi create din nimic)  și pentru că toate resursele suferă de problema rarității. Socialistul face acest lucru având în minte un singur scop precis: promovarea sa în funcția acestei piramide de ”drepturi” sociale pentru a fi mâna care redistribuie resursele, cu precădere întru beneficiul personal și cel al apropiaților direcți.

Socialismul nu este singura doctrină care se ocupă de ”echitatea socială”, așa cum lasă socialiștii să se înțeleagă în discursurile lor. De fapt ei nici nu se ocupă de așa ceva vreodată. Din contră, doctrina socialistă este principalul inamic al acestei, promovează inechitatea socială și accentuează inegalitățile în interiorul unei societăți (socialismul monetar, cea mai avansată și mai complexă formă de socialism este dovada cea mai clară în acest sens). Liberalismul autentic (cel bazat pe cooperare socială, mecanisme de piață în alocarea resurselor mijlocite de un mijloc de schimb aflat în afara oricărui control politic) este singura doctrină care poate asigura o echitate socială autentică:

– Prin specializarea în producție sunt obligat să cooperez cu clienții mei de a căror satisfacție depinde fundamenta supraviețuirea mea. Prin schimbul de bunuri în care suntem obligați de nevoi clare de supraviețuire, contribuim la distribuirea echitabilă a resurselor în economie: eu primesc la schimb exact ceea ce îmi doresc (contravaloarea bunurilor produse de mine)  și celălalt primește exact ceea ce își dorește (bunurile produse de mine).

– Liberalii nu propun instituții suplimentare care să se interpună în alocarea de bunăstare între membrii societății sau care să redistribuie arbitrar drepturi și obligații între aceștia. Piața acționează în locul acestor instituții imperfecte și asigură corect și eficient redistribuirea de bunăstare, corectând imediat orice derapaj și orice imperfecțiune apărută. Costuri instituționale sunt evitate. Aparenta și imperfecta protecție a instituțiilor sociale de redistribuire sunt eficient înlocuite de mecanisme de piață cu virtuți net superioare acestora, în ciuda imperfecțiunilor sau externalităților negative de care sunt permanent acuzate.

Cooperarea voluntară  în interiorul piețelor pe care se fundamentează doctrina liberală este mult mai echitabilă decât cooperarea bazată pe agresiune instituțională propusă de stângiști. Obligarea cuiva să cotizeze pentru a finanța drepturile altcuiva la ”prima casă” sau ”prima mașină” nu este deloc echitabilă pentru nici una dintre părți: cel de la care se iau cu forța resursele respective clar rămâne fără ele și se va gândi mai bine dacă merită pe viitor să mai producă aceste resurse punând la bătaie totul; cel către care se îndreaptă aceste resurse primește gratuit un stimulent negativ generator de hazard moral: mai bine stau liniștit în ”prima casă” și aștept ”primul televizor” cumpărat din ”profiturile” oferite de ”prima afacere” cofinanțată din bani europeni și dintr-un ”prim credit”.

”Echitatea socială” presupune un acces egal la resurse și oportunități. Aparent conceptul atribuit doctrinei socialiste pare a fi unul nebelicos. În realitate socialiștii împart arbitrar societatea în ”bogați” și ”săraci”, în ”tineri” și ”bătrâni”, în ”mici” și ”mari”, în ”puternici” și ”slabi”, în ”mulți” și ”puțini” și apoi declanșează o serie de războaie între aceste categorii cu simplu scop de a redistribui resurse în mod arbitrar între aceste clase din care se extrag rente politice substanțiale care îngrașă buzunarele celor aflați în fruntea piramidei sociale (nu întâmplător antreprenoriatul politic generează cel mai rapid miliardari de top mondial în toate țările în care mecanismele de piață și cooperarea socială este inhibată). Atunci când este dublat de naționalism, socialismul devine și mai periculos (a se vedea fascismul). Socialismul propune agresiunea instituționalizată ca mecanism fundamental de alocare a resurselor în locul cooperării sociale pașnice propusă de doctrina liberală clasică. Socialiștii propun o echitate arbitrară (doar pentru unii dintre membrii societății)  în locul unei echități autentice și generalizate pe care o generează o societate liberală.

Socialiștii mint atunci când își atribuie fără argumente virtuți pe care nu le au. Ei nu fac decât să denatureze ideea de egalitate de șansă transformând-o într-o jalnică egalitate de rezultat: în loc să lupte pentru mai puține bariere instituționale în calea cooperării sociale voluntare care ar permite șanse egale tuturor, socialistul luptă pentru intensificarea și rafinarea acestor bariere menite să redistribuie rezultate (costuri) către cei mulți și ținuți voit în sărăcie și lipsă de educație pentru a vota permanent astfel  de scheme sociale aparent echitabile dar complet falimentare într-un final pentru societate în ansamblul său. Liberalii nu ar trebui să renunțe la lupta doctrinară pe problema ”echității sociale” și să explice și mai vocal de ce echitatea socială propusă de un sistem bazat pe libertatea contractuală și libertatea piețelor e una autentică, mai aducătoare de pace socială, nefalimentară și generatoare de bunăstare și, într-un final, aducătoare de mult mai puțină inegalitate între membrii societății.

După cum nu putem fi toți la fel, nu putem fi nici toți egali. Dealtfel nici nu trebuie să fim toți egali, tocmai în aceasta constă frumusețea naturii umane.

Recomandări de lectură pe acest subiect:

L. v. Mises, ”Socialism. An Economic and Social Analysis” – clic

L. v. Mises, ”Liberalism. In the classical tradition” – clic


8 comentarii la “Socialismul și echitatea socială”
  1. Di Gigio a spus:

    „Cu alte cuvinte, spun doctrinarii de stânga, echitatea socială este asociată, cel puțin în teorie (Rawls, 2003), accesului egal la LIBERTATILE, DREPTURILE și oportunitățile oferite de societate dublate de o asumarea unor responsabilități față de cei mai defavorizați oameni din societate.” — NU exista concomitent libertati si drepturi in cadrul aceleiasi organizari sociale. Intr-o lume anarhica am putea vorbi de libertati, nu si de drepturi, pe cand intr-o forma statala libertatile sunt suprimate de aparitia legislatiei, locul acestora luandul drepturile, sub forma lor cat mai penibila.

    Inclusiv dreptul la proprietate, atat de drag libertarienilor este ca urmare a unui consens intre oameni (legislatie tacita sau explicita) de a recunoaste dreptul de posesie, folosinta si uzufruct al unui individ asupra unui bun. Altfel, in lipsa acceptului acestora, individul nu-si poate atribui drepturi de unul singur in baza propriilor credinte.

    Apropierea originara este o LIBERTATE pe care individul si-o permite in lipsa constrangerilor celorlalti si care se transforma in DREPT de proprietatea abia dupa ce ceilalti indivizi, mai ales cei ce detin puterea (de a abuza, ca alta nu exista) ii recunosc acest drept. Altfel, indivizii isi vor permite libertatea de a te indeparta de pe acel teren. 🙂 Chiar si bitcoinul este o forma prin care comunitatea iti recunoaste dreptul de a detine bunuri, care valideaza schimburile si consemneaza noile detineri individuale.

    Dar, cat timp, inclusiv la gradinita vad pe pereti valori precum „democratie” alaturi de „libertate”, nu ma mai mira discursurile ipocrite ce amesteca libertatea cu drepturile conferite de stat: dreptul la uzufruct (proprietate pana cand vrea statul sa ti-o recunoasca) cat timp iti achiti taxele, dreptul la viata economica atata timp cat accepti jecmaneala statului, dreptul de a jefui si a fi jefuit daca te aliezi cu cei ce dobandesc puterea sau nu, dreptul de a muri pentru tara ta in caz de razboi si de a dobandi recompense pt asta in favoarea urmasilor tai, dreptul de a fi cotrobait prin buzunare de furtul inflationist si a folosi doar moneda indicata de statul ce-ti confera toate aceste drepturi si multe altele…

  2. Di Gigio a spus:

    Sa dau si un exemplu concret, la nivel interstatal: „În 1954, aniversarea a 300 de ani de la Tratatul de la Pereiaslav a fost sărbătorită cu fast, și în acel an, Crimeea a fost transferată de la RSFS Rusă la RSS Ucraineană.[38]”

    Pe scurt, atata timp cat puterea a fost de partea Rusiei, aceasta a avut libertatea de a detine Crimeea.

    In baza acordului celui ce detine puterea, Ucraina a dobandit dreptul a detine Crimeea. Pana cand? Pana cand cel ce detinea puterea de abuz, Rusia, s-a hotarat sa nu-i mai acorde acest drept. Deci …se confisca (un fel de garda financiara).

    In cazul de fata, ceilalti indivizi (tari) nu au putut decat sa maraie, nu au avut muschii la fel de incordati precum ghiolbanul de la est.

  3. Di Gigio a spus:

    Spuneţi-mi ce-i dreptatea? – Cei tari se îngrădiră
    Cu-averea şi mărirea în cercul lor de legi;
    Prin bunuri ce furară, în veci vezi cum conspiră
    Contra celor ce dânşii la lucru-i osândiră
    Şi le subjugă munca vieţii lor întregi.

  4. iosiP a spus:

    Drepturile sunt acele libertati care sunt fundamentate de etica.
    Sau cel putin asa ar trebui sa fie…

  5. Mihai Pintilie a spus:

    Echitatea sociala ar putea, si poate ar fi chiar recomandat, sa intre si in vocabularul liberalilor. S-ar ajunge ca aceasta expresie sa cada in desuetudine pentru cei ignoranti pentru care aceasta formulare nu trezeste niciun fel de interes/emotii, ar fi practic ignorata. Sau s-ar putea ajunge la niste dezbateri publice care sa prezinte oamenilor, publicului, adevarata fata a echitatii sociale, caz in care una dintre parti ar avea de castigat, iar cealalta de pierdut.

  6. augustin a spus:

    echitatea sociala este in vocabularul liberalismului,diferenta ar fii ca nu echitatea sociala este principalul obiectiv urmarit,ci dezvolartarea economica si prin asta apare si echitatea sociala.pentru ca fara o dezvoltare economica solida nu poti si nici nu o sa ai echitate sociala.
    echitate sociala=fiecare are oportunitate si conditiile pentru dezvoltare personala,asigurarea cel putin a minimului necesar pentru o viata decenta,dar toate astea prin forte proprii,si nu „dat,dictat „de stat.
    restul e cancan.de fapt „echitatea sociala”
    (daca ceea ce exista in momentul de fata in romania se poate numi echitate sociala)existenta in momentul de fata in romania este datorata exclusiv socialismului(inclusiv celui de dinainte de 89).dar totusi inca nu ne invatam minte si predicam echitatea sociala ca fiind exclusiv atributul socialismului.

  7. ionut a spus:

    Bre, in nici un caz, echitatea sociala nu se poate face prin „a lua cu japca de la unii si a da la altii”, asa cum cred socialisto-interventionisto-statist-colectivistii. Doar daca esti, realmente, idiot crezi ca japca/talharia e definitia echitatii. Ce predica ei de fapt (si aia de stanga si aia de dreapta) e inechitate.

  8. augustin a spus:

    ionut
    asa cum spuneam mai sus,din pct de vedere liberal
    echitate sociala=fiecare are oportunitate si conditiile pentru dezvoltare personala,asigurarea cel putin a minimului necesar pentru o viata decenta,dar toate astea prin forte proprii,si nu “dat,dictat “de stat.
    „aia de dreapta” pe care ii amintesti tu ,adica cei existenti in ziua de astazi cam in toate tarile sunt de fapt de stanga sub acoperire.inca nu am vazut nicaieri liberalism pur.

Comentariul tau