capitalul este sclavieAud tot mai frecvent politicieni (și de stânga și de dreapta) din România și nu numai vorbind despre încurajarea capitalului autohton care trebuie rapid să se emancipeze (din nimic?) și să lupte cot la cot cu concurența capitalului străin.  Specialiștii (afiliați politic sau ideologic) s-au înregimentat imediat în breasla politicienilor oferindu-le mostre de venin aparent științific drept argumentație împotriva ”exploatării” și ”colonializării” României de către companii multinaționale și capitaliști ”fără de mumă” (vedeți aici în acțiune pe unul dintre cei mai vehemenți ziariști care pozează în economist de mare prestanță și valoare fără a găsi vreo cercetare sau vreun articol academic scris de el pe nici un subiect economic pe care pretinde că îl stăpânește cu un aer prețios).

Ura cu care unii tratează subiectul capitalului investit în anumite sectoare sau economii mă duce imediat cu gândul la eternul Karl Marx, autorul unei utopii care a generat până acum mai multe victime ca oricare război sau cataclism natural și care a înlocuit conceptul de ”profit” cu ”plus-valoare” considerând capitalul un banal accesoriu, alături de materiile prime, puse în valoare de factorul primordial de producție – munca omului: ”The capitalistic mode of production (essentially the production of surplus value, the absorption of surplus labour), produces thus, with the extension of the working day, not only the deterioration of human labour-power by robbing it of its normal, moral and physical, conditions of development and function. It produces also the premature exhaustion and death of this labour-power itself. It extends the labourer‘s time of production during a given period by shortening his actual life-time… The slave-owner buys his labourer as he buys his horse. If he loses his slave, he loses capital that can only be restored by new outlay in the slave-mart.” (Karl Marx, Capitalul vol. 1, Chapter 10, p. 176) și ”Capital further developed into a coercive relation, which compels the working class to do more work than the narrow round of its own life-wants prescribes. As a producer of the activity of others, as a pumper-out of surplus labour and exploiter of labour-power, it surpasses in energy, disregard of bounds, recklessness and efficiency, all earlier systems of production based on directly compulsory labour.” (aceeași sursă, Chapter 11, p. 213).

Este clar de unde au împrumutat acești specialiști ideea că capitalismul înseamnă colonialism și sclavie. Că prezența capitalului în economie este nenecesară și malefică. Se vede din toate aceste luări de poziție că lipsește complet din bagajul de cunoștințe economice o teorie corectă a capitalului. În absența unei astfel de teorii care ar trebui să ghideze logica economică a specialiștilor anti-capital străin se poate ajunge la orice concluzie, care mai de care mai absurdă și mai bizară: i. capitalul străin este diferit de capitalul autohton; ii. capitalul poate fi produs din nimic pentru că el circulă în formă monetară, producând bani și ieftinind la maxim producția de bani stimulezi investițiile pentru că volumul de capital disponibil crește iii. capitalul este ticălos pentru că urmărește profitul și exploatează nesimțit semenii obligându-i să accepte condiții de muncă prost remunerate; iv. capitalul ar trebui impozitat mai mult decât este impozitată munca sau că v. capitalul nu ar trebui să fie lăsat să circule liber între țări (de ce nu și între localități din aceeași țară) pentru că el produce crize și contagiune.

Dezvoltarea unei societăți este imposibilă fără capital. A considera capitalul un accesoriu sau un element fără importanță majoră pentru actul de producție este o greșeală fatală. Orice antreprenor, înainte de a-și pune în aplicare ideea de afacere care vizează producerea unui bun identificat ca fiind vital pentru societate (prin prisma preferințelor consumatorilor), trebuie să facă rost de resursele de capital necesare achiziției bunurilor de echipament, materiilor prime și muncii necesare primelor loturi de bunuri finite. Obținerea capitalului e o condiție necesară ca o afacere să pornească și ulterior să se dezvolte. E prima întrebare la care trebuie să răspundă oricine alege calea pieței ca factor de prosperitate. Capitalul nu este un mijloc de exploatare ci un mijloc de achiziționare a unor resurse (muncă, resurse naturale) necesare producției de bunuri și servicii utile societății. În absența capitalului, procesele de producție rămân simpliste și fără foarte multă valoare adăugată. Capitalul înseamnă prelungirea sau extinderea procesului de producție (timp mai mult) care este însoțită în același timp de o producție mai mare și de câștiguri substanțial mai mari pentru toți cei implicați în procesul de producție (capitaliști și salariați deopotrivă). A demonstrat acest lucru briliant cel care i-a dat replica lui Karl Marx, Eugen Bohm von Bawerk în replicile sale mult mai bine documentate și argumentate, nu întâmplător intitulată simetric ”Capital and interest” și în ”The positive theory of capital”: ”All consumption goods which man produces come into existence through a co-operation of human power with natural powers, which latter are partly economic, partly free. By means of these primary productive powers man may make the consumption goods he desires, either immediately, or through the medium of intermediate products called Capital. The latter method demands a sacrifice of time, but it lias an advantage in the quantity of product, and this advantage, although perhaps in decreasing ratio, is associated with every prolongation of the roundabout way of production. (a doua sursă citată, Book II, Chapter II, p. 93).

Capitaliștii străini sau cei autohtoni nu sunt nici stăpâni de sclavi și nici colonialiști. Relația dintre ei și mediul economic presupune achiziția de resurse naturale și de muncă cu ajutorul capitalului pentru a oferi pieței bunuri într-o cantitate mai mare realizate cu eforturi mai mici (eficiență sporită). În final beneficiarul va fi tot ”sclavul” adică consumatorul care poate cumpăra mai ieftin roadele efortului capitalistului. Capitalistul străin nu angajează cu forța munca autohtonă: voluntar oamenii pot decide să se alăture efortului antreprenorial pe care îl propune capitalistul. Ei vor negocia cu capitalistul de pe aceeași poziție de forță: capitalistul nu poate produce singur bunurile pe care și le propune și apelează la muncitori externalizând efortul său în acest sens. Numai în acest fel antreprenorul poate fi sigur că găsește în piață cea mai bună resursă de muncă și este dispus să liciteze cu aceasta. Evident că în piața muncii condițiile de muncă depind semnificativ de concurența din piață. Adică de cât de mulți capitaliști (străini sau nu) se bat pentru forța de muncă existentă. Într-o economie unde nu se întâmplă nimic și unde ostilitatea contra capitaliștilor e în floare condițiile de muncă sunt și ele ca atare. Iar o lege care să îi oblige pe capitaliști să asigure un minim de salariu pentru cei pe care îi angajează acționează în sens contrar îndepărtând și mai mult capitalistul de acea țară. Într-o economie unde activitatea economică e foarte intensă (mulți capitaliști străini sau nu) salariul minim este inutil. Pentru că nimeni nu va fi plătit la acest venit minim stabilit prin lege în condițiile în care forța de muncă devine cu adevărat rară.

Capitaliștii străini și cei locali nu pot fi numiți ”stăpâni de sclavi” atâta timp cât succesul lor depinde de profitul pe care îl obțin din implicarea lor în schimburi voluntare. Consumatorii care cumpără de la acești capitaliști nu sunt forțați în nici un fel să o facă. Ei cumpără pentru că preferă mai mult acele bunuri. Preferința mai mare nu poate veni din senin sau neant. Ea este generată de o calitate sporită sau de un preț mai bun oferit de capitalist. Or, doar încurajarea capitalului de orice fel poate asigura o astfel de condiție pieței. Capitalistul din prima sa clipă trebuie să devină atent la preferințele consumatorilor săi. Când procesul de producție e prea complex (și e bine să fie așa) capitalistul externalizează anumite operațiuni pe care înainte le făcea singur către muncitori pe care îi angajează și îi plătește din succesul său de piață. Dacă e să vorbim de sclavie atunci clar această sclavie e a tuturor (capitalist și angajați) către consumatorii din piață. Ca argumente nu trebuie uitate nici libertatea de a schimba capitalistul (unul străin cu unul român) sau libertatea de a deveni propriul capitalist. Și această libertate depinde de existența oportunităților în piață (într-o piață unde nu se întâmplă nimic nu prea ai unde pleca). În același timp trebuie avut în vedere faptul că în piață acționăm atât ca producător dar și consumator al bunurilor produse prin efortul capitaliștilor.

Teoria capitalului este o un capitol cheie din știința economică. Capitalul poartă dobândă pentru că el produce bunuri și servicii mult mai eficient decât absența sa. Fără capital societatea în care trăim ar fi rămas la un stadiu incipient de dezvoltare. Capitalul apare doar dacă cineva îl economisește în prealabil. Adică dacă cineva este cumpătat și se abține de la consumuri prezente pentru un consum viitor. Guvernele care vor realmente binele poporului lor ar trebui să facă tot posibilul pentru a încuraja acumularea de capital și atragerea capitalului din orice surse și nu să îmbrățișeze viziuni naționaliste ostile care separă capitalul în ”bun” și ”rău” după originea sau culoarea pielii celui care îl deține. Singura distincție care poate fi avută în vedere în acest sens este aceea că există capital ”bun” rezultat al economisirii și capital ”rău” sau ”nociv” produs prin expandarea masei monetare. Orice altă clasificare este inutilă. Capitalul nu are naționalitate și nu are culoare sau miros. Este inodor și isipid ca apa dar la fel de important pentru existența noastră. Naționalismul de care se îmbibă multe acțiuni și declarații ale politicienilor și ideologii lor este un nonsens economic periculos. El nu ne îmbogățește ci, dimpotrivă, ne izolează de singura sursă durabilă de dezvoltare și prosperitate: capitalul.


3 comentarii la “Are capitalul naționalitate?”
  1. nicu iancu a spus:

    Sunt de multe ori de acord cu argumentele si tezele dlui. profesor. Insa articolul de fata pacatuieste prin ignorarea faptelor de acuta actualitate: deranjul economic din Federatia Rusa are printre factori capitaluri cu nationalitate. Aceste capitaluri fie au fost impiedicate a fi investite in Rusia fie, reciproc, capitalurilor rusesti li se refuza accesul pe varii piete. Taman din ratiuni de nationalitate; mai precis ratiuni politice reduse la criterii de nationalitate.
    Ignorand aceste fapte se ignora o conditie fundamentala: libertatea de circulatie a capitalului. Care libertate are fix acest discriminant (nu singurul): nationalitatea. Si, as adauga, aceasta libertate poate avea rol cvasi-militar. Cu stima.

  2. ionut a spus:

    Felicitari! Inca un articol foarte bun care atinge o problema „spinoasa”. Eu am sintetizat si spun de mult ceea ce a spus Cristi atat de bine si elaborat in articol: capitalul e autohton pana cand … nu mai e!

    Inca ceva: sunt 2 cai de a creste cantitatea de capital (conditie obligatorie pentru cresterea productivitatii): economisirea sau „importul” de capital.

  3. Cristian Neculăescu a spus:

    Mi se pare un articol bine scris despre relaţia dintre capital şi forţa de muncă.
    Ce aş avea de adăugat este că ar merita scris încă (cel puţin) un articol despre poziţia de arbitru pe care o are statul în aceste relaţii (reglementarea pieţelor de capital, a pieţei forţei de muncă şi relaţiile dintre aceste pieţe), şi mai ales strategia prin care statul îşi protejează incompetenţa şi propriile abuzuri folosind argumente de gen „naţionalitatea capitalului”.

Comentariul tau