central_bank_independenceZilele acestea am tot fost întrebat de oameni din mass-media ce cred despre salariile din Banca Națională a României. Sunt mari, sunt potrivite, sunt mici? Subiectul se înscrie în eterna dezbatere despre anumite salarii din instituțiile publice din România, țara cea mai săracă din Uniunea Europeană, cu o dezvoltare economică oscilantă și lentă. Au mai apărut cu o anumită frecvență în spațiul public discuții despre salariile din Autoritatea de Supraveghere Financiară, salariile din anumite ministere sau anumite servicii conexe.

Înainte de a porni o discuție pe acest subiect trebuie stabilit de la bun început care este natura băncii centrale. Este o instituție publică sau una privată? În România, conform reglementărilor, banca centrală este o instituție publică responsabilă cu una dintre politicile publice – politica monetară. Al doilea lucru pe care trebuie să îl stabilim este natura veniturilor băncii centrale. Băncile centrale pot avea, în principal câteva surse de venituri: veniturile generate de gestionarea rezervei internaționale (conține aur, devize, DST etc.), gestionarea plasamentelor financiare (foarte restricționate, de regulă în titluri ale altor bănci centrale sau în titluri ale instituțiilor financiare internaționale cum ar fi FMI, BERD, BEI sau BRI), taxa de senioraj (procent din valoarea tipăririi de monedă ca urmare a deciziilor de expandare a masei monetare fizice) și eventuale taxe / comisioane aplicate sistemului bancar pe care îl controlează / supraveghează și reglementează. Sunt aceste venituri, venituri private? În nici un caz, ele nu sunt obținute în condiții de piață, nu vizează active private (rezerva internațională este un bun public) și au în spate monopolul garantat de lege cu privire la emisiunea monetară. Sunt venituri proprii dar sunt încadrabile în categoria ”taxelor”, având în spate statul căruia îi aparține această bancă centrală. Profitul băncii centrale nu este în realitate un profit similar unei afaceri private autentice. Este un privilegiu pe care doar banca centrală îl are,

Sunt aceste salarii devenite publice după mulți ani de presiune asupra băncii centrale mari sau mici? Aș spune, ca să fiu elegant, că sunt, cel puțin, necorelate cu situația din România. Argumentele ar fi următoarele:

  1. În primul rând o comparație cu salariile guvernatorilor din alte bănci centrale nu este un argument pentru nivelul actual al salarizării din banca noastră centrală. Nu știm dacă în acele bănci centrale există, ca și la noi, o structură piramidală salarială: de salariul guvernatorului depinde în mare măsură salariile celor din subordine, calculate în cascadă. Mai mult, nu știm dacă și în acele țări europene la care se face referire există același sistem de compensații adițional generos (prime de vacanță, participații la ”profit” etc.).
  2. În al doilea rând, o minimă corelație cu puterea de cumpărare ar fi de dorit. Salariul guvernatorului de la noi este ușor sub media europeană însă prețul apartamentelor sau terenurilor (ca exemplu) este cu mult sub media europeană. Dacă în România guvernatorul (vreo 13.000 Euro / lună sau viceguvernatorii (care ar avea salariu net de vreo 10.000 Euro / lună) își pot cumpăra o garsonieră medie în capitală în vreo 4-5 luni, nu același lucru se poate spune despre ceilalți guvernatori din Marea Britanie, Cehia sau Polonia. Coșul de bunuri (că tot se raportează mereu la el când țintesc inflația) ce ar putea fi cumpărat de guvernatorul nostru în România este semnificativ mai mare decât coșul de bunuri cumpărat de guvernatorul băncii centrale a Elveției.
  3. O altă corelație logică care ar trebui făcută, atunci când vorbim de nivelul salarizării celor din banca noastră centrală, este cea cu alte salarii bugetare pe poziții de decizie similare. Guvernatorul băncii centrale are în grijă o singură politică publică, cea monetară. Primul-ministru are în grijă înzecit mai multe politici publice. Nu poți să salarizezi primul ministru cu un salariu de 5-6 ori mai mic decât guvernatorul băncii centrale, sau, mai degrabă invers. Președintele țării, funcția cu cea mai mare greutate publică (cel puțin așa o percep eu), are semnificativ mult mai puțini bani în mâna sa pe lună.
  4. O corelație importată ar trebui să fie făcută cu  salariul minim / mediu pe economie. Nu poți să ai o discrepanță atât de mare între un salariu de 200 de Euro / lună și unul de 13.000 de Euro pe lună (65 de ori mai mare). Oricât de mult am aprecia volumul de muncă al guvernatorului sau responsabilitatea acestuia, cred că o corelație ar trebui făcută, cel puțin cu nivele de pregătire similare (un profesor universitar cu 20 de ani vechime câștigă net cam 800 de Euro doar din norma de bază, un medic cam tot pe acolo etc.).
  5. O altă corelație greșit făcută și adusă ca justificare a acestor salarii este aceea cu sectorul de activitate. Ceva de genul, nu putem plăti guvernatorul mai puțin decât un director de bancă sau decât directorul unui fond de investiții. Greșit, băncile și fondurile de investiții își asumă înzecit mai multe riscuri și pot da faliment (e drept că, în momentul de față, vorbim de un cartel al băncilor patronat de băncile centrale și înzestrat cu o sumedenie de privilegii). Guvernatorul băncii centrale și cei din subordine, chiar dacă încearcă să ne convingă de contrariul, nu fac ceea ce fac operatorii financiari privați (îmi zboară gândul la operațiunile speculative FOREX). Ei plasează foarte limitat o rezervă internațională generoasă în anumite instituții de la care încasează o dobândă minimală dar foarte sigură. La o rezervă impresionantă cum este cea a României (din rezerva internațională pe care am ”acumulat-o” în BNR am face vreo 3 rânduri de autostrăzi prin toată România, o treime din rezervă fiind suficientă rezolvării acestei probleme vitale pentru noi), ”veniturile” ce rezultă sunt și ele impresionante. De aici și dorința permanentă a băncii centrale de a expanda semnficativ rezerva, chiar și prin împrumuturi ”generoase” de la FMI. Argumentul este complet fals pentru că el nu se aplică și la alte sectoare publice: ce ar însemna să corelăm salariul directorului de la RAR cu cel al directorului general de la Dacia Renault România?
  6. O corelație cu volumul de muncă și cu ceea ce face fiecare din Banca Națională raportată la competențe și la rezultate ar fi și ea de dorit. Banca Națională este o instituție publică foarte netransparentă și puțin comunicativă cu cei care vor să afle mai multe lucruri de dincolo de zidurile imaculate și impunătoare ale clădirii sale.

Subiectul este unul important și mie îmi demonstrează încă odată haosul general care domnește în salarizarea din sectorul public, unde cine are puterea cea mai mare obține privilegiile cele mai mari, nici pomeneală de competențe sau de merite. Un sistem public mereu agresat de grupuri de interese care prosperă din sărăcirea sistematică a majorității populației, incapabilă să înțeleagă sursa problemelor sale. Subiectul deschide, implicit, și alte discuții importante legate de rolul real al băncii centrale pentru sistemul economic, complexitatea operațiunilor monetare pe care îl derulează astfel de instituții sau responsabilitățile pe care și le asumă în mod autentic cei care lucrează pentru băncile centrale. Subiectul redeschide, chiar și numai indirect, eterna întrebare: oare nu este mai bine să aderăm la Zona Euro și oare opoziția față de acest proiect (în mare parte din partea celor din Banca Națională, dacă priviți declarațiile ultimului deceniu) nu poate fi motivată de aceste salarii?

Salariile din Banca Națională a României devenite publice recent nu sunt nici mari și nici mici. Ca în orice instituție publică, nu putem face un calcul economic bazat pe productivitate, eficiență sau rentabilitate. Nu putem măsura, așa cum putem face în sectorul privat, succesul muncii celor de acolo, și apoi să calculăm remunerația celor care muncesc pentru această ”afacere”. Hazardul moral generat de absența falimentului și absența unei răspunderi reale în cazul unei decizii greșite aruncă în aer orice calcul de acest gen. Ce putem spune despre aceste salarii este că ele sunt evident necorelate cu foarte multe lucruri din jurul nostru și că o corecție în acest sens se impune cu celeritate.

Banca Națională a României, prin salariile sale publicate recent, pare a fi un lux pe care România și-l permite tot mai greu. Banca Națională, prin comportamentul său (reticență, comunicare slabă, rigiditate) arată că înțelege greșit și deturnează incorect ”independența” de care ar trebui să se bucure în cadrul societății. Independența nu trebuie transformată în privilegii și ”drepturi” de care cei mai mulți dintre noi nu beneficiem și la care cei mai mulți dintre noi nici nu putem visa vreodată. Riscăm să transformăm banca centrală (și nu doar pe ea) în citadele ale luxului și prosperității cu eforturi minime. Consecințele societale sunt dramatice: tot mai mulți români care privesc cu invidie la aceste salarii își vor dori tot mai puțin să producă ceva în țara aceasta și își vor dori mai mult să acceadă politic spre astfel de privilegii. În final vom deveni toți angajați în astfel de ”întreprinderi” ale statului și vom cunoaște un nou faliment răsunător. Cu costurile de rigoare!


5 comentarii la “Salariile din BNR…”
  1. Petru a spus:

    Banca Nationala a Romaniei nu este o institutie publica si nu este nici parte a unei structuri a statului. Aceasta este independenta si se autoguverneaza!!! Bateti Campii. Iar daca vectorii de opinie sunt idioti nu e de mirare ca oamenii de rand sunt prosti in Romania. Suveranitatea Bancii Nationale e prima conditie pt o tara democrata cu un set de valori capitsliste! Dar nah unde nu e cap , vai de picoare!

  2. AC a spus:

    Petru; ma intreb de unde apar pitecantropi ca tine care insulta invers proportional cu gradul de inteligenta al contributiei la o dezbatere. Articolul acesta este cea mai clara analiza a problemei salariilor nesimtite de la BNR. Deci sau esti tampit sau esti angajat la BNR si iti aperi salariul. In ambele cazuri esti frustrat.

  3. LEVI STRAUSS a spus:

    Bancile foarte mari sunt in sine un risc sistemic

    de Daniel Daianu, membru in CA al BNR

    Marti, 23 Februarie 2016, ora 08:39

    Neel Kashkari este unul dintre artizanii pachetului de masuri (programul TARP), care a evitat prabusirea sistemului financiar in SUA, in lume in fapt, in 2008…’

    ______________—————–_____________

    De acord cu Neel H., cat si cu compilatia lui D.Daianu, insa problema este chiar mai mare, este extinsa la mai toate nivelele.Mai jos un articol mai vechi cat si un comentariu, de anul trecut:

    4118.-BANCA – MARUL cel STRICAT.

    Aug 21, 2011

    BANCA, – MARUL cel STRICAT.
    Primele idei si comentarii ale acestei disectii financiare sunt facute pe sistemul general si apoi referirile se vor concentra pe Romania, si nu si pe “tari de acelasi fel”, ci doar pe Romania, unde mai toti stim cum a lucrat si lucreaza sistemul, si -cred ca- vom gasi o cale de intelegere comuna. Probabil ca oricine stie, sau are o banuiala, o idee -chiar vaga- ca banii (ca monezi) au fost etalon de schimb de produse sau servicii, din timpuri, practic, imemoriale , e adevarat ca intr-o mica masura, trocul fiind cel ubiquitar, totusi, odata cu cresterea complexitatii acestei lumi, si nevoia de mai multi bani in circulatie (data inclusiv de usurinta tranzactiilor prin inermediul banilor), a crescut.Bonurile de trezorerie, sau bonuri valorice (sau simplu , bani; de hartie) au aparut in epoca moderna, si nu au inlocuit niciodata, complet, monezile, batute pe diverse metale , comune sau pretioase. Cea ce este insa demn de subliniat, este faptul ca aceste bonuri (bani de hartie) chiar si cu 2 secole in urma (sec.XIX), aveau acoperire in aur, iar guvernele timpului aveau bunul-simt si nu tipareau mai multi bani decat aur aveau , in visteria nationala. De ex. o suta lei reprezenta a zecea parte (sa zicem) dintr-o uncie de aur , iar in circulatie erau atatea sute( per total sute de milioane) care erau acoperite de respectiva cantitate de aur. In aceasta perioada, in care finantele erau tinute strans in frau – inclusiv prin existenta inchisorilor datornicilor- era aproape imposibil sa te imbogatesti rapid(“peste noapte”), adica prin speculatie, iar cresterea economica a respectivelor economii nationale era lenta insa destul de constanta, in general o familie bogata aparea dupa cateva generatii de truda si economisire. La aceasta data, bancile erau institutii rare iar conditiile de imprumut erau sanatoase, in general se poate vorbi de neexistenta preferentialismului pentru persoane politice sau cu alte pozitii sociale. Iar aceasta era data -in mare masura- de faptul ca in secolele trecute, majoritatea bancilor erau private si proprietate familiala sau de mic grup de interese, care pornisera aceasta afacere(ei sau inaintasii lor) din bani economisiti de ei, de unde rigiditatea in acordarea imprumuturilor, desigur din naturala necesitate de protectie a propriilor interese. Dupa cum bine stim acum, toate razboaile au adus modificari in structurile sociale, iar in pragul primului razboi mondial, armamentul foarte sofisticat (raportat la ultima suta de ani dinainte) si starea generala a natiunilor, care stiau ca vor trebui sa ia o decizie in conflict(intr-un fel su altul), deci iminenta declansare a primului razboi mondial, a creat necesitatea stringenta a punerii in circulatie a unei mase monetare uriase, pentru inarmare, echipare si intretinerea razboiului. Iar singura” -a muncii-metodologie” in acoperirea acestei necesitati a fost tiparirea a mult mai multi bani decat erau acoperiti de rezervele de aur, si aceasta in mai toate tarile, de unde a aparut fenomenul inflationist, puternic evidentiat dupa terminarea razboiului, culminand cu marea criza economica a anilor 1930.(Totusi, daca sistemul “plastic” -adica creditare cu carti de credit- ar fi fost o realitate la acea data, aceasta criza, cel putin in SUA, ar fi fost ocolita, sau puternic diminuata) Fenomenul s-a repetat si cu ocazia urmatorului mare razboi, insa efectele post-razboi au fost atenuate de revolutia verde si in general, de marirea puternica a vitezei revolutiei tehnologice, care , per total, au stavilit inflatia. Dupa cel de al doilea RM, este cunoscut, dolarul american s-a instalat ca moneda principala de schimb, in relatiile internationale, desi aceasta recunoastere a valorii sale nu era bazata pe acoperirea in aur ci pe o prductivitate si o calitate-a muncii- necunoscute pana la acel moment. Multi indivizi, cu sau fara intentii oneroase(macar initial) au inteles ca banul de hartie este el insusi o marfa si astfel, in toata lumea, s-au deschis mii de banci, care “cumparau” bani de la guvern si il “vindeau” catre populatie (personal, sau la firme, companii) cu o valoare crescuta, materializata printr-o dobanda inalta care a adus profituri acestor banci. Totusi, in 1971, marile banci ale lumii, in general cu traditii corecte, au cerut guvernului american sa rascumpere cu aur , masa monetara de dolari, imprastiata in lume.Neexistand aceasta posibilitate, si avend in vedere necesitatea pentru investitii uriase in mai toata lumea, s-a renuntat la raportarea in aur si s-a trecut la tiparirea de noi bani, care -pe esaloane- combateau o inflatie , care incepea sa creasca din nou, din urmatoarea zi, iar prin acest procedeu s-a ajuns ca in lume sa circule sute de miliarde de dolari, iar pentru ca intre timp dolarul devenise un fel de brand de tara, au aparut si sute de milioane de dolari falsi, tipariti chiar de alte guverne, nu numai de lumea interlopa. Nemaiputind fi controlata masa monetara in circulatie (decat foarte aproximativ) bancile s-au inmultit ca ciupercile dupa ploaie, iar o noua practica a intrat in vigoare si anume imprumuturile preferentiale catre clientii politici( de obicei) care in schimb , fixau dobanda bancilor nationale , relativ mica si permiteau bancilor sa revanda banii cu dobanzi foarte mari, la care se adauga diverse “cadouri” catre persoanele politice sau contributii electorale. Referindu-ne strict la Romania si nu la fostele tari comuniste (pentru ca nu le putem interpreta detaliile), stim ca Romania interbelica era inca o tara eminamente agrara(anul 1938: 18 mil.locuitori cu 80 la suta in mediul rural si lucrand in agricultura), cu o industrie foarte restransa , aceasta fiind-in principal- ramura si patura sociala care erau platiti periodic (lunar , etc.) cu un salariu, cu bani pesini.De aici, existenta minima a institutiilor bancare, probabil ca in Bucuresti, nu existau mai mult de 10 banci (inclusiv sucursale) , iar in teren, in judete si plase, raioane, pentru a contacta o banca, trebuia sa faci zeci de km, catre marele oras din imprejurimi.Dupa 1945, putinele -si fara prea mare capital- banci au fost nationalizate si toate aceste fonduri au fost comasate in Banca Natioala Romana, care desigur, a deschis propriile sucursale (chiar si specializate, Banca Agricola, etc.) in mai toata tara, iar aceasta banca avea control unic asupra banilor. De la 1900 (aproximativ punct de referinta pentru cresterea economica-inclusiv industriala- a tarii) pana la 1945 , si de la acest an pana la 1989, sunt doua perioade egale de timp, insa – ca mai pe tot mapamondul- datorita factorilor amintiti mai sus si Romania a avut o crestere viguroasa (macar in primii 15-20 de ani) de unde , nu este nici o greseala daca concluzionam ca produsul economic a crescut (din nou, ca si in alte tari) de zeci de ori fata de perioda precedenta, de unde , in final, avutia nationala -desigur si nationalizata- a atins o valoare baneasca de multe zeci de miliarde (de lei)/an. In 1989 , prin tertipuri populiste, noul guvern format din comunisti chiar extrem de conservatori, a redistribuit acest avut national, catre clientela sa, care in scurt timp, au falimentat(legal) aceste noi banci, astfel pierzandu-se urma banilor, a zecilor de miliarde de lei.Practic acest depozit central de bani a fost reampartit catre noile banci, care la randul lor au “imprumutat” acesti bani clientilor din teren, fara a cere nici cea mai mica garantie pentru respectivul imprumut , sau , din contra, acceptand garantii virtuale, cea ce a dus la cea ce s-a planuit, adica “incapacitatea” de plata a acestor cateva zeci de mii de “alesi” si din nou, foarte legal, aceste banci dupa ce si-au luat partea leului, au dat faliment in cel mai pur englezesc stil, adica pe romaneste, au sters putina, insa cu banii poporului, burdusiti in saci, care nu numai ca ar fi fost descarcati la poarta lor, dar au fost impinsi si in curte, chiar bagati si in case, atat la figurat cat si la propriu, pentru ca o mare parte din acesti bani au fost folositi in “investitii” imobiliare, adica zeci de mii de romani, au fost obligati de imprejurari sa-si vanda casa sau apartamentul, catre acesti indivizi, care le cumparau casele, practic cu proprii lor bani, obtinuti prin acele imprumuturi si respectivul faliment! Nu aprofundam faptele concrete, de acum, cum insasi intregi sectoare economice au fost distruse de aceasta noua ciocoime, analiza se refera la sistemul bancar. Intr-o tara normala (ca Monarhiile europene) aceste lucruri nu se pot intampla, iar intr-o tara in curs de normalizare (cum ar trebui sa fie Romania) aceasta mica oligarhie financiara, ar trebui considerata ca o tumoare sociala si, in consecinta, extrasa din societate, adica acesti indivizi(bancheri, directori de banci si alt personal din banci, regeste platit) ar trebui investigati la modul cel mai serios, si cu siguranta ca vor fi gasiti vinovati sub cel putin 4-5 capete grave de acuzare, de unde soarta lor ar trebui pecetluita pentru 15-20 de ani, in inchisori cu regim de munca silnica, singurul mijloc prin care se mai poate recupera paguba de miliarde, ramasa inca neacoperita , desigur, dupa confiscarile de rigoare. In societatea romaneasca exista inca o multime de tabu-uri, iar referitor la acest subiect, se accepta ca daca cutare sau cutare este director de banca, automat trebuie sa aiba si o gramada de bani, desi acesti directori, ar trebui platiti exact ca si alte cadre cu pregatire echivalenta, iar ei ar trebui sa fie chiar si mai smeriti pentru ca li s-a dat sansa sa lucreze intr-un loc extrem de decent, si nu sa inventarieze (ca alti economisti) tevile de irigat, de pe campiile innoroite sau prafuite, de pretutindeni.Acesti directori de banci ar trebui sa fie extrem de fericiti cu aceste slujbe, pentru ca de cele mai multe ori- ei nu au muncit nici o zi pentru a aduna acei bani din fondul bancii, ei sunt doar niste intermediari si -chiar mai mult- niste paznici ai acestor bani, care sunt tipariti de guvern si care – obligatoriu- reprezinta valoare productiilor si serviciilor prestate de restul de 19, 95 milioane de romani. Insa la fel de bine stim ca aceasta casta financiara nu ar exista la acesti parametri (adica nababi) daca nu ar fi sustinuti de factorul politic, care este singurul partener in acesta crima antinationala, de unde concluzia care se impune nu este revizuirea, restructurarea sau orice altceva de acest gen, ci este schimbarea totala a sistemului care conduce tara, inlocuirea acestuia cu un sistem dovedit si la zi, a fi mult, mult mai bun, si desigur , luarea masurilor legale impotriva acestei mafii politico-financiare, care dovedeste -in intreaga lume- este cel mai destructiv factor al economiilor si al societatilor,///

    2-Jun 19, 2015

    Declaraţie INCREDIBILĂ a unui bancher: „În Roma antică, faliţii erau ucişi şi tăiaţi în bucăţi”

    Vicepreşedintele băncii de stat, CEC Bank, jigneşte incalificabil românii care au datorii la instituţiile financiare.

    Mirela Iovu se arată dezamăgită de faptul că metodele brutale folosite în antichitate împotriva datornicilor nu mai sunt valabile acum, ba chiar, odată cu aprobarea legii falimentului personal, celor care nu pot să îşi mai plătească creditele li se mai dă o şansă.

    „Pentru a salva afacerile de la faliment, poate este bine să avem, aşa, un mic semn de întrebare faţă de onestitatea celor pe care îi finanţăm. Nu ştiu câţi dintre dumneavoastră cunoaşteţi cum erau trataţi faliţii în Roma Antică. Faliţii, în funcţie de numărul creditorilor, erau ucişi şi tăiaţi în atâtea bucăţi câţi creditori aveau. În Evul Mediu se folosea stâlpul infamiei şi mai era obiceiul legării de un catarg în piaţa publică sau purtarea datornicului pe străzi. Există şi închisoarea datornicilor, unde capul familiei era încarcerat. Şi noi, în Codul Civil de la 1864 aveam închisoarea datornicilor. Dar, în decursul anilor s-a ajuns de la uciderea debitorului, până la acordarea unei a doua şanse, în 2014″…”

    __________________________–––––––___________________________

    Tarfa asta a umanitatii(nu neaparat ca femeie) are un tupeu greu de intalnit (in tarile normale) se vede ca inca nu stie ca adevaratul rol al bancilor ar trebui sa fie pazirea banilor celor care muncesc(detaliat in art. „Banca-Marul cel Stricat”), ea se erijeaza in stat, singurul care poate emite bani, insa acest soi de „bancheri”, isi aroga drepturi si privilegii nemeritate, in virtutea obtinerii slujbei respective(si cine stie cum!), iar daca nu le convine, nu au decat sa se duca la o mare ferma si sa fie economist si numerator de tevi de irigatii pe camp, sau jurist la o firma privata, unde va tine evidente de care nici nu a auzit si va munci pe branci sa termine orice lucrare…Dar asa, „bancher”, are timp berchet de filozofie si nu ar fi lipsit de interes ca organelle abilitate sa vada cum a luat ea credite, ea, familia si acolitii sai, s-ar putea demonstra ca nu este altceva decat o alta Hellen Woodrea , la fel , tare in clontz…Desigur ca nu o poti pune la puscarie chiar si pentru incitare la violenta si cruditate, are dreptul de a-si exprima orice opinie, insa aceleasi organe ar putea sa o tracaseze putin si pe acest temei si sa-i dea macar o amenda si o avertizare scrisa, cea ce va conta cand va calca pe bec serios, iar acesti indivizi o vor face , candva, cumva, dar-cum am zis- s-ar putea deja sa fie cazul CHIAR ACUM, si tocmai pentru asta urla ineptiile respective, sperand ca nu va fi luata la puricat….Sa te crucesti cand vezi cu ce exemple vine, ea traieste -mental- inca in sclavagism si chiar o inteleg, ea se simte stapana de sclavi si chiar este, iar aceasta datorita faptului CA i SE PERMITE…

  4. Bacau a spus:

    „Zilele acestea am tot fost întrebat de oameni din mass-media…”
    Vrem sa stim cine sunt cei care v-au intrebat ! In caz contrar riscati sa va dam in judecata pentru inventii si minciuni !

  5. Yogy TheBear a spus:

    Domnule Cristian Paun.
    Sustineti abolirea BNR si a sistemului de central bancking si trecerea la un sistem bancar de tip free market propus de Murray Rothbard ?
    Puteti va rog intr-un artocol sa prezentati pozitia dumneavostra fata de Scoala Austriaca de Economie si Libertarianism .
    Va multumesc

Comentariul tau