Stagiu militar in lumeRomânia involuează de la o zi la alta. Culmea, sub o guvernare denumită comod ”tehnocrată”, susținută politic într-un fel sau altul de un partid istoric cu titulatura de ”liberal” în spate. Cu un președinte ”alt-fel” venit tot pe filieră ”liberală”. Ultima aberație puțin comentată în spațiul public dar care poate avea consecințe complexe: reintroducerea stagiului militar obligatoriu (vezi aici știrea). Aberația este la fel de periculos susținută de tot felul de ”reprezentanți” ai societății civile (vezi aici poziția lui Alexandru Cumpănașu,  Președintelui Coaliției Naționale pentru Modernizarea (culmea!) României). Evident că susținătorii publici ai acestei aberații aduc pe tapet argumente pline de patos care îți fac să îți tremure intens pielea obrazului și te îndeamnă să duci mâna la inimă și să cânți involuntar imnul de deșteptare: interes național, iubirea de patrie, siguranța națională, asigurarea supraviețuirii noastre etc.

De ce nu are România nevoie de un astfel de serviciu militar obligatoriu în momentul de față? De ce reintroducerea acestui stagiu militar înseamnă un pas înapoi și nicidecum o evoluție demnă de un stat modern și avansat?

Stagiul militar obligatoriu înseamnă, în primul rând, resurse economice importante irosite într-un proiect cu rezultate îndoielnice. Vom cheltui bani importanți pentru a caza, hrăni, înarma (evident cu puști doar că de submarine atomice nu va fi cazul), transporta și antrena (tras la țintă pe un deal) un număr impresionant de oameni. Aceste resurse ar trebui, mai degrabă, redirecționate către servicii publice vitale care ne pot crește speranța de viață (sănătate), capacitatea și șansele de angajare (educația) sau care ne conectează mai bine cu lumea din jurul nostru (infrastructura).

În al doilea rând, acest serviciu militar obligatoriu, vrem nu vrem, înseamnă un cost social important: delocalizarea unor oameni din sistemul economic care temporar vor trage cu pușca (arcul) la țintă pe un deal pentru a fi pregătiți în cazul în care o bombă atomică trasportată de o rachetă supersonică ar ataca România. După ce că ei nu vor mai lucra (produce bunuri și servicii), statul vrea să le asigure și salariul (îl plătește angajatorul privat oare?) și o indemnizație suplimentară raportată la salariul minim / mediu (de la guvern oare?).

În al treilea rând, în loc să întărim armata de specialiști care să asigure cooperarea socială eficientă a României cu țările din jur, unii dintre noi militează tot mai intens pentru o poziție beligerantă și belicoasă. România este o economie de piață de câțiva ani buni, chiar dacă mai mult declarativ sau ”pe hârtie”. Acest lucru înseamnă schimburi de bunuri și nu război cu cei din jur. Înseamnă competitivitate externă, înseamnă sistem economic privat funcțional, înseamnă industrii care se dezvoltă și angajeaz ”armate” de oameni capabili să ofere lumii lucruri de valoare. Chiar dacă tu declari că duci oamenii obligatoriu să facă armata în loc să producă bunuri și servicii în scopuri defensive, mișcarea nu va scăpa neobservată de cei din jurul tău care și așa sunt destul de crispați pe acest subiect. Înarmarea ta va atrage, implicit, înarmarea vecinilor tăi și, circular, o și mai mare înarmare a ta ulterioară. E ca la barierele tarifare și netarifare în calea comerțului internațional.

Următorul argument (unul decisiv zic eu) ține de gradul precar de înzestrare (prezent și viitor) al armatei române. Nu vom avea multă vreme, fără o economie privată funcțională, resursele publice pentru a achiziționa echipament de luptă de ultimă generație (submarine atomice, tancuri atomice, drone atomice, bombardiere atomice, pitici atomici etc.). Să convoci acum milioane de oameni să tragă obligatoriu cu pușca (a se citi arcul) pe un deal e o aberație imensă. Nu obții nici un plus de securitate. Ce vom face cu această măsură. Vom avea milioane de oameni bine pregătiți să tragă cu o pușcă ce bate sub 500m (cu eroare imensă) sau să arunce cu o grenadă defensivă (maxim 20m) care să lupte contra unor rachete nucleare balistice ce vin de la mii de metri din cer sau de sub mare. Să fim serioși că râd și curcile de noi.

Aș aduce în discuție și argumentul că un stat modern cooperează la nivel global. Adică lumea globală în care trăim este o lume a tratatelor, o lume a negocierilor, a discuțiilor. O lume care a înțeles ce înseamnă drama războiului, ce înseamnă moartea stupidă pentru idealuri inexistente sau pentru capriciile unor politicieni incapabili să accepte aceste valori.

Orice stat care întărește armata, care sărăcește populația pentru a aloca resurse pentru militarizare excesivă (chiar și pe motive de apărare sau securitate) sau un stat care pune preț pe cooperarea cu arma la purtător decât cooperarea voluntare și specializarea în producția de bunuri și servicii arată că nu înțelege sursa reală a prosperității, că nu este interesat real de binele cetățenilor și că pune mai presus interesele unor caste politice privilegiate care trebuie să fie mai bine apărate de potențiale revolte (mai degrabă din interior decât din exterior). România este o țară prea săracă și prea mult sărăcită de politicieni ca să își mai permită proiecte de ”modernizare” bazate pe arme și fapte de vitejie.

PS: Vă invit în final să dați un ochi și pe harta de mai sus să vedeți ce țări aplică acest stagiu militar obligatoriu în prezent.


17 comentarii la “O nouă aberație a tehnocraților: revenirea la stagiul militar obligatoriu”
  1. Cosmin a spus:

    Daca sursa stirii e romaniatv … ceva e in neregula.

    Cand a aparut subiectul eu auzisem ca se dorea crearea unei „tabere de vara” alternativa.
    Nicidecum serviciu militar obligatoriu.

  2. Alexa Popa a spus:

    Intr-o lume fictiva in care poporul a dat de internet si a inteles ca acest proces se numeste rapire si sclavagism, toti ogitwrii superiori vor avea placerea sa vada ca sunt impuscati pe unde sunt prinsi, indiferent ca e lamasa la poligon sau in pat. Sclabia comunista e de domeniul trecutului.

  3. Eugen dan a spus:

    Un stat puternic nu se poate fără o armata puternica. Armata ar trebui sa fie o mândrie nu o obligație . Acum unii iau bani sa scrie , păcat de ei ca sunt urmașii lui Iuda

  4. @Eugen a spus:

    @Eugen dan – un stat puternic e ala in care fiecare om are macar o arma in casa si poate sa o poarte cu el. Nimeni nu invadeaza o tara unde sunt mai multe arme ca oameni pentru ca nu au cum sa ne impuna nimic.

  5. Vasile Roaita a spus:

    Excelent continut Cristian!Asa nume, asa articol!
    In armata am invatat ca are dreptate intotdeauna cel care tine arma de partea cu tragaciul.
    Stiu ca ai mai multa carte ca un taran, dar data viitoare cand mai treci pe langa o turma de oi, convinge-l si pe cioban ca nu mai are nevoie de caini la stana, doar esti cu 2-3 clase peste el, ca trenu.
    „Vom avea milioane de oameni bine pregătiți să tragă cu o pușcă ce bate sub 500m (cu eroare imensă) sau să arunce cu o grenadă defensivă (maxim 20m)”.
    Chiar asa? Poti cauta pe net despre Cugir si fabrica de arme de acolo, unde gasesti prezentarea si caracteristicile fiecarui model.
    Asa ca fapt divers, au de vanzare PSL care se traduce pusca semiautomata cu luneta care poate nimeri tinte la 1000-1200m si cartusul are efect omarator la 1500m.
    Un AKM47 poate trage la 600m ochit si nimereste tinta la foc cu foc.Doar la foc automat precizia scade si este sub 500m (uzual 200-300m specific pentru lupta de oras) dar daca se trage o rafala si ai ghinionul sa ajungi pe traiectorie, un glont are efect letal la 1000m.
    Iar o grenada defensiva are un diametru de 200m in care se provoaca rani si o raza de 50m in care are efect letal.Iar uzual, o grenada defensiva se arunca la 80-100m.Si femeile arunca mai mult de 20m.
    Cat despre poza atasata la articol, sigur nu esti daltonist?
    Pata aia mare de culoare rosie nu-ti sare in ochi?
    Sau poate este doar nostalgia dupa carnetul de partid?
    Pentru ca nu doresti ca oamenii sa fie instruiti, cel mai bine este sa mergi in poligonul MAI de langa Bucuresti si sa faci o sedinta de tragere.Dupa care sa-ti dai cu parerea.De preferinta si o sedinta cu aruncarea de grenade, unde scoti cuiul si-l arunci dupa care numeri pana la 5.
    „Uneori cruzimea este mai umana decat mila” dupa cum se spunea in Sparta. Pe vremea cand se petreceau faptele din filmul 300. Iar istoria se repeta inca de atunci.

  6. Angelica a spus:

    Nu sunt de acord cu cele scrise in articol. Implicatiile sociale sunt cu mult mai mari in favoarea societatii. Trebuiesc vazute toate stadiile implicatiilor si apoi se poate discuta altceva.

  7. rica a spus:

    O aberatie evidenta este articolul tau. Nu este vorba despre reintroducerea serv. militar obligatoriu ci a celui pe baza de voluntariat. Dar daca n-ai ce face Paun(e)dai cu vorbele-n pereti. Du-te ma la munca , fa ceva util pentru societate .

  8. Daniel H a spus:

    Mai bine incep luand voluntari toti bosorogii care zic ca a fost atat de bine in armata. Sa zicem 4 ani de caciula, ca tot stau acasa degeaba.

    Asa pot sa traga in poligon si sa faca curetenie in cazarme.

  9. LEVI STRAUSS a spus:

    Cum lucreaza un presedinte

    Catalin Avramescu

    Cu hartii, in primul rand…

    Klaus Iohannis a declarat intotdeauna ca doreste sa fie alt fel de presedinte decat Traian Basescu. Cel putin intr-o privinta, il anunt ca a reusit…Pe mine ma mira un singur lucru. Klaus Iohannis declara ca este luteran. Eu am o mare simpatie pentru protestantism…

    Pe 24 mai 1521 Luther ii scrie lui Spalatinus: „Satana este treaz!…”

    2-„Doi ș’un sfert“: la ce bun un serviciu secret care protejează infracțiunea?

    Cristian Campeanu

    2016-09-06

    După cât de mult s-a compromis, serviciul secret al Ministerului de Interne ar trebui desființat.

    …Deși afirmă că nu ar fi vorba de o chestiune politică, Băsescu se contrazice și câteva fraze mai încolo susține că „dacă vorbim de un joc politic în înlăturarea lui Tobă, nu am putea să credem decât că a fost făcut pentru că în timpul lui Tobă nu s-a putut fura“. Este vorba, de­si­gur, despre alegerile locale. Că nu s-ar fi furat la locale nu poate fi un argument în favoarea integrității și competenței minis­trului Tobă, fiind mai degrabă un standard minimal pentru orice ministru de Interne, dar, oricum, întreaga discuție despre ale­geri este complet irelevantă în cazul domnului Tobă.

    Deși atât Dragnea, cât și Băsescu mută atenția asu­pra unei pretinse dimen­si­uni politice a cazului Tobă, în realitate este vorba des­pre cu totul altceva: despre corupția din Ministerul de Interne… Pe scurt, DNA a aflat că, în loc să uti­li­zeze fondurile operative pentru a com­ba­te criminalitatea, DIPI a aruncat banii pe chermeze și pe cadouri pentru ministrul Oprea. Când DNA a cerut documentele ca­re înregistrau aceste cheltuieli, DIPI și ministrul Tobă au refuzat pe motiv că ar fi fost secrete. Dar, în România, legea in­ter­zice secretizarea documentelor care ar pu­tea constitui proba săvârșirii unei infrac­țiuni…”___––____C.Campeanu este total la obiect, nu numai in MAI exista coruptie la varf, dar in toate ministerele si in toata conducerea tarii, motiv pentru care nu se mai poate face nimic, exceptie, BOMBA ATOMICA POLITICA SI ADMINISTRATIVA, adica intoarcerea la MONARHIE CU APORT ENGLEZ, importul de minim 4 mii profesionisti in toate domeniile(inclusiv politie justitie, etc.)urmata de formarea de cadre noi bazate pe real professionalism(calificare excelenta si onestitate pe masura).Insa Avramescu ma face din nou sa ma intreb daca nu cumva el nu este deloc ce pare a fi, pentru ca in articolul sau, 1/2 din idei sunt de fapt pentru sustinerea si spalarea ex-pres-edintelui basescu, ca si cum el nu ar sti ca individul a dat cea mai mare lovitura economiei romanesti(JAFUL MILENIILOR=dosarul Flota) si in continuare altele mai „mici”(distrugerea industriei romanesti vanzarea pamantului catre straini,etc.), in timp ce taia salariile chiar si cu 50%(desigur, pe cele ale muncitorilor, nu pe ale lor, cei din varf!!!).Desi are perfecta dreptate in cazul iohanis ,adica un tembel criminal interest doar de leafa buna si colectarea de chirii de pe urma caselor obtinute fraudulos(sa nu uitam si „functia” de perpetuu turist!), se pare ca avramescu are un dinte personal impotriva acestei hahalere de Sibiu, pentru ca el este cel care l-a rechemat din dulcea functie de ambassador in Finlanda.Scenariul poate fi cam asa: cu ingaduinta serviciilor, avramescu a atacat frontal sistemul si serviciile, pentru a capta increderea a cat mai multi, si -ulterior- in punctul urmator a virat spre tinta initiala(dar nedeclarata) adica albirea marelui bandit basescu poate chiar cu scopul de-al reabilita pe acesta , care (pentru protectia sa si a mafiei sale) ravneste la o functie inalta si cu imunitate…Iar pentru a ne convinge ca este ” om de bine” avramescu ne spune ca-i iubeste pe protestanti si ne adduce un exemplu, cel cu Luter, insa mai exista si altele…. De exemplu cel cu Calvin, care l-a condamnat la ardere pe rug pe marele savant Miguel Serveto(tot pe la anii 1500+), iar odata cu el au fost arse si cele mai multe dintre volumele sale medicale…Daca lucrarile sale (specializate pe bolile cardio-respiratorii) ar fi fost salvate, omenirea ar fi fost -la zi- cu cel putin 2-300 de ani in avans in domeniu, iar imensa mortalitate actuala- nu mai vorbim de dizabilitatile impuse- datorata acestor afectiuni specifice( cardio-pulmonare) ar fi fost cu mult, cu mult mai redusa(LS)

  10. Cris a spus:

    E normal sa existe o lege a rezervistilor, la fel cum e normala remunerarea acestora atunci cand presteaza servicii pentru patrie. Avem o multime de frecatori de duda care s-ar duce de buna voie intr-o unitate militara, pentru sume minime, numai sa faca si ei ceva util lor si societatii. E clar ca nu vom avea o armata bine platita si dotata optim in urmatorii 20 de ani dar macar un corp de rezervisti bine alcatuit putem avea. Ganditi-va numai ce se intampla in cazul unui cutremur major… sa nu ai pe cine sa chemi sa dea o mana de ajutor.

  11. Daniel H a spus:

    Lumea nu intelege ca astia sunt doat angajati. In vaz de razboi, inundatii sau cutremure o sa inmaneze o demisie si la revedere. NU MAI EXISTA sclavagismul comunist. Profesionisti inseamna oameni angajati cu contract care pleaca cand vor, ca orice alt angajat.

  12. LEVI S T R A U S S a spus:

    Armata romana a ultimilor 60-70 de ani(ca sa scriu la subiect) a fost de fapt (alaturi de puscariasi, elevi si studenti) o parte insemnata a fortei de munca( in special in agricultura), si desi numeric era „o forta” echipamentul si armamentul disponibil (adica calitatea) era doar o sperietoare caricaturala pentru orice alta putere militara a lumii, inclusiv Rusia(URSS).La fel de adevarat este ca peste 99% din ofiterii ultimilor 50-60 de ani erau ca si restul diversilor „profesionisti”, doar ageamii si -pe deasupra -fricosi, nici macar unul dintre ei nu era trecut prin focul razboiului(cu extrem de mici exceptii), asa cum au fost miile de ofiteri din armata regala, decimata de regimul communist, fie prin inchisori, fie doar scosi din armata si marginalizati, inclusiv baneste.Iar faptul acesta este dovedit de noua garnitura de ofiteri( ajunsi in functii inalte) de dupa „89, care au transformat armata intr-o afacere personala, au furat si vandut tot ce a fost posibil…In sfarsit armata romana(singura) nici inainte de „89 si nici acum, nu ar face fata unui atac serios, noroc ca am fost si noi integrati in NATO. Pentru exemplificare , doar doua exemple, de-genera-tul opera,a iesit din armata (pentru afaceri civile) si s-a intors cand „a vrut muschii lui”,in mod normal nu mai trebuia reprimit in armata, iar cei care l-au acceptat, ar trebui anchetati, sunt sigur ca toata aceasta manevra s-a facut doar cu scopul de a a se jecmani armata, de catre individ si acolitii sai din armata si din afara…Doi, se stie ca ceausescu(in decembrie „89) in turbarea sa, era decis sa puna tunurile pe Timisoara, si a ordonat trupelor din Arad sa porneasca spre Timisoara, insa „motorizatele” armatei romane(ca si tunurile si bateriile de rachete, etc.) erau ziluri rusesti, ramase din al DRM, niste taraboante (practic normal pentru varsta lor matusalemica)care mai ales iarna, aveau nevoie de o ora doar pentru a putea fi pornite(realmente ” la manivela”) si faceau diverse pene, la fiecare 20 km…Si trebuie sa adaugam si faptul ca ‘combustibilul” folosit era falsificat, prin „adapare”, multe tone din acest combustibil, era sustras de cei care se ocupau( ofiteri si maistri militar) direct de depozitare si paza, acestia furau si pentru ei, dar mai ales pentru comandantii unitatii militare si alte cadre inalte, pentru ca este o nedrepate sa vorbim doar de coruptia si jaful din armata, actual, acesta a existat tot timpul in regimul trecut, insa se facea mult mai discret…Si-apropos de serviciul militar obligatoriu- la acest moment nu sunt decat doua variante:1) daca hardughia numita UE va rezista( si pare ca o va face chiar si in ciuda Brexitului***) armate roman-in max. 3 ani- va fi deja vu, UE isi va forma o armata unica, prin „integrarea militara”, fapt ce-macar- va usura monetar Romania, care va trebui sa participle cu un numar de soldati si ofiteri cat si sumele aferente, mult mai mici decat acum(pentru 50-60 mii soldati si ofiteri) .2) Totusi, daca UE se va destrama Romania va trebui sa-si refaca armata, insa cu acesti generali, etc., ar fi doar un alt( dezastru, mai degraba ar forma un fel de Legiune Straina, unde ar aduna cateva zeci de mii de tineri sanatosi si f. saraci din intreaga lume (***) si ar importa cateva sute de ofiteri de cariera din tari cu istoric combatant(USA,Anglia) si astfel putem forma o armata de elita///(*** Atat Germania cat si Franta lucreaza intens -dar discret- la acest proiect(adica o armata europeana) cu scopul de a servi o motivatie pentru desfintarea NATO, in care nu ei sunt actorii principali(Franta nici atata)…2*** Contractul ar trebui sa fie simplu si incitativ, serviciu de minim 5 ani, dupa care primesc cetatenie romana( si pot sa-si aduca si familia) cat si un ha pamant, cu locuinta la cheie,platibila lejer, chiar si in 2 generatii, plus o pensie partial si un imprumut preferential pentru a incepe un business.Cu siguranta ca f. multi vor opta pentru inca cativa ani de serviciu( pentru cresterea avantajelor), cea ce va fi inca un plus pentru Romania.

  13. LEVI STRAUSS a spus:

    Sinceritatea aliatilor si tristetea slugilor. de Mihai Somanescu(activenews) „…Probabil că, exasperați de faptul că societatea românească refuză să priceapă că SUA nu va sprijini o unire a Basarabiei cu România peste capul Rusiei, americanii au fost nevoiți să folosească aceste sintagme dure despre „diferențele” dintre români și moldoveni. P-asta, nici măcar slugile de la Hotnews, Ziare.com sau Adevărul nu aveau cum s-o mai spele! _____––_____in sfarsit , ceva scris la obiect , cu nerv si correct.Mai jos -pentru ca nu strica niciodata- putin gaz, chiar daca mai vechi( de pe Flamura Verde):

    21/10/2012 la 01:47

    Răspunde

    de acord ca exista si au existat abuzuri-chiar grave- implicand toate partile, insa mi se pare ca noi, romanii, am ajuns un popor de plangaciosi, care nu facem nimic sa ne maturizam, tot timpul gasim vinovati pe altii, si tipam impotriva rusilor, a bolsevismului, a faptului ca nu au venit americanii, ca ungurii ne saboteaza, ca tiganii sunt hoti si evreii* conspira permanent, asa si pe dincolo, etc.etcetera.
    Adevarul este ca ne meritam total soarta si ar trebui sa multumim lui Stalin ca nu ne-a desfintat complet si ne-a lasat sa existam ca natie(oricum, ne vor desfinta „conducatorii”, get-beget romani, cei de azi),cred ca este timpul sa spunem lucrurilor pe nume:
    la 1914 cand a inceput razboiul I, Romania (desi regele era german ) Romania a facut o alegere responsabila si a intrat in razboi de partea Rusiei, care imediat a sarit in ajutorul Serbiei** atacata de imperiul austro-ungar, cu care-aproape simultan- s-a aliat Germania.
    Pentru acest lucru, dupa razboi, marile puteri redau Romaniei drepturile naturale asupra Transilvaniei, Basarabiei si Bucovinei, parte din ele pierdute-mai tarziu- cu ocazia celui de al doilea razboi mondial, ca urmare a unei aliante total iresponsabile, de data aceasta cu Germania si nu din cauza regelui (progerman, sa zicem) ci din cauza unui alt roman „verde”!
    Ma intreb cat de tampit sau ignorant trebuie sa fi fost auto-numitul maresal antonescu, sa nu se uite si el pe harta sa vada impotriva cui porneste la razboi (iunie 1941, luna cand Germania declara razboi Rusiei, desi in 1939 au impartit Polonia), desi Rusia a facut presiuni pentru o alianta cu Romania;
    -oare nu stia din istoria recenta (traita de el) ca Rusia a fost forta principala (din primul razboi) care a infrant Puterile Centrale si a facut si un gest frumos sarind imediat in ajutotul Serbiei ?
    -oare nu stia si el din istoria mai veche ca Rusia este o tara imbatabila, mai ales pe propriile teritorii, dovada fiind decimarea absoluta a celei mai mari armate paneuropene(Grande Armee) a lui Napoleon, chiar daca ajutati de iarna ruseasca, dar -oricum- tot ruseasca?
    -oare nu stia ca Rusia este o tara industrializata (la acel timp: producea ceasuri de mana si autoturisme, radiouri, armament, etc.,etc.) in timp ce noi eram eminamente agrari?
    – si (nu neaparat ultimul argument) de ce sa pornesti razboi impotriva unui vecin, mai ales atat de mare si puternic ?(Nici macar USA nu a mai atacat Cuba prosovietica, tocmai pentru ca , cu un vecin nu trebuie sa te lupti).
    Toate analizele duc la concluzia ca noi am fost agresori impotriva Rusiei si ca ne meritam soarta, insa intotdeauna pentru noi , istoria incepe dupa 1945, cu bolsevismul importat, sau impus, insa asta este natura lucrurilor, invingatorii fac cartile si impart rolurile, iar noi, am fost -cu dea sila- acceptati la masa invingatorilor, nici macar pe jumatate, norocul nostru a fost ca regele Mihai a facut o inteleapta alegere, chiar daca in ceasul de pe urma, si a salvat -realmente a salvat- natia romana de la exterminare.
    Revenind, da, din toate partile si impotriva a toate partile au existat abuzuri, insa decaderea actuala si fara precedent a Romaniei se datoreaza suta la suta „conducatorilor” care sunt romani nascuti si crescuti in aceasta tara, pe care o vor distrusa.

    * Niciodata in Romania nu au trait mai mult de 1,5 milioane de evrei(adica sub 10% la acel timp) la ora actuala, mai putin de 30 mii; la acel timp, sub 3 milioane locuiau in URSS si aprox. 2 milioane in Polonia
    ** asa cum in 1989 a facut USA cu Kuweit, la invazia savarsita de Iraq, si nu prea multe tari au avut de comentat

  14. LEVI STRAUSS a spus:

    O nouă palmă a diplomaților SUA pe pământ românesc: după ambasadorul de la Chișinău, acum Hans Klemm s-a pozat cu steagul SECUIESC, simbol al separatiștilor maghiari. Reacția TIMIDĂ a MAE.(activenews).
    (…)___–-___
    Prea multa sensibilitate, insa este specifica „marilor” patrioti de opera, mai ales ca este si an electoral…Unde erau acesti nationalisti(funar, diaconu, etc.) cand s-a vandut (si inca se mai vinde) jumatate din pamantul si padurile tarii? Unde erau cand din Romania au plecat 400 MILIARDE dolari, dupa analiza CIA, desi per total, Romania a fost devalizata de cel putin 999 MILIARDE dolari? Ce fac ei sa recupereze aceste valori? Fac gargara politica pentru lucruri de aparenta, exact cum fac toti de peste 25 ani, in special in ani electorali.Sigur ca Romania este in stat indivizibil( si asa ar trebui sa ramana) insa cei care-l vor distrus SUNT CHIAR CONDUCATORII tarii, giohanala de Sibiu, vipera de Salaj si ungureanu’ de la SIE sunt agenti austro-franco-germani si executa perfect planul de distrugere a tarii(cu ajutorul parlamentului), inclusiv prin marea tzeapa pe care o au ca si plan B , adica reantoarcerea la Monarhie cu „princiul” duda ( si margareta) pe post de paiatze, pe care tot ei sa le conduca si sa exonereze de crimele anti-romanesti pe cei ca ei, asa cum ei-conducatorii post-decembristi- i-au aparat pe cei din nomenclatura comunista, practic prelungirile acestora conduc Romania.Solutia este unica si radicala: distrugerea completa a acestei clase politice, intoarcerea la Monarhie cu aport Englez, singurul mare imperiu din istorie care a dovedit ca stie si respecta cuvantul „fidelitate” vezi si eventualul Brexit,un pas inaintea formarii armatei UE, adica disparitia NATO, pentru ca Franta si Germania asta doresc, o armata UE in care si prin care ei sa conduca Europa, insasi hapul aruncat de Hollande (giohanalei de Sibiu) cu vizita si declaratiile facute, nu sunt decat o momeala pentru a fi siguri de acceptul acestuia in constituirea armatei unice, a UE

  15. Ghita Bizonu' a spus:

    Zau? Chiar asa? „submarine atomice, tancuri atomice, drone atomice” ?! Imi pueti numi un singur tanc „atomic” ? Sau stoti cumva ce este aia o „drona”?! Cat des[pre subarine atomice … cvate state au asa ceva?!
    Insa sa stiti ca si razboiul este un schimb de bunuri – in gnl proectile. Face bine la unele afaceri (Bell, General Dinamics, Factorie Nationale, Mauser GmbH ..)
    Si mai aflati ca cine nu isi hraneste armata va hrani armata ocupantului! Adica , in cazul nost a rusului… Poate ati auzit de unele schimbari prin Crimeea … credeti cumva ca la o adica stabii de la Kremlin ar da mare importanta palavrelor despre „sursa reală a prosperității”? Eu zic ca un cel mai favorabil caz ptr dvopastra ati primi doar vreo 2 cu nagaika si un indem „malci durac!”

    Si imi palce nespus „unii dintre noi militează tot mai intens pentru o poziție beligerantă și belicoasă” Oare de ce nu ma mir ca aduce a propaganda kominternista?!

  16. Yogy TheBear a spus:

    Domnule Cristian Paun.
    Presupun ca nu sunteti fan BNR :))
    Dar tot vad la televizor pe Lucian Isar ca ataca BNR pe niste chestiuni care le vad irelevante, fara a explica ce face defapt BNR (cum produce ea defapt inflatie si altele).
    Ne spuneti va rog o parere.
    Va multumesc.

  17. anton a spus:

    nu este bun stagiul militar
    sa se faca ca in occident -cei iesiti la pensie cu experienta si cu varste intre 45-55 sa faca obligatoriu la alegere trei luni armata pe an fiind f eficienti si f profesionisti cu costuri minime. se bat cu caramida-n piept ca apara tara dar vor tilicari noi cu costuri enorme si fara experienta.
    paun sa lase spagile de la ase in pace fata de rusofil sa sa fie trimis in prima linie

Comentariul tau