Sistemele democratice presupun reprezentarea noastră de către un grup de oameni aleși prin vot. Aceștia devin ”agenții” noștri. Statul este văzut astfel ca putând fi asociat unei abordări de tipul ”principal – agent”. Principalii sunt contribuabilii cu taxe către bugetul de stat care deleagă prin vot agenților lor să se ocupe de aceste taxe. Ar părea similar contractelor private prin care, de exemplu, un principal (asiguratul) deleagă unui agent (asigurătorul) unele riscuri specifice (riscul de incendiu sau inundație, de exemplu). Sau contractelor private prin care acționarii deleagă unor manageri administrarea capitalului lor investit într-o afacere.

Această abordare atrage după sine și credința, inevitabilă, că statul poate fi condus după aceleași principii ca și sectorul privat. Că regulile pot funcționa similar și că hazardul moral are aceeași natură. La fel și costurile de agenție. Nimic mai fals. Atunci când vorbim de intervenția statului (mai ales în plan economic) avem de a face cu o relație de tipul ”principal-agent” din următoarele considerente (cel puțin):

  • În primul rând, în cazul statului vorbim de cineva care operează cu banii unora (contribuabilii) în beneficiul altora (asistații sociali, de exemplu). Adică vorbim de o schemă de redistribuire neclară prin care cineva intră în posesia unor resurse de la unii cu care are interesul de a-i jecmăni cât mai mult pentru unii față de care are interesul de a le oferi cât mai puțin. Nu e situația, de exemplu, a unor acționari care numesc pe banii lor niște manageri să îi reprezinte. Și managerul și acționarii sunt într-o relație directă cu interese reciproce ce decurg direct între principal și agent.
  • În al doilea rând, în cazul statului nu vorbim, de cele mai multe ori, de existența unui contract explicit. Contractul din spate este unul vag și se numește contract social, cu prea puține drepturi și obligații specifice (obligațiile sunt mai specifice, drepturile mai vagi și mai pozitive);
  • Multe dintre pozițiile de administrare a resurselor nu se votează direct. Adică, agenții aleși să ne reprezinte nu sunt aleși prin vot ci sunt numiți, mai degrabă. Votul este modul în care principalii își aleg agenții și nu numirea lor (ulterioară) de câtre cei votați. Prin numire și nu votarea agențiilor se diluează foarte mult responsabilitatea agenților în fața principalilor și crește semnificativ hazardul moral. Cu atât mai mult cu cât contractul explicit nu există iar cel implicit e foarte vag;
  • Agentul nu obține pașnic și voluntar resursele pe care le ”administrează” în favoarea principalului. Principalul nu se poate retrage benevol și când vrea foarte ușor dintr-un contract cu un astfel de agent. O poate face doar dacă pleacă la un alt agent, în alt stat. Unele state împiedică migrația, deci problemele se pot complica și mai mult. Puterea de negociere este semnificativ redusă cu astfel de agenți ce au în spate agresiunea instituționalizată.
  • Sistemele democratice de diminuare a hazardului moral și a costurilor de agenție sunt foarte limitate și generatoare de birocrație și corupție. Multe dintre ele se află tot sub controlul agentului și nu sub controlul principalului.
  • Există o categorie aparte de agenți care sunt simultan și principali (cei care lucrează în companiile de stat, cei care trăiesc din subvenții de stat sau ajutoare de stat, cei care lucrează la stat, pensionarii, cei din băncile centrale etc.). În societățile moderne, datorită expandării statului, aceștia sunt tot mai numeroși. Și au și drept de vot setând, prin votul lor, modul de acțiune al agenților și relația acestora cu principalii.

Concluzia este că statul nu poate funcționa niciodată ca o entitate privată. Nu (mai) putem privi atât de reducționist statul ca pe o simplă delegare de resurse de către principali (contribuabilii) către niște agenți aleși prin vot democratic și reprezentativ. Complexitatea, sofisticarea și expandarea intervenției etatice o îndepărtează semnificativ de acest mod simplist de a privi lucrurile. Reprezintă un element de îngrijorare și un argument esențial în minimizarea statului. Viitorul nostru depinde esențial nu de modul în care funcționează piețele ci de modul în care resetăm statul omniprezent în deciziile noastre economice.


0 comentarii la “Statul și problema principal – agent”
Comentariul tau