Statul, dobanda si criza actuala…

Lumea modernă în care trăim se caracterizează printr-o instabilitate economică tot mai accentuată şi mai profundă. După căderea sistemului de la Bretton Woods (o soluţie americană la situaţia de după război) în 1971 problemele în sistemul financiar internaţional sunt departe de a fi rezolvate.

Criza actuală scoate din nou la rampă specialiştii (inexistenţi înainte de izbucnirea crizei cu foarte mici excepţii) care vin cu tot felul de păreri şi de soluţii, care mai de care fanteziste. Cele mai multe dintre ele vizează „reformarea pieţei libere” care prin reprezentanţii săi (acei capitalişti cu gulerul scrobit) au acumulat averi importante dând dovadă de un „egoism miop” în urmărirea cu obstinaţie a propriilor interese, adică maximizarea profitului.

Înainte de a ieşi la rampă şi a blama mecanismele pieţei libere (singura în măsură să permită şi să valideze alocarea resurselor indiferent de natura lor – alta deocamdată nu ştim) şi de a propune o soluţie la criza actuală cred că ar trebui să ne gândim serios la cauzele acestor crize care se tot repetă cu amploare tot mai mare şi să vedem unde este adevărata greşeală în sistem.

Tocmai de aceea, discuţia pe care vreau să axez acest articol are în vedere sistemul de preţuri aplicat pe cazul dobânzilor pentru a putea exemplifica şi mai bine cauzele ce stau la baza crizelor economice moderne. Sistemul de preţuri (în general) este menit să asigure trei lucruri în economie: transmiterea corectă a informaţiei, stimulente pentru alocarea optimă a resurselor de capital şi distribuţia veniturilor în economie.

Aş concentra discuţia deocamdată pe transmiterea corectă a informaţiei:

• dobânda este o variabilă importantă în procesul de producţie şi ea se formează (sau cel puţin aşa ar trebui) pe baza raportului cerere de titluri financiare (exprimă înclinaţia noastră de a economisi sau investi) şi a ofertei de titluri (exprimă intenţia companiilor de a atrage resurse de finanţare de pe piaţă pentru dezvoltarea unor proiecte). Atunci când cererea de titluri scade (pentru că riscul perceput de investitori e mai mare, pentru că veniturile investitorilor scad, pentru că lichiditatea pieţei de capital scade sau pentru că investitorii percep o creştere a inflaţiei în viitor şi nu mai sunt interesaţi de investiţii ci de consumul prezent de bunuri de folosinţă îndelungată) dobânda pe piaţa de capital ar trebui să crească. Un sistem liber de preţuri ne-ar transmite această informaţie importantă: în criză (când riscul creşte, inflaţia aşteptată creşte) costul capitalului (adică dobânda) ar trebui să crească.
• În criză există deficite bugetare profunde şi oferta de titluri este şi ea modificată de stat care încearcă să acopere găurile din buget prin atragerea de resurse de la investitori. Companiile emitente de titluri şi ele caută să se finanţeze acum pentru că inflaţia este în creştere şi dacă aşteaptă până anul următor vor cumpăra bunurile de capital mai scumpe. Adică, într-un sistem de preţuri liber, atunci când se anticipează o adâncire a crizei oferta de titluri ar trebui să crească şi, implicit, piaţa să ne transmită informaţia că dobânda creşte.

În realitate ce vedem însă: DOBÂNDA PE PIAŢĂ ARE O TENDINŢĂ DE SCĂDERE. În crizele care ne-au lovit în ultimele decenii dobânda a avut această tendiţă clară: în criză ea a scăzut puternic (a se vedea graficul alăturat. De ce se întâmplă acest lucru? Foarte simplu: pentru că în sistemul preţurilor de pe piaţa capitalurilor (dobânda se formează liber pe baza cererii şi ofertei de titluri financiare) INTERVINE STATUL prin expansiune monetară în momentele de criză. Statul emite monedă (creşte masa monetară) ca soluţie la criză (pentru a stimula consumul) şi, această masă monetară în surplus (pentru consum) se îndreaptă şi spre piaţa de capital crescând cererea de titluri financiare şi determinând o scădere a dobânzilor.

Adică STATUL este cel care intervine şi distorsionează mecanismul de formare a preţului capitalului prin emisiune monetară şi, implicit, distorsionează informaţia care se transmite către investitorii din piaţă. Într-o astfel de lume investitorii încep să se întrebe cu voce tot mai tare: de ce să mai economisească bani sau de ce să mai sacrifice consumuri prezente când efortul lor nu mai este preţuit pe piaţă. Nu mai economisim pentru că dobânda primită nu mai reflectă adevăratul preţ al capitalului. Mai mult, trăim într-o lume în care, pe lângă faptul că nu mai suntem încurajaţi să economisim, am ajuns să fim „forţaţi” să consumăm cu orice preţ nu doar ceea ce câştigăm în prezent ci şi ceea ce vom câştiga în viitor (costul acestui lucru fiind practic 0). Statul încearcă prin această politică să susţină consumul şi investiţiile şi nu face altceva decât să inducă şi mai multă eroare în sistem. Antreprenorii vor crede greşit că există capital abundent şi ieftin pe piaţă şi se vor angaja în proiecte de amploare imposibil de susţinut ulterior în timp ce consumatorii se vor angaja în consumuri pe care pe termen lung nu le pot susţine. Recesiunea este înlocuită artificial cu un pseudo-boom construit pe o soluţie monetară şi nu una economică. Această politică greşită de a găsi soluţii monetare la problemele economiei reale este cauza crizelor din lumea modernă în care trăim.

Pentru a putea ieşi din criză şi pentru a putea evita intrarea într-o nouă criză (poate şi mai mare) trebuie să se înţeleagă faptul că expansiunea monetară fără justificare nu mai trebuie să aibă loc. Trebuie găsit urgent un mecanism de control prin care băncile centrale din lume să nu mai emită monedă fără o bază reală. Statul prin instituţiile sale este principalul vinovat de actuala criză, ceilalţi factori fiind doar factori agravanţi. Dacă vrem să reformăm ceva trebuie să începem nu cu piaţa liberă a capitalurilor ci cu interferenţa statului în mecanismele acesteia. Toate vocile îndreptate împotriva capitalismului actual şi care susţin soluţii de tipul „subvenţionarea dobânzilor”, „subvenţionarea creditelor de consum sau ipotecare”, „susţinerea consumului cu orice preţ”, „creşterea proiectelor de investitii ale statului” nu fac decât să complice şi mai mult lucrurile.