
Economia trebuie înțeleasă ca un amplu proces de coordonare spontană între actorii principali care participă la ea: producătorii, consumatorii, creditorii, capitaliștii (sau investitorii), salariații etc. Piața este locul unde această formă de cooperare socială complexă ia naștere și se dezvoltă. Piața nu doar că permite alocarea eficientă de resurse rare pentru nevoi nelimitate dar este spațiul unde se formează spontan și pe baze voluntare raportul de schimb între resursele rare implicate în procesul de producție. Acest preț, mai departe, este baza tuturor calculelor în acțiunile antreprenoriale care au ca scop obținerea de profit din producția și vânzarea de bunuri și servicii către consumatori. Antreprenoriatul fără prețuri (libere) este o imposibilitate economică. Aceste calcule de profit ale antreprenorilor iau în considerare prețuri la materii prime, forță de muncă, utilități, capital (unii le numesc costuri) formate în piețe specifice și ele decid, în ultimă instanță ceea ce merită să fie produs și ceea ce urmează să fie produs într-o cantitate mai mică sau chiar deloc. Adică, antreprenorii, în baza calculelor și proceselor de descoperire, stabilesc o structură a producției, o structură a ofertei de bunuri și servicii. Pornind mereu de la nevoile consumatorilor, de la prețuri și calculele bazate pe ele. Este eronat să imaginăm o producție decuplată de consumatori, de piață, de concurență. Nimeni nu consumă resurse, nimeni nu este dispus să piardă, mai ales când sunt riscate resurse proprii. Economia mai spune un alt lucru esențial: înainte de a fi consumatori, trebuie să ne angajăm într-un proces de producție de bunuri și servicii din care să extragem profiturile necesare acestui consum ulterior (legea lui Say). Legea lui Say nu spune că producția este decuplată de consumatori. Dimpotrivă, leagă consumul ulterior de succesul din procesul de producție, imposibil fără conectare la nevoi, la piață, fără prețuri libere. La fel de eronat este să considerăm că consumul poate genera producție în mod automat (crește consumul de X, crește și oferta în piață) pentru că producția are nevoie de mult mai multe ingrediente decât simplul potențial de consum în creștere pentru anumite bunuri și servicii. Aici eșuează keynesiștii când pun în centrul modelelor de dezvoltare economică cererea agregată, de la cerere la ofertă fiind însă cale lungă.
Structura producției este esențială pentru a înțelege modul în care se adaugă valoare în economie. Ea poate să presupună, la un moment dat:
- O extindere pe orizontală a structurii de producție: într-o economie se produc și se schimbă mai multe bunuri de același nivel de prelucrare (materii prime, de exemplu).
- O extindere pe verticală: într-o economie se produc și se schimbă mai multe bunuri din amonte și din aval (de exemplu: se produce lemn, se prelucrează lemnul în PAL, PAL se prelucrează în mobilă);
- O extindere internațională (exportul): se produce pentru piața internă și pentru piețe internaționale care pot avea caracteristici și riscuri diferite de piața locală;
- O extindere către bunurile și serviciile ”non-tradable”, cele care nu au o piață, se tranzacționează prin alte mecanisme decât cele de piață: producția se realizează prin companii de stat care dețin monopol sau oligopol asupra unor domenii considerate strategice sau în stadiu incipient de dezvoltare;
- O extindere în cadrul unor lanțuri de valoare globale: producția este integrată într-un lanț de valoare care se dezvoltă la nivel global, fiecare sistem economic contribuind cu o parte la produsul final (complex), pe baza avantajelor comparative și competitive deținute la nivel local.
Pentru a înțelege dezvoltarea economică (dinamica valorii adăugate, dinamica venitului național) este foarte important să înțelegem cum se formează această structură de producție. Doar așa vom pricepe de ce o națiune are PIB/locuitor mai mare sau mai mic, are PIB mai mare sau mai mic dar este mai mult sau mai puțin rezilientă în fața unor crize (PIB se prăbușește mai mult la o criză) sau această valoare adăugată se regăsește mai mult sau mai puțin în bunăstarea națiunii.
Cei care fetișizează PIB și PIB/locuitor ignoră complet această problemă a structurii producției și nu își pot explica de cele mai multe ori efectele adverse ale politicilor publice care pretind că ne îndreaptă într-o direcție sau ne oferă bunăstare. Este, din punctul meu de vedere, unul din cele mai importante neajunsuri ale acestui agregat macroeconomic. Adesea nu arată mai nimic, mai ales în situații de criză.
Antreprenoriatul presupune trei lucruri esențiale: descoperirea unei oportunități (o nevoie insuficient sau incomplet acoperită de un bun sau un serviciu la momentul descoperirii), calculul din spate care să ajute la luarea deciziei (trebuie calculat dacă merită făcută investiția care să valorifice oportunitatea descoperită, dacă este vorba de o pierdere sau profit, dacă este vorba de un profit suficient de mare prin comparație cu alte alternative sau costuri de oportunitate) și trebuie integrat în acest calcul un risc inerent (pentru că decizia antreprenorială se referă mereu la viitor).
În investiții este la fel: descopăr o companie care are potențial de creștere, calculez un profit potențial și îl compar cu alte alternative, integrez riscul inerent prin diferite instrumente (adaug un futures pe acțiuni, eventual, la poziția deschisă pe acțiuni; adaug o limită-stop etc.).
Totuși, sunt câteva diferențe între antreprenoriat și investițiile la bursă. În antreprenoriat, importantă este decizia și controlul aproape total pe care îl are antreprenorul asupra ideii sale de afacere. Antreprenoriatul se manifestă cu precădere în fazele incipiente ale unei afaceri. Când antreprenorul finanțează semnificativ ideea lui, muncește pentru ideea lui, convinge pe alții să îi vină alături, cu capital, cu resurse sau cu muncă. După ce afacerea se maturizează, alături de antreprenori apar ”capitaliștii”. Investitorii mai mici și mai mari care investesc în activele financiare ale unei afaceri, direct sau prin intermediul burselor sau intermediarilor financiari specializați. Capitaliștii furnizează capitalul necesar afacerii, fac calcule specifice de profit care derivă din diferența de preț la acțiunile pe care le cumpără (influențată de succesul afacerii din spate) și de dividend (influențat și el de acest succes).
Obiectivul în antreprenoriat, ca și în investiții, este profitul. La antreprenoriat însă, profitul este derivat direct din capacitatea antreprenorului de a vinde produse sau servicii pe piață, succesul lui depinde de așa ceva. Antreprenorul este ”în sclavie” la consumator din prima clipă a existenței sale, extrage profit direct din capacitatea de a-l convinge pe consumator că produsele lui au cel mai bun raport calitate preț. Capitalistul nu are direct legătură cu asta. El nu este antreprenor. El își încredințează capitalul său antreprenorului, având încredere în talanții și în potențialul său, prin raportare la concurență și la consumatori. Capitalistul are răbdare și capitalul lui conferă răbdarea necesară oricărei afaceri. Procesul de producție este adesea îndelungat, salariații și furnizorii nu prea au răbdare până când se încheie producția și se încasează contravaloarea produsului realizat. Asta vinde capitalistul, răbdare. Și cere un preț pentru această răbdare a lui, dividendul sau dobânda.
Investitorul are o încredere mai mare și de natură diferită în afacerea pe care o finanțează. Devine proprietar pe o parte din afacere, își asumă pierderile aferente (nu câștigă dividend când compania este pe pierdere), participă la decizie și are un control mai mare asupra afacerii decât are creditorul ei. Când investește, hazardul moral al investitorului este mult mai mic. El cumpănește bine decizia.
În concluzie, nu putem pune egalitate între antreprenoriat și investitorii într-un act antreprenorial (o afacere). Dar putem spune că investiția este fundamentală pentru dezvoltarea unei afaceri și că este o formă mai simplificată de antreprenoriat, care împrumută multe caracteristici ale acestuia (descoperire, calcul, asumarea riscurilor, profit etc.). Ca orice acțiune umană (mai simplă sau mai complexă), are mereu ceva antreprenorial în ea. Dar nu înseamnă că, atunci când cumperi acțiuni la compania X, ai legătură cu ceea ce se întâmplă pe viitor cu afacerea din spatele companiei X. Decizia și implicarea ta crește proporțional cu capitalul investit. Atâta timp cât rămâi un acționar foarte minoritar, cu foarte puține acțiuni deținute, nu te poți numi antreprenorul din spatele afacerii pe care o finanțezi prin investiția ta.
Adesea, sfătuiesc oamenii să învețe să investească la bursă, aducând ca argument faptul că aceast tip de acțiune ar fi cea mai simplă și cea mai la îndemână formă de antreprenoriat, cea mai apropiată de ei alegere de a face parte dintr-o afacere. Dar nuanțele nu sunt atât de clare. E puțin mai complicat de atât. Sunt totuși lucruri diferite, cu doze diferite de risc, cu abilități și competențe diferite.

A specula este un termen care are adesea conotații extrem de negative. În opinia publică generală, ne ferim de speculă, nu este ceva nici moral și nici de dorit atunci când vrei să prosperi. Este considerat un mod nesănătos de a acționa.
Există vreo diferență relevantă din punct de vedere economic (nu semantic) între speculație și investiție? Când investim, speculăm?
Teoretic, nu există nicio diferență. În plan economic, speculația este asociată oricărei acțiuni umane, mai simplă sau mai complexă. Paradoxal, nu acționăm economic niciodată fără să nu speculăm. A specula înseamnă a valorifica mereu o situație în favoarea ta. A specula înseamnă a căuta o oportunitate, a descoperi o situație favorabilă ție (o acțiune cu un preț mult mai mic, o obligațiune subevaluată, o perspectivă de creștere semnificativă a prețurilor pe bursă etc.) și a o valorifica întru prosperitatea ta.
Conform DEX, a specula înseamnă ”a trage foloase dintr-o anumită situație, a avea un profit din ceva; a exploata, a înșela pe cineva”. Acțiunea umană, în plan economic, asta înseamnă. În condiții de reurse rare, mereu încercăm să extragem cele mai mari foloase din cheltuirea acestora. Profitul este esența acțiunii umane. Fără profit (monetar sau nemonetar), nu ieșim din casă, nu acționăm. Maximizarea profitului este un comportament cât se poate de rațional și presupune utilizarea (exploatarea) de reurse, situații și oportunități. Descoperirea lor. Mereu facem speculă, mereu încercăm să vindem ceva la un preț mai mare decât prețul inițial. Dacă nu am face asta, am pierde în urma acțiunilor noastre.
Speculația are și o conotație negativă. A vinde la ”supra-preț”. Însă, atâta timp însă cât poți să vinzi și găsești cumpărător la prețul la care vinzi, indiferent la cât ai cumpărat inițial ceea ce vinzi, nu există supra-preț. Există preț și… atât. Ideea de supra-preț presupune o judecată de valoare în plus care nu se poate face din afara jocului, din afara tranzacției. Prețul la care se vând și se cumpără active este prețul corect. Imperfect, dar corect. El nu este niciodată ”prea mare”, ”prea mic”, ”nesimțit”, ”nedrept”, ”injust”, ”incorect”. Este preț și este imbibat de foarte multă informație utilă pentru toți participanții la piață. ”Supra-prețul” este un concept scos din pălărie, bazat pe o judecată de valoare subiectivă, adesea făcută din afara jocului sau pieței, de către actori care nu acționează direct, folosit adesea ca argument pentru a interveni în jocul pieței și a extrage, eventual, un avantaj personal din această intervenție.
Investiția este și ea parte a acțiunii umane. Una foarte importantă, care oferă o resursă extrem de importantă – capitalul. Presupune, ca orice acțiune antreprenorială, descoperire, calcul și asumarea riscurilor. De cele mai multe ori, investiție înseamnă cumpărarea unor active la un preț mai mic pentru a fi vândute ulterior la un preț mai mare, maximizând profitul din spatele unei astfel de operațiuni. Pe bursă, poți să obții acest profit și invers: vinzi ceva ce nu deții acum la un preț mai mare, prezumând că vei cumpăra în viitor la un preț mai mici activul care face obiectul tranzacției (operațiunile de tip short). În ambele cazuri speculezi. Mizezi pe o evoluție a prețului generatoare de profit, urmărești o maximizare a profilului risc – câștig așteptat.
Distincția dintre investiții și speculații este oarecum incorectă. Unii fac totuși o separație între cele două concepte când vine vorba de termen scurt (speculații) versus termen lung (investiții). Sau când vine vorba de investiții pentru a avea control, decizie, drept de proprietate și a extrage dividende în timp din companiile la care participi cu capital și de speculații când urmărești doar o diferență de preț fără a fi interesat de celelalte caracteristici cu care vin la pachet activele financiare listate pe bursă. Sau vorbim de investiții în acțiuni și obligațiuni și de speculații cu FOREX (derivate, valute, cripto, NFT-uri, ABS-uri). Dar aceste distincții sunt mai degrabă generatoare de confuzii.
Da, când investim, speculăm. La fel ca atunci când dorim să consumăm o prăjitură gustoasă sau când vrem să vizionăm un film bun la cinema. Extragem maxim de profit din aceste acțiuni. Altfel, nu le facem. Altfel, pierdem resurse importante. Nu este nimic rău în a specula. Dimpotrivă.
Nimeni nu contestă însă că printre speculatori sunt și operatori care nu spun totul, ascund adevărul, îl prezintă parțial sau trunchiat. Piața este mereu imperfectă. Informația pusă pe masă de participanți este mereu incompletă și imperfectă. Ascunde multe, cu sau fără voia participanților la piață. Comportamentul înșelător nu este dominant și nu rezistă prea mult într-o piață funcțională. În răspărul imperfecțiunilor și externalităților negative, piețele reușesc să țină la respect și să marginalizeze rapid pe cei care înșeală, nu sunt transparenți, nu sunt sinceri în tranzacțiile lor. Acest lucru se întâmplă adesea mult mai rapid decât orice reglementare sau orice acțiune a unei instituții creată să corecteze imperfecțiunile pieței. Libertatea piețelor, nu constrângerea, reprezintă condiția esențială în acest caz. Cu cât piețele sunt mai libere, cu cât operatorii care participă la ele sunt mai educați și mai informați, piețele devin mai eficiente. Adică, descoperă mai repede pe cei care înșeală și îi trimit la plimbare.

Economisirea este singurul mod care dă naștere la cea mai importantă resursă pentru dezvoltarea economică – capitalul. Capitalul nu poate fi creat prin tipărirea de bani, capitalul circulă, în bună măsură, sub formă monetară (bani), banii facilitând schimbul de bunuri prezente cu cele viitoare dar nu pot fi niciodată asimilați capitalului, nici măcar instrumentelor de credit din spatele transferului de capital.
Importanța economisirii este clară și este legată de viitor, de independența noastră financiară, de un comportament prudent și responsabil. Cât timp ar trebui să economisim totuși? Când să ne oprim din economisit? Sunt întrebări legitime care au un răspuns foarte simplu dar foarte greu și neplăcut de aplicat în practică. Trebuie să economisim tot timpul, pe întreaga viață activă. Trebuie să punem deoparte din fiecare venit pe care îl obțineți, indiferent dacă acesta este mare sau mic, să nu consumăm tot ce avem, să ne ferim de la a consuma ceea ce nu avem, prin îndatorare.
Cum ajungem la această concluzie? Foarte simplu. Pornind de la motivele pentru care economisim resurse. Ele sunt 3 la număr:
– Economisim în primul rând pentru a avea resurse pentru o situație neprevăzută. Viitorul este mereu incert, mereu plin de surprize plăcute (ni se mărește familia, de exemplu) sau mai puțin plăcute (o problemă de sănătate, de exemplu). Trebuie să ai o rezervă pusă deoparte. Pierderea locului de muncă, de exemplu, te va scoate din temporar din producție. Nu vei câștiga venituri o perioadă. Foarte stresant, mai ales dacă ai și copii, rezerva ta trebuie să includă și costurile lor. Uneori, vei avea nevoie de timp să re respecializezi, să îți cauți un nou loc de muncă ce se potrivește pregătirii tale. Acest timp se poate câștiga doar dacă ai o REZERVĂ în spate care să acopere cheltuielile tale curente (întreținere, hrană etc.). Rezerva trebuie să fie dimensionată în funcție de acest timp pe care îl consideri necesar să rezolvi problemele tale. Cu cât înaintezi în vârstă, cu atât găsești mai greu loc de muncă. Cu cât înaintezi în vârstă, problemele de sănătate sunt mai dese și necesită timp de recuperare mai mare. Cu cât ai mai mulți membri în familie care depind de venitul tău, rezerva trebuie să fie mai mare. Ai nevoie de rezerve, să nu fii nevoit să schimbi radical consumul curent sau să acumulezi datorii. Desigur, poți apela la prieteni sau familia extinsă dar un comportament responsabil exclude aceste ”soluții” de avarie. Deci, vom economisi din venitul lunar până când atingem această REZERVĂ.
– Economisim pentru a ne permite bunuri de folosință îndelungată. Care au valoare mare, imposibil de acoperit dintr-un singur venit. De exemplu, vrem să economisim pentru un avans la o casă. Sau pentru întreaga valoare a casei. Este un consum dar este de valoare mare. După ce am terminat cu REZERVA (pe care o păstrăm în siguranță), rezolvăm și cu problema bunurilor de folosință îndelungată de care avem nevoie (casă, mașină).
– După ce am rezolvat cu REZERVA și cu bunurile de folosință îndelungată nu trebuie să ne oprim din economisit. Nu trebuie să începem să consumăm tot ceea ce excede acum consumului curent din venitul disponibil. Trecem la INVESTIȚII. Economisim pentru a investi. Pentru a deveni și mai independenți financiar în viitor. Pentru a o pensie, de exemplu. Pentru ca, atunci când ieșim la pensie, să nu simțim diferența dintre ultimul salariu și prima pensie. Astăzi, diferența este enormă. Șocul este enorm. 1/3 din ultimul salariu. Atât este pensia. La unii dintre noi este chiar mai mare. În plus, investițiile au rolul de a genera venituri care să completeze veniturile curente. Să le dea o anumită stabilitate. Diversificarea veniturilor, prin includerea veniturilor din investiții, te ajută enorm. Vei fi mai puțin vulnerabil la crize, recesiuni etc. Evident, în categoria investițiilor intră și investiția în tine. Se numește capital uman. Toată viața trebuie să continuăm să ne specializăm, să învățăm. Costurile se suportă întotdeauna din economisirile anterioare.
Concluzia este una singură, este clară dar extrem neplăcută pentru cei care nu sunt obișnuiți cu o viață responsabilă: economisirea trebuie să ne însoțească pe întreaga noastră viață activă (cea în care obținem venituri). Evident, trebuie și aici păstrat un echilibru. Nu este o magie, nu este o soluție unică. Recomandarea mea este (o aplic și în ceea ce mă privește) pentru această abordare echilibrată: 1/3 din venituri pentru consumurile curente, 1/3 din venituri pentru ”pofte”, ”plăceri”, activități de relaxare și recreere (călătorii, de exemplu) și 1/3 din venituri pentru economisire. Și cealaltă regulă enunțată aici: întâi vă ocupați de rezerve, apoi de bunurile de folosință îndelungată și, la final, de investiții. Și, evident, încercați să multiplicați veniturile pe întreaga perioadă de viață activă prin investiții în dumneavoastră și prin investiții în active reale generatoare de venituri.

Una dintre confuziile majore ale celor cu educație financiară / economică precară este să asimileze investițiile cu ”păcănelele”. Cu loteria. Cu pariurile pe meciuri sau pe sportivi. Sau cu pariurile pe numere și culori, la casino. Evident, această asimilare îi ține deoparte de așa ceva, unii crezând probabil că apare o dependență morbidă de investiții, ca în cazul pariurilor, și că această dependență îi va duce la sapă de lemn, ca pe orice parior lipsit de discernământ care pariază totul și orice.
Nimic mai fals. Haideți să punctăm puțin diferențele și asemănările, pentru a trage concluziile de rigoare.
Pariurile reprezintă, în sens mai larg, un comportament rațional până la urmă. Ai un scop (îmbogățirea rapidă) pentru care ai ales niște mijloace și aloci niște resurse. Bazându-te pe niște calcule de probabilități (obiective, de clasă de evenimente), încerci să nimerești culoarea, scorul unei partide, numărul sau tot felul de alte combinații de numere sau de pictograme. La loterie, venitul vine din A GHICI cu exactitate numărul, combinația sau culoarea. Cel care nu a GHICIT exact pierde, cel care a GHICIT exact câștigă de la toți ceilalți care nu au ghicit exact. Le ia banii participanților la joc care NU AU GHICIT. Principiul este simplu și se bazează pe un tip de probabilități specific: probabilitățile de clasă de evenimente. Oriunde ai da cu zarul, oriunde ai învârti o ruletă cu numere și culori, probabilitatea de a pica, la următoarea aruncare cu zarul sau rotire un număr sau o culoare, este ÎNTOTDEAUNA ACEEAȘI. Nu se schimbă. Aruncarea cu zarul devine o clasă de evenimente în care probabilitatea de a pica cifra ”1” de pe zar este 1/6, dacă zarul are 6 fețe și dacă aceste fețe nu se schimbă odată cu aruncarea și sunt cunoscute tuturor jucătorilor. Loteria sau ruleta au reprezentat baza statisticii moderne și au deschis într-adevăr drumul spre teoria riscurilor, teoria jocurilor, teoria decizie, teoria utilității așteptate, teoria portofoliului. Dar asta nu pune egal între pariuri și investiții. În pariuri, riscul creat prin condițiile de joc este sursa profitului. La pariuri, contează NOROCUL și… atât.
Investițiile sunt altceva. În cazul investițiilor intervine și aici GHICITUL. Dar acest ghicit presupune, mai degrabă, o anticipare a viitorului și nu ghicitul unui număr exact, a unei culori, la următoarea aruncare cu zarul. Când investești în acțiunile sau obligațiunile unor companii, riscurile sunt de altă natură, probabilitățile sunt de altă natură. Acolo trebuie să anticipezi dacă viitorul afacerilor acelei companii va fi unul într-o tendință de creștere, dacă sistemul economic în care se află afacerea va evolua pozitiv în perioada următoare, dacă nu vor apărea concurenți mai puternici, dacă nu vor apărea schimbări semnificative în comportamentul de consum, dacă tehnologia nu va găsi alte soluții de producție, dacă inovarea nu va schimba modul în care folosim anumite produse etc. În investiții banii noștri merg către active reale care produc bunuri și servicii, generează venituri (cu risc și probabilitate) care întorc dividende sau dobânzi către cei care investesc. Nu pariezi pe probabilitatea ca un număr să fie scos din pălărie. Participi la procesul economic, la producția de bunuri și servicii. La investiții contează înțelegerea aspectelor fundamentale din spatele afacerii în care investești, evaluarea corectă a instrumentelor. Nu este vorba NICIODATĂ de NOROC. Sursa câștigului nu este NOROCUL, ca la loterie.
Noi întotdeauna acționăm în viitor, niciodată în prezent. Fie că investim, fie că jucăm la loto, noi trebuie să avem în vedere întotdeauna viitorul, nu prezentul, nu trecutul. Dar, când vine vorba de o investiție (portofoliu financiar, afacere proprie, apartament de închiriat etc.) ne uităm la acel viitor într-un mod complet diferit de loterie și extragem venituri din investiție într-un mod complet diferit de loterie. În plus, la investiții, probabilitățile sunt de altă natură. Sunt subiective, sunt de caz, nu de clasă de evenimente. Se referă la evenimente unice, nu la evenimente omogene. Adică, nu este ca la zaruri sau la poker. E puțin mai complicat. Este ca și cum nu ai ști câte fețe are zarul, probabilitatea asociată riscului fiind dependentă de percepțiile tale în această direcție.
Da, investițiile sunt mai riscante, din acest punct de vedere. Dar pot aduce câștiguri cu probabilități infinit mai reduse decât 6 din 49. Chiar dacă sunt de altă natură, probabilitățile în investiții sunt mai reduse. În plus, spre deosebire de loterie, astăzi există disponibile tot felul de instrumente prin care acest risc poate fi ținut sub control. Cel mai simplu instrument este DIVERSIFICAREA. Nu pui toți banii într-o singură acțiune, într-o singură companie. Le alegi astfel încât să nu fie corelate puternic pozitiv. Dacă scade una, cealaltă să crească. Te uiți în trecut și vezi aceste lucruri. Poți științific să reduci la minim expunerea ta la risc, să maximizezi câștigul pe unitatea de risc prin tot felul de instrumente și calcule. Sunt și alte instrumente care te ajută și ele: derivatele, garanțiile, asigurările. O altă metodă eficientă este să apelezi la specialiști, la intermediari financiari care să te ajute să gestionezi aceste probleme. În final, poți aduce riscul către un nivel acceptabil.
Concluzionând, jocurile de noroc și investițiile pot avea câteva aspecte comune (incertitudinea viitorului, probabilitățile asociate acestuia). Dar modul de a acționa și a câștiga este complet diferit. Nu poți pune egalitate între ele. Nu întâmplător, în țările cu educație financiară precară dar și cu sistem financiar (burse, intermediari financiari) puțin dezvoltat și sofisticat, jocurile de noroc și pariurile sportive sunt mult peste investițiile financiare. Este dificil să faci saltul de la jocuri de noroc la investiții, pentru foarte mulți.
Când îndemni pe cineva să investească din ceea ce a economisit, nu îl trimiți la casino sau la loto. Dependența de investiții este benefică și generează întotdeauna acumulare de active care produc venituri în viitor, venituri care completează veniturile principale (din muncă, salarii). Desigur, investițiile presupun un alt tip de educație și înțelegere a fenomenului economic și presupun un efort deloc plăcut, în prealabil: economisirea, singura care duce la acumularea de capital. Da, astăzi haosul monetar a ridicat destul de mult nivelul de incertitudine și de volatilitate al piețelor financiare. Activele financiare sunt adesea inflatate de politici monetare expansioniste (când dobânda scade artificial, prețurile acțiunilor cresc artificial) dar acest tip de haos sau această incertitudine în creștere nu înseamnă că avem de a face cu jocuri de noroc sau cu decizii bazate pe ghicit. Este doar puțin mai greu de anticipat anumite evoluții, riscul sistemic fiind mult mai mare decât acum câteva decenii când încă mai exista un standard monetar (aurul) în spatele politicilor monetare.
Comentarii recente