#35: Diferența dintre liberalism și socialism în soluționarea crizelor

Cel mai simplu mod de a explica diferența dintre liberali și socialiști, când vorbim de economie, ține de soluțiile pe care fiecare tabără le propune pentru situațiile de criză (inflație, pandemie, război, crize financiare etc.).

Socialiștii insistă pe cerere (demand) care trebuie stimulată prin orice metode: subvenții, plafonări, compensări, salarii minime, prețuri maxime. În logica lor, dacă există cerere, există producție, există locuri de muncă etc. De fapt, cererea e importantă pentru că este taxată semnificativ (TVA de 19% nu e puțin, TVA și accize sunt principala sursă de alimentare a bugetului de stat). Pe ei nu îi interesează de locuri de muncă și de producția menținută de cererea agregată stimulată prin taxare. Știu și ei că taxarea înseamnă să iei de la unii și să dai la alții. Cei de la care iei (bogații) nu mai consumă și consumă cei către care merg banii redistribuiți de ei, după ce opresc o parte din ei pentru binele propriu. De fapt, mutarea de resurse dintr-un buzunar în altul nu stimulează cererea în realitate. În bună măsură, mută cerere dintr-o parte în alta, haotic și discreționar. Din acest motiv, soluția socialiștiilor se înfundă mereu în creșteri de taxe, deficite continue, îndatorarea guvernelor, inflație și mai mare… faliment într-un final. Socialistul este obsedat de echilibru.

Liberalii insistă pe ofertă (supply) care trebuie lăsată cât mai liber să se dezvolte, să crească, să înflorească. Un liberal autentic va vorbi de investiții care trebuie făcute în sfera producției, investiții în infrastructură, privatizare, liberalizare, simplificare fiscală, diminuarea birocrației, diminuarea fiscalității, concurență mai mare, consolidarea mecanismelor de piață etc. Liberalul nu vorbește niciodată de redistribuirea bunăstării și avuției între clase sociale ci de crearea de avuție prin specializare în producție și antreprenoriat (inițiativă privată). Liberalul este cu adevărat de partea consumatorului și de cererea acestuia de bunuri și servicii. Nu îi vinde iluzii falimentare și nu îi propune mecanisme agresive de supraviețuire. Insistă pe cooperare socială și nu pe lupte inutile între clasele sociale. Liberalul insiste pe faptul că dezechilibrul este starea naturală a economiei și că, prin acțiunile lor, oamenii pot ameliora mereu acest dezechilibru. Echilibru este, în opinia liberalului, mereu imposibil și inutil pentru acțiunea umană.

Clarificarea aceasta este importantă și nu are legătură neapărat cu ideologia. Are legătură cu modul nostru de acțiune, cu înțelegerea realității. Are legătură cu proprietatea asupra factorilor de producție, are legătură cu modul în care funcționează economia, cu mecanismele de alocare de resurse și bunăstare în interiorul societății. Și viziunea liberală și cea socialistă se ocupă de redistribuirea bunăstării. Doar că o fac cu mijloace complet antagonice. Și liberalul și socialistul sunt îngrijorați de cei slabi, de cei săraci și de cei mai puțin favorizați de soartă. Doar că unul pune mai presus libertatea când îi ajută, celălalt pune mai presus egalitatea și nu îi ajută mai deloc. Unul câștigă bătălia salvării lumii, celălalt o pierde constant.