Libertatea absolută şi piaţa liberă rămân concepte dezirabile însă intangibile în universul în care trăim. Statul minimal reprezintă una dintre cele mai intens dezbătute alternative pentru capitalismul modern, „singurul stat justificabil moral fiind statul ce se limitează la asigurarea protecţiei indivizilor şi a proprietăţilor lor” (R. Nozick). Această abordare este mult mai radicală decât cea a lui A. Smith care limitează rolul statului la: 1. „obligaţia protejării societăţii de violenţă şi invazie din partea altor societăţi independente”; 2. „administrarea unui sistem al justiţiei” şi 3. „datoria întreţinerii şi executării unor lucrări publice” sau cea a lui M. Friedman care adaugă un al patrulea atribut care se referă la protecţia membrilor societăţii care nu pot fi consideraţi „responsabili” (nebunii şi copii).
Criticile împotriva ideii de stat minimal venite din partea socialiştilor se bazează pe imperfecţiunile pieţei libere şi pe lipsa unei preocupări a statului minimal pentru servicii publice „vitale” cum ar fi educaţia sau sănătatea. Frica de a fi lipsit de o minimă „protecţie” este un alt argument puternic contra diminuării la maxim a implicării statului în economie. Eşecul pieţei invocat de socialişti pleacă de la ideea că în piaţă există adesea antreprenori ticăloşi şi lacomi care doresc cu orice preţ să păcălească consumatorul sau să acapareze cât mai mult din această piaţă. Imperfecţiunea pieţei derivă şi din accesul limitat la informaţie sau capacitatea limitată de a interpreta această informaţie de către toţi participanţii la ea. De aceea socialiştii consideră că statul providenţial care oferă informaţie ca bun public (cât să fumăm, ce să bem şi să mâncăm) o soluţie mult mai bună decât statul minimal. Mai mult, dificultatea de a determina efectul exact al acţiunilor noastre asupra unor terţe persoane şi de a stabili un contract cu toţi cei afectaţi este, în opinia socialiştilor, o altă imperfecţiune a pieţei pe care statul o corectează mult mai bine prin instituţiile sale (de exemplu agenţiile de protecţie a mediului înconjurător). Socialiştii mai spun şi că intervenţia în piaţă a unui terţ cum este statul este întotdeauna „mânată de bune intenţii” şi că „interesul naţional” domină întotdeauna conştiinţa funcţionarului public capabil să pună mai presus binele colectiv decât binele personal.
Atunci când ridică osanale statului, socialiştii uită faptul că piaţa este şi va râmâne întotdeauna imperfectă şi că intervenţia statului în economie costă contribuabilul fără ca acesta să poată verifica dacă intervenţia a fost una justificată economic sau nu (statul nu poate face calcule economice pe baza cărora să aloce resurse). Instituţiile statului nu pot da niciodată faliment şi din această cauză hazardul moral al funcţionarului public (deturnarea banului public în interes personal) va exista întotdeauna indiferent de persoana aflată în poziţie de decizie. Protecţia pe care ne-o oferă statul este una iluzorie şi foarte costisitoare.
Statul minimal este puternic criticat şi de către anarhişti pentru că este tot un stat, chiar dacă se ocupă doar de „protecţia drepturilor naturale ale individului” (John Locke). Orice argument în apărarea sa se loveşte de faptul că, mai devreme sau mai târziu, statul minimal va înceta să mai fie o simplă convenţie socială prin care participanţii la acest stat pot amenda voluntar orice regulă a statului printr-un vot al majorităţii împotriva minorităţii. Un stat minimal poate genera abuzuri la fel de grave ca şi un stat socialist.
În ciuda aceste fragilităţi ideologice, statul minimal este un pas esenţial către limitarea intervenţionismului, către un grad mai mare de libertate individuală, către diminuarea distribuţionismului fraudulos practicat în economie prin diferite mecanisme perfecţionate zi de zi de instituţiile publice. Este mult mai greu (dacă nu chiar imposibil) să convingi societatea actuală să desfinţeze în totalitate statul. Chiar dacă a „a treia cale nu există” (Mises), cred totuşi că statul minimal reprezintă o soluţie dezirabilă socialismului şi anarhismului, fiind mai aproape de piaţa liberă decât orice formă de stat.
No Comments on “Fragilitatea ideii de „stat minimal””
You can track this conversation through its atom feed.
Pentru unii, tip Madoff , statul minimal a fost o realitate. Pentru zeci de ani a facut cum a vrut si doar spre sfarsitul aventurii financiare a fost ceruta interventia statului, prin organismele specializate !
Daca si ecomoniile personale a domnului Cristian Paun erau pe mana acestui om , astazi parerea dumneavostra era complect diversa privind rolul statului ! Mai ales daca pierderea de bani era totala !
Posted on 18 februarie 2010 la 9:35 pm.
@ Stefan
Acel Madoff trebuia să mă convingă mai întâi să îmi ia banii şi cum am un doctorat în finanţe internaţionale puţin probabil că reuşea.
Ticăloşi ca Madoff vor exista şi în absenţa statului şi, după cum bine vedeţi, ei există cu nemiluita şi sub „protecţia” statului. Eu mai degrabă m-aş întreba de ce nu şi-a dat seama statul din prima clipă de intenţiile lui Madoff şi cum a fost posibil să păcălească atâta lume? Stat plătit regeşte de contribuabili pentru a face tocmai acest lucru: a oferi protecţie ca bun public Simplu… pentru că nu avea cum. Investitorii (adică clienţii) au fost cei care până la urmă l-au prins cu mâţa în sac şi nu statul.
Poate să ne protejeze statul de viitorii Madoffi mai bine decât piaţa liberă? Acest lucru este practic imposibil. Mintea umană e atât de inovativă încât statul nu va găsi soluţii la toate aceste inovaţii dinainte.
Protecţia pe care statul ne-o livrează pe bani grei e doar o mare iluzie… şi încă una costisitoare pentru că nu are concurenţă şi pentru că ne este băgată pe gât cu forţa.
Incă ceva: paguba lui Madoff e mică în comparaţie cu paguba produsă de guvernul Greciei (care s-a jucat cu vreo 300 de miliarde de Euro din banii contribuabililor). Acela nu e tot un Madoff?
Posted on 18 februarie 2010 la 9:54 pm.
Cu tot respectul , Madoff a luat bani de la „elita” financiara mondiala . Elita care se baza pe super experti, super laureati .
Dumneavoastra dati cazul Greciei . Eu as adauga Italia , Japonia , USA.(santem siguri ca au „jucat” cu cifrele financiare absolut corect ?)
Cand USA a propus abandonarea etalonului aur , dupa ce tiparise cateva zeci de miliarde fara acoperire in aur , ce era? Nu tot o varianta dar mai veche a actualei situatii ? Amintim si varianta autohtona Caritas .
De zeci de ani asistam la o crestere exploziva a datoriilor , de stat dar si private !Cum tot de zeci de ani , ingineria financiara stia bine sa ascunda pierderile , datoriile . Citez doar ENRON , PARMALAT, Argentina. Grecia a masluit datele ? Nu a fost prima dar nici ultima ! Mai grav ca solutile la nivel mondial sant tot noi datorii! Atat in USA cat si in Grecia sau Romania ! Capitalismul a ajuns la marginea prapastiei si se salveaza doar cine este mare si nu trebuie sa dea socoteala la nimeni ?(firme sau tari „to big too fail”). Cu un astfel de abordare ajungem direct in dictatura comunista . O singura banca , o singura firma de asigurari , un nou combinat industrial (multilateral dezvoltat dar la nivel planetar ) si o singura moneda ! Exact ca pe vremea RSR. Eu nu am uitat cum sant sigur ca nici dumneavoastra !
Posted on 18 februarie 2010 la 11:06 pm.
@ Stefan
„complect”, „to big too fail”, „sant”, „un astfel de abordare ” – aplica pentru job la stat, ai sanse mari!
Posted on 19 februarie 2010 la 12:01 am.
Cristian, marele avantaj pe care il exploatezi in acest articol este acela ca state socialiste avem destule si poti observa usor deficientele (e drept foate mari). Pe de alta parte numesti „socialist” (aproape peiorativ) orice persoana care critica statul minimalist (cu exceptia anarhistilor) desi recunosti ca acesta are cateva hibe. Suna putin a „Cine nu e de acord cu mine…” – cred ca e putin periculoasa aceasta atitudine, daca vrei sa convingi pe cineva mai degraba te asezi langa el nu fata in fata.
Interesele sunt mult prea mari si cercul prea vicios – nu cred ca in timpul vietii noastre putem sa simtim pe „pielea noastra” beneficiile si dezavantajele unui astfel de stat (nu in RO).
O parte din statul minimal putem sa o observam insa si astazi (daca suntem atenti). Sa luam ex. sanatatea – ai asigurare privata, nu te indrepti catre sistemul de stat ci catre 2-3 retele de clinici private pt analize amanuntite si comparatie. Rezultatul: daca nu aveam cateva cunostinte medicale as fi facut cateva analize absolut fara legatura cu subiectul. De ce? Pentru bani normal… Si vorbesc de cele mai cunoscute clinici din Buc nu e cine stie ce…
O sa ziceti ca in statul minimal ar fi 20 de retele private care ar concura si ar oferi servicii ok…monopol ar fi si acolo, sunt convins ca acolo unde sunt bani interesele converg rapid…
Posted on 19 februarie 2010 la 12:26 am.
@ ionut:
De multe ori ma incurc si eu . Nu este o scuza dar dupa 20 de ani ca emigrant , nu este asa de usor !
Cer din nou umil scuze .
PS. Tot de 20 de ani sint pe cont propriu , in occident. Nu am avut si nici nu am un contract cit de mic cu statul! Veniturile mele sint absolut din munca proprie si din plati facute tot de privati !
Va las voua placerea sa lucrati la stat ! 🙂
Posted on 19 februarie 2010 la 12:33 am.
@ Andrei
Nu am avut în intenţie să folosesc peiorativ cuvântul socialist. Pentru mine socialist este orice persoană care militează pentru distribuirea veniturilor în societate pe căi abuzive, care ignoră dreptul de proprietate şi libertatea aşa cum este ea cu hibele şi cu avantajele sale.
Şi eu sunt de acord că un sector privat care concurează cu sectorul public e o formă incipientă de stat minimal. Cu o singură condiţie însă: cheltuielile pe care le fac în sistemul privat de sănătate de exemplu să fie deduse din impozitul pe care îl plătesc statului pentru aşa ceva. Nu ar fi corect să plătesc de două ori pentru acest serviciu. În plus ar fi bine să pot alege liber unde mă duc să mă tratez sau să mă educ. Friedman vorbeşte de un sistem de vouchere în educaţie şi de libertatea de a folosi acest voucher unde doreşti: la stat sau la privat în ideea deducerii totale sau parţiale a impozitelor plătite pentru un sistem public de educaţie. Statul însă nu va accepta niciodată o astfel de concurenţă deschisă şi nu ne va da această libertate pentru că ştie că va pierde rapid lupta cu piaţa liberă şi cu competiţia.
Posted on 19 februarie 2010 la 1:27 am.
@ Stefan
În acest spirit gândesc şi eu lucrurile. Şi pe mine mă îngrijorează tot acest talmeş – balmeş ideologic în care SUA se îndreaptă spre un socialism ordinar şi Rusia (şi tot Estul Europei) rămâne încremenită într-un capitalism de formă (în esenţă un socialism la fel de ordinar). Şi Uniunea Europeană este de fapt o formă de trecere la socialism. O formă mai digerabilă de ţări radicale în această privinţă. Şi aşa e… socialismul monetar a început cu dispariţia etalonului aur (aici poate fi însă pus orice etalon) care dădea posibilitatea unui control clar asupra emisiunii monetare şi inflaţiei generate de băncile centrale.
Într-un fel ţie şi frică să mai vorbeşti de libertate şi de proprietate când vezi că totul în jurul tău devine tot mai puternic controlat de stat şi de instituţiile sale.
Posted on 19 februarie 2010 la 1:33 am.
@ Andrei
Când discutăm despre problema intervenţionismului cred că merită să comentăm doar poziţiile radicale cu privire la aceasta: socialiştii şi anarhiştii. Restul nu contează pentru că până la urmă argumentele lor pot fi reduse tot la aceste două poziţii.
Posted on 19 februarie 2010 la 1:39 am.
Mai baieti, ma scuzati ca ma bag si eu in debate-ul dintre voi. Cu deosebita parere de rau si cu deplina responsabilitate va spun ca Enron, ingineriile financiare, too big to fail pentru ca apoi bail-out si alte chestii din acestea de le-ati invocat aici sunt de fapt fatete ale statului. In fapt, statul STIA si a PERMIS. Si spun asta, chiar cu riscul de a invoca teoria conspiratiei. Dar se stia si s-a permis, asta ca sa nu spun ca s-a cauzat, intr-un fel…Iar daca cumva SUA este exemplul de stat cat de cat minimal, ma cam scuzati, ca despre ea vorbeam. Ar fi singura care, la o prima privire, ar putea fi asimilata cu un astfel de stat prezentat mai sus. Cred ca stiati ca SUA a refuzat intotdeauna o monitorizare publica a sistemului financiar, ca refuza in mod constant sa dea socoteala cuiva si ca este cel mai interventionist stat din lume. Iar despre celelalte, deh, nici nu are rost sa spunem decat atat: cand faci parte din UE (Grecia) sau nu (Argentina), dar ai niste datorii imense, mai faci si tu un matrapazlac-doua ca sa ascunzi sub pres adevarul si sa iti vina in continuare bani de la altii mai bogati, ca asta este viata.
Statul socialist este demonstrat ca fiind defectuos. Statul capitalist, la fel se pare. Dar statul minimal…poate fi o solutie. Eu sunt de acord cu Cristian, in principiu, doar ca:
– nu exista un astfel de stat inca (in realitate!) – asa ca nu stim decat teoretic ca poate fi bun, cu anumite retineri (normale de altfel, nimic nu este perfect!). Totusi, avand in vedere ca ceea ce stim despre cel capitalist, socialist, comunist sau cum mai doriti voi, stim deja, de ce sa nu ne riscam?
– insa, constructia unui astfel de stat este o utopie. Un vis frumos dar care probabil ca va ramane vis. Asa cum „persuit of hapiness” este un concept in care unii cred (visul american) dar care pe unii ii oripileaza. Depinde de cantitatea de informatie cunoscuta, inteleasa, acceptata. In cazul acestui stat, nu cred ca poate fi realizata o constructie decat doctrinara (a se citi – pe hartie!) pentru ca, in realitate, statul este de fapt construit de oameni, iar oamenii au orgolii, interese si preferinte.
Daca ne limitam la statul minimal asa cum credem noi ca ar putea fi – sanatate, educatie, piata, finante – totul liber, poate fi o varianta alternativa viabila, atata timp cat constientizam ca „liber” este un termen limitat…Si interventionismul limiteaza intervalul libertatii.
A, si inca ceva. Uniunea Europeana este, asa cum a spus Cristian, o forma pura de socialism, nu ordinar (adica obisnuit, normal, de rand, comun – DEX), ci murdar. Pentru ca limitele sunt acolo unde imi veti spune ca intru iar in teoria conspiratiei! Si Cristian, nu disparitia sau instaurarea unui etalon, oricare ar fi el, sau modul in care este controlata politica financiara si economica da statul socialist (a se citi UE) ci limitarea sau stergerea identitatii si transformarea ei, cu voia beneficiarului, in „personaj colectiv” – pentru binele nostru!
Posted on 19 februarie 2010 la 5:11 pm.
@ Alexandra
E clar ca lumina zilei că statul ştia de magariile astora.
Posted on 19 februarie 2010 la 10:28 pm.
Dle Cristian, care e cel mai bun lucru pe care poti sa-l faci cand dusmanul tau greseste?
..sa-l lasi in pace. 😀
Exact cum in 90 Rusia „a capitulat” de forma, pastrand insa intacte structurile de control, la fel si capitalismul „a predat” armele, lasand socialistii sa invadeze tot.
Nu va fie teama ca a disparut, la fel cum socialismul nu poate invinge niciodata (Hayek), exact asa si dreapta autentica nu poate pierde, nu poate muri. Ca dovada grupurile de interese din psd sau rusia, ca dovada formele incipiente de capitalism „salbatic” ce apar oriunde (ce existau inclusiv pe timpul lui Stalin – in interiorul partidului unic).
Intr-un final mana invizibila regleaza si aici, singura diferenta fiind viteza cu care unii ajung sa evolueze (violenta lasata in urma).
..
Sunt sigur ca peste 20 de ani socialismul va fi interzis prin lege la fel ca extrema stanga (nu dreapta) numita nazism. Pentru absolut toata lumea va fi foarte clar de ce..
Posted on 19 februarie 2010 la 10:39 pm.
@ Extra300
Parcă criza asta le-a luat minţile. Îmi vine să mă urc pe pereţi când îi aud cu eşecul pieţei, cu vina pentru criză atribuită lacomilor de bancheri. ŞI STATUL… UNDE E STATUL. EL CE VINĂ ARE ÎN TOATĂ TREABA ASTA!!!
Posted on 19 februarie 2010 la 10:46 pm.
Va recomand cu caldura Atlas Shrugged – Ayn Rand.
John Galt si cu mine suntem „in munti” de vro 6 ani. E chiar normal sa le fi luat mintile, asta era ideea de la inceput.
🙂
ps: microhidrocentralele sunt o afacere foarte buna. finantari gasesc oricand, inclusiv acum. Exact cum ati spun, aproape toti sunt disperati (ca nu mai au absolut nici un ban).
Posted on 19 februarie 2010 la 11:07 pm.
primul meu link de aici (mai 2008) este exact ce nu vor sa auda socialistii care acuza piata de tot felul de prostii.
Si restul discutiei e oarecum interesanta, mai mult ca o confirmare a faptului ca cel mai bun lucru pe care il putem face e sa-i lasam in treaba lor sa faca exact ceea ce vor (sa dea cu caruta in gard).
Posted on 19 februarie 2010 la 11:20 pm.
State minimale nu pot exista atunci cind ai fiat money…
criticile aduse de socialisti asupra faptului ca economia de piata nu functioneaza si ca atare trebuie taxe foarte mari si redristibuirea drastica a averilor catre cei care nu au e cauzata de COMUNISM.. aici ma refer de COMUNISMUL financiar al bancilor centare… care nu lasa piata sa dicteze valoarea banilor ci o stabileesc ei dupa interesul de moment… in plus furtul averilor prin tiparire fara acoperire..
o economie de piata adevarata nu poate exista daca fundamentul acetuia.. banu nu este o masura fixa si nu are pretul la liber stabilit de piata prin cerere si oferta… o economie de piata libera nu poate sa existe atit timp cit statul implementeaza regulamente ce confera avantaje unor firme.. impotriva altora.. de aici rezulta dezechilibrele ce duc la polarizarea societatii la feudalizarea acesteia!!
Posted on 19 februarie 2010 la 11:49 pm.
Cred ca putem numi socialisti pe non-liberali. Pentru ca ei sustin, macar in ceea ce priveste o masura particulara, statul, adica redistributia, adica SOCIALIZAREA avutiei private.
Cum sa-i numim, „adeptii socializarii”? Nu-i mai simplu socialisti?!
Posted on 23 februarie 2010 la 11:19 am.
@ Bogdan Glăvan
E greu de spus. Probabil că privind în sens tare acest lucru, e clar că sunt socialişti. Până la urmă orice propune redistribuţie în societate este clar socialism.
E greu însă să mai facem această distincţie acum când cel mai direct redistribuţionism în societate se face prin intermediul monedei şi a băncilor centrale. Cred că problema s-a complicat şi a devenit imposibil de tranşat atunci când s-a renunţat la „free-banking”. Din momentul în care băncile centrale au preluat funcţiile monetare ale unei ţări deja germenii redistribuţionismului au fost sădiţi. Problema e şi mai complicată după renunţarea la etalonul aur (sau orice alt etalon) când redistribuţia a devenit şi mai clară. Putem adăuga la toate acestea globalizarea şi liberalizarea contului de capital şi lucrurile se complică şi mai mult (redistribuţia a căpătat dimensiuni globale)
De aceea cred că e cam complicat acum să aplicăm în practică vreuna dintre ideologii extreme (socialism sau capitalism) sau să privim totul într-o manieră reducţionistă: socialism vs. capitalism. Şi chiar ideea de stat minimal e un eşec în acest sens. Ar trebui să spunem STOP JOC şi să ne întoarcem un secol şi jumătate în urmă şi să introducem din nou ideea de „free banking”, ceea ce cred că nu se mai poate face. Şi atunci nu pot (sunt practic forţat de împrejurări şi de realitatea din jurul nostru) decât să îndemn la moderaţie pe cei care intervin în economie prin diferite mecanisme (inclusiv monetare) şi la vigilenţă pe cei care supraveghează aceste intervenţii în piaţă pentru a evita derapajele prea mari.
Dar lucrurile ar trebui date în vileag: CAPITALISMUL ACTUAL NU ESTE UNUL PUR CI E UN AMESTEC JALNIC DE CAPITALISM ŞI SOCIALISM!!!
Posted on 23 februarie 2010 la 11:32 am.
@paun cristian
Asa este, solutia este „stop joc” si intoarcerea la fundamente, chiar daca asta inseamna cu 1 secol in urma. Free banking, renuntarea totala la inteventia statelor in economie, repunerea in drepturi depline a proprietatii private, renuntarea la monopolul asupra monedei, renuntarea la moneda fiduciara, si piata cat mai libera (daca se poate 100%). Solutia e clar piata, nu statul!
P.S. Care … capitalism???
Posted on 24 februarie 2010 la 9:18 pm.
Are dreptate ionut in privinta pietei sa format cu totul eronat din lipsa de informatii sau comoditate, dar oricare forma de stat ar fi acesta va prelua toata vina din vina afirmarii si se vor opri de fiecare data criticile asupra lui numai cand vor fi greseli sau lipsuri la cei care vor sa aiba de-a gata fara munca. Oricine are o afacere care merge o va avea in continuare atat timp cat va munci si nu pot sa spun ca bancile nu muncesc (da nu fizic) de asta au ajuns sa guverneze economia dupa bunul plac pana cand nu se stie poate pana cand se va aprecia corect forta de munca pt a motiva muncitorul sa avanseze sau sa munceasca mai inteligent, cum ar da-o statul tot nu va fi bine pentru toata lumea, asa ca fiecare merge cum vrea pe jos sau cu limuzina depinde de munca pe care o presteaza si cum sa nu-si consume toata energia pe munca. guverneaza in noi o minte prea visatoare si lipsita de realitate imprimata de mass-media sau pe timpuri de neamurile regesti care ziceau si faceau ce vroiau cu toate ca nu realizau in totalitate riscurile. deci mintea si afacerile se inteleg doar prin munca si informatii. statul cred ca nu va mai exista mult timp deacum in colo nu stiu cat dar vor alte companii ce le vor lua locul mai ales dupa ce se va descoperi o alta planeta de populat. mai sunt de spus si nu prea vad rostul sa imi pierd o viata pe explicatii si critici care nu vor fi luate in serios din motive nefavorabile mediului de afaceri care are impregnata aceiasi idee de a scoate profit parca ar lua cu ei ceva in mormant. si nepotii sau copii lor nu vor face altceva decat ce vor vrea in final nimik sau vor pierde tot ce a avut pt ca nu vor putea fi la fel ca parintii sau mediul nu va mai fi acelasi(ce sa mai faci cu avioanele lui tata sau bunicu mostenite daca se traieste in oceane?).
Posted on 27 februarie 2010 la 6:57 pm.