Una dintre cele mai celebre şi mai discutabile relaţii din economie este cea dintre şomaj şi rata inflaţiei cunoscută sub denumirea de „Curba lui Philips” (după numele celui care a propus-o). Frica de deflaţie a multor guvernanţi aflaţi la butoanele economiei se bazează pe ideea statuată de această curbă celebră: dacă preţurile într-o economie tind să scadă apare automat şomajul (relaţia dintre şomaj şi dinamica preţurilor este de inversă proporţionalitate).
Curba lui Philips, aşa cum a fost ea definită în 1958 de către William Philips, se bazează pe următoarea relaţie dintre rata de creştere a salariului monetar g(W) şi nivelul ocupării forţei de muncă f(U):
- gW = gWT − f(U)
În cuvinte mai simple, Philips ne spune prin această ecuaţie că salariul tinde să crească conform trendului său (dependenţa de T a salariului) şi să scadă pe măsură ce nivelul şomajului este în creştere. La sugestia lui Abba Lerner (1940) care susţinea că salariile se ajustează şi cu aşteptările privind inflaţia, în anii ’70 modelul a fost ajustat cu introducerea acestui termen în ecuaţie:
- gW = gWT – f(U) + λ*gPex.
În cuvinte mai simple, salariul depinde de trendul său (gWT ), de nivelul şomajului (U) şi de inflaţia aşteptată (λ*gPex).
La aceeaşi relaţie de inversă proporţionalitate între rata inflaţiei şi rata şomajului a ajuns şi Lucas printr-o altă „construcţie matematică artificială” bazată pe o inovaţie marca Keynes – „nivelul natural al producţiei”:
Y = Yn + a x (P-Pe)
Unde: Y este producţia curentă (valori logaritmate), Yn – „valoarea naturală a producţiei” (cea care nu depinde de nivelul preţurilor), P – preţurile curente şi Pe sunt preţurile aşteptate. În acest model se presupune că „a” este o constantă care trebuie să fie întotdeauna pozitivă.
La toate aceste înşiruiri aberante de termeni care au prea puţin de a face cu economia şi cu teoria, fiind nişte relaţii matematice mai mult sau mai puţin corecte, observăm următoarele:
- Se bazează pe indicatori macroeconomici imposibil de măsurat şi agregat: inflaţia nu poate fi măsurată pentru că nu putem lua în calcul TOATE bunurile, serviciile sau activele dintr-o economie, şomajul este imposibil de cunoscut în timp real, PIB-ul din modelul lui Lucas nu surprinde bunurile intermediare (cele incluse în bunurile finite) şi, deci, nici circulaţia bunurilor în economie. Pentru toţi aceşti indicatori operăm cu aproximări care, în cele mai multe dintre cazuri sunt departe de realitate;
- Funcţia salariului nominal propusă de Philips face apel la existenţa unui trend care se reflectă în nivelul actual al salariului, în mod absolut aleator şi fără o fundamentare teoretică care să stea în picioare, fiind propus un trend exponenţial (de ce nu liniar, de ce nu logaritmic). Funcţia nu face nici o referire la tehnologie (salariul poate să varieze şi datorită introducerii în fluxul de producţie al unor tehnologii noi care necesită aptitudini şi abilităţi cu totul noi pentru cei care le mânuiesc). Funcţia nu are nici o referire cu privire la educaţie şi la nivelul general de pregătire de pe o anumită piaţă. Funcţia exclude din start fiscalitatea aplicată salariului şi muncii, care într-o ţară ca România atinge aproape 50% din salariu.
- Funcţia de producţie propusă de Lucas vorbeşte de existenţa unei „producţii naturale”, acea componentă a producţie care nu ar depinde de structura sau dinamica preţurilor. Aşa ceva nu există într-o economie unde piaţa ajustează nivelul producţiei prin mecanismul preţurilor. Această construcţie pur matematică inventată de Keynes alături de alţi „multiplicatori” ai PIB sau ai Contului Curent este inconsistentă economic şi fără nicio valoare teoretică (de ce coeficientul trebuie să fie obligatoriu pozitiv, şi ce facem atunci când pe datele reale obţinem un astfel de coeficient negativ).
Inconsistenţa economică a Curbei Philips este cu atât mai mare cu cât ea ignoră total impactul pe care îl are politica inflaţionistă asupra pieţei capitalurilor (cu care piaţa muncii se află în puternică conexiune): atunci când inflaţia creşte, dobânda creşte, investiţiile scad datorită capitalului mai scump şi şomajul creşte (deci între inflaţie şi şomaj ar trebui să existe o relaţie de directă proporţionalitate şi nu una de inversă proporţionalitate cum propune Philips). Astfel de pseudo-teorii au dat naştere la adevărate erori în economie şi la politici publice dezastruoase atunci când au fost greşit înţelese, studiate şi promovate. Miza Curbei Philips (indiferent prin ce autor o demonstrăm) este una cât se poate de clară: ea justifică „teoretic” intervenţionismul băncii centrale în piaţă şi expansiunea monetară pe care o practică. Curba lui Philips (rar demonstrată empiric) a reprezentat „teoria” care a permis producerea de inflaţie care să ajute nivelului ocupării. În realitate, Curba lui Philips se înscrie în acelaşi „set de inepţii” cu care intervenţioniştii (magistral orchestraţi de Keynes) au continuat să creadă în puterea statului de a crea locuri de muncă. Singura explicaţie care stă în picioare şi care poate da o justificare logică Curbei lui Philips (inflaţia creşte, şomajul scade) ar fi aceea de creare a locurilor de muncă prin inflaţie, adică prin tipărirea de bani. Ce uită Keynes şi ai lui atunci când cred în locurile de muncă create de stat este că expandarea aparatului birocratic nu e o soluţie la piaţa liberă. Dimpotrivă. O astfel de politică aberantă va priva piaţa liberă de resursele necesare creşterii sănătoase bazate pe creativitate şi valoare pe care numai antreprenorul privat o poate avea şi va aloca discreţionar aceste resurse către sectoare cu valoare îndoielnică (imposibil de calculat). Nici marota cu „proiectele de investiţii” ale statului (care produc deficite bugetare acoperite ulterior prin inflaţie) nu produce un efect benefic asupra nivelului ocupării (socialismul corporatist de care vorbeam în articolul anterior). Aceste proiecte ale statului, pe lângă faptul că sunt aberante în cele mai multe dintre cazuri („luminiţele de Crăciun”, „frunza din brandul de ţară”) nu sunt făcute şi nici nu vor fi făcute pentru „interesul naţional” ci pentru a sifona bani şi pentru a îmbogăţi pe cei care au puterea în vârful pixului lor. Nu au şi nici nu vor avea o treabă cu ocuparea sau şomajul.
Privind prin prisma acestor „relaţii matematice aberante” ridicate la rang de „teorii economice consistente”, ideea că statul poate crea locuri de muncă, că poate da de muncă în mod eficient populaţiei şi că poate scăpa populaţia de şomaj devine un adevărat mit în care doar cei neaveniţi sau fraieri pot crede. Deflaţia nu va crea niciodată şomaj după cum inflaţia nu va crea niciodată locuri de muncă (chiar dacă ele vor fi create de stat prin tipărirea de bani, alte locuri de muncă se vor pierde din privat prin reducerea bunăstării produsă de inflaţie).
31 Comments on “Inconsistenta teoretica a „Curbei lui Philips””
You can track this conversation through its atom feed.
Excelent articol.
Din pacate mai toate statele sunt conduse de niste Keynesienisti convinsi, nu stiu daca din cauza convingeri sau mai degraba din cauza intereselor.
Posted on 14 decembrie 2010 la 11:03 am.
O demonstratie absolut necesara. Bravo! Din pacate teama de deflatie a fost prezenta inclusiv la economisti „perceputi ca liberali”. M. Friedman este cel mai bun exemplu. Inclusiv Hayek a manifestat o oarecare sovaiala in aceasta problema.
Posted on 14 decembrie 2010 la 12:12 pm.
@ Cristi
Tu cauti explicatii fundamentate la masuri de politica macro-economica aplicate la noi????? Este un articol excelent, cel putin prima parte. In cea de-a doua, in care treci la aplicabilitatea intr-o economie ca a noastra (sic!), deja cred ca intri in sfera de discutii politice. Tu crezi ca cineva, din vre-un minister cat de mic, a auzit de ceea ce vorbesti tu aici? Tu crezi ca s-a gandit cineva la verificarea relatiei curbei P in logica stabilirii unor politici a cheltuielilor din bani publici???? Interesul public sau cel privat nu au legatura cu o curba…indiferent a cui este ea si unde este pozitionata.
Bravo pt articol! Continua in aceasta categorie, te rog (adica a „teoriilor economce gresite”). Este foarte interesant.
Posted on 14 decembrie 2010 la 12:15 pm.
Mie toate formulele astea mi se par in primul rand foarte simpliste, si in al doilea rand, scoase „din burta”.
Personal cred ca relatia dintre nivelul ocuparii fortei de munca si rata inflatiei este una artificiala, datatorata interventiei statului pe piata muncii. Mai precis, inflatia erodeaza atat motivatia antreprenorilor de a nu face angajari, data de salariul minim pe economie, cat si motivatia lucratorilor de a se angaja, in cazul in care ajutorul de somaj e o suma fixa sau plafonata.
De asemenea, nu cred ca asa-zisa inelasticitate la scadere a salariilor este data de asteptarile inflationiste, ci in primul rand de cartelizarea pietei muncii, atat la nivelul angajatilor (sindicate) cat si al angajatorilor (patronate). Practic, sindicatele imping salariul minim la o valoare mai mare pentru a proteja muncitorii cu o calificare superioara de concurenta celor mai slab calificati, de cele mai multe ori propaspat intrati pe piata muncii. De aici cred ca provine mare parte din lipsa de elasticitate a salariilor, desi, cel putin pe termen scurt sunt de acord ca asteptarile inflationiste joaca un rol minor, mai ales daca economia respectiva a traversat in trecutul recent perioade de inflatie accentuata.
Dar pana la urma sindicatele nu fac decat sa se pacaleasca pe termen mediu, pentru ca rata inflatiei anuntata de banca centrala este de cele mai multe ori inferioara celei reale, in primul rand ca metodologia de calcul foloseste adesea metoda sobstitutiei produselor din „cosul” considerat cu unele de calitate inferioara. Astfel, indexarea salariilor cu rata inflatiei plus o marja oarecare – solicitarea cea mai frecventa a sindicatelor – duce defapt la scaderea salariilor reale (ca putere de cumparare) pe termen lung.
Teoretic, rezultatul ar fi ca efectele cartelizarii sindicale si ale salariului minim ar trebui sa fie anulate de inflatie, iar gradul de ocupare al fortei de munca sa creasca semnificativ dupa o repriza inflationista. Dar in practica lucrurile nu stau asa, pentru ca inflatia este practic o taxa ascunsa, care „musca” din incasarile, si implicit din profiturile agentilor economici. Cei care au fluxuri de productie complexe, care se desfasoara pe o perioada lunga de timp, au cel mai mult de pierdut. Astfel, investitiile vor fi descurajate tocmai in acele domenii care angajeaza un procentaj important din forta de munca, industria in special.
Cealalta miscare a bancii centrale, scaderea dobanzii de referinta incearca sa previna tocmai o astfel de situatie, dar ajunge sa introduca stimulente care destabilizeaza si mai mult situatia. In primul rand creditul ieftin va produce cu certitudine un ciclu economic, prin finantarea investitiilor proaste. In al doilea rand, pe fondul scaderii salariilor reale ca urmare a inflatiei si tendintei naturale a indivizilor de a-si pastra sau imbunatati standardul de viata, se extinde treptat si creditul de consum, care, prin cresterea acestuia, duce la cresterea cererii, deci si a investitiilor. Cei care profita cel mai mult de „boom” sunt cei care detin factorii de productie sau alte bunuri de capital. In consecinta, saracii saracesc si mai mult, si, incercand sa-si mentina standardul de viata, se inglodeaza in datorii (creditul de consum), in timp ce bogatii devin si mai bogati prin aprecierea rapida a averii lor, formata de bunurile de capital.
Probabil cineva a mai spus de sute de ori prin diverse carti lucrurile pe care le-am prezentat eu aici. Nu stiu cat de corecte sunt presupunerile mele, insa mie mi se par mai de bun-simt decat niste formule scoase „din joben”, si care sunt constant infirmate de realitatile obiective. La un moment-dat se credea ca recesiunea si inflatia nu pot coexista, si uite ca se intampla, iar somajul creste in continuare in loc sa scada. Ce sa mai facem cu formulele astea acum?
Posted on 14 decembrie 2010 la 12:42 pm.
Cristi,
Aceasta teorie gresita, este una din uneltele de manipulare a maselor pentru a justifica existenta bancilor centrale si actiunile acestora in spetza tiparirea de bani fara acoperire pentru „binele tuturor” adica toata lumea sa aibe loc de munca…
Saracii oameni ce sa faca.. cind au de ales intre somaj si „niscai inflatie”….
Posted on 14 decembrie 2010 la 3:22 pm.
@ Alex
In plus de tot ce ai spus, corect dealtfel, as mai adauga si faptul ca asteptarea de inflatie pe care se bazeaza orice decizie antreprenoriala devine tot mai greu de realizat. Adica, preturile in conditii de interventionism sunt tot mai greu de previzionat astfel ca antreprenorii nu prea mai stiu ce salariu sa stabileasca sau sa negocieze.
Posted on 14 decembrie 2010 la 4:09 pm.
@Cristi
Normal, orice interventie arbitrara este prin insasi natura ei imprevizibile. Povestile cu „stabilitatea preturilor” si „tintirea inflatiei” nu mai sunt in stare sa pacaleasca pe nimeni. Ma intreb de ce mai cred destui, chiar si din breasla economistilor, teoriile astea bazate pe formule scoase efectiv din burta, care mai sunt si infirmate sistematic in practica. Eu nici macar nu am studii economice, iar cunostintele mele in acest domeniu sunt mult spus fragmentare, si totusi reusesc sa-mi dau seama de invaliditatea modelelor, ba chiar reusesc sa gasesc explicatii mai logice. In conditiile astea ce doza de respect sa mai am fata de „stiinta” unor asa-zisi economisti? Personal cred ca stiinta economica „main stream” se va zdruncina din temelii in urmatorii ani.
P.S. Cred ca daca ar incerca cineva sa modeleze matematic, dar intr-un mod cat de cat realist, fenomenele economice complexe, sigur n-ar scoate o formula simpla, statica, cu 3-4 variabile, ci probabil un sistem de cateva zeci de ecuatii diferentiale, pentru ca orice fenomen este unul dinamic, cu multiple intrari, si bucle de feedback. Chiar si in privinta unui astfel de model as fi sceptic …
Posted on 14 decembrie 2010 la 5:20 pm.
Hayek a fost clar impotriva politicilor deflationiste la fel cum a fost si impotriva politicilor inflationiste:
“I agree with Milton Friedman that once the Crash [of 1929] had occurred, the Federal Reserve System pursued a silly deflationary policy. I am not only against inflation but I am also against deflation. So, once again, a badly programmed monetary policy prolonged the depression.”- F.A. Hayek , 1979
Posted on 14 decembrie 2010 la 6:30 pm.
http://nobelprize.org/nobel_prizes/economics/laureates/2006/ecoadv06.pdf
Posted on 15 decembrie 2010 la 12:08 am.
Si Obama a luat pentru pace, dar i-a intrebat cineva pe afgani?
Posted on 15 decembrie 2010 la 1:02 am.
@ alex
nu e curba lui Philips 🙂 http://en.wikipedia.org/wiki/William_Phillips_(economist).
Porneste de la corelatia intre inflatie si somaj dar Phelps arata ca sunt si alte lucruri care influenteaza acest raport. Fix ds ce vorbiti aici influenta statului. Ai citit? este doar un rezumat. http://nobelprize.org/nobel_prizes/economics/laureates/
Posted on 15 decembrie 2010 la 1:28 am.
@ C
Asa si?
Din nou aceeasi aberatie si mai profunda a lui Phelps:
Inflatia = f(u) + Inflatia asteptata, f(u) este o functie descrescatoare a somajului.
Astia ca Phelps, Keynes sau Philips habar nu au ce inseamna inflatia si se indeparteaza foarte mult de DEFINITIA ECONOMICA a inflatiei: cresterea generalizata a preturilor.
Inflatia adica cresterea generalizata a preturilor nu poate sa apara decat daca:
1. In sistemul aur se descopera o cantitate noua de aur
2. In sistemul etalon – aur se tipareste mai multa moneda decat se descopera aur (sau se acumuleaza aur din schimburi)
3. In sistemul cu moneda fiduciara: se tipareste mai multa moneda decat exista initial (iar aici tiparirea de moneda nu are nici o legatura cu productia sau alte „ancore” pe care le-am putea introduce inutil in modele).
In concluzie, inflatia nu are nici o legatura cu somajul si nici cu asteptarile noastre privind inflatia in viitor. Noi prin asteptarile noastre nu putem produce inflatie. Putem produce, cel putin, o crestere a unor preturi la anumite bunuri pe termen scurt care, daca MASA MONETARA ESTE CONSTANTA, va produce o scadere a preturilor la alte bunuri deci: NU PRODUCE INFLATIE.
Phelps si altii ca el au „rafinat” si mai mult aberatiile lui Keynes si a lui Philips.
Ma bucur ca ati postat acest articol insa il interpretez doar ca „paie puse pe foc”. Haideti mai bine sa intelegem niste lucruri si sa nu le mai preluam ca atare. Sa fim mai destepti decat altii din lumea asta care au crezut si continua sa creada in astfel de gogomanii.
Iar pentru mine NOBEL nu inseamna nimic. Foarte multi matematicieni sau fizicieni au luat Nobel pentru economie (ca in matematica nu exista) cu tot felul de inventii si fantezii care nu au legatura cu legea cererii si a ofertei adica cu economia (relatia de mai sus nu face exceptie).
Posted on 15 decembrie 2010 la 11:05 am.
@ all
Friedman macar a avut bunul simt sa nu puna intr-un model sau aceeasi ecuatie inflatia cu somajul asa cum au facut ceilalti keynesisti. A inteles mult mai bine cum sta treaba.
Posted on 15 decembrie 2010 la 11:15 am.
@Cristian
Premiul respectiv nici macar nu a fost instituit de Nobel, care, desi era un abil om de afaceri (multe altele in afara de cea cu explozivi), probabil nu avea prea mare admiratie pentru stiinta economica a vremii sale (mult mai bine ancorata in realitate decat cea din ziua de azi!), si nici pentru disciplinele teoretice, cum e matematica. Premiul respectiv e acordat defapt de banca centrala a Suediei, fiind instituit ceva mai tarziu.
Spre deosebire de premiile care se acorda pentru stiinte exacte sau medicina, cele pentru literatura, pace si economie se acorda mai mult pe critetii politice – cel pentru economie e intr-adevar destul de des pretext pentru pentru premierea unor matematicieni. Chiar si acestia, folosind modelele complexe, nu relatii de clasa a IX-a ca cele din articol, au dat chix pana la urma. Cu toate astea Warren Buffet nici macar nu stie sa foloseasca un calculator (foloseste si acum un carnetel si un pix!), dar el rareori s-a inselat 🙂
Posted on 15 decembrie 2010 la 11:26 am.
L-a inselat nevasta cu un matematician 😀 pt matematicieni exista premiul Fileld
http://en.wikipedia.org/wiki/Fields_Medal
In fine , legat de corelatie stiu destul de bine cum sta treaba , dar modelul matematic il faci pornind de la ce exista si atat timp cat sunt rezervele fractionare , la discretia unui decident politic , despre ce vorbim? Cum poti intelege ce se afla in mintea unui politician si cum determina o norma juridica ( stabilita cine stie cum) modificarea modelului?
Teoretic aproape ca e ca si cand ai face model in astrologie… doar ca acolo ai prognoza pe un fapt clar ,legea atractiei planetelor 😀 , miscari clare, si statistica pe 2-3 mii de ani . Politicul ????
Posted on 15 decembrie 2010 la 1:22 pm.
poate la oamenii astia gasiti alte idei sa va inspire
http://www.scribd.com/doc/12816136/Wisdom-of-Great-Investors#
Posted on 15 decembrie 2010 la 1:48 pm.
PS
Si pe mine ma supara variatiile inexplicabile, din cand in cand ma … omoara 🙁 , iar factorul psihologic devine determinant 100% in conditia in care sunt anunturi politice capricioase : facem , nu facem; e bine , nu e bine; respectam programul din campanie , nu il respectam.
Posted on 15 decembrie 2010 la 2:02 pm.
Fondul de Garantare a Depozitelor NU ESTE CEEA CE PARE
http://abciconomics.blogspot.com/2010/12/fondul-de-garantare-depozitelor-nu-este.html
Posted on 15 decembrie 2010 la 4:53 pm.
Problematica somajului si inflatiei, dar si a saraciei, a neajunsurilor sunt destul de complexe, dar in opinia mea, toate acestea au un numitor comun. Daca vrem sa gasim acest numitor comun, trebuie sa analizam mai atent definitia activitatii economice: „combinarea factorilor de productie cu scopul crearii de bunuri si servicii cu scopul satisfacerii nevoilor ….”
Cand ma gandesc la combinarea factorilor de productie, ma gandesc la proportia lor, asa cum ma gandesc la proportia ingredientelor dintr-o salata de beouf.
Daca de exemplu, in salata de beouf pun 90% carfofi, salata mea nu va fi buna, iar in mod paradoxal, ingredientul cel mai abundent, cartoful va fi invinuit de compromiterea intregii salate. Asa se intampla si in economie, doar ca in economia romaneasca, acest fenomen este mai bine potentat fata de economiile vest europene. Deosebirea fundamentala dintre salata de beouf si factorii de productie este ca in cazul factorilor de productie, acestia isi pot schimba in timp proportia, astfel incat sa existe un fel de armonie, iar dezechilibre precum somajul sa fie o amintire neplacuta, dar o amintire.
Problema fundamentala in economia romaneasca este insuficienta capitalului, care nu permite crearea de locuri de munca peste noapte, intrucat pentru a crea un loc de munca, trebuiesc investitii de zeci de miii, sute de mii sau poate chiar de milioane de euro. Peste acestea, dobanzile mari determina costuri si mai mari ale capitalului, iar datorita costului mare al capitalului, multe afaceri pur si simplu nu se mai infiinteaza, deoarece costurile cu capitalul ar face respectiva afacere nerentabila si necompetitiva din start, iar competitia puternica din UE (unde costul capitalului e mult mai mic) ar grabi falimentul, asa ca nu se vor grabi multi sa-si puna pielea in saramura prin demararea unei afaceri si implicit nu se vor crea locuri de munca…iar datorita cheltuielilor bugetare cu prestatiile sociale (neacoperite prin nimic) ajungem si la inflatie.
Astfel problematica somajului incepe sa semene in mod paradoxal cu problematica banilor fiduciari, iar problema se numeste SUSTENABILITATEA. Asa cum banii fiduciari isi pierd „valoarea” pentru ca in spatele lor nu au nimic, asa si in cazul somajului. Somajul exista deoarece in spatele factorului forta de munca nu exista suficient capital si astfel multi oameni nu au loc de munca, deci in situatia de fata, putem vedea clar o problema de nesustenabilitate. Capitalul existent nu poate face fata la numarul excesiv al populatiei doritoare de locuri de munca si implicit salariile sunt foarte mici, intrucat si disperarea este foarte mare. Din alta perspectiva, capitalul existent in multe cazuri este depasit, uzat sau mare consumator de resurse energetice, deci situatia e mai rea decat s-ar vedea pe hartie. Astfel nu ne ajunge ca avem capital putin, ca acesta, pe deasupra este si inferior calitativ.
Din cate vad eu, situatia e disperata.
Avem nevoie de capital, ca de aer. Totusi solutia e simpla si este realizabila chiar in conditiile in care doar mancarea „mananca” 60% din venitul unui roman. Daca ne uitam pe statistici, vom vedea ca fertilitatea in Romania e pe undeva la 1,3 copii pe femeie, deci in medie o familie are 1,3 copii. Sa presupunem ca ambii parinti au 100 de lei pe luna, deci 200 de lei impreuna, dar au si 1,3 copii (nu e realist, dar asta e statistica, chiar daca nu-i place lui De Soto), deci cu 200 de lei se intretin 3,3 persoane, astfel ii revin foecarei persoane 60.7 lei pentru traiul curent. Si aici intervine solutia: scaderea natalitatii de 10 ori (pentru o perioada de timp), astfel in medie o familie sa contina 2,13 persoane (2 parinti si 0,13 copii, adica sa fie de 10 ori mai putini copii). In acest caz, cheltuielile pe persoana (mentinem salariul la 100 de lei pe persoana) vor putea creste la 93,9 lei, intrucat acum sunt mai putini copii de hranit. Astfel in acest caz, fiecare individ va avea cu 33.3 lei mai mult de cheltuit si asa am facut un mare pas: cu respectivii bani ce au fost economisiti de la finantarea viitoarelor generatii de someri, indivizii vor avea mai multe variante de cheltuiala/investitii, toate benefice pentru dezvoltarea economica a societatii: fie acei bani (33,3 lei de persoana) vor fi cheltuiti pentru a procura bunuri si servicii superioare (produse de calitate superioara, autoturisme, iesiri mai dese in oras, servicii de infrumusetare, haine mai des, schimbarea dietei, etc), astfel va aparea un surplus de putere de cumparare ce va permite indivizilor sa-si diversifice nevoile, iar o societate e mai dezvoltata daca are nevoi mai dezvoltate, si asa, se vor putea infiinta noi afaceri, intrucat va fi cerere mai diversificata si mai mult, vor exista si resurse suplimentare, va fi o crestere sustenabila. Mai mult, demararea de noi afaceri va determina crearea de noi locuri de munca, din ce in ce mai bine platite, si astfel se va asigura baza pentru o dezvoltare perpetua a nevoilor ce va determina aparitia de afaceri ce vor opera cu valoare adaugata din ce in ce mai mare si astfel bunastarea in societate va creste. Pe de alta parte, cei 33,3 lei vor putea fi investiti de indivizi, fie la banci, fie la bursa de valori, astfel daca din ce in ce mai multi indivizi vor avea investitii in banci, rata dobanzii va scadea si implicit capitalul va fi mai ieftin si asa vor exista premisele dezvoltarii capitalului in tara; de asemenea daca dobanzile vor scadea prea mult, atunci oamenii vor putea investi cumparand actiuni la companii deja existente, astfel acele companii vor putea sa se dezvolte. Bineinteles, cea mai buna destinatie pentru cei 33,3 lei economisiti ar fi dezvoltarea unei afaceri de catre cat mai multi indivizi. Astfel, in timp destul de scurt 5-10 ani se va realiza o dezvoltare a capitalului ce va putea sustine un nivel ridicat de trai al societatii.
Aceasta rezolvare a problemei vizeaza simpla distribuire a resurselor, care in prezent sunt indreptate in directii gresite si anume, in dezvoltarea viitoarelor generatii de someri. Dar asta se intampla cu un popor incult din punct de vedere economic, cu un popor cretin, care nu invata nici din propriile greseli, nici cand ajunge intr-o situatie deplorabila, la limita subzistentei.
Desi nu prea agreez intruziunile statului, consider ca in aceasta simpla solutie a acestei mari probleme, statul prin puterea lui coercitiva poate juca un rol esential: astfel statul poate organiza campanii de informare, poate schimba programa scolara prin introducerea de discipline economice sau discipline care sa-l ajute pe individ sa constientizeze riscurile propriilor decizii si implicit atunci cand apar probleme, gen pustoaice de 18 ani care vor „sa dea viata” ca si mamica lor le-a turnat pe la 16, atunci sa intervina decisiv: in primul rand sa se asigure ca respectiva mamica are cu ce sa-i asigure copilului toate conditiile necesare (casa, conditii de igiena, alimentatie bogata si diversificata, etc), iar in caz contrar (cum e si de asteptat), atuci respectiva mamica sa fie decazuta din drepturile parintesti, copilul sa fie preluat de stat in plasament, iar ambii parinti sa fie obligati sa plateasca cheltuielile ce le va face statul cu copilul lor, ba chiar sa se obtina si un profit de pe urma acestei activitati, iar daca respectivii „parinti” nu vor fi in stare sa-si gaseasca locuri de munca si sa plateasca cheltuielile, atunci sa fie executati silit de toate bunurile, iar daca nu detin nimic sau valoarea bunurilor executate silit e foarte mica, atunci respectivii sa mearga la munca fortata si prin intermediul muncii lor prestate societatii, sa fie acoperite cheltuielile cresterii copilului (bineinteles, respectivii sa fie munciti bine 12-14-16 ore pe zi 7 zile din 7, sa fie cazati in conditii mizere, iar alimentatia lor sa fie saracacioasa si putin diversificata (regim de detentie), si mai mult, acesti parinti sa fie folositi ca exemple vii, de „nu faceti ca noi”). Astfel populatia va fi mai constienta de riscurile deciziilor nefundamentate. Mai mult, cred ca toate ajutoarele pentru cresterea copilului, concediul maternal sa fie eliminate, iar asigurarea de sanatate a copilului sa revina parintilor (copilul sa nu fie asigurat de stat), astfel statul sa transmita un mesaj clar: doar cei virtuosi sa aiba privilegiul de a avea urmasi.
Dar din nefericire vor mai trece multi ani pana cand poporul va constientiza ca fiecare decizie poate grabi sau poate incetini iesirea din aceasta mizerie.
Astept cu nerabdare abul 2014 cand restrictiile pe piata muncii pentru romani vor disparea complet in UE, si din ce in ce mai multi romani se vor tira in vest, si implicit sistemele sociale (de pensii, sanatate, alocatiile de copii, etc) vor deveni nesustenabile. Oare ce o sa faca atunci???
Pana una alta trebuie sa ne intre bine in cap ca in Romania, factorul de productie esential este capitalul. Capitalul potenteaza capacitatea creatoare umana. Fara capital, activitatile umane abia ar permite asigurarea conditiilor de subzistenta.
Posted on 16 decembrie 2010 la 2:19 am.
@ Ghita Andrei Cosmin
Corect, insa problema capitalului nu se rezolva sau nu e suficienta daca:
1. Nu exista spirit antreprenorial (multi care sa renunte la calitatea de salariat si sa se angajeze in proiecte antreprenoriale, sa fie creativi, sa isi asume riscurile pietei etc.). Degeaba ai capital daca nu stii ce sa faci cu el.
2. Nu exista un spirit de economisire pronuntat (daca avem in continuare aceasta inclinatie majora spre consum vom avea tot timpul penurie de capital: romanul cand pune mana pe un ban da fuga in supermarket si jumatate il arunca la gunoi, proiectele in care el se angajeaza sunt in mare parte proiecte de consum). Oricum aici de vina este si saracia care afecteaza puternic acumularea de capital.
3. Cu o fiscalitate impovaratoare ca in Romania capitalul devine inutil. Nu poate angaja nici o alta resursa pentru ca nu exista stimulentul necesar. Daca eu vreau sa angajez pe cineva cu 1000 de lei mai trebuie sa dau 1000 de lei statului. Numarul celor pe care vreau sa ii angajez este practic dublat artificial de stat prin fiscalitate. Mai degraba fiscalitatea si lipsa de perspectiva pentru antreprenorii romani (birocratia, coruptia, barierele de intrare – iesire pe piata, inflatia, instabilitatea politica, statul asistential ridicat la rang de valoare constitutionala) explica somajul.
4. Nu stim cum sa atragem capitalul mai ieftin de pe pietele internationale (nu listam la bursele internationale mai nimic, nu stim ce e aia credit sindicalizat, credit furnizor, credit cumparator, leasing de echipamente, diferentele intre ele etc.)
5. Lipsa unei concurente reale pe piata financiara din partea pietei de capital care e absenta la nivel de operatori privati mari si care nu reuseste sa intermedieze economisirile locale cu nevoia de capital a companiilor private. Monopolul pe care il au bancile comerciale in finantarea companiilor romanesti (dominanta creditului) face ca ele sa dicteze conditiile de finantare si capitalul sa ajunga sa fie cu 50% mai scump ca in UE si garantiile solicitate sa fie cu 50% mai mari ca in UE. Fara instrumente de economisire pe termen lung populatia o da tot in consumerism.
Repet: capitalul nu e suficient. Mai trebuie sa existe si spiritul antreprenorial dar si un mediu de afaceri atractiv (de aceea inflatia actioneaza in acelasi sens cu somajul: creste inflatia, creste somajul pentru ca pe fondul instabilitatii create toti stau si isi conserva capitalul si asteapta zile mai bune, ceea ce nu e de condamnat).
Posted on 16 decembrie 2010 la 8:43 am.
@ Paun Cristian
1. Exista spirit antreprenorial dar nu acolo unde ar trebui. Oamenii isi asuma riscul penal; eu cred ca aceasta asumare vine din faptul ca in constitutie este prevazut ca se prezuma ca orice bun detinut este licit.
2. economisirea este posibila daca in medie unele cheltuieli nu ar fi exagerate, ca sa fiu mai aplicata te rog sa te gandesti la raportul salar/utilitati
3.de acord , daca incep si eu scriu 1000 de pagini( fiind doar un rezumat)
4. Cee ar fi fost daca se facea privatizare pe bursa… Nu am fi avut AVAS, nu am fi avut privatizari frauduloase si nici petreceri electorale spumoase.
5.De ce sa te imprumuti daca exista varianta furt?
🙁 .
Ah, te gandesti la un lucru normal…domnule te gasesti intr-o minoritate care e pe cale de disparitie. Esti onest si informat. Rusine sa-ti fie!
Posted on 16 decembrie 2010 la 12:39 pm.
@Cosmin
Postarea ta m-a atras prin dimensiunea impresionanta, insa ideile enuntate acolo sunt destul de incoerente, si mai ales daunatoare in pracitca. Cunostintele tale de economie, sau pur si simplu logica, sunt deficitare. In primu rand nu lipsa capitalului e principala problema a Romaniei, ci faptul ca piata este extrem de reglementata in toate domeniile, neprmitand dezvoltarea economica sanatoasa. Mai mult, in timpul boom-ului, datorita costului artificial scazut al creditului (da, si la noi!) au aparut distorsiuni in structura investitiilor – s-au umflat imobiliarele si cam atat! Si cealalta idee a ta este complet gresita! Daca lumea se abtine de la procreere in societatile in care fertilitatea e foarte ridicata iar nivelul de trai scazut, cum e de exemplu Africa Subsahariana, ar apare intr-adevar un surplus semnificativ de resurse care poate fi investit sub forma de capital. Problema Romaniei este ca natalitatea este deja la un nivel extrem de scazut, iar situatia va avea ca efect nu imbogatirea, ci saracirea societatii pe termen lung, printr-un proces numit generic „capcana fertilitatii scazute” (post foarte bine argumentat).
Majoritatea statelor EU, adica potentiala piata de desfacere pentru produsele unei potntiale economii romanesti „accelerate” de lipsa de suspendarea completa a procreeri au cam aceeasi problema [demografica] precum Romania. Degeaba investesti ca sa produci „bunuri de calitate superioara” daca nu are cine sa ti le cumpere, iar restrangerea natalitatii transforma ultima presupunere in certitudine. Intr-o economie [si societate] sanatoasa tinerii si persoanele de varsta mijlocie sunt principalii generatori de avutie. dar si principalii consumatori. Daca acestia n-ar mai face copii, in primul rand consuml lor ar scadea, iar banii ar fi investiti pentru a asigura consumul unor generatii care practic nu o sa mai existe. In al doilea rand, structura populatiei s-ar schimba rapid, prin imbatranirea ei accelerata (de urmarit China, Japonia si Korea in urmatorii 30 de ani), iar batranii nu mai pot munci, iar consumul lor se concentreaza in principal pe servicii de asistenta personala si medicala. Nu cred ca ai considera „ideala” o societate populata cu batrani senili care trebuie stersi la cur si hraniti cu lingurita. Mai mult, pensiile private nu ofera garantia ca vor mai exista resursele necesare pentru plata celor dispusi sa faca astfel de activitati.
Ideea interventiei statului in procesul de decizie al indivizilor din societate imi repugna cu desavarsire. De ce sa ma oblige statu’ sa fac copii, sa-i cresc asigurandu-le „conditii adecvate” sau mai ales sa platesc pentru ca unii sa-si creasca copii pe care nu ar fi in stare sa-i intretina singuri. Masurile de „impulsionare a natalitatii” din statele EU sunt lipsite de eficienta, tardive si insuficiente, ca dealtfel orice actiune a statului. Chiar si in acest caz socialismul, in toate formele sale, este cauza tuturor problemelor. Dintre toate formele sale, ingineria sociala si conservatorismul sunt cele mai „contraceptive”, social-democratia avand un efect negativ pe termen lung – presiunea cheltuielilor publice – dar un usor efect pro-natalist pe termen scurt. In societatile [relativ] libere, totul se regleaza de la sine, inclusiv natalitatea – vezi cazul US si explicatiile (link-ul de mai sus).
Posted on 17 decembrie 2010 la 1:56 am.
Mirajul “Investitiilor Straine”
http://abciconomics.blogspot.com/2010/12/mirajul-investitiilor-straine.html
Posted on 21 decembrie 2010 la 4:53 pm.
@Alex Nicolin
Natalitatea (fertilitatea) scazuta poate duce la un moment dat intr-o mare capcana fara iesire, dar totodata nu trebuie sa uitam ca doar simpla nasterea a multor copii nu va aduce nimanui nici un beneficiu, nici imediat nici viitor.
Aceasta restrangere a natalitatii, care cred ca se cuvine in Romania pentru moment, eu o vad ca pe o restragere strategica, nu ca pe o infrangere, cu scopul de a consolida factorul de productie munca. Din punctul meu de vedere, de la un absolvent de liceu (ca sa nu mai spunem 8 clase sau 10, in conditiile in care foarte multi copii renunta la scoala dupa 8 sau 10 clase), pana la a avea o persoana care sa se poata numi „factor de productie”, e „ceva distanta”, nu degeaba somajul printre tineri e de peste 20%, si sa nu uitam ca sunt si multi tineri care nu-si cauta de lucru. De asemenea faptul ca toti angajatorii cer experienta, intareste si mai mult ideea mea. Mai mult, aceasta „distanta” creste pe masura ce copilul e mai mic. Aceasta „distanta” este reprezentata de investitiile ce trebuiesc facute intr-un copil pentru ca acesta sa dveina un factor de productie. Tin sa precizez ca investitia in factorul uman este foarte scumpa, pregatirea profesionala este scumpa, (precum meditatiile), deci daca vrem sa avem factorul munca bine pus la punct, atunci trebuie sa investim in acesta (cel putin din punct de vedere teoretic, din punct de vedere practic, situatia e chiar catastrofala). Cu alte cuvinte nasterea de copii multi nu produce „mare lucru” pe piata fortei de munca, deoarece „batalia” pentru a obtine factorul de productie „munca” se da in perioada de crestere, invatare si dezvoltare al copilului. De asemenea, trebuie sa precizez ca datorita dezvoltarii tehnologice fara precedent, din ce in ce mai multe locuri de munca vor fi substituite de diferite utilaje, roboti, calculatoare, ce determina costuri mai mici decat costurile ce ar fi ocazionate daca aceleasi operatiuni ar fi efectuate de oameni: de exemplu utilajele agricole, robotii care construiesc masini, sau chiar casele de marcat fara casier, din ce in ce mai populare in supermarketurile din vest. Momentan aceasta „substitutie” a factorului uman cu capital, vizeaza doar locurile de munca ce presupun activitati rutiniere, simple, asociabile cu lucratorii necalificati sau putin calificati, dar sa nu uitam ca stiinta merge inainte, si nu va trece mult pana vor incepe sa apara diverse „masinarii” care sa substituie lucratorii mediu calificati, precum soferul care conduce tractorul (deja exista GPS, deci pana la aparitia unui tractor condus de un calculator prin GPS, care sa are zi si noapte, fara pauze si cu o mai buna folosire a capacitatilor utilajului, nu mai este mult), la fel si in cazul casierilor inlocuiti de noile „case inteligente”…acest trend va merge inainte, sa nu uitam bancomatele inteligente ce permit si retrageri si depuneri si diverse operatiuni bancare, si implicit determina costuri mai mici pentru banci, intrucat personalul bancar va fi folosit mai eficient, efectuand doar acele operatiuni complexe ce necesita studii aprofundate, nu si operatiunile simple ce sunt inerente oricarei banci, mai mult, se va putea chiar renunta la o parte din personal (intrucat aceste operatiuni simple dar numeroase vor fi preluate de aceste bancomate „smechere” si nu va mai fi nevoie de atatia ofiteri de cont, de exemplu). In industria constructoare de masini, cel putin in tarile dezvoltate…. cunoastem doar robotizarea japoneza. Deci cunoascand acest trend,
adevaratul lucru pe care trebuie sa ni-l propunem in legatura cu factorul munca, este sa mergem pe piata fortei de munca cu oameni bine pregatiti care sa nu fie substituibili prea usor. Astfel, se inchide cercul, intrucat pentru a avea un factor munca bine pregatit, cu grad ridicat de calificare specializare, trebuiesc INVESTITII serioase in acei oameni (copii), doar ca in Romania se merge pe principiul „merge si asa”, iar aceasta mentalitate e catastrofala. Simplul fapt ca avem „oameni” numerosi nu ne ajuta cu nimic, daca acestia fie nu lucreaza, fie lucreaza, dar munca lor are un caracter rutinier, simplist, cu productivitate mica, si implicit cu un salariu mic aferent, nu am facut nimic. Pana in ’89, s-a mers pe dezvoltarea factorului uman extensiv (4 copii de femeie), acum, cand tehnologia are capacitatea de a inlocui din ce in ce mai multi angajati cu „masinarii”. Trebuie sa ne axam pe o dezvoltare intensiva a factorului munca astfel incat respectivii indivizi prin natura muncii lor inalt calificata, abstracta, sa nu poata fi inlocuiti de diferite „masinarii smechere”.
In ceea ce priveste partea practica, investitia in factorul uman nu este o prioritate pentru sistemul de invatamant romanesc, de aceea spun ca stam catastrofal. Mai mult, daca facem o corelatie cu somajul ridicat al tinerilor si cu cerintele referitoare la experienta pe care le cer angajatorii, ajungem la concluzia ca tinerii sunt mai de graba evitati deoarece acestia nu sunt pregatiti corespunzator. Astfel, pentru a angaja un tanar, respectivul patron va trebui sa faca o investitie suplimentara, pe care eventual sa o recupereze in timp de la angajat. Mai mult exista marele risc ca respectivii „proaspat angajati”, odata intrati in paine, sa realizeze ca acea meserie nu e ceea ce au vrut si astfel angajatorul sa ramana cu investitia nerecuperata si cu buza unflata. Mai mult, exista riscul ca acesti angajati fara o pregatire corespunzatoare sa produca fel de fel de evenimente paguboase, gen accidente de munca, etc….
Revenind la problema natalitatii, cred ca cel mai bine, oamenii s-ar gandi la facut de copii, dupa 35 de ani (ca in tarile dezvoltate, unde varsta memei la prima nastere merge spre 35 de ani, si nu 25 cum este la noi), cand vor avea un rost, o situatie, ce le va permite sa realizeze respectivele investitii in viitorul copil si aici fac referinta la capacitatea de a ECONOMISI, vitala pentru a putea face orice fel de investitie. Aceasta economisire poate fi folosita pentrua dezvolta resursa umana, de exemplu, dupa terminarea studiilor „formale”, parintii sa plateasca un stagiu de pregatire profesionala la locul de munca, astfel incat respectivul absolvent sa poata spune ca stie cu ce se mananca o meserie. Acum, asta e cazul idela, dar in tara situatia e cu adevarat catastrofala, intrucat in foarte multe gospodarii, copii renunta la scoala pentru a-si ajuta parintii la treburile gospodaresti. De aceea cred ca este cel mai bine ca un cuplu de tineri sa nu se grabeasca la copii, ci sa-si consolideze situatia, astfel incat atunci cand vine pe lume copilul, acesta sa poata macar sa-si vada de scoala si sa nu fie nevoie ca respectivul copil sa munceasca de mic pentru a asigura subzistenta familiei, asa cum se intampla in multe gospodarii din provincie.
De asemenea, problema saraciei din Romania este determinate intr-o oarecare masura de provenienta veniturilor in familie. In prezent majoritatea covarsitoare a veniturilor unei familii vine din munca, iar in caz de somaj, e prapad, de aceea, consider ca ar fi ideala o diversificare a veniturilo, incat o buna parte (25-70%) din venitul unei familii sa provina si din active (actiuni, obligatiuni, depozite bancare, etc), astfel incat somajul sa devina un risc din ce in ce mai mic. Mai mult, aceste active constituite de fiecare familie, vor determina crearea de noi locuri de munca. Peste acestea, o familie va putea mai bine sa-si evalueze capacitatea de economisire/investire, fara risc (de exemplu cei doi isi propun sa realizeze investitii lunare de 1000 de lei in actiuni/obligatiuni, astfel, daca cei 2 vor reusi sa se tina de acest plan, vreo 10 ani, atunci pe de-o parte veniturile lor din active vor creste, si pe de alta parte vor stii daca sunt capabili sa mearga in continuare cu un copil, intrucat cresterea unui copil, in conditii modeste se ridica pe la 1000 lei lunar, iar cu copilul e complicat, e un drum fara cale de-ntors, precum in cazul investitiilor in active, daca 2 luni nu se vor face investitiile planuite, nu-i bai, dar copilul nu se poate tine nemancat 2 luni, astfel daca cei 2 (adulti) nu vor fi in stare sa realizeze acele investitii-1000lei lunar sau chuiar mai mult, atunci este evident ca nu vor putea face fata unui copil deci mai bine renunta la un asemenea plan).
Astfel, trebuie sa efectuam acea retragere strategica, de la cresterea extensiva, sa ne consolidam bine de tot pozitia, si sa mergem pe o ofensiva puternica pe dezvoltarea INTENSIVA a factorului uman. Astfel chiar daca natalitatea scade si de 10 ori, iar venitul pe cap de LUCRATOR creste de 8-10 ori, iar acest venit este completat de venituri suplimentare din active, putem spune ca suntem mult mai castigati: astfel pe de-o parte vom avea o clasa lucratoare scaldata in bunastare, si pe de alta parte chiar si cei ce nu mai lucreaza (batranii) vor avea o situatie cel putin la fel de buna ca cea din prezent. Mai mult, dupa ce se va obtine acea clasa de lucratori scaldata in bunastare, va deveni sustenabila o politica pronatala (2-3-4 copii pe femeie, in functie de veniturile familiale).
In ceea ce priveste batranii, sau mai corect spus pe cei ce nu vor sa munceasca, in Romania, situatia e complicata: din mai bine de 10 milioane de apti de munca, doar 4,5 milioane lucreaza, restul..oare ce fac? In aceasta categorie, putem include pensionarii anticipati, cu sutele de mii, pensionarii de boala inchipuita idem…..etc si multi caznici. Deci la o adica avem de unde lua oameni. Eu consider ca este mult mai usor si ieftin de a instruii acesti oameni fara ocupatie, decat de a merge pe „baby boom”, si implicit de a astepta 20 de ani. Tocmai de aceea, natalitatea ar putea sa fie 0 cativa ani buni, iar cu banii economisiti s-ar putea investi in capital si in instruirea/reinstruirea celor „inactivi”, incat sa se creeze locuri de munca.
Problematica dezvoltarii intensive a fortei de munca, se poate exemplifica foarte simplu: 1000 de soldati echipati cu arme albe vs un soldat echipat cu o mitraliera gatling. Este evident cine va castiga si care vor pierde batalia. La fel si in cazul bataliei de pe piata fortei de munca: un salariat bine instruit face ce sute nu sunt in stare sa faca, si plata va fi pe masura.
Posted on 26 decembrie 2010 la 1:29 am.
Daca nu poti sa califici un om suficient, atunci poti sa-l faci mai ieftin decat o masina, mai ales daca oricum nu prea-l duce tartacuta. Nu poti sa faci o tara de fizicieni nucleari, pentru ca putini au capacitatea mentala innascuta de a asimila cunostintele si de a dezvolta modelul de gandire. Mare parte din automatizarile care au permis demobilizarea masiva a fortei de munca din agricultura functioneaza cu petrol, care va deveni din ce in ce mai scump, iar substitute creibile nu se intrevad prea curand.
In momentul de fata, in termeni practici, natalitatea nu mai poate sacadea prea mult. Acum e 1.2-1.3 copii/familie, minimul mundial e undeva pe la 0.9 – atins intr-o provincie din China. Stimularea artificiala a natalitatii e ineficienta. Singura solutie in cazul Romaniei este liberalizarea pietei muncii si scaderea drastica a impozitarii si reglementarii in toate domeniile. Educatia si sanatatea sunt prioritare in acest sens – statul trebuie sa „isi ia talpasita” rapid lasnd locul initiativei private. Asistenta sociala de stat trebuie sa dispara si ea, indiferent de consecintele pe termen scurt – oricum sistemul este nesustenabil si se apropie cu pasi repezi de faliment, iar banii de la FMI nu fac decat sa prelungeasca agonia.
Ponderea ridicata a salariului ca sursa de venit nu e caracteristica a Romaniei, ci cam a tuturor tarilor. O caracterisitica particulara ar fi mai degraba numarul asistatilor sociali raportat la cel al salaiatilor, si impozitarea excesiva a muncii – dar toate acestea sunt specifice oricarui sistem socialist. Copii trebuie priviti si ca resurse economice, iar faptul ca cei de la sat ajung sa se lase de scoala ca sa dea cu sapa nu e nimic rau in sine. Faptul ca sistemul de invatamant etatizat e cmplet deconectat de cerintele de pe piata muncii este cea mai grava problema, iar solutia, dupa cum am spus, este dereglementarea si privatizarea. Copii aia nu mai merg la scoala pentru ca nu invata nimic util acolo! Mentalitatea multor oameni este deasemenea gresita, pentru ca se simt obligati sa-si intretina loazele de copii pana la 30+ ani, ca apoi sa se mire de ce nu vor sa invete o meserie si sa munceasca.
Oricat de tentata ar fi perspectiva unei societati pupulate de genii si roboti, ea nu va functiona niciodata. Nu progresul tehnologic este cel care-i lasa pe oameni fara slujbe. S-a intamplat asa ceva cand s-au facut primele razboaie de tesut automate? Nu! S-au temut oamenii ca isi vor pierde slujbele? Da, ba unii si-au aruncat sabotii in angrenaje pentru a le strica. Mai mult, cum anume vrei sa implementezi „amanarea procreerii”? Din proprie initiativa, prin stimulente fiscale de genul „10.000 euro impozit/copil, sau pe sistem chinezesc – cu duba de avorturi si juganarul aferent? In realitate, daca faci o campanie de sensibilizare se vor abtine tot oamenii inteligenti, cu pretentii de cariera si realizati profesional, care oricum fac un singur copil, la 30-35 de ani. In schimb aia de n-au ce manca, pentru ca de regula dau ce castiga pe bautura, toarna plozi pe banda rulanta si dup-aia pilesc suplimntar pe alocatia lor.
In final, iata si un articol interesant despre efectul ingineriei sociale asupra familiei: http://mises.ro/322/
Posted on 26 decembrie 2010 la 6:41 am.
frumos articolul.
Aceasta liberalizare deplina ar fi de bun augur, dar implinirea ei e alta poveste, gandindu-ma doar la numarul de asistati social, astfel ramane in continuare curvareala politica.
Pe de alta parte, liberalizarea pietei fortei de munca pentru romani, in 2014, va prezenta numeroase oportunitati in tarile ce au natalitate scazuta.
Pe de alta parte, poate ca nici nu cred ca e oportun sa am urmasi ca sa ma ingrijeasca la batranete, deoarece cred ca nici nu mai apuc batranetea, mai ales raportandu-ma la cum merg lucrurile acum, cu chimicalele si cazurile din ce in ce mai dese de boli fatale la oameni tineri, asa ca wtf, nu o sa cresc copii, sa-i bag si pe ei in vagauna asta.
Posted on 26 decembrie 2010 la 11:25 pm.
@Paun Cristian
Inteleg foarte bine ca avem nevoie de antreprenori cat cuprinde, dar ajungem la aceeasi problema clasica: sustenabilitatea acestor antreprenori.
Inainte de toate, trebuie sa intelegem „proprietatea privata” din aceasta tara, daca-i putem spune asa.
In prezent marea majoritate a populatiei are ca „proprietate”: casa + teren + masina.
Acum sa detaliem.
Sa o luam cu casa:
Dupa 40 de ani de comunism, marea majoritate a caselor fie sunt apartamente construite de comunisti, fie case batranesti transmise din generatie in generatie.
In ceea ce priveste apartamentele, acestea pana in 1989, marea lor majoritate erau proprietatea staului si oamenii plateau chirie, la ICRAL. Abia dupa 1989, dupa initiativa lui Petre Roman, oamenii au putut sa-si cumpere case. Mai mult, in ajutorul oamenilor a venit inflatia, astfel in cativa ani cu pretul a cateva Kg de carne se puteau plati toate ratele la casa. Problema e ca aceasta „improprietarire”, desi a fost benefica, a fost doar o chestiune conjuncturala, iar inflatia, a compromis strangerea de fomduri de la populatie cu scopul construirii de noi locuinte. Poate daca ratele s-ar fi actualizat cu ratele de inflatie aferente, lucrurile ar fi stat altfel acum. In ceea ce priveste casele transmise mostenire (casele batranesti), cele mai multe sunt vechi (perindandu-se mai multe generatii prin ele). In ceea ce priveste terenurile agricole, acestea sunt retrocedate oamenilor dupa ce au fost colectivizate in comunism. Astfel avem dovada suprema ca populatia tarii nu prea le are la capitolul „proprietate”. Singurul element de proprietate care reflecta capacitatea de economisire a oamenilor este masina mica, care de multe ori si aceasta e second hand, veche, sau un model ieftin.
Astfel ca sa incepem o afacere, avem nevoie de capital, iar capitalul il imprumutam, dar ca sa imprumutam, trebuie o garantie, adica in cazul romanilor, casa sau eventual teren, daca suprafata e mare. Bun, incepem afacerea….si avand in vedere ca romanasii nu prea le au cu economia, vor fi falimente in lant si astfel numeroase credite de capital nu vor fi restituite si banca va merge spre garantii, adica casele oamenilor si oamenii risca sa ajunga pe drumuri.
Deci avantul asta spre afaceri, nu cred ca trebuie sa fie heirupist.
Indemnul asta de a infiinta o afacere e precum indemnul de a merge pe luna sa exploatam He3 sa substituim consumul de petrol. Problema adevarata e cum ajungem pe Luna, cum exploatam He3, cum il aducem pe pamant.
Este un proces foarte complex, cu multe riscuri, precumeste si infiintarea unei afaceri. In conditiile in care singurele forme de proprietate sunt locuintele, si acestea destul de mici si economisirea e aproape de zero, daca incepem asa heirupist sa facem afaceri, este foarte posibil ca in cativa ani, cea mai mare afacere din tara, daca nu chiar din UE, sa fie EXECUTARILE SILITE. Mai mult, este posibil sa apara chiar o clasa de smecheri care sa bage cat mai multe societati (nou infiintate )in faliment, tocmai pentru a face un comision rapid din executari silite.
La urma urmei, omul se gandeste asa: in casa asta a stat si bunica si mama si eu, deci in trei generatii nu am reusit sa facem nimic, mai mult aceasta casa am dobandit-o datorita unei legi populiste si datorita inflatiei din anii 90. Deci, daca pierdem casa, alta nu o sa pumpam prea curand, ceea ce e adevarat.
Asa ca singura varianta neriscanta si care se poate aplica cu usurinta de catre tot poporul este regandirea cheltuielilor casei, pentru a creste economisirile, tocmai pentru a se putea crea un fond investitional. Bineintels, costul de oportunitate al acestui demers este reprezentat de urmasii sacrificati (fie vor ramane familii fara copii, fie se va merge pe principiul un copil pe familie, deci populatia va intra intr-un ritm accelerat de imbatranire, acestea sunt riscurile, ce-i drept, aceste riscuri sunt mai „acceptabile” decat riscul de a ajunge pe drumuri, si cu 2-3 copii). Mai mult, daca respectivele economii vor fi investite in afaceri deja existente de succes, riscurile investitiilor vor fi diminuate, iar respectivele afaceri se vor putea extinde, si asa tara asta duce lipsa acuta de intreprinderi private mari (fara sa le punem la socoteala pe cele privatizate, care de fapt sunt ramasite ale socialismului).
Acum, varianta propusa de mine, nu e buna din mai multe puncte de vedere si nici nu se adreseaza pe termen lung, dar e ACCESIBILA, iar acum e o perioada de CRIZA. Este ca si cum ne-ar ataca un talhar in casa : intrebarea se pune ce facem ACUM, cand talharule e pe noi: 1) sunam la 112 si asteptam 10 minute sa vina politia, sau 2) punem mana pe orice obiect si incepem sa ne aparam, acum pe moment, luand o masura care sa ne scoata acum din bucluc.
Adevarata problema este furnizarea unei solutii compatibila cu cei ce trebuie sa implementeze solutia respectiva. In momentul de fata indemnul de a infiinta afaceri vazut din perspectiva realizarii efective a demersului este precum legarea unui echipament wireless cu un echipament electronic de la inceput de secol 20.
Deci trebuie o „punte de legatura”
Posted on 27 decembrie 2010 la 12:28 am.
Cosmin, tu treci mult prea usor peste interventia statului, peste agresiunea lui cand „reglementeaza”, fara sa mai zic ca faci asta „in numele binelui comun”. De ce imi suna atat de cunoscut?
Ai inceput discutia prezentand niste probleme care intradevar, SUNT FIERBINTI, care sufoca orice dezvoltare nu numai pe termen lung ci chiar azi, in aceasta clipa. Criza nu a facut decat sa le arate in clar, sa le acutizeze. Insa ele sunt vechi, nu incep deloc ieri de azi ci de 50-60 de ani.
Toata povestea a pornit cu INVERSAREA VALORILOR, cu promovarea cu buna stiinta a unor LEPRE, a unor incompetenti, pusi parca special sa indobitoceasca o tara intreaga in ABSOLUT ORICE DOMENIU. De la cultura, educatie, stiinta si pana la JUSTITIE, ABSOLUT TOTI cei care au fost sustinuti si ajutati „sa urce” sunt niste cozi de topor, niste turnatori si lingai din tata in fiu, niste pomanagii fricosi si blegi care au asteptat intotdeauna pe „fratele mai mare” (adica Statul, mai exact GLOATA) sa vina sa-i „ajute”. Cu pasuiri, cu subventii, cu trasul de maneca si sireturi.
Din cauza aceasta NU exista RESPONSABILITATE, din cauza aceasta nu vezi raspundere individuala NICAIERI. Din cauza aceasta exista birocratia de acum ce se acopera in sute de hartoage fara sens, de aici a aparut sufocarea oricarei initiative private.
Da, lipsa capitalului este o problema. Insa Alex N ti-a spus ca Romania a beneficiat (zic eu fara a merita deloc) de niste conditii chiar mult prea favorabile de pe piata de capital internationala (vezi dobanda mica, nevoia investitorilor de a iesi pe alte piete), conditii ce nu au fost speculate aproape deloc (da, asta e cuvantul insa trebuie folosit in sens pozitiv). Nu cu mineriade trebuia sa pornim la drum ci CU PRINCIPII CORECTE, JUSTE. De DREAPTA.
Mergand mai departe, iti dau dreptate cand te referi la hiperspecializarea ce se petrece acum, la automatizarea tuturor factorilor de productie, dar in acelasi timp ii dau dreptate si lui Alex, cand zice ca scaderea costurilor este implacabila, SI UN LUCRU BUN. Chiar si externalizarea productiei in alte zone (*cu pretul concedierii propriilor angajati), chiar si aceasta are un efect benefic. Chiar daca nu se poate observa imediat.
Cand China tine yen-ul devalorizat timp de 5 ani tu nu poti decat castiga, chiar daca stai degeaba. Cresterea pe consum poate fi benefica, chiar daca pare „un nonsens”.
Sa explic de ce:
In primul rand, definitia CAPITALULUI trebuie inteleasa cum trebuie. Aici e cheia. Profesorii de la noi (la tine as zice ca a fost Basno) cat si cei de afara (in special Harvard), NU au o intelegere COMPLETA a ceea ce poate fi numit CAPITAL in economia de acum. Au ramas in urma, sunt RUPTI de realitate.
Nu conteaza banii, aurul (Cristian, o sa revin aici dar cand ne vedem), nu robotii, nu materia prima si nici pamantul macar, nici el nu mai conteaza. Nu conteaza sutele de mii de sindicalisti, nu conteaza MILIARDELE. Singurul lucru care conteaza este INTELIGENTA.
Omenirea nu a progresat din cauza rezervelor de aur, nici din cauza padurilor amazoniene, nici din cauza minelor de carbune, fier, gaz, petrol sau altceva. A progresat din cauza unor INDIVIZI, unor GENII (la vremea lor) ce pur si simplu NE-AU TRAS DUPA EI. Pentru ca au putut sa o faca deoarece erau exact in pozitia si locul potrivit, la momentul potrivit, PE MERIT. Din cauza RESPECTULUI de care s-au bucurat in societate.
Acestia au facut acest lucru pentru ca mediul economic/social/politic/militar a fost unul ONEST, care rasplatea asumarea riscului dar si CORECTITUDINEA, nu era viciat de erori, de interventii in numele „binelui comun”, nu era pervertit de o ideologie a HOTIEI si AGRESIUNII ce a lasat doar suferinta si CRIME in jur.
Aici e cheia cu care trebuie sa descifrezi TOT ce se intampla in jur. Nu e nici o surpriza ca tarile (si imperiile chiar) care nu au inteles acest lucru au ramas in urma, sau chiar au disparut. Nu e nici o surpria ca cei care au avut curajul de a merge pe cartea CISTEI SI CORECTITUDINII au avut numai de castigat. E normal sa fie asa. E ca si cum ai incerca sa construiesti o cladire pentru TINE, si NU vrei sa furi, sa te minti sau sa gresesti la calcule. Nu poti construi nimic PE UN FALS – pentru ca stii sigur ca se va prabusi.
Socialismul sau comunismul sau orice alta doctrina leftista („socializeaza pierderile si privatizeaza profitul”- CU FORTA), indiferent de numele luat (a treia cale, liberalism de stanga etc), NU SUNT niste idei bune ce au fost aplicate prost ci din contra – ele sunt niste idei PROASTE, ce nu pot avea alt rezultat decat suferinta, ESECUL, colapsul intregii societati. DE FIECARE DATA. Nu e deloc de mirare ca s-au sfarsit prost.
E ca si cand ai incerca sa faci o demonstratie – e suficient sa folosesti O SINGURA GRESEALA si TOTUL e compromis. Nu exista jumatati de masura aici. Forta logicii e intotdeauna mai mare ca logica fortei.
..
Revenind la tema discutiei, faptul ca unele societati raman in urma, cu speranta de viata ca in evul mediu, este un rezultat NATURAL. Nu poti avea egalitate intre toate animalele padurii, asta e un vis leftist ce a murit demult. Nici cei mai mari comunisti din partidul unic nu mai cred asta. Tarile, popoarele ba chiar civilizatiile NU SUNT EGALE. Unele ajung pe luna si altele ara pamantul cu plugul de lemn. E perfect normal sa fie asa. NU poti obliga pe nimeni sa te ajute. Bine cu forta NU SE POATE.
Unii vor trai „la sapa” si altii pe facebook. Unii vor castiga doar cat sa-ti tina o familie, altii vor ridica imperii, dintr-un singur click.
Da, la noi e o amestecatura uriasa, lumea e inca complet debusolata, fara a avea o directie sau un REPER MORAL. Da, unii profita de acest lucru si falimenteaza tot ce prind in jur pentru ca doar asa stiu sa creeze ceva pentru ei. Insa asta vine din AGRESIUNEA cu care au fost educati, din HOTIA ce ii caracterizeaza. Din coruptia SISTEMULUI, mai exact. Nu e vina lor (neaparat) cat e vina celor care au condus aceasta tara de zeci de ani. Vamesii s-au adaptat unor legi injuste, nu pe ei trebuie sa-i bagi in puscarie. LEGEA trebuie schimbata pentru ea introduce taxe / distorsiuni in LIBERUL SCHIMB, nu oamenii care lucreaza in acel loc.
Alex a intuit foarte bine directia – acum orice interventionism sau protectionism in economia ce DEJA e globala, ar duce automat la blocarea si colapsarea intregii societati. NU mai e loc de mers inapoi. Acum reforma va fi fortata insa nu din cauza unor indivizi sau legi, ci din cauza VREMURILOR. Omul de rand va redescoperi DE NEVOIE individualismul, corectitudinea (nu te poti fura singur ca pana la urma e tot buzunarul tau), nu poti pacali „gravitatia” oricat ai incerca. Nici falimentul pensiilor, asigurarilor de stat, programelor guvernamentale.. Singurul lucru pe care il pot face guvernele e sa asigure o tranzitie cat mai usoara, sa nu se opuna inutil. Atat.
Natalitatea nu mai este ca in anii 60, industria nu mai este ca pe vremuri. Acum conteaza mai mult INDIVIDUL, si nu gloata. Da, apartamentele au fost supraevaluate, generatia de acum e in mare parte imbecilizata, obisnuita cu traiul usor, si a avut parte de averea luata pe credit facil, sustinuta in aceeasi masura cu mosteniri (ce se impart in mare parte la un singur nepot si nu la 8-20, ca inainte).
Insa tot asa media tuturor a fost mult ridicata fata de ce vedeai pe vremuri. De bine de rau, acum fiecare are aproape doua facultati, masterate, posibilitati tehnice uluitoare (fara de ce sanse existau nu cu mult timp in urma). Chiar daca numai 1-2% sunt cei care pot folosi aceste adevarate minuni.
Insa ce nu vad multi e faptul ca nici nu e nevoie de mai mult. Ca intotdeauna in istorie, doar un singur individ in sute de mii a contat cu adevarat. Doar lui trebuie sa-i ridice cineva statuie. Atat.
El e cel care INVENTEAZA CAPITALUL, el este cel care CONTEAZA. Nu marea masa de indivizi.
Si aici revin la subiectul discutiei: TOATE FORMULELE SUNT GRESITE!! Da Cristian, absolut tot trebuie redefinit. Modelul matematic pe care il folosesti este simplist, mult prea rigid si inexact. In primul rand trebuie sa folosesti medii ponderate, trebuie sa intelegi ca „frumusetea/utilitatea unui lucru e in ochii privitorului”. Ca graficul trebuie sa fie „in spatiu, si nu in plan”. Ca fiecare obiect are o „greutate” specifica, fluida, si in nici un caz „statica”. Prioritatile se schimba de fiecare data si nu poti ierarhiza deloc.
Ca sa-ti dau un exemplu practic, iti spun ca o „joaca de copii” aproape gratuita cum ar fi twitter-ul poate fi folosita la conectarea in timp real a unei aplicatii ce poate face diferenta dintre VIATA SI MOARTE, mai ales cand vorbim de numere mari. Iar intre acele numere, poate fi un individ ce va folosi acest lucru pentru a OPTIMIZA un proces ce va produce suficient de multa „cunoastere/solutii/tone de grau si otel pe cap de locuitor” cat sa fie de ajuns pentru a schimba o tara intreaga, sau un continent. Sau chiar intreaga lume. Ce va face diferenta dintre milioane de morti si un trai mai bun. SI IEFTIN, la indemana oricui. Ce va fi calculat apoi in miliarde (vezi Facebook si GS).
Suna prea fantezist? Ai rabdare sa vezi aplicatii practice si nu povesti (farmville din FB poate trece usor in lumea reala, ca tot zicea Cosmin de tractoare cu GPS). Intotdeauna dezvoltarea a fost pe orizontala ca apoi aceasta sa se transforme pe verticala. Economia lumii prin asta trece acum. E hiperspecializarea de care vorbeam la inceput. Insa global.
Doar asa se poate explica EXPLOZIA MONETARA ce ii lasa pe multi cu gura cascata. Doar asa se poate explica inflatia ce INCA nu a produs victime, din ultimii ani.
Inteligenta e UNICUL CAPITAL (*link). Nu aurul.. 🙂
Posted on 19 martie 2011 la 6:47 am.
Insa ca aceasta sa prinda FORMA (si sa devine mijloc de productie masurabil in ecuatiile de mai sus), e nevoie de RATIUNE. De ETICA si MORALITATE.
E singurul lucru de care avem nevoie.
Posted on 19 martie 2011 la 7:19 am.
Multumesc de articol…
Recunosc ca nu am cunostinte de macro economie dar urmarind guvernatorul nostru care crede in relatia inflatie-locuri de munca, niste idei nu imi dau pace…
As dorii tare mult sa dezvolti aceste „neconcordante” din economia Romaneasca…
Adrian
Posted on 17 iunie 2015 la 1:34 pm.
Nu stiu daca va ajung mesajele de aici; puteti da un semn de viata pe adresa de e-mail. Din pacate, nu am alte posibilitati sa va contactez.
Pozitia lui Keynes este similara cu pozitia mea de acum. Dvs. sunteti partizanul non-interventei statului in economie. Si eu. Cu o exceptie: criza. In crize majore, statu are datoria sa intervina.
Acum priviti la nenorocirile produse de Covid, in piata. Credeti ca statele trebuie sa stea cu mainile incrucisate? Nimeni nu gindeste asa … Deci?
Răspuns Cristian PĂUN: Dimpotrivă, intervenția lui în criză generează și mai multe probleme. Pentru că se alterează semnificativ mecanismele naturale de răspuns la crize. De exemplu, criza e însoțită de deflație. Prin deflație puterea de cumpărare crește. Oamenii se reîntorc în consum sau rămân acolo chiar și cu salarii care nominal scad. Intervenția monetară ține prețurile la același nivel sau în sus. Și mecanismul de răspuns se alterează. Alt exemplu: cresc importurile mai mult decât importurile => deficit comercial => crește cererea de aur (dacă am avea aur ca monedă) => scad prețurile în aur pentru bunurile și serviciile pe piața locală ce înregistrează deficit comercial => cresc exporturile / scad importurile => scade automat deficitul. Intervenția monetară (banii fiat, politica monetară expansionistă) alterează acest răspuns natural al economiei la o criză derivată din relațiile comerciale cu exteriorul. Sunt multe exemple de dat.
Posted on 4 august 2020 la 5:18 am.