Varianta originală a lui Ciprian Porumbescu:
Ce le tin de-un sânt odor,
Sunt culori de-un vechi renume
Suveniri de-un brav popor.
Rosu-i focul ce-mi străbate,
Inima-mi plină de dor
Pentru sânta libertate
Şi al patriei amor.
Auriu ca mândrul soare
Fi-va’l nostru viitor
Pururea’n eternă floare
Şi cu luci netrecător.
Iar albastrul e credința
Pentru nație ce-oi nutrim
Credincioși fără schimbare
Pân’ la moarte o să-i fim.
Pân’ pe cer si cât în lume
Vor fi aste trei culori
Vom avea un falnic nume
Şi un falnic viitor.
Iar când, fratilor, m’oi duce
De la voi s’oi fi să mor
Pe mormânt, atunci să-mi puneti
Mândrul nostru tricolor.
Varianta socialistă adaptată a acestui cântec ridicată la rang de Imn de Stat al Republicii Socialiste România arată complet diferit:
Trei culori cunosc pe lume,
Amintind de-un brav popor,
Ce-i viteaz, cu vechi renume,
În luptă triumfător.
Multe secole luptară
Străbunii noştri eroi,
Să trăim stăpîni în ţară,
Ziditori ai lumii noi.
Roşu, galben şi albastru
Este-al nostru tricolor.
Se înalţă ca un astru
Gloriosul meu popor.
Suntem un popor în lume
Strîns unit şi muncitor,
Liber, cu un nou renume
Şi un ţel cutezător.
Azi partidul ne uneşte
Şi pe plaiul românesc
Socialismul se clădeşte,
Prin elan muncitoresc.
Pentru-a patriei onoare,
Vrăjmaşii-n luptă-i zdrobim.
Cu alte neamuri sub soare,
Demn, în pace, să trăim.
Iar tu, Românie mîndră,
Tot mereu să dăinuieşti
Şi în comunista eră
Ca o stea să străluceşti.
Diferenţa dintre cele două imnuri este diferenţa dintre SOCIALISM (pune accent pe simbolurile naţionale pentru care trebuie să luptăm, pe ideea de popor şi ţară) şi COMUNISM (ideea de eră luminoasă, popor unit şi muncitor, partid unificator, de pace şi elan muncitoresc). O chestiune de nuanţă…
În continuare nu am scăpat de multe din aceste obsesii: o luminiţă pe care neapărat trebuie să o găsim la capătul unui tunel, un stat care trebuie obligatoriu să creeze locuri de muncă, o solidaritate socială vârâtă pe gât cu forţa şi împotriva voinţei noastre, o armată care să glorifice dragostea de ţară a unui popor cutezător.
DEŞTEAPTĂ-TE ROMÂNE DIN SOMNUL CEL DE MOARTE!
9 Comments. Posted by irinel on duminică, mai 1, 2011 at 12:22 pm.
Filed under Socialismul.
Elena says:
Cei care s-au desteptat s-au carat primii din aceasta tara infecta!
Iar cei care au murit in Revolutie pentru a da jos comunismul luminos ar trebui sa se intoarca din mormant sa ne bantuie.
Posted on 1 mai 2011 la 8:45 pm.
Alex Nicolin says:
Din pacate, majoritatea au ales tari la fel de socialiste, care deocamdata o duc inca bine din inertie sau sunt ele insele asistate, dar care sunt defapt in pragul falimentului 🙂
Posted on 2 mai 2011 la 1:24 pm.
Alexandra says:
Voi mai credeti inca in revolutie etc?
„Visand ades departe
Ai desteptarea trista….”
Posted on 5 mai 2011 la 2:47 pm.
Cocalari si Pitipoance says:
Felicitari pentru articol! Mi-a placut mult.
Posted on 5 mai 2011 la 7:17 pm.
tudor says:
Trăim în miezul unui ev aprins
Şi-i dăm a-nsufleţirii noastre vamă.
Cei ce nu ard dezlănţuit ca noi
În flăcările noastre se destramă.
Posted on 11 august 2011 la 10:37 am.
LÁir De. says:
Diferentele sunt mai multe. Desigur, acestea sunt date de o perspectiva adaptata vremurilor.
Si totusi…
Posted on 11 septembrie 2012 la 9:54 am.
Marinela Bobe says:
Am auzit aceste versuri pentru prima data la o emisiune tv unde era intervievat un lector universitar.Fiind cadru didactic o sa mediatizez elevilor mei versurile originale din care fiecare putem intelege mesajul transmis peste ani.Cine are urechi de auzit si discernamant pentru a nu mai fi manipulat are ce intelege.
Posted on 4 august 2015 la 5:35 pm.
Maria Daiana Ogica says:
Se putea păstra imnul din timpul Republicii Socialiste Romania , renunțând la strofa cu Partidul ne unește ptr ca azi partidele ne dezbina și deasemeni se putea rescrie ultima strofa ptr a înlocui doar cuvântul, comunista. În rest imnul are versuri optimiste cu referire la istorie, prezent și viitor , la bună stare , speranța și optimism
Posted on 23 octombrie 2018 la 4:30 pm.
cris says:
un sugaci bancar!
Posted on 27 decembrie 2018 la 5:00 pm.