Foarte multi „optimisti” de pe la noi incearca din rasputeri sa acrediteze ideea ca am iesit din recesiune si ca suntem pe o panta ascendenta. Alti ”specialisti” caută tot felul de litere de alfabet (V, W, Y) pe care să le asocieze crizei prin care trecem. Criza actuala a invalidat (si continuă să invalideze) o serie de teorii economice consacrate ca adevăruri absolute, de care multi ”specialisti” de pe la noi se dezbară cu foarte mare greutate si continuă să le propovăduiască cu un fanatism aproape religios (banii tipăriti nu produc modificari semnificative in structura si dinamica preturilor de consum, imperfectiunile naturale ale pietei pot fi corectate prin interventii punctuale ale statului, consumul este fundamental pentru prosperitatea unei natiuni etc.). Foarte putini cunosteau teoriile economice clasice (preluate apoi de economistii ”austrieci” – www.mises.org) care abundă de exemple de crize cu comportament similar celei pe care o trăim astăzi.
Putem să identificăm oare un sablon de evolutie a crizei? Putem oare să ne dăm seama dinainte când si dacă urmează o nouă perioadă de recesiune? Există un sablon (sau tipar) al perioadelor de recesiune? Din păcate foarte putini economisti (inclusiv de pe la noi) cunosc contributiile remarcabile ale lui Lionel Robbins (1934), Fritz Machlup (1935) sau mai recent Mark Skousen (1990) cu privire la identificarea unui astfel de sablon (imposibil de realizat dacă nu cunosti cu adevărat natura si cauzele care stau la baza acestor perioade de recesiune). Foarte putini dintre neo-keynesisti au reusit să ne spună dinainte ce o să ne astepte si cât de dramatică si de amploare va fi căderea economică (în cele mai multe dintre cazuri previziunea a venit foarte târziu si oricum era greu de crezut în conditiile în care majoritatea ”specialistilor” credeau si afirmau contrariul).
Recesiunea este foarte simplu de identificat pentru că urmează un tipar devenit deja clasic si care presupune următoarele faze induse de expansiunea creditelor (crearea de bani din nimic de către băncile centrale, bani care se substituie incorect capitalului si care ):
Faza I: Dobânda cunoaste o scădere în termeni relativi prin infuzarea de bani ieftini pe post de capital pe care piata îi preia rapid si îi include în dezvoltarea unor proiecte antreprenoriale. Antreprenorii devin optimisti si se lansează în initiativele lor cu falsa impresie că există resurse suficiente. Criza se declansează în primul moment al tipăririi unei cantităti suplimentare de bani fată de ceea ce există pe piată.
Faza II: Rata dobânzii pe termen scurt începe să se contracte si mai mult stimulată de procesul de expansiune al creditului la care încep să ia parte toate băncile comerciale implicate în multiplicarea nenaturală a banilor proaspăt tipăriti de către banca centrală;
Faza III: Dobânda pe termen lung cunoaste si ea o contractie semnificativă pe fondul perceptiei tot mai optimiste cu privire la risc, la incertitudine, la viitor în general;
Faza IV: Pretul de piată al instrumentelor de finantare pe termen lung (obligatiuni de stat, obligatiuni corporative) tinde să crească în conditiile în care dobânda are tendintă de scădere (dobânda se regăseste în rata de actualizare folosită pentru a estima pretul activelor financiare care este egal cu suma actualizată a tuturor încasărilor viitoare generate de aceste instrumente)
Faza V: Viteza de circulatie a banilor creste semnificativ, devenind o adevărată ”modă” să împrumuti resurse pentru a demara proiecte viitoare cu diferite orizonturi de timp. Băncile comerciale, interesate exclusiv de profit (si puternic sustinute de stat prin băncile centrale) se implică activ în a încuraja acest comportament reducând drastic conditiile de creditare.
Faza VI: Preturile actiunilor la bursă cunosc si ele o crestere semnificativă pe fondul reducerii dobânzilor (adică a ratei de actualizare) dar si a usurintei cu care se pot obtine fondurile necesare plasamentelor pe bursă si ele facilitate de operatiuni care se pot realiza pe scară largă in marjă. Constatând cât de putin efort se cere pentru a obtine bani (incomparabil mai mic fată de efortul de a economisi prin abtinere de la consum), investitorii neglijează tot mai mult riscul si preferă variante cu randament cât mai ridicat (mult mai incert însă decât cel al obligatiunilor);
Faza VII: Preturile din sectorul imobiliar încep si ele să crească. Finantarea facilă si ieftină oferită de băncile comerciale începe să atingă si o categorie mai putin sofisticată de investitori (sau consumatori) – cei care preferă plasamentele în case si terenuri. Crezând iluzoriu intr-o prosperitate rapidă si fără un efort foarte mare, investitorii se repezesc mai ceva ca căutătorii de aur asupra banilor fără valoare creati din nimic pe care se grăbesc să îi îngroape în active care mai de care mai fanteziste.
Faza VIII: Apare o crestere semnificativă a ofertei de titluri financiare pe piată generată de optimismul general dar si de amploarea proiectelor în care se angajează toată lumea (fără a exista în realitate resurse financiare pentru toti). Este perioada de maxim în ceea ce priveste cresterea economică, fals indusă de o actiune initială foarte perversă si foarte putin criticată – TIPĂRIREA DE BANI DE CĂTRE STAT ÎN CANTITĂTI DE NEIMAGINAT (prima etapă) CARE APOI SUNT MULTIPLICATI DIN DORINTA DE PROFIT CAT MAI MARE DE CĂTRE BĂNCILE COMERCIALE (a doua etapă). Pe fondul acestei oferte tot mai mari si mai presante de titluri dobânzile încep să dea primele semne de stagnare (chiar usoară crestere) fără a afecta însă deocamdată optimismul general.
Faza IX: Pretul resurselor naturale începe să intre într-o pantă ascendentă (în ciuda teoriilor neo-keynesiste care ne povestesc despre cât de rigide sunt preturile la schimbările conditiilor economice). Încă această crestere usoară scapă atentiei investitorilor si nu transmite un mesaj suficient de clar cu privire la ce va urma în scurt timp.
Faza X: Pretul la factorii de productie originari încep să crească tot mai mult (munca devine tot mai rară si tot mai scumpă fiind insuficientă pentru a termina toate proiectele avansate initial; resursele naturale devin tot mai rare si mai greu de procurat într-un interval de timp rezonabil). Antreprenorii, disperati să termine cât mai repede ceea ce au început dar si finantati în continuare de băncile comerciale fără prea multe restrictii sau costuri, licitează cantitătile disponibile din factorii de productie fără să mai dea o importantă prea mare pretului. Preturile tot mai mari cu munca si materiile prime afectează radical bugetul initial al proiectelor.
Faza XI: Preturile bunurilor de consum începe să urce treptat si în rate tot mai mari. Cresterea pretului la bunurile de consum este justificată de veniturile tot mai mari disponibile la nivel de operatori pe piată (salariile tot mai mari, profiturile tot mai mari) dar si de o încetinire a productiei de noi bunuri si servicii de consum (resursele disponibile sunt tot mai rare, durează tot mai mult să ajungă la timp pentru a finaliza un bun de consum final). Iluzia prosperitătii se vede si în usurinta cu care sunt scosi bani din buzunar pentru bunurile de consum.
Faza XII: Cresterea semnificativă a profitabilitătii în sectoarele mai apropiate de consum (supermarketurile, magazinele de desfacere, companiile de distributie). Acestea obtin o profitabilitate mult mai mare decât sectoarele mai îndepărtate de consum (cele care produc mijloacele de productie, subansamblele, componentele, echipamentele).
Faza XIII: Dobânda începe să crească semnificativ pentru că resursele financiare (inclusiv cele tipărite) încep să devină insuficiente pentru a sustine finalizarea cu succes a tuturor proiectelor începute. Cei cu proiecte în derulare (neîncheiate încă) vor deveni disperati în căutarea de resurse financiare si vor fi dispusi sa plateasca oricat pentru a le obtine imediat. Mai mult, ofertantii de credite nu vor putea mentine aceiasi dobanda pentru ca ei observa o crestere a preturilor la bunurile de consum (si cele de capital) de pe piata. Prima de inflatie, obligatorie in dobanda, va trebui sa fie estimata in crestere.
Faza XIV: Apar primele pierderi semnificative la nivelul companiilor mai îndepărtate de consum (cele care produc subansamble, componente, echipamente). Foarte curând aceste pierderi generează închideri de afaceri, vânzarea de active. Consecinta directă a acestor falimente care încep să apară este somajul, frica, teama, panica. Mai mult, pretul bunurilor de capital se prăbuseste semnificativ. Din acest moment devine evident că există o problemă majoră în sistem si piata intră pe o pantă pronuntat descendentă (foarte frustrantă mai ales pentru cei mai optimisti care în perioadă de boom îsi închipuiau cu greu asa ceva).
Productia de bani din nimic patronată de STAT (eu o numesc socialism monetar) este si rămâne principala cauză a crizelor financiare din sistemele economice moderne. Lipsa unui control direct asupra acestei functii exercitate de băncile centrale dar si esecul total în a dimensiona corespunzător masa monetară din piată (dificil de realizat în conditiile unor economii tot mai etatizate), a permis acumularea de lichidităti fără precedent, îndatorare masivă a statelor si deficite apărute pe fondul actiunilor total ineficiente si in răspărul pietei promovate de guverne care nu se pot desprinde de agenda asistentială (dacă PIB-ul global este estimat la 50 de trilioane de dolari, datoria totală depăseste 1150 de trilioane de dolari, incluzând aici si datoria publică si pe cea privată). Atâta timp cât statul nu va întelege răul pe care îl produce din productia de bani din nimic ne vom afla permanent în diferitele stadii ale crizei economice. Perioadele de avânt economic vor deveni tot mai rare si intrarea într-o nouă criză va veni tot mai rapid. Iar noile crize care vin vor include toate ”pachetele de salvare” concepute în aceeasi logică obsesivă a tipăririi de bani pentru a salva situatia. Haosul si dezastrul îl provoacă statul iar costul acestuia este suportat întotdeauna de către piată si indivizii privati. Amploarea si dezastrele produse de noile crize care se prefigurează vor fi si mai mari, mai ales pentru cei mai îndepărtati de robinetul de bani. Ghidul pe care l-am prezentat are rolul de a ne explica mai bine în ce fază a recesiunii ne aflăm si să întelegem mai bine de ce există un scepticism în ceea ce priveste finalul crizei actuale în România si oriunde în altă parte.
No Comments on “Ghid practic pentru identificarea recesiunii”
You can track this conversation through its atom feed.
Articolul este extrem de pertinent. Buna sintagma cu socialismul monetar.
Nu sunt economist si nici nu am studii in domeniu. Sunt profan. Dvs. sustineti ca declansatorul crizei este tiparirea de bani fara acoperire in produse si ca e vina bancilor centrale. Inseamna ca ar trebui tipariti bani cu masura, in functie de extinderea pietei. pentru ca oricum trebuie tipariti intr-o anumita cantitate. E corect?
Inseamna ca toate acele teorii cu stimularea consumului prin creditare, etc. sunt gresite.
Posted on 28 septembrie 2011 la 11:12 am.
@ Mihaila Raul
Problema este că NIMENI nu poate afla cu exactitate și certitudine câte produse acoperă sau vor acoperi o cantitate de monedă produsă artificial. Incertitudinea legată de producția viitoare de bunuri și servicii pe piață care ține de comportamentul de consum (aleator și nesupus unor legi ale fizicii) se transferă și la nivelul producției de bani.
Da… toate teoriile care susțin stimularea consumului sunt greșite. Atunci când ne abținem de la consum se eliberează resurse care economisite vor fi folosite pentru a produce bunuri de capital viitoare. Este cunoscută în literatură situația sub numele de ”paradoxul economisirii”. Ceea ce uită complet Keynesiștii care vorbesc despre necesitatea stimulării consumului pentru a ne salva de la criză este tocmai această eliberare de resurse care devin economii și care natural vor scădea dobânda pe piață. Odată scăzută dobânda va exista un interes mai mare pentru bunuri de capital, inovare, investiții care vor crește ocuparea, bunăstarea (prețurile bunurilor de consum vor tinde să scadă printr-o îmbunătățire tehnologică). Pe de altă parte, abținerea de la consum prezent face ca resursele să se ”sterilizeze” ceea ce duce la o scădere a prețurilor la bunuri de consum. Cel puțin din cele două motive puterea de cumpărare a noastră crește semnificativ. Deci abținerea de la consumul prezent va duce la o îmbunătățire a puterii de cumpărare într-un timp relativ scurt. E o teză falsă că ar fi o problemă în acest caz. Mai mult, stimulând consumul se întâmplă exact ceea ce am prezentat în articol.
Posted on 28 septembrie 2011 la 1:45 pm.
mie nu imi e prea clar in ce faza a crizei ne aflam…pare din enumerarea de mai sus ca spre final sau chiar la final, dar n-as fi chiar atat de optimist…cat timp datoriile nu dispar (prin inflatie sau falimente) cred ca mai avem de suferit…ce ziceti insa de urmatoarea ideee: in loc sa pedepsim consmatorul (tva marita, pensii scazute, salarii taiate la bugetari) n-ar fi mai bine, ca masura de echilibrare, sa taxam gradual proprietatea? oricum 20% din contribuabili poseda 80% din active iar taxarea lor preponderent nu ar distruge cerere cum se intampla crescand otova tva si lovind in bugetari si pensionari in devalmasie
Posted on 28 septembrie 2011 la 2:22 pm.
@ cristian dogaru
Având în vedere că salvarea din criză s-a făcut cu tipărire masivă de bani și că Pachetul Obama sau Pachetul European înseamnă tot timpul acest lucru eu zic că ne aflăm în faza premergătoare unei noi crize.
Legat de impozitare: în genere salvarea prin impozite și prin mai multă agresiune este iluzorie. România trebuie să treacă rapid la demontarea statului și la scoaterea lui din domenii în care nu ar trebui să aibă implicare (educație, sănătate, pensii). Privatizarea masivă este o altă măsură obligatorie și urgentă. O altă măsură ar trebui să fie reducerea drastică a cheltuielilor statului la maximum 10% din PIB. Pentru a obține acei 10% putem aplica un TVA la consum de această valoare. Taxa pe proprietate este problematică pentru că depinde de evaluarea proprietății (foarte subiectivă).
Posted on 28 septembrie 2011 la 2:27 pm.
cand am citit articolul m am gandit exact la regula lui Pareto(http://en.wikipedia.org/wiki/Vilfredo_Pareto)
numai ca el a observat asta atunci cand a trait el 15 July 1848 – 19 August 1923.
Numai ca de atunci si pana azi a trecut mult timp. Capitalistii(cei cu bani, pamant, etc) isi maximizeaza profitul. La scoala am invatat ca trebuie sa mai reduci si costurile, unul din ele fiind salariile.
Exista momente in istorie cand procentele se schimba, adik capitalistii sunt 5% si detin 95% din bogatie iar restul de 95% din populatie detine 5% din bogatie.
Atunci
1) se tiparesc bani
2)urmeaza ce ati citit
3)criza, eventual se mai tiparesc bani
4) revolte & redresare
5) razboi (sa zicem ca fara bombe atomice)
7)redresare etc
8) se reia scenariu de la inceput(in momentul in care ati mai citit o data au mai trecut 50 de ani)
7)dupa 300 de ani vor fi cateva familii pe pamant care vor controla tot(adika pareto 0.5% cu 99.5% = SCLAVI)
8) revolutie globala
9)a) se reia istoria sau
b) are loc o schimbare de mentalitate in care banul si obiectul nu mai sunt importante = apare o noua „societate”
P.S. deja zeitguys addendum propune o societate noua
a aparut un banc
einstein e intrebat: cum va fi al 3 lea razboi
raspuns: nu stiu, dar al 4 lea sigur va fi cu bate
va recomand filmul
David Bruce Hughes – Singularitatea in Matrice
http://video.google.com/videoplay?docid=-7829765266827309417#
astept pareri daca il vedeti
Posted on 28 septembrie 2011 la 8:27 pm.
Cristi:
De ce sa taxezi proprietatea? Daca un om, in loc sa consume, a adunat bani sa cumpere un apartament din a carui chirie spera sa isi poata imbunatati viata cand va iesi la pensie acum tu vii si trebuie sa il pedepsesti, sa iei de la omul prevazator si sa dai celui care si-a cheltuit banii prin bodegi? Societatea noastra actuala nu gandeste de cat sa penalizeze good behaviour.. si sa remunereze lenea si lipsa gandirii.
Sa iti mai spun ca banii din care un om isi cumpara sau construieste o proprietate sunt deaja stra-taxati?
Dar ce te faci cu un om care are o casa luata cu imprumut bancar? din 100,000 Euro el poate avea equity de 20,000 E.. ce te faci il taxezi ca pe unul ce are equity 100%?
Posted on 29 septembrie 2011 la 6:38 am.
@iconomics
Lenea si prostia sunt inrudite strans cu clociada globala, jocul piramidal suprem.
In Romania situatia e mai speciala, proletarii lenesi si taranii prosti au fost improprietariti, gramada primesc „surventii”, iar munca e taxata de parca ar fi… bratara de aur.
Daca ai fi la fel de „capitalist” si in privinta 10 k, rezonul de mai sus ar merge asa… drept „slogan da dreapta”. 😀
Asa, esti cam dezlanat in argumentatii… si cu porcul gras in chirie, cu slanina-n equity… si netaxat.
Posted on 30 septembrie 2011 la 2:57 pm.
Cristian Paun: tu spui „România trebuie să treacă rapid la demontarea statului și la scoaterea lui din domenii în care nu ar trebui să aibă implicare (educație, sănătate, pensii). Privatizarea masivă este o altă măsură obligatorie și urgentă.”
Complet de acord.. dar cum am mai discutat de n ori.. cum ajungi de la A la B? De la un pacient bolnav acum la un pacient sanatos fara ca tratamentul sa omoare pacientul? Cat despre privatizari masive, da, de acord, dar trebuie sa ai cui sa privatizezi.. in nici un caz unor entitati straine, vezi ce patim cu Apa Nova, Enel, etc.. au cumparat ceva.. cheltuiesc cat mai putin lasand infrastructura sa colapseze timp in care scot profituri astronomice din tara… Va veni ziua cand infrastructura va ceda la electric, gaz, apa.. la toate utilitatile publice si marile industrii… „privatizate” … iar faimosii investotori straini ii va durea exact undeva dupa ce si-au recuperat investitia inzecit.. si ramanem noi sa repreluam aceste firme sa cheltuim si sa le punem pe picioare…. deci…. privatizare oricui nu este o solutie…. privatizare trebuie dar intern eventual catre un fond de pensii national privat… care sa aibe interes sa mentina aceste firme viabile pe termen lung..
Acum.. privatizarea CFR.. daca se va face catre un investitor „strategic” … ce teapa gigantica… cand va ajunge CFRul 50+1 privat prevad vanzari masive de teren in orase.. profituri gigantice dupa care pa pa cai ferate in romania..
Posted on 1 octombrie 2011 la 6:49 am.
Ideea principala e sa intelegi conceptul ca statul e un factor nociv atunci cand se implica in economie.
Si cu cat scazi mai mult implicarea lui in economie cu atat o sa fie mai bine pentru masele de oameni.
Modalitatea de implementare a tranzitie de la un stat social la un stat minimal depinde de circumstante. Ideea e ca la fiecare pas sa il reduci.
Daca ai ideea asta in minte, atunci esti pe drumul bun. Factorul de complexitate apare in principal din cauza ca te gandesti de la inceput cum sa faci toate etapele tranzitiei. Ceea ce e foarte complex si inutil.
La nivel personal pur si simplu poti sa elimini toate dependentele si interactiunile economice cu statul roman: offshore, scutiri de taxe, cumparaturi fara TVA pe firma etc.
*****
Concluzie: Cu statul se implica cat mai putin, cu atat e mai bine. Hai sa reducem pas cu pas implicarea statului in economie. Nu trebuie schimbat peste noapte, adica din 1 oct pana in 2 oct.
Si e aproape imposibil sa il schimbi peste noapte, deoarece foarte multa lume inca depinde de el.
Insa tranzitia se poate face cu usurinta in 3-5 ani. Poti sa ii scazi influenta de 10 ori cu usurinta. Cu cat incep modificarile mai rapid si mai strategic cu gandire pe termen lung, cu atat e mai bine.
Posted on 1 octombrie 2011 la 9:40 am.
@i-conomics
„Va veni ziua cand infrastructura va ceda la electric, gaz, apa.. la toate utilitatile publice si marile industrii… “privatizate” … iar faimosii investotori straini ii va durea exact undeva dupa ce si-au recuperat investitia inzecit.”
Comportamentul pe care il descrii nu e un comportament de investitor. E un comportament de hot. Insa investitorii, daca au ajuns sa investeasca la nivelul asta, au ajuns unde au ajuns pentru ca doresc sa castige din ce in ce mai mult.
Nu o sa aiba nici un interes sa plece daca profiturile o sa fie okay.
E mult mai bine sa ai companii de electricitate in competitie asa cum e la internet, cablu si telefon.
Serviciile unor astfel de servicii sunt net superioare celor din trecut. La fel vor deveni si serviciile de electricitate si gaz etc.
Si in plus, din cauza pietei libere o sa se dezvolte noi modalitati de a trimite energia. Acum de exemplu poti transmiti energia electrica wireless, fara fire.
Atat timp cat statul controleaza utilitatile, inovatia e la pamant. O piata libera, investitori, si concurenta vor face ca astfel de servicii sa se ieftineasca in acelasi timp cu cresterea calitatii lor.
Statul e un centru de putere. Si ca orice centru de putere, vrea sa isi mentina puterea, vrea sa pastreze lucrurile asa cum sunt.
Monopolul pe utilitati e un lucru pervers de a mentine status quo-ul. Utilitatile intra la „basic needs”. Cu cat mentii basic needs mai greu de obtinut, cu atat ai control asupra maselor de oameni.
Cu cat ai mai multe persoane bogate cu atat ele gandesc mai logic(sau ele s-au imbogatit pt. ca gandesc logic:P) si cu atat puterea exterioara a statului scade.
Foarte multi din mediul privat nici nu vreau sa auda de stat, de pomeni si de nemunca. Stiu ca prosperitatea se creste prin munca, si nu prin ajutor de la stat.
Posted on 1 octombrie 2011 la 9:49 am.
@cristiano
Acum directia e opusa de cum descrii tu. Trecem printr-o perioada de schimbari fundamentale. Vechile centre de putere se darama spre disperarea celor care depind de ele.
Puterea trece de la nivel de guvern, monopoluri, la nivel individual. Guvernele si monopolurile impuse de guverne o sa aiba aceeasi soarta ca si regatele si vechile imperii din antichitate. Ceva mai evoluat o sa le ia locul.
Posted on 1 octombrie 2011 la 10:01 am.
Adrian T:
tu spui „Nu o sa aiba nici un interes sa plece daca profiturile o sa fie okay.”
lucrurile sunt ceva mai complexe, tin de amortizare, de intretinere etc greu de explicat dar hai sa incerc un exemplu „imaginar” simplistic:
ENEL. are o linie de 10km cablu medie tensiune si un transformator 20k la 220v… in mod normal … cablul trebuie inlocuit cand ajunge la limita de viata la fel si transformatorul.. asta implica costuri semnificative.. ce global insemna pentru firma profitabilitate normala… ce face Enel? Nu schimba nici cablul si nici transformatorul… , asta se intimpla peste tot .. multiplicat.. rezultat? se elimina un cost de intretinere si de schimbare a echipamentelor expirate.. generad pentru 10-20 de ani profituri foarte mari (facute invizibile.. prin metode ce nu am timp sa le explic) .. dupa 10-20 de ani… firma cumparatoare… si-a scos banii de 50 deori cand sistemul poate ceda fara sa le pese .. firma poate intra in faliment ca nu are bani de reparatii.. probabil este renationalizata iar fraierul de contribuabil… cheltuieste miliarde de euro… sa faca sistemul functional… dupa care.. evident… iarasi criza.. iarasi firma este privatizata… si tot asa…
Deci Adrian T .. care profituri? Din decapitalizare? Aaaaa… daca ar fi profituri generate de scaderea costurilor ca urmare a unor mega investitii de eficientizare de acord cu tine… dar hai sa fim seriosi.. cate firme cu monopol.. privatizate.. le vezi gemand de investitii de eficientizare?
Posted on 1 octombrie 2011 la 11:23 am.
AC.. scuze.. mai degraba cred ca nu ai dat destula atentie la ce am citit… sincer.. nu inteleg ce nu ai inteles…
Posted on 1 octombrie 2011 la 11:24 am.
@i-conomics
Situatia cu schimbatul cablului tine mai mult de o planificare initiala a costurilor. In pretul platit de consumator trebuie sa intre si astfel de costuri.
Iar daca ai piata libera, concurenta pe un segment de nicha, atunci nu e nici o problema daca nu mai are chef sa plateasca cablurile. Firma e cumparata de alt competitor. Si lucrurile o revin la normal.
Iar firma noua prefera sa investeasca mai mult la inceput pe cabluri etc. pentru ca ii revine un segment mai mare de piata. Si deci pe termen lung are de castigat.
Posted on 1 octombrie 2011 la 4:01 pm.
Adrian T? Care competite? Si cum fortezi un proprietar sa vanda firma foarte profitabila prin decapitalizare in favoarea altui competitor cu „bune intentii”…?
cat despre planificare initiala e foarte simplu.. firma vaduta / privatizata de stat e data la un pret calculat pe estimarea profiturilor viitoare estimate la randul lor pe cheltuieli ce sa asigura serviciile furnizate in perpetuitate… dar surpirza.. „investitorul” dupa ce cumpara transforma capial in profituri… iar firma eventual ajunge ruina.. din pacate si statul roman a reusit sa decapitalizeze multeforme de stat dupa revolutie.. majoritatea ajungand fier vechi…
Posted on 1 octombrie 2011 la 7:22 pm.
Felicitari pentru emisiunea de azi de la pranz de la Money Channel !!!
Moderatorii ăia doi erau cu ochii cat cepele, se vedea clar ca habar n-aveau despre ce discutati dvs., aparau cu indarjire statul, fedul si interventia lor brutala in economie.
Fufa aia era de-a dreptul penibila, indarjita pe fatza, „cum de aveti dvs tupeul sa va luati de stat, de fed, de banci, de bani si de sistemul de rezerve fractionare”.
Daca doi din-astia scoliti nu inteleg ce se intampla defapt in realitate, ce sanse are sa inteleaga average joe?
Rusine ca avem asemenea „moderatori” cu scoala cica.
Inca o data felicitari, la cat mai multe asemenea emisiuni!
Posted on 4 octombrie 2011 la 10:26 am.
Hahaha, ce si-a luat-o peste bot fufa aia increzuta!
Superb, felicitari!
nu pot decat sa nu remarc inca o data cum ca oameni scoliti in economie sunt pur si simplu spalati pe creier!!! incredibil
Posted on 4 octombrie 2011 la 10:33 am.
Emisiunea cu pricina e aici:
http://webtv.money.ro/emisiuni/ora-de-bani-04-10-2011?autoPlay=true
Super emisiune!!!
Felicitari si din partea mea!
Posted on 4 octombrie 2011 la 4:43 pm.