Este activitatea bancară modernă inflaționistă?

Într-o lume în care producția de bani din nimic a devenit cea mai simplă și mai atractivă cale de prosperitate pentru unii, înțelegem foarte greu unde se află cea mai mare parte din vină pentru criza actuală. Producția de bani este împărțită între băncile centrale (care tipăresc efectiv banii) și băncile comerciale care expandează banul tipărit de băncile centrale având acordul acestora și suportul lor în cazul unui faliment apărut pe lipsa de lichiditate. Este oare întreaga activitate bancară inflaționistă și generatoare de criză?

Motorul oricărei economii este economisirea atât de necesară pentru stimularea producției. Sistemul bancar are rolul fundamental de a mobiliza aceste economisiri și de a le pune la dispoziția celor care vor să producă pentru a avea apoi resursele necesare de a deveni consumatori. Cu ajutorul sistemului bancar devine posibil ca cel care dorește să producă ceva pentru piață și nu a economisit resurse suficiente să acceseze resursele economisite de altcineva. Băncile sunt instituții de intermediere financiară care au sofisticat foarte mult produsele și serviciile prin care intermediază economisirile noastre. Clasificarea băncilor se face după proveniența resurselor lor în: bănci de investiții (sau de împrumut într-o altă abordare) și bănci depozitare (sau comerciale).

Un prim caz pe care îl discutăm este acela al unei bănci care colectează de la acționarii săi resursele din care apoi acordă credite. Prin faptul că acționarii renunță la o parte din resursele lor și nu le mai consumă, investindu-le într-un  proiect antreprenorial numit bancă (formând practic capitalul acelei bănci) nu are loc nici un proces inflaționist. Pur și simplu, resursele trec pe o perioadă determinată (până la scadența creditului) din buzunarele unora (acționarii băncii) în buzunarele altora (debitorii băncii). O variantă a acestui caz este acela în care banca suplimentează resursele furnizate de acționari prin emisiunea de titluri proprii (obligațiuni) pe care le cumpără creditori din afara băncii și care cedează și ei capitalurile lor băncii emitente în schimbul obligațiunilor. Nici în acest caz sistemul bancar nu este generator de probleme pentru economie.

O a doua situație este aceea a unei bănci depozitare care strânge capitalurile (economisite) prin depozite bancare la termen. Creditarea din aceste depozite bancare la termen nu este nici ea inflaționistă. Se spune, pe bună dreptate, că băncile intermediază timp și că pun față în față diferite preferințe de timp. Spre deosebire de afacerile curente, durata activelor (unde se duc capitalurile) într-o bancă este mai mare decât durata pasivelor (de unde vin capitalurile). Acest lucru este, într-adevăr, o permanentă sursă de risc de lichiditate și pune presiune pe cei care operează în bănci pentru a potrivi cât mai bine cele două durate (care la o afacere obișnuită sunt egale). Nu înseamnă că dacă există o astfel de problemă ea trebuie expandată enorm fără consecințe prea mari (luăm bani la vedere și îi dăm la termen pe 10 ani) și nici că astfel de instituții trebuie salvate de la faliment mereu de către stat. Creditarea la termen din depozitele la termen cu respectarea potrivirii duratei între cele două acțiuni nu are efecte inflaționiste și nici nu generează criză. Refacerea lichidității ulterioare din sporirea capitalurilor, atragerea de noi depozite la termen sau din emisiunea de titluri financiare pe piață nu este nici ea problematică. Și în acest caz resursele trec din buzunarul unora (deponenții la termen) în buzunarul altora (cei creditați). Problema apare însă în momentul în care cel care a depus o sumă de bani la termen are dreptul să o retragă înainte de termen fără penalități foarte mari din partea băncii. Ceva ce inițial are caracteristici de împrumut și de cedarea folosinței banilor (depozitul la termen) devine de fapt o sumă pe care o poți accesa când dorești deși ea este deja împrumutată altcuiva. Dacă banca își reface lipsa de lichiditate apărută pe fondul unei proaste potriviri între duratele creditelor și duratele depozitelor la termen de la banca centrală cu o dobândă de referință (de preferabil cât mai aproape de zero), activitatea bancară devine una problematică și inflaționistă (generează criza).

Dacă o bancă decide să primească spre păstrare sume de bani ale clienților lor în conturi la vedere din diferite considerente (securitate, comoditatea de a opera cu numerar păstrat în bancă) și păstrează aceste sume în interiorul său fără a se atinge de ele, acest lucru nu afectează negativ (inflaționist) economia ci, dimpotrivă (pe perioada în care aceste rezerve rămân blocate în bancă poate apărea chiar o ușoară tendință de scădere a prețurilor). Atâta timp cât banca operează cu 100% rezerve păstrând integral depozitele la vedere în conturile clienților lor ea desfășoară o activitate benefică pentru sistemul economic. Problema apare în momentul în care băncilor li se oferă dreptul și privilegiul de a nu păstra mare lucru din depozitele de la vedere ale clienților lor și de a le da cu împrumut la cât mai mulți dintre noi (dublat de privilegiul de a li se reface lichiditatea cu dobândă preferențială). În acel moment activitatea bancară devine una problematică și inflaționistă.

Mai trebuie spus că vina nu este neapărat a băncilor comerciale care primesc un set de drepturi / privilegii de la stat (banca centrală) și pe care, evident, vor căuta tot timpul să le valorifice la maxim. Rezerva fracționară și dobânda preferențială scăzută transformă complet activitatea bancară dintr-una orientată spre economisiri reale, într-una orientată pe bani produși din nimic de către banca centrală. Funcția economică esențială a intermedierii financiare este deturnată spre una cauzatoare de crize și prosperitate doar pentru o categorie redusă de beneficiari. Hazardul moral imens care  guvernează activitatea bancară modernă își găsește cauza în vicierea instrumentelor financiare (depozite la vedere care devin credite către bancă sau depozite la termen care din credite către bancă devin depozite la vedere). Sistemul bancar bazat pe astfel de contracte de depozit viciate cu bună știință (și care în piața liberă a capitalurilor nu ar fi existat în această formă) devine din start un sistem falimentar. Un sistem care, fără ajutorul susținut al statului (care are partea lui de profit din acest sistem), ar fi închis obloanele demult. Orice încăpățânare de a continua activitatea bancară în acest mod va adăuga noi și noi costuri sociale și va adânci și mai mult sărăcirea celor care contează cu adevărat pentru sistemul economic și care sunt singura șansă de salvare a situației. Atâta timp cât asistăm la o concentrare tot mai mare a activității bancare pe zona sa inflaționistă și falimentară (creditare din depozite la vedere, refinanțare masivă de la banca centrală, creditarea statului în dauna sectorului privat), nu vom avea prea curând liniște și bunăstare.

Materiale suplimentare recomandate:

http://ecol.ro/content/salvarea-bancilor-este-inflationista

https://cristianpaun.finantare.ro/2011/10/19/privilegiile-din-sistemul-bancar-modern/

M. Rothbard – The Mistery of Banking