Confuzia în materie de bani…

Banul este acel activ (puteți să îi spuneți marfă ca oricare alta) care mijlocește cel mai bine schimburile dintre noi. Fără aceste schimburi nu am putea consuma mare lucru și nici nu am putea produce mare lucru. Pentru economie, descoperirea banului este ca descoperirea roții sau a legii gravitației în inginerie. Banul, ca și motorul cu aburi, a fost un pas uriaș în evoluția umanității scăpând oamenii de stresul generat de barter-ul generalizat (dacă eram pescar și vroiam grâu sau orice altceva puteam oferi doar pește la schimb și trebuia să accept orice alt bun pe care apoi să îl pot implica în schimburi pentru altceva).

În prezent, în știința economică există o mare confuzie în ceea ce privește natura banilor. Ce sunt de fapt banii? Economiștii definesc banii foarte simplu: mijloc de schimb. Confuzia a pornit din momentul în care s-a încercat o definiție juridică sau legală a banilor. În loc să îl definească tot așa (mijloc de schimb), juriștii au definit banul ca fiind mijloc de plată și mijloc de stingere a datoriilor. Definiția banului ca mijloc de schimb este însă mai cuprinzătoare și include și pe cea de mijloc de plată și pe cea de mijloc de stingere a datoriilor. Această definiție legală a banilor are o miză mai mult sau mai puțin clară: în condițiile în care orice putea fi folosit pe post de bani (mijloc de schimb), statul avea nevoie de o definiție clară a activului prin care să se facă PLATA TAXELOR și STINGEREA DATORIILOR către stat. Taxele trebuiau plătite DOAR în acel activ agreat de stat și definit ca atare de stat (foarte lichid și foarte ușor apoi de valorificat contra altor bunuri din piață). Acesta a fost primul pas către monopolizarea producției de bani. Pentru că, în loc să definească juridic doar ceea ce poate fi folosit strict în decontările cu statul, statul a început să impună banul său legal și în schimburile private (explicația e simplă: statul putea defini legal orice pe post de mijloc de plată a taxelor sau de stingere a datoriilor către el însă risca să acumuleze active fără valoare economică în piață).

Reglementarea juridică a ”BANULUI” a consacrat așadar această definiție restrânsă a sa (doar mijloc de plată și de stingere a datoriilor), în condițiile în care principala funcție a banilor este aceea de mijlocire a schimburilor în piață (statul nu are însă nici o treabă cu acest lucru și chiar nu pare prea deranjat de haosul creat de producția monetară în piața privată). Atunci când s-a trecut la etatizarea completă a producției de bani și când aurul și-a pierdut complet funcția sa de mijloc de schimb, definirea legală a banilor a servit foarte bine scopurilor pentru care statul a făcut acest lucru. Definiția legală a banilor s-a extins și asupra funcției de mijloc de schimb. În momentul de față nu poți folosi ca mijloc de schimb în tranzacțiile private decât ceea ce te obligă statul (adică un activ cu funcții mult mai restrânse la aceea de plată și decontare a unor datorii față de stat).

Confuzia este binevenită pentru un stat tot mai aplecat spre a produce din nimic valoare adică bani de hârtie pe care prin lege ne obligă să îi folosim drept mijloc de schimb între noi. Cu cât e mai mare confuzia, cu atât ne putem da seama mai greu de adevărata OFERTĂ DE BANI existentă în piață și de dinamica explozivă a acesteia. Mai greu ne vom da seama de impactul asupra prețurilor și mai greu ne vom forma așteptările inflaționiste. Prețurile vor fi mai rigide (dar niciodată la nesfârșit) și vor încorpora mult mai târziu efectele dezastruoase ale aceste producții de bani din nimic. Ciclurile se vor succeda mai lent, însă se vor succeda în cele din urmă și amplitudinea dezastrului va fi tot mai mare de la o criză la alta.