Blonda, chiorul și piticul

Știrea că o piesă de teatru (o comedie) a fost pur și simplu interzisă la a fi jucată într-o instituție de stat îmi provoacă din nou acea lehamite legată de sloganul cu ”cât de dreapta este conducerea politică actuală din România” pe care îl auzi pe toate canalele (știrea poate fi citită pe larg aici, aici). După ce au descălecat pur și simplu peste postul național de televiziune plătit din banii fiecăruia dintre noi pentru a ne reprezenta orientările politice în egală măsură (adică un bun public devenit al cuiva de la putere), după ce au întărit instrumentul de control inutil al canalelor media numit CNA, acest lucru era inerent următorul pe listă. Puterea actuală, în nici un caz de dreapta, își dă tot mai mult arama pe față și își arată adevărata intenție: sugrumarea completă a tuturor celor care nu înțeleg demersurile puterii, nu se aliniază și nu prezintă problema ”corect” și ”imparțial” românilor.

Această situație arată cât de puțin ne-am schimbat în mentalitate și abordare, cât de puțin înțelegem rolul dialogului și a dezbaterilor autentice, cât de periculos este să centralizezi puterea în mâinile unui tătuc ocrotitor și, de cele mai multe ori, prost sfătuit chiar dacă poate bine intenționat. Este cazul tipic de dictatură socialistă în care părerea celorlalți este mai puțin importantă (de regulă tratată ca o formă de conservatorism inutil sau de lipsă de viziune reformatoare) iar dialogul simulat este ridicat la rang de simplă informare a deciziilor deja luate. Trăim o permanentă manipulare ieftină în care ba o instituție (cea prezidențială), ba alta (guvernul) pozează în băiatul bun și băiatul rău pe rând producând și mai multă confuzie (pur și simplu am rămas perplex când am văzut cu câtă ușurință s-a dezis președintele de majorarea TVA și a pus totul în cârca Curții Supreme care nu a vrut impozitarea pensiilor, de parcă doar acestea două erau soluțiile care puteau fi aplicate). Clasa politică din România este de o aroganță tot mai sufocantă și frustrantă pentru votantul și contribuabilul de rând. Totul a devenit o împărțeală generală de ciolan validată prin mecanismul pervers al deciziei politice. Politizarea tuturor instituțiilor de la femeia de serviciu până la vârful piramidei  sufocă orice inițiativă de reformă care este împotriva curentului (în cazul cu piesa de teatru, o piesă bună jucată de actori talentați care ar fi putut aduce profit din piață este anulată de o directoare numită politic incapabilă să lupte pentru binele instituției sale). Politicienii fac front comun punându-și piepturile unele lângă altele când este vorba de demontarea instituțiilor statului, de privatizare sau liberalizarea piețelor (în fond degeaba privatizezi dacă controlezi de la butoane prețurile în economie). Liberalizarea piețelor, amânată permanent, este făcută doar atunci când unii cu ceva mai mult respect față de proprietatea privată (aici mă refer la UE) ne obligă. Frica politicienilor de libertatea noastră este similară fricii pe care o au gardienii din lagăr față de răzbunarea deținuților pe care i-au închis pe nedrept. Cu foarte multă inteligență, ei aruncă în piață permanent tot felul de petarde și idei lipsite de cel mai elementar fundament economic îndreptate împotriva liberalizării și privatizării tocmai pentru a menține cât mai mult acest status quo din care ei câștigă și noi pierdem, pentru a avea în bună stare gardurile și sârma ghimpată cu care ne împresoară, ne controlează și ne țin la respect. 

Miza unei vieți politice și a unei guvernări liniștite este una foarte mare. Fără ”câinii” de presă, fără demascările și apoi persiflările și pamfletele care să sancționeze gafele de tot felul se va putea ”duce la bun sfârșit procesul de reformare a statului început cu surle și trâmbițe” care până acum s-a limitat la a arunca afară din instituțiile statului niște oameni și a-i trimite într-o piață ”liberă” aproape paralizată și sufocată de impozite și taxe ”mărite dintr-o mare eroare politică” (dacă tot a fost o eroare nu înțeleg de ce nu se poate corecta). Procesul de ”reformă”, care nu a făcut decât să expandeze arieratele (de la 16 miliarde la 26 de miliarde în ultimi trei ani) și să crească exponențial deficitele statului, ne-a îngropat încet și sigur în mlaștină și mizerie. Suntem ”fericiții” câștigători ai unei guvernari plătită din greu cu găleți și pelerine și făcută cu spatele la români și la piața liberă (ca mai toate celelalte guvernări dealtfel) dusă de un partid care se revendică a fi liberal și la care măsura cea mai îndreptată în favoarea pieței libere se limitează la a scuti de impozit pe cei care angajează șomeri sau la a oferi garanții de stat unor afaceri dezvoltate pe credit. Iar dacă credeți că mersul la vot va schimba ceva în România vă înșelați amarnic! Această țară are parcă un destin pe care îl fac întotdeauna alții.

PS: Pentru cei cu piesa ”Blonda, chiorul și piticul” recomand să se adreseze sistemului privat de teatre și să nu renunțe la a juca această piesă. Ar fi chiar interesant de jucat piesa în piața publică, la Universitate. M-aș bucura chiar să găsesc piesa înregistrată pe un DVD și să o cumpăr dintr-un magazin privat.