A. Introducere
Numai în România se poate aşa ceva. Sătul să tot aud specialişti (vizualizează aici, vizualizează aici) cum aruncă vina inflaţiei pe seama pieţei libere, a concurenţei imperfecte, a lipsei de reforme structurale, dar şi foarte determinat să demonstrez empiric afirmaţii care teoretic sunt perfect logice şi valabile am purces la un studiu ştiinţific care să reflecte următoarea ipoteză enunţată de mine și care a suparat lume buna și selectă: INFLAŢIA DIN ROMÂNIA ARE CAUZE PREPONDERENT MONETARE şi problema cu inflaţia ţine CU PRECĂDERE de Banca Centrală şi modul în care utilizează instrumentele sale monetare (mai ales tiparniţa de bani).
B. Metodologia de studiu:
Pentru a demonstra legătura liniară între dinamica indicelui preţurilor de consum (prin care aproximăm inflaţia) şi dinamica masei monetare (am luat în considerare M1 şi M2 ca agregate monetare) am folosit regresia liniară simplă pe care urmează să o validez statistic pe baza testului F, R square şi ANOVA). În modelul simplu folosit pentru a demonstra ipoteza de la care am plecat (inflaţia în România are cauze preponderent monetare) variabila dependentă este considerată IPC lunar (indicele preţurilor lunar) şi variabila independentă care explică dinamica preţurilor sunt: dinamica lunară a masei monetare M1 (ce tipăreşte lunar Banca Centrală) şi dinamica lunară a masei monetare M2 (ce adaugă la masa M1 băncile comerciale prin expansiune monetară). Ecuaţiile testate de mine au luat în considerare existenţa şi apoi inexistenţa factorului liber în regresie.
Ecuaţiile modelului sunt următoarele:
Ipoteza 1: Indicele preţurilor de consum este influnenţat de dinamica M1
Ecuaţia 1: Delta IPC = Delta M1 x a + b
Ecuaţia 2: Delta IPC = Delta M1 x a
Mă aştept ca ”a” să fie pozitiv, caz în care vorbim de o legătură directă şi pozitivă între dinamica M1 şi dinamica preţurilor (creşte M1 -> cresc preţurile).
Ipoteza 2: Indicele preţurilor de consum este influnenţat de dinamica M2
Ecuaţia 3: Delta IPC = Delta M2 x a + b
Ecuaţia 4: Delta IPC = Delta M2 x a
Mă aştept ca ”a” să fie pozitiv, caz în care vorbim de o legătură directă şi pozitivă între dinamica M2 şi dinamica preţurilor (creşte M2 -> cresc preţurile)
C. Descrierea datelor folosite:
Am folosit pentru acest studiu datele lunare publicate de Banca Naţională a României din 01.01.1990 (de când am abolit pe hârtie comunismul) până în 01.01.2011 (total 206 de observaţii statistice lunare).
Graficul 1:
Aceste date au fost prelucrate astfel că am obţinut trimestrial creşterea preţurilor estimată pe baza IPC, dinamica trimestrială a M1 şi dinamica trimestrială a M2.
D. Rezultatele obţinute:
Pentru cazul în care am considerat că avem coeficient liber în ecuaţia de regresie (ar fi şi alţi factori relevanţi care determina inflaţia pe lângă dinamica masei monetare) am obţinut:
|
Ecuaţia |
IPC = a x M1 + b |
IPC = a x M2 + b |
|
Coeficient a |
0,0201 |
0,6215 |
|
(p-values) |
0,881 |
0,001 |
|
Coeficient b |
0,0625 |
0,0153 |
|
(p-values) |
0,000 |
0,381 |
|
R Square |
0,0003 |
0,1490 |
|
Signif. F (ANOVA) |
0,8811 |
0,0012 |
Pentru cazul în care nu avem coeficient liber în ecuaţia de regresie (doar dinamica masei monetare este factor determinat în dinamica preţurilor) am obţinut:
|
Ecuaţia |
IPC = a x M1 |
IPC = a x M2 |
|
Coeficient a |
0,4193 |
0,7560 |
|
(p-values) |
0,000 |
0,000 |
|
R Square |
0,2241 |
0,4568 |
|
Signif. F (ANOVA) |
0,0000 |
0,0000 |
Ecuaţiile modelelor ar fi:
A. Pentru cazul când avem coeficient liber:
IPC = 0,0201 x Variaţia M1 + 0,0625
Interpretare: Coeficientul variaţiei lui M1 este pozitiv ceea ce înseamnă că la o creştere a masei monetare M1 cu 1% (BNR tipăreşte bani) inflaţia în România creşte cu 0,02%
IPC = 0,6215 x Variaţia M2 + 0,7560
Interpretare: Coeficientul variaţiei lui M2 este pozitiv ceea ce înseamnă că la o creştere a masei monetare M2 cu 1% (banii tipăriţi de BNR sunt şi multiplicaţi de băncile comerciale) inflaţia în România creşte cu 0,62%
B. Pentru cazul când nu avem coeficient liber în modelul de regresie (doar dinamica masei monetare este cauza inflaţiei):
IPC = 0,4193 x Variaţia M1
Interpretare: Coeficientul variaţiei lui M1 este pozitiv ceea ce înseamnă că la o creştere a masei monetare M1 cu 1% (BNR tipăreşte bani) inflaţia în România creşte cu 0,42%
IPC = 07560 x Variaţia M2
Interpretare: Coeficientul variaţiei lui M2 este pozitiv ceea ce înseamnă că la o creştere a masei monetare M2 cu 1% (banii tipăriţi de BNR sunt şi multiplicaţi de băncile comerciale) inflaţia în România creşte cu 0,76%
Mai mult, pentru că relevanţa statistică a modelelor testate este mai mare când nu avem coeficient liber (F statistic trebuie să fie mai mic de 0.05) se poate desprinde încă o concluzie importantă: factorul monetar este dominant în evoluţia inflaţiei din România (deci ipoteza de la care am pornit este perfect adevărată şi demonstrată empiric).
Inflația nu poate fi explicată prin faptul că unele prețuri au crescut!
Replică la Guvernatorul BNR pentru că m-a citat astăzi fără să fiu de faţă în conferinţa sa de presă cum că am afirmat eronat pe Realitatea TV dimineaţă că inflaţia din România are cauze preponderent monetare (profesorul universitar cu pricina sunt eu).
O ştire absolut îngrozitoare pentru guvernanţi şi guvernator s-a înfiripat odată cu afişarea datelor statistice pe luna Martie de către Institutul Naţional de Statistică cu privire la inflaţie. Las deoparte faptul că ce calculează acolo şi publică acest institut e un surogat de inflaţie pe care nu o are nimeni şi că valoarea ponderată a unui coş de bunuri care exclude sau a exclus multe (terenuri, clădiri, acţiuni pe bursă) nu spune nimic. Mă bucur în acelaşi timp că acest coş nu mai e totuşi la cheremul guvernanţilor şi nu se mai poate atenta la el ca pe vremuri (acum avem un coş armonizat propus de cei de la UE pe care nu mai putem să îl manipulăm cum vrem de dragul performanţei pe hârtie). De ce e îngrozitoare ştirea? Pentru că o astfel de inflaţie pune pe butuci creşterea aşteptată pe primul trimestru din acest an (foarte probabil real o să avem o scădere şi adio ieşire din recesiune, mai trebuie să aşteptăm alte trei luni). În al doilea rând (de fapt în primul rând), 8% inflaţie anuală (martie 2010 – martie 2011) e o taxă obligatorie cam mare (şi prea uşor încasată) care se adaugă la duiumul de taxe pe care îl plătim (TVA, CAS, CASS, impozit pe venit). Am ajuns cei mai inflaţionişti din Europa.
Inflaţia care a tulburat apele din Martie a fost undeva în jurul a 8% şi a scos practic în decor ţinta de inflaţie pentru acest an şi pentru a cincea oară. Evident că vinovatul este întotdeauna unde nu poate fi identificat şi individualizat – în piaţa liberă la ticăloşii de benzinari, măcelari, fermieri şi agricultori (preţul la carburanţi la mâncare având cea mai mare creştere în coş). Mi-am făcut un mic proces de conştiinţă şi deja mă simt prost că am consumat destul de mult din toate acele produse (şi la preţul nesimţit de mare deşi corect din moment ce l-am acceptat). Se pare că şi eu sunt totuşi un mic vinovat până la urmă.
Lăsând gluma la o parte totuşi cine este vinovat de această inflaţie? Cu argument (în ultimele luni începând din 2005 lunar masa monetară a crescut în România cu ritmuri pozitive şi uneori ameţitoare adică şi 50% lunar prin 2006 şi 2007) pot spune că una din cauzele fundamentale o constituie dinamica masei monetare. De ce? Simplu (am mai spus-o): atunci când în piaţă există o pâine şi eu am 50 lei voi licita pentru ea cu până la 50 de lei de care dispun (admiţând că nu am de unde să împrumut); dacă cineva obţine cu ajutorul statului 100 de lei (fără a-şi reduce consumul din altă parte) preţul de licitaţie al pâinii va creşte fără ca alte preţuri să scadă. Deci inflaţia apare şi are în acest caz CAUZE MONETARE ce ţin exclusiv de banca centrală şi care induc creşteri NENATURALE a TUTUROR preţurilor în economie. Preţurile cresc acum în România în primul rând din această cauză. Dacă până acum câţiva ani piaţa de capital şi piaţa imobiliară absorbeau rapid orice tipăriri de bani acum piaţa bunurilor reale (combustibili, mâncare adică exact bunurile din coş) sunt mai puternic atinse de politica banilor cu iz proaspăt de cerneală. Acum mai mult ca în perioadă de boom economic inflaţia are deci cauze monetare pentru că nu mai există activele alternative care să absoarbă masa monetară în exces (mai exact banii fizici din M1 dar şi cei scripturali din M3).
|
Indicator |
2008 |
2009 |
2010 |
|
Variaţia anuală a M3 |
17,96% |
7,68% |
9,01% |
|
IPC |
6,13% |
4,66% |
7,73% |
O altă cauză care se adaugă este EXPANSIUNEA MONETARĂ (masa monetară M3 include o buna parte din acest fenomen) pe care băncile comerciale o practică cu voia tot a Băncii Centrale. Adică la 1 leu tipărit în plus de Banca Centrală băncile comerciale îl rotesc şi îl multiplică de încă câteva ori în decursul unui an (depinde şi de rezerva obligatorie) pentru că au voie de la BNR să împrumute altora banii la vedere ai oamenilor (rezerva fracţionară). Procesul de multiplicare al banilor de către băncile comerciale adaugă şi el un puseu inflaţionist suplimentar. Cu cât rezerva fracţionară e mai mică, cu atât inflaţia e mai mare.
Preţurile mai cresc, bineînţeles şi natural dealtfel, datorită sezonalităţii consumului sau producţiei, ineficienţei pieţei (prea puţini concurenţi ar spune unii, prea puţină privatizare, prea puţine produse substituibile în consum). Foarte mulţi specialişti încearcă să explice inflaţia fără să înţeleagă ce înseamnă de fapt. Inflaţia nu are nici o legătură cu o creştere zonală a unor preţuri. În condiţiile masei monetare constante, alte preţuri trebuie să scadă (nu avem decât 50 de lei cu care trebuie să consumăm din piaţă). Nici chiar monopolul (în afara celui pe monedă) nu poate fi o cauză sustenabilă a inflaţiei pentru că ticălosul de lipsit de concurenţă (uneori e suficient să fie 2 furnizori în piaţă) nu poate pune orice preţ pe bunurile sau serviciile sale (trebuie să ţină cont de puterea noastră de cumpărare dar şi de faptul că există ÎNTOTDEAUNA produse substituibile în consum).
Ratarea ţintei de inflaţie apare şi pentru că Banca Centrală îşi propune mai multe ţinte monetare simultan: curs de schimb stabil, preţuri stabile şi dobândă în scădere. Orice manual de economie monetară mai serios spune că nu pot fi atinse mai mult de o ţintă, iar pentru că cursul şi dobânda depind de preţuri eu recomand o atenţie mai mare asupra acestora din urmă şi o grijă mai atentă la ce tipărim şi multiplicăm. Iar dacă specialiştii monetari care butonează la panoul economiei au alte cauze ale inflaţiei în spate să le revizuiască rapid că poate data viitoare nimeresc mai bine ţinta.
Recomand bibliografie selectivă:
http://mises.org/Books/Inflation_its_cause_and_cure_haberler.pdf
http://mises.org/books/inflation.pdf
http://mises.org/books/inflationcrisis.pdf
http://blog.mises.org/9246/inflation-targeting-more-monetary-manipulation-and-unending-inflation/
Una dintre cele mai des utilizate pârghii de către socialiştii monetari este cursul de schimb. Această variabilă macroeconomică a devenit volatilă odată cu renunţarea la etalonul aur (fiecare monedă era expresia unei cantităţi fixe de aur astfel că nu puteam avea variabilitatea cursului de schimb între Dolarul Aur şi Francul Francez Aur). Odată devenită volatilă moneda prin raportare la alte monede, s-a indus în economie un risc cu totul nou până atunci în schimburile internaţionale – riscul valutar care poate fi generat de modificarea raportului cerere-ofertă de valută pe piaţă dar şi de intervenţia statului prin banca centrală (de multe ori poţi da faliment dintr-un export ca urmare a unei intervenţii masive a statului în piaţă). Arbitrarul din intervenţiile valutare ale băncilor centrale reprezintă o barieră serioasă pentru a fi implicat în afaceri care depăşesc graniţele ţării, fiind denominate într-o valută al cărui preţ este decis mai mult sau mai puţin administrativ.
Deşi iniţial s-a crezut (corect) că exportul şi importul trebuie să influenţeze volatilitatea cursului de schimb, foarte rapid au apărut în economie şi pseudo-teoriile (de natură keynesisto-socialiste) care să dea un plus de „greutate” agresiunilor pe care Băncile Centrale le produc pieţei valutare, cursului de schimb şi, implicit, pieţelor de bunuri şi servicii. Aceste teorii au venit să justifice eronat de ce Bancile Centrale tipăresc monedă în neştire (după ce în prealabil au eliminat orice criteriu obiectiv care să se afle în spatele acestor acţiuni sau în spatele monedei pe care o gestionează). În acest fel trăim cu falsa impresie că volatilitatea cursului de schimb poate influenţa dinamica exporturilor şi importurilor şi că deprecierea duce implicit la creşterea exporturilor pentru că exportatorul a 1000 Euro va încasa mai mulţi lei deci profitul său în lei va fi mai mare, el fiind stimulat să exporte şi mai mult. Banca Centrală a devenit astfel un decident important în ecuaţia exporturilor unei ţări, pârghiileor monetare fiindu-le asociate virtuţi pe care nu le au (nimeni nu va exporta mai mult într-o ţară intrată într-un carusel al deprecierii).
Cei care sunt fanii deprecierii pentru stimularea exporturilor uită întotdeauna că o depreciere (de cele mai multe ori produsă prin tipărire de bani) este de fapt un semn de inflaţie şi că atunci când preţurile într-o piaţă cresc mai repede decât afară vei fi mai puţin stimulat să exporţi şi mai mult stimulat să vinzi pe piaţa locală. Mai mult, o depreciere în cazul unei ţări cu o producţie puternic bazată pe importuri de completare, bunuri de capital aduse din import, finanţare externă (pe fondul unei economisiri interne scăzute) scumpeşte toate aceste lucruri care se regăsesc ca ELEMENT DE COST SUPLIMENTAR în produsul finit destinat exportului şi care, datorită deprecierii, poate avea o evoluţie a valorii în lei peste suma încasată în lei din export. Să presupunem că eu export produsul X în afară cu 10 Euro, initial 1 Euro fiind 4 lei şi că leul se depreciază prin „grija” Băncii Centrale ajungând la 4,5 lei însemnând o încasare de 45 lei pentru produsul exportat. Dacă acesta iniţial costa, să zicem 35 lei, datorită deprecierii el poate să coste acum 50 lei ceea ce înseamnă că eu am pierdut din acest export datorită deprecierii).
De cele mai multe ori Băncile Centrale nu analizează corect efectul intervenţiei lor în planul economiei reale (îl ignoră total adesea). Economia reală este mult mai bine stimulată de un CURS STABIL SAU DE UN CURS LĂSAT LIBER (adică de un risc valutar care să tindă către 0) şi nu de un joc permanent de la butoane cu această variabilă devenită arbitrară şi volatilă într-un sistem monetar global circular (o ţară îşi bazează cantitatea de monedă fără valoarea intrinsecă pe rezerva internaţională formată din monede fără valoare intrinsecă a căror cantitate depinde inclusiv de cantitatea monedei iniţiale). Se ajunge astfel să se creadă greşit că economia poate creşte monetar şi că Băncile Centrale pot juca un rol pozitiv în economie. Deoarece prin intervenţia lor pe piaţa valutară ele distrug întotdeauna echilibrul natural al pieţei, Băncile Centrale sunt sursă suplimentară de risc şi incertitudine. În sistemul actual observăm că inclusiv Băncile Centrale nu mai înţeleg corect natura banilor, capitalurilor şi factorii care determină mobilitatea lor internaţională. Deschiderea conturilor de capital complică semnificativ capacitatea de predicţie a băncilor centrale ale ţărilor mult prea dependente de factorul monetar şi mai puţin de factorul economic real (cum este şi România). Din dorinţa de a stabiliza cursul de schimb, Băncile Central ajung la o acţiune lipsită de sens economic menită să asigure un echilibru fals şi fragil (în momentul de faţă România este obligată să tipărească lei pentru a preveni efectul de puternică apreciere a leului generat de inundarea pieţei cu monedă tipărită uşor de marile bănci centrale). Urmărind prea mult ţinte monetare şi echilibre împotriva naturii pieţei, economiile fragile ajung să îşi distrugă încet întreaga economie reală (în cea mai mare parte prin complicarea nejustificată a deciziei antreprenoriale care trebuie să ia în calcul şi un risc pe care antreprenorul nu îl mai poate înţelege şi explica deloc economic). Cel mai bun exemplu este România: o ţară în care deprecierea monedei a fost practicată de 20 de ani de Banca Centrală ca pârghie de stimulare a exporturilor care nu au crescut semnificativ ci, dimpotrivă.
În România asta în care mă chinui să supravieţuiesc mă lovesc la tot pasul de tot felul de socialişti dechizaţi în liberali, care, la cea mai mică boare de idee libertariană, una-două încep să recite temele clasice anti-piaţă liberă învăţate de timpuriu pe băncile şcolii când încă se mai preda socialismul ştiinţific după manual şi cu metodă: monopolurile care agreseaza consumatorul cu nesimţirea sa, lăcomia, ticăloşia, neruşinarea şi lipsa de responsabilitate socială, lipsa de cea mai elementară etică sau lipsa de filantropie. Unii nu doar se îndoiesc de piaţa liberă aducând în discuţie astfel de teme false dar şi propovăduiesc la nesfârşit virtuţiile unui intervenţionism generalizat (în realitate falimentar şi generator de sărăcie).
Sătul să tot combat cu argumente logice şi teoretice (economice în cea mai mare parte) m-am gândit să răspund în alt mod la următoarele întrebări existenţiale: Cât de liberală este România actuală? Cât de angrenată este România în piaţa liberă şi în capitalismul autentic? Cât de mult s-a îndepărtat România de socialism?
| Miliarde USD | |||||
| NR | Companie | CA | Profit | Active | Valoare piaţă |
| 1 | Wal-Mart Stores (SUA) | 408,2 | 14,3 | 170,7 | 205,4 |
| 2 | Royal Dutch Shell (NED) | 278,2 | 12,5 | 287,6 | 168,6 |
| 3 | ExxonMobil (USA) | 275,6 | 19,3 | 233,3 | 308,8 |
| 4 | BP (UK) | 239,3 | 16,6 | 235,5 | 167,1 |
| 5 | Toyota Motor (JAP) | 210,8 | -4,5 | 292,7 | 127,1 |
| 6 | Sinopec-China Petroleum (CHI) | 208,5 | 4,4 | 110,7 | 130,1 |
| 7 | ING Group (NED) | 167,5 | -1,3 | 1667,6 | 35,5 |
| 8 | Total (FRA) | 160,7 | 12,1 | 183,3 | 131,8 |
| 9 | Chevron (USA) | 159,3 | 10,5 | 164,6 | 146,2 |
| 10 | PetroChina (CHI) | 157,2 | 16,8 | 175,0 | 333,8 |
| 11 | General Electric (USA) | 156,8 | 11,0 | 781,8 | 169,7 |
| 12 | Bank of America (USA) | 150,5 | 6,3 | 2223,3 | 167,6 |
| 13 | Axa Group (FRA) | 145,9 | 5,17 | 1016,7 | 46,02 |
| 14 | Conoco Phillips (SUA) | 136,0 | 4,86 | 152,59 | 72,72 |
| 15 | Allianz (GER) | 130,1 | 6,16 | 834,04 | 52,74 |
| TOTAL | 2984,4 | 134,2 | 8529,4 | 2263,2 | |
În tabelul de mai sus puteţi consulta situaţia în Top 15 Companii din lume pe următorii indicatori: cifră de afaceri (CA), profit, active şi valoare de piaţă pentru anul care a trecut 2010.
România (o ţară cu 22 milioane locuitori) a înregistrat în 2010 un Produs Intern Brut de 122 miliarde Euro, echivalentul în dolari fiind de 161,6 miliarde USD.
| CA | Active | Valoare piaţă | |
| TOTAL / PIB România | 18,5 | 52,8 | 14,0 |
Un calcul simplu prin care am împărţit totalul înregistrat de cele 15 companii privind CA, Active şi Valoarea de piaţă arată un rezultat de-a dreptul dramatic: cele 15 companii realizează o cifră de afaceri de aproape 19 ori mai mare decât PIB-ul anual al României sau au active de 53 de ori mai mari decât produce anual ţara noastră (adică ne-ar trebui 53 de ani să ajungem la acumulările lor de acum). Aceste 15 companii private fac cât 20 de Românii luate la un loc cu tot ce înseamnă spaţiu şi populaţie.
Ce îmi spun mie aceste date? Nimic mai mult decât faptul că noi nu ne-am îndepărtat foarte mult de socialism în 20 de ani de „piaţă liberă” în stil românesc, că nu am fost niciodată interesaţi să sancţionăm pe acei politicieni care ne mint şi ne fură votul promiţându-ne prosperitate, bunăstare şi creare de locuri de muncă. România este în afara a tot ce înseamnă piaţă liberă şi nu a gustat decât foarte puţin din virtuţiile acesteia. Neavând niciodată libertatea absolut necesară prosperităţii, românii nu ştiu ce înseamnă aceasta şi nici nu luptă pentru a o avea. Cum pot fi atrase astfel de afaceri în România? În nici un caz prin corupţia, birocraţia şi controlul pe care îl rafinează socialiştii actuali. În nici un caz prin hoţia, etatismul, fiscalitatea, atitudinea anti-piaţă şi anti-libertate economică de care a dat dovadă orice lider din această ţară. Această mlaştină socialistă în care ne târâm cu toţii ne va trage în cele din urmă la fund. Cei care se vor salva vor fi întotdeauna toţi aceşti socialişti care ne-au împins în ea.
Comentarii recente