Scaderea dobanzilor de refinantare de catre ECB – este o solutie anticriza?

În data de 11 Martie, Banca Centrală Europeană a anunţat noile valori ale dobânzii de refinanţare: dobânda la facilitatea marginală de împrumut („marginal lending facility”) de 2,5%, dobânda de refinanţare a băncilor comerciale de 1,5% („main refinancing operation”), dobânda la facilitatea de depozit („deposit facility”) de 0,5%. Băncile din zona Euro (care au înregistrat în 2008 după ultimele estimări pierderi total de cca. 1.000 mld. Euro) au aplaudat această iniţiativă şi au considerat-o fără nici o urmă de îndoială o gură de aer binevenită. La această „bucurie” s-au raliat imediat şi companiile private care au şi ele nevoie de acest „capital” şi chiar şi europenii de rând care au privit către cardurile lor de credit cu un optimism evident. E clar că o astfel de măsură deblochează creditul pentru că băncile pot avea acces la refinanţări mult mai ieftin şi mai uşor decât le poate oferi piaţa de capital în evidentă cădere după sperietura pe care continuă să o aibă majoritatea investitorilor individuali. E clar că un credit deblocat înseamnă un consum mai facil şi investiţii mai uşor de realizat în condiţiile în care  banul s-a ieftinit semnificativ.

În opinia mea o astfel de măsură nu este cu nimic mai prejos decât intenţia administraţiei americane de a injecta în economia americană aproape 1,3 trilioane de dolari (soluţie ce va fi discutată aprins la întâlnirea G20 de la Londra din zilele următoare). Pentru a avea o cifră de comparaţie Războiul în Iraq condus de administraţia Bush a costat până acum 1,6 trilioane de dolari, cam 20.000 dolari / cetăţean american.

În fond, banii mai ieftini şi mai accesibili pe care îi au la dispoziţie băncile comerciale de la banca centrală (ECB în zona Euro) sunt bani tipăriţi în ultimă instanţă, mai devreme sau mai târziu produc inflaţie (chiar dacă o bună parte din ea este exportată mai ales către ţările non-Euro).

Dar ce efect are această măsură şi de ce este ea instituită de Banca Centrală Europeană? Foarte simplu (facem apel aici la manuale): dobânda este preţul cu care se împrumută capitalurile în economie. Capitalurile se pot împrumuta prin piaţa de capital (pe termen lung) sau prin prin piaţa monetară (pe termen scurt). Adică dobânda depinde semnificativ de factori care au impact direct asupra cererii şi ofertei de titluri pe piaţa de capital. Cererea de titluri este generată de interesul investitorilor pentru a investi pe piaţa de capital şi este influentată de venituri (cresc veniturile, creşte cererea de titluri, dobânda scade), riscul asociat pieţei de capital (creşte riscul asociat, scade cererea de titluri, cresc dobânzile), inflaţia anticipată (se anticipează o creştere a preţurilor, scade cererea de titluri, creşte dobânda), randamentele asociate investiţiilor pe piaţa de capital (creşte randamentul aşteptat, creşte cererea de titluri, scade dobânda), lichiditatea pieţei de capital (creşte lichiditatea, creşte cererea, scade dobânda). Toate acestea se întâmplă dacă presupunem că preferinţa de consum rămâne aceeaşi sau scade.

În plus, şi oferta de titluri financiare este un factor relevant pentru dobândă: inflaţia anticipată influenţează oferta (cresc preţurile în viitor, creşte oferta, dobânda creşte), boom-ul economic anticipat (creşte economia, creşte oferta, creşte dobânda) şi deficitele publice interne sau externe (cresc deficitele, creşte oferta de titluri din partea statului, creşte dobânda).

În tot acest mecansim care se întâmplă pe piaţa de capital şi care într-o primă fază presupunem că mobilizează doar capitaluri apare şi banca centrală oferind bani (nu capitaluri acumulate printr-un proces natural de economisire) foarte ieftini ca reacţie la faptul că datorită crizei riscul e în creştere, lichiditatea e în scădere, randamentele pe piaţa de capital sunt în scădere, inflaţia anticipată în creştere, deficitele în creştere. În aceste condiţii nu se poate spune decât că dobânda este presată în mod artificial să scadă, banii (şi nu capitalurile repet) invadează piaţa de capital şi distorsionează percepţia investitorilor cu privire la risc şi randamente.

Doar pe termen scurt va exista o dobândă în scădere (artificială cum am spus) pentru că pe termen lung aceşti bani (nu capitaluri) vor modifica structura preţurilor şi anticipările antreprenorilor, inducându-i într-o falsă ipoteză: ACEEA A CAPITALULUI IEFTIN (DE FAPT A BANULUI IEFTIN CU ROL DE CAPITAL). Adică CRIZA NU ESTE SOLUŢIONATĂ PRINTR-O ASTFEL DE MĂSURĂ ci doar PRELUNGITĂ. Mai devreme sau mai târziu ea va reapărea mult mai dur (atunci când investitorii îşi vor da seama că ei nu au investit CAPITALURI pe piaţă ci BANI).