Ne aflam in situatia in care o buna parte din populatia Romaniei (daca ar fi intrebata) ar declara ca este de acord cu introducerea unui impozit care sa taxeze averile acumulate in timp (se vehiculeaza procentul anual de 0,5% din aceste averi). Mai mult, se discuta chiar de un impozit progresiv care sa inlocuiasca actualul impozit fix de 16%, aplicat diferentiat pe grupe de venit.

Trebuie spus de la bun inceput ca cei care sustin aceste masuri pornesc in mod eronat de la ideea ca toate averile din Romania sunt ilegal dobandite, ca este imoral si anormal sa ai o avere mai mare de o anumita suma stabilita arbitrar si ca atunci cand vrei sa acumulezi mai mult trebuie sa fii taxat ca atare de catre majoritatea societatii care nu poate fi in stare sa faca asa ceva. Se dau tot felul de exemple de tari care aplica astfel de „inovatii fiscale” de sorginte socialista care sunt un atentat clar la libertatea individuala si care incalca cele mai elementare drepturi (acela de a fi diferit de ceilalti indivizi, prin creativitatea si inovarea ta fiind in stare sa acumulezi mai mult). Nu inseamna ca daca altii sunt socialisti trebuie sa fim si noi (unii dintre noi au murit pentru a indeparta visul „societatii comuniste multilateral dezvoltate”).

Suprataxarea averilor mari sau impozitul progresiv pleaca de la o intelegere gresita a termenului de egalitate de sanse in societate. In fapt, se inlocuieste acest termen de egalitate de sanse (care inseamna ca fiecare dintre noi sa fim liberi sa ne valorificam talentele, aptitudinile, inteligenta cu care suntem dotati natural fara a ne confrunta cu nici o constrangere) cu o egalitate de rezultate (toti ar trebui sa castigam egal in societate adica cei care sunt mai creativi si mai inovativi, care isi asuma riscuri mai mari trebuie sa accepte in mod impus si agresiv sa cedeze din averea acumulata celor care nu au aceasta capacitate).

Astfel de utopii socialiste sunt foarte periculoase pentru libertatea individuala si nu fac decat sa reintoarca societatea romaneasca la practicile de care am scapat prin sacrificiul suprem al unor oameni de toata isprava. Aceste „solutii” ridicate la rang de doctrina de partid si plimbate acum prin fata ochilor nostri nu fac decat sa ne impinga spre o societate in care nu mai avem nici o motivatie sa cream ceva, sa ne ridicam cu un cap deasupra celui de langa noi, sa acceptam sa intram in competitie cu ceilalti indivizi si sa incercam sa progresam individual in societate. Nu vom mai fi orientati catre acumulare, pastrarea si transmiterea din generatie in generatie a ceea ce castigam prin munca si creativitatea noastra (de ce sa lasam mostenire ceva copiilor nostri daca ei vor fi obligati sa plateasca suprataxa pe aceste mosteniri). In plus, astfel de masuri vor da nastere la suficiente motivatii pentru multi din societate sa devina asistati si sprijiniti financiar de cei mai creativi din societate.

Aceste „inovari” fiscale au o serie de probleme tehnice la fel de frauduloase ca si ideea lor in sine: care sa fie limita de la care sa se suprataxeze aceste averi, ce se intelege prin termenul de „avere” si ce tipuri de active includem acolo, cine si cum va evalua aceste active (am un diamant de exemplu mostenire de familie… cum il evaluam pentru ca pentru mine el este „nepretuit”), cum stabilim nivelurile de venit de la care aplicam impozitul progresiv, ce criterii folosim in acest sens, ce se intampla cu cei care se afla la partea de jos a fiecarei clase de venit si care in mod aproape nedrept vor plati o cota de impozit egala cu cei de la partea superioara a clasei de venit etc.

Astfel de masuri nu fac decat sa aduca o si mai mare incalceala sistemului fiscal actual din Romania care este si asa destul de complicat si de impovarator (se stie ca dintr-un venit salarial statul ia cam 60% impartit intre firma angajatoare 30% si angajat 30% tocmai pentru a ne da noi seama mai greu cat de mult ne ia din ceea ce castigam pentru a-l distribui cum crede el ca este bine). O fiscalitate mai mare nu inseamna mai bine pentru cei in „favoarea” carora se aplica ele (banii administrati de stat sunt taxati regeste de catre aparatul birocratic inainte de a ajunge la napastuiti). Sa nu uitam si ca exista o serie de solutii (offshore) de a proteja marile averi impotriva unui stat tot mai haraparet.

In concluzie, daca vom aplica astfel de masuri, economia romaneaca va avea de suferit masiv pe termen lung. Astfel de masuri sunt iluzorii si utopice si nu rezolva nicidecum problemele structurale ale Romaniei (care tin in mare parte de lipsa unor antreprenori adevarati care sa fie dispusi sa isi asume riscuri si de numarul mare de asistati de stat – inclusiv oameni de afaceri). Daca tot vrem sa taxam averile „ilegal” dobandite, sa le dovedim prin justitie ca sunt ilegale si apoi sa le confiscam, nu sa adoptam orbeste niste masuri propuse arbitrar si nefundamentat, motivand ca le aplica si altii, presupunand ca toti oamenii prosperi din Romania sunt niste hoti sau din considerente de falsa solidaritate sociala.


21 Comments on “Impozitul progresiv si suprataxarea averilor – utopii socialiste ce atenteaza la libertate”

You can track this conversation through its atom feed.

  1. mihaila raul says:

    Aveti perfecta dreptate. Aberatiile lui Surupacila sunt doar demagogie ieftina. Dar asa e cand rechinul moare de grija pestisorului. A se citi „bogatul din parlament de grija saracului roman. Acest Surupacila a vandut la Romsilva niste utilaje inutilizabile la preturi exorbitante. Majoritatea afaceristilor care se invart in zona politicului au facut afaceri cu statul. Eu i-as propune lui Surupacila, daca tot moare de grija saracului roman, sa-si dea casa la saraci, ca un gest crestinesc, dar fara sa apara la TV.
    Din pacate, dupa atatia ani de indobitocire comunista si pe fondul genei tipic romanesti care nu ne permite sa lasam sa traiasca si capra vecinului, acesta demagogie prinde.

  2. Perparim Demi says:

    Nu are de ce sa fie suprataxata „ceea ce castigam prin munca si creativitatea noastra”.
    Idea lansata ascunde furtul organizat in grup, si are doua fete, o data sa jupuim pe cel care munceste, si in doila rand sa justificam averea furata in timp (adica – dam ceva din ceea ce am furat ca sa raman cu restul si numai ma mai hartuieste cineva prin DNA). Este o propunere care pune capac la tot ce s-a intamplat in 20 ani.
    Averile mari (furate in diferite moduri) nu trebuie suprataxate, dinpotriva trebuie confiscate, iar autori furtului si complicii lui sa ajunga la judecata. De asta le e frica si lanseaza tot felur de idei cu fiscalitatea.

  3. Daniel says:

    Eu nu inteleg de ce vor ei sa taxeze progresiv veniturile mai mari cand matematic vorbind cel care are venituri mai mari oricum plateste progresiv mai mult chiar si la 16% cota unica:
    1000 lei venit impozitul este de 160 lei

    10000 lei venit impozitul este de 1600 lei

    100000 lei venit impozitul este de 16000 lei

    Ce poate fi mai progresiv decat 160, 1600, 16000? Ce poate fi comunist decat o progresie in valoare si mai mare?

    Aveti dreptate… e plin de prostie in jurul nostru!!!

  4. Cristina says:

    La noi intotdeauna s-a incurajat prostia,am impresia ca unii ce viseaza noaptea pun in proiecte de lege,dar nu incurajeaza munca niciodata ci doar pe ce care asteapta pomana,daca muncesti si te descurci imediat se gandeste cate unul ca ai furat sau ar trebui sa imparti si cu el ce ai castigat,daca nu,se gandeste el la ceva care sa te determine sa ii da-i si lui asa ca…poate peste vreo 200 de ani sa se mai schimbe ceva.

  5. Bogdan Glavan says:

    Abia acum am descoperit blogul si i-am inchinat un omagiu oficial. Despre impozitarea averilor am scris si eu:
    http://www.logec.ro/2010/01/20/impozitarea-averilor-vladescu-la-marxim/
    Felicitari si cat mai multe articole!

  6. Christiansen says:

    Recunosc ca este un puct de vedere la care nu m-am gandit.

  7. Suprataxarea averilor | Christiansen says:

    […] mai multe puncte de vedere pe marginea acestui subiect, unele mai documentate altele mai […]

  8. vveninosu says:

    exceptand primele doua aliniate sunt perfect de acord cu explicatia data. va dati seama, ca din punct de vedere economic sunt de acord cu dvs si nu sunt de acord cu „taxarea progresiva”, ceea ce ne-ar intoarce intr-adevar spre o viziune socialista a economiei.

    referindu-ma la primele doua fraze, parerea mea e alta. da, de acord ca romanii ar fi de acord cu impozitul progresiv cand ar fi intrebati, dar motivatia e alta. la tot pasul sunt exemple de bogatasi care nu si-ar putea justifica averea iar datorita faptului ca majoritatea au in spate un om politic, justitia nu ii atinge. si atunci, omul se gandeste: daca tot nu ii vad in puscarie, macar sa ii impozitez mai mult.

    conform constitutiei exista prezumtia ca averea a fost dobandita legal, iar statul trebuie sa demonstreze cu probe ca a fost dobandita ilegal. ceea ce uneori nu e asa simplu. dar analizand modul de viata al individului, Fiscul ar putea cere detalii. adica esti somer, sotia are salar minim pe economie, nu ai economii la banca, dar ti-ai cumparat ieri o masina noua. ia explica-ne si noua cum ai facut? esti parlamentar? ai salar cateva mii de euro, sotia la fel, firmele iti sunt pe pierdere, dar ai avere de 15 milioane euro? ia explica-ne si noua cum reusesti? nu propun confiscarea valorilor, ci numai impozitarea! a, nu le-ai declarat? nici o problema, nu zice nimeni ca ai furat, dar zicem ca nu ai platit impozit => amenda + impozit.

    las la latitudinea dvs sa judecati daca ce am scris mai sus e de bun simt sau e aberatie, dar asa vad eu lucrurile

  9. Lucian Sarbu says:

    E o confuzie majora aici, nu stiu daca voita, intre impozitarea progresiva, care e o idee fiscala absolut legitima si ii priveste pe toti in mod egal, si taxa pe avere – care e un soi de „penalizare” adusa unor membri cu drepturi egale ai societatii, dupa un criteriu absolut arbitrar.

    Impozitul progresiv in sine nu tine nici de socialism, nici de capitalism, ci de un bun simt care societatii romanesti lipseste cu desavarsire (de-asta ne si indreptam cu 150 km/h spre prapastia aia, o vedeti?).

    In mod normal tot ce misca in tara asta ar trebui impozitat egal pe cateva trepte, dupa care, _daca si numai daca_ e nevoie de mai multi bani, suplimentul de impozitare sa se distribuie in asa fel incat efortul sa cada mai putin pe cel sarac (care nu trebuie lasat sa ramana cu 0 lei in buzunar, fiindca in clipa aia mai bine il impuscam, ca e tot dracul ala: un membru al societatii cu capacitate de cheltuiala 0 e un non-membru, v. „lucratorii din agricultura” din zilele noastre care fac ca Romania sa aiba numai cu numele 20 de milioane de locuitori, in realitate suntem doar vreo 10 care castiga si consuma si tin circuitul economic in spate) si mai mult pe cel care are mai mult. Principiul solidaritatii e o chestie care nu tine de muzica sferelor sau de teoria relativitatii extinse, ci pur si simplu de bun simt: nu trebuie sa omori vaca aia care da lapte (decat daca esti bou). Iar vaca aia e jos, acolo, la firul ierbii, nu sus. In alte tari, care au impozit progresiv si au inteles de sute de ani cum sta treaba si nu stau acum sa descopere apa calda sau sa slefuiasca roata pe la… colturi, inventand capitalism cu vouchere si alte asemenea daraveli neo-liberale cum am mai auzit pe ici, pe colo, bogatii nu doar ca nu au nimic impotriva sa plateasca procentual mai mult decat ala saracul, dar mai si contribuie cu sume impresionante la diverse acte de caritate. In felul asta numele lor circula in societate, isi imbunatatesc imaginea, consumatorii se loializeaza fata de brandurile dezvoltate de ei si la final castiga toata lumea.

    Dar de ce e lumea asa inversunata in Romania impotriva unei idei de bun simt cum e impozitul progresiv? Pentru ca problema Romaniei, momentan insurmontabila din cauze… naturale, ca sa zic asa, e ca daca s-ar introduce un impozit civilizat, progresiv, el nu s-ar introduce in functie de nevoile societatii civile, ci in functie de nevoile birocratiei de stat. Altfel zis, nu s-ar introduce pentru ca – sa presupunem – societatea civila romaneasca are nevoie de un stat care sa functioneze eficient cu x miliarde de euro pe an, ci pentru ca birocratia de stat are nevoie de suma anuala de y miliarde de euro, strict pentru a se perpetua pe sine si poftele ei (de ex. tichete de vacanta, al 13-lea salariu sau Logan de 70.000 de euro). Iar y-ul de care vorbim aici, cata vreme societatea civila nu va reactiona niciodata la excesele birocratiei, va fi cu siguranta, permanent, mult, mult mai mare decat x – aceasta fiind, de altfel, situatia in care ne aflam acum.

    Cu o societate civila moarta stiti ce se va intampla daca birocratia de stat va impune, sa zicem, cota unica de 20%? Se vor aduna mai multi bani la buget, birocratia va cheltui mai mult si peste 5 ani vor cere 25%. Si peste alti 5 vor cere 35% si tot asa, pana cand desteptii pamantului din tara asta gibonizata si manelizata vor incepe sa urle ragusit ca „statul ne ia tot, domne’, e socialist!”.

    Socialist my ass. E pur si simplu nesimtit, nesimtirea – ca si bunul simt de altfel, dupa cum zicea Descartes – e egal impartita pe lumea asta, atat la „capitalisti” cat si la „socialisti”, iar romanul e un bou fiindca sta ca prostul fara sa reactioneze la excesele birocratiei. In mod normal statul roman ar trebui sa se uite la sistemele de impozitare progresiva din Europa civilizata, sa isi faca unul la fel (ca sa fie competitiv fiscal) si daca se intampla ca sistemul asta sa poata aduna bani doar pentru 1.000.000 de birocrati, nu 1.500.000, ghinion pentru jumatea aia de milion care va trebui sa-si ia talpasita. In loc de asta, insa, statul se uita ca are in ograda 1.500.000 de capete, drept pentru care isi bugeteaza incasarile – din pamant, din iarba verde – in functie de scaunele cimentate sub fund ale astora. In acest caz evident ca se poate ajunge ca o treapta de impozit progresiv sa fie si de 60% – si atunci lumea incepe sa protesteze pe la colturi ca „e mult domne'”, fara sa perceapa cauza corecta si nesimtita a acestui ordin de marime.

    In alta ordine de idei, cu suprataxarea averilor sunt perfect de acord ca e o prostie – daca averile alea sunt ilicite, trebuie confiscate, nu „suprataxate”, iar daca nu, trebuie lasate in pace cata vreme omul si-a platit corect toate darile.

  10. keynes says:

    Ce prostii.
    De parca in toate tarile unde s-a introdus taxa de solidaritate, motivatia era ca statul ii acuza pe cei cu averi mari ca si le-au acumulat ilicit.
    Ca sa nu mai zic cat de absurd e sa acuzi de socialism sau de ura fata de bogati, in bloc si fara nici un argument, toate tarile care practica sistem progresiv de impozitare (FYI, in SUA a existat taxare progresiva si inainte de Obama).

    Decretati mai bine ca statul, oricare ar fi el, nu e in stare sa foloseasca banii luati ca taxe intr-un fel in care sa-i multumeasca pe contribuabili, si conchideti mai repede ca nu mai trebuie colectate deloc taxe. Nu va mai incurcati cu etichete ideologice puse aiurea.

  11. Constantin Gheorghe says:

    Interesant! România este ţara capitalismului şi democraţiei absolute, iar SUA şi Occidentul european, cloaca împuţitului comunism! Nu ştiam că libertatea este egal taxă unică de impozitare!
    Înţeleg că idealul vostru este abolirea statului. Dar de ce nu vă mutaţi voi în Somaliland? Ăla e raiul pe pământ! Coadă văd doar la biroul de vize pentru SUA, care au şi impozitare progresivă, şi taxă pe averile mari. În rest, vă urez succes pe ramură! Mai vorbim la următoarea revoluţie! Că dacă nimeni nu vrea să accepte că pacea socială are un preţ,mai devreme sau mai târziu săracii vor lua gâtul bogaţilor. Voi nu citiţi sau nu înţelegeţi istoria?

  12. Mihai Voicu says:

    Cred ca un impozit proportional simplu (ex. 16%) este suficient de solidar, si are avantajul de a fi usor de aplicat cu o birocratie mai mica, si mai greu de ocolit prin inginerii – in sistemul cu trepte, doua jumatati de profit sunt impozitate mai putin decat un profit luat ca intreg, trebuie sa astepti tot anul ca sa stii ce impozit trebuie luat, la trepte apar inechitati de tip „daca castigam un leu mai putin eram mai castigat”.

    Pe de alta parte, proprietatea este garantata si protejata de catre stat, cu costuri proportionale cu valoare proprietatii (politie, administratie fiscala). Mi se pare corect sa existe un impozit modic, proportional cu valoarea proprietatii protejate de stat. O astfel de abordare motiveaza oamenii sa tina proprietatile in circuitul economic, nu sa tina 100case goale pana mai creste pretul. Largind baza de impozitare ar trebui sa poata scadea procentul.

    De asemenea mi se pare utila o taxare minima per firma (de tip a * x + b, unde b este minimul, a este procentul, x este profitul/venitul). Exista un cost de administrare per firma inregistrata la administratia financiara. Nu are legatura cu taxarea unei evaziuni fiscale nedescoperite, cel mult cu motivarea coagularii firmelor care sunt distribuite sub multe identitati din interese fiscale.

    In aceeasi idee, mi se pare mai simplu sa se elimine pragul de microintreprindere, sa fie egal daca ai o firma sau patru. Este mai economic per ansamblu societate ca firmele care fac un lucru sa aiba o singura identitate fiscala, nu patru.

  13. Valerius says:

    Articolului are meritul că abordează o temă importantă, întrucât este subsumată unei probleme fundamentale a oricărei societăţi care merită calificativul „omenească”, problema dreptăţii sociale. Dar argumentaţia este mai degrabă a unui om îngrozit de consecinţele acestor proiecte legislative asupra condiţiei sale materiale decât a unui teoretician de la ASE.
    1). „Impozitul progresiv si suprataxarea averilor – utopii socialiste ce atenteaza la libertate”.
    Ori domnul profesor Paun (Păun ?) nu cunoaşte înţelesul termenului „utopie”, ori aplică o etichetă vrând să discrediteze iniţiativele respective. Iată definiţia „utopiei” în DEX: „1.Ideal, concepție politică sau socială generoasă, dar irealizabilă (din cauza condiţiilor obiective date). 2. Proiect imaginar, fantezist, irealizabil”. Rezultă că impozitul progresiv si suprataxarea averilor nu sunt utopii, de vreme ce ele există, cum observă domnul Constantin Gheorghe, ca realităţi în unele ţări, nici măcar socialiste.
    2). Domnul Constantin Gheorghe a scris, în blogul său, un articol care merită să fie citit: „Utopii sociali(s)te”. Domnia-sa opune, ironic, idiosincraziei domnului Paun faţă de aşa-numitele „utopii socialiste” „o utopie capitalistă absolută: desfiinţarea impozitului”. Dar săgeţile trec pe lângă ţintă, căci domnul Paun nu pledează pentru desfiinţarea impozitelor şi taxelor, ci împotriva supra-taxării averilor şi a impozitului progresiv. Cred că o critică eficientă a articolului amfitrionului nostru trebuie să atace fundamentul acestui articol, premisele sale.
    Aceste premise sunt următoarele: „Suprataxarea averilor mari sau impozitul progresiv pleaca de la o intelegere gresita a termenului de egalitate de sanse in societate. In fapt, se inlocuieste acest termen de egalitate de sanse (care inseamna ca fiecare dintre noi sa fim liberi sa ne valorificam talentele, aptitudinile, inteligenta cu care suntem dotati natural fara a ne confrunta cu nici o constrangere) cu o egalitate de rezultate (toti ar trebui sa castigam egal in societate adica cei care sunt mai creativi si mai inovativi, care isi asuma riscuri mai mari trebuie sa accepte in mod impus si agresiv sa cedeze din averea acumulata celor care nu au aceasta capacitate).
    E bizar modul în care domnul Paun înţelege „egalitatea de şanse”; „sa fim liberi (…) fara a ne confrunta cu nici o constrangere”. Aşadar ne propune libertatea capriciu, ca bun plac, ca „a face ce vrei, ce ţi se năzare”. În realitate libertatea există sau piere împreună cu constrângerile. De pildă, libertăţile iniţiativelor agenţilor economici se anihilează reciproc în absenţa unor norme (care sunt constrângeri) ale comportamentului economic. Pledoaria autorului pentru o astfel de „egalitate de şanse” este, în subsidiar, o pledoarie pentru economia stihinică, pentru „libertatea vulpii în coteţul cu găini”, pentru societatea-junglă. Într-o astfel de societate un fizician de geniu, fascinat de cercetarea non-profitabilă a unor fenomene cosmice îndepărtate n-are nicio şansă în competiţia cu un Gigi Becali pentru resursele necesare unui trai decent. „Egalitatea de şanse” ar fi doar o expresie parfumată, ademenitoare, dar cu urmări sociale toxice.
    În critica substituirii „egalităţii de şanse” prin „egalitatea de rezultate” identificăm şi alte ciudăţenii. Domnul profesor scrie dezaprobator: „toti ar trebui sa castigam egal in societate adica cei care sunt mai creativi si mai inovativi, care isi asuma riscuri mai mari trebuie sa accepte in mod impus si agresiv sa cedeze din averea acumulata celor care nu au aceasta capacitate”. Dumnealui gândeşte sofistic: faptul că unii strâng avere este dovada creativităţii lor, faptul că alţii sunt săraci este dovada absenţei creativităţii. Creativitatea, domnule profesor, necesită o acreditare socială. Autorii unor „inginerii” de tipul FNI-ului sunt, în accepţia dv., creativi, dar nu şi dintr-o perspectivă morală. Eventualul dv. contraargument „averile “ilegal” dobandite, sa le dovedim prin justitie ca sunt ilegale si apoi sa le confiscam” ignoră realitatea că într-o societate plutocratică legile sunt făcute în interesul bogaţilor. Care sunt legile pentru a mă apăra pe mine şi pe urmaşii mei împotriva tsunami-ului numit „criză”, generat prin „creativitatea” unor speculatori din SUA ? Dv. consideraţi că averea unui Ţiriac, care afirmă arogant că „dă de mâncare la mii de muncitori”, este în exclusivitate produsul ideilor lui creatoare ? Ideile lui de afaceri ar fi proiecte sterpe fără munca salariaţilor lui. Prin urmare, munca acestor salariaţi contribuie la crearea averii unui Ţiriac, aceşti muncitori sunt, în felul lor, şi ei creativi, chiar dacă sunt săraci. De aceea este necesară o redistribuire mai echitabilă a rezultatelor la nivel de societate şi asta n-ar fi un rapt.

  14. Paun Cristian says:

    Pentru Valerius si Constantin Gheorghe…

    1. Daca admitem ca noi am iesit din comunism, socialism sau un regim centralizat si am adoptat sistemul pietei libere este clar ca orice atentat la “economia de piata” de tipul impozitelor pe motiv ca trebuie sa cream bunuri publice este ilegitim (adica irealizabil pentru ca ar incalca principiile pietei libere), fantezist si ar trebuie sa ramana in lumea imaginarului. Impozitul (de orice tip ar fi el) este incompatibil cu ideea de libertate a individului fiind o agresiune a unui tert (adica statul) care are pretentia ca poate crea bunuri publice de valoare. Am numit aceste aberatii pe care noi vrem sa le copiem orbeste drept utopii socialiste pentru ca ele au fost lansate in discutie chiar de socialistii Romaniei si pentru ca ele nu fac decat sa intareasca STATUL adica cel pe care tocmai la Revolutie am incercat sa il minimalizam (sau ma rog eu asa am inteles Revolutia si trecerea la economia de piata).

    2. Libertatea o vad asa cum o vad si altii: sa fii liber inseamna sa dispui de toate drepturile asociate proprietatii tale, sa nu incalci proprietatea altora prin actiunile tale. La aceasta idee adaug si posibilitatea de a te exprima liber si chiar “de a muri pentru ca cel de langa tine sa aiba dreptul sa nu fie de acord cu tine”.

    3. Da, cred ca in societatea in care traim (care se presupune ca se vrea capitalista si de piata), cel care are mai mult, ar trebui sa aiba pentru ca este mai creativ, mai inteligent, mai agresiv si mai determinat sa isi puna in aplicare ideile sale asumandu-si niste riscuri si consecinte. DOAR in genul acesta de bogatie cred. A celui care obtine profit din piata libera (cum spuneati dumneavoastra fiind “acreditat social”). Nu cred in bogatia obtinuta din contracte cu statul (licite sau ilicite). De aceea nu cred si spun cu tarie ca este incompatibil cu capitalismul si cu libertatea orice sistem fiscal ce suprataxeaza progresiv orice avere si care da puteri sporite statului de a continua sa dezvolte contracte preferentiale cu grupuri de interese.

    DA… spun ca in momentul de fata (cel putin pe partea de impozit pe venitul global) Romania este mult mai liberala decat alte tari (SUA, Franta) si mi-as dori sa ramana asa. Ar putea chiar sa faca eforturi suplimentare pentru a diminua fiscalitatea si in alte componente ale sale. In felul acesta vom intelege ca statul nu este „tatucul” nostru si ca multe servicii din acest stat ar fi mai bine sa se dezvolte in privat (educatia, sanatatea). Concurenta cu statul e benefica si va imbunatati si serviciile acestuia.

    Daca aveti dovezi ca unele averi din Romania au fost obtinute ilegal aduceti-le in instanta si confiscati-le… “restul e tacere”.

    Vreau sa traiesc intr-o tara in care asemenea idei sa fie considerate utopii. DA domnule Valerius ma gandesc la venitul meu personal si mai putin la faptul ca sunt „teoretician din ASE” cum m-ati numit. Cred ca oricare dintre noi se gandeste la buzunarul lui si apoi la solidaritatea sociala pe care o sustineti. Iar STATUL niciodata nu o sa se gandeasca mai bine la solidaritatea sociala decat o fac eu ca individ. Asa ca ar fi bine sa ne lase sa decidem noi cum e mai bine sa ne cheltuim si sa ne alocam resursele. Sa nu mai creada statul ca poate rezolva rapid si eficient problemele cu care ne confruntam.

    Va rog (asa ca studiu de caz recomandat de un teoretician din ASE) sa parcurgeti drumul dintre Pitesti si Rm Valcea sa va convingeti de cat de potent este statul caruia dumneavoastra doriti sa ii acordati puteri sporite prin tot felul de inovatii fiscale care mai de care mai fanteziste (si nu utopice ca va deranjeaza).

    Si va invit sa mai si cititi din cand in cand si altceva decat DEX-uri: Mises (Birocratia) si Friedman (Libertatea de a alege) ar fi doar inceputul… Poate schimbati definitia utopiei.

  15. Valerius says:

    Domnule profesor Cristian Paun,
    Am ajuns în acest spaţiu virtual al dv. dinspre blogul domnului Constantin Gheorghe. Acolo am aflat că sunteţi profesor universitar , iar eu sunt interesat de dialogul cu oamenii competenţi, căci prea e încărcată sfera internetului de inepţii. M-a încurajat mesajul din secţiunea „Despre acest blog”, mai ales promisiunea unui „blog profesional” şi încurajarea cititorului de a corecta „acele idei care pot fi şi greşite”. Sunt dezamăgit, citind presupunerea dv. nedreaptă din fraza „Si va invit sa mai si cititi din cand in cand si altceva decat DEX-uri”. Atunci când eu însumi am fost ironic faţă de dv. m-am străduit să susţin cu argumente atitudinea mea.
    Fireşte, ştiinţa economică nu are rigoarea matematicii, judecăţile ei nu sunt universal-acceptate, precum cele ale matematicii. Heilbroner dezaproba tendinţa unor autori de a schimba titulatura „Economie politică”, cu motivarea că astfel se renunţă la caracterul ideologic al acestei ştiinţe, prin titulatura de „Economie”, şi argumenta că economia politică este, inevitabil, ideologică, pentru că în lumea economicului este inevitabilă lupta intereselor. Asta n-o împiedică, totuşi, să fie o ştiinţă, căci judecăţile ei nu se reduc la „aşa vrea muşchii mei”.
    În discursul dv. predomină exprimarea unor preferinţe de tipul „aşa vrea muşchii mei”:
    – „Da, cred ca in societatea in care traim (care se presupune ca se vrea capitalista si de piata), cel care are mai mult, ar trebui sa aiba pentru ca este mai creativ, mai inteligent, mai agresiv si mai determinat sa isi puna in aplicare ideile sale asumandu-si niste riscuri si consecinte”;
    – „DA… spun ca in momentul de fata (cel putin pe partea de impozit pe venitul global) Romania este mult mai liberala decat alte tari (SUA, Franta) si mi-as dori sa ramana asa”.
    – „Vreau sa traiesc intr-o tara in care asemenea idei sa fie considerate utopii”.
    – „DA domnule Valerius ma gandesc la venitul meu personal si mai putin la faptul ca sunt “teoretician din ASE” cum m-ati numit”.
    Cât tip rămâneţi la exprimarea unor preferinţe, eu nu pot decât să iau notă de ele şi să vi le respect, ca preferinţe. Nu pot să lupt împotriva preferinţelor dv. cu argumente raţionale (cum nu aş putea să demonstrez unei femei că trebuie să mă iubească), cel mult aş putea să le opun propriile mele preferinţe.
    Discursul dv. devine inacceptabil din momentul în care pretindeţi că preferinţele dv. au valoare de judecăţi capabile să determine norme juridice, care m-ar afecta şi pe mine. Din acest moment mă simt îndreptăţit să le demasc, folosind argumente.
    1). „este clar ca orice atentat la “economia de piata” de tipul impozitelor pe motiv ca trebuie sa cream bunuri publice este ilegitim (adica irealizabil pentru ca ar incalca principiile pietei libere)”.
    Sunt multe ciudăţenii în fraza asta. Mă limitez la a semnala eroarea că dv. înţelegeţi „economia de piaţă” ca pe un fenomen natural, precum gravitaţia, şi nu ca un spaţiu al relaţiilor interumane, deci reglementabile prin negociere, contract social. Veţi fi vrând o „economie de piaţă” de tipul capitalismului sălbatic anglican, din epoca „împrejmuirilor”, cu referire la care Morus spunea că „oaia l-a mâncat pe om” ? Domnule, în nici o societate cu adevărat omenească nu există o economie stihinică, absolut nereglementată. Nici măcar în scrierile evangheliştilor la care vă referiţi cu pietate, Mises, Friedman, nu veţi găsi inepţia că „economia de piaţă” este lassez-faire absolut, oricare om raţional înţelege că într-o atare situaţie absolut nimeni, împreună cu libertatea şi proprietatea lui, n-ar mai fi în securitate. Dacă nu funcţionează contractul social, negocierea, concesia reciprocă, dreptatea socială, atunci apare schimbare prin forţă a situaţiei în care „Cei tari se îngrădiră, cu-averea şi mărirea în cercul lor de legi”, poate chiar anarhia. N-aţi înţeles mesajul domnului Constantin Gheorghe: „Mai vorbim la următoarea revoluţie! Că dacă nimeni nu vrea să accepte că pacea socială are un preţ,mai devreme sau mai târziu săracii vor lua gâtul bogaţilor. Voi nu citiţi sau nu înţelegeţi istoria?”.
    2). „Impozitul (de orice tip ar fi el) este incompatibil cu ideea de libertate a individului fiind o agresiune a unui tert (adica statul) care are pretentia ca poate crea bunuri publice de valoare”.
    Dv. vorbiţi de individul uman ca despre o monadă leibniziană. Dacă v-aţi autoexila pe planeta dv. de vacanţă şi aţi supravieţui acolo, mormăind întru eternitate „solus ipse existit”, aş începe să vă cred. Dar, dacă nu sunt dezinformat, dv. lucraţi într-o instituţie a statului, primind salariu din banii publici, cârcotiţi împotriva statului ca făcător de „bunuri publice de valoare”, peroraţi despre o fantasmagorică libertate a individului în afara statului. N-aţi înţeles că statul, fie el şi sclavagist, constituie un progres faţă de stadiul barbariei ? Trebuie să vă amintească asta un om care simte că acest stat este un instrument în mâna parveniţilor, cărora le „garantează proprietatea” prin Constituţie ? Şi totuşi eu prefer să trăiesc în acest stat, decât în barbarie.
    3). „Iar STATUL niciodata nu o sa se gandeasca mai bine la solidaritatea sociala decat o fac eu ca individ. Asa ca ar fi bine sa ne lase sa decidem noi cum e mai bine sa ne cheltuim si sa ne alocam resursele”.
    Multe confuzii şi aici. Presupunând că prin „sa ne lase sa decidem noi” nu susţineţi inepţia că fiecare individ trebuie lăsat să „decidă” după „cum vrea muşchii lui”, rămâne posibilitatea că vă gândiţi la decizii acceptabile social, într-un cadru instituţional acreditat social. De exemplu, să discutăm problema „cheltuirii şi alocării resurselor”. Nu toate resursele de care ne folosim le avem prin naştere, nici măcar „creativitatea” de care tot vorbiţi, ne naştem cu nişte posibilităţi creatoare. Dv. aveţi o locuinţă şi alte bunuri care, în măsura în care vă acoperă anumite nevoi, sunt resurse. Veţi spune că sunt ale dv. şi că aveţi dreptul să decideţi să le folosiţi cum doriţi. Ce înseamnă că aveţi drept de proprietate asupra acestor bunuri ? Proprietatea este o relaţie socială, o convenţie între oameni, într-un cadru social-instituţionalizat. Ca să existe proprietate, trebuie să existe o convenţie între oameni de tipul „acest obiect este al lui X”, „celălalt obiect este al lui Y” şi instituţii care să garanteze respectarea acestor convenţii, cum este statul. Fără existenţa unui „terţ”, cum este statul, ca arbitru în societate, proprietatea, drepturile şi libertăţile dv. sunt în pericol.
    Dv. mi-aţi recomandat nişte lecturi, presupunând, în mod ilogic, că n-am citit „decât” DEX-ul. Întrucât constat că gândiţi indivizii umani într-un mod incorect, vă recomand, în mod justificat, să citiţi, măcar Politica lui Aristotel în care este argumentată ideea că omul este, prin natura lui, „zoon politikon”, adică „animal social”, iar statul este o instituţie „naturală” (adică inerentă esenţei sociale a omului). Omul poate fi om numai în societate, unde există şi un spaţiu public, şi interese comune, prin urmare trebuie să existe şi o instituţie care să colecteze „bani publici”, prin impozite şi taxe, pentru acoperirea unor nevoi publice.
    Domnule profesor, eu n-o să mă mai manifest pe aici, vă doresc sănătate şi vă las cu „preferinţele” dv. şi cu cititorii care primesc textele dv. ca pe nişte versete din Biblie. Vă rog să mă iertaţi dacă v-am supărat cumva.
    Cu stimă,
    Valeriu Stănescu.

  16. Valerius says:

    Nu mai este „verde la semafor” ?
    Mai încerc postarea o dată.

    Domnule profesor Cristian Paun,
    Am ajuns în acest spaţiu virtual al dv. dinspre blogul domnului Constantin Gheorghe. Acolo am aflat că sunteţi profesor universitar , iar eu sunt interesat de dialogul cu oamenii competenţi, căci prea e încărcată sfera internetului de inepţii. M-a încurajat mesajul din secţiunea „Despre acest blog”, mai ales promisiunea unui „blog profesional” şi încurajarea cititorului de a corecta „acele idei care pot fi şi greşite”. Sunt dezamăgit, citind presupunerea dv. nedreaptă din fraza „Si va invit sa mai si cititi din cand in cand si altceva decat DEX-uri”. Atunci când eu însumi am fost ironic faţă de dv. m-am străduit să susţin cu argumente atitudinea mea.
    Fireşte, ştiinţa economică nu are rigoarea matematicii, judecăţile ei nu sunt universal-acceptate, precum cele ale matematicii. Heilbroner dezaproba tendinţa unor autori de a schimba titulatura „Economie politică”, cu motivarea că astfel se renunţă la caracterul ideologic al acestei ştiinţe, prin titulatura de „Economie”, şi argumenta că economia politică este, inevitabil, ideologică, pentru că în lumea economicului este inevitabilă lupta intereselor. Asta n-o împiedică, totuşi, să fie o ştiinţă, căci judecăţile ei nu se reduc la „aşa vrea muşchii mei”.
    În discursul dv. predomină exprimarea unor preferinţe de tipul „aşa vrea muşchii mei”:
    – „Da, cred ca in societatea in care traim (care se presupune ca se vrea capitalista si de piata), cel care are mai mult, ar trebui sa aiba pentru ca este mai creativ, mai inteligent, mai agresiv si mai determinat sa isi puna in aplicare ideile sale asumandu-si niste riscuri si consecinte”;
    – „DA… spun ca in momentul de fata (cel putin pe partea de impozit pe venitul global) Romania este mult mai liberala decat alte tari (SUA, Franta) si mi-as dori sa ramana asa”.
    – „Vreau sa traiesc intr-o tara in care asemenea idei sa fie considerate utopii”.
    – „DA domnule Valerius ma gandesc la venitul meu personal si mai putin la faptul ca sunt “teoretician din ASE” cum m-ati numit”.
    Cât tip rămâneţi la exprimarea unor preferinţe, eu nu pot decât să iau notă de ele şi să vi le respect, ca preferinţe. Nu pot să lupt împotriva preferinţelor dv. cu argumente raţionale (cum nu aş putea să demonstrez unei femei că trebuie să mă iubească), cel mult aş putea să le opun propriile mele preferinţe.
    Discursul dv. devine inacceptabil din momentul în care pretindeţi că preferinţele dv. au valoare de judecăţi capabile să determine norme juridice, care m-ar afecta şi pe mine. Din acest moment mă simt îndreptăţit să le demasc, folosind argumente.
    1). „este clar ca orice atentat la “economia de piata” de tipul impozitelor pe motiv ca trebuie sa cream bunuri publice este ilegitim (adica irealizabil pentru ca ar incalca principiile pietei libere)”.
    Sunt multe ciudăţenii în fraza asta. Mă limitez la a semnala eroarea că dv. înţelegeţi „economia de piaţă” ca pe un fenomen natural, precum gravitaţia, şi nu ca un spaţiu al relaţiilor interumane, deci reglementabile prin negociere, contract social. Veţi fi vrând o „economie de piaţă” de tipul capitalismului sălbatic anglican, din epoca „împrejmuirilor”, cu referire la care Morus spunea că „oaia l-a mâncat pe om” ? Domnule, în nici o societate cu adevărat omenească nu există o economie stihinică, absolut nereglementată. Nici măcar în scrierile evangheliştilor la care vă referiţi cu pietate, Mises, Friedman, nu veţi găsi inepţia că „economia de piaţă” este lassez-faire absolut, oricare om raţional înţelege că într-o atare situaţie absolut nimeni, împreună cu libertatea şi proprietatea lui, n-ar mai fi în securitate. Dacă nu funcţionează contractul social, negocierea, concesia reciprocă, dreptatea socială, atunci apare schimbare prin forţă a situaţiei în care „Cei tari se îngrădiră, cu-averea şi mărirea în cercul lor de legi”, poate chiar anarhia. N-aţi înţeles mesajul domnului Constantin Gheorghe: „Mai vorbim la următoarea revoluţie! Că dacă nimeni nu vrea să accepte că pacea socială are un preţ,mai devreme sau mai târziu săracii vor lua gâtul bogaţilor. Voi nu citiţi sau nu înţelegeţi istoria?”.
    2). „Impozitul (de orice tip ar fi el) este incompatibil cu ideea de libertate a individului fiind o agresiune a unui tert (adica statul) care are pretentia ca poate crea bunuri publice de valoare”.
    Dv. vorbiţi de individul uman ca despre o monadă leibniziană. Dacă v-aţi autoexila pe planeta dv. de vacanţă şi aţi supravieţui acolo, mormăind întru eternitate „solus ipse existit”, aş începe să vă cred. Dar, dacă nu sunt dezinformat, dv. lucraţi într-o instituţie a statului, primind salariu din banii publici, cârcotiţi împotriva statului ca făcător de „bunuri publice de valoare”, peroraţi despre o fantasmagorică libertate a individului în afara statului. N-aţi înţeles că statul, fie el şi sclavagist, constituie un progres faţă de stadiul barbariei ? Trebuie să vă amintească asta un om care simte că acest stat este un instrument în mâna parveniţilor, cărora le „garantează proprietatea” prin Constituţie ? Şi totuşi eu prefer să trăiesc în acest stat, decât în barbarie.
    3). „Iar STATUL niciodata nu o sa se gandeasca mai bine la solidaritatea sociala decat o fac eu ca individ. Asa ca ar fi bine sa ne lase sa decidem noi cum e mai bine sa ne cheltuim si sa ne alocam resursele”.
    Multe confuzii şi aici. Presupunând că prin „sa ne lase sa decidem noi” nu susţineţi inepţia că fiecare individ trebuie lăsat să „decidă” după „cum vrea muşchii lui”, rămâne posibilitatea că vă gândiţi la decizii acceptabile social, într-un cadru instituţional acreditat social. De exemplu, să discutăm problema „cheltuirii şi alocării resurselor”. Nu toate resursele de care ne folosim le avem prin naştere, nici măcar „creativitatea” de care tot vorbiţi, ne naştem cu nişte posibilităţi creatoare. Dv. aveţi o locuinţă şi alte bunuri care, în măsura în care vă acoperă anumite nevoi, sunt resurse. Veţi spune că sunt ale dv. şi că aveţi dreptul să decideţi să le folosiţi cum doriţi. Ce înseamnă că aveţi drept de proprietate asupra acestor bunuri ? Proprietatea este o relaţie socială, o convenţie între oameni, într-un cadru social-instituţionalizat. Ca să existe proprietate, trebuie să existe o convenţie între oameni de tipul „acest obiect este al lui X”, „celălalt obiect este al lui Y” şi instituţii care să garanteze respectarea acestor convenţii, cum este statul. Fără existenţa unui „terţ”, cum este statul, ca arbitru în societate, proprietatea, drepturile şi libertăţile dv. sunt în pericol.
    Dv. mi-aţi recomandat nişte lecturi, presupunând, în mod ilogic, că n-am citit „decât” DEX-ul. Întrucât constat că gândiţi indivizii umani într-un mod incorect, vă recomand, în mod justificat, să citiţi, măcar Politica lui Aristotel în care este argumentată ideea că omul este, prin natura lui, „zoon politikon”, adică „animal social”, iar statul este o instituţie „naturală” (adică inerentă esenţei sociale a omului). Omul poate fi om numai în societate, unde există şi un spaţiu public, şi interese comune, prin urmare trebuie să existe şi o instituţie care să colecteze „bani publici”, prin impozite şi taxe, pentru acoperirea unor nevoi publice.
    Domnule profesor, eu n-o să mă mai manifest pe aici, vă doresc sănătate şi vă las cu „preferinţele” dv. şi cu cititorii care primesc textele dv. ca pe nişte versete din Biblie. Vă rog să mă iertaţi dacă v-am supărat cumva.
    Cu stimă,
    Valeriu Stănescu.

  17. admin says:

    Pentru Valeriu Stanescu…

    Imi pare rau ca ati inteles gresit comentariul cu DEX-ul (nici pe departe intentia de a fi arogant sau atotstiutor). El a fost facut in spiritul ideii ca atunci cand nu ai ce sa aduci ca argument vii cu definitii din DEX, te legi de persoana care a lansat in eter o idee si o faci in fel si chip (a se citi teoretician in cazul acesta). A fost rautacios si nealocul sau acel comentariu.

    Ma bucur ca am reusit sa va implic in discutie fiind se pare un bun partener de dialog si ma onoreaza rabdarea de a purta aceasta discutie. Chiar ma intereseaza opinia dumneavoastra si a oricui incearca cu argumente sa poarte o discutie (si nu denigrari ieftine).

    Acum:
    1. Contractul social pe care incercati sa il numiti STAT a trecut din pacate demult de stadiul de voluntariat. Nu mai este ceva pe care daca nu il mai vreau pot renunta la el. Asa ca atunci cand in virtutea acestui contract social statul decide ca daca castig mai mult de X lei pe luna trebuie sa platesc mai mult atunci agresiunea devine clara. In acest stat din diferite motive (pe care nu vreau sa le discut) deciziile nu se mai iau cu unanimitate ci cu majoritate. Minoritatea se supune deciziei. Cand majoritatea (cei saraci) decide sa penalizeze minoritatea (cei bogati) STATUL este transformat dintr-un aparator al proprietatii intr-un realocator fraudulos al ei de la minoritate catre majoritate.

    2. Clar ca omul este o fiinta sociala insa am mari indoieli ca nu ar putea trai fara STATUL pe care il avem acum drept „contract social”. Orice diminuare a implicarii sale in economie (acolo unde se poate) poate fi benefica. Statul minimal trebuie reconsiderat ca idee… eu nu am sustinut prin acest articol disparitia completa a statului (aceea ar fi o alta discutie mai profunda, mai complexa si dezbatuta intens de foarte multi) ci doar o reformare a sa corecta si pe principii cat de cat sanatoase. Mai mult, serviciile statului minimal de care vorbesc trebuie puse in concurenta reala cu servicii private iar individul trebuie sa fie liber sa aleaga intre ele (dau un exemplu simplu aplicabil in Romania cu efecte mult mai benefice decat un impozit progresiv sau o suprataxare a averilor: decat sa inchidem scoli sau spitale de stat pe motiv ca nu avem bani la buget sa le sustinem sa le privatizam eventual chiar cu scutiri masive de impozite in primii ani de functionare).

    3. Spun ca individul trebuie sa poata decide singur (sau cat mai putin obligat de stat) pentru a fi solidar social cu cei din jur. Atunci cand dau bani de pomana cuiva sau ajut pe cineva cu o suma de bani probabil ca il ajut mai mult decat o face statul din impozitul meu. Mai mult, se discuta in Romania de faptul ca exista familii sarace si ca sunt oameni foarte bogati. Corect… insa uitam ca aceasta vina se datoreaza unui stat mult prea puternic (socialist practic) de care sper sa ne departam cat mai repede (sa scapam de toate tampeniile astea comuniste care ne bantuie ca niste cosmaruri nesfarsite). Statul si socialismul creaza aparenta unei bunastari si a unor eliminari de diferente intre clasele sociale dar pana la urma se ajunge tot la o clasa de imbogatiti (cei care decid in stat alocarea resurselor) care ii va domina pe cei multi si saraci. Noi ca tara suntem inca departe sa intelegem ce este libertatea, democratia in adevaratul sens al cuvantului. Avem prea putine exemple de succes in Romania generate de piata libera. Dar asta nu inseamna ca trebuie sa dam cu piata libera de toti peretii doar asa… ca ni se nazare sau ca ni se pare ca ar fi vina tuturor relelor noastre.

    Las insa niste citate sa explice mai bine esenta celor scrise in acest articol:

    1. „O societate care pune egalitatea – in sensul egalitatii rezultatelor – inaintea libertatii va sfarsi prin a nu avea niciunul din aceste lucruri. Apelul la forta pentru a realiza egalitatea va distruge libertatea, iar forta, folosita in scopuri bune, va sfarsi in mainile unor indivizi in care o vor utiliza in interes personal” (M. Friedman, Cap. 5: „Am fost creati egali”, „Libertatea de a alege”, pag. 209)

    2. „Libertatea nu poate fi absoluta. Traim intr-o societate independenta. Pentru a evita alte restrictii mai grave, unele restrictii ale societatii noastre sunt necesare. Si totusi, acest punct a fost demult depasit. Astazi este urgenta nevoie sa eliminam restrictii si nu sa adaugam altele noi” (M. Friedman, Cap. 2: „Tirania controalelor”, „Libertatea de a alege”, pag. 110)

    3. „Trăsătura caracteristică a politicilor din ziua de azi este tendinţa spre o înlocuire a liberei întreprinderi de către controlul guvernamental. Partide politice puternice şi grupuri de presiune cer cu ardoare controlul public al tuturor activităţilor economice, planificarea generalizată la nivel guvernamental şi naţionalizarea lumii afacerilor. Ele urmăresc un control deplin al învăţământului şi socializarea profesiei de medic. Nu există sferă a activităţii umane pe care ele să nu fie gata să o înregimenteze sub controlul autorităţilor. În ochii lor, controlul de stat este panaceul tuturor bolilor.

    Problema principală în luptele politice din zilele noastre este dacă societatea trebuie să fie organizată pe baza proprietăţii private asupra mijloacelor de producţie (capitalism, sistemul de piaţă) sau pe baza controlului public al mijloacelor de producţie (socialism, comunism, economie planificată). Capitalismul înseamnă libera întreprindere, suveranitatea consumatorilor în problemele economice şi suveranitatea alegătorilor în probleme politice. Socialismul înseamnă control guvernamental total asupra fiecărei sfere a vieţii individului şi supremaţia fără restricţii a guvernului în ceea ce priveşte capacitatea lui ca administrator central al managementului de producţie. Nu există nici un compromis posibil între aceste două sisteme. Contrar unei păreri greşite asupra unei căi de mijloc, nu este posibil un al treilea sistem, model al unei ordini sociale permanente2). Cetăţenii trebuie să aleagă între capitalism şi socialism sau, aşa cum spun mulţi americani, între modul de viaţă american şi cel rusesc.” (L. Mises, „Birocratia”, „Introducere”)

    Orice interventionism practicat cu consecventa (din dorinta de a salva contracte sociale fara de care avem impresia ca nu putem trai) ne vor conduce inerent catre socialism (nu exista a treia cale). Iar pentru mine socialismul ramane doar o utopie ieftina.

    Legat de proprietate sunt adeptul ideii ca statul trebuie sa ne apere proprietatea (dar nu sa o realoce) insa este interesat de stiut daca dumneavoastra considerati ca proprietatea a precedat sau nu statul. Eu zic ca inainte de a exista statul ca idee au existat niste proprietari care au stabilit ei cum sa isi delimiteze proprietatea. Statul creat a preluat implicit regulile de delimitare a acestor proprietati de la proprietarii initiali si le apara in virtutea regulilor dinainte stabilite (care nu este un drept absolut si nu poate vi valorificat ca atare intr-o piata libera… de exemplu eu daca sunt proprietar asupra unui teren nu pot delimita exact aceasta proprietate – sa zicem aerul de deasupra, pana la ce inaltime detin proprietatea deasupra ei, sau am construit o casa in centrul orasului si cei care o vad se bucura gratuit de investitia mea insa nu prea pot sa le cer ceva pentru acest lucru). Anarhistii ar spune ca statul nu poate apara nimic. Eu raman insa cu adeptul statului minimal care poate apara aceasta proprietate (nu insa sa o realoce fraudulos prin tot felul de ineptii fiscale).

  18. Extra3OO says:

    O intrebare capcana: „Monopolul natural” e un lucru ce trebuie reglementat, tinut sub control?

    🙂

  19. Paun Cristian says:

    Avand in vedere numarul mare de produse substituibile (cam pentru orice exista ceva substituibil exceptand apa sau aerul)… raspunsul este foarte simplu.

    Monopolul natural e tot un concept aparat de stat pana la urma. Sa luam exemplul petrolului. Daca o tara sau o entitate detine doar ea petrol si il apara cu tarie ea nu poate aplica orice pret acolo. Mai devreme sau mai tarziu vor aparea substituenti mai ieftini si… de ce nu… mai buni.

    Nu cred deloc in ideea de monopol (natural sau nenatural) si, implicit, nici in reglementarea sa de catre stat in nici un sens (apararea monopolului sau penalizarea monopolului).

    Mai dau un exemplu mai clar decat cel cu petrolul care arata si ca e greu sa definesti un monopol natural. Daca eu am o voce unica in lume devin automat un „monopol natural”. Daca devin prea exclusivist punand preturi mari la bilete la concert probabil ca voi face atractiv acest lucru si unii isi vor sonda mai bine talentele si ma vor concura mai devreme sau mai tarziu. Daca statul insa intervine si reglementeaza monopolul meu natural impunandu-ma la diferite manifestari doar pe mine sau, dimpotriva, blocandu-mi accesul probabil ca atenteaza la libertatea altora (primul caz) sau a mea (al doilea caz).

  20. Europa says:

    Sincer, cel putin dupa titlu daca nu si din continut, constat ca exista o problema generala de perceptie (de fapt nu exista, exista doar o incercare disperata de permanentizare a manipularii).
    Conceptul de stat social din constitutiile statelor civilizate si dezvoltate este specific capitalismului. Da, capitalismul modern are o puternica latura sociala.
    Afirmatia ca impozitarea progresiva este o utopie socialista va arunca intr-un ridicol greu de explicat. Cu alte cuvinte SUA, Germania, Marea Britanie, Franta, Italia, Olanda, Suedia…toate, absolut toate tarile civilizate, capitaliste, cu democratii consolidate dupa teoria din articol sunt „socialiste” !!!
    Interesant cat de departe poate merge omul pentru a-si atinge scopul. Practic, nu are limite, se calca in picioare chiar si pe sine fara sa ezite.
    Teoria din articol e unica…putem spune ca le-am dat o lectie de economie de democratie „comunistilor” de americani.
    Asta da teorie …”beton” !!!

  21. Paun Cristian says:

    @ Europa

    E unica pentru ca ati citit poate singurul articol sau material pe acest subiect. Îmi pare rău să vă spun că SOCIALISM = orice formă de distribuţionism realizată arbitrar şi instituţionalizat.
    COMUNISM = forma avansată de socialism în care agresiunea instituţionalizată devine generalizată

    Se face foarte multa confuzie, şi dumneavoastră o faceţi aici, între capitalism şi piaţă liberă. Sistemul capitalist autentic este cel bazat pe piaţă liberă. Aţi sesizat foarte bine că nu mai există un capitalism autentic demult şi că acum avem de a face cu SISTEME MIXTE: piaţa liberă coexistă cu intervenţionismul. Cu cât intervenţionismul creşte cu atât caracterul socialist al unui sistem economic creşte şi se îndreaptă spre forma extremă – COMUNISM. Cu cât impozitul devine mai progresiv cu atât caracterul mai SOCIALIST (şi nu social cum vreţi să acreditaţi ideea) devine mai pronunţat.

    Caracterul social al intervenţionismului însă este foarte discutabil (iar aici teoria şi literatura de specialitate abundă de materiale, nu sunt primul care luptă împotriva intervenţionismului de natură socialistă). Citiţi cu atenţie mare motto-ul lui Friedman al acestui blog.

    Faptul că unele ţări sunt tâmpite nu înseamnă că trebuie să fim şi noi. Noi am scăpat cu mari răni de comunism şi ştim ce înseamnă. Ţările menţionate de dumneavoastră nu au avut aşa ceva şi acum se îndreaptă vertiginos spre ce a am avut noi. Avem nevoie ca de aer de mai multă libertate iar un impozit progresiv (la orice nivel ar acţiona el) o va îngrădi.

Lasă un răspuns

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>