M-am săturat să tot îi aud pe unii şi pe alţii propovăduind ideea „funcţionarului public perfect” pe care trebuie să îl găsim, să îl punem în fruntea noastră şi să îi dăm putere totală în a decide cu privire la noi, la viitorul nostru şi la averea noastră. Privesc cu tot mai multă detaşare la bătălia politică inutilă din jurul meu în care „socialiştii” clamează că sunt mai buni decât „socialiştii” şi că, dacă îi schimbăm pe cei de la putere (care cheltuiesc banii noştri pentru un număr mai mic de beneficiari – cei cu carnet de partid vizat la zi) cu cei din opoziţie (care vor să cheltuiască tot banii noştri probabil pentru un număr ceva mai mare de beneficiari, cu sau fără carnet de partid), ne va fi cu siguranţă mai bine.
În fond, toată această luptă „ideologică” stupidă, prin care socialismul „de dreapta” înlocuieşte socialismul „de stânga” şi invers, are la bază credinţa că există totuşi un „funcţionar public perfect” pe care încă nu l-am găsit şi nu l-am promovat suficient nici în societate şi nici pe linie de partid. Iluzia funcţionarului public perfect în care cred toţi socialiştii care aleg cariera politică pleacă de la moralitatea, independenţa, integritatea şi obiectivitatea fiinţei umane. La toate acestea se adaugă şi omniscienţa pe care ar trebui să o aibă un astfel de funcţionar. Aşa ceva însă nu există. În realitate, fiinţa umană aleasă într-o „funcţie de demnitate publică” este imperfectă, este plină de păcate, este subiectivă, discriminează, nu poate fi independentă de o tabără sau alta, nu poate arbitra fără să se implice, nu poate să nu se gândească la cei apropiaţi (sau la sine) mai puţin decât la cei străini. Omul este o fiinţă egoistă pentru care „binele general”, „interesul public” şi alte astfel de sloganuri pe care se bazează politicile publice promovate de socialiştii îngrijoraţi aparent de soarta altora mai mult decât propria soartă, nu contează mai mult decât negrul sub unghie.
Ideea de funcţionar public a plecat din Prusia secolului al XIX-lea, fiind considerată iniţial o „muncă” neremunerată şi o onoare pentru cel care o presta. De la inventarea conceptului de „reprezentant al comunităţii” până la cea a birocratului din zilele noastre s-a schimbat radical totul. Funcţionarul public actual nu mai are demult o simplă funcţie de reprezentare a comunităţii. Intră în casele noastre şi pe proprietăţile noastre cu forţa având în spate o legislaţie pe care ani de-a rândul s-a chinuit să ne convingă să o acceptăm ca pe un „bine necesar şi util” în faţa ticăloşiei lumii reale. Acest funcţionar public actual ne jecmăneşte cu forţa buzunarele noastre având pretenţia că o face pentru a îmbunătăţi societatea în care trăim, reclamă o bună parte din prada sa şi din resturile care rămân purcede la a face binele promis.
Mi se pare că funcţionarul public care se apropie cel mai mult de funcţionarul perfect este cel care îşi riscă viaţa cu adevărat pentru semenii săi (sacrificiul suprem ca un criteriu de performanţă este bun pentru a face o evaluare în acest caz). Singurul exemplu în acest sens pe care l-am putut găsi este pilotul de pe avioanele companiilor publice de transport aerian. O simplă încercare de a păcăli pasagerii cu privire la pretinse calităţi ale sale de pilot se vor solda automat cu moartea sa, alături de cei pe care îi transportă. Din păcate astfel de cazuri există prea puţine în lumea în care trăim. Pe aceeaşi poziţie se află şi acele persoane care se sacrifică pentru a salva alte persoane, dar aici nu este vorba neapărat de o acţiune premeditată. Nici medicul, nici profesorul, nici judecătorul, nici poliţistul sau birocratul de la biroul de impozite şi taxe nu se apropie de pericolul suprem care ghidează acţiunile pilotului avioanelor de pasageri. Nici măcar soldatul din Afganistan, care se expune inutil morţii pentru nişte bani şi care încasează un glonţ în cap recitând stupid în nişte idealuri cretine bazate pe „dragostea de patrie”, „democraţie”, „pace”, este departe de funcţionarul public perfect. Ce să mai vorbesc de politicieni sau guvernanţi. Toţi aceşti funcţionari publici ne mint şi ne păcălesc cu calităţile lor şi cu protecţia pe care ne-o promit. Ne mint cu grija lor disimulată pentru confortul şi bunăstarea noastră. Fac acest lucru pentru că dacă greşesc nu păţesc mare lucru. Schimbarea lor între ei nu va fi niciodată soluţia la sărăcia şi problemele noastre. Nici un politician nu va muri dacă nu va reuşi să ne scoată din criză. Ba chiar se îmbogăţeşte masiv pe seama credulităţii noastre în „capacităţile” sale de a ne duce la o destinaţie bună.
Acest lucru refuză să îl înţeleagă socialiştii (atât cei de stânga cât şi cei de dreapta): piaţa liberă este singura care are puterea să facă dintr-un „funcţionar” iresponsabil unul responsabil. Dacă un „funcţionar” pe piaţa liberă greşeşte va avea o soartă similară cu a pilotului de avioane (va fi eliminat rapid din joc cu efecte nefaste asupra sa). Piaţa liberă transformă în piloţi de avioane pe toţi cei care iau decizii pentru alţii. Piaţa liberă remunerează înzecit pe piloţii buni şi îi concediază pe piloţii răi. Piaţa liberă responsabilizează înzecit acţiunea umană şi adaugă valoare autentică sistemelor care cred în puterea ei.
65 Comments on “Functionarul public perfect”
You can track this conversation through its atom feed.
Posibil sa treaca si pompierii care efectiv lupta cu flacarile testul acesta.
Posted on 11 noiembrie 2010 la 1:30 am.
@ Cristi
Nu pot rezona cu ideile tale de acum, din pacate! Portretul pe care il trasezi tu functionarului public – incluzand aici categoria bugetariilor – nu este neaparat corect. Este adevarat ca poti generaliza niste trasaturi in functie de majoritatea functionarilor de care te-ai lovit tu. Dar cazi exact in extrema socialista in care majoritatea trebuie sa fie cea care dicteaza linia. Ori eu pot spune ca exista si o minoritate, care nu se incadreaza in acest portret desenat de tine. Iar aceasta minoritate este cea care conteaza. Si aici iti pot da exemple de functionari, din diferite structuri bugetare, care au dovedit ca au calitati apropiate de ceea ce ar trebui sa existe (ceva gen „dedicat muncii sale” si „binelui colectiv”).
Pe de alta parte, nu poti acuza niste categorii sociale – de exemplu, profesorii sau medicii – ca nu mai sunt altruisti. Proprietatea privata nu poate exista decat in societate, pentru ca altfel este un non-sens. Si proprietatea privata, indiferent de forma ei, este cea care da bunastarea populatiei. Daca veniturile (curente sau de inlocuire) nu pot asigura populatiei un grad de bunastare, este normal si uman ca acea parte a populatiei sa nu mai fie atat de altruista. In definitiv, omul este si el un animal cu nevoi. Ideologii se pot pune acolo unde delimitam piramida nevoilor, dar nu poti cere unui invatator care castiga mai putin de 1000 lei sa se gandeasca la „binele public”, nu ii poti cere cu forta unui om sa se sacrifice fizic pentru un popor (solidaritate? pe burta goala – Bleah!).
Functionarii „buni” (ca perfect nu este nimeni – o utopie!) exista, problema este doar accesul acestor persoane la pozitiile de decizie, astfel incat sistemul sa se schimbe. Si nu numai piata libera poate sa permita un astfel de acces (asta este un enunt corect, dar nu unic), ci si o decizie umana (politica). Dar, din pacate, clasa politica si decizionala din Romania nu a ajuns inca la acel nivel de „intelepciune”!
Posted on 11 noiembrie 2010 la 10:53 am.
@ Alexandra
Problema ca distanta dintre „rau” si „perfect” e imensă iar clasificarea ta în „bun” e mai apropiată de „rău” decât de „perfectă”.
Ideea de la care am pornit în articol se bazează pe observaţia că un funcţionar nu are cum să fie altfel decât „ticălos”. În afară de mici excepţii în care cel care administrează bunăstarea noastră „moare” alături de noi în caz de eşec (piloţii şi pompierii sunt cel mai bun exemplu în acest caz). Există o altă iluzie vehiculată printre etatişti cum că dacă îi dau salariu mare unui funcţionar public el va înceta să fie ticălos. Greşit: niciodată salariul nu va putea compensa bunăstarea pe care o pot obţine din fraudarea sistemului şi deturnarea fondurilor către propriile buzunare. O altă iluzie este cea a controlului pe care l-am putea exercita asupra acestor funcţionari pentru a-i îmbunătăţi: la câţi bani se sifonează în economia românească (am arătat în articolul anterior că plătim aproape 80% din veniturile noastre pentru servicii publice inexistente) orice controlor se va alătura ticălosului de funcţionar public şi nu contribuabilului care renunţă „de bună voie şi silit de stat” la veniturile sale.
Posted on 11 noiembrie 2010 la 11:09 am.
@ BladHaund
Totusi si pompierul (ca si chirurgul) poate sa zica ca a incercat sa sara in foc si nu a reusit. Ideea este ca foarte putini oameni sar in foc pentru alti oameni. Aceia sunt eroi si oricum actul lor nu este premeditat intotdeauna. Pilotul nu are ce sa faca. Pilotul de avion se apropie cel mai mult de virtutiile unui operator privat de pe piata libera. Si e cam singurul.
Posted on 11 noiembrie 2010 la 11:40 am.
Problema se pune la doua niveluri:
1) Coruptia functionarului marunt – exista tari in care risti probleme mari daca incerci sa dai spaga unui functionar public (un exemplu pe care il cunosc destul de bine este Franta, dar din cate stiu asa merg lucrurile in mai toate tarile de la vest de Ungaria), asa ca problema de la acest nivel are sanse sa fie rezolvata si la noi. Ratiunile pentru care lucrurile functioneaza rezonabil de bine in alte tari ar fi:
– Motivatia pozitiva – salariul suficient de mare pentru a-i permite functionarului satisfacerea nevoilor de baza,
– Motivatia negativa – frica de justitie,
– Educatia – oamenii invata de mici ca a da spaga unui functionar e ceva ce nu se face.
Nici una din aceste motivatii nu prea exista la noi.
2) Coruptia functionarilor de rang inalt – aceasta exista peste tot, uneori foarte vizibila (ca la noi), alteori extrem de bine camuflata (ca in Germania, de exemplu), ceea ce face dificila comparatia nivelului de coruptie de la acest nivel din diversele tari. Ea exista atat in mediul public, cat si in mediul privat (evident, acolo vorbim de managementul superior), la cote similare (daca doriti exemple de coruptie la nivel inalt in mediu privat le puteti gasi usor pe internet, un exemplu de care imi amintesc este scandalul legat de spaga pe care o primeau sefii de la IKEA Germania de la furnizori – in acest caz, nu se poate pune problema ca tot statul era de vina). Cauza profunda este setea de putere; de aceea, in astfel de cazuri, motivatia salariala nu functioneaza, si nici cea legata de educatie, singura motivatie posibila ramanand frica de justitie. Care frica, pentru respectivii functionari de rang inalt, chiar ca nu functioneaza deloc la noi.
Pe de alta parte, ideea ca piata libera ii elimina pe „functionarii” care gresesc este fundamental eronata, din 2 motive:
– Piata libera cu adevarat nu exista nicaieri si, dupa cum arata lumea de azi, nu vad cum ar putea exista,
– Intotdeauna relatiile umane (apartenenta la o anumita gasca, de exemplu) vor fi mai tari decat orice fel de piata.
Posted on 11 noiembrie 2010 la 11:57 am.
Si eu zic ca nu exista argumente concrete prin care sa afirmam ca piata libera imbunatateste comportamentul unor functionari. Rautatea exista cu sau fara stat. Asa sunt facuti oamenii. Sa fie rai.
Posted on 11 noiembrie 2010 la 12:33 pm.
Nu avem nevoie de „eroi altruist” ci de intreprinzatori egoisti care sa se zbata din rasputeri sa identifice ceea ce ne dorim cu adevarat ca sa ne ofere acel bun si sa cistige de pe urma noastra!
Functionarul este un parazit economic, el nu produce nimic util pe care sa-l ofere si sa astepte sa fie recompensat; el ia cu fosta indiferent de calitatea si utilitatea rezultatului activitatii sale!
Zilele trecute am gasit un articolin care se afirma ca Romania are de 7 ori mai multi bugetari pe cap de locuitor comparativ cu Cehia si Bulgaria:
http://www.monitorulexpres.ro/?mod=monitorulexpres&a=citeste&p=economic&s_id=89502
In opinia mea, numarul de bugetari nu trebuie sa depaseasca 1% din totalul populatiei, bugetul statului trebuie sa fie de maxim de 10% din PIB, iar numarul de impozite sa fie maxim 2 (Suedia are 2 impozite, Romania are 113). Scolile ar trebbui privatizate si pentru invatamintul preuniversitar trebuie introduse voucherele. Spitalele ar trebui sa fie privatizate si decontate de la buget doar urgenetele medicale. Legislatia muncii ar trebui desfiintata, Codul Civil e suficient, iar contributiile la asigurari sociale ar trebui sa fie voluntare. Si ar mai fi citeva masuri prin care functionarii pot fi transformati in intreprinzatori (salariati).
Posted on 11 noiembrie 2010 la 12:42 pm.
Cred ca articolul de fata pune prea mult accent pe ticalosia birocratilor, fara a prezenta in detaliu cauzele acesteia. Cum se face totusi ca institutiile din tari [destul de] socialiste, cum ar fi cele scandinave, au funcrionari foarte bine pregatiti, amabili si cinstiti, inclusiv cei care nu garanteaza cu viata? Sunt foarte rare cazurile cand functionarii finlandezi sau suedezi sa fi „sifonat” bani sau pretins diverse favoruri in schimbul asigurarii unor avantaje. In schimb astea esunt practici generalizata in Romania. Modul cum ai abordat subiectul pune, asa cum spunea si Alexandra, semnul de egalitate intre calitatea de functionar public si cele mai rele exemplare umane.
Eu optez pentru o abordare mai complexa, de ansamblu. Nu functionarul in sine este principalul vinovat, ci sistemul, incluzand aici cadrul politic, legal, cel institutional, precum si atitudinile prevalente in societate. Daca sistemul este viciat, functionarul va fi tentat sa fie ticalos indiferent de gravitatea consecintelor. De exemplu in China pedeapsa pentru acte grave de coruptie e un glont in ceafa, si totusi coruptia este la nivele mult mai ridicate decat in tari unde pedepsele sunt mult mai blande. In acest caz ticalosia chiar poate duce la disparitia fizica, si totusi, in practica, datele problemei nu se schimba prea mult.
In conceptia mea, acestea sunt principalele caracteristici ale unui sistem corupt:
1) Un sistem politic oligarhic, ce presupune concentrarea puterii de decizie in mainile unui numar mic de indivizi, unde este mentinuta prin agresiune in forma continuata impotriva celorlalti. Intr-un astfel de sistem, functionarii numiti de elita vor cauta sa-si foloseasca puterile delegate pentru a-si maximiza profitul personal, indiferent de riscurile personale pe care si le asuma. Deseori, o astfel de oligarhie este deghizata in democratie reprezentativa.
2) Un nivel scazut de prosperitate economica a societatii respective duce la cresterea importantei relative a aventajelor care pot fi obtinute de catre functionarii care abuzeaza de puterile delegate. Saracia cronica are ea insasi drept cauza principala concentrarea puterii de decizie de care vorbeam la punctul (1), pentru ca o elita care poate utiliza coericitia pentru a obtine resurse nu va avea motivatia de a le aloca eficient, si astfel le va risipi. Functionarii, care sunt parte integranta din procesul de alocare a resurselor, nu vor avea nici ei motivatia de a fi eficienti ci, dimpotriva, vor fi tentati inevitabil sa-si insuseasca o parte din aceste resurse, sau sa le aloce unor terti, in schimbul altor avantaje materiale.
3) In sistemul descris la punctele (1) si (2) ascensiunea ierarhica nu are loc pe criterii de competenta (meritocratie), ci in schimbul unor avantaje oferite superiorilor – mita, sprijin politic sau alte favoruri. Mai mult, functionarii competenti si cu standarde morale inalte vor fi descurajati sa ramana in sistem, sau chiar eliminati de catre colegii lor de slaba calitate, deoarece ii pun pe acestia intr-o lumina proasta si au potentialul de a le strica aranajmentele. Astfel, oamenii competenti vor pleca in mediul privat, unde isi pot folosi pe deplin abilitatile superioare, in timp ce in sistemul public vor ramane preponderent cei incompetenti sau corupti. Datorita cresterii prevalentei coruptiei si incompetentei, numarul functionarilor va creste permanent, iar meritocratia va fi inlouita inevitabil de nepotism si favoritism.
4) Dupa cum spuneam, atitudinea indivizilor si organizatiilor din societate este de asemenea extrem de importanta. Intr-un sistem plasat pe coordonatele descrise anterior, competitia economica legitima va fi in mod necesar inlocuita de competitia pentru obtinerea de avantaje prin colaborarea cu functionarii si politicientii corupti. La randul lor, acestia vor cauta sa-si creasca avantajele potentiale prin impunerea de noi restrictii si prin sporirea puterii de a interveni in economie. Intr-un regim democratic, acestia trebuie sa-si asigure suprotul popular pentru astfel de masuri, deci sunt nevoiti sa aloce o parte din resursele spoliate pentru a da satisfactie maselor. Aceasta realocare nu se face insa prin scaderea portiei agresorilor, ci in principal prin accentuarea agresiunii fiscale sau inflationiste impotriva indivizilor si organizatiilor productive. Tot mai impovarate, acestea vor muri vor pleca, sau se vor adapta, devenind clienti ai factorilor de decizie politica sau birocratica, scazand astfel productivitatea economiei si implicit nivelul de prosperitate general al societatii. O astfel de atitudine devine prevalenta si in randul indivizilor pentru care obtinerea de asistenta din partea statului, o cariera in birocratie sau chiar in politica, sau chiar dezvoltarea unei afaceri cu statul vor constitui alternative mult mai atragatoare decat o cariera antreprenoriala sau una profesionala intr-o companie privata competitiva. In acelasi timp indivizii vor deveni indiferenti sau chiar vor accepta hotia, coruptia si abuzurile, si vor fi usor de hipnotizat cu tot felul de povesti turnate de politicieni.
Aceste caracteristici descriu un crec vicios in care este prinsa societatea: interventie->coruptie->favoritism->ineficienta->saracie->interventie. Functionarii nu sunt decat un segment al acestui cerc, iar aruncarea intregii vini asupra lor este contraproductiva. Principalii vinovati sunt defapt politicienii, care fac tot posibilul sa pastreze si sa cultive metastaza. Daca sistemul este unul democratic, indivizii obisnuiti, in calitate de alegatori sunt si ei complici, prin asigurarea sprijinului politic. Daca o masa critica de alegatori va ajunge sa fie dependenta de sistem, sau prea naiva pentru a realiza ca este jefuita sistematic, politicienii isi vor putea face jocul nestingheriti.
Inlaturarea punctuala a politicienilor sau functionarilor corupti, prin schimbarea punctuala a unor legi (eventual prin prin OUg) sau chiar prin infiintarea unor institutii care sa „lupte cu coruptia” sa „asigure competitia corecta pe piata” sau „echitatea sociala”, au efectul unor frectii cu apa rece la metastaza osoasa. Dupa cum spuneam mai demult, sistemul a ajuns atat de corupt incat reforma sa e imposibila, si va trebui complet demolat si recladit pe principii sanatoase, liberale. La fel ca in cazul comunismului, singurul efect pozitiv al reformelor va fi accelerarea prabusirii sistemului sub propria greutate, asa cum s-a intamplat si cu Perestroika. O astfel de prabusire nu este insa dezirabila, pentru ca are un caracter imprevizibil va duce, in majoritatea cazurilor, doar la ascensiunea altor stapani, cu obiceiuri similare. In consecinta este nevoie de un efort concertat al indivizilor din societate, care sa aiba drept scop final dezasamblarea sistematica a mecanismelor. Insa pentru asta e nevoie de o masa critica, de aceasta data formata din indivizi capabili sa gandeasca. In legatura cu acest aspect sunt insa destul de sceptic.
Un articol care prezinta o viziune similara asupra legaturii dintre prosperitate, libertatea economica si coruptie, aparut recent pe ECOL: http://www.ecol.ro/content/libertate-si-performanta-economica-in-analiza-indicatorilor-dezvoltarii
Posted on 11 noiembrie 2010 la 1:24 pm.
„O astfel de prabusire nu este insa dezirabila, pentru ca are un caracter imprevizibil va duce, in majoritatea cazurilor, doar la ascensiunea altor stapani, cu obiceiuri similare.”
Dupa prabusirea comunismului a disparut propaganda, ramanand esenta… securistii si sistemul clientelaro-ruralo-retard. 😀
Gradul de retard al porcusorilor poate fi estimat… cu ochiu’ liber… Rusia>Moldovska>Romania. 🙂
M-as astepta sa sara de fund in sus impotriva social-democratiei niscaiva scandinavi, nemti sau francezi. Pana atunci ar trebui sa vedem cum scapam de porci. Mi-e teama ca-n procesul de infometare care urmeaza… ei vor slabi ultimii, da’ vine craciunu’. 🙂
Posted on 11 noiembrie 2010 la 3:39 pm.
@ Cristi
Revin la ideea mea si mi-o sustin. Conceptul de „perfect”, ca si cel de „fara risc” sunt concepte utopice, uzitate mai ales de teoreticienii economico-politici. In practica, ceea ce defineste o societate, indiferent de tipul ei (de la primitiv, comunist, socialist, capitalist la extraterestru!) este existenta omului ca fiinta sociala. Economia, in esenta ei, este un contract intre oameni, care, in baza raritatii resurselor, le gestioneaza pentru a asigura o piramida a nevoilor.
Atata timp cat oamenii, si nu masinile, genereaza si intretin aceste fluxuri economice, nu poate exista perfectiune. mai mult chiar, omul este influentat comportamental de turma.
In marea economie, vrei nu vrei, exista si capitolul de functionar (bugetar) de care ai nevoie. Servicii publice de orice tip au existat intotdeauna de la formarea societatii (inainte de formarea statului). Inainte nu erau decat familii separate fiecare cu pestera ei…sa revenim. Exista omul, exista economia, exista functionarul. Ce facem cu el? Vezi ce au spus Cornel si Alex. Fata de ceea ce s-a spus acolo, ca sa reducem la „basics” (reconstructie), ar trebui sa ne punem intrebarea: cine este mai vinovat, functionarul care este rau sau sistemul care i-a permis/l-a invatat/l-a fortat?
Observatia ta: „un funcţionar nu are cum să fie altfel decât “ticălos”” este intr-un fel jignitoare si nu cred ca ai vrut sa spui asta (?). Faptul ca platim pentru servicii care nu exista nu este numai din vina functionarului, ci si din vina sistemului sau doar din vina lui. Exemplificam: Este adevarat ca gasesti profesori care sunt corupti sau care nu vor sa predea ca lumea, sau care nu sunt in stare sa predea ca lumea, dar exista si profesori care ar dori s-o faca, dar nu sunt lasati de sistem (programe, controlul conducerii unitatii de invatamant etc.). Exista doctori dedicati meseriei si doctori spagari. Exista functionari de ghiseu draguti si functionari de ghiseu care te injura in fata. Si apropos, chestiile astea exista si in economia privata. si acolo am vazut chestii: ospatarite la restaurant privat care te servesc trantindu-ti in fata farfuria, servicii diverse in care ti se raspunde obraznic etc. Deci, mai degraba este vorba despre o mentalitate, un sistem, o scala de valori a fiecarui individ. O moralitate. O etica profesionala.
S-ar putea sa fi inteles eu gresit mesajul pe care vroiai sa-l transmiti tu cu acest articol, dar…poate ar trebui sa te gandesti si sa reconsideri aceasta generalizare.
Posted on 11 noiembrie 2010 la 4:17 pm.
@Aristotel
Social-democratia, precum si alte forme de interventionism statal reprezinta doar solutii mai diluate ale comunismului, care functioneaza doar atata timp cat pastreaza un anumit nivel de libertate economica, absolut necesara pentru a asigura, in urma taxarii companiilor ce actioneaza pe piata, resursele necesare pentru „investitiile strategice” si „programe sociale”. Insa democratia reprezentativa caracterizata de votul universal reprezinta practic garantia ca solutia va deveni din ce in ce mai concentrata. Pusi in fata optiunii de a contribui pentru a incasa, si a incasa fara a contribui, indivizii vor alege in mod firesc a doua varianta. Procesul democratic de decizie, in lipsa unor restrictii severe impuse de o constitutie si mai ales de dorinta de libertate a indivizilor, duce in mod inevitabil la precipitarea solutiei. La acest moment UE e cam tulbure 🙂
Atatat timp cat exista suficienti care aduc o contributie suficient de mare pentru a sustine jocul piramidal, numarul celor care vor vrea doar sa incaseze va creste in continuare, in mod democratic. Spre deosebire de un joc piramidal clasic, in cazul statelor situatia se poate perpetua mult dincolo de nivelul de sustenabilitate datorita angajamentelor politice cu alte state sau organizatii financiare. In acest sens, cazurile Greciei si respectiv Romaniei sunt reprezentative. In momentul in care se ajunge la o masa critica de clienti si asistati, colapsul devine inevitabil, pentru ca cei care il duc in spinare fie vor sucomba sub povara sa, fie vor spune „stop joc” si vor pleca.
Iata deci ca mitul socialismului de piata nu sta in picioare in fata unei examinari riguroase. De asemenea, un astfel de model nu va duce niciodata la cresterea prosperitatii sau a echitatii sociale. Dimpotriva, socialismul duce doar la saracirea pe termen lung a societatii si la accentuarea inechitatilor sociale, prin favorizarea unor categorii de indivizi pe seama altora. Daca societatea respectiva pleaca de la un nivel ridicat de prosperitate, aceste efecte vor fi evidente doar tarziu, cand oamenii vor constata ca bogatia s-a risipit, iar salariile decente au fost inlocuite de … credite ieftine. Daca punctul de plecare este mult mai jos, oamenii vor da cu portiunea dorsala de pamant mult mai devreme, iluzia cresterii economice si prosperitatii fiind creata si mentinuta prin aceleasi mijloace care tin de magia financiar-bancara.
Ceea ce e important e ce vor face oamenii in ceasul al 12-lea – Romania e cam in ceasul al 14-lea acum pentru ca a cerut un TO de la nenea Jeff. Daca vor fi deja indoctrinati intr-o societate iremediabil corupta de socialism, vor fi tentati sa se arunce cu capul inainte catre o noua „iepoca de aur”, facand uitate tragediile precedentei. Propaganda nu a disparul, ci ne inconjoara pretutindeni, doar ca metodele s-au rafinat. Acum nu mai avem parte de SovRom, ci de proiecte europene, in loc sa cantam „Internationala”, intonam cum mandrie „Oda Bucurei”, iar secera si ciocanul s-au transfromat in stele in timp ce daltonismul ne face sa credem ca steagul e albastru in timp ce el a ramas la fel de rosu. Daca „lumina de la apus” e asa de rosie, cum naiba putem sa cerem noi porcusorilor autohtoni sa guite pe alta partitura. Bineinteles, tonalitatea unei cavitati rezonante se poate schimba prin practicarea de orificii, iar in cazul porcusorilor asta inseamna … taierea beregatii 🙂
Posted on 11 noiembrie 2010 la 4:31 pm.
@ Bogdan
„Functionarul este un parazit economic, el nu produce nimic util pe care sa-l ofere si sa astepte sa fie recompensat; el ia cu fosta indiferent de calitatea si utilitatea rezultatului activitatii sale!”
„Parazit”, „nu produce nimic util”? Din contextul masurilor propuse de dumneavoastra observ ca doriti o economie foarte libera (prin initiativa privata in invatamant, sistem medical etc.). Ok. dar lasati acolo ancorate urgentele medicale. Doctorii care asigura aceste urgente sunt paraziti? Pompierii? Politistii? si lista poate continua. Nu va contrazic cand spuneti ca poate avem un numar prea mare de persoane platite din bugetul de stat. Dar aceasta este o problema de eficienta economica, care la noi nu s-a intentionat sa se rezolve niciodata, deoarece, in multe cazuri, asigura existenta unor sinecuri (la un numar x de oameni care muncesc, angajezi un numar y de pilosi – nu poti sa-i dai afara pe pilosi, dar cineva trebuie sa si munceasca – si uite asa a crescut aparatul bugetar). Nu este corect, dar aici vorbim de schimbarea sistemului , nu de punerea la zid a functionarului, indiferent de persoana acestuia.
Nu stiu care este parearea dumneavoastra, dar eu m-as simti extrem de confortabil intr-o societate in care si cei saraci ar avea acces la un sistem medical de calitate, ca sa nu mai fie purtatori de boli contagoiase sau sa fie promotorii unor comportamente deviante (de ex. droguri – hmmm, cum sa imi feresc copiulul?). A unui sistem minim de invatamant de calitate, pentru a nu trai in continuare intr-o societate dusa pana la un anumit grad de analfabetism. Intr-o societate care sa imi asigure un anumit grad de siguranta. Intr-o societate care sa imi asigure pacea sociala. Iar aceasta poate fi atinsa doar cu anumite costuri, printre care si cele sociale. Si eu sunt dispusa sa le platesc.
Discutia este mai complicata cand punem problema dimensionarii acestor costuri, suportate de noi toti. Si atunci da, putem interveni in sistem si sa corelam, asa cum ar fi numarul bugetarilor, sau numarul impozitelor etc.
Posted on 11 noiembrie 2010 la 4:35 pm.
@Alexandra
De acord cu critica la adresa articolului, pentru ca nici mie nu imi place tonul cu care Cristi a „infeirat” toata „clasa” functionareasca. Scoaterea in fata a functionarilor in principal si a bugetarilor in general si invinuirea lor de dezastrul in care ne aflam e explicabila din punctul de vedere al politicienilor, pentru ca aruncarea resposabilitatii asupra altora le sta in mod firesc in obicei, indiferent ca e vorba de „agenturili straini”, „mostenirea grea”, jidanii, sabotorii, teroristi sau … extraterestri. O astfel de abordare le convine de minune acestor indivizi care supravietuiesc si se imbogatesc vanzand iluzii naivilor, pentru ca asigura un grad suficient de divizare a societatii pe care ei isi construiesc practic tot capitalul politic. O astfel de abordare a problemei, prin aruncarea intregii responsabilitati asupra unei categorii este insa tipic socialista, tinand mai degraba de „lupta de clasa” decat de analiza economica lucida. Daca de la un politician demagog m-as fi asteptat la asa ceva, o astfel de atitudine e mult mai putin „digerabila” din partea unui economist competetent.
In legatura insa cu necesitatea „serviciilor sociale” platite din bani obtinuti ca urmare a impozitarii nu sunt insa de acord cu tine. Daca eu doresc sa finantez tratamentul saracilor, programe antidrog si alte astfel de initiative nu mi se pare firesc sa impun si celorlalti sa aiba aceleasi optini ca mine. Solidaritatea sociala veritabila nu se poate cladi decat pe principiul liberatii de decizie, si in niciun caz pe coercitia, chiar daca aceasta este exercitata de reprezentanti alesi democratic, care de multe ori se prevaleaza de autoritatea castigata pentru a-si spori capitalul politc.
Cresterea fulminanta a birocratiei in Romania – azi avem chiar mai multi birocrati decat in vremea comunismului (!!!) – este in primul rand o consecinta a luptei pentru capital politic pe bani publici. Sistemul actual incurajeaza practic partidele sa-si impuna proprii membri pe posturi existente sau crearea speciala a unor astfel de posturi, ba chiar si de agentii guvernamentale dedicate de taiat frunza la caini, special pentru servirea celor care au „servit partidul” in alegeri. Oamenii respectivi, odata ajunsi in pozitiile respective trebuie sa traga tot pentru partid – urmatoarea campanie nu se face pe gratis. In plus, dupa alegeri, titularii precedenti nu se dau dusi cu una cu doua, ci de multe ori isi castiga in sintanta dreptul de a ramane pe post si de a primi un salariu platit din bani publici. Unele agentii au ajuns sa aiba cate un director de la fiecare partid! Alaturi de produsele fanteziei bolnave a politicienilor autohtoni, mai trebuie implementate si „institutii europene”, adevarate forme fara fond in contextul haosului institutional romanesc. Si aici bineinteles e loc de-un „ciubuc”, mai ales cand aceste institutii se ocupa chiar de distribuirea de fonduri europene. Dupa cum demonstreaza rata scazuta de absorbtie a acestor fonduri, oamenii pusi acolo sunt de multe ori asa de prosti incat nici sa fure cu talent nu sunt in stare.
In consecinta, daca lasi in seama statului asigurarea unor „servicii esentiale”, le vei primi la pachet impreuna cu o cantitate din ce in ce mai mare de birocratie. Datorita faptului ca resursele sunt rare si a faptului ca sunt distribuite prin consens si nu pe baza dreptului legitim la proprietate, la atingerea unui plafon critic al cheltuielilor, cheltuielie birocratice vor ajunge in mod inevitabil sa „muste” tot mai vartos din cele utile. Nesimtirea companiilor private e pedepsita de piata libera cu falimentul, in timp ce in cazul politicienilor, ea se soldeaza cel mult cu 2-3 ani de opozitie, unde pot sta cu curul pe proviziile acumulate in anii de mandat, si pot injura concurenta. Spre deosebire de o firma privata, care e nevoita sa te satisfaca prin produsele si serviciile care ti le ofera, ei nu vor avea niciodata interesul sa dea prea inapoi dupa ce te-au jefuit sub pretextul „binelui comun”. Din momentul in care lasi in seama politicienilor si a sistemului controlat de acesta chiar un deget, ei vor hali pe nemestecate toata mana, indiferent cat te vei stradui s-o mai tragi.
Posted on 11 noiembrie 2010 la 5:23 pm.
@ Alex Nicolin
Exact acest lucru am vrut sa il sugerez in articol: pilotul dintr-un avion de stat nu poate fi corelat sau raportat la sistem. Este functionarul aproape perfect pentru ca nu este coruptibil. Daca va fi coruptibil si va accepta compromisuri isi risca viata alaturi de cei pe care ii serveste.
Posted on 11 noiembrie 2010 la 6:54 pm.
@alex
… nici fascismul financiarist american, nici socialismul stiintific financiarist european nu-s idealu’ in viata.
Deocamdata se cam duce dracu’ financiarismul si tind sa cred ca el reusea sa puna in „valoare” ce era mai rau in… ambele sisteme.
In finalul primului comentariu n-am prea reusit sa transmit ceea ce doream… ca Romania nu va revolutiona … vreun sistem economic. „Dupa cum se cunoaste” si la mârşăvii suntem… mediocri.
Posted on 11 noiembrie 2010 la 10:30 pm.
@ Alex Nicolin
Nu am negat necesitatea absolut venala de a redimensiona eficient sectorul bugetar, in functie de niste principii sanatoase la cap (economic vorbind!). Ba chiar sunt de acord cu liberalizarea cat mai mare a economiei. Dar…un anumit procent trebuie lasat acolo, undeva. Sa luam un exemplu. Sistemul medical, pentru ca de sanatatea unei populatii depinde si performanta ei economica (un popor bolnav de diverse afectiuni va produce putin si/sau prost). Privatizam spitalele si suspendam plata contributiilor la fondul de sanatate, in schimb bagam optiunea fiecaruia de a accesa sistemul, devenit privat, asa cum doreste. Poate suna bine la inceput, dar cred ca ar trebui gandit un pic mai integrat, pin adaugarea unor strategii complementare. Aici se face diferenta. Este ceea ce ar trebui sa existe si intr-un program de guvernare – dar ioc! la noi lipsa mereu asta! (Germania, acu vreo 2 ani, de exemplu, a avut trasat pentru politica fiscala 1 masura principala, cu 31 de masuri complementare, ce tineau politica fiscala sa nu devieze de pe calea aleasa). Sa revin…Va trebui atunci sa imi fac griji pentru urmatoarele:
– permit clinici private cu abonamente de tip asigurari de sanatate. O parte din populatie nu va putea avea acces la ele. Nici o problema, mai las cateva spitale sociale. (din ce le finantez?). O alta parte din populatie nu isi va face asigurare (middle class) pentru ca va zice ca va folosi banii in alt scop, si las’ca ei sunt sanatosi. Din nou eronat, pentru ca atunci cand vor fi bolnavi, costul tratarii lor va fi mult mai mare. Iar banii alocati de ei pentru tratare vor fi dizlocati din alta parte a consumului. Dar hai ca ne descurcam si cu asta, ca doar este piata libera.
– ce te faci insa cu acele sectoare medicale pentru care mediul privat nu va avea interes sa le dezvolte? Aici s-ar putea sa ai niste probleme serioase. Ca te trezesti cu o tara plina de cabinete ginecologice si de pus ghipsul sau dintii si nici o neurochirurgie sau chirurgie cardiologica. Stii cate clinici private sunt pentru analize si investigatii pe creier in Bucuresti? Nici una. De ce? Pentru ca aparatura este prea scumpa. Nu vorbesc aici despre RMN si tomograf, care oricum, in privat sunt excesiv de scumpe si rare, ci despre alte aparate si infrastructuri necesare in neurologie. Fiind prea scumpe, investitorului privat nu i s-a parut rentabil, costurile recuperandu-se foarte greu. Alt exemplu – chirurgia cardiologica pediatrica – clinici private deloc, de stat 3 foarte aglomerate (Bucuresti, Timisoara si Tg Mures). Insuficiente pentru necesitate. Clinici de tratamnt oncologic? Insuficiente. Si insuficient pentru tratarea diferitelor maladii. De exemplu, nu avem nici o clinica, de stat sau privat, care sa realizeze tratamente cu protoni. De ce? Nu este rentabil. Ce facem cu oamenii aceia? Copii bolnavi de autism…de ADHD…handicapati de alte tipuri…ii omoram pe toti? Daca ar exista locuri de tratament, parintii lor ar fi in campul muncii, producand valoare adaugata in economie si circuland banii prin consum, si nu ar sta acasa sa fie insotitori/ingrijitori de astfel de copii. Si exemplele pot continua.
– companiile de asigurari care ar face parte din acest sistem…aici chiar s-ar putea deschide o discutie tare draguta (sic!). Rolul companiilor de asigurari in tot fiascoul produs in ultimii ani este deosebit. Nu stiu de ce avem tendinta de a uita de ele.
– populatia de la sate (stii, ai nevoie de ea, ca teoretic ar trebui s asigure agricultura…). Are ea acces la spital? Cum? Cu ce costuri?
Nu zic ca nu se poate realiza ceva prin masurile de liberalizarea sistemului, dar trebuie avute in vedere efectele secundare si luate masuri in consecinta.
Asa cum am spus, vorbim aici de principiul social, nu de dimensionarea lui in bani. Fara pace sociala, un stat/societate nu poate exista. Un stat este prin definitie un contract social, care are si costuri. Rolul macroeconomistilor (gandire integrata economic-statistic-social) este tocmai de a dimensiona aceste costuri astfel incat ele sa fie cat mai mici si eficienta cat mai mare. Din pacate, specia asta este pe cale de a urma soarta dinozaurilor…
Posted on 11 noiembrie 2010 la 11:32 pm.
@ Cristi
Piloti intr-o companie de stat nici nu ar trebui sa existe, pentru ca statul nu ar trebui sa aiba companii pentru trasport de persoane. Asta este o chestie ce ar trebui privatizata complet. Dar, deh, sinecurile…Iar pilotii aia de spui tu ca sunt functionarii perfecti s-au facut piloti pentru leafa foarte mare. Nu merita sa pacaleasca sistemul, pentru ca nu renteaza financiar pentru ei. Asa ca mai lasa-ma. Functionarul perfect in portretul tau este domnul Trandafir (il mai stii?) care inca se mai regaseste in unele scoli, si doctorul acela din nu stiu ce spital din Cluj, care opera pe inima copiilor fara a primi un salariu…
Posted on 11 noiembrie 2010 la 11:44 pm.
Functionarul public nu poate fi altcumva decat un ticalos, in masura in care el este platit abuziv din banul meu, fara ca eu sa consimt la asta. Nu conteaza cat de bun e, ca e un medic extraordinar care a salvat un milion de africani saraci, ca a salvat vietile a sute de mii de nevoiasi. Ma doare undeva de realizarile sale – nu sunt de-acord sa platesc din banul meu serviciile prestate de acesta altora. Cu atat mai putin sa-mi bage pe gat niste servicii de care NU am nevoie si pe care nu le utilizez.
Daca cei de la CocaCola mi-ar baga pe gat cu forta un Pepsi, taindu-mi nota de plata dupa, chiar daca eu nu am cerut bautura (ba chiar, nici nu-mi place Pepsi sau Cola, considerandu-le toxice si daunatoare sanatatii mele), evident ca ar fi absurd sa platesc. As da compania in judecata pentru ca m-a obligat sa consum un produs, bagandu-mi-l in mod fortat pe gat, in ciuda impotrivirii mele. Aceeasi este imaginea statului socialist contemporan. Mai rau, el da Pepsi la altul, si-mi taie tot mie nota de plata. Este imoral si nedrept.
Saracia nu trebuie incurajata, nu trebuie aruncat banul pe sarac (ei vor exista mereu, sunt doar o groapa neagra a economiei de care nu trebuie sa se tina cont) nu de protectie sociala avem nevoie, nu de altruism, ci vorba lui Bogdan avem nevoie de capitalisti egoisti care sa ne creeze Porsche-uri, Mac-uri, Windows, iPod, iPhone, tehnologie militara (pt. aparare), tehnologie medicala revolutionara (pt. tratarea bolilor grave), alimente de calitate, etc.
Orice societate sanatoasa, morala, meritocrata, ofera persoanelor – indiferent de rasa, religie, sex, etc. – posibilitatea de a se dezvolta si afirma personal in orice domeniu crede aceasta (persoana) de cuviinta. Adica nu-l impoziteaza, nu-l taxeaza, nu reglementeaza, s.a.m.d. Singurul lucru pe care o societate sanatoasa trebuie sa-l asigure membrilor sai este o Justitie care sa medieze conflictele eventuale dintre ei, o Militie care sa protejeze proprietatea privata a membrilor societatii si integritatea lor fizica de potentialii agresori interni, si o Armata elitista, care sa protejeze eficient aceasta societate de agresorii straini. Se pot accepta si anumite lucrari de infrastructura – desi in acest domeniu, e clar ca tot privatul domina (vezi Bechtel in Top 10 companii cele mai bogate din lume conform Financial Times 500), dar tot statul contracteaza. Si, vorba lui Bogdan, sa nu depaseasca aceasta societate mai mult de 10% din PIB cheltuieli.
@Alexandra
Problema saracilor ar putea fi rezolvata de conceptul „intreprinderilor sociale”, atat timp cat nu-s facute pe banul meu sau din banii statului (la care tot cetateanul contribuie):
http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/rezolvarea-crizei-economice-in-viziunea-unui-laureat-nobel-141122.html
Pe mine personal nu ma intereseaza de soarta saracilor, a africanilor subnutriti, romilor sau moldovenilor cu multime de copii si fara bani, si asa mai departe, mi-e sila de asemenea persoane din varii motive (poate pt. ca si eu am fost sarac odata, mancam doar unt cu paine, faultat de comunisti prin nationalizare si expropriere pt. „origini nesanatoase”, si apoi dupa ’89 m-am ridicat din nou fara pile, ba chiar in pofida socialistilor lui Ilici, avand nu mai putin de 130 controale la firma intre ’95-’04, cateva amenzi abuzive pe care nici azi nu le-am platit, si alte necazuri). Saracii nu sunt responsabilitatea mea, nici a societatii, atata timp cat – prin fiscalitate redusa, apropiata de 0 – acestia au cadrul economic prielnic antreprenoriatului.
Totusi, link-ul de mai sus reprezinta o posibila solutie la problema care ti-o pui, in conditiile unei societati capitaliste, ba chiar am vazut ca sunt si firme private si banci interesate de intreprinderile sociale.
Daca ar sta in puterea mea, daca as fi Dumnezeu pentru o zi, as elimina prin moarte naturala toti saracii pamantului (inclusiv dependentii de contracte cu statul), facand apoi un sistem autentic capitalist care sa nu mai permita nasterea unor specimene atat de esuate ale evolutiei. Dar nu sunt Dumnezeu. Prin urmare cred ca solutia – care nu-mi apartine – a intreprinderilor sociale, cumulata cu Biserica si caritatea privata e indeajuns sa solutioneze optim problema saraciei.
Daca insa se va exagera in viitor in directa proletcultista (impozit progresiv, bani de la stat pt. categorii defavorizate, luarea banului omului productiv si darea lui la cel ce nu produce, servicii sociale pt. saraci etc.), un razboi in toata regula, biologic, bacteriologic, de otravire a apei, alimentelor, etc. si reducere prin avorturi sterilizari, etc. a populatiei neproductive il vad nu doar necesar, ci si o solutie de bun simt. Un razboi impotriva populatiei.
Sa speram ca nu se va ajunge aici, desi tinand cont de gradul intelectual redus al socialistilor, ce nu depaseste nivelul unei maimute, s-ar putea sa fie de neevitat acest scenariu groaznic… Nu de alta, dar daca tii minte, mineriadele nu s-au petrecut in urma cu prea mult timp si minerii au ramas la aceeasi mentalitate de dat cu ranga in cap la „golani”. Dar ce zic de mineriade – avem dovada primitivismului uman in sindicatele de azi, de la noi si din alte parti, si toti grevistii, protestatarii, si alte scursori sociale. In vremuri mai bune, acestia erau bagati la inchisori la munca silnica, de le ieseau „drepturile” din cap. Foarte ciudat ca un cartel privat de firme (o asociere voluntara) este interzis de unele legislatii dar nu si sindicatele – adevarate organizatii criminale, spre deosebire de cartel. Ba chiar, mai rele si inutile social decat Mafia.
Posted on 13 noiembrie 2010 la 9:25 pm.
“Așadar ceea ce-a făcut progres în România nu e libertatea, nu e principiul autonomie locale, nu e funcționarea liberă a părților pentru prosperitatea întregului, ci egalitatea și omnipotența statului. Stat…ul e atît de omnipotent în România încît totul atîrnă de la centru, pînă și numirea unui primar de comună rurală. Spună-ni-se dacă în timpul vechi se mai întîmpla ca un consiliu comunal, vornicul și paznicii, șoltuzul și pîrgarii să fie în bătaia decretelor ministeriale de dizolvare și numire?(….)
Căci dîndu-se omnipotența aceasta ca jucărie în mîna unui partid, fără ca domnul să-și exercite controlul asupra lui, atunci se întîmplă lucruri ca concesia de la Stroussberg, împrumuturi de milioane netrecute în socoteli, ca cele 8 milioane ale Rusiei, ridicarea cheltuielilor bugetare cu 34 la sută, decorarea cu medalii și ordine a lui Nichipercea și a egalilor săi, numirea unor advocați de mîna a doua în directorate unde se cer vaste cunoștințe tecnice și mecanice, spoliarea tezaurului public prin crearea de lefuri fabuloase în folosul patrioților de meserie, c-un cuvînt statul omnipotent devine o jucărie în mîna demagogilor, iar poporul se zbate fără putere, jumulit și esploatat într-un mod neomenos de către o tagmă de oameni fără merit, fără știință, fără caracter, fără patrie chiar” –
MIHAI EMINESCU, 26 iulie 1880, în “Eminescu: sens, timp şi devenire istorică” volum îngrijit de Gh. Buzatu, St. Lemny, I. Saizu, Ed. Univ. A. I.Cuza, Iaşi 1988.
Posted on 14 noiembrie 2010 la 2:59 am.
@Alexadra, sa facem distinctie intre un „parazit” si un simbiont util. Amicu’ Marx scria ca „statul este escrescenta parazitara care distruge societatea, consumindu-i resursele”. In opinia mea, statul poate fi un simbiont util doar la nivel minimal!
Statul nu este un contract social. Ar putea fi in cazul secesiunii individuale, dar e o varianta utopica. Statul este o organizatie mafiota, adica un rau, dar un rau mai mic decit alternativele (iar tinut sub control, la nivel minimal, poate fi util)!
Posted on 14 noiembrie 2010 la 2:17 pm.
@ Bogdan
„Statul este o organizatie mafiota, adica un rau, dar un rau mai mic decit alternativele (iar tinut sub control, la nivel minimal, poate fi util)!”
Cine si cum il va tine sub control. Cel care il va controla il va face util doar pentru el. Nu exista ceva care sa fie util pentru toti in acest caz.
Posted on 14 noiembrie 2010 la 7:02 pm.
Cetatenii! In Occident, dupa o sumedenie de experimente sinistre, oamenii au inteles ca statul nu este un zeu protector. Daca un numar suficient din locuitorii unei tari, intelege ca statul trebuie tinut sub control, (vezi tarile din nordul Europei), daca cei ca tine reusesc sa explice necesitatea limitarii statului , ar fi o sansa sa traim intr-o societate sanatoasa.
De exemplu, fie se va impune in constitutie o serie de limitari ale statului ( bugetul de stat sa nu depaseasca 10% din PIB, numarul de bugetari sa nu fie mai mare de 1%, etc.), fie toate aceste procente sint stabilite prin referendum la propunerea guvernului.
Eu nu cred ca poate exista „cea mai buna varianta”, ci mai degraba o dezbatere permanenta in privinta dimensiunilor si rolului statului- metoda democratica.
Ar mai fi varianta unei dictaturi a statului minimal (un model ar fi China). Nu cred in abolirea statului!
Posted on 14 noiembrie 2010 la 8:30 pm.
@Extra300
Excelent.
Si te completez (M. Eminescu): „Plebea de sus face politică, poporul de jos de jos sărăceşte şi se stinge din zi în zi de mulţimea greutăţilor ce are de purtat pe umerii lui, de greul acestui aparat reprezentativ şi administrativ care nu se potriveşte deloc cu trebuinţele lui simple şi care formează numai mii de pretexte pentru înfiinţarea de posturi şi paraposturi, de primari, notari şi paranotari, toţi aceşti plătiţi cu bani peşin din munca lui, pe care trebuie să şi-o vânză pe zeci de ani înainte pentru a susţine netrebnicia statului român”.
„Vreme trece, vreme vine/Toate-s vechi si noua toate…”.
Posted on 14 noiembrie 2010 la 9:51 pm.
@ Alexandra @ Extra300
Superbe cele doua citate. Si la obiect!
Posted on 14 noiembrie 2010 la 10:32 pm.
Eminescu rules!
Posted on 15 noiembrie 2010 la 12:28 am.
Botosani rules! 😀
Posted on 15 noiembrie 2010 la 1:38 am.
Da, cu totul de acord cu argumentele dumneavoastra. Piata libera pare a fi raspunsul, pedepsirea celor nepriceputi…doar asa se poate optimiza un sistem.
Posted on 15 noiembrie 2010 la 1:45 pm.
Cristi….
Am decis sa fac si eu pasul urmator…. un blog. Incep cu o discutie despre inflatie si cum ea ne afecteaza agregat negativ pe toti!
http://abciconomics.blogspot.com/
Posted on 15 noiembrie 2010 la 4:34 pm.
@ iconomics
Super tare.
Welcome in the club.
Te voi adauga la favorite.
Posted on 15 noiembrie 2010 la 9:57 pm.
„Cetatenii! In Occident, dupa o sumedenie de experimente sinistre, oamenii au inteles ca statul nu este un zeu protector.”
Or fi inteles, da’ e prea tarziu. Cel ce e chemat sa impuna constrangerea se situeaza el insusi in afara ei.
Iarasi nu pricep ce treaba au cei din nordul europei cu limitarea statului 🙂
Doar daca n-a fost ironica…
Posted on 17 noiembrie 2010 la 11:27 am.
Nici eu nu am inteles conceptul de stat minimal in China…!?
Posted on 17 noiembrie 2010 la 4:46 pm.
@Alexandra, compara liberatea economica din Hong Kong cu cea din orice tara europeana. Statul minimal nu are legatura cu forma de guvernamint.
@Ionut, compara Suedia din prezent cu orice tara europeana din sud (exceptind Cipru) si vei vedea ca au o „treaba”.
Posted on 17 noiembrie 2010 la 5:04 pm.
@ Alexandra @ Alex Nicolin
Sper sa se inteleaga… Ai si tu dreptatea ta, mai ales in ceea ce priveste serviciile eminamente publice (sanatate, educatie). Adica… aia saracii sa beneficieze si ei de niste firimituri.
Eu ma enervez din urmatorul motiv: de ce in Romania invatamantul superior este finantat de stat, e vai de mama lui si livreaza pe piata muncii orice, iar oamenii aceia care lucreaza in acest sistem de servicii publice se plang de salarii si de mai stiu eu ce?
De ce un specialist in achizitii publice de la PS 2 a facut o documentatie de doi lei si cine or fi fost desteptii care au atribuit reabilitarea termica a blocului meu unor indivizi care nu sunt in stare sa ia masura simpla a unui geam de termopan pentru un balcon? Astia sunt conectati de sistemul de formare profesionala continua, nu de invatamant superior, ca nu iti trebuie doctorat sa masori o lungime si o latime…
Si totusi, noi am vrea ca serviciile publice ar trebui sa dispara, si odata cu ele, si gigeii si margaretele ce si-au facut traiul pe spinarea contribuabilului…
In fine… ceea ce conteaza este ca administratia publica locala este plina de oameni prosti si fuduli, iar cea centrala este plina de barbati castrati si incapabili de a lua o decizie si de tipe infioratoare, as mai zice eu cum, da’ mi-e jena si carora nu le place sa munceasca.
M
Posted on 17 noiembrie 2010 la 6:32 pm.
@ Bogdan
Hong Kong nu inseamna China. Extrapolarea este mult prea fortata. Iar printre tarile din nord se numara si Finlanda, nu? care nu se incadreaza…Si apoi, chesta asta cu sudul si nordul…nu prea tine…
@ Melania
Exact ceea ce spuneam si eu – nu generalizam, nu eliminam administratia publica, ci o eficientizam – scoatem margaretele si gigeii care pasc margarete – desi asta pare o utopie…In legatura cu universitatile…hmm…chestie grea, ca doar aici se intampla niste circuite financiare solide…P’asta da, as liberaliza-o si eu, dar din simplul motiv ca nu oricine trebuie sa aiba o diploma…si oricum, burse se dau si in sistemul privat (asta daca un copil sarac este cu adevarat destept). Dar ar insemna ca muuuuulte fonduri date in aceste universitati sa nu mai fie, si multe numiri politice sa dispara etc.
Posted on 17 noiembrie 2010 la 9:32 pm.
@ Hong Kong este o provincie a Chinei… Iar clasamentul de mai jos se observa diferenta dintre nordul si sudul Europei:
http://www.heritage.org/index/Ranking
Danemarca, Finlanda si Suedia sint deasupra Spaniei, Portugaliei, Italiei, Greciei… si chiar a Georgiei!
Posted on 17 noiembrie 2010 la 10:36 pm.
@ Bogdan
Hong Kong este o chestie speciala, fiind o economie produsa in alte circumstante decat restul Chinei si preluata de China deja intr-un anumit stadiu…ca sa zicem asa. Faptul ca imi spui ca este o provincie a Chinei nu ma convinge nici un pic ca China are stat minimal in vreun fel…Hong Kong, ca SAR, aplica modelul de „minima interventie guvernamentala” inca din epoca coloniala, adica de dinainte sa fie parte a Chinei (’97). In prezent, statul sau de independenta judiciara si de autonomie (exceptand afacerile externe si armata) nu o fac parte a statului China, deci cam greu sa extrapolezi…Sistemul sau economic de tip „laissez-faire” („experimentul” cum il numea Friedman) intemeiat de englezi nu putea fi desfiintat de China decat cu pretul intregii colonii (bazata de comert & co). Asa ca, te rog, nu generaliza…China nu este un stat minimal…in nici o privinta!
Posted on 17 noiembrie 2010 la 11:03 pm.
@ Bogdan
Daa, frumos clasament… si Romania este la egalitate de puncte cu Franta…Si Spania (sud) deasupra Norvegiei (nord)…desi ai si tu o dreptate a ta, ca sunt multe din cele nordice mai la inceput. Cu toate acestea, indexul dupa care s-a realizat clasamentul (cele 10 libertati) este un indicator static, statistic, cantitativ si in nici un caz unul calitativ. Continutul indexului si cifrele defalcate pe fiecare tara in parte arata foarte multe despre relevanta libretatii…nu este neaparat o masura a lipsei de interventie a statului.
Posted on 17 noiembrie 2010 la 11:19 pm.
Cristi,
Merci, am mai scos un articol „Inflatie vs. Deflatie”.
Si daca ai timp, te rog sa votezi la sondaj, sunt curios sa aflu cum gandeste lumea blogurilor economico politice.
Chestia cu votatul la sondaj valabil tuturor cititorilor.
Merci
Posted on 18 noiembrie 2010 la 11:45 am.
No Comment « Comis Voyager says:
[…] gînduri de pe […]
Posted on 19 noiembrie 2010 la 5:38 am.
De acord cu @cornel si @Alex Nicolin care spune ca”
„Nu functionarul in sine este principalul vinovat, ci sistemul, incluzand aici cadrul politic, legal, cel institutional, precum si atitudinile prevalente in societate.
Sistemul este vinovat si functionarea sistemului depinde de proceduri si de motivarea functionarilor, promovarile, veniturile si sanctiunile.
Avem un sistem curuptibil, pentru ca nu a fost dotat cu proceduri, cu stimulente, cu criterii de evaluare pe care sa se acorde stimulentele si santiunile.
Sa luam ca exemplu un procuror.
Are salariu mare dar fix.
Ce interes are sa se puna rau cu infractorii periculosi sau cu sefii lui ierarhici, daca veniturile lui sunt aceelasi indiferent de cum da verdictul? Face dosarul si asteapta sa vada la ce nivel intervine infractorul sau cu ce atentii.
Riscurile la cere se expune nu sunt contrabalansate de masuri de securitate si de venituri proportionale cu riscurile.
Daca sefii lui ii sugereaza sa fie „bland” cu un acuzat sigur ca o sa dea curs sugestiei.
Un functionar cu functie de conducere este numit pe perioada nedeterminata, are venituri consistente, nu are responsabilitati, i se cere obedienta fata de superiori. Daca nu raspunde la comenzi este schimbat cu unul loial.
Daca prin proceduri la postul respectiv ar avea indicatori de performanta si veniturile ar fi dependente de indeplinirea lor, si daca nu ar putea fi schimbat decat motivat in conditile prevazute de lege, atunci si-ar permite sa aiba coloana vertebrala, pentru ca ar fi aparat de lege. Daca cineva ar incerca sa-l schimbe ar face apel la justitie.
Daca posturile de conducere ar fi acordate pe durata unui mandat si la expirarea perioadei postul sa fie scos la concurs, sa poata sa-l mentina daca nu exista candidati mai valorosi, atunci ar fi stimulat sa se perfectineze continuu si tinerii bine pregatiti ar avea sanse sa promoveze. Acum tinerii pot ocupa posturi daca se implica politic sau daca moare un sef.
In concluzie sistemul adminstratiei acum functioneaza pe principii militare sau comuniste pentru ca functionarea celor doua este similara.
Dupa ’90 nu s-a reformat nimic in sistemul admnistratiei, dar Blaga este laudat ca „l-a gestionat bine”.
Ca sa functioneze ca in tarile nord-europene, sistemul administratiei trebuie dotat cu proceduri, dar atunci lumea politco-interlopa nu ar mai putea sa-l utilizeze in scopuri personale si de grup.
Eu sustin de mult timp ca institutile, justitia si servicile secrete nu sunt reformate si nu functioneaza.
Posted on 19 noiembrie 2010 la 10:24 pm.
@bogdan
„@Ionut, compara Suedia din prezent cu orice tara europeana din sud (exceptind Cipru) si vei vedea ca au o “treaba”.”
Statul suedez e inca un monstru de socialism si interventionism. Asta in ciuda masurilor cu iz „liberal” luate in ultimii ani (care au fost luate pen’ ca se indreptau spre blocaj).
Posted on 19 noiembrie 2010 la 11:56 pm.
@Ionut, „e INCA”, dar spre deosebire de Romania (si de alte tari latine), suedezii au inteles ca statul trebuie limitat; atitudinea oamenilor din acea tara e in directia corecta… !
Decit sa ne certam p-aci, mai bine ne-am pune de acord asupra unor masuri pe care sa le sustinem in orice situatie si cu orice ocazie.
Posted on 20 noiembrie 2010 la 9:26 am.
@Bogdan
N-au inteles deloc: dovada cuantumul impozitelor.
Statul nu poate fi limitat (decat pe termen scurt). Deoarece este cel care „e chemat” sa impuna constrangerea coercitiva se situeaza el insusi in afara acesteia.
Masurile sunt „simple”: desfiintarea monopolului detinut de stat, prin opunerea acestuia unei alternative real private. Sigur, treaba cvasi-imposibila din moment ce statul tocmai contra inititivelor de acest gen lupta mai abitir.
Posted on 20 noiembrie 2010 la 10:46 am.
„Nu functionarul in sine este principalul vinovat, ci sistemul”
Perfect adevarat. Socialismul e imposibil (in sensul ca nu poate calcula economic). Iar statul e o insula de socialism (proprietate publica prin coercitie).
Iata de ce, si ingeri (100% benevolenti) daca punem in functii publice, rezultatul va fi acelasi. Mai trebuie ca ingerii sa fie si omniscienti (sa ghiceasca exact preferintele publice agregate si fiecare in parte).
Altfel cei pusi in functii la stat (in afara de rarele si pe termen scurt momente cand ghicesc preferintele oamenilor), vor avea tendinta inerenta (deoarece actioneaza in plin haos calculational) de risipire a resurselor (sau de distributie clientelara a lor) si de sub/suprautilizare a capitalului. Si toate acestea fara posibilitatea falimentului.
Posted on 20 noiembrie 2010 la 11:10 am.
@ionut
Statul- puterea nu are legatura cu socialismul si liberalismul.
El poate fi autoritar sau relativ democrat.
Socialism si liberalism se refera la gradul de implicare al statului in redistribuirea veniturilor.
In Romania si spatiul exsovietic se practica liberalismul salbatic. Ritmul de polarizare al societatii este mare. Averi colosale dobandite in timp scurt nu fac parte din socialism. Statul este autoritar, aproape la fel ca in socialism. A schimbat metodele.
Exista puteri dictatoriale care apara magnatii in numele stabilitatii, si puteri dictatoriale care-si apara pozitia la conducerea societatii invocand socialismul, stabilitatea sau interesul national.
Posted on 21 noiembrie 2010 la 12:36 am.
@Deceneu
Statul e este oricand si oriunde o insula de socialism. Chiar si acum 500 de ani. Pentru ca asta face: redistribuie veniturile. Altceva nu poate. Cum sa nu aiba legatura cu socialismul?
Teoria socialismului si capitalismului – H.H.Hoppe
„In Romania si spatiul exsovietic se practica liberalismul salbatic.”
Asta e manipulare. Cand avem cele mai multe taxe (reglementari,accizari, acreditari etc) taxe si sunt in top si la marimea lor, e incercare de manipulare sa spui in romania e „liberalism”.
„Averi colosale dobandite in timp scurt nu fac parte din socialism.”
: D Serios? Ba eu cred ca tocmai asta e semnul…
Posted on 22 noiembrie 2010 la 9:51 am.
@Ionut Socialismul are ca obiectiv nivelarea sociala, prin redistribuirea veniturilor in favoarea cetatenilor, prin politici de asistenta.
Cand capitalul domina si utilizeaza statul pentru interese proprii si statul redistribuie masiv veniturile in favoarea firmelor clientelei politice este o forma de liberalism.
Posted on 22 noiembrie 2010 la 10:28 pm.
@Ionut Socialismul are ca obiectiv nivelarea sociala, prin redistribuirea veniturilor in favoarea cetatenilor, prin politici de asistenta.
Cand capitalul domina si utilizeaza statul pentru interese proprii si statul redistribuie masiv veniturile in favoarea firmelor clientelei politice, este o forma de liberalism.
In Romania capitalul a confiscat statul.
Posted on 22 noiembrie 2010 la 10:29 pm.
@Deceneu, cind statul redistribuie e socialism! Cind statul redistribuie in buzunarele clientelei politice e „socialism pentru bogati” : corporatism !
In Romania statul a sufocat orice incercare de aparitie a pietei libere, distrugind competitia, inlocuind-o cu decizia arbitrara a functionarului corupt care imparte cu aliatul sau (clientul politic) prada luata cu forta de la cetateni , prin impozite!
Posted on 23 noiembrie 2010 la 9:45 am.
@Deceneu
„Cand capitalul domina si utilizeaza statul pentru interese proprii si statul redistribuie masiv veniturile in favoarea firmelor clientelei politice”, este o forma de fascism = socialism al corporatiilor”>.Sau corporatism. Sau finacialism cum e la momentul asta. N-are nici o legatura cu liberalismul…
„Socialismul are ca obiectiv nivelarea sociala, prin redistribuirea veniturilor in favoarea cetatenilor, prin politici de asistenta.”
In favoarea caror catateni? Si pe socoteala carora? Si care-s criteriile?
Si te inseli, incercarea de „nivelare sociala” nu e in favoarea cetatenilor, ci in defavoarea lor.
Posted on 23 noiembrie 2010 la 10:18 am.
Capitalismul este fundamentat pe JUSTITIE, pe corectitudine si ETICA, nu pe FURT sau coercitie.
Nu ai cum sa-ti furi caciula la infinit la fel cum nu poti sa te ridici la luna singur (ca Munchausen).
Wonderland-ul s-a terminat.
🙂
Posted on 23 noiembrie 2010 la 1:52 pm.
@ Deceneu
cand statul (si aici inteleg decizia politicii macro de orice tip) este in mana a x indivizi care beneficiaza si de aceste politici (furnizor si beneficiar in acelasi timp!), pe socoteala (banii) personajului colectiv (populatia / noi, restul!) asta nu este capitalism (si nici corporatism sau cum altfel s-o numi el). Se cheama dictatura (decizia a x persoane asupra restului). Si nu are nici o legatura cu liberalismul. Iar intr-o societate corporatista exista si eficienta capitalului investit, iar la noi nu se pune problema….
Posted on 23 noiembrie 2010 la 2:19 pm.
@Alexandra, corporatismul este inventia lui Mussolini si te asigur ca nu a avut nicio eficienta!
Posted on 23 noiembrie 2010 la 3:56 pm.
@Alexandra eu vad lucrurile in felul urmator:
Dictatura si democratia sunt forme ale exercitarii puterii.
Socialismul si liberalismul sunt curente ale politicii de adminstrare a economiei, in primul statul se implica mai puternic in al doilea se implica mai slab, adica poltici de stanga si de dreapta.
Cele 2×2 combinatii reprezinta patru forme de asociere a puteirii si a politicilor.
Sigur putem sa introduce in calcul si alte forme de politici, crestin democratia sau conservatorismul cu multiple ramuri radicale sau moderate, care sunt forme ce se situeaza intre socialism si liberalism.
In consecinta dictatura nu exlude socialismul sau capitalismul si noi am avut dictatura socialista iar prin America Latina sunt forme de autoritarism capitalist, model spre care se indreapta si Romania.
Posted on 23 noiembrie 2010 la 7:33 pm.
@Extra300 – Tu confunzi capitalismul guvernat de antreprenori responsabili si cu viziune pe termen lung, cu capitalismul spoliator practicat de iresponsabilii care vad doar in „fata nasului”.
@onut “nivelare sociala” nu e in favoarea cetatenilor
Ai interpretat termenul „in favoarea” = „in avantajul”.
In favoare cetatenilor nu inseamna si in avantajul cetatenilor pe termen lung.
Pe termen scurt este in avantajul lor.
Posted on 23 noiembrie 2010 la 7:43 pm.
Opina mea despre diferenta intre putere si politica
Posted on 23 noiembrie 2010 la 7:57 pm.
„Pe termen scurt este in avantajul lor.”
Da, in avantajul unora dintre ei adica a celor cu preferinta mare de timp. Dar nivelarea se face prin spolierea/talharirea celor cu preferinta scazuta de timp.
Si socialist-etatistii de toate orientarile (de stanga, dreapta, centru) sunt adeptii agresiunii.
Posted on 24 noiembrie 2010 la 10:27 am.
@Deceneu
Iar democratia este una dintre cele mai discretionare forme de guvernare, singurul criteriu de selectie in cazul acesteia fiind numarul.
In plus este si o notiune extrem de inconsistenta, contradictorie, care contine in structura sa interna samanta distrugerii: democratia poate disparea perfect democratic.
Posted on 24 noiembrie 2010 la 10:32 am.
@Cristi,
Te-ai pensionat? Vad ca nu ai mai scris de ceva vreme!
Eu am un articol nou.. te invit sa il comentezi!
http://abciconomics.blogspot.com/2010/11/suntem-saraci-din-cauza-suprataxarii.html
Posted on 24 noiembrie 2010 la 3:12 pm.
am citit sau auzit la radio deunazi ca Ministerul de Finante din Romania are mai multi angajati decat Ministerul de Finante din Germania – o tara de 4 ori mai mare si a 3-a economie a lumii.
Posted on 30 noiembrie 2010 la 5:25 pm.
@Morgan
Interesant de comparat si ratele de colectare pentru cele doua sisteme fiscale, ca sumele e oricum inutil sa le comparam 🙂
Posted on 30 noiembrie 2010 la 5:59 pm.
@ Morgan and Alex
Dar diferenta de salariu oare care ar fi?
Posted on 30 noiembrie 2010 la 6:02 pm.
@Cristian
E o intrebare cu multe variante de raspuns:
a)In raport cu salariul mediu din tara respectiva?
b)Cum e calculat salariul mediu in tara respectiva?
c)Care sunt veniturile nedeclarate pe langa salariu si care e provenienta acestora?
d)Cat ar trebui sa fie salariul pentru a atinge un nivel de eficienta comparabil?
Daca pentru (a), (b) si (c) birocratii care se ocupa de salarii ar putea schita, balmaji sau chiar ghici niste raspunsuri, la (d) sigur s-ar uita ca viteii la poarta noua. Orice raspuns vor da, acesta va fi invariabil gresit, pentru ca nu poate fi ghicit, intuit sau copiat, ci trebuie calculat, ceea ce pentru ei este evient imposibil. Daca vor realiza acest fapt ei vor incepe sa-si puna urmatoarele intrebari filosofice:
e)Cat trebuie sa fie rata de colectare a impozitelor? [suna un birocrat de la UE]
f)Cat de mari trebuie sa fie impozitele? [intreaba politicienii]
g)La ce folosesc banii stransi din impozitele? [50/50 se fura/se risipesc]
h)Atunci de ce se mai colecteaza? (rumoare, urlete si tipete – politico-pitecii se iau la tranta)
i)Dar care e rostul nostru? (ciolan invartindu-se prin aer pe muzica din „Odiseea Economica 2005-2008”)
Peste 100.000 de ani un astronaut caruia ii venea mare costumul presurizat, privind nedumerit Pamantul de pe Luna si exclamand in intercom: „Tulai doamnie, s-o gatat Autostrada Transilvania! No, merem cu masina la Rachitele” (tan-tanaaa)
Posted on 1 decembrie 2010 la 1:58 am.
Desi au trecut aproape 8 ani de la publicarea acestui articol se pare ca si in ziua de azi functionarul public perfect este inca un mit.
Posted on 3 iulie 2018 la 1:21 pm.
@ ROMASIG
Nu scriu articole de care să mă dezic peste ani. Aproape tot ce am scris aici vine după lecturi consistente și după rumegarea ideilor ceva timp.
Posted on 29 octombrie 2018 la 11:46 am.