Asistăm în momentul de față la o nouă încrâncenare politică ce a scos la iveală ”valorile” indiscutabile ale socialismului. Subiectul este unul de natură socialistă și reflectă intervenționismul statului în piața muncii (componentă a pieței libere). Politicienii români, incapabili să învețe ceva din lecția dură pe care ne-au servit-o din plin deceniile de socialism ”luminos”, devin părtinitori foarte rapid cu ”aducătorii de voturi” cărora le vând sloganuri ieftine cu privire la cât de atent și protector este statul.
De ce nu e nevoie de un cod al muncii și pe cine apără un astfel de cod? Codul muncii se adaugă obligatoriu oricărei înțelegeri directe între angajator (unde trebuie să facem o distincție clară între cel privat și cel public) şi angajaţii săi și reglementează toate ”anomaliile” sau „ticăloșiile” pe care angajatorii le-ar dori introduse în contractele de muncă (sau excluse din contractele de muncă): munca de probă, perioada determinată a contractelor de muncă, salariul colectiv, condiții colective de remuneare (concedii, prime, sporuri), concedierea celor care sunt incompetenți. Un astfel de cod este absolut inutil pe piața liberă unde contractul este legea părților și unde fiecare aspect trebuie negociat la sânge între angajat și angajatori. În această negociere atât angajatorul cât și angajatul pornesc de pe poziții egale: angajatorul are nevoie de competențele angajatului și angajatul are nevoie de proiectul antreprenorial al angajatorului. Deoarece există un interes comun (angajatul să se angajeze și angajatorul să angajeze forță de muncă), nimeni nu va fi discriminat în contract (cu condiția să fie atenți în negociere și în ceea ce semnează).
Codul muncii este însă mult mai interesant în cazul sectorului public unde FACTORUL POLITIC poate crea abuzuri pe care un antreprenor privat nu și le permite cu angajații săi (asta doar în cazul în care vrea să dea faliment). Toți cei care lucrează în sectorul public sunt interesați să nu rămână descoperiți la liberul arbitru al șefului (numit pe criterii politice şi nu de competenţă) și au nevoie de garanții legale cu privire la durata angajării (pe perioadă nedeterminată), durata perioadei de probă (cât mai scurtă) etc. Un astfel de cod nu se poate însă aplica diferențiat între sectorul public și privat. Cei care luptă pentru acest cod (politicienii, sindicaliștii de la stat) încearcă din răsputeri să îi atragă în luptă pe patronii privați sau pe angajații din sectorul privat.
Codul muncii este o temă de discuție pur socialistă (pune discuţia în termenii luptei de clasă) și reglementează intervenția statului între angajat și angajator (pe motiv că statul știe el mai bine problema ambilor). Codul muncii este o formă care distruge piața liberă și inițiativa privată obligând antreprenorii să își asume obligații mai multe (și drepturi mai puține) în fața unor angajati tot mai interesați să ia parte la profitul afacerii (mai multe drepturi) fără a-și asuma incertitudini mai mari (obligații mai puține). Capitalismul autentic este incompatibil cu astfel de inițiative. Cu cât cădem mai mult în logica socialiștilor, cu atât bunăstarea va întârzia să apară. Echilibrul dintre angajatori și angajați se exprimă direct prin contractul de muncă INDIVIDUAL. Codul muncii distruge acest echilibru și îl deplasează într-o direcție dorită de socialiștii (de regulă spre angajați care sunt mai mulți și pot da mai multe voturi), uitându-se răul pe termen lung pe care îl facem tuturor (mai ales angajaților) prin anihilarea sau cauterizarea oricărei inițiative private. Dacă punem mai presus interesul angajaților din sectorul public, interesul politic pe termen scurt (câștigarea alegerilor cu orice preț) distrugem complet bruma de sector privat care mai există, tăiem orice șansă antreprenorilor tineri gata să își înceapă o afacere și care, pe lângă faptul că sunt sufocați fiscal (pentru fiecare angajat trebuie să mai plătească unul), se confruntă și cu contracte de muncă setate în baza unui cod care îi încarcă de obligații costisitoare.
E dramatic că o țară ca România, care a cunoscut pe pielea ei falimentul socialismului, nu dă semne că vrea să se întoarcă mai mult cu fața spre piața liberă și spre capitalism. Ar trebui să luptăm să scoatem din piață genul acesta de intervenționism inutil, creator de corupție, sindicalism și birocrație, care generează ”nemuncă” și apără cu consecinţe grave drepturile unor care nu le merită. Dacă nu înţelegem odată că în capitalism contează cu precădere antreprenorul autentic (cel care angajează, riscă, are creativitate, caută oportunităţi de afaceri) şi punem preţ pe antreprenori setaţi pe proiecte cu statul, pe stat care administrează proiecte sau pe angajaţii care lucrează pentru stat vom sfârşi în acelaşi mod în care a sfârşit orice comunitate organizată pe principii socialiste. Câte falimente ale gândirii socialiste mai avem nevoie să mai experimentăm în această ţară pentru a pricepe că soluţia bunăstării este în altă parte? Până unde mai merge gargara şi minciuna socialisto-sindicală aducătoare de voturi şi putere? E păcat că se pierd generaţii întregi de potenţiali antreprenori care, fie se complac şi se resemnează, fie emigrează şi produc prosperitate pentru ei şi pentru alţii, în altă parte unde Codul Muncii e demult abolit (sau niciodată votat).
No Comments on “Inutilitatea codului muncii in piata libera”
You can track this conversation through its atom feed.
Domnule Paun, toata stima pentru atitudine si pentru stil! Oameni ca dumneavoastra nu vor ajunge probabil in guvern pe timpul vietii mele. De aceea in tara asta nu va fi mai bine cit eu inca voi trai. Politicienii nostri au nevoie sa dezbata la infinit despre metodele interventioniste ticluite de ei pentru „fericirea” poporului, iar poporul se bucura ca un catelus ca politrucii de toate culorile il scarpina intre cornite si-l mint frumos la televizor. Cum dumneavoastra si cei ce va inteleg sinteti in minoritate, cred ca multa vreme de-acum inainte lucrurile vor merge prost in Romania.
Posted on 8 martie 2011 la 11:39 pm.
Cristi, felicitari pentru un nou articol foarte bun!
Imi cer mii de scuze ca nu am mai comentat de ceva vreme – acum pregatesc niste materiale pentru facilitarea accesului pe piata muncii.
Nu stiu ce sa spun – dupa 7 ani de munca in imediata apropiere sau chiar in mijlocul domeniului „dezvoltarea resurselor umane”, cu experiente mai mult in privat, decat in public, observ aceeasi atitudine la majoritatea angajatilor din ambele sectoare: pozitia ghiocelului.
Schimbarea mentalitatii, de la socialism si protectionism la piata libera a muncii si la eliminarea „regulilor” de tip „cod al muncii” este o chestie care tine de educatie (copilul face ce vede acasa, uneori chiar mai bine decat parintii si profii), de cultura organizationala, de mentalitatea sefilor…
Eu nu cred ca e imposibila trecerea la o piata libera – ma gandesc numai la romanii care se adapteaza rapid la stilul asta de lucru cand ajung in alte tari. Dar, ca orice proces de schimbare de mentalitate, prima reactie este de rezistenta. Fara o informare si o educare a grupului tinta, e normal sa existe acest tip de reactie. Fara constientizarea adevaratelor beneficii, iar e greu. Fara o atitudine sustinuta de informare, constientizare si educare, si fara masuri care sa sprijine aparitia noilor locuri de munca, prin stimularea antreprenoriatului, e normal ca oamenii sa se teama si sa se tina cu dintii de inchisoarea lor de minima securitate.
Melania
Posted on 9 martie 2011 la 10:29 am.
Catel cu cornite? Vaaai,ce vaca sint! Cred ca mi-a scapat, voiam sa spun urechiuse.
Posted on 9 martie 2011 la 12:51 pm.
@ Marian Ganea
Troll idiot
Posted on 9 martie 2011 la 3:52 pm.
Domnule Paun,
Doar o singura situatie va propun spre analiza:
Esti trecut de 50 de ani esti un salariat bun ce isi cunoaste meseria foarte bine, care isi respecta munca si firmele pentru care ai lucrat si lucrezi.
Lucrezi intr-un domeniu matur ce necesita o pregatire profesionala riguroasa.
Din diverse motive, care nu tin de persoana ta esti concediat imediat.
Ce poti face acum?
Sa incerci sa te angajezi in alta parte? Pai spuneam ca domeniul in care lucrezi este matur, deci putine sanse la varsta ta.
Sa te reorientezi profesional?
Pai oare creierul tau mai dispune de aceleasi resurse pentru a invata totul de la 0 intr-un timp foarte scurt?Caci ai o familie de intretinut. Asa ca nu ai de ales decat sa te reorientezi catre un domeniu unde nu se cer prea multe studii.
Sa-ti deschizi propria ta firma de…un butic?
Pai ajungi si te intrebi de ce n-ai facut-o pana acum, si zici ca ai avut iluzia ca ai fost respectat de patron.
Acum ce riscuri are un patron?
Ce stie el sa faca? Cu cateva cunostinte antreprenoriale si ceva bani se va reorienta in permanenta de la un domeniu oportun la altul, in functie de ce e „la moda”.
Pai si atunci eu salariat la 20 si ceva de ani, cum pot eu sa mai fiu devotat patronului meu si sa muncesc cu mult spor?
Nu e mai bine sa-mi fac eu propria mea firma?
Insa oare putem fi toti patroni? Pai pe cine mai angajez eu?
De aici rezulta situatia actuala cu imperfectiunile ei.
Posted on 9 martie 2011 la 4:11 pm.
@ ion
1. Eu nu recomand nimănui o super-specializare și oricum dacă cineva se pregătește strict într-un domeniu e un risc pe care trebuie să și-l asume. Întotdeauna e bine să știi să faci mai multe lucruri nu doar unul singur și foarte specific. Orice individ are această problemă. Dacă fac o eroare în acest caz trebuie să fiu singurul responsabil de ea. Nu poate răspunde nimeni altcineva de o eroare ca asta.
2. Nu cred în domenii care nu dau șanse tuturor (inclusiv celor în vârstă). Antreprenorul din piața liberă (cel privat) nu are nici o problemă cu sexul, vârsta, culoarea pielii celui angajat. El se uită strict la competențe. Dacă le ai te va angaja dacă nu le ai nu te va angaja. El e interesat să discute cu tine și să îți accepte condițiile doar dacă REPREZINȚI VALOARE PENTRU EL. Dacă nu AI O PROBLEMĂ CARE e a ta și trebuie să rămână a ta nu a societății.
3. Da… antreprenoriatul rămâne o alternativă pentru cei care se văd ”respiniși” de piața liberă. Cu cât ai mai multă experiență, cu atât poți înțelege mai bine cum funcționează o afacere deci ai șanse mai mari de reușită. Nu poți deveni antreprenori dacă nu știi nimic și dacă nu ești dispus să îți asumi riscuri și incertitudini. Da… putem fi foarte mulți patroni. Cu cât mai mulți… cu atât mai bine. Cu cât performează mai mulți în rândul antreprenorilor privați, cu atât valoarea muncii (salariul) crește și ocuparea crește (șansa de a găsi un loc de muncă e mai mare).
Exclus ca STATUL să vină și să vă ofere o ”șansă” adică să vă angajeze el într-un post călduț pe potriva competențelor dumneavoastră unice. Sau să îl OBLIGE pe antreprenor să vă păstreze în postul respectiv, pe cheltuiala sa doar pe motiv că v-ați găsi greu de muncă (considerente sociale). Pentru că dacă face acest lucru, statul lovește în inițiativa privată și o omoară. Atunci când statul promite ceva el o face omorând altceva. Cu cât promitem mai mult angajaților cu atât îi omorâm pe angajatori. Iar în economia de piață românească nu prea avem mulți angajatori privați autentici. Și atunci orice promisiune a statului e deșartă și mincinoasă.
Posted on 9 martie 2011 la 4:29 pm.
@Cristian
Si totusi de ce se feresc patronii romani sa angajeze salariati in varsta de 45+ ani, chiar si bine pregatiti? Situatia e confirmata de fapte, desi teoretic nu ar avea nicio justificare.
Posted on 9 martie 2011 la 4:46 pm.
Omul nu este o masina, este un organism care nu functioneaza intotdeauna la parametri optimi si care se uzeaza in timp.
Nici eu nu sunt de acord cu statul social, care sa ofere ajutoare.
Insa propun 2 lucruri?
1. Orice angajat sa beneficieze de o parte din profitul firmei, evident corelata cu contributia acestuia la profit si dupa ce s-au scazut costurile riscului antreprenorului. Adica salariul sa nu fie unul fix. Iar patronul sa se multumeasca cu mai putin. In felul acesta un angajat este stimulat si corect tratat.
2. Sa beneficieze de o perioada de tranzitie suportata de angajator. Oricata bunavointa de reorientare si reorganizare ar avea-o un angajat, aceasta necesita timp, si un soc este greu de suportat.
Posted on 9 martie 2011 la 5:07 pm.
@ Alex Nicolin
Nu cred ca se poate spune ceva concret aici… E ca teza cu femeile platite mai prost decat barbatii. Tatăl meu a angajat unul de 24 de ani care l-a furat mai abitir ca un hoț de autobuz. După aceea a angajat unul de 47 de ani de care este foarte mulțumit.
Eu cred că e o teză falsă și că chiar nu avem nevoie de un cod care să oblige antreprenorii să acorde ”EGALITATE DE ȘANSĂ”. Știe cel mai bine antreprenorul de ce anume are el nevoie pe proprietatea lui. Nu poate statul să vină să îmi spună să plătesc un salariu minim menajerei mele care îmi face curat prin casă şi nici nu poate să mă oblige să o păstrez dacă nu îmi place de ea. Pe banii noştri şi pe proprietatea noastră AVEM VOIE SĂ DISCRIMINĂM asumându-ne integral costul acestui lucru. Dacă eu prefer un angajat de 25 de ani mai prost în locul unuia de 47 de ani mai deştept o fac pe costul meu.
Posted on 9 martie 2011 la 5:07 pm.
@ ion
Participarea la profit a unui salariat poate fi facuta si este facuta cel putin la nivel de management si asta doar daca actionarii doresc. Exista in practica ceea ce se numesc „stock options” adica actiuni care dau drept de dividend si nu drept de vot. Pe un manager (tentat sa creasca cheltuielile firmei in favoarea lui aprobandu-si masina de serviciu scumpa, laptop scump si alte facilitati) il pot plati cu un salariu fix si apoi sa ii dau un pachet de actiuni. Daca obtine dividend, adica profit pentru mine, obtine si venit personal (unul variabil deci).
Se generalizeaza schema si la nivelul tuturor angajatilor – participarea lor la profit. Oricum antreprenorul il plateste din profitul lui, atata timp cat salariul e un cost si scade veniturile (asumand ca profitul initial e exact venitul si nu avem alte costuri decat salariile). Deci exista o legatura intre profit si salariu.
Problema e alta: codul muncii il face partas pe salariat la DECIZIA ANTREPRENORIALA. Ii da salariatului mai multe drepturi care nu rezulta natural din relatia sa cu antreprenorul. Sunt drepturi la care antreprenorul va fi obligat chiar daca el nu poate sa si le asume. Ducand la extrem discutia putem avea urmatoarea situatie: un antreprenor isi face un calcul si vede ca nu poate plati decat 10 muncitori cu salariu cu 10% mai mic decat salariu minim ca sa fie profitabil in afacerea lui. Cum codul muncii il obliga la salariul minim el NU ISI DESCHIDE AFACEREA si in economie unii raman someri iar creativitatea antreprenorului ramane in stare amorfa. Asta e efectul pervers si ascuns al codului muncii si OBLIGATIILOR SALE PENTRU ANTREPRENORI.
Posted on 9 martie 2011 la 11:08 pm.
Din ceea ce propune @ion mai sus razbate clar o gandire etatist-interventionista. Atunci cand incepi sa te gandesti cu „ar trebui ca sa… [ceva legat de banii si proprietatea care nu-ti apartin]” deja avem o mare problema si ma tem ca omul nu intelege ca nimic nu „ar trebui sa” ci totul „se negociaza”.
Posted on 10 martie 2011 la 10:54 am.
Cristi, Sunt de acord cu multe din ideile tale dar nu si cu eliminarea totala a unui cod al muncii. Sunt de acord cu eliminarea contractelor colective, cu flexibilizarea fortei de munca. In lipsa unui super sigur loc de munca conationalii nostri vor fi obligati sa economiseasca bani pentru o potentiala zi neagra de mine. Asta este lucru bun. Problema liberalizarii totale ale codului muncii sta in situatia statului romanesc corupt si incompetent la toate nivelurile; nu suntem Norvegia sa avem oameni corecti si integrii, nu avem economie de piata libera, la noi omul nu este resursa principaa ce genereaza profitul ca atare echilibrul angajator angajat ce ar exista in mod normal intr-o economie de piata libera si sanatoasa nu exista.. in lipsa acestui echilibru .. trebuie mentinute anumite regului… si aici nu ma refer discriminari pozitive.. ma refer la eliminare discriminari negative. daca un stat reglementeaza ca un om va fi activ pana la 65 de ani, nu ti se pare normal ca acelasi stat sa asigure tuturor cetatenilor nediscriminarea pe baza de varsta.. ca exemplu? Ce te faci cu ziua de lucru de 8 ore? sau cu 5 zile lucratoare pe saptamana, sau cu concediu de odihna? Intr-o economie libera complet nereglementaa competitia dintre oameni dupa castig va genera un echilibru de piata unde se va muncii cat mai mult cu cat mai putin concediu de odina etc… incerc putin sa fiu avocatul diavolului doar pentru a exemplifica ca lucrurile nu sunt chiar asa de simpe precum pot parea.
Posted on 10 martie 2011 la 10:13 pm.
@ i conomics
Toate problemele enunțate de tine pot fi negociate fără a avea nevoie de vreun cod.
Dacă tu poți face în 8 ore ceea ce alții fac în 12 ore nu ai avea nevoie de ore suplimentare. Problema cu orele suplimentare e complicata și din perspectiva angajaților: unii lucrează ore suplimentare ieșind la țigări și cafea din 5 în 5 minute. Eu ca antreprenor nu pot controla un astfel de comportament și o astfel de ticăloșie. Vreau și eu un cod al muncii în cazul acesta care să scadă din timpul de muncă toată pierderea de timp pe care o face angajatul meu.
Cred că cel mai bine pentru toți e să îi lăsăm pe antreprenori și angajați să discute direct. Și nu e nici o ticăloșie acolo. Dacă atât poate angajatorul să ofere drept salariu pentru competențele respective asta este. Oricum angajatorul știe cel mai bine CÂT VALOREAZĂ în piață competențele mele pentru că el le combină apoi în servicii și bunuri pe care le poate vinde la prețul pe care piața îl acceptă și pe care numai el îl știe (dacă l-ar cunoaște angajatul acest preț, cum se formează el, cum funcționează piața poate că ar vrea să devină antreprenor nu salariat).
Posted on 11 martie 2011 la 4:36 pm.
@ Ion
Oamenii ar trebui sa se gandeasca la „supravietuirea” pe piata muncii si sa participe la formare profesionala continua. Ceea ce la noi de-abia ia nastere, in tarile vestice este o practica de peste 30 de ani. Competenta de a invata, competente cheie comunca tuturor ocupatiilor, a fost introdusa de CNFPA de prin 2008.
Se spune ca nu poti invata un caine batran trucuri noi… Eu vin si va zic ca depinde de cat de destept e cainele…
@ Cristi – ultimul comentariu
Codul e necesar pentru functionarii publici. In lumina ultimelor prevederi legislative adoptate – alea cu posibilitatea de a-i plati pe functionari din fondurile europene, cu contract de SERVICII!!! si de a-i lasa sa aiba activitati independente… Eu zic ca nici pentru ei nu mai e necesar.
Ti-am spus o data, si iti mai zic o data – codul muncii ne e necesar ca sa ne asiguram o sentinta la inchisoare confortabila…
Melania
Posted on 11 martie 2011 la 7:45 pm.