Asistăm încetul cu încetul la disoluţia statului pe fondul unor resurse prăduite şi deturnate conştient către interesul personal (nici nu se poate altfel). În ţările cele mai sărace ale lumii această disoluţie a îmbrăcat forme violente, în contextul transformării sistemelor socialiste în adevărate dictaturi de castă. În ţările „mai democratice” opoziţia socialistă luptă cu toate metodele non-violente să apere ceva ce nu are cum să fie viabil din punct de vedere economic. România nu face excepţie de la regulă. Criza a început să corecteze şi să sancţioneze această „lipsă de reforme structurale”, adică amânarea la nesfârşit şi cu multă înverşunare şi încrâncenare a retragerii statului din economie. Amânarea costă acum foarte mult pe cei care au apărat un sistem falimentar şi nu au găsit de cuviinţă să promoveze măsuri de stimulare a iniţiativei private în domenii în care statul nu are ce să caute: sănătate, educaţie, proiecte de insfrastructură.
În aceste zile asistăm la un vaiet prelung al celor nevoiţi să plece din sistem pentru că nu mai există reursele care să le asigure activitatea (multe dintre ele dijmuite chiar de ei într-o perioadă îndelungată de timp). La acest vaiet se adaugă lamentarea plină de „compasiune” şi „înţelegere” a socialiştilor care abia aşteaptă să ia locul socialiştilor din prezent şi să „corecteze” lucrurile, adică să ne îndrepte şi mai mult spre un faliment dovedit sigur al statului asistenţial.
E foarte greu să stabileşti, într-o economie etatizată cum este cea a României, dacă există sau nu într-adevăr resurse pentru menţinerea acestor activităţi medicale, sau altfel spus să defineşti criteriul economic pentru a le închide. Mai mult, conducerea comunistă (falimentară) a creat o serie de „facilităţi medicale” în locuri care mai de care mai „exotice” de care nu a auzit nimeni şi pe care puterile care s-au succedat nu au avut curajul să le analizeze şi să le decidă soarta: Spitalul din Domneşti, Spitalul din Comuna Gurahonţ, Centrul de Sănătate Bratca, Spitalul Comunal Truşeşti (şi lista poate continua). Soluţia nu este să creezi spitale pentru fiecare pacient ci să dezvolţi un sistem prin care pacienţii pot ajunge rapid la un sistem de calitate care să le garanteze sănătatea. Astfel de spitale aflate la marginea lumii nu au cum să atrage specialişti de renume mondial, să ofere servicii medicale avansate sau să asigure o siguranţă bolnavilor care le accesează. Au devenit de-a lungul timpului (datorită subfinanţării cronice) adevărate focare de infecţie care mai mult îţi complicau boala. Aceste spitale sunt atât de dărăpănate şi lipsite de igienă încât nici nu pot fi privatizate, acolo unde ar putea exista piaţă potenţială (investitorii privaţi fug de ele pentru că nu vor putea obţine niciodată autorizaţiile necesare pentru un spital, pe care statul în cazul serviciilor private le verifică la sânge şi cu mare zel).
Totuşi nu putem să nu remarcăm graba cu care se trece în România la „reformarea sistemului”. Înainte de a închide spitalele respective poate că era mai bine să dezvoltăm o infrastructură de drumuri şi de unităţi de salvare (primire urgenţe) dotate după standardele internaţionale. Mai mult, o astfel de „reformă” care, între noi fie vorba, este o simplă demolare de sistem, trebuia dublată de o reformă a sistemului fiscal prin care contribuţiile la asigurările de sănătate să poată fi orientate prin opţiunea fiecărui contribuabil către sistemul public sau către sistemul privat de sănătate. Sau măcar o plafonare a contribuţiilor de sănătate către sistemul public care să încurajeze angajaţi să opteze pentru sistemul privat într-o măsură mai mare. Ce să mai vorbim de injusteţea perceperii de contribuţii de asigurări de sănătate pe toate salariile pe care le câştigă un angajat (dacă ai mai multe locuri de muncă plăteşti pentru fiecare CASS deşi dacă te îmbolnăveşti şi preferi sistemul public nu vei avea norocul să stai în mai multe paturi sau singur în salon, ba mai mult va trebui să plăteşti din veniturile proprii să ai siguranţa că ieşi întreg din spital).
Atunci când se vorbeşte de asistenţa socială în România (inclusiv pe problema spitalelor) se uită trei lucruri fundamentale: 1. Fiecare individ trebuie responsabilizat pentru destinul său şi trebuie să depună maximum de efort pentru a supravieţui (altfel ne transformăm cu toţii în nişte legume care aşteptăm pe tătuc să ne dea apă); 2. Familia este şi trebuie să rămână principala componentă a strategiei de asistenţă socială a fiecăruia dintre noi (prezenţa statului care face azile de bătrâni ne îndeamnă să o lăsăm mai moale cu natalitatea şi cu numărul de copii din familia noastră); 3. Statul nu poate să îi ajute pe toţi niciodată (întotdeauna va lăsa pe dinafară pe majoritatea, de regulă cei aflaţi la marginea sistemului şi fără relaţii în interiorul său).
Sistemul de sănătate va avea de suferit pe termen scurt prin închiderea, comasarea sau transformarea acestor spitale. Noi cu toţii vom avea de suferit fiind menţinuţi captivi şi obligaţi să plătim un sistem public care nu oferă nimic. Măsura aceasta nu este însă o reformă adevărată atâta timp cât nu se încurajează sistemul privat să îşi dezvolte activitatea şi să preia din angajaţii trimişi în şomaj. Numărul spitalelor private va rămâne în continuare redus, specializările dezvoltate vor fi foarte restrânse iar concurenţa redusă va menţine tarifele ridicate. Investitorii vor fi ţinuţi departe de un sistem în care statul vrea să aibe el întotdeauna ultimul cuvânt de spus.
Câteva cifre legate de sistemul de sănătate privat:
-
În momentul de faţă în România, din cele aproape 200 de centre medicale, mai mult de jumătate sunt concentrate în Bucureşti;
-
Din cele 15 spitale private din România 3 sunt localizate în Bucureşti, numărul total de paturi asigurate de acestea fiind în jur de 1000;
-
10 spitale din cele 15 private sunt generale, restul de 5 fiind de specialitate (chirurgie);
-
Nu există spitale universitare private;
-
Nu există spitale de urgenţă private.
No Comments on “Agonia sectorului public de sanatate”
You can track this conversation through its atom feed.
E o mare porcarie ca se inchid aceste spitale. Nu se face o economie mai mare de 20 milioane lei adica vreo 5 milioane euro. In schimb se produc o gramada de probleme si necazuri celor ramasi pe strazi.
Si Boc a zis ca nu e importanta economia de bani la buget. Pai daca nu e importanta economia la buget si ea nu exista de ce s-au mai chinuit sa inchida niste spitale care mai aduceau si ele acolo niste alinare.
Posted on 10 aprilie 2011 la 3:30 pm.
Cea mai buna idee ar fi sa nu mai existe CASS-ul, mai bine spus sa poti alege intre a plati ptr. o asigurare de stat sau pentru una privata… Oricum la ce jale e in spiatale de stat, prefer sa merg la privat(chiar daca platesc) unde nici nu astept pe la usi, nici nu stau in mizerie, nici nu trebuie sa dau spaga si mi se vorbeste si frumos…
Posted on 10 aprilie 2011 la 7:07 pm.
@ Dorin
Poate ca nu se face economie dar macar nu mai se imbolnavesc oamenii si nu mai stau cu iluzia unui spital care nu e spital
@ andrei
In cazul acesta ceea ce platesti pentru sistemul public devine un fel de jecmaneala pe fata. Ca sa nu ii spun hotie. Ma mir ca atunci cand cineva ne fura de 10 lei in autobuz sarim ca arsi dar cand statul ne fura stam cuminti si acceptam situatia.
Posted on 10 aprilie 2011 la 7:31 pm.
Andrei, nu ai unde sa mergi la privat decat daca iesi din tara, privat in domeniul medical in Romania inseamna maternitati si dentisti, domenii unde nu mai apeleaza deja nimeni la stat desi „platesc” asigurare care teoretic acopera si asta.
Solutia pentru problemele care le are Romania cu sanatatea este simpla: eliminarea obligativitatii pentru plata asigurarilor sociale si de stat.
@Dorin: Tare mi-ar place sa te vad cum scoti bani din buzunar si le platesti singur salariile la „amaratii aia ramasi pe strazi”. Tu si cu Ponta, sindicalistii, analistii de pe Antene si Realitati, platiti voi daca tot va pasa asa mult de vreti sa luati bani de la altii.
Posted on 11 aprilie 2011 la 7:52 am.
Aveti dreptate cu desfiintarea. Nu exista medici adevarati nici la spitalele din resedinte de judet. Si atunci de ce sa platim functionarea unor astfel de spitale. Decat mult si fara rost, mai bine putin si ….. „bun”. E risipa in sistem, iar ce apare la TV cu pacienti decedati e demagogie. Pacientii mureau si inainte de desfiintare. Aceste spitale satesti sau mic urbane nu au nimic, nici personal si nici aparatura. Atunci de ce sa irosim bani? Ca sa trimita pacientii la altele mai mari? Dureroase sunt cazurile cand o sarcina e confundata cu o tumora. Dar astia sunt medicii care au ramas in Romania. Exceptiile sunt putine. Cei buni au plecat. Solutia sta tot in servicii medicale private. Am avut ghinionul sa stau prin spital. La Piatra Neamt, la spitalul judetean nu exista perdele sau jaluzele si vara este infernal. Cat despre toalete, mai bine le ocolesti. Asta e managementul din sistem. S-a furat la greu. S-a cumparat tomograf care mai mult sta, precum si aparatura diversa care nu a fost folosita niciodata. Poate ne spune Bradisteanu, Oprescu si toata tagma de hoti care a condus sistemul medical.
Posted on 11 aprilie 2011 la 9:26 am.
Am zis: http://ecol.ro/content/sanatatea-nu-este-bun-public
Posted on 11 aprilie 2011 la 10:29 pm.
Cristian, de acord ca sistemul de sanatate de stat este o porcarie, ineficienta si risipa banilor fiind evidente. Insa cum s-ar putea trece la un sistem integral privat de sanatate? In cati ani? Care ar fi etapele? Daca toti ne-am permite asigurari private banuiesc ca nu ar fi o problema. Ce facem insa cu cei care nu isi permit? Exista exemple de tari in care este functional un sistem privat de sanatate?
Posted on 12 aprilie 2011 la 9:22 am.
@ Alex Nicolin
Ar putea fi un bun public dacă cei care doresc acest lucru şi-l asumă şi plătesc pentru el. Nu poate fi bun public pe banii altora. Adică nu pot plăti unii pentru ca alţii să beneficieze de acest bun public. Până la urmă e ca în asigurări.
Posted on 12 aprilie 2011 la 9:37 am.
@ frunza
Deocamdata noi nu am trecut la nimic. Mimam reforma in acest sistem.
Dovada:
1000 de paturi in spitalele private
133.000 de paturi in spitalele publice
Masura urgenta: deducerea 100% a contributiei la sistemul de asigurari private de sanantate. Sa pot alege eu singur unde vreau sa directionez banii. Sau cel putin sa plafonam contributia la sistemul public (maxim de atat pe individ nu sa ii luam un procent din venitul sau indiferent de cat de mult sau putin cheltuieste el in sistemul public de sanatate).
Cu un astfel de sistem in care intrarile de resurse au devenit CERTE si nu sunt sanctionate de cel care le plateste daca sunt cheltuite prost cei din sistemul de sanatate pur si simplu isi bat joc de aceste resurse (achizitiile publice cele mai nesimtite s-au facut aici).
O alta masura: obligarea sistemului public de sanatate sa foloseasca SEAP pentru toate achizitiile lor.
Si mai sunt si altele. IMPORTANT E SA VREI!
Posted on 12 aprilie 2011 la 9:41 am.
@Paun Cristian
„Ar putea fi un bun public dacă cei care doresc acest lucru şi-l asumă şi plătesc pentru el.”
Daca toti si-l asuma si platesc voluntar pentru el nu mai e public! 😀 Eventual inseamna privat de inters public, ceea ce-i cu totul altceva…
Posted on 12 aprilie 2011 la 10:44 am.
@ ionut
Asa e… Devine un bun privat de interes public.
Aveam in cap aceasta nuanta.
Posted on 12 aprilie 2011 la 11:06 am.
@Paun Cristian
Sunt convins, esti unul dintre putinii capabili sa inteleaga o nuanta. Si cine mi-a urmarit aparitiile si comentariile de pe „blogosfara” stie ca nu fac complimente gratuite…
Mai este insa o nuanta (in opinia mea) foarte importanta: dihotomia bun public-bun privat e una falsa, dar sustinuta cu ardoare de adeptii statului si care, din pacate, lasa larg deschisa poarta interventiei guvernamentale.
Posted on 12 aprilie 2011 la 11:20 am.
@ ionut
Atata timp cat statul distorsioneaza proprietatea prin tot felul de interventii (de la impozit pana la sacrificarea „democratica” a proprietatii tale pe altarul infrastructurii de interes public) e greu sa mai spui cat de privat e un bun. Mai ales ca el este intotdeauna evaluat in bani, care au devenit un bun public 100% care serveste cu precadere unor interese private. Evident ca intentia socialistilor este sa se piarda cat mai mult din esenta proprietatii private tocmai pentru ca sistemul lor se bazeaza pe calcarea in picioare a acesteia si transferarea bunurilor din buzunare private in alte buzunare private prin intermediul unor bunuri si servicii publice.
Bunurile care conteaza economic nu pot fi decat private.
Posted on 12 aprilie 2011 la 9:49 pm.
Constat cu neplacere ca reforma condusa de un UDMR-ist nu restructureaza nici o facilitate medicala din Harghita si Covasna. Oare locuitorii acestor judete nu sunt frustrati ca la ei nu se „restructureaza” sistemul medical?
Posted on 13 aprilie 2011 la 10:31 am.
@Paun Cristian
Si mai mult: „banii” actuali, astia „legal tender”, sunt pur si simplu falsuri, adica furt de proprietate.
Posted on 13 aprilie 2011 la 1:39 pm.
referitor la banii actuali, legal tender and shit vezi:
http://horea-m-analizatehnica.blogspot.com/2011/04/fondatorul-liberty-dollar-gasit-vinovat.html
Posted on 13 aprilie 2011 la 2:11 pm.
In orice s-ar baga statul, mai devreme sau mai tarziu se transforma intr-un mare rahat. Fie ca vorbim de sanatate, educatie, siguranta cetatenilor sau producerea de energie electrica.
Reforma spitalelor doar va intarzia putin prabusirea sistemului sanitar etatist. Urmeaza pensiile.
Posted on 13 aprilie 2011 la 10:54 pm.
@mobotu
Asta-i pentru naivii care inca mai cred in imaculata conceptie a statului vazut ca organizate care apara interesele cetatenilor, bla, bla, bla etc.
Posted on 14 aprilie 2011 la 11:29 am.
„The state is the coldest of all cold monsters. Coldly it lies, too; and this lie creeps from its mouth: ‘I, the state, am the people.'”
But the state, more than anything, is not the people. If it has broken its bounds, usurping the private sphere, it is a destroyer of peoples. Whatever the state says, warned Nietzsche, „it lies – and whatever it has, it has stolen. „
Posted on 16 aprilie 2011 la 5:14 am.
frunza: „Ce facem insa cu cei care nu isi permit? Exista exemple de tari in care este functional un sistem privat de sanatate?”
Solutia ar fi o cotizatie minima obligatorie pentru toti cetatenii (ex. 1% din venituri), din care sa formeze un fond social de sanatate pentru cei „care nu isi permit”.
Posted on 15 mai 2011 la 2:45 pm.