Neosocialiştii nu mai ştiu ce să facă pentru a da o justificare virtuţiilor intervenţiei statului,  fără prea mare succes, în mijlocul turmei “ticăloase” de oameni. Conform definiţiei furnizate de nişte academici socialişti de origine germană (Arne Heise ar fi unul dintre ei) din a căror “opere” răzbate un intervenţionism mai ceva ca cel pe care l-a cunoscut economia planificată sovietică, statul social este acel stat care ne oferă protecţie împotriva a 5 riscuri:  bătrânețea, boala, șomajul, accidentarea și sărăcia. Statul bunăstării, în opinia acestor socialişti, ar fi acel stat care, pe lângă cele cinci riscuri de mai sus, instaurează “acțiunea legitimată democratic la nivel macro- și microsocietal pentru realizarea unei societăți incluzive și participative” (citat din această sursă). Evident că neosocialiştii nici nu vor să mai audă de statul asistenţial care este perimat ca şi concept (continuă să inventeze noi concepte care în fond înseamnă acelaşi lucru).

Toate aceste concepte sunt praf în ochi şi lipsite de cel mai elementar fundament economic, juridic, social din următoarele motive:

  1. Atât definiţia statului social cât şi definiţia statului bunăstării se bazează pe o listă de “riscuri” scoase absolut arbitrar dintr-o pălărie mare de riscuri cu care se confruntă un om pe parcursul vieţii sale. Nu există nici un argument solid la aceşti socialişti care să ne justifice nouă de ce în listă nu mai pot intra şi alte riscuri la fel de grave pentru noi: riscul de a nu-ţi găsi perechea potrivită în viaţă, riscul de a nu avea copii etc. Mai mult, nu prea e clară distincţia faţă de statul asistenţial care se ocupă şi el de aceleaşi probleme. Nu se înţelege prea clar din aceste definiţii nici rolul statului în materie de educaţie.
  2. Statul bunăstării suferă de o problemă în plus pentru că introduce în discuţie ideea de “societate incluzivă” şi “participativă”. Cei doi termeni sunt la fel de subiectivi şi arbitrari. Ceea ce ar fi incluziv şi participativ pentru România s-ar putea să nu fie la fel şi pentru Groenlanda (unde izolarea naturală e mai mare). În plus, nu toţi indivizii sunt la fel de incluzivi şi participativi într-o societate (poate unii chiar nu doresc să facă acest lucru).
  3. Problema gravă este că statul bunăstării înseamnă intervenţie cu forţa pe proprietatea noastră, agresiune fără oprelişti din partea unora în favoarea altora. Atunci când poate ai doar o pâine pe masă şi de această pâine depinde fundamental existenţa ta şi a familiei tale (obţinută cu trudă personală), statul bunăstării poate intra cu forţa peste tine în casă şi îţi poate lua această pâine din faţă obligându-te să fii “incluziv” şi “participativ” (ferească Sfântul să ridicaţi tonul sau pumnul);
  4. Incluziunea şi participaţiunea acţionează întotdeauna într-un singur sens, de cele mai multe ori cel dorit de stat. Socialiştii nu mai prididesc să ne vorbească despre nevoia de a fi solidar social însă trec cu vederea faptul că ea ar trebui să acţioneze în dublu sens (ce mult ne dorim ca atunci când trudim din greu pentru nişte bănuţi cel cu care suntem forţaţi să fim solidari social să vină să ne aducă măcar un pahar cu apă).
  5. Problema fundamentală a statului social / bunăstării / asistenţial rămâne aceea că nu există nici o garanţie că riscurile de care ne vorbesc toate aceste “concepte” ar fi mai bine acoperite de către stat şi nu de fiecare dintre noi în parte. Când ne promovează binefacerile acestor sisteme etatiste, socialiştii nu prea au argumente să răspundă de ce nu ar fi mai bine să îl lăsăm pe individ să se ocupe singur de bătrâneţea sa, bunăstarea sa, sănătatea sa. În fapt, întotdeauna interpunerea statului în relaţiile inter-umane s-a transformat natural într-o birocraţie sufocantă (nevoia de a-l controla pe celălat birocrat pentru a vedea că face lucrurile bine) şi într-o corupţie de necontrolat. Serviciile sociale administrate de stat au fost şi vor rămâne întotdeauna mai greoaie, mai scumpe şi mai proaste din punct de vedere calitativ. Încetul cu încetul, statul ne-a demonstrat că este incapabil să se ocupe corespunzător de copii, de bătrâni, de sănătate, de educaţie. Iar dacă o face, o face cu costuri imense care au ridicat datoria publică la maxime istorice. Istoria modernă demonstrează fără putinţă de tăgadă cât de ineficiente sunt intervenţiile statului inclusiv în zona serviciilor sociale. Atâta timp cât serviciile sociale de stat sunt percepute cu forţa din bunăstarea noastră cel care le administrează va avea un imens hazard moral. De aceea este fals să credem că statul se comportă ca un asigurator privat pe care voluntar îl caut în piaţă (iar dacă nu îl caut dă faliment). Lipsa de faliment al statului social a făcut ca proiectele acestuia să devină lipsite de orice noimă economică şi să nu mai ţină cont de resursele existente.
  6. Statul social / statul bunăstării produc modificări esenţiale în societate care sunt mult mai haotice decât ar fi lipsa lor din viaţa noastră. Pentru că foarte mulţi credem în ce poate şi cât poate face statul pentru noi, ajungem să nu mai facem copii (doar are grijă statul la bătrâneţe de noi), ajungem să nu ne mai întemeiem familii, să trăim clipa şi momentul fără a acumula prea mult şi consumând totul într-o manieră egoistă. Prezenţa statului social în viaţa noastră ne alterează complet responsabilitatea individuală pentru tot ceea ce întreprindem. Ajungem să vânăm stimulentele statului, să trăim pentru ele şi să uităm de unde poate veni cu adevărat bunăstarea noastră. Ajungem să iubim traiul pe spinarea altuia şi să ne dăm unii în cap altora pentru a ne apăra dreptul de a fi asistaţi de stat.
  7. O altă inepţie a socialiştilor ar fi că “statul bunăstării este favorabil economiei de piață, nu și societății de piață, adică a aplicării regulii profitului economic în toate ariile care produc bunuri publice” (citat de aici). Trebuie obligatoriu să existe astfel de calcule pentru că altfel scoţi intervenţia statului în afara resurselor existente. Tocmai acest gen de abordare a adus în stare de faliment majoritatea ţărilor dezvoltate. Serviciile publice au ajuns să fie produse fără ca cineva să facă un calcul şi să vadă dacă nu cumva ele ar putea fi produse cu costuri mult mai mici de piaţa liberă. Dacă nu folosim un criteriu economic într-o lume în care resursele SUNT LIMITATE vom ajunge foarte curând (deja se întâmplă) ca intervenţia statului să ne coste aproape totul (nu e întâmplător faptul că românii plătesc cam 80% din veniturile lor unui stat care îi tratează cu spatele).

Neosocialistul nu ezită să promoveze un sistem social bazat pe control şi imixtiune în proprietatea şi intimitatea noastră pretinzând că ştie el mai bine ce e mai bine pentru noi. Acest lucru este complet împotriva firii şi anulează ceea ce ne defineşte ca fiinţe umane inteligente mai presus de animale şi plante: liberul arbitru şi conştiinţa de sine. Neosocialiştii evită sistematic  să clarifice în dezbaterile lor rolul de agresor al statului în această alocare de resurse care atentează fără vreo logică la bunăstarea noastră pentru a crea o “bunăstare medie” şi o “egalitate de şansă înţeleasă greşit drept egalitate de rezultate între indivizi dotaţi inegal de la natură”. În final, în loc să avem bunăstare de pe urma intervenţiei statului (de orice tip ar fi el), ajungem să fim la fel de săraci cu toţii şi datori vânduţi pe durata a câtorva generaţii.


0 comentarii la “Statul social, statul bunastarii sau statul asistential”
  1. Captain Morgan a spus:

    o sa postez si aici citatul de pe Critic Atac pt ca mi se pare fabulos. Marxism in esenta pura: “Glorificarea muncii prin opoziţie cu nemunca are însă o miză mai profundă, care urmăreşte legitimarea exploatării. Etica muncii e o creaţie capitalistă, menita să deghizeze relaţia frustă de producţie prin crearea unui set de valori care să transforme munca dintr-o necesitate economică traumatizantă într-o obligaţie morală”

    http://www.criticatac.ro/7652/retorica-orwelliana-a-statului-asistential/

  2. Logosfera.ro a spus:

    Socialistii si etatistii pornesc de la premisa ca exista, in mod practic (nu doar teoretic) oameni (cei ce conduc) care, aflati la sute de kilometri de alti oameni (cei ce sunt condusi) ce-i mai bine pentru acestia. Nu e ca in cazul parintilor care stiu ce e mai bine pentru copii lor. E ca si cum un parinte care nu si-a vazut copilul de cativa ani, nu stie unde locuieste si ce structura psihica si mentala are se apuca sa-i faca planul pe urmatorii ani avand ca singura informatie varsta.

    Etatistii nu-si dau seama de ipocrizia in care se afla. Daca oamenii de rand au nevoie de cineva (de ei) ca sa duca o viata frumoasa, de ce n-ar avea si etatistii la randul lor nevoie de altii care sa le spuna cum si cand sa-si traiasca viata, iar acestia la randul lor sa aiba altii care sa le spuna cum sa-si traiasca viata si sa-si cheltuie rezultatele muncii lor? Si tot asa… la infinit. Etatistii isi inchipuie ca nu vor ajunge niciodata la “munca de jos” (adica sa le spuna altii ce sa faca) si ca vor ramane permanent in turnul lor de fildes de unde-si vor arunca semintele de intelepciune catre fraieri. Asta e adevarul: etatistii cred ca populatia e proasta si ignoranta. La cati pun botul la propaganda lor, parca-ti vine sa le dai dreptate. :)

  3. Captain Morgan a spus:

    Azi am fost la ANOFM sa depun declaratia (obligatorie, altfel amenda 2000 RON) precum ca facem angajari. Teoretic agentura asta trebuie sa ajute economia (someri si firme deopotriva). In 7 ani ei nu mi-ai trimit nici macar 1 (unul) singur candidat! In conditiile in care ei au monopol prin lege,si anume obligativitatea tuturor firme care fac angajari sa publice la ei anunturile, toate firmele de recrutare si job engine-urile din RO ar trebui sa dea faliment. :) Oricum obligativitatea firmelor de a apela la ei este aberanta. In fine…
    Faza interesanta e ca era cam tarziu (vineri, ora 2) ma gandeam ca inchid si-i ii zic amploaiatei “sper ca nu am ajuns prea tarziu”. la care tanti: “programul e pan’ la 4:30″. Am ramas perplex timp de 1 sec stiindu-le obiceiurile de ceva timp si am intrebat-o “cum? vinerea?” la care duduia in cel mai bugetivor stil mi-a raspuns “mdeah…”. Suparare mare la amploiatii de la ANOFM, o fi pus Lazaroiu biciu’ pe ei. :)

  4. BladHaund a spus:

    @Captain Morgan, fabuloasa exprimarea “munca, o necesitate economică traumatizanta”.

    Exprima esenta burtismului la soare, pica para malaiata in gura asistatului.
    Cine-i obliga, frate, sa munceasca?! Ii opreste cineva sa stea degeaba si astfel sa ne scuteasca de prezenta lor?!

  5. Captain Morgan a spus:

    @BladHaund
    problema nu e ca stau degeaba ci ca nu ne scutesc de prezenta lor :)

  6. Captain Morgan a spus:

    am mai pus asta intr-un post anterior dar mi-a placut si cu voia lui Cristi o sa ma repet

    cu dedicatie, fara numar, pentru tovarasa Victoria Stoiciu “tara noastra are o datorie: aceea de a munci. s-a muncit prea putin s-a muncit prea razlet.” “munca este cel mai bun dezinfectant al tuturor neajunsurilor morale”
    Nicolae Iorga http://www.youtube.com/watch?v=PMAk5cJ_Vm4
    Al naibii Iorga asta cum facea el propaganda capitalista si ii spala pe creier pe proletari :)

  7. John Galt a spus:

    “statul social este acel stat care ne oferă protecţie împotriva a 5 riscuri: bătrânețea, boala, șomajul, accidentarea și sărăcia.”

    Just a quick note: statul social al lui Arne Heise pleaca de la premize total gresite. Cele 5 nu sunt “riscuri”, sunt CERTITUDINI. :D

    Heise e o simpla victima. Cum sunt toti socialistii, de fapt.

  8. Paun Cristian a spus:

    @ John

    Exact… nu sunt toate riscuri.

    RISC = probabilitatea ca un eveniment din viitor să se producă și să ne aducă un prejudiciu. Conform F. Knight risc este acea situație decizională în care poți asocia această probabilitate și ea e diferită de 1 (certitudine) sau de 0 (incertitudine). Las deoparte că probabilitatea poate fi obiectivă (adică o pot determina cu acuratețe cum ar fi probabilitatea unei cifre de pe fața unui zar) sau subiectivă (probabilitatea unui accident rutier).

    Cel puțin un eveniment de acolo e CERTITUDINE (bătrânețea). Restul pot fi tratabile ca riscuri însă ele sunt ASIGURABILE în privat mult mai eficient și mult mai bine. Asiguratorul privat poate da faliment dacă mă păcălește. Asiguratorul numit stat nu poate da faliment și de aici hazardul moral tocmai să nu îmi ofere protecție ci foarte multă minciună. Iar socialiștii este clar de ce iubesc ”asiguratorul” numit stat și o tot dau înainte cu ticăloșia asiguratorilor privați. Ei nu pot ajunge niciodată asiguratori privați că ar da faliment imediat prin competențele pe care nu le au. Și atunci nu e mai bine să nu existe faliment.

    Nu vedeți că le e frică ca naiba de profit, criteriul economic, eficiență economică și alte concepte de genul ăsta. Pentru că ele până la urmă înseamnă faliment dacă nu le îndeplinești. Și atunci ce și-au zis: hai să creăm o lume (ei i-au spus statul bunăstării) în care să scoatem lucrurile astea din politicile publice. Și iar ne întoarcem la Epoca de Aur în care făceam prin politici publice combinate fără rost care la final au sfârșit în a fi tăiate și vândute la fier vechi.

    Oamenii aceștia chiar nu își dau seama de cât rău fac românilor scuipând mizeriile astea în spațiu public și îmbrăcându-le în poleială.

  9. ionut a spus:

    Inca o notita: asigurarea obligatorie nu e asigurare ci taxa.

  10. ionut a spus:

    Intr-o lume marcata de principiul raritatii resurselor e evident ca organizatia care nu se poate ocupa, in lipsa posibilitatii efectuarii calculului economic, decat cu risipirea lor (exceptand cazurile rarisime, punctuale si ca atare irelevante cand birocratii ghicesc alocarea corecta), adica statul, nu poate avea, ceteris paribus, un comportament economic. Ca economia (alocarea optim/rationala a resurselor) nu poate insemna, concomitent, si risipa acestora. Problema insurmontabila ce apare in cazul birocratului aflat intr-o functie publica este ca nu-l poti face, efectiv si spre deosebire de proprietarul privat, partas la pierdere (decat, eventual, cel mult poate suferi o pedeapsa administrativa).

  11. Paun Cristian a spus:

    @ ionut

    Altfel spus, protectia pe care ne-o ofera statul este doar aparenta pentru ca atunci cand produce pierderi din deciziile eronate pe care le ia ele se rasfrang tot asupra noastra pentru ca statul nu le preia (nu poate da faliment). Cand aceste pierderi (greșeli) iminente generate de hazardul moral și implicarea indirectă în problema a statului devin sistematice, noi platim și mai mult pentru ca birocratul își vrea banii (salariul, comisionul, obolul, șpaga) indiferent de rezultat (doar bine țipă socialiștii că nu are ce căuta criteriul economic în politicile publice).

  12. Alexandra a spus:

    @ Cristi – in legatura cu raspunsul dat la @John:
    Depinde de ce parte a ….esti pozitionat! Batranetea nu este neaparat o certitudine. Poate fi si un risc…daca ajungi la batranete (adica reusesti…iti iese schema…) si trebuie sa incasezi pensia (de la stat)??? Este un risc?!

  13. Paun Cristian a spus:

    @ Alexandra

    Dacă nu există un eveniment de forţă majoră sau accident în viaţa noastră (care sunt riscuri asigurabile) cu certitudine 100% vom îmbătri cu toţii. Cu certitudine nu rămânem tineri ci vom deveni bătrini şi vom muri. Vorba aia: cele mai certe elemente din existenţa noastră sunt moartea şi impozitele.

    Bătrâneţea nu e un risc. Ce vor însă să spună socialiştii prin bătrâneţe este altceva (evident ascuns sub mantia asta a ideii “bătrâneţea, povară grea”). Riscul ca tu la bătrâneţe să rămâi fără resurse suficiente. Asta după ce ţi-ai trăit viaţa cum ai vrut, responsabil sau nu. Şi atunci statul într-un mod absolut aberant “egalizează” comportamentele tuturor indiferent de cât de leneşi, largi la pungă, cheltuitori, risipitori sau nu am fost cât am trăit.

    Şi în acest fel, pensia de la stat devine ceva hidos, ciudat, atipic şi contrar oricărei legi a firi. Prin efectele sale perverse se ajunge la o societate conectată exclusiv la un stat ce minte mereu iar la ananghie se salvează primul (nu întâmplător primele care au fost tăiate au fost tăiate pensiile iar cine vine cu teza că tăierea a fost ilegitimă spune prostii).

    Recomandare: NU VĂ LĂSAŢI ÎN GRIJA STATULUI ASISTENŢIAL, SOCIAL SAU AL BUNĂSTĂRII! Abţineţi-vă de la consum pe cât puteţi, împrumutaţi-vă cât mai puţin şi plătiţi cât mai puţine impozite statului.

  14. Alexandra a spus:

    @ Cristi
    Aoleu……….
    Mai ai simtul umorului?!

  15. Vlad Radoi a spus:

    In perioada pe care o traversam acum multe state isi pot schimba vocatia, doar ca nu ne dam seama in timp real.

Comentariul tau


9 × doi =