Trăim vremuri grele şi complicate din care înţelegem tot mai puţin. Avem tot mai mult sentimentul că suntem în derivă şi complet lăsaţi la discreţia unor politicieni care încă ezită să recunoască falimentul politicilor publice (mai ales cele legate direct de politica monetară) şi să recunoască imensa pagubă produsă pieţei private şi capitalului privat de această producţie de bani din nimic. Durerea şi disperarea cu care tot mai mulţi ies în stradă să îşi „spună păsul” nu anunţă nimic bun pentru perioada următoare.

Ceea ce trăim astăzi nu este un fenomen izolat şi uşor de îndepărtat. Este o suită de complicaţii şi de probleme apărute şi expandate cu buna ştiinţă a celor care guvernează statul modern şi care de la butoane aleg să interfereze periculos de mult cu proprietatea privată. Singurul vinovat de această criză este intervenţionismul statal în piaţa capitalurilor, monopolul asupra banilor şi confuzia evidentă pe care intervenţioniştii o fac de la Keynes încoace între BANI (produşi din nimic şi cu un cost mult sub cel al unui sul de hârtie igienică) şi CAPITAL (rezultat exclusiv dintr-un proces de abţinere de la consumul prezent de bunuri şi servicii).

Statul şi nu piaţa liberă a creat şi apoi a apărat o serie de privilegii pentru sectorul bancar pe care l-a dezvoltat şi l-a pervertit după chipul şi asemănarea sa:

  1. Rezerva fracţionară: este un privilegiu prin care băncile comerciale înşeală deponenţii care depun banii la vedere în conturile băncilor. Bancherii, văzând cum fonduri importante sunt păstrate de deponenţi în conturile lor curente, s-au gândit că ce folositor ar fi să îi pună în mişcare (de cele mai multe ori în profitul lor dar şi al statului care îi păstoreşte şi care le propune titluri de stat cu dărnicie pentru a folosi apoi acei bani în scopuri „nobile” justificate de „interesul naţional”). Rezerva fracţionară permite băncilor comerciale să împrumute în acelaşi timp banii depuşi la vedere şi altora şi să participe activ la procesul de creare de monedă din nimic. După ce orice cantitate nouă de monedă este creată din nimic prin procesul de tipărire (agregatul monetar M1), băncile comerciale îi expandează de câteva ori (depinde expansiunea de procentul rezervei obligatorii). Principalii beneficiari ai acestui privilegiu sunt statul, băncile centrale şi băncile comerciale care obţin profituri fabuloase din faptul că aceeaşi sumă depusă iniţial la vedere (să zicem 1.000 de lei) este apoi multiplicată la 10.000 lei maxim (la o rezervă fracţionară de 10%) şi împrumutată simultan la mai mulţi clienţi deodată. Problema şi mai mare este că aceşti clienţi vor participa toţi la licitaţiile pentru bunuri şi servicii deşi doar unul singur (cel iniţial care a constituit depozitul la vedere) are dreptul legal să o facă. Impactul este evident clar – inflaţia. Băncile centrale au fost create tocmai pentru a asigura un minim de fonduri pentru cazul în care banii la vedere erau extraşi într-o cantitate mai mare decât cei care au fost depuşi iniţial. Evident că mai multă rezervă fracţionară era imposibilă dacă nu se adopta şi crearea de bani din nimic şi dacă nu se renunţa definitiv la legătura cu aurul (singurul mijloc de schimb pe care piaţa l-a impus natural şi voluntar în economie).
  2. Absenţa falimentului: băncile comerciale sunt entităţi organizate pentru profit (unul care a depăşit cu mult rata de profitabilitate a oricărei industrii nefinanciare). Ele însă nu pot da faliment pentru că au întotdeauna în spate banca centrală ce le furnizează lichiditate la costuri nepenalizatoare (apropiate de zero) atunci când greşesc. Fiind lipsite de faliment şi privilegiate de stat cu o susţinere necondiţionată, aceste instituţii (ale statului) fac greşeli tot mai mari şi exploatează la maxim hazardul moral de care dispun. Chiar dacă admitem că a existat totuşi şi faliment în istoria recentă a băncilor, falimentul a fost unul întâmplător, marginal şi extrem de greu declarat (ceea ce nu se întâmplă niciodată în afacerile private nefinanciare).
  3. Capitalizarea redusă: băncile sunt instituţii care operează cu cel mai mic raport Capital propriu / Total pasiv. Dacă în orice altă afacere este periculos să ai mai puţin capital propriu de 1/3 din total pasive şi nici o bancă nu se mai uită la tine în cazul în care te apropii de acest raport considerându-te prea îndatorată, în cazul băncilor acest raport este mai mic de 1/11 (situaţie îmbunătăţită după ce raportul scăzuse dramatic prin anii ’80 la 1/30). Băncile comerciale, spre deosebire de orice altă afacere, au perimisiunea de la banca centrală (de la stat) să opereze cu o astfel de capitalizare redusă, fiind inutilă capitalizarea mai mare atâta timp că le va „capitaliza” oricând banca centrală cu bani produşi din nimic dacă e nevoie.
  4. Refinanţarea la dobânzi privilegiate: dacă au o problemă de lichiditate (nu reuşesc temporar să atragă depozite sau credite de la alte bănci) banca centrală oferă imediat bani cu dobânzi de intervenţie stabilite absolut arbitrar de un Consiliu al Băncii Centrale care acţionează chipurile independent şi care îşi bazează deciziile de politică monetară pe modele şi „studii profunde” şi foarte „analitice”. De fapt, încetul cu încetul, băncile au început să îşi piardă interesul pentru a atrage economiile populaţiei (care presupun un efort mult prea mare şi costuri cu mult peste cele ale dobânzii de referinţă). Au început să fie atrase tot mai mult de plasamentele în titlurile de stat vândute apoi contra lichiditate ieftină către băncile centrale.
  5. Privilegii fiscale: băncile comerciale şi băncile centrale sunt în afara multor reglementări fiscale care funcţionează în orice alt domeniu al serviciilor (TVA, impozit pe profit care nu se aplică băncii centrale etc.)

 Este cât se poate de clar efectul pe care îl au aceste privilegii atât asupra sistemului bancar (care în absenţa lor şi pe o piaţă liberă s-ar fi comportat total diferit şi ar fi fost interesate de un alt tip de guvernanţă şi de dezvoltare). Un alt efect puternic este asupra sistemului economic şi asupra stabilităţii sale. Băncile centrale au creat un haos fenomenal aprobând şi apărând aceste privilegii. Odată ce au acceptat ca băncile comerciale să devină creatoare de monedă, băncile centrale au intrat într-o zonă periculoasă a politicii lor monetare imposibil de „optimizat” pe o masă monetară imposibil de prezis ca dimensiune (banca centrală ştie doar că maximul e de X ori M1, valoarea lui X fiind determinată de rezerva obligatorie – dacă ea e de 10% atunci multiplicarea e de maxim 10 ori). Pe lângă haosul monetar creat avem de a face  şi cu un alt tip de haos mult mai periculos pentru capitalism şi pentru pieţele private: observând cât de uşor şi de sigur (faliment dificil) se pot face profituri substanţiale din activitatea bancară, tot mai mulţi se orientează spre această industrie şi lasă deoparte orice alt proiect antreprenorial. Tot mai mulţi ne îngrămădim să participăm la procesul monetar de multiplicare, sortare, curăţare, numărare, păzire, transport, distribuire a banului creat din nimic. Restul e… într-o mare criză.


20 comentarii la “Privilegiile din sistemul bancar modern”
  1. cip a spus:

    „Trăim vremuri grele şi complicate din care înţelegem tot mai puţin”. Cu tot respectul, dumneavoastra in mod sigur nu a-ti inteles mare lucru..

  2. Paun Cristian a spus:

    @ cip

    De ce?

    Chiar m-aţi făcut extrem de curios să ştiu de ce pentru dumneavoastră situaţia actuală nu e grea şi nici complicată.

  3. radu a spus:

    cred ca pur si simplu nu se poate face nimic. oricum si oricat s-ar reglementa tot ei ar fi favorizati. este un proces natural. altfel caricatura este un pic gresita, grasanul ala ar trebui sa pluteasca mai ceva ca la sarata monteoru 🙂

  4. Mihaila Raul a spus:

    D-le Paun, aveti deplina dreptate. M-am tot intrebat si eu de ce o casiera la banca are venituri de 3 ori mai mari decat o casiera la supermarket? Fac acelasi lucru.De ce bancile nu dau faliment, cum da Popescu SRL, etc. ?
    Adica, in termeni mai putini academici, daca esti bancher, poti fura, ca vine statul si preia datoria. Nu e corect. Si lucrurile astea determina toate bancile sa aiba comportamente de acest gen pentru ca nimic nu se poate intampla. Eventual se schimba niste oameni. Riscul e oriunde in viata si trebuie sa fie si la banci. Daca nu ai ales banca potrivita pentru economiile tale e normal sa pierzi.

  5. mobutu a spus:

    @ cip,
    a-i înțeles tu, ag-ramatule.

  6. AC a spus:

    @mobutu
    … oameni puter, investori rial isteit si bancarziii are informatia bun, scuoala nu se compareaza cu valuoarea.

  7. Extra3OO a spus:

    „The study of money, above all other fields in economics, is one in which complexity is used to disguise truth or to evade truth, not to reveal it. The process by which banks create money is so simple the mind is repelled. With something so important, a deeper mystery seems only decent.” John Kenneth Galbraith – ‘Money: Whence it came, where it went’ (1975).

    „For the naive mind there is something miraculous in the issuance of fiat money. A magic word (link) spoken by the government creates out of nothing a thing which can be exchanged against any merchandise a man would like to get. How pale is the art of sorcerers, witches, and conjurors when compared with that of the government’s Treasury Department!”

    Ludwig von Mises – The Theory of Money and Credit, p. 458

    ..

    Camataria, legala sau nu (link) – tocmai au interzis-o acu’ 2 3 zile. 🙂

  8. The no-cash future? a spus:

    Vor reusi bancile sa impuna folosirea exclusiva a banilor virtuali (e-money)?

    Primul pas este facut:
    http://www.klfy.com/story/15717759/second-hand-dealer-law

  9. Păun Cristian a spus:

    Oricum deja băncile comerciale presează foarte tare pe noi să nu ne mai retragem banii în numerar din bancomate. Cu cât ne păstrăm mai mult banii în conturi curente și nu vrem numerar, cu atât ele vor putea continua expansiunea pe banii noștri și vor obține profituri suplimentare grase dar și va fi mai dificil să vedem cu câtă rezervă fracționară mare lucrează și cât de puțini bani există fizic în conturile băncilor (doar nu e întâmplătoare placa cu ”să recapitalizăm băncile” din ultima perioadă).

    Ele funcționează cu capital propriu foarte mic și cu lichiditate foarte precară. Banii electronici ajută și ascund rezerva fracționară și lipsa de lichiditate din bănci.

  10. MIA a spus:

    >este un privilegiu prin care băncile comerciale înşeală deponenţii care depun banii la vedere în conturile băncilor.{…}

    Da si nu.
    Inainte de a fi un „privilegiu” este de fapt expresia unui mecanism care se bazeaza pe faptul ca nu toti cei care depun banii la o banca vor sa ii si scoata simultan/complet. 🙂

    Aceasta e de fapt teoria functionarii bancilor – cealalta fiind o interpretare cvasi-conspirationista a unor efecte ce apar datorita existentei acestei realitati. 😉

  11. i conomics a spus:

    Cristi… ar trebuie sa postezi pe blog articolele postate pe… contributors….. cel in care descrii cat de mult suntem de fapt taxati…. e adevarul gol golut.. si una din cauzele principale are saraciei….

  12. AC a spus:

    @mia

    In inteligenta lor, „anti_cvasi-conspirationistii” trec peste detaliul… „bani la vedere” sau… depozit pe 3 luni versus credit multigeneration.

    Cu un neuron nu se face… primavara.

    Cam tarziu au iesit bancarzii cu noile „produse” financiare gen „depozit pentru al mic” sau „blocheaza-ti banii de prost ce esti, sclavule”.

  13. ionut a spus:

    „de fapt expresia unui mecanism care se bazeaza pe faptul ca nu toti cei care depun banii la o banca vor sa ii si scoata simultan/complet.”

    In cazul conturilor curente, „la vedere”, toti clientii pot retrage oricand bani (asa ‘ce banca singura in contractul pe care ea il concepe). Faptul ca nu toti clientii vor actiona simultan in limitele contractuale nu insemana ca folosirea banilor din depozite nu inseamna frauda, sau ca practica nu este cauza directa a expansiunii creditului (transformarea „substitutului monetar” in „mijloc fiduciar”).

  14. ionut a spus:

    Ori „legalizarea” fraudei e un privilegiu pentru autorii ei!

  15. Alina a spus:

    Fractional reserve banking nu face decat sa provoace o expansiune a creditului in functie de rezerva minima obligatorie. Expansiunea aceasta a creditului provoaca o cerere agregata mai puternica, care poate sa insemne mai multe lucruri.

    1. Pentru o tara importatoare, un deficit al balantei comerciale mai mare.
    2. Pentru o tara cu moneda puternica, un nivel al datoriilor mai mare
    3. Pentru o tara in curs de dezvoltare investitii speculative (imprumutat bani in moneda locala si investit in proiecte pe termen scurt)
    4. Pentru o tara exportatoare poate insemna ori productie mai mare (in cazul in care majoritatea lichiditatii se duce la firme) ori putere de cumparare mai mare (in cazul prevalentei creditelor de consum).

  16. Păun Cristian a spus:

    @ Alina

    Poate provoca însă și inflație dacă oferta de bunuri din import nu vine repede. Întâi cresc prețurile la bunurile de import și ele vor devin atractive pentru unii să importe mai mult în România. La fel și pentru investiții și restul.

    Primul efect al expansiunii creditului este INFLAȚIA. Restul vin după. Expansiunea creditului este necontrolabilă de la centru (banca centrală nu poate afla niciodată cât de mare va fi, știe doar maximul ei care depinde cum bine ați sesizat de rezerva obligatorie). Cum ea e impredictibilă nici inflația nu poate fi predictibilă și de aici fantasma cu țintirea inflației de către banca centrală.

  17. O încercare de a combate câteva idei antiliberale populare » Naţional-Liberal a spus:

    […] Intervenţionismul statal în piaţa capitalurilor, monopolul asupra banilor şi confuzia evidentă pe care intervenţioniştii o fac de la Keynes încoace între bani (produşi din nimic şi cu un cost mult sub cel al unui sul de hârtie igienică) şi capital (rezultat exclusiv dintr-un proces de abţinere de la consumul prezent de bunuri şi servicii) nu oferă nicidecum un climat în care capitalismul autentic s-ar putea manifesta. […]

  18. Mihai a spus:

    Concluzia de la sfarsit e buna.
    Partea cu inflatia e gresita acum – in sensul ca tocmai – momentan nu se reuseste crearea de inflatie, care e una din variantele de iesire din rahatul asta. De ce, pentru ca cererea e mai mica decat oferta, si atunci preturile scad chiar intr-un mod incredibil in anumite domenii.
    Si cererea nu creste din pacate – din cauza unor factori demografici si de politici publice.

  19. Vlad90 a spus:

    Dobanzi, credite, inflati, deflatie, capital… toti acesti termeni fac parte dintr-o masca menita sa descurajeze oamenii simpli de a intelege functionarea sistemului monetar. Acest principiu este de fapt foarte simplu.In trecut oamenii foloseau aurul ca produs universal pentru comert, forma unanim acceptata pentru schimb. Apoi au aparut primele banci care in schimbul unui comision se angajau sa pastreze in siguranta aurul clientilor, dandu-le acestora niste bilete prin care se adeverea ca respectivii clienti detineau o anumita cantitate de aur la aceea banca.Astfel si-au facut aparitia banii cu acoperire in aur. Oamenii au inceput apoi sa isi depoziteze si banii in banci. Astfel bancile , trezindu-se cu un munte de bani sub ei, au inceput sa ofere credite( cu dobanda bineinteles) altor oameni, iar mai apoi au descoperit ca pot emite bacnote si fara acoperire in aur, ca doar cine ii verifica. Astfel s-a ajuns in ziua de azi ca bancile centrale, sa emita bani fara nici o acoperire, sa-i imprastie sub forma de credite prin bancile comerciale, sa pretinda dobanda, si in caz de imposibilitate de plata, sa confiste efectiv bunuri reale( cladiri, utilaje, masini, terenuri, etc.). IDEEA PRINCIPALA ESTE URMATOAREA: EI ITI DAU HARTIE SAU PLASTIC, SI TU AJUNGI SA LE DAI BUNURI FIZICE. NONVALOARE CONTRA VALOARE SAU MAI BINE SPUS O HOTIE GROSOLANA

  20. Discriminarea din spatele conversiei creditelor din CHF (valută) în lei | Cristian Paun a spus:

    […] să credem că dacă dăm aceste lovituri sistemului bancar (nelipsit clar de probleme – vezi aici) existența noastră nu va avea de suferit. Intermedierea financiară (cu binele și cu relele […]

Comentariul tau