Ce este o criză financiară ?

În primul rând am simţit nevoia să definesc ce este aceea o criză. Trebuie spus că în evoluţia noastră crizele pot fi definite ca fiind situaţii caracterizate de o instabilitate pronunţată, sunt deci însoţite de o volatilitate şi de o incertitudine în creştere. În situaţii de criză (orice formă ar îmbrăca ea) ne aflăm într-o permanentă stare de nelinişte şi de nesiguranţă legată de viitor, teamă sau chiar panică. Instinctul nostru de apărare şi de conservare ne îndeamnă să ne comportăm uneori iraţional şi să accentuăm şi mai mult această volatilitate deoarece fiecare dintre noi, cu capacitatea cognitivă pe care o avem filtrăm informaţia şi înţelegem fenomenul în felul nostru transpunându-l apoi într-un anumit comportament legat de piaţă. 

Problema cu definiţia acestor crize constă în a spune cât de mare să fie volatilitatea sau căderea pieţelor pentru a încadra o evoluţie de acest gen în categoria unei crize. Cât de mare să fie inflaţia, şomajul sau scăderea PIB-ului unei ţări pentru a aprecia intrarea ei într-o criză. Convenţional s-a stabilit că recesiune este atunci când după 2 trimestre succesive avem de a face cu scăderea PIB-ului unei ţări sau regiuni. National Bureau of Economic Research (NBER) defineşte criza ca fiind „o scădere semnificativă a activităţii economice pentru câteva luni reflectată în scăderea PIB, scăderea veniturilor individuale, reducerea nivelului ocupării, diminuarea producţiei industriale şi a consumului„.

Există unii specialişti care clasifică aceste crize în crize sociale (inflaţie în creştere, şomaj, sărăcie), în crize financiare (volatilitate accentuată pe pieţele de capital, căderea burselor şi revenirea lor spectaculoasă), crize politice (care pot degenera în războaie), crize locale sau internaţionale, crize cauzate de dezastre naturale sau crize economice generalizate.

Este dificil să facem aprecieri când o criză financiară devine una economică sau dacă o criză economică generează o criză financiară sau invers. În principiu vorbim intotdeauna de o criză economică generată fie de cauze financiare, politice sau sociale. Criza financiară în opinia mea nu este decât o formă de manifestare a crizei economice şi reflectă o neîncredere în sistemul financiar, o scădere semnificativă a volumului tranzacţiilor la bursă, o dereglare a mecanismelor de piaţă. Bursa este barometrul economiei şi tranzacţionează afaceri de diferite dimensiuni şi din diferite sectoare. În momentul în care piaţa acestor afaceri (piaţa imobiliară, piaţa petrolului, piaţa muncii) suferă dereglări sau corecţii importante ele se vor reflecta în profitabilitatea afacerilor listate la bursă şi, implicit, în preţul activelor financiare (acţiuni sau obligaţiuni) care depind direct de aşteptările investitorilor. Panica legată de economie nu face altceva decât să accentueze amplitudinea acestor corecţii şi să inducă noi incertitudini în economie. De aici şi până la reducerea apetitului pentru economisiri şi investiţii şi apoi la creşterea dobânzilor pe piaţă nu este decât un pas.

Din păcate vorbim de o criză doar atunci când efectele acesteia afectează un număr foarte mare de oameni / companii. Crizele pot exista însă într-o stare latentă şi să nu fie atât de vizibile, deteriorând încetul cu încetul existenţa noastră. Probabil încălzirea globală nu va genera o criză decât atunci când nivelul apelor oceanelor vor creşte brusc cu 5 m şi vor genera dificultăţi în găsirea rapidă de soluţii eficiente. La fel, politica expansionistă a băncii centrale nu va genera o criză decât atunci când ne vom da seama cu toţii de acest lucru şi ne va fi dificil să ajungem (în panica noastră) la un consens sau un echilibru pe piaţă. Crizele nu sunt greu de previzionat (cauzele acestora fiind destul de clare) însă cel care va face o astfel de predicţie va fi greu de crezut de către cei mai mulţi dintre noi mult prea puţin preocupaţi de efectele încălzirii globale sau a expansiunii monetare şi mai preocupaţi de cum să valorificăm cât mai bine poziţia noastră privilegiată (a se vedea exemplul lui Robert Triffin care a prezis cu câţiva ani înainte căderea Sistemului de la Bretton Woods şi care nu a fost băgat în seamă până când nu a avut loc criza respectivă).

Nu este prima dată când economia mondială se confruntă cu perioade de recesiune. Poate este pentru prima dată după foarte mulţi ani (Marea criză interbelică începută în 1929 şi continuată pe mai mulţi ani sau Căderea Sistemului de la Bretton Woods în 1971) când avem de a face cu o criză localizată la nivelul ţărilor dezvoltate (nu doar la nivelul ţărilor în curs de dezvoltare). Local mai putem vorbi şi de alte crize:

• Criza din Mexic din 1994  care s-a soldat cu adoptarea unor politici mai restrictive cu privire la creditare de către noul preşedinte ales în Mexic (Ernesto Zedillo) şi care a pus capăt unui „bubble” economic creat pe fondul falsei impresii a unui capital disponibil destul de uşor pe piaţă (este cunoscută această criză şi sub numele de „Greşeala din Decembrie”), a unui sistem bancar mult prea lax şi dispus la creditare cu orice preţ. Această criză a fost urmată de crize în întreaga Americă Latină (Brazilia, Argentina, Chile, Uruguay) cunoscut şi sub numele de „Efectul Tequilla”;
• Criza din Argentina (1999 – 2002): a avut ca şi cauză corupţia din sistemul guvernamental care s-a împrumutat excesiv de pe pieţele internaţionale şi a demarat tot felul de proiecte publice de „dezvoltare” dovedite a fi ulterior mecanisme complexe de spălare a banilor la nivel internaţional. O altă cauză e legată de cursul de schimb fix practicat de Argentina pe o perioadă îndelungată (10 ani) care a dus la ieftinirea importurilor şi, ulterior, la şomaj.
• Criza economică din Camerun (1980 – 2001): probleme legate de deficitul comercial, deficitul guvernamental şi inflaţia accentuată;
• Criza financiară din Asia (1997 – 1998): a început cu o criză puternică în Tailanda urmată apoi de o criză generalizată la nivelul altor ţări din regiune (Coreea de Sud, Malaezia, Indonezia, Filipine, Hong Kong). Are la bază tot expansiunea creditului care a generat dezvoltarea unor proiecte antreprenoriale care în condiţii normale nu s-ar fi realizat. Efectele au fost devastatoare pentru toate ţările din regiune: în 1998, de exemplu, PIB-ul Coreei de Sud a scăzut la 33% din PIB-ul din anul 1997, PIB-ul / locuitor a scăzut în 1998 cu 42% în Indonezia, 21% în Tailanda. Aceste ţări nu şi-au revenit complet nici în prezent.
• Criza din Rusia (1998): a fost indusă, în opinia specialiştilor, de criza din Asia de Sud – Est având drept cauze scăderea drastică a exporturilor de petrol şi gaz (şi alte materii prime) către această regiune (de care Rusia era puternic dependentă) dar şi de neplata taxelor şi impozitelor de către o parte însemnată de companii din sectorul energetic şi industriei prelucrătoare. A fost dublată şi de o criză politică (războiul din Cecenia, autoritatea în scădere a lui Yeltsin).
• Criza mecanismului de schimb ERM din UE (1992 – 1993): a culminat cu retragerea lirei sterline din ERM I ca urmare a atacurilor speculative care au costat Banca Angliei 3.4 miliarde lire sterline (pierdute într-o singură zi – 16 septembrie 2002 cunoscută şi sub denumirea de „Miercurea Neagră”).

Toate aceste exemple arată că există o istorie a crizelor şi că această istorie este una chiar recentă. Mai mult, criza actuală diferă prin amploarea ei de aceste crize afectând în momentul de faţă un număr foarte mare de ţări. Dacă până acum afectate erau cu precădere ţările în curs de dezvoltare în actuala criză au fost implicate şi cele mai dezvoltate ţări ale lumii.