Orice etatist ar susţine cu tărie că „rolul statului este de a crea bunuri publice, de a oferi servicii de calitate plătitorilor de taxe şi impozite„. Foarte mulţi dintre semenii noştri consideră statul o „convenţie socială voluntară” prin care se asociază fonduri şi resurse pentru a genera proiecte care nu ar putea fi create altfel decât prin suportul statului.
Proiectele de infrastructură (autostrăzi, căi ferate, facilităţi portuare, conducte, centrale atomice, hidrocentrale) au devenit de-a lungul timpului apanajul statului, soluţia salvatoare de ieşire din crizele economice şi de reducere a şomajului (după exemplul Barajului Hoover din SUA). România este ţara aflată pe ultimul loc în Uniunea Europeană şi pe un loc codaş în lume la calitatea şi nivelul de dezvoltare a infrastructurii (conform Global Competitiveness Report publicat de World Economic Forum ţara noastră se află în prezent pe locul 110, fiind depăşită de state precum Peru, Filipine, Vietnam, Libia, Mali sau Zimbabwe).
Această poziţie este explicabilă prin faptul că România (şi aici mă refer strict la guvernanţii acestei ţări), deşi este considerată o ţară „cu economie de piaţă funcţională”, „modernă” şi „capitalistă”, continuă să dezvolte aceste proiecte ca o ţară din lumea a treia (în care rolul statului în economie este dominant). Pentru a explica mai mult această idee aş fundamenta discuţia pornind de la modul în care se poate face în prezent finanţarea proiectelor de infrastructură:
- Finanţarea publică a proiectelor de investiţii: cea în care guvernul este cel care decide amplasamentul investiţiei, selectează constructorul, se împrumută de pe pieţele financiare locale şi internaţionale, supraveghează construcţia facilităţii, administrează ulterior facilitatea construită (autostrada), încasând taxe de la populaţie (taxa de rovinetă de exemplu). Proprietar asupra facilităţii este guvernul (sau instituţia care îl reprezintă).
- Finanţarea corporativă privată a proiectelor de investiţii: guvernul concesionează facilităţile pentru realizarea proiectului de investiţii (terenuri, clădiri, infrastructură de acces) unei companii private. Compania privată va fi cea care se va împrumuta (cu sau fără garanţii guvernamentale) de pe pieţele internaţionale sau de pe piaţa locală, va selecta constructorul şi administratorul autostrăzii şi apoi va încasa taxe de la populaţie din care va plăti concesiunea, va rambursa finanţarea şi va reţine un profit. Proprietarul asupra facilităţii este compania privată, facilitatea fiind proprietate privată construită pe baza unei concesiuni de la guvern.
- Finanţarea pe proiect (project finance): este cunoscută şi sub forma de parteneriat public – privat. O companie de proiect este nou înfiinţată de un grup de sponsori (care pot fi privaţi dar şi instituţii publice). Compania de proiect va primi concesiunea de la guverm, va selecta constructorul şi administratorul autostrăzii şi se va împrumuta de pe pieţele locale sau internaţionale. Diferenţa dintre această formă de finanţare şi finanţarea privată corporativă este aceea că firma de proiect administrează doar acest proiect şi nu poate folosi fluxurile de numerar în alte proiecte sau afaceri. După o anumită perioadă compania de proiect poate vinde pe bursă proiectul în totalitate sau poate să returneze guvernului facilitatea creată prin acest mecanism (schemele BOOT). Această variantă este considerată în ţările civilizate că rezolvă cel mai bine problemele asociate finanţării proiectelor de infrastructură prin faptul că o firmă privată preia responsabilitatea proiectului (deci construcţia şi administrarea ulterioară se vor face corect) şi pentru că există un control strict asupra utilizării fluxurilor de numerar generate de facilitatea în cauză.
Revenind acum la România putem constata că guvernanţii au ales cea mai proastă formă de a finanţa aceste proiecte de investiţii: au ales prima formă, cea în care statul joacă rolul cheie în dezvoltarea proiectului, trebuind să procure resursele necesare, să selecteze constructorul şi apoi să administreze facilitatea. Se uită însă că statul este cel mai prost administrator şi starea actuală a autostrăzilor administrate de el dovedeşte din plin acest lucru. Lipsa unei proprietăţi private autentice asupra acestor autostrăzi face ca furturile de accesorii să fie la ordinea zile fără ca statul să aibă un argument în a apăra aceste autostrăzi (doar sunt bunuri publice deh). Dezăpezirea se face cu întârziere, semnalizarea lasă puternic de dorit (în caz de accident trebuie să intuieşti acest lucru pentru că nu ai cum să îţi dai seama de un eventual blocaj în trafic), reparaţiile la fel. În plus lucrările de extindere a sistemului de autostrăzi e în întârziere pentru că resursele statului sunt mult mai limitate decât cele ale pieţei private. Constructorii pe care statul îi selectează propun preţuri astronomice fără ca cineva să crâcnească şi fără a putea verifica cumva cât de corect este acest preţ (21,18 milioane Euro / Km pentru Comarnic – Braşov).
Ţările civilizate au renunţat demult la această formă de finanţare (considerată deja clasică) care are în centrul său exclusiv autorităţile publice. România, în actuala abordare a proiectelor de infrastructură, nu va avea niciodată autostrăzile pe care piaţa şi le doreşte, la calitatea, costul şi siguranţa în trafic pe care ne-o dorim cu toţii (guvernul se plânge de lipsa de resurse dar nu ar crea o companie de proiect listată la bursă care să vină cu capitalul necesar). Dacă statul nu înţelege că trebuie să înceteze să mai monopolizeze aceste lucrări de infrastructură şi că trebuie să le transfere cu adevărat către piaţa privată prin mecanismul finanţării pe proiect (project finance). Finanţarea pe proiect (project finance) este forma prin care s-ar putea institui statul minimal în proiectele de infrastructură şi care va avea rapid efecte benefice asupra bugetului şi deficitului României, asupra preţului la care se construiesc autostrăzile în România dar mai ales asupra vitezei şi calităţii cu care aceste proiecte se vor dezvolta în ţara noastră. La fel se întâmplă şi cu centralele atomice, hidrocentralele şi alte proiecte de infrastructură. Dacă aş începe de undeva reforma statului probabil că de aici aş începe-o.
Cu un stat cu rol dominant în economie, România încă nu a învăţat şi nu a simţit adevărata putere a pieţei libere şi a iniţiativei private autentice (şi nu cea implicată în procesul de privatizare dubios). De ce nu se doreşte însă acest lucru? E de la sine înţeles…
No Comments on “Anacronismul finantarii proiectelor de infrastructura din Romania”
You can track this conversation through its atom feed.
Excelenta postare.
Am vazut mecanismul 3 (project finance) la lucru efectiv pe proiectele mari de infrastructura co-finantate de Fondurile Structurale in UK.
Alaturi de beneficiile economice, aceasta abordare are si remarcabile avantaje „politice”: cred ca a fost singura data in viata mea cand am vazut principiile parteneriatului, subsidiaritatii si participarii democratice (a comunitatii locale la decizie) realmente puse in practica. De fapt, compania de proiect era chiar parteneriatul formalizat juridic si economic.
Cata diferenta fata de proiectele implementate prin mecanismul 1 (finantare pur publica), unde culmea parteneriatului de succes (la care multi aspira!) este asocierea dintre Consiliul Judetean si comuna nenorocita pe al carei teren „i se intampla” proiectul respectiv. Va imaginati ce bine lucreaza in parteneriat puricele si elefantul 🙂
Posted on 16 februarie 2010 la 2:41 pm.
In Romania avem, cred eu, o mare problema: nu ca nu s-ar putea face proiecte de infrastructura, nu pentru ca nu am avea oameni priceputi. Ci modul deliberat prin care se arunca in ceata orice cheltuiala efectuata cu aceste lucrari.
Cred ca, daca de maine (de luna viitoare, macar de la anul) va deveni obligatorie justificarea de catre ordonatorii de credite a modului de cheltuire a fondurilor, s-ar putea sa avem niste surprize nu tocmai neplacute.
Incercati sa obtineti, pe cale oficiala, un raspuns la o intrebare de bun simt: cum s-au cheltuit banii colectati de la contribuabili din taxa de rovinieta, sau din impozitele locale, dar pe destinatii si beneficiari, cu trimitere la proiectul caruia i s-au alocat platile.
Daca veti reusi acest lucru, va asigur o bere pe zi pentru tot restul vietii (si multa fericire pentru restul platitorilor de taxe si impozite).
Posted on 16 februarie 2010 la 2:51 pm.
Legat de proiectele de infrastructura autoritatile au scuza lipsei de experienta si expertiza in domeniul finantarii acestora, respectiv a problemelor ridicate de dl Paun. Ce m-a intrigat pe mine e faptul ca din fondurile europene alocarile pentru infrastructura au fost relativ modeste, in timp ce resursele umane au alocari de 17%, ceea ce mi se pare mult fata de necesarul real, cand muncitorii sunt plecati afara. Sa nu uitam ca acum doi ani somajul era de doar 4% la cote normale pentru o economie, existand dificultati in gasirea de angajati. Si voiam sa ajung la „marele negociator” Vasile Puscas. In timpul sau s-au negociat sumele, nu stiu daca si alocarile bugetare pe programe operationale. Eu consider ca e un mare dobitoc. O contributie au avut in mod cert si cei din subordine. Cand statul imparte e logic sa dirijeze catre clienti politici, respectiv autoritati. Din acest motiv absorbtia e greoaie, pentru ca functionarii nu sunt stimulati sa faca proiecte, oricum banii ii iau altii. Si o problema care ma doare si despre care nu s-a discutat deloc este eficienta cheltuirii banului. Eu o consider scazuta. Dar pe guvern nu il intereseaza decat absorbtia, nu si eficienta. Revenind la Puscas, vedem cum oameni de calitate scazuta ajung in pozitii cheie. Normal era in conditiile actuale ca banii sa mearga spre infrastructura si IMM-uri (pentru achizitii utilaje). Normal era ca statul sa aiba o strategie de dezvoltare pe 20 de ani. In ce domeniu putem fi competitivi in Europa? ce domeniu trebuie sprijinit? Dar dintr-o gloata de tolomaci (a se citi politicieni)ce sa alegi? Bineinteles ca tot un tolomac
Posted on 16 februarie 2010 la 4:19 pm.
Despre ce vorbim aici?
Despre statul nostru? Poate minimalist…Acum serios. Una dintre cele mai oribile experiente din viata mea a fost atunci cand, in calitate de reprezentant al Romaniei la o intalnire UE, reprezentantul Comisiei se intoarce si zice ca vrea sa auda si parerea tarilor din lumea a treia si se uita la mine. A, trebuie sa mentionez ca Bulgaria nu era prezenta. Sau ca anul trecut la FMI au fost foarte socati sa descopere ca Romania are si specialisti care stiu mai multe despre teorii financiare si practica lor decat credeau.
Asa ca, da, suntem stat din lumea a treia, iar ceea ce ne guverneaza sunt interesele imediate si financiare ale unora. Asa ca project finance, buget multi-anual, etc? De ce nu ne intrebam daca exista Mos Craciun mai bine? Sau sa divagam filozofic despre statul utopic.
Vorbeai mai devreme despre statul minimal. Dar cum vrei tu sa vorbesti de un astfel de stat in conditiile in care poporul nu intelege conceptul de suveranitate, adica propriile drepturile si la care renunta de buna voie prin micsorarea numarului de parlamentari, prin acceptarea unei puteri judecatoresti subordonate, a unei curti constitutionale lipsita de notiuni constitutionale, si se pot enumera aici o gramada.
Ceea ce spui tu este deja mult prea elaborat pentru un astfel de stat. A avut cineva curiozitatea sa citeasca constitutia Romaniei? Asta apropos de stat. Că, in loc de un stat minimal, care sa se ingrijeasca de spiritul legii, nu de forma sa, si care sa garanteze libertatea si „persuit of hapiness” garanteaza proprietatea, adica un stat care are si rol de asigurator (nu garanteaza dreptul la proprietate!). Vorbesti de listare la bursa? Ma faci sa rad. Cati stiu cu adevarat ce este bursa in acest stat si ce rol are ea, si cati ar fi in stare sa spuna ca PPMul a fost o porcarie prost gestionata si ca BNRul are partea Cezarului in acest stat? Sa nu uitam de asemenea ca infrastructura de care vorbesti tu este de fapt platita din bani publici prin bugetele a 3 ordonatori de credite, toti subordonati bugetului consolidat. Iar responsabilitatea de cheltuire a banului public este puternic „sanctionata” de multele puteri in stat pe care le avem…
Asa ca, intr-un final, putem spune ca, daca exista undeva de inceput o reforma, nu de la proiect se incepe, ci de la baza…baza natiunii.
Posted on 16 februarie 2010 la 10:20 pm.
A, si inca ceva, nu lipsa de experienta si expertiza ne omoara, si nici lipsa stimulentului pentru a face ceva bun, ci lipsa unei constiinte care se gaseste in notiunea globala de „patrie” sau „patriotism” adica un popor condus de oameni (pe toate nivelele de conducere) motivate de individualism pragmatic. Adica, cu alte cuvinte, lipsa acelui comportament care sa te faca sa lupti impotriva unui sistem cariat.
Posted on 16 februarie 2010 la 10:23 pm.
@ Alexandra
Da… nu pot sa contest nimic din ce ai spus acolo. E nevoie de educatie, de schimbarea mentalitatii dar mai ales de succesul individual fara ajutorul statului care sa devina o stare de normalitate si nu o intamplare fericita.
Posted on 17 februarie 2010 la 10:49 am.
@ Alexandra
Nu stiu daca problema sta neaparat in lideri care sa ne conduca mai bine decat actualii lideri. Sustin ca pe orice am nominaliza pe pozitia de lider imediat va fi corupt de un sistem setat sa ofere acest lucru.
Degeaba schimbam oamenii pe posturi daca sistemul ramane asa cum este el: mult prea implicat in economie, acolo unde nu ar avea ce sa caute.
Posted on 17 februarie 2010 la 10:51 am.
Ce ma ingrijoreaza mai tare este pasivitatea si orbirea de care dau dovada romanii: ne oripilam ca avem prea multi parlamentari (desi nu stiu pe ce baze s-a calculat acest lucru pentru ca in opinia unora multi ar fi si 1 parlamentar) insa inchidem ochii la neputinta declarata a statului care deja ne anunta ca toti banii i-a cheltuit pe zapada si ca un an de zile va trebui sa ne rupem masinile in gropi. Si care e solutia? Sa crestem impozitele sau inflatia (tot un impozit pana la urma).
Posted on 17 februarie 2010 la 10:54 am.
Pertinente observatiile Alexandrei,iar la final se pune punctul pe i:”baza natiunii!!!”.Nu se poate construi pe ceva putred,nu poti evolua langa o societate din ce in ce mai involuata, mai abrutizata, gratie noii guvernari, cea mai ticalosita dintre toate.Si nu vorbim de oranduirea comunista, vorbim de actuala oranduire care, mie personal,imi pare mult mai odioasa, mult mai insidioasa.Sunt niste dezaxati acolo care ne vor prosti, care vor sa ne transforme intr-o masa amorfa, depersonalizata,lipsita de o minima capacitate de reactie, in niste vite manate de la spate.Scuze pentru ca sunt off-topic si am devenit cumva patetic si anacronic, insa iata care e reala problema a societatii romanesti:baza, lipsa de fundament!Bravo,Alexandra, nu mai stim de unde am plecat si nici macar unde vrem s-ajungem, nu mai stim sa privim de jos!E trist, e trist pentru noi, pentru copiii nostri, e trist…
Posted on 17 februarie 2010 la 1:05 pm.