Trăim în zilele noastre într-o lume în care suntem agresaţi din toate părţile de mesaje prin care aflăm că „fumatul dăunează grav sănătăţii„, „consumul de sare şi grăsimi dăunează„, „excesul de alcool dăunează„… Suntem practic îndoctrinaţi de un stat tot mai sufocant care doreşte să ne arate în orice clipă cât de mult contăm pentru el. În mentalul nostru acest sprijin al statului s-a înrădăcinat puternic şi nici unul dintre noi nu suntem interesaţi să verificăm resursele care se consumă de către stat pe astfel de acţiuni sau de a căuta justificarea lor economică.
Într-o lume pe care toţi o considerăm „capitalistă”, „cu economie de piaţă funcţională” „sprijinul” dezinteresat al statului s-a extins încetul cu încetul în toate domeniile: de la produsele pe care le cumpărăm din supermarket până la medicamentele pe care le ingerăm, statul nu precupeţeşte niciun efort ca să ne demonstreze că nu cheltuieşte în van resurse şi că ne protejează cu adevărat. Există în momentul de faţă tot felul de agenţii care mai de care mai complexe cu puteri din ce în ce mai sporite capabile să sancţioneze firmele care au tendinţa spre monopolizarea pieţei, agenţii care ne impun să fim caritabili cu forţa, agenţii care verifică în numele nostru conţinutul bunurilor pe care le consumăm, agenţii care certifică siguranţa maşinilor în care circulăm, calitatea aerului pe care îl respirăm, agenţii care controlează cursul de schimb şi dobânda pe care o plătim, agenţii care oferă acele bunuri publice „mult prea costisitoare pentru a fi atractive pentru mediul privat”. O sumedenie de servicii publice de securitate sunt livrate pe piaţă de instituţii ale statului fără însă să vedem adevărata valoare şi eficacitate a acestora.
Atunci când ne apără agenţiile statului de poluare se uită că adevărata cauză a poluării sunt de fapt consumatorii, că poluarea apare pentru că noi suntem cei care cerem cu ardoare anumite produse sau servicii pe piaţă şi că noi ar trebui să fim cei care plătim pentru această poluare (companiile private nefiind direct vinovate de poluare). Când ne apără statul de monopoluri se uită că aceste monopoluri sunt rezultatul protecţionismului şi că aceste monopoluri nu ar rezista prea mult pe o piaţă liberă. Atunci ne apără de lăcomia şi de ticăloşia unora care distorsionează prin acest comportament, uităm că ticăloşi vor exista tot timpul. Când statul intervine în a bloca apariţia pe piaţă a unor produse „nesigure” se uită că prin această intervenţie inovarea ajunge mai greu şi mai scump pe piaţă. Medicamente sau alimente de ultimă generaţie vitale pentru noi nu pot ajunge pe piaţă până când statul nu e convins prin nenumărate teste că ele sunt foarte sigure. Când ţine cu tot dinadinsul să ne informeze statul uită că piaţa liberă are propriile ei mecanisme de a informa şi educa consumatorii (astfel de intermediar sunt comercianţii, cei care dacă returnăm produse de proastă calitate data viitoare nu le vor mai vinde). Când ne îndeamnă să nu fumăm, să nu consumăm grăsimi sau să facem mişcare cel puţin 30 de minute pe zi, statul uită că sunt mult mai multe alte activităţi care au un risc mai ridicat cum ar fi paraşutismul, alpinismul, plimbatul cu rolele prin parc şi chiar mersul cu maşina pe şoselele României pe care ar trebui rapid să le interzică.
Socialiştii folosesc fraudulos argumentul eşecului pieţei libere şi a imperfecţiunilor acesteia pentru a justifica intervenţionismul statului în economie (şi salariile bine plătite din banii contribuabililor). Ţin să le reamintesc adepţilor intervenţionismului că piaţa liberă este un concept abstract şi teoretic care nu există în practică. Imperfecţiunile pieţei vor continua să existe cu sau fără stat. Atunci când încearcă statul să corecteze aceste imperfecţiuni, eşecurile pieţei sunt înlocuite de eşecuri ale guvernanţilor care sunt mult mai periculoase şi mai costisitoare pentru noi. Piaţa liberă oferă cea mai eficientă cale de a corecta aceste eşecuri: când cineva din piaţă mă păcăleşte am posibilitatea de a alege liber un alt furnizor. Cel care doreşte să mă păcălească îşi asumă şi pierderea ce ar putea să urmeze acţiunilor sale (dacă un magazin înşeală clienţii aceştia pot determina falimentul magazinului). Eşecul pieţei este corectat prin acţiunile noastre individuale şi prin libertatea de a alege între diferitele alternative ale pieţei.
Trăim într-o lume în care prezumţia de ticăloşie, hoţie, egoism, lipsă de caritate, răutate domină şi în care piaţa liberă e tot mai demonizată. O lume în care avem impresia că trăim liber dar care în realitate îşi perfecţionează pe zi ce trece mecanismele prin care ne ţine captivi şi datori. Libertatea a devenit un lux pe care puţini şi-l mai pot permite.
No Comments on “Statul – „protectorul” nostru impotriva imperfectiunilor pietei libere”
You can track this conversation through its atom feed.
Daaa, nu credeam să aud vreodată de la tine un elogiu adus fumatului….
Articolul tău… extrem de real. Prelungeşte puţin discuţia despre stat. Citindu-l, mi-a venit în minte următoarea chestie:
Fiecare generaţie se crede sortită să reclădească lumea. …Dar sarcina sa este poate mai mare. Ea constă în a se opune ca lumea să se distrugă.
Camus (Discurs ţinut în Suedia la 10 decembrie 1957)
Pe fondul globalizării şi al mondializării proceselor sociale, democraţia a intrat într-un proces de constituţionalizare, de adoptare a principiilor sale în mod declarativ şi, în final, de dispariţie, odată cu naşterea capitalismului (sub forma democraţiei reprezentative). În schimb, în centru se află o altă democraţie, în care emanciparea colectivă justifică orice act al poporului, nevoit să îşi clădească o sursă universal valabilă de scuze: statul. În lupta sa pentru putere, poporul a luat forma personajului colectiv, cauzând astfel construcţia acestui mastodont de interese, care se simte îndrituit să apere personajul colectiv. Construcţia democraţiei în cadrul capitalismului a fost folosită ca mijloc de sugrumare a aspiraţiilor individuale şi de „temperare” a valorilor extreme, cele care ar putea vreodată să fie leader-i în schimbarea de sistem.
Piaţa liberă? Nu vreau să par deplasată, dar piaţa asta există doar în cărţile acelea care descriu modelele bazate pe activul fără risc! Iar cum riscul este atât de puţin acceptat (de unii, din păcate majoritari!), la fel şi cu piaţa asta…
Şi statul nu uită, ci pur şi simplu nu ştie sau nu vrea să ştie, într-un proces de nemăsurată indiferenţă (câteodată se poate citi – incompetenţă), existenţa individului, în mare parte deoarece această ignoranţă (voită!) îi dă dreptul la diferite matrapazlâcuri. Şi aici revenim şi ne gândim din nou: cine este statul? Statul degeaba!
Posted on 17 februarie 2010 la 7:51 pm.
oare exista vreo forta politica care sa adopte astfel de idei? adica vreau sa ajung la carma statului ca sa las carma de izbeliste sa duca vantul corabia oriunde vrea el? sau toate sunt vor statul bagat in toate, acesta fiind scopul existentei lor?
Posted on 17 februarie 2010 la 11:32 pm.
Felicitari pentru articol, foarte bine spus!
Hehe, pe cati i-am auzit eu cazand in capcana asta a etatismului, perorand despre „concurenta perfecta” obtinuta prin reglementari (pana si Friedman cu scoala de la Chicago cu tot, s-au „fript” aici).
P.S. Am fost fumator (de categorie grea, cca. 60 de tigari in „zilele bune”) timp de 25 de ani si m-am lasat de ele IN POFIDA politicilor antifumat (total ineficiente) promovate la nivel oficial de stat. De cate ori imi aduc aminte de tigara, nu pot sa nu ma umplu de nervi cand ma gandesc la „legea antifumat”, emisa intr-o forma (cum altfel?) complet idioata, abuziva si antieconomica.
Posted on 17 februarie 2010 la 11:54 pm.
Si eu am fost fumator vreme de 20 de ani si m-am lasat datorita unor probleme medicale. Campania lor cu Mihaela radulescu a costat o sumedenie de bani si nu a convins pe nimeni. Si eu cred ca daca vrei sa risipesti bani, atunci da-i sa-i administerze statul.
Legat de agentii: ce spuneti de Agentia nationala pentru egalitate de sanse unde o multime de functionari nu fac nimic si iau salarii mari si se cheltuiesc fonduri mari pe tot felul de campanii, sau de Agentia Antidrog a snapanului fost pe la politie si adus director cu un salariu imens?
Legat de reclame: consumati cel putin 2 litri de lichide pe zi. Bun e vinul, nu-i ca berea si nici…… Asa ca m-am conformat la aceasta reclama.
Posted on 18 februarie 2010 la 12:52 pm.
O intrebare – putem trai fara stat ?
De multe ori, omul cand distruge ceva se simte salvator, are argumente, si crede intr-un viitor. Aici nu este cazul omului „automat”, care „munceste nu gandeste”, adica „turma”. Statul este o multime de bugetari, care au un program, o leafa asigurata, un sef (sau mai multi), un scaun si masa (recent si un calculator depasit), si o sarcina – sa pastreaza locul si sa uita in sus. Daca ne angajam cu toti la stat, ne intoarcem inapoi de unde am plecat (in decembrie 1989). Fiind ca nu vrem asta, ne chinuim sa supravietuim aruncandu-ne pe „piata libera”.
Noi muncim, iar bugetarii (cei dim administratie care au grija de noi) stau cu ochii pe noi, ca sa vada de unde sa ne mai ia cate ceva. Cu toti vrem sa fiim bogati, sa avem o casa, o masina, cel putin o vacanta pe an(in Caraibe daca sa poate)si asa mai departe niste lucruri taxabile din care se construieste bugetul statului.
Statul ce doreste cu adevarat?
Posted on 18 februarie 2010 la 1:17 pm.