Falimentul politicilor de stanga

Criza actuală a înverşunat şi a polarizat şi mai mult ideologic societatea în ansamblul ei. Ca niciodată, adepţii politicilor distribuţioniste de stânga s-au coalizat şi au început să aclame falimentul pieţei libere şi să arunce cu lături acuzând piaţa liberă de eşecurile sale. Fac acest lucru fără să înţeleagă prea mult din cauza reală a crizei care ţine tot de stat, cel care colectează taxe şi impozite pentru a ne proteja împotriva acestor eşecuri ale pieţei libere.

Socialiştii au sărit la gâtul „ticăloşilor” şi „lacomilor” de bancheri intrând într-o amnezie totală când este adusă vorba de instituţia statului care a declanşat criza – banca centrală. Au făcut front comun împotriva cotei unice de impozitare şi au pus-o la zid fără a avea alte argumente decât că „bogaţii trebuie să plătească mai mult decât săracii” şi fără a defini clar cine este bogat şi cine este sărac în opinia lor.

Este orientarea guvernării actuale una autentic de dreapta? Evident că nu. Această guvernare, lipsită total de transparenţă, a continuat să ţină în braţe o instituţie publică moştenită de la socialiştii din PSD – Compania Naţională de Investiţii care, cu sârg şi elan muncitoresc a continuat să distribuie în stânga şi în dreapta cu banul public pe tot felul de tâmpenii: construcţii de săli de sport, construcţii de bazine de nataţie olimpice, consolidare şi reabilitare de săli de sport. Atât de bine au rafinat instrumentul de luptă socialist încât au făcut cu ajutorul CNI cel mai scump patinoar din Estul Europei (facilităţile însă sunt comparabile). Această guvernare nu este cu nimic mai prejos de guvernarea socialistă de dinainte care a pariat cu toţi că va împânzi România cu săli de sport. Această guvernare, aşa-zis de dreapta, continuă să cheltuiască sume impresionante prin societăţile statului SNLO, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale sau nou-înfiinţatele Electra şi Hidroenergetica. Cu un sistem pseudo-privat care zice că „s-a reformat”.

Condusă multă vreme de guvernanţi de stânga care nu înţeleg modul de funcţionare al capitalismului autentic, economia privată din România a ajuns să fie tot mai dependentă de stat, de asistenţa socială şi de comenzile lansate de acesta. Companiile private au intrat într-un cerc vicios foarte periculos, fiind dezinteresate total de piaţa liberă şi de oportunităţile acesteia (inclusiv pieţele de export). Cu un stat puţin interesat de finalitatea proiectelor sale şi orientat strict pe profitul personal al celor de la stat care distribuie banii în economie, economia românească se îndreaptă spre socialismul tot mai sublim. Această abordare economică de stânga greşită, prin care statul continuă să fie considerat „strategic” şi continuă să fie menţinut foarte activ în diferite sectoare conduse de la centru de tot felul de „Consilii Supreme de Apărare a Ţării şi a Intereselui Naţional” este falimentară din start. Pentru România, care a trecut odată prin coşmarul falimentului socialismului în 1989 cu costuri foarte mari, menţinerea viziunii economice actuale de stânga prin care puţini se îmbogăţesc fenomenal de mult pe spinarea sărăcirii celor mulţi (efectul statului socialist de distribuire a bunăstării în societate) invocând interesul naţional şi necesitatea dezvoltării prin proiecte publice pare a fi de neînţeles (dacă ne uităm însă la cine conduce ţara şi cine are afaceri private vedem clar de ce persistă această viziune socialistă asupra cum ar trebui să ne dezvoltăm).

Dacă nu ieşim rapid din această situaţie şi nu încetăm cu alocarea discreţionară a banilor pe proiecte de partid pe care nu le vede nimeni o să rămânem săraci lipiţi pământul, impozitaţi la sânge de clientela politică care trebuie să îşi atingă, alături de cei de la putere, o anumită cotă de profit. Împrumutul de orice fel este şi el fatal atunci când există o astfel de viziune economică de stânga (prin care banii sunt tocaţi sistematic de stat pe „ace, brice şi carioce”, pe „promovarea imaginii de ţară”, supraborduri, pomi şi panseluţe etc.).

Ca şi în perioada socialistă, s-a dovedit că, oricât de mult ar dori, statul nu îi poate ajuta pe toţi. Cineva trebuie să piardă. Întotdeauna cei care pierdem suntem noi, cei mulţi. Cei care nu avem acces la proiectele statului şi care nu putem participa la licitaţii pentru că nu îndeplinim criteriile de selecţie: nu avem pe nimeni la partid. Dar care plătim din buzunarul nostru atât salariile celor care dau aceste proiecte unora, cât şi pe cei care le execută. Şi care vom rămâne aici să rambursăm împrumuturile externe acordate cu atâta servitute de instituţiile financiare internaţionale, mult după ce toţi cei care s-au îmbogăţit din proiectele cu statul s-au evaporat în ţări străine. Nici dezvoltarea fără discernământ a statului (doar la Compania de Autostrăzi lucrează peste 6000 de oameni) nu este o măsură de dreapta dar nici dezvoltarea prin proiectele statului nu este. Ambele sunt falimentare în egală măsură, ambele sunt de stânga şi, în condiţiile crizei de resurse, se vor exclude una pe cealaltă (mai multe proiecte înseamnă salarii mai mici sau mai puţine).

Halal capitalism şi orientare de dreapta! Unde e vinovată piaţa liberă în acest caz? De ce trebuie să aruncăm cu lături în piaţa liberă şi în iniţiativa privată când noi nici măcar nu ştim cum arată cu adevărat libertatea economică?