Traim momente grele de mari dezechilibre economice la nivelul bugetului de stat, consecinta directa a unor politici falimentare care au avut drept scop transferarea prin diferite canale (privatizare, achizitii publice, cheltuieli facute in „interes national” sau „in situatii de urgenta”) a averii acumulate de stat in mana unor privati erijaţi în salvatori ai naţiunii cu toga de „buni samariteni”. Criza pe care o parcurgem nu mai este demult o criză importată sau provocată din exterior. Este criza unei întregi generatii incapabila sa se desprinda de tiparele socialismului cu care au fost indoctrinati, incapabila sa promoveze cu adevarat libertatea economica ce se impune obligatoriu intr-o economie de piata.
Am cautat pe Internet o lista cu parteneriatele public-privat din Romania cu care se laudă guvernanţii in momentul de fata. Am gasit-o cu destul de mare greutate, fiind foarte bine ascunsa pe site-ul Ministerului de Finante (apasa aici şi apoi doar clic pe Submit în pagina accesată). Poate fi impropriu numita o baza de date. Este un amalgam de proiecte in derulare, in intentie sau in faza de prospectare. In primul rand se remarca numarul extraordinar de mic al acestor „parteneriate” pentru o tara care are pretentia ca se numeste „dezvoltata” si „europeana”. În al doilea rând, este absolut hilar ce înţelegem noi prin proiecte dezvoltate în parteneriat public – privat. Intre aceste parteneriate regasim în fază de implementare doar proiectele legate de „managementul modern al gunoaielor” (Piatra Neamţ, Hunedoara, Târgu Mureş), cele care „externalizează” administrarea serviciilor de parcări (Târgu Mureş) sau sisteme de informaţii şi comunicaţie integrat (în Mehedinţi). Proiectele de infrastructură ce s-ar preta cu adevărat acestui tip de dezvoltare nu există, sunt în fază foarte incipientă (de pregătire) sau au fost anulate din motive greu de înţeles (aeroportul din Deva, câteva staţii de tratare a apelor uzate).
Este clar că statul se hotărăşte cu greu să lase mediului privat iniţiativa de a dezvolta proiecte cu valoare pentru comunităţile locale. Acest comportament se explică prin două lucruri: dacă statul îşi ia mâna de pe proiectele de infrastructură (autostrăzi, porturi, aeroporturi) pierde din posibilitatea de a mai decide politic cine se „califică” pentru a le construi. Pierde apoi dreptul şi „oportunitatea” de a organiza licitaţii (doar în „interes naţional”) pentru a cumpăra consumabile, pentru a externaliza curăţenia, paza sau întreţinerea unor astfel de facilităţi, pentru a repara sau înlocui componente care se deteriorează în timp.
Statul, prin promovarea parteneriatelor public-privat, pierde din rolul său în economie în favoarea sectorului privat şi a pieţei libere. Iar acest lucru este de neconceput pentru o ţară care trebuie încă menţinută în socialism cât mai mult cu putinţă pentru a avea posibilitatea îmbogăţirii rapide şi sigure pentru o clasă privilegiată de „vârfuri” ale societăţii româneşti. Trebuie cât mai mulţi să îşi facă un „minim” capital de pornire pe spinarea contribuabililor mult prea îngreţoşaţi să mai reacţioneze sau mult prea lipsiţi de cultură economică pentru a putea vedea adevărata faţă a situaţiei.
Acest guvern, ca mai toate cele de dinainte, nu dau doi bani pe sectorul privat, continuă să ne aburească cu „proiecte ale statului care ne scot din criză” marşând falimentar pe ideea că doar statul e cel care ştie mult mai bine decât noi contribuabilii şi beneficiarii ce ne dorim cu adevărat. În această ordine de idei, se explică de ce în Bucureşti abundă şoselele mult prea aglomerate de tot felul de dispozitive de semnalizare lipite pe oriunde în condiţiile în care adevărata problemă este lipsa unei centuri cu minim 3 benzi pe sens şi a unor artere de mare viteză care să traverseze de-a curmeziş oraşul în condiţii de siguranţă maximă. Acest mod de gândire falimentar prin care statul (o construcţie amorfă capturată de grupuri de interese) este suprapus tuturor altor alternative private ne îndepărtează tot mai mult de la ceea ce ne dorim cu adevărat. Noi vrem autostrăzi şi centuri ocolitoare şi statul decide că avem nevoie de radare de ultimă generaţie, treceri de pietoni ultra-vopsite în culor ţipătoare, marcaje prin care suntem îndemnaţi să traversăm pe la trecere, beculeţe şi leduri în asfalt şi alte lucruri mult mai uşor de procurat şi de implementat (dar la fel de scumpe ca o autostradă).
În final vă prezint o listă scurtă (pe care oricând o pot extinde la nesfârşit cu exemple de succes) cu cele mai importante proiecte dezvoltate în parteneriat public privat în lumea largă (pentru a le compara cu cele din lista noastră): Eurotunelul, MOZAL Project (în valoare de 1,3 miliarde dolari pentru a dezvolta o fabrică de aluminium), Australia – Japan Cable Project (a conectat printr-un proiect în valoare de 520 milioane dolari Japonia de Austrialia printr-un cablu optic marin), Dabhol Project (un proiect în India în valoare de 3,1 miliarde dolari presupunând construcţia unei centrale electrice de 2000 MW putere), Sydney Cross City Tunnel (un proiect în valoare de 680 milioane dolari australieni care presupunea construcţia unui tunel subteran rutier care să traverseze oraşul Sydney pentru a fluidiza traficul), Bujagali Dam Project (a presupus construcţia în Uganda a unei hidrocentrale în valoare de 582 milioane dolari), Bulong Project (un proiect privind o fabrică de nichel din Australia în valoare de 441 milioane dolari), Henderson Land Project (un proiect imobiliar în Hong Kong în valoare de 36 miliarde dolari HK) etc.
Iar noi ne lăudăm cu sistemele de management al gunoaielor din trei oraşe din ţară şi 40 Km de autostradă în 10 ani care leagă două tarlale de porumb între ele (China finalizează 1000 de Km de autostradă anual). O să aşteptăm mult şi bine ca acest stat să ne salveze din noroiul în care înotăm cu toţii.
No Comments on “Neputinta guvernantilor in materie de parteneriat public-privat”
You can track this conversation through its atom feed.
Sunt încântat de acest „post”. Vă urmăresc de câteva luni, de când un student de-al dumneavoastră ne-a povestit câte ceva, preţ de o ţigară…
Nu mă pricep la Economie (absolvent de fizică prin 93, acum managementul calităţii la un institut de cercetare în fizică)
La sfârşitul anului trecut am intrat în PNL. Entuziast – am trimis un comentariu pe http://www.pnl.ro – PNL – documente – documente fundamentale – Statut
Spre îmbătătoarea mea surpriză (sic!) rămâne singurul comentariu publicat.
1. De ce nu veniţi în PNL? Nu e musai să aspiraţi la o carieră (sic!) puteţi ajuta la modelarea viitorului în Comisiile de specialitate!…
2. Caut să mă alătur celor care vor să transforme PNL într-un partid EUROPEAN – ACUM. Aduceţi/trimiteţi în PNL oameni care vă plac! Acum!
3. Câţiva utilizăm „Facebook” pentru a crea în timp o n-reţea ca platformă pentru „unelte” de comunicare şi mai ales de promovare…
4. Dacă mai aveţi timp: mă străduiesc de câteva luni să pun deasupra aceluiaşi trunchi doctrinar toate politicile sectoriale liberale… Ceva pare a nu fi în regulă: am găsit (prea uşor?) o axiomă suplimentară care permite generarea unui model dinamic „complet”- „Liberalismul formator şi regenerarea libertăţii” (îl plasez săptămâna viitoare pe facebook) Economia nu pot să o abordez decât dinspre afară spre înlăuntru… Modelul preia ORICE paradigmă economică ce este compatibilă cu principiile („umaniste” ale) liberalismului… Pot să vă adresez câteva întrebări prin e-mail? (adresa mea: [email protected] sau @nipne.ro)
Vă mulţumesc – ORICUM!
PS – este prima cerere de ajutor pe care o trimit, mai departe voi adresa numai „provocări ideologice”
Posted on 27 iunie 2010 la 12:40 pm.
1.”libertatea economica ce se impune obligatoriu intr-o economie de piata.” ??? libertatea fara limite, nereglementata, duce la monopol, preturi si tarife nejustificate decat prin profit cu orice pret !
E nevoie sa dau exemple ???
2. este o confuzie grava, daca nu intentionata intre Stat si cei care actioneaza in numele statului !
Probabil cunoasteti marile firme din afara de peste gard, la interior este aceasi coruptie ca si la stat, secretare tinute fiindca lucreaza sub birou, rude si „obligatii” angajate in timp ce altii sunt pusi sa faca si treaba acestora.
Posted on 28 iunie 2010 la 1:00 pm.
@ Neuronos
Si socialismul nu duce la cel mai mare monopol posibil.
1. Libertatea economica nu duce la monopol ci statul e cel care da naştere acestor monopoluri. Pe o piaţă liberă monopolurile (chiar şi cele naturale) rezistă mai puţin decât în prezenţa statului care le apără voit din considerente cât se poate de clare. Pe o piaţă liberă un monopol e mai uşor de atacat, e mai puţin abuziv pentru că există produse care pot substitui uşor cele pentru care se deţine monopol.
2. Aţi vorbit cu Statul vreodata? Ce v-a spus? Transmiteţi-i din partea mea că vreau impozite mai mici. Mi-ar plăcea să ies şi eu cu STATUL la o cafea într-o zi.
3. Şi marile firme sunt birocratice ca şi statul însă, în cazul lor, nu pot exagera prea mult cu birocraţia pentru că pot da FALIMENT (statul nu poate da faliment). În plus, birocraţia din marile corporaţii (şi aici nu confundaţi băncile cu marile corporaţii, băncile sunt instituţii hibride care lucrează exclusiv cu bunul statului – banul) e consecinţa, de cele mai multe ori, tot a intervenţionismului statului în economie.
Posted on 28 iunie 2010 la 1:09 pm.
Cristi,
Parteneriatele public private sunt o solutie limitata de relansare a economiei. Ele in final nu sunt rentabile de cit in masura in care sunt o subventie ascunsa a statului. Daca activul cu care vine statul la masa ar fi evaluat la pretul pietii ce rost ar mai avea? Privatul ar putea sa il cumpere de pe piata, fara sa se mai lege la cap cu birocratie si „n” probleme. Astfel de parteneriate sunt interesante pentru privati doar atunci cind statul vine cu active mult subevaluate; astfel se transforma proiecte ce evaluate complet pe baza pretului pietii nu ar fi rentabile, dar care cu aportul activelor aduse de stat la pret mult subevaluat ar fi rentabile. Pe termen scurt astfel de proiecte ar putea genera ceva cifra de afaceri, dar ma indoiesc ca veniturile statului ar fi mai mari de cit daca pur si simplu ar vinde respectivele active la pretul pietii. Pe termen mediu si lung, efectele sunt negative, acelasi ca si la subventia statului din subprimeul american si ca ori ce alta subventie.. GENEREAZA DEZECHILIBE… genereaza investitii ce intial par rentabile dar care privite pe termen lung, global nu sunt.
Posted on 28 iunie 2010 la 3:17 pm.
In concediu….? sau pana de inspiratie..?
Posted on 6 iulie 2010 la 5:19 pm.
@ Petre
Te invit maine pe Money Channel la ora 20.00 sa vezi un punct de vedere mai elaborat pe problema PPP.
Acum:
1. E clar că PPP poate degenera oricând într-un parteneriat prin care statul „socializează” pierderi sau costuri ale proiectului şi privatul „acaparează” profituri
2. Totuşi, PPP are la bază un contract foarte complex în care statul ca promotor sau sponsor îşi poate stipula nişte clauze prin care se pot controla o parte din aceste situaţii
3. Rămân la ideea că PPP înseamnă o retragere parţială a statului din economie, mult mai bună decât ce avem noi acum şi mult mai proastă decât piaţa liberă. Dar măcar e un pas înainte… înspre liberalizarea pieţei. Sunt conştient însă că în unele cazuri eliberarea poate fi doar formală.
Nu sunt în concediu. O să apară un articol mâine cel târziu. Am intrat într-un parteneriat cu „Economistul” unde o să apară articolul şi abia apoi apare şi pe blog. Sunt însă şi destul de ocupat.
Posted on 6 iulie 2010 la 5:51 pm.
poate dai un link la emisiune… ca nu apuc sa ma uit la tv…
Posted on 11 iulie 2010 la 2:59 pm.
poate dai un link la emisiune… ca nu apuc sa ma uit la tv…..
Posted on 11 iulie 2010 la 3:01 pm.