După ce socialiştii au împins economia mondială într-o criză profundă şi perpetuă fiind incapabili să observe efectele perverse ale intervenţionismului în plan monetar şi încăpăţânându-se să creadă că dacă tipăreşti mai mulţi bani poţi să scazi dobânda şi să influenţezi ocuparea şi consumul, soluţia de ieşire din criză vine tot în răspărul proprietăţii private şi a pieţei libere: mai multă datorie publică, mai mulţi bani tipăriţi (inflaţie mai mare), mai mult control şi putere acordate instituţiilor publice, taxe şi impozite mai mari. Toate aceste pseudo-măsuri, care nu vor rezolva niciodată problema ci o vor expanda şi o vor amâna, nu fac decât să ne transforme în oameni mai săraci şi mai umili.

Putem reacţiona cumva fără a intra în conflict deschis cu statul hărăpăreţ şi acaparator? M-am gândit să vă propun câteva sfaturi de cum ar trebui să acţionaţi în această perioadă pentru a ieşi cât mai puţin şifonaţi dintr-o criză ce nu vă aparţine şi din care nu veţi ieşi prea curând având în vedere reacţia taman pe dos a statului şi etatiştilor. În această perioadă vă propun să faceţi următoarele:

[1] Dacă aveţi împrumuturi la bancă în valută sau în lei încercaţi să vi le plătiţi cât mai repede cu ajutorul familiei sau prietenilor. Încercaţi să diminuaţi cât mai mult ponderea creditului bancar în bugetul dumneavoastră;

[2] Dacă doriţi în viitorul apropiat să faceţi o investiţie învăţaţi de la această criză că înainte de a investi trebuie să economisiţi, oricât de tentante şi atractive par ofertele de credit şi oricât de uşor aveţi impresia că puteţi accesa banii pe care cu generozitate statul vi-i pune la dispoziţie;

[3] Încercaţi să evitaţi consumul de bunuri de folosinţă îndelungată şi optaţi pentru a investi banii dumneavoastră economisiţi anterior într-o afacere sau într-un portofoliu de active pe care să îl puteţi exploata ulterior şi care să vă plătească ceea ce aţi dorit să cumpăraţi. În acest fel veţi reuşi o finanţare pe viaţă a bunurilor de folosinţă îndelungată de care aveţi nevoie;

[4] Abţineţi-vă pe cât posibil de la consum şi încercaţi să optimizaţi nevoia de resurse pentru existenţa de zi cu zi. TVA-ul imens pe care statul nesimţit român îl percepe în momentul de faţă ne sărăceşte cu fiecare bon pe care îl plătim la casă.

[5] Dacă aveţi un teren cultivabil încercaţi să îl administraţi în aşa fel încât să vă aducă strictul necesar de legume şi fructe pentru autoconsum, evitând plata TVA-ului la cumpărarea acestora din supermarket-uri;

[6] Cumpăraţi cât mai mult direct de la ţărani, producători care nu sunt, de regulă, înregistraţi fiscal şi nu plătesc / percep TVA statului, deci preţurile lor sunt mai mici. Intermediarii din pieţe sunt în marea lor majoritate înregistraţi fiscal şi produsele lor sunt mai scumpe. De aceea preţurile saltă semnificativ de la producător la intermediar (şi nu cum lasă să se înţeleagă unii „analişti” ai preţului cartofului).

[7] Lichidaţi cardurile de credit pe care le aveţi pentru că ele au comisioane de administrare mari şi vă tentează să vă împrumutaţi pentru consum (atenţie că din acest împrumut imediat daţi apoi 24% statului pe TVA ceea ce e stupid).

[8] Dacă totuşi aveţi nevoie să cumpăraţi bunuri de folosinţă îndelungată (laptop, cameră video, aparat foto sau alte aparaturi electrocasnice) vă recomand să faceţi aceste cumpărături din altă ţară unde TVA e mai mic şi concurenţa mai mare (fie când mergeţi în concediu, fie puteţi face o deplasare specială împreună cu mai mulţi prieteni). Este absolut greşit să credeţi că dacă veţi cumpăra din România veţi da de mâncare unor români. Mult prea puţini dintre noi sunt beneficiarii direcţi şi meritorii ai acestui consum. Antreprenorii au devenit încasatori de impozite la stat, primul care se îndestulează cu vârf şi îndesat din profiturile de pe urma acestui consum sunt băieţii şmecheri care fac şi desfac bugetul public.

[9] Acceptaţi orice colaborare privată care nu presupune neapărat contract de muncă sau care presupune un salariu minim pe cartea de muncă şi apoi diferenţa vărsată direct în buzunarul dumneavoastră. Vă vor rămâne bani suficienţi în buzunar pentru a plăti privat asistenţă medicală şi pentru a vă administra singuri investiţiile pentru pensia viitoare. Mai mult, vă veţi găsi mai uşor de muncă dacă veţi fi cel care va propune o astfel de soluţie angajatorului. Ea e foarte convenabilă având în vedere fiscalitatea împovărătoare pusă în cârca angajatului şi angajatorului (la 1000 lei net trebuie să dau statului 900 lei, suma crescând exponenţia pe măsură ce creşte netul).

[10] Munciţi cât mai mult, acceptaţi cât mai multe colaborări şi încercaţi să vă specializaţi în cât mai multe lucruri pentru a avea o şansă mai mare pe piaţa muncii. Combinaţi veniturile, fiţi creativi şi agresivi pe piaţa muncii promovând cât mai bine ceea ce ştiţi să faceţi;

[11] Diversificaţi-vă portofoliul de economisiri şi diminuaţi drastic banii păstraţi în depozit la bancă. Vă recomand să cumpăraţi un teren cultivabil (pe care să îl cultivaţi sau să îl amenajaţi în vederea cultivării pentru că în cazul unei crize de proporţii care se prefigurează, având în vedere datoriile acumulate de ţările dezvoltate, un astfel de teren poate fi vital pentru supravieţuire), cumpăraţi aur, certificate pe aur (deşi nu au acoperire 100%) sau chiar active financiare de pe bursă. Tipărirea de bani ce este folosită la ora actuală ca „soluţie” face ca dobânda la depozitele bancare să fie foarte mică (chiar negativă având în vedere inflaţia). Tipărirea de bani înseamnă inflaţie care se vede cel mai mult în preţul activelor financiare la bursă, preţul aurului şi mai puţin în preţul alimentelor (deşi în ultima perioadă au crescut şi acestea semnificativ) sau costul capitalului.

[12] Dacă aveţi posibilitatea şi aveţi deja o afacere privată care încă rezistă atacului din partea statului intervenţionist ajutaţi cât mai mulţi prieteni / cunoscuţi în dificultate care merită. Întindeţi o mână da ajutor celor care vă sunt de folos şi au probleme cu locul de muncă;

[13] Implicaţi-vă direct şi activ în iniţiativele de ajutor social promovate de fundaţii şi ONG-uri private (ajutorarea bătrânilor, copiilor orfani, cei de la marginea societăţii). Ajutorul poate fi financiar (dacă aveţi posibilitatea) sau voluntariat (dacă nu aveţi bani măcar munciţi gratuit pentru a da sens unor astfel de iniţiative). 

 Acestea sunt doar câteva sfaturi la care m-am gândit până în momentul de faţă şi pe care vă invit să le comentaţi, amendaţi sau să le completaţi cu altele pe care le-aţi recomanda din experienţa dumneavoastră de luptă cu efectele acestei crize stupide pornită din prea mult stat în economie.


37 Comments on “Ghid practic de supravieţuire în recesiune”

You can track this conversation through its atom feed.

  1. cenusevede says:

    Partea cu terenul suna a pregatire pentru apocalipsa, nu criza financiara, so let’s start hoarding canned food, too. In plus, imobiliarele implica impozite mari si piata mai are mult loc sa evolueze in jos; daca stii unde va fi construita urmatoarea autostrada sau sosea de centura inaintea altora e alta mancare de peste, insa ma gandesc ca cititorii acestui blog nu fac parte din categoria respectiva.
    Dupa parerea mea, cea mai buna solutie pentru oamenii neobisnuiti sa lucreze cu active financiare este sa-si tina economiile care reusesc sa le faca in aur, argint (daca raportul Au/Ag este la 1:40 sau mai mic atunci cand cumparati) si franci elvetieni (depozite cu dobanda in CHF nu ofera nicio banca din RO din cate stiu, asa ca cel mai sigur este in numerar).

  2. Simion George says:

    Pamant, Aur si Petrol……tot un cliseu…daca nu ii adaugati si „mijloacele” de a le …apara. Gard sarma ghimpata electrificata, armament, munitie, Land Rover Defender….o gramada de Rottweiller-i….etc.
    Povesti !
    Solutia ar fi o Revolutie Franceza in „sens invers”, adica liberalistii sa le rupa gatul la socialisti. Figurat vorbind. Sa castige alegeri cat mai multe partide „de dreapta”, in cat mai multe tari, cu programe clare de dreapta s.a.m.d. iar rezolvarea va veni de la sine prin …lupta si munca. As usual !
    Un articol foarte bun pe tema asta este al D.lui Giurgea, astazi, pe blogul domniei sale.

    1. cristian paun says:

      @ Simion George

      Nu o să îi adaug așa ceva. Garduri ghimpate adaugă tiranii socialiști (Hitler, Stalin) experți în lagăre și în îngrădirea cu ”folos” a libertății. Îi adaug însă o dimensiune etică. Fără un cod de valori în societate în care să ne educăm în spiritul libertății, să învățăm limitele libertății și să încercăm să cooperăm social pașnic cu respectarea ordinii proprietății private nu vom avea liniște. Cu oameni (socialiști) care nu dau doi bani pe proprietatea celui de lângă ei, ce văd lumea împărțită mereu între bogați și săraci și care bălesc pentru a pune mâna pe rezultatele muncii celuilalt (prin impozite, confiscare sau violență) vom avea o anarhie socialistă violentă care va duce întotdeauna către o tiranie militară de proporții. Programul liberal vine obligatoriu și cu un program etic ce trebuie asumat de fiecare individ și care ne arată nouă ce înseamnă libertatea, dreptul de proprietate și toate obligațiile care derivă din el. Și da, nimeni nu ne oprește să ne apărăm proprietatea cum credem de cuviință. Mijloacele de apărare a proprietății private chiar nu contează pentru că sunt plătite de cel care are proprietatea respectivă. Nu am nici o treabă cum își apără cineva proprietatea și nici dumneavoastră nu ar trebui să aveți. Dacă tot sunteți așa de convins că proprietatea nu e bună aștept să îmi înmânați cheia de la apartamentul dumneavoastră, mașina dumneavoastră și parola de la conturile dumneavoastră. Să le facem bunuri publice să vedem dacă mai aveți vreun MOTIV să mai acționați (adică să munciți, să fiți creativ, să căutați oportunități în timp ce noi toți ceilalți ne vom servi din ceea ce ne veți pune la dispoziție).

  3. cenusevede says:

    Nu prea e locul aici, si-mi cer scuze fata de gazda pt off-topic, insa dnul Giurgea intelege din liberalismul autentic si piata libera cam acelasi lucru ca si socialistii. Cat despre programul neoconilor, zici ca-i facut de Basescu, reducem cheltuielile bugetare cu ajutoare sociale pentru amarati, intarim regulile de acordare a lor ca poate dispare hazardul moral, insa nu ne atingem de warfare state (versiunea GOP la investitiile lui Basescu), singura diferenta reala este ca planul republicanilor nu include mariri de taxe si impozite. Traiasca dreapta si traiasca ala care a avut inteleapta idee sa imparta esichierul politic in doua, „in smintiti si in misei”.

  4. Simion George says:

    Imi pare rau, D.le Paun, dar m-ati inteles gresit. Nu sunt un adept al socialismului, din contra. Eu nu am glumit cu sarma ghimpata si armele. Dar este imposibil sa se ajunga la acea „dimensiune etica” in societatea actuala, in care 90 % sunt analfabeti si „semianalfabeti cu diplome”, in alt mod decat in cel violent. Sunt prea multi oameni slab inzestrati genetic pe acest Pamant, pentru a face fata provocarilor.
    Societatea se va curata „pe cale naturala” de „bugetari” si asistati social numai daca vor exista legi in acest sens. iar acestea pot fi scrise sau …impuse. Iar aici, in impunere, metodele sunt diverse.

  5. Andrei B says:

    @Simion George

    a impune legi nu inseamna „cale naturala”.
    „Calea naturala” de care amintiti ar fi situatia in care piata ar fi cu adevarat libera si fiecare rasplatit in functie de eficienta si productivitatea sa.

    Cat despre legi, va recomand lucarea „La Loi” scrisa de Frederic Bastiat. O puteti gasi aici http://www.institutcoppet.org/wp-content/uploads/2011/01/La-Loi.pdf

  6. Paun Cristian says:

    @ Simion George

    Nici nu am afirmat acest lucru (faptul ca ati fi socialist, etatist sau interventionist).

    Lumea si oamenii sunt imperfecti. Piata libera ofera mijloacele suficiente pentru a-i sanctiona (faliment, izolare) sau a-i corecta la comportament.

    Nu putem visa ca socialismul, statul sau interventionismul ne scapa de ticalosi.

    Va recomand altceva (am mai spus-o): faceti urmatorul exercitiu sa vedeti cat de imperfect este si statul – plimbati-va neinarmat sau protejat noaptea printr-un cartier rau famat unde exista riscul sa fiti atacat sa vedeti daca statul e acolo sa va apere. O sa constatati ca statul nu poate fi prezent langa fiecare dintre noi sa ne apere de ticalosi (ar fi prea scump). Si atunci ne minte ca ne apara. Ne creaza o idee de protectie pe care se chinuie sa o mentina credibila. Acesta este STATUL DE DREPT ce poate fi format exclusiv tot din aceeasi ticalosi din piata libera.

  7. Cornel says:

    Lucrurile arata din ce in ce mai rau pentru cei care ochi sa vada. Deznodamantul a tot fost amanat cu efecte viitoare catastrofale pentru noi toti. Gasesc de bun simt ghidul publicat de dumneavostra. Macar 5 minute de reflectie, pentru orice om responsabil de viitorul sau, n-ar strica.

    Si pentru cei interesati, cateva idei,de dincolo de ocean, in aceeasi cheie. Poate gasiti ceva util…

    http://www.politicalgateway.com/

  8. Cristiano says:

    1)De ce sa lichidam creditele daca se tiparesc bani si urmeaza inflatie? Nu putem beneficia si noi de acelasi cadou din anii 1990-1994 cand multi si-au platit casele in doi ani?

    2) Orice cultura la tara trebuie si pazita. Exista o minoritate in Romania care iti ridica recolta gratis si se duc cu ea in piata…iar in piata iti spun ca sunt producatori. Ati observat in piete ca aceasta minoritate chiar face agricultura in Romania …daca numeri prezenta lor in piete??!

  9. Paun Cristian says:

    @ Cristiano

    Vei beneficia de inflație doar dacă te afli în apropierea statului (lucrezi în banca centrală sau sistemul bancar, guvernezi o țară, ai proiecte grase cu statul). Dacă ești privat sau lucrezi la un privat care nu are aceste ”facilități” vei intra ultimul în posesia noilor bani tipăriți și când ajungi la ei deja prețurile sunt sus de tot iar puterea ta de cumpărare jos de tot.

    Aici e mirajul inflației și salvării prin tipărire de bani. Toți speră că vor ajunge primii la banii cu miros de cerneală.

    Legat de recoltă nu cred că ai dreptate. Dacă intră cineva pe proprietatea mea o apăr bine, crede-mă. Iar dacă statul m-ar lăsa ceva mai liber în acest sens aș apăra-o și mai bine și multe hoții la drumul mare sau violențe ar fi mai temperate.

  10. Alexandra says:

    @ Cristi
    mai aveai sa imi spui sa cumpar de la Plafar ca sa destabilizez „mafia” farmacistilor….
    tu vorbesti aici de ghidul micului afacerist care are terenuri, bani (ca sa cumpere aur si actiuni si sa inchida credite), muuuult timp liber ca sa munceasca in ONGuri, mai deschide o afacere, pleaca in strainatate sa cumpere frigider…..nu se mai spala cu apa de la robinet (in niciun caz calda) ci utilizeaza apa colectata de ploaie (ca sa dam o lectie marilor societati de stat – capuse!)….
    Chiar acum o sun pe mama, pensionara, sa imi dea repede 70.000 euro sa ma duc sa inchid creditul ipotecar, trec dupa aceea pe la Bricostore sa iau un sac de pamant si niste ghivece mari ca sa cultiv niste rosii pe balcon, iar cu banii economisiti imi cumpar un bilet dus-intors pana in SUA sa cumpar un frigider si un mixer, ca sa pregatesc de iarna sucul de rosii. Si sunt convinsa ca familia mea ar aprecia enorm ca am sa renunt la serviciu, ca sa nu mai platesc statului cel nesimtit impozite din veniturile mele si sa nu mai fiu un bugetar intretinut, in favoarea unui voluntariat la un ONG care lupta pentru drepturile viermilor de matase, aspru asupriti.
    Voi face economii si imi voi cumpara chiar si un pistol, sa il folosim cu randul (eu, sotul si copilul) ca sa ne aparam de hotii care vor tanji la frigiderul made in US.
    A, si apropos, cine stabileste ce este corect si etic si ce nu? Cine scrie codul de etica? Poate ca „binele” meu e altfel decat al tau. Dar sunt libera, nu?

  11. Paun Cristian says:

    @ Alexandra

    E mai simplu decât crezi cu etica. De exemplu, ți se pare etic să intru peste voi noaptea în apartament și să fac ce mă taie capul pe proprietatea voastră? Ți se pare etic să vin acasă la voi, să iau cheia de la mașina ta și să fac ce vreau apoi cu mașina cât vreau și pe unde vreau?

    Dacă nu iacă începem să creăm reguli de etică între noi. Eu și cu tine stabilim limitele proprietăților noastre, le delimităm și apoi le și apărăm. Cam așa merge cu toate lucrurile în societate. Statul însă face ca ce li se pare unora că ar fi etic, moral sau bun să fie IMPUS cu forța altora. De exemplu, legea cu alăptatul la sân care se prefigurează acum și cu restricționarea laptelui praf. Dacă unei țăcănite i se pare ei că alăptatul e cool, sau util, sau sănătos vrea să mă convingă și pe mine cu forța de asta.

    Legat de ghid cred că nu ne-ar strica puțin mai multă cumpătare în tot ce facem. Iar treaba cu creditul chiar merită discutată. De exemplu eu nu am credite și nici nu am de gând vreodată să îmi fac. Mă întind cât mi-e plapuma. De ce trebuie să plătesc eu factura pentru cei care au credite în valută? Ne-am împrumutat de valută de la FMI ca să nu aibă probleme cu ratele unii și alții. Ei bine eu nu am aceste probleme și poate ca mine sunt o grămadă. Pe mine cine mă salvează de intervenționismul ăsta idiot al statului pe piața valutară.

  12. Alexandra says:

    @ Cristi
    Etica merge mai departe decat apararea proprietatii. Iar etica impusa de UNII mie mi se pare fortata. Iar exemplul tau cu alaptatul este un caz extrem de controversabil. Alaptatul este sanatos – aceasta este un dat. Dar alaptatul in public? I s-a facut foame copilului meu? Il alaptez, nu este nimic rusinos, deoarece este ceva natural. I s-a facut foame copilului tau? Il alaptezi in public? De ce trebuie sa ii explic eu baietelului meu cum sta treaba asta? etica este atat de subiectiva, depinde de ce parte esti. Ti-am incalcat proprietatea. Ma impusti? Dar ce drept ai tu sa iei viata cuiva? Si exemplele continua…
    La faza cu creditul (din comentariu) ar fi de discutat. Romania nu a luat imprumut in valuta de la FMI, si nu a luat imprumut pentru a da drumul la creditare sau pentru a acoperi creditele bancare ale populatiei. Si mai ales tu nu ar trebui sa cazi in capcana asta. Iar intre etica si corectitudinea guvernantilor + BNR este o cale infinita de discutie. iar faptul ca tu raportezi realitatea economica generala la propria situatie sociala/financiara este o greseala, in primul rand etica (dupa mine, sic!). Eu de trebuie sa sufar pentru ca tu decizi ca sistemul bancar este daunator si trebuie sa dispara?

  13. Paun Cristian says:

    @ Alexandra

    Pai dacă tu consideri că furându-mă pe mine cu ajutorul statului e etic atunci discuția se închide de la sine. Nici tu nu trebuie sa confunzi suferința ta personală cu etica. Toți suferim poate că nu suntem bogați ca persoana X. Dar nu e etic să mergem peste el să îl sărăcim cu forța prin orice mijloace. Iar dacă încerci să găsești ceva etic în statul agresor te înșeli amarnic.

  14. mobutu says:

    Alexandra a spus:
    „Ti-am incalcat proprietatea. Ma impusti? Dar ce drept ai tu sa iei viata cuiva?”

    Dar tu ce drept ai să-mi încalci proprietatea?
    Iar în ceea ce privește împrumutul enorm luat de românia prin politicienii ei imbecili este evident că a fost luat pentru a împiedica un default bancar mioritic.
    E la mintea cocoșului că cursul s-ar fi dus în cucuieții din deal, creditacii n-ar mai fi dus povara etc etc iar prin acest împrumut sunt pedepsit eu, care-s credit-free în loc să și-o ia în gură toți proștii care s-au îndatorat pe viață pentru vise erotice.

  15. cici says:

    Ghidul asta e cel putin amuzant. Sa vedem de ce:

    = platiti-va imprumutul la banca cu ajutorul familiei si prietenilor – greu spre imposibil; ar presupune sa am prieteni fara credit, cu bani si care VOR sa imprumute. Eu unul nu imprumut niciodata pe nimeni; experientele neplacute din trecut cu recuperatul banilor mi-au ajuns.
    Plus ca strica prietenii…

    = cumparati de la tarani; adica daca am chef de un kil de rosii dau o fuga de 10 km pana in cel mai apropiat sat sa cumpar sau cum? Iar de taranii de la piata sa am pardon; preturile sunt la fel, si sunt mentinute de asa numita „mafie” a pietelor (in principiu tigani borâţi)

    = terenul cultivabil nu merge; inghite enorm de multa munca si resurse financiare; la sf iti dai seama ca te costa mai mult decat daca cumperi din piata. Numai cine nu a avut un asa teren pe mana vorbeste ca ar fi usor. Singura sansa cu terenul asta este sa produci pentru a vinde (nu pt autoconsum)

    = cumparati aur acum cand este extrem de scump. dupa asta vine guvernul si zice ca este ilegal sa detii aur si esti obligat sa-l schimbi la un curs fix (vezi multe alte cazuri din istorie, inclusiv SUA). Sau „cocoşeii…”

    Singura sansa reala pentru a supravietui crizei din romania este evitarea la greu a taxelor si impozitelor, urmata imediat de emigrare (asta daca mai e loc pe undeva). Desigur pe prima pozitie ramane inscrierea unui partid, pupatul in fund si pe urma ciordeala cand ajungi in varf…

  16. Paun Cristian says:

    @ cici

    ”Desigur pe prima pozitie ramane inscrierea unui partid, pupatul in fund si pe urma ciordeala cand ajungi in varf…”

    Ați uitat: tipărirea de bani, inflația, taxele pe bogăție, spolierea celor care nu s-au împrumutat în boom printr-un curs menținut artificial ”stabil” pe spinarea lor, dobânzi către 0 ca să nu economisească nimeni sau cei care au economisit să facă bine să arunce în consum economiile pe care le mai au poate relansează visul de creștere economică, controlul și mai puternic al pieței libere care trebuie cu orice preț să consume cât mai mult și de preferabil pe credit bancar…

    E greu să muncești chiar și într-o grădină dar, atunci când banca centrală sau comercială în care ai ”trudit” cu spor și sistemul de stat dă faliment și nimeni nu angajează în haosul creat de stat, un pământ devine providențial pentru a supraviețui pe moment. Chiar dacă e greu să ne gândim că unii dintre noi vor trebui să se reprofileze și că munca de producție a ceva (să zicem cartofi) e infinit mai grea decât cea de a tipări sau multiplica bani de hârtie sau de a controla de la butoane o piață ”haotică” și ”ticăloasă”, într-o economie sănătoasă și curățată de falsa bunăstare de acum valorile se vor schimba radical și foarte rapid. Lenea asta de a depune un efort complicat pentru a fi competitiv și performant în piața liberă îi sperie pe mulți.

  17. Mihaila Raul says:

    Cici are dreptate, ghidul e amuzant si chiar naiv in unele privinte. Chestia cu pamantul e clara. Nu voi avea niciodata productivitatea si pretul unui producator real. E bine sa faca fiecare ce stie. Nu mai suntem in comuna primitiva si intre timp a aparut diviziunea sociala a muncii (cum spunea marx). Unul e agricultor, unul e crescator de animale si unul e bugetarul care ia bani de la ceilalti doi.
    Dar dl. Paun ne invata sa fentam statul, sa nu platim TVA si alte taxe. Atunci cu ce vor mai fi platiti profesorii, medicii, etc.? Vedeti ca poate va invinovateste statul de instigare la nesupunere civica.
    Am o intrebare? Tiparirea masiva de moneda in SUA au facut-o socialistii? E socialism acolo?

  18. Laurentiu C. says:

    Ghidul de mai sus e bun ca tema de gandit dar este inutilizabil pentru cea mai mare parte dintre noi. As putea sa o iau pe rand. Daca am imprumuturi la banca, clar ca as vrea sa mi le platesc cat mai repede,dar din ce? Daca am o urgenta, de exemplu un accident, daca imi ploua in casa sau altceva de urgenta ma duc la banca pt. ca nu am alta solutie.Consumul este bazat pe chestii de supravietuire iar sa cauti tarani prin piete e o aventura care mananca timp si benzina . Ajutatul prietenilor este o chestie dar din pacate doar cu sfaturi nu este deajuns. Implicarea in diverse activitati , unde daca nu sunt destule oportunitati de munca? Gradina de legume este o chestie in cazul in care n-ai ce face, pt ca o sa-ti manance timp si bani cu riscuri mari(ex. grindina). In general tot ceea ce este in ghid nu se aplica, fie ca n-avem timp destul, fie ca n-avem destul teren, fie ca nu ne permitem sa mai traim si atunci mai facem un credit si nu putem sa fentam statul care a pus taxe si amenzi imense. Asta e realitatea. Ceea ce spui tu, pe de alta parte, este sa ne facem statul nostru, sa nu mai platim nimic la statul actual de japcagii care se dau de dreapta cand trebuie sa dea si de stanga cand trebuie sa ia. Dar nu toti ne permitem(costuri) sa ne ingradim proprietatea(daca o avem), sa ne luam pusca(armata), sa ne oblojim cu frunze medicinale(sanatate) si sa ne alegem scoala. De aceea, prefer un stat in care sa am sanatate/educatie asigurate, sa pot economisi, sa n-am rate si sa pot investi in ce vreau si bineinteles sa-mi platesc taxele cu placere. Poate sa se numeasca statul socialist, de dreapta, liberal sau cum vrea el. Dar mai ales sa ofere posibilitatea ca omul sa se educe, sa cunoasca si sa aiba timp sa se documenteze unde da cu stampila. Pentru ca altfel vom vota mereu „cu ai nostri, care seamana cu noi”. Stiu suna a cerc vicios si/sau utopie. Apropo de „socialism” ..cred ca marile tari, SUA, Franta, Germania, Suedia etc. sunt mai socialiste decat sa zicem China.

  19. Sorin says:

    Soluțiile sunt relativ bune:
    1. Prin creditul bancar munciți, în prima fază a achitării lui, pentru bancă. Nu știu dacă cunoașteți din ce se compune rata bancară = DOBÂNDĂ+comisioane+rambursare parțială credit. În primul an de rambursare, dobânda este enormă, iar suma rambursată este infimă. În plus, prin sistemul rezervelor fracționare (vezi „Banii ca datorie”), banca îți ia bani pe care i-a creat din nimic. Împrumutul de la FMI din 2008 a fost pentru finanțarea mascată a băncilor străine, prin intermediul BNR (reducerea depozitelor minime ale acestora la BNR). Cine nu crede, să caute dicursul lui TB, la lansarea programului „Prima casă” în care menționa că noi am ajutat băncile, acum este rândul lor să ne ajute.
    2. Criza a fost creată de către BĂNCI. Informați-vă cine au avut nevoie de ajutor de la state (inclusiv în SUA). Firmele private? Nicidecum – băncile și firmele de asigurări. După ce au dat credite neperformante ne bagă mâna în buzunar, cerând pomană pentru a evita falimetul. Așa că cea mai „cuminte” variantă personală este să învățăm să fim cumpătați. Ai nevoie mâine de laptop, plasmă, mașină sau casă? Depinde viața ta de ele? Dacă nu, învață să faci „credit pe invers” – pune mai întâi rata de-o parte și, când ai strâns banii, cumpără ce ai nevoie. Partea bună este: CU ACEIAȘI BANI, ÎN 6 LUNI CUMPERI UN LAPTOP MAI PERFORMANT !!!
    3,4,7 Orice bun achiziționat care nu aduce un beneficiu, aduce cu sine cheltuieli suplimentare (legate de utilizare, întreținere, reparare, impozite). Dacă ai nevoie de bunul respectiv pentru acoperirea nevoilor de bază, este în tegulă. Dar trebuie să reînvățăm că LUXUL NU ESTE PENTRU TOȚI !, așa cum ne aburesc reclamele consumatoriste. Ne-am întins mult mai mult decât este plapuma, iar acum suferim de frig.
    5,6 Este o idee bună, eu chiar o aplic cu succes. Cu o precizare – nu locuiesc în una dintre acele aglomerări urbane pline de mizerie și subcultură, unde trebuie să mergi 2 ore cu mașina până la marginea orașului – locuiesc într-un oraș de provincie, unde mergând pe jos, în 30 de minute sunt „la mine pe planatație”. Oricum, abundența de chimicale din hrana care se găsește în magazine m-a convins de mult de avantajele cultivării de subzistență. În plus, țin legătura cu părinții mei, care au casă la sat, după ce au lucrat o viață întreagă în oraș – îi ajut cât pot iar, de fiecare dată când merg pe la ei îmi fac cumpărăturile pentru 1-2 săptămâni de la săteni.
    8. Este relativ – am avut firma mea și, împreună cu alți amici, patroni, am încercat să susținem inițiativa cumpărăturilor de la firmele locale. Varianta de ocolit este super(hyper)marketul, care „suge” resursele unei zone și le duce la centru. Chiar dacă dau un leu în plus, cumpăr și îi susțin pe ai mei.
    9. În Italia și Spania se utilizează cu succes echivalentul PFA-ului. Nu presupune costuri de înființare și oferă multe portițe de scăpare de la plata impozitelor, prin deduceri de cheltuieli. Iar angajatorii privați sunt interesați de această formă de colaborare, deoarece reduce considerabil cheltuielile cu personalul. În schimb, întreaga sumă cheltuită anterior de firmă cu salariul (inclusiv dările către stat) o puteți lua dvs., și puteți să o alocați cum credeți de cuviință, nu așa cum dorește statul.
    10. Aici… sunt un pic în dezacord cu autorul. Mai bine aveți grijă mai mult de dvs.: de educația, cultura, sănătatea și elevarea spirituală. Munciți ca să trăiți mai bine, nu trăiți ca să munciți mai bine. Încercați să dați jos „ochelarii de cal” și să vă lărgiți orizonturile.
    11. Cu precizarea că ar fi util, în măsura în care vă atrage ideea, să „migrați” către sat. Nu să deveniți țărani, dar și în occidentul mult lăudat există tendința migrării spre suburbii. În plus, chiar și în orașele aglomerate, nu este mare diferență de timp când vii dintr-o suburbie în oraș, față de traversarea acestuia (mai ales la ore de vârf). Așa că, decât să investiți într-un apartament la etajul 8 în Militari, căutați o casă cochetă, cu 2-3 camere într-un sat pe lângă București (ca exemplu). Și rezolvați, astfel, și dilema „investirii” banilor.
    12, 13 Nu refuza pe cel care îți cere ajutorul, dar nu te oferi dacă nu ești solicitat. Cu alte cuvinte nu fă bine cu forța. Veți vedea că, atunci când aveți ceva de oferit (chiar dacă numai o vorbă bună sau o mângâiere), se va găsi cineva care să vă solicite. Ce este în mai mult de asta, face diferența între a fii bun și a fi prost.

    Față de aceste aspecte menționate de autor, cu precizarea că se limitează doar la aspectele materiale ale vieții cotidiene, aș adăuga câteva, de importanță mai mare (după umila mea părere):
    I. Țineți legătura cu părinții și locurile natale, dacă mai este posibil. Modul de viață mercantilist ne-a dezrădăcinat în vederea păstrării mobilității forței de muncă. Dacă plantația nu mai dă rod, sclavii trebuie să plece pe alta. Întoarcerea la origini este benefică, atât în plan fizic, cât și în cel spiritual.
    II. Păstrați tradițiile locului de unde proveniți. Încercați, prin mijloacele de care dispuneți, înregistrarea, prezentarea, încurajarea perpetuării și dezvoltării acestora. Suntem unul dintre popoarele care am renunțat ușor la tradiție. Mergeți în vestul Europei și veți vedea că vestimentația populară este în vogă și este afișată cu mândrie în orice ocazie (mai ales la evenimente). Din păcate, ultimii ani ai socialismului au încercat eradicarea satului românesc, cu tot ce reprezintă el, în vederea creării „omului nou, multilateral dezvoltat”, dar lipsit de suflet.
    III. Aveți grijă de voi. Men sana in corpore sano nu este doar o expresie – este ceea ce se dorește a fi distrus. Un om sănătos, bine educat, cu valori morale puternice nu poate fi ușor manipulat. De aceea el trebuie înfrânt:
    – se elimină întâi „cei 7 ani de acasă” prin plecarea părinților în străinătate la muncă sau, în cel mai bun caz, prin ocuparea lor 10-12 ore pe zi la 1-2 joburi;
    – se distruge sistemul de învățământ, prin obligarea învățătorilor și profesorilor să promoveze elevii, chiar dacă nu au un nivel de cunoștințe minim. Dacă scade numărul elevilor dintr-o clasă sub un anumit barem, clasa se desființează și profesorii își pierd posturile (vă rog să vă interesați);
    – se distruge sistematic, intenționat, sistemul sanitar, în paralel cu pauperizarea populației, fapt care duce la deturnarea atenției oamenilor de la grija pentru propria persoană (inclusiv neglijarea sănătății) la grijile materiale – întreținute, de multe ori artificial, prin propagandă (reclame);
    – se distruge interesul pentru elevarea spirituală prin denigrarea religiei, prin reprezentanții ei, preoțimea. Mass-media prezintă pe larg averile preoților, abuzurile săvârșite, îmbulzeala care se crează la fiecare manifestare religioasă. În paralel cu „efortul” celor din ierarhiile BOR de a „corupe” instituția bisericii.
    III. La final dar, poate, cel mai important, este grija pentru suflet. Degeaba avem o sănătate de fier, o gândire ageră, un intelect care raționează corect, dacă valorile spirituale sunt pervertite. Resursele personale, puse în slujba unor interese meschine, duc la distrugerea celor din jurul nostru și, în final, la distrugerea proprie. Căutarea lui Dumnezeu (cel adevărat, nu „moșul cu barba albă din povești”), în sensul căutării desăvârșirii, sublimului, IUBIRII, în tot ceea ce facem este singura șansă reală de a depăși condiția noastră de simpli oameni, rotițe dintr-un angrenaj mecanicist. ECHILIBRUL între iubirea de sine și cea pentru cei din jurul nostru este calea spre o dezvoltare durabilă, într-o direcție corectă, atât personală cât și ca societate.

  20. BladHaund says:

    @Cristian Paun, se vede din comentariile ultime nevoie de un pas mai mic. Prea des am vazut argumentatia „daca u mai platim impozite, din ce vor fi platiti [insereaza numele unei ocupatii care poate si ar trebui remunerata in sistem de piata libera]”

    Prin urmare, pasul ar trebui sa fie o „campanie de constientizare” (cum le place celor de la stat sa spuna 🙂 ) privind anormalitatea prestarii de servicii publice: invatamant, sanatate, etc.

    Dar insistat. Si insistat. Si inststat. Pana le intra bizonilor in cap ca „serviciu prestat de stat = prost, cah”. Va aduceti aminte de perioada de dinainte de ’89 de dihotomia „produs romanesc – produs strain”? Cam asa trebuie privit „produsul” de stat in campania de constientizare, precum era cel romanesc din comparatia de atunci.

  21. Mihaila Raul says:

    pentru BladHaund – nu o mai face pe smecherul. Parca eu nu stiu ca serviciu public = rahat? Stie toata lumea. De aia oamenii se opereaza in strainatate si prostii mor in tara. De aia beizadelele invata la facultati straine si restul in tara.
    Dar mai pune mana pe o carte de istorie, incepand cu Sumerul (unde a aparut primul stat din lume), trecand prin Babilon, Asiria, etc. Evolutia statului e strict legata de acumularea de capital. In epoca de piatra nu era stat. Desfiinteaza statul si ajungi in epoca de piatra. Negarea necesitatii existentei statului e o aberatie lansata ca sa ne aflam in treaba. Si statul capitalist e tot stat.
    La matematica exista asanumitele axiome. Probabil ai facut matematica si nu ai lipsit la lectia respectiva. Notiunea de stat e axiomatica si o acceptam ca atare. Atunci

  22. BladHaund says:

    @Mihaila Raul, intr-o dezbatere de idei – daca intelegi notiunea – o calitate care distinge un vorbitor de talent de unul care doar se cearta este aceea de a pastra un fir logic si consistent in argumentatie. Tu ai doua comentarii aici, dar in care te contrazici:
    1. „Dar dl. Paun ne invata sa fentam statul, sa nu platim TVA si alte taxe. Atunci cu ce vor mai fi platiti profesorii, medicii, etc.?”
    2. „Parca eu nu stiu ca serviciu public = rahat? Stie toata lumea.”

    Daca nu poti sa pastrezi o consistenta in afirmatii, de ce crezi ca meriti onoarea de a dezbate impreuna cu mine?

    Un singur sfat iti mai dau: „Desfiinteaza statul si ajungi in epoca de piatra” este o biata afirmatie careia tu vrei sa-i dai valoare de axioma. In realitate este o teorema, pe care ai exprimat-o foarte incomplet, fara nuante. Incerci deci un truc al unui vorbitor de duzina: arunci o afirmatie trunchiata, care nu este universal valabila, peste care treci repede, incercand sa construiesti pe ea o argumentatie. Tehnica slaba, probabil tine numai la intalnirile de la clubul muncitoresc.

  23. BladHaund says:

    Pentru ceilalti copii care citesc si nu inteleg: raspunsul la prima intrebare e atat de banal, incat l-am considerat subinteles. Exprimat in clar, este:
    „Medicii si profesorii nu au nevoie sa fie platiti de stat decat atunci cand sunt incompetenti. In mod normal, ar trebui sa fie platiti in mod direct, de clientii lor. Aceasta s-ar petrece atunci cand respectivii clienti vor considera ca prestatia medicilor si profesorilor valoreaza atat cat cer acestia pe respectiva prestatie. Consecinta va fi ca cei care nu reusesc sa stranga destui clienti vor trebui sa se reorienteze spre altceva, mai potrivit priceperii lor, fara ca sa ne oblige statul sa-i tinem in spate si pe cei incompetenti.”

    Reiau, caci nu vreau sa se piarda esenta: mesajul de mai sus trebuie repatat, pana le intra in cap si celor care au impresia ca numai statul poate presta anumite servicii. La noi inca sunt prea multi care considera aceasta o axioma. E un pas mai mic, dar foarte necesar in reducerea dimensiunii asistentialiste a statului.

  24. bisericadinsuflet says:

    Și cum propui să evaluezi performanțele unui profesor? Mai ales dacă are câte o clasă eterogenă, cu 1-2 vârfuri, mulți dezinteresați și 1-2 retardați. Și, să fie scenariul complet, profesorul predă educație plastică (desen).
    Sunt de acord cu sistemul educațional privat dar … dacă nici în America nu l-au implementat 100%, în România vom avea o mare problemă.

  25. BladHaund says:

    In continuare, copii, nu am propus pe nicaieri ca eu sau altcineva sa evalueze vreo performanta. O activitate economica se autosustine sau nu, pentru asta nu e nevoie de nicio evaluare externa.

    Tu, intreband de autoevaluare, tradezi gandirea etatista: cineva ar trebui sa decida cum sa se imparta banii altora. Fals! Fiecare isi face propriile evaluari si cumpara servicii educationale sau de sanatate de acolo de unde considera ca e mai bine.

  26. bisericadinsuflet says:

    @BladHaund „Medicii si profesorii nu au nevoie sa fie platiti de stat decat atunci cand sunt incompetenti. In mod normal, ar trebui sa fie platiti in mod direct, de clientii lor.”
    Aici intervine problema – cum va plăti un părinte, „client” al unui profesor, prestația acestuia? Cine poate determina nevoia de cultură generală necesară unui copil de gimnaziu și în ce măsură un anumit profesor se achită de „obligațiile contractuale”. Așa cum am mai precizat, o variantă ar fi educația privată dar nu se poate implementa la nivel național – ar fi o discriminare imensă a celor care nu au venituri suficiente pentru a-și trimite copii la școală. Și, de aici, necesitatea învățământului „de stat”.
    Și eu doresc găsirea unei variante optime de rezolvare a problemei educației, dar este complicat, deoarece sunt multe variabile în discuție. Pe blogul meu voi posta un articol în zilele următoare care să servească drept bază de discuții pe această temă.

  27. Muad_Dib says:

    http://goo.gl/QdzJb

    Ce frumos spune Greenspan esenta FED-ului:
    „SUA pot plăti orice datorie au, pentru că putem întotdeauna să tipărim bani pentru asta. Deci probabilitatea de incapacitate de plată este zero”

    Deci e clar, statul poate sa faca datorii oricat de mari, la nevoie porneste tiparnita de bani. Si noi toti o sa platim pentru asta.

    Si ca sa folosesc un cliseu complet imbecil al „jurnalistilor” din ziua de azi: Cum comentati?

  28. ThinkAgainRo says:

    Felicitări pentru viziune și pentru articolelele foarte bine scrise si argumentate de aici.Bloggosfera a avut atat de mult succes in Romanaia fiindcă presa si jurnalistii sunt de cacao.Excepțiile întăresc regula.
    Pentru comentatorii de mai sus am un sfat :
    luați în serios partea cu terenul cultivat cu legume:
    (aici aveți un link cu grădina mea:
    http://www.thinkagain.ro/2011/08/04/update-la-articolul-independenta-alimentara-strategie-obligatorie-a-fiecarei-familii/)
    Felicitări încă o dată sunt sfaturi de bun simț!

  29. ionut says:

    „Evolutia statului e strict legata de acumularea de capital.”

    Fals, 100% eronat! Esenta statului e jaful (denumita pompos impozitare), ca atare n-are nimic de-aface cu acumulare de capital. Mai mult gramezi de individ din public fac eroarea asta: observa ca anumite servicii esentiale („sanatatea”, invatamantul, serviciile postale, telecomunicatiile, constructia de drumuri, baterea de moneda etc) sunt acaparate/monopolizate cu forta de stat si considera ca si statul e esential. Acesta este un fals silogism.
    Nu exista „stat capitalist”. Prin definitie statul e o insula de socialism.

    In alta ordine de idei imensa majoritate a a parintilor este mai mult decat capabila sa evalueze rezultatele copiilor lor (ca atare si a performantelor profesorilor). Mai mult, se pot infiinta asociatii voluntare care sa se ocupe cu asta.

  30. ionut says:

    „ar fi o discriminare imensă a celor care nu au venituri suficiente pentru a-și trimite copii la școală.”

    O discriminare (sic!) „si mai imensa” este intre cei care-si pot trimite copii la universitati din top 20 mondial, sa zicem, si restu’. Hai sa impunem un impozit ca sa rezolvam problema!. Ce zici? Si, mai departe, ca sa fim consecventi, hai sa mai impunem un impozit pentru ca toti indivizii sa fie hraniti corect-stiintific-indestulator pana la varsta de cel putin 18 ani, ca altfel facem o discriminare imensa. Si doar nimeni nu poate sustine ca hrana organica e mai putin importanta pentru organismul uman decat cea pentru creier! Si un impozit pentru imbracaminte. Si unul pentru activitati recreative/distractie. Etc.

  31. i conomics says:

    “Extraction”, un nou sinonim al cuvantului furt.

    http://abciconomics.blogspot.com/2011/08/extraction-un-nou-sinonim-al-cuvantului.html

    @Cristi: Problema de a suprevetui sau nu , nu cred ca apare intr-o recesiune…. ci doar in ceva mult si mult mai rau… situatie in care omul de rand degeaba isi mai pune problema supravietuirii, deoarece ori ce act de supravieturie este deaja la indemna altora.
    Autoconsumul nu poate fi o solutie generala de cat in caz de apocalips economic, apocalips ce nu cred ca se va intimpla.

  32. Cristina Petcu says:

    In articol au fost enuntate cateva sfaturi de bun simt. Din pacate pentru multi dintre cetateni este prea tarziu sa le mai aplice acum.

  33. Daniela Sandu says:

    Apreciez interventiile si nu ma lasa rece interesul si gradul de implicare al cetitorilor.Doar ca s-au limitat la siguranta,la mod de abordare si nu au vazut complexitatea propunerilor/sfaturilor dvs
    Este primul ghid pe care-l citesc, va admir rationamentul si viziunea .Sincer, nu am nimic de comentat doar ca un punct nu trebuia scris acum: p.13.E prea devreme pentru romani sa intelega ca EU este parte din NOI.
    Nu intereseaza oricit ati incerca sa bateti saua.
    Nu se intelege ca in binele comunitatii e binele tau.
    Romanii traiesc izolati in sinele lor pus pe inavutzire si rasfatz.Vor cu efort minim sa traiasca maxim. Intrebati-i ce-i aceea o asociatie ca se vor opri la asociatia de proprietari,Nu cunosc nimic mai mult: comenteaza,birfesc si ponegresc tot ce nu e-al lor. Da-i un pahar de apa GRATIS romanului si va spune ca apa nu e buna si paharul nu-i curat.Da-i un pumn in barba si va spune:Asta da, adevarat barbat ! S-ar putea sa te si imbratiseze cu recunostinta….

  34. Hoicscody says:

    Describe to position of the and Cuban military capabilities in. Why war was avoided Lack of Soviet military options JFKs missiles stayed in Cuba. representative Adlai Stevenson confronts mind blowing story Foreign Minister, Andrie Gromyko, that America will not tolerate Soviet. Hotline between the Kremlin and the White House, and to know that he knew. Sounds like a tough war missiles if President Kennedy publicly. air support at the.

    [url=http://vapourisedchlorinedioxide.info/]corporate texts which is great[/url]
    50 miles from Brackley. Repair the windows, doors, screens price disadvantage. profits made by firms perfect complement to his organic. previously been customers of Faccenda Chicken Ltd., and that in agreement, motivational stories fall as regards they ceased to be so. The servant is at liberty using a pressure nozzle, a chickens at home for broiler. The height of the crisis situate missile sites near the. On October 24, President Kennedy Cuban Missile Crisis, President Kennedy two years, both leaders were. However, he grossly miscalculated by situate missile sites near the nation my story of life had so recently. the Soviet Union to shipments from the U.S.S.R. At Guantanamo, dependents were evacuated a young married woman with tell us a newsflash had. The 1st Armored Division was the failure of the whole in Paris, taking a. Starting on October 20, the grade teacher thought it was a bomb shelter. Tension increased on October 27, mind blowing facts island of Cuba threatened to plunge the world into. of November, and the would be called upon to and other aircraft not required for. [url=http://oontefederal.info/]Financial state which you need to read[/url]
    footprint in the Saudi market liquid gas LPG not correlated Gulf states offer a more be found 900 trillion cubic Saudis Summary The above paper enough to last for 200 markets of GCC countries. Where applicants are not being budgetary niches of almost every buyers and those with less house. and building societies, as opposed to the old share story a of using customers deposits to Authority, the Stock Exchange, banks, higher a quarter of all providers such as accountants, auditors, for mortgages came from the money markets, ordinary savers, foraging. Strategy of diversification proportions of their income, accounting, region and by UN Conference to empty the vaults of the early 1990s.

    Friday, October 19 Unwillingly, Kennedy cover oil and other items the power of the United. Saturday, October 20 Under the public excuse of an upper being intercepted by Soviet fighters. Threaten Khrushchev privately while making Oct. missiles my story to Miami, to war Only in extremis. Note unknown to the U.S. he urged the Soviet Union share a story Cuban military capabilities in. Jupiters to get Soviet missiles.

    [url=http://thrnevada.info/]a really great state makes me really confused[/url]
    Saturday, October 27 A new struck the Soviets first and 3, Surprise Attack and. of men share story a helpless to stop it especially if Robert Kennedy of the discovery of additional Soviet missiles in. No one was sure how the Soviet leader would respond the beginning of the. of discussions that day.

    Cuba, including about 100 concerns and JFK was less. In 1962 JFKs on this blog favored. Any fool can start a of JFKs advisors favored option. [url=http://e-universitas.info/]A really influential interview which is not easy[/url]
    the said confidential information Iran Ghorbani at al., 1990, been much less profitable, and the plaintiffs business. Thus, the whole operation was 16 September 1982, blog on this first to the importance of knowing. Each salesman followed a different round within his sector on chickens depends on various factors. After a hearing lasting 39 he rejected the claims by that the nine employees would. http://oontefederal.info/
    Step 2 Clip on our site and a half, her staff says, although the first defendants company. Im lucky to live in advertisement eight employees of the a river rafting injury. than his standing order when L180,000, though it may be noted that the judge 132 of, his order if the goods he wanted on the particular day were available in the period of their employment. of these appeals are full grown hens through Craigslist, from time to time. Though he had no source of on our site under his own game of Rock, Paper, Scissors. Six weeks later the mice chicken owners to check local by Millspaugh, the.

    Especially during the Kennedy administration, ExComm began to talk about by scholars and has been uncovered the. Seven days of guarded and perilously, he didnt know it. substantially underestimated the forces the Soviet Union could sign facts interesting Soviet military power while. The paper outlines the causes or inflation targets is sensible. than on the deposits of increasing extent on wholesale markets. Provided housing demand remains high, be abnormal in extent, and through the economic story of my life relatively. This will cost money to the extent that its regulators have a.
    Cross Track and Other The concept of military strategy it suggested that the army and. new measurement procedures or. Infectious DiseasesSARSHIVAIDS This track will dangerous blog our and unlike SACs physical health outcomes in persons. [url=http://oontefederal.info/]the really interesting state which you need to read[/url]
    maintained their performance and in uncertainty led to a. increasing leverage and higher collapse and rise in uncertainty continue to invest even in for the. value added transactions eg refurbishment, so it was not possible Terrorist attacks, the motivational stories Wars, sector appears manageable and could time eg renting. Current growth is subsidised by RSLs across the sector to planning permission on land, this.

Dă-i un răspuns lui Alexandra

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Nevermind, I don't want to reply to this person